Salt la conţinut

TINERII SE ÎNTREABĂ

Cum mă poate ajuta Biblia? Partea a II-a: Fă citirea Bibliei interesantă

Cum mă poate ajuta Biblia? Partea a II-a: Fă citirea Bibliei interesantă

 „Dacă nu știi cum s-o citești, Biblia poate părea plictisitoare”, spune un adolescent pe nume Will.

 Ai vrea să afli câteva secrete pentru a face citirea Bibliei mai interesantă? Acest articol te va ajuta.

 Dă viață relatării biblice

 Implică-te în ceea ce citești. Încearcă următoarea abordare:

  1.   Alege o relatare biblică pe care ai vrea să o studiezi. Ai putea alege un eveniment biblic sau un pasaj din evanghelii ori o relatare din colecția de lecturi biblice dramatizate de pe jw.org.

  2.   Citește relatarea. O poți citi singur sau împreună cu prietenii sau cu membrii familiei. Cineva ar putea fi naratorul, iar ceilalți, personajele.

  3.   Apoi încearcă una dintre următoarele sugestii.

    •   Fă câteva desene pentru a ilustra relatarea. Sau desenează o serie de imagini simple care prezintă înlănțuirea evenimentelor. În dreptul fiecărei imagini, scrie o legendă pentru a descrie ce se întâmplă în scenă.

    •   Desenează diagrame. De exemplu, în timp ce citești despre un personaj fidel, unește printr-o linie calitățile și acțiunile persoanei cu binecuvântările pe care le-a primit.

    •   Transformă relatarea într-un reportaj. Prezintă evenimentul din mai multe perspective și include în reportaj „interviuri” cu personajele principale și cu martorii oculari.

    •   Dacă unul dintre personajele din relatare a luat o decizie neînțeleaptă, imaginează-ți un scenariu diferit. De exemplu, gândește-te la momentul în care Petru l-a renegat pe Isus. (Marcu 14:66-72) Cum ar fi putut Petru să acționeze mai bine ?

    •   Dacă simți că ai suficientă inspirație, scrie o dramă după relatarea biblică. Include în ea lecții ce se desprind din relatare. (Romani 15:4)

      Și tu poți face ca relatările biblice să prindă viață!

 Fă cercetări!

 Dacă analizezi detaliile, poți descoperi într-o relatare multe nestemate! Uneori, un singur cuvânt sau o singură expresie dintr-o relatare biblică este plină de semnificație!

 De exemplu, compară Matei 28:7 cu Marcu 16:7.

  •   De ce a menționat Marcu detaliul că Isus urma să le apară în curând discipolilor „și lui Petru”?

  •  Indiciu: Marcu nu a fost un martor ocular; după cât se pare, el a aflat informațiile de la Petru.

  •  Nestemată: De ce trebuie să se fi simțit Petru încurajat să audă că Isus voia să-l revadă? (Marcu 14:66-​72) Cum s-a dovedit Isus un prieten adevărat pentru Petru? Cum îl poți imita pe Isus, dovedindu-te un prieten adevărat?

 Când dai viață relatărilor biblice și faci cercetări cu privire la detalii, citirea Bibliei devine mult mai interesantă!