Salt la conţinut

TINERII SE ÎNTREABĂ

Este sexul oral chiar sex?

Este sexul oral chiar sex?

 Potrivit unui raport dat publicității de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, aproape jumătate dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani care au participat la un sondaj au recunoscut că au practicat sexul oral. „Dacă stai de vorbă cu adolescenții [despre sexul oral], îți vor spune că nu e mare lucru”, afirmă Sharlene Azam, autoarea cărții Oral Sex Is the New Goodnight Kiss. „De fapt, pentru ei, sexul oral nici nu e sex.”

 Ce crezi?

 Răspunde la următoarele întrebări cu „Da” sau „Nu”.

  1.   Poate o fată să rămână însărcinată dacă face sex oral?

    1.   Da

    2.   Nu

  2.   Prezintă sexul oral riscuri pentru sănătate?

    1.   Da

    2.   Nu

  3.   Este sexul oral chiar sex?

    1.   Da

    2.   Nu

 Care este realitatea?

 Compară răspunsurile tale cu cele ce urmează.

  1.   Poate o fată să rămână însărcinată dacă face sex oral?

     Răspuns: Nu. Din acest motiv mulți oameni consideră, în mod greșit, că sexul oral e inofensiv.

  2.   Prezintă sexul oral riscuri pentru sănătate?

     Răspuns: Da. O persoană care practică sexul oral poate contracta hepatita A sau B, negi genitali, gonoree, herpes genital, HIV și sifilis.

  3.   Este sexul oral chiar sex?

     Răspuns: Da. Orice acțiune care implică folosirea organelor genitale ale altei persoane, inclusiv raportul sexual propriu-zis, sexul oral, sexul anal și masturbarea altei persoane, constituie relații sexuale.

 De ce are importanță?

 Să analizăm câteva versete din Biblie care au legătură cu acest subiect.

 Biblia spune: „Iată care este voința lui Dumnezeu: . . . să vă abțineți de la fornicație [imoralitate sexuală]” (1 Tesaloniceni 4:3).

 Cuvântul din textul original tradus aici prin „fornicație” se referă la toate formele de relații intime din afara căsătoriei, inclusiv raportul sexual propriu-zis, sexul oral, sexul anal și masturbarea altei persoane. Cel ce practică imoralitatea sexuală poate suporta consecințe grave, cea mai dureroasă fiind pierderea prieteniei cu Dumnezeu (1 Petru 3:12).

 Biblia spune: „Cine practică fornicația păcătuiește împotriva propriului corp” (1 Corinteni 6:18)

 Sexul oral atrage după sine consecințe dureroase pe plan fizic și spiritual, dar și pe plan afectiv. În cartea Talking Sex With Your Kids se spune: „Sentimentul de a fi folosit, regretul ori sentimentul de vulnerabilitate nu e specific doar relațiilor sexuale vaginale. . . . Toate emoțiile negative pe care cineva le are în urma unui raport sexual propriu-zis întreținut într-o situație greșită pot fi trăite în urma oricărui tip de relații sexuale întreținute într-o situație greșită. Sexul e sex”.

 Biblia spune: „Eu, Iehova, sunt Dumnezeul tău, Cel care te învață ce-ți este de folos” (Isaia 48:17).

 Consideri că legile lui Dumnezeu referitoare la relațiile sexuale îți sunt realmente de folos? Sau crezi că te îngrădesc? Pentru a răspunde la aceste întrebări, gândește-te la o stradă aglomerată pe care sunt indicatoare de limitare a vitezei, semafoare și indicatoare „Stop”. Consideri că aceste indicatoare și semnale luminoase sunt o restricție sau o protecție? Ce s-ar întâmpla dacă tu și ceilalți șoferi le-ați ignora?

Legislația rutieră îți limitează libertatea, dar te ocrotește. În mod asemănător, legile divine îți impun unele limite, dar te ocrotesc

 La fel stau lucrurile și în cazul normelor divine. Dacă le ignori, cu siguranță vei secera ceea ce semeni (Galateni 6:7). „Cu cât renunți la convingerile și valorile tale și te implici în activități despre care știi că sunt greșite, cu atât îți va scădea respectul de sine”, se arată în cartea Sex Smart. În schimb, dacă îți trăiești viața în armonie cu normele lui Dumnezeu, demonstrezi că ești o persoană de caracter și că ții cu tărie la valorile tale morale. Mai mult decât atât, te vei bucura de o conștiință curată (1 Petru 3:16).