Iov 39:1-30

  • Creația animală arată cât de puține lucruri cunoaște omul (1-30)

    • Caprele-de-munte și căprioarele (1-4)

    • Măgarul sălbatic (5-8)

    • Taurul sălbatic (9-12)

    • Struțul (13-18)

    • Calul (19-25)

    • Șoimul și acvila (26-30)

39  Știi tu oare timpul când nasc caprele-de-munte?+ Ai văzut tu cum își nasc căprioarele puii?+  2  Numeri tu lunile pe care trebuie să le împlinească? Știi tu timpul când nasc?  3  Ele se încovoaie când își aduc puii pe lumeși scapă de dureri.  4  Puii lor ajung puternici și cresc pe câmp;pleacă și nu se mai întorc la ele.  5  Cine a lăsat liber măgarul sălbatic*+și cine a desfăcut frânghiile măgarului sălbatic?  6  I-am dat drept casă câmpia aridăși pământul sărat, drept locuință.  7  El râde de zarva din cetate,nu aude strigătele celui ce mână animalele.  8  Cutreieră dealurile ca să găsească pășuneși caută tot felul de plante verzi.  9  Oare vrea taurul sălbatic să te slujească+ sau va înnopta el în grajdul* tău? 10  Vei lega tu taurul sălbatic cu o frânghie ca să tragă brazdesau va veni el în urma ta ca să are* valea? 11  Te vei încrede în puterea lui cea mareși vei lăsa în seama lui munca ta grea? 12  Te vei bizui pe el să-ți aducă recolta*și s-o strângă în aria ta de treierat? 13  Aripile femelei de struț bat cu bucurie,dar se pot compara aripile și penele ei cu ale berzei?+ 14  Căci ea își lasă ouăle pe pământși le ține calde în țărână. 15  Uită că piciorul cuiva le-ar putea zdrobisau că un animal sălbatic ar putea călca pe ele. 16  Se poartă aspru cu puii ei, ca și cum n-ar fi ai ei;+nu se teme că osteneala i-ar putea fi în zadar. 17  Căci Dumnezeu nu a înzestrat-o cu* înțelepciuneși nu i-a făcut parte de pricepere. 18  Dar, când se ridică și bate din aripi,ea râde de cal și de călărețul lui. 19  Îi dai tu putere calului+ și îi îmbraci tu gâtul cu o coamă fluturândă? 20  Poți tu să-l faci să sară ca o lăcustă? Fornăitul său măreț este înspăimântător.+ 21  El lovește cu copitele pământul în vale și, mândru de puterea lui,+se avântă în luptă*.+ 22  Își bate joc de frică și nu se teme de nimic.+ Nu dă înapoi din cauza sabiei. 23  Tolba cu săgeți zornăie pe el,sulița și lancea scânteiază. 24  Tropăind de nerăbdare, o ia din loc și aleargă mâncând pământul;nu are astâmpăr când* se aude sunetul cornului. 25  De îndată ce sună cornul, el nechează cu putere. De departe simte mirosul bătălieiși aude glasul ca de tunet al comandanților și strigătul de luptă.+ 26  Oare prin priceperea ta își ia zborul șoimulși își întinde aripile spre sud? 27  Sau la porunca ta se înalță acvila+și își face cuibul sus?+ 28  Ea își petrece noaptea pe stâncăși locuiește în fortăreața ei, pe un pisc*. 29  De acolo își caută hrana,+ochii ei privesc în depărtare. 30  Puii ei sorb sânge;unde sunt cei uciși, acolo este și ea”.+

Note de subsol

^ Sau „onagrul”.
^ Sau „ieslea”.
^ Sau „să grăpeze”.
^ Lit. „sămânța”.
^ Lit. „a făcut-o să uite”.
^ Lit. „iese ca să înfrunte armele”.
^ Sau, posibil, „nu crede că”.
^ Lit. „pe dintele unei stânci”.