Iov 31:1-40

  • Iov își apără integritatea (1-40)

    • „Am făcut legământ cu ochii mei” (1)

    • Cere să fie cântărit de Dumnezeu (6)

    • Nu este un om adulter (9-12)

    • Nu este iubitor de bani (24, 25)

    • Nu este idolatru (26-28)

31  Am făcut legământ cu ochii mei.+ Cum să-i dau o atenție necuvenită unei fecioare?+   Care ar fi atunci partea mea de la Dumnezeu, de sus,sau moștenirea de la Cel Atotputernic, din înălțime?   Oare nu-l așteaptă necazul pe răufăcătorși nenorocirea pe cei ce fac răul?+   Nu-mi vede el căile+și nu-mi numără el toți pașii?   Am umblat eu în minciună*? Sau s-a grăbit piciorul meu să înșele?+   Să mă cântărească Dumnezeu într-o balanță exactă*+și îmi va recunoaște integritatea.+  Dacă pașii mi s-au abătut de la cale,+dacă inima mi-a mers după ochii mei+sau dacă mâinile mi s-au pângărit,   atunci eu să semăn și altcineva să mănânce,+iar ce plantez eu să fie smuls din rădăcină*.   Dacă inima mi-a fost ademenită de vreo femeie+și am pândit+ la ușa semenului meu, 10  atunci soția mea să macine pentru alt bărbatși alți bărbați să îngenuncheze peste ea*.+ 11  Căci aceasta ar fi o conduită rușinoasă,o nelegiuire care ar trebui pedepsită de judecători.+ 12  Ar fi un foc ce ar arde și ar distruge*,+mistuind până la rădăcină* toată agoniseala mea. 13  Dacă n-am vrut să le fac dreptate slujitorului sau slujitoarei melecând aveau o plângere împotriva mea*, 14  atunci ce voi face când Dumnezeu mă va chema la judecată*? Ce-i voi răspunde când îmi va cere socoteală?+ 15  Oare Cel care m-a făcut pe mine în pântece nu i-a făcut și pe ei?+ Oare nu Unul singur ne-a întocmit înainte să ne naștem*?+ 16  Dacă n-am vrut să le dau săracilor ce-și doreau+și am întristat* ochii văduvei,+ 17  dacă mi-am mâncat porția singur,fără s-o împart cu orfanul+ 18  (căci din tinerețea mea el a crescut cu mine ca și cu un tatăși din copilăria mea* am călăuzit-o pe văduvă*), 19  dacă am văzut pe cineva că piere pentru că nu are hainesau pe sărac că nu are cu ce să se învelească,+ 20  dacă nu m-a binecuvântat el*+în timp ce se încălzea cu lâna oilor mele, 21  dacă l-am amenințat cu pumnul pe orfan+când avea nevoie de ajutorul meu la poarta orașului*,+ 22  să-mi iasă brațul* din umăr,să mi se rupă brațul de la cot*! 23  Căci mă temeam de nenorocirea de la Dumnezeuși nu puteam sta înaintea măreției sale. 24  Dacă mi-am pus încrederea în aursau dacă am spus aurului pur: «În tine mă încred!»,+ 25  dacă m-am bucurat pentru că aveam multă avere+și pentru că agonisisem multe lucruri,+ 26  dacă am văzut soarele* strălucindsau luna trecând în splendoarea ei+ 27  și inima mea s-a lăsat ademenită în ascuns,iar gura mi-a sărutat mâna, închinându-mă astfel lor,+ 28  atunci aceasta ar fi o nelegiuire care ar trebui pedepsită de judecători,căci l-aș fi renegat pe adevăratul Dumnezeu de sus. 29  M-am bucurat eu vreodată de pieirea dușmanului meu+sau am jubilat eu pentru că l-a ajuns nenorocirea? 30  N-am permis gurii mele să păcătuiascăblestemându-l și dorindu-i moartea*.+ 31  N-au spus bărbații din cortul meu:«Cine poate găsi un om care să nu se fi săturat cu mâncare* de la el»?+ 32  Niciun străin* n-a înnoptat afară;+mi-am deschis ușa pentru călător. 33  Am încercat eu vreodată să-mi acopăr fărădelegile, ca alți oameni,+ascunzându-mi nelegiuirea în buzunarul de la haină? 34  Mi-a fost mie teamă de reacția mulțimiisau m-am îngrozit din cauza disprețului altor familii?M-au făcut aceste lucruri să tac și să-mi fie frică să merg afară? 35  O, de m-ar asculta cineva!+ Mi-aș pune semnătura pe ceea ce am spus!* Să-mi răspundă Cel Atotputernic!+ De-ar fi scris acuzatorul meu acuzațiile într-un document! 36  L-aș purta pe umărși l-aș lega în jurul capului ca pe o coroană. 37  I-aș da socoteală lui Dumnezeu pentru fiecare pas al meu;m-aș apropia de el sigur pe mine, ca un prinț. 38  Dacă pământul meu strigă împotriva meași brazdele lui plâng împreună, 39  dacă i-am mâncat rodul fără plată+sau i-am făcut pe proprietarii lui* să suspine,+ 40  atunci în loc de grâu să iasă spiniși în loc de orz, buruieni urât mirositoare”. Cuvintele lui Iov se termină aici.

Note de subsol

Sau, posibil, „cu oamenii mincinoși”.
Lit. „în balanța dreptății”.
Sau „urmașii mei să fie dezrădăcinați”.
Sau „să aibă relații sexuale cu ea”.
Lit. „ar mânca (ar devora) până la distrugere”.
Sau „dezrădăcinând”.
Sau „se judecau cu mine”.
Lit. „se va ridica”.
Lit. „în pântece”.
Lit. „am făcut să se stingă”.
Lit. „din pântecele mamei mele”.
Lit. „ea”.
Lit. „coapsele lui”.
Sau, posibil, „când am văzut că aveam sprijin la poarta orașului”.
Sau „omoplatul”.
Sau „din încheietură”, „din osul de deasupra”.
Lit. „lumina”.
Sau „cerându-i sufletul”.
Lit. „carne”.
Sau „locuitor străin”.
Sau „Iată semnătura mea!”.
Sau „sufletul proprietarilor lui”.