Salt la conţinut

Salt la cuprins

Idei importante din cartea Marcu

Idei importante din cartea Marcu

Cuvântul lui Iehova este viu

Idei importante din cartea Marcu

EVANGHELIA lui Marcu este cea mai scurtă dintre cele patru evanghelii. Scrisă de Ioan Marcu după circa 30 de ani de la moartea şi învierea lui Isus Cristos, ea se distinge prin concizia relatării multelor evenimente din cei trei ani şi jumătate cât Isus a predicat pe pământ.

Adresată se pare neevreilor, romanilor cu precădere, cartea îl prezintă pe Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu, înfăptuitor de miracole, iniţiator şi conducător al unei intense activităţi de predicare. Nu se concentrează atât pe învăţăturile lui Isus, cât pe faptele lui. Şi dacă-i dăm atenţia cuvenită, ne întăreşte credinţa în Mesia şi ne motivează să fim şi mai zeloşi în serviciul creştin (Evr. 4:12).

O LUCRARE REMARCABILĂ ÎN GALILEEA

(Mar. 1:1—9:50)

După ce în doar paisprezece versete concentrează activitatea lui Ioan Botezătorul şi cele 40 de zile petrecute de Isus în pustiu, Marcu începe antrenanta relatare a lucrării lui Isus în Galileea. Cuvântul „imediat“ apare ca un laitmotiv şi imprimă relatării o notă dinamică (Mar. 1:10, 12).

În mai puţin de trei ani, Isus încheie trei campanii de predicare în Galileea. Cele mai multe evenimente din această perioadă sunt prezentate de evanghelist în ordine cronologică. Predica de pe munte nu apare în evanghelia lui Marcu, după cum nu apar nici alte cuvântări mai lungi ţinute de Isus.

Răspunsuri la întrebări biblice:

1:15 — La ce s-a referit Isus când a spus că „timpul fixat s-a împlinit“? El se referea la faptul că sosise timpul să-şi înceapă serviciul pe pământ. Regatul se apropiase în sensul că Regele desemnat de Dumnezeu era în mijlocul lor. Oamenii cu inima sinceră aveau posibilitatea să accepte mesajul Regatului predicat de Isus, să facă schimbări în viaţă şi astfel să obţină aprobarea lui Iehova.

1:44; 3:12; 7:36 — De ce Isus nu dorea să se vorbească despre miracolele sale din auzite? El nu dorea ca oamenii să tragă concluzii bazate pe senzaţional sau pe informaţii inexacte, ci să se convingă singuri că el era Cristos şi apoi să ia o decizie pe bază de dovezi (Is. 42:1–4; Mat. 8:4; 9:30; 12:15–21; 16:20; Luca 5:14). Dar cu omul care fusese stăpânit de un spirit necurat şi care locuia în ţinutul gherasenilor, Isus a făcut o excepţie: i-a spus să meargă acasă şi să le povestească rudelor ce i se întâmplase. Cu ceva timp înainte Isus a fost rugat să plece de acolo, şi, prin urmare, era puţin probabil că mai avea ocazia să le vorbească acelor oameni. Mărturia celui vindecat şi însăşi prezenţa lui puteau să pună capăt discuţiilor negative despre pierderea porcilor (Mar. 5:1–20; Luca 8:26–39).

2:28 — De ce este Isus numit „Domn chiar şi al sabatului“? „Legea este doar o umbră a lucrurilor bune viitoare“, a scris apostolul Pavel (Evr. 10:1). Potrivit ei, după şase zile de muncă era sabatul, iar Isus a făcut multe vindecări în acea zi. Acest lucru a prefigurat odihna şi pacea, precum şi alte binecuvântări de care se va bucura omenirea sub Domnia de O Mie de Ani a lui Cristos, când cruda stăpânire a lui Satan asupra lumii va fi de domeniul trecutului. Aşadar, Regele acestui Regat este şi „Domn al sabatului“ (Mat. 12:8; Luca 6:5).

3:5; 7:34; 8:12 — De unde ştia evanghelistul ce simţea Isus? Marcu nu era nici dintre cei doisprezece apostoli şi nici prieten apropiat al lui Isus. Potrivit tradiţiei, apostolul Petru, prieten apropiat al lui Marcu, i-a dat acestuia multe dintre detaliile care apar în evanghelie (1 Pet. 5:13).

6:51, 52 — Ce n-au înţeles discipolii din „întâmplarea cu pâinile“? Înainte cu doar câteva ore, Isus hrănise 5 000 de oameni, în afară de femei şi copii, cu numai cinci pâini şi doi peşti. Discipolii ar fi trebuit să-şi dea seama din această ‘întâmplare’ că Isus primise de la Iehova Dumnezeu putere să facă miracole (Mar. 6:41–44). Dacă ar fi înţeles cât de mare-i era puterea, n-ar mai fi fost atât de uimiţi când a mers în mod miraculos pe apă.

8:22–26 — De ce i-a redat Isus vederea unui orb încetul cu încetul? Grija pentru el l-a determinat, probabil, pe Isus să procedeze aşa. Omul acela trăise mult timp în întuneric şi, pentru a se obişnui cu lumina strălucitoare a soarelui, Isus i-a redat vederea încetul cu încetul.

Învăţăminte pentru noi:

2:18; 7:11; 12:18; 13:3. Marcu explică anumite expresii şi cuvinte, dă detalii despre obiceiuri, doctrine şi locuri pe care un cititor neevreu probabil că nu le cunoştea. El afirmă că fariseii „obişnuiau să postească“, „un dar dedicat lui Dumnezeu“ era numit de evrei „corban“, saducheii „spun că nu există înviere“ şi templul se vedea de pe Muntele Măslinilor. Din moment ce genealogia lui Mesia prezenta interes doar pentru evrei, Marcu n-o consemnează. De aici învăţăm că trebuie să ţinem seama de mediul din care provin cei cărora le vorbim în lucrarea de predicare. Iar când prezentăm teme la întrunirile congregaţiei nu trebuie să pierdem din vedere necesităţile auditoriului.

3:21. Rudele lui Isus nu-i împărtăşeau credinţa. Prin urmare, putem fi siguri că el manifestă înţelegere faţă de cei trataţi cu ostilitate sau ridiculizaţi de membrii necredincioşi ai familiei.

3:31–35. La botez, Isus a devenit fiu spiritual al lui Dumnezeu. „Ierusalimul de sus“ era mama sa (Gal. 4:26). Din acel moment, discipolii îi erau mai apropiaţi decât rudele. De aici învăţăm că lucrurile spirituale trebuie să aibă întâietate în viaţa noastră (Mat. 12:46–50; Luca 8:19–21).

8:32–34. Ar trebui să ne dăm seama imediat când, cu bune intenţii, cineva ne îndeamnă să nu mai facem atât de multe sacrificii. Să nu ascultăm un astfel de îndemn. Cine-l urmează pe Cristos trebuie să fie gata „să se renege pe sine“, adică să se sacrifice, să respingă dorinţele şi obiectivele care trădează egoism. Trebuie „să-şi ia stâlpul de tortură“, adică să fie dispus să sufere dacă va fi necesar, să fie înjosit, persecutat sau chiar ucis pentru că este creştin. Trebuie ‘să-l urmeze neîncetat’ pe Cristos, conformându-se modelului său de viaţă. A fi discipol înseamnă a cultiva spirit de sacrificiu şi a-l păstra (Mat. 16:21–25; Luca 9:22, 23).

9:24. N-ar trebui să ne fie ruşine să le vorbim altora despre convingerile noastre sau să ne rugăm pentru mai multă credinţă (Luca 17:5).

ULTIMA LUNĂ DIN VIAŢA LUI ISUS PE PĂMÂNT

(Mar. 10:1—16:8)

Spre sfârşitul anului 32 e.n., Isus ajunge „la hotarele Iudeii şi dincolo de Iordan“, iar mulţimile vin din nou la el (Mar. 10:1). După ce predică acolo, el pleacă spre Ierusalim.

La 8 nisan, Isus ajunge în Betania. Era întins la masă, când o femeie vine şi îi toarnă pe cap ulei parfumat. De la intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim şi până la învierea sa, evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică.

Răspunsuri la întrebări biblice:

10:17, 18 — De ce l-a corectat Isus pe omul care l-a numit „Bunule Învăţător“? Refuzând să accepte un titlu măgulitor, Isus l-a glorificat pe Dumnezeu, arătând că de la el vin toate lucrurile bune. Mai mult, a îndreptat atenţia asupra unui adevăr fundamental: Creatorul tuturor lucrurilor, Iehova Dumnezeu, şi numai el, are dreptul să decidă ce este bine şi ce este rău (Mat. 19:16, 17; Luca 18:18, 19).

14:25 — La ce s-a referit Isus când le-a spus discipolilor: „Nicidecum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua în care îl voi bea nou în Regatul lui Dumnezeu“? Isus nu a vrut să spună că în cer există literalmente vin. Vinul simbolizează uneori bucuria. Prin urmare, Isus se referea la bucuria de a fi împreună cu cei unşi, înviaţi, în Regatul său (Ps. 104:15; Mat. 26:29).

14:51, 52 — Cine era tânărul care „a fugit gol“? Numai în evanghelia lui Marcu apare acest episod. Putem trage aşadar concluzia că evanghelistul vorbea despre el însuşi.

15:34 — Oare cuvintele lui Isus „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?“ dovedesc lipsă de credinţă? Nicidecum. Nu ştim sigur de ce a rostit Isus aceste cuvinte, dar el era, probabil, conştient că Iehova nu-l mai proteja în acel moment, tocmai pentru ca integritatea să-i fie pe deplin încercată. De asemenea, este posibil ca Isus să fi rostit aceste cuvinte pentru a împlini ce a fost prezis despre el în Psalmul 22:1 (Mat. 27:46).

Învăţăminte pentru noi:

10:6–9. Scopul lui Dumnezeu cu privire la cei căsătoriţi este ca ei să rămână împreună. Prin urmare, în loc să se grăbească să divorţeze, soţii şi soţiile ar trebui să se străduiască să aplice principiile biblice pentru a depăşi orice problemă care ar putea apărea în familie (Mat. 19:4–6).

12:41–44. Exemplul văduvei sărace ne arată că n-ar trebui să fim egoişti, ci să susţinem închinarea adevărată prin donaţiile noastre.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

De ce i-a spus Isus acestui om să meargă să le povestească rudelor lui cum a fost vindecat?