După Matei 26:1-75

26  După ce a spus toate aceste lucruri, Isus le-a zis discipolilor săi:  „Știți că peste două zile este Paștele+, iar Fiul omului va fi predat ca să fie țintuit pe stâlp+”.  Atunci preoții principali și bătrânii poporului s-au adunat în curtea marelui preot, numit Caiafa+,  și au pus la cale un complot+ ca să-l prindă* pe Isus prin viclenie și să-l omoare.  Totuși, ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se stârnească agitație în popor”.  În timp ce Isus se afla în Betania, în casa lui Simon, leprosul+,  s-a apropiat de el o femeie cu un vas de alabastru în care era ulei parfumat, scump. Ea a început să-l toarne pe capul lui în timp ce el lua masa*.  Văzând lucrul acesta, discipolii s-au indignat și au zis: „De ce risipa aceasta?  Uleiul putea să fie vândut la un preț foarte mare, iar banii să le fie dați săracilor”. 10  Dându-și seama ce se petrecea, Isus le-a zis: „De ce vreți să supărați femeia? Ea a făcut o faptă bună față de mine. 11  Căci pe săraci îi aveți mereu cu voi+, dar pe mine nu mă veți avea mereu+. 12  Când a turnat uleiul acesta parfumat pe corpul meu, ea m-a pregătit pentru înmormântare+. 13  Adevărat vă spun că oriunde va fi predicată această veste bună, în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta, în amintirea ei+”. 14  Atunci unul dintre Cei doisprezece, cel numit Iuda Iscariot+, s-a dus la preoții principali+ 15  și a zis: „Ce-mi oferiți ca să-l dau în mâinile voastre*+?”. Ei au hotărât să-i ofere 30 de arginți+. 16  Și, începând de atunci, el a căutat o ocazie potrivită ca să-l dea în mâinile lor*. 17  În prima zi a Turtelor Nedospite+, discipolii au venit la Isus și i-au zis: „Unde vrei să-ți pregătim masa de Paște+?”. 18  El a zis: „Duceți-vă în oraș la cutare om și spuneți-i: «Învățătorul zice: „Mi-a sosit ceasul*; voi ține Paștele cu discipolii mei în casa ta”»”. 19  Discipolii au făcut așa cum le-a spus Isus și au pregătit totul pentru Paște. 20  Când s-a înserat+, el era la masă* cu cei 12 discipoli+. 21  În timp ce mâncau, el a zis: „Adevărat vă spun că unul dintre voi mă va trăda+”. 22  Atunci ei s-au mâhnit foarte tare și au început să-l întrebe unul după altul: „Doamne, nu sunt eu acela, nu-i așa?”. 23  El a răspuns: „Cel care își înmoaie pâinea cu mine în farfurie este cel care mă va trăda+. 24  Este adevărat că Fiul omului se duce, așa cum este scris despre el, dar vai+ de omul prin care este trădat Fiul omului+! Ar fi fost mai bine pentru omul acela să nu se fi născut+”. 25  Iuda, care urma să-l trădeze, a spus: „Nu cumva sunt eu, Rabi?”. Isus i-a zis: „Chiar tu ai spus-o!”. 26  În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a spus o rugăciune, a frânt-o+ și le-a dat-o discipolilor, zicând: „Luați, mâncați! Aceasta reprezintă corpul meu+”. 27  Apoi a luat un pahar, a adus mulțumiri și li l-a dat, zicând: „Beți toți din el+, 28  căci acesta reprezintă sângele meu+, «sângele legământului+», care urmează să fie vărsat în folosul multora+ pentru iertarea păcatelor+. 29  Dar vă spun că nicidecum nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua în care voi bea vin nou cu voi în Regatul Tatălui meu+”. 30  La sfârșit, după ce au cântat cântări de laudă, au ieșit spre Muntele Măslinilor+. 31  Atunci Isus le-a zis: „Din cauza a ceea ce mi se va întâmpla, toți vă veți poticni în noaptea aceasta, căci este scris: «Voi lovi păstorul și oile turmei vor fi împrăștiate+». 32  Însă, după ce voi fi sculat din morți, voi merge înaintea voastră în Galileea+”. 33  Dar Petru i-a răspuns: „Chiar dacă toți ceilalți se vor poticni din cauza a ceea ce ți se va întâmpla, eu niciodată nu mă voi poticni+!”. 34  Isus i-a zis: „Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul, mă vei renega de trei ori+”. 35  Petru i-a zis: „Chiar dacă ar trebui să mor cu tine, nicidecum nu te voi renega+!”. Toți ceilalți discipoli au spus același lucru. 36  Atunci Isus a ajuns cu discipolii săi în locul numit Ghetsimani+ și le-a zis: „Stați jos aici până mă duc acolo să mă rog+”. 37  Apoi i-a luat cu el pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei+. El s-a întristat și a fost cuprins de o mare neliniște+. 38  Și le-a zis: „Sunt cuprins de o mare întristare, o întristare de moarte. Rămâneți aici și vegheați cu mine+”. 39  Și, ducându-se puțin mai departe, a căzut cu fața la pământ și s-a rugat+: „Tată, dacă este posibil, să treacă de la mine paharul acesta+! Totuși, nu cum vreau eu, ci cum vrei tu+”. 40  Apoi s-a întors la discipoli și i-a găsit dormind; și i-a zis lui Petru: „N-ați putut să vegheați cu mine nici măcar o oră+? 41  Vegheați+ și rugați-vă neîncetat+, ca să nu cădeți în ispită+! Spiritul este înflăcărat*, dar carnea este slabă+”. 42  Din nou, pentru a doua oară, s-a dus și s-a rugat: „Tată, dacă nu este posibil ca paharul acesta să treacă fără să-l beau, să se facă voința ta+!”. 43  Apoi s-a întors din nou și i-a găsit dormind, pentru că aveau ochii îngreunați de somn. 44  Atunci i-a lăsat și s-a dus din nou și s-a rugat a treia oară, spunând încă o dată același lucru. 45  Apoi s-a întors la discipoli și le-a zis: „Într-un timp ca acesta voi dormiți și vă odihniți? Iată că s-a apropiat ceasul ca Fiul omului să fie dat* în mâinile păcătoșilor! 46  Ridicați-vă, să mergem! Iată că trădătorul meu s-a apropiat”. 47  În timp ce el încă vorbea, iată că a venit Iuda, unul dintre Cei doisprezece, și împreună cu el o mare mulțime cu săbii și cu ciomege, trimisă de preoții principali și de bătrânii poporului+. 48  Trădătorul lui le dăduse un semn zicând: „Cel pe care îl voi săruta, acela este. Arestați-l!”. 49  Și, ducându-se direct la Isus, a spus: „Salutare, Rabi!” și l-a sărutat cu tandrețe. 50  Dar Isus i-a zis: „Prietene, de ce ești aici+?”. Atunci ei s-au apropiat, au pus mâna pe Isus și l-au arestat. 51  Însă iată că unul dintre cei ce erau cu Isus și-a apucat sabia, a scos-o și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea+. 52  Atunci Isus i-a zis: „Pune-ți sabia la loc+, pentru că toți cei care iau sabia de sabie vor muri+. 53  Crezi că nu pot să-l rog pe Tatăl meu să-mi trimită în clipa aceasta peste 12 legiuni de îngeri+? 54  Dar atunci cum s-ar mai împlini Scripturile, care spun că trebuie să se întâmple așa?”. 55  Apoi Isus a zis mulțimilor: „Ați venit cu săbii și cu ciomege ca să mă arestați ca pe un tâlhar? Zi de zi stăteam în templu și îi învățam pe oameni+ și totuși nu m-ați arestat+. 56  Dar toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească scrierile* profeților+”. Atunci toți discipolii l-au părăsit și au fugit+. 57  Cei care l-au arestat pe Isus l-au dus la Caiafa+, marele preot, unde erau adunați scribii și bătrânii+. 58  Dar Petru l-a urmat de departe până la curtea marelui preot și, după ce a intrat, a stat cu servitorii casei ca să vadă ce avea să se întâmple+. 59  Preoții principali și întregul Sanhedrin căutau o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus ca să-l omoare+. 60  Dar n-au găsit niciuna, deși au venit mulți martori mincinoși+. Într-un târziu au venit doi oameni 61  și au zis: „Omul acesta a spus: «Eu pot să dărâm templul lui Dumnezeu și să-l zidesc în trei zile+»”. 62  Atunci marele preot s-a ridicat și i-a zis: „N-ai nimic de spus? Nu auzi ce mărturisesc acești oameni împotriva ta+?”. 63  Dar Isus a tăcut+. De aceea, marele preot i-a spus: „Îți cer să ne spui sub jurământ înaintea Dumnezeului celui viu dacă tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu+!”. 64  Isus i-a zis: „Chiar tu ai spus-o! Dar eu vă zic: De acum înainte îl veți vedea pe Fiul omului+ stând la dreapta Celui Puternic*+ și venind pe norii cerului+”. 65  Atunci marele preot și-a sfâșiat veșmintele, zicând: „A blasfemiat+! Ce nevoie mai avem de martori? Tocmai ați auzit blasfemia! 66  Voi ce părere aveți?”. Ei au răspuns: „Merită să moară+!”. 67  Atunci l-au scuipat în față+ și l-au lovit cu pumnii+. Alții l-au pălmuit+, 68  zicând: „Profețește-ne, Cristosule! Cine te-a lovit?”. 69  Petru stătea afară în curte, iar o servitoare s-a apropiat de el și a zis: „Și tu erai cu Isus Galileeanul+!”. 70  Dar el a negat înaintea tuturor zicând: „Nu știu despre ce vorbești!”. 71  Când a ieșit la poartă, l-a văzut altă servitoare, care le-a spus celor de acolo: „Omul acesta era cu Isus Nazarineanul+”. 72  El a negat din nou jurând: „Nu-l cunosc pe omul acela!”. 73  După puțin timp, cei care stăteau acolo s-au apropiat și i-au zis lui Petru: „În mod sigur, și tu ești unul dintre ei, fiindcă te trădează accentul*”. 74  Dar el a început să se blesteme și să jure: „Nu-l cunosc pe omul acela!”. Și imediat a cântat cocoșul. 75  Atunci Petru și-a amintit ce spusese Isus: „Înainte să cânte cocoșul, mă vei renega de trei ori+”. Și a ieșit afară și a plâns amarnic.

Note de subsol

Sau „să-l aresteze”.
Sau „era întins la masă”.
Sau „să-l trădez”.
Sau „să-l trădeze”.
Sau „timpul fixat”.
Sau „era întins la masă”.
Sau „este dornic”, „vrea”.
Sau „să fie trădat”.
Sau „scripturile”.
Lit. „puterii”.
Sau „dialectul”.

Note pentru studiu

În timp ce Isus se afla în Betania: Evenimentele descrise în Mt 26:6-13 au avut loc, se pare, după apusul soarelui care marca începutul zilei de 9 nisan. Lucrul acesta reiese din relatarea paralelă din Ioan, unde se spune că Isus a sosit în Betania „cu șase zile înainte de Paște”. (Ioa 12:1) El trebuie să fi sosit cam la începutul sabatului din 8 nisan (la apus), adică cu o zi înainte de a lua masa în casa lui Simon. (Ioa 12:2-11; vezi Ap. A7 și B12)

După ce: Evenimentele descrise în Mt 26:1-5 au avut loc în 12 nisan, întrucât în versetul 2 se spune că Paștele, care se ținea în 14 nisan, era „peste două zile”. (Vezi Ap. A7, B12 și nota de studiu de la Mt 26:6.)

Fiul omului: Sau „Fiul unei ființe umane”. În evanghelii, această expresie apare de aproximativ 80 de ori. Isus a folosit-o cu referire la sine, fără îndoială pentru a sublinia că era cu adevărat om, născut dintr-o femeie, și că era echivalentul exact al primului om, Adam; astfel, el putea să răscumpere omenirea din păcat și moarte. (Ro 5:12, 14, 15) De asemenea, expresia îl identifică pe Isus drept Mesia, sau Cristosul. (Da 7:13, 14; vezi Glosarul.)

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. Aceasta este prima dintre cele peste 40 de ocurențe ale verbului grecesc stauróō din Scripturile grecești creștine. Acest verb este înrudit cu substantivul staurós, redat prin „stâlp de tortură”. (Vezi notele de studiu de la Mt 10:38; 16:24; 27:32 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.) Verbul stauróō apare în Septuaginta în Es 7:9, în episodul în care regele poruncește ca Haman să fie atârnat pe un stâlp având peste 20 m înălțime. În greaca clasică, acest verb însemna „a îngrădi cu țăruși”, „a ridica o palisadă”.

Paștele: Această sărbătoare (în greacă, páskha, ce provine din ebraicul pésaḥ, care, la rândul lui, derivă din verbul pasáḥ, însemnând „a trece pe deasupra”, „a trece pe lângă”) a fost instituită în seara dinaintea ieșirii israeliților din Egipt. La Paște se sărbătorea eliberarea israeliților din Egipt și faptul că Iehova ‘a trecut pe deasupra’ întâilor lor născuți când i-a distrus pe întâii născuți ai egiptenilor. (Ex 12:14, 24-47; vezi Glosarul)

Fiul omului: Vezi nota de studiu de la Mt 8:20.

ca să fie țintuit pe stâlp: Sau „ca să fie atârnat pe un stâlp (par)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:19 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

preoții principali: Această expresie reprezintă traducerea unui termen grecesc care, la singular, este redat prin „mare preot” și se referă la reprezentantul principal al poporului înaintea lui Dumnezeu. Aici termenul apare la plural și se referă la preoții cei mai influenți, inclusiv la foștii mari preoți, și, posibil, la capii celor 24 de grupuri preoțești.

bătrânilor: Lit. „bărbaților în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. Deși termenul se referă uneori la vârstă (de exemplu, în Lu 15:25 este redat prin „fiul mai mare”, iar în Fa 2:17, prin „bătrânii”), el nu-i desemnează doar pe cei vârstnici. În acest verset, termenul face referire la conducătorii națiunii evreiești, care sunt menționați deseori împreună cu preoții principali și cu scribii. Sanhedrinul era format din bărbați care aparțineau acestor trei grupuri. (Mt 21:23; 26:3, 47, 57; 27:1, 41; 28:12; vezi Glosarul, „Bătrân”)

preoții principali: Vezi nota de studiu de la Mt 2:4 și Glosarul, „Preot principal”.

bătrânii: Vezi nota de studiu de la Mt 16:21.

marelui preot: Când Israelul era o națiune independentă, marele preot deținea această funcție pe viață. (Nu 35:25) Dar, sub ocupație romană, conducătorii desemnați de Roma aveau autoritatea de a-l numi sau destitui pe marele preot. (Vezi Glosarul.)

Caiafa: Unul dintre marii preoți numiți de romani. El a deținut această funcție mai mult timp decât predecesorii săi imediați datorită abilităților sale diplomatice. Caiafa a fost numit mare preot în jurul anului 18 e.n. și a rămas în funcție până în jurul anului 36 e.n. (Vezi Ap. B12 pentru localizarea posibilă a casei lui Caiafa.)

un lepros: Persoană care suferă de o boală gravă de piele. În Biblie, termenul „lepră” nu se referă doar la boala de piele cunoscută în prezent cu acest nume, ci are un sens mult mai larg. Cel ce era declarat lepros trăia izolat de comunitate până la vindecare. (Le 13:2, n.s., 45, 46; vezi Glosarul, „Lepră”.)

În timp ce Isus se afla în Betania: Evenimentele descrise în Mt 26:6-13 au avut loc, se pare, după apusul soarelui care marca începutul zilei de 9 nisan. Lucrul acesta reiese din relatarea paralelă din Ioan, unde se spune că Isus a sosit în Betania „cu șase zile înainte de Paște”. (Ioa 12:1) El trebuie să fi sosit cam la începutul sabatului din 8 nisan (la apus), adică cu o zi înainte de a lua masa în casa lui Simon. (Ioa 12:2-11; vezi Ap. A7 și B12)

Simon, leprosul: Acest Simon este menționat doar aici și în relatarea paralelă din Mr 14:3. Din câte se pare, el fusese lepros, iar Isus îl vindecase. (Vezi nota de studiu de la Mt 8:2 și Glosarul, „Lepră”.)

a turnat uleiul acesta parfumat pe corpul meu: Femeia (vezi nota de studiu de la Mt 26:7) a făcut acest act de generozitate din iubire și apreciere față de Isus. El a explicat că, fără să știe, ea i-a pregătit corpul pentru înmormântare, întrucât corpul celor decedați era, de regulă, uns cu un astfel de ulei parfumat și cu alte substanțe aromatice. (2Cr 16:14)

o femeie: Potrivit cu Ioa 12:3, această femeie era Maria, sora Martei și a lui Lazăr.

vas de alabastru: Vezi Glosarul, „Alabastru”.

ulei parfumat, scump: În relatările lui Marcu și Ioan se menționează că era vorba despre o litră de „nard veritabil”, care valora 300 de dinari. Această sumă reprezenta salariul pe care un muncitor obișnuit îl primea pentru aproximativ un an de muncă. (Mr 14:3-5; Ioa 12:3-5) În general, se crede că acest ulei parfumat era extras dintr-o plantă aromatică (Nardostachys jatamansi) ce se găsește în Himalaya. Deseori, nardul era diluat sau chiar contrafăcut, însă, în acest caz, atât Marcu, cât și Ioan afirmă că uleiul era „veritabil”.

să-l toarne pe capul lui: Potrivit lui Matei și Marcu, femeia a turnat uleiul pe capul lui Isus. (Mr 14:3) Ioan, care și-a scris evanghelia mai târziu, a menționat un detaliu suplimentar, și anume că femeia i-a turnat ulei și pe picioare. (Ioa 12:3) Isus a explicat că, prin acest gest plin de iubire, femeia l-a pregătit în mod simbolic pentru înmormântare. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:12.)

discipolii: Numai în relatarea lui Ioan se arată că Iuda Iscariot a fost cel ce a criticat modul în care a folosit Maria acel ulei scump. (Ioa 12:4-7) Din câte se pare, ceilalți apostoli doar au fost de acord cu obiecția lui Iuda, care li s-a părut pertinentă.

un preț foarte mare: Vezi nota de studiu de la Mr 14:5.

o femeie: Potrivit cu Ioa 12:3, această femeie era Maria, sora Martei și a lui Lazăr.

a turnat uleiul acesta parfumat pe corpul meu: Femeia (vezi nota de studiu de la Mt 26:7) a făcut acest act de generozitate din iubire și apreciere față de Isus. El a explicat că, fără să știe, ea i-a pregătit corpul pentru înmormântare, întrucât corpul celor decedați era, de regulă, uns cu un astfel de ulei parfumat și cu alte substanțe aromatice. (2Cr 16:14)

Adevărat: Termenul grecesc amḗn, o transliterare a ebraicului ʼamén, înseamnă „așa să fie” sau „adevărat”. Isus a folosit deseori acest cuvânt pentru a introduce o afirmație, o promisiune sau o profeție, subliniind astfel veridicitatea și credibilitatea absolută a celor spuse. Potrivit unor bibliști, modul în care a folosit Isus cuvântul „adevărat”, sau „amin”, este unic în literatura sacră. Când se repetă succesiv (amḗn amḗn), așa cum îl întâlnim de multe ori în Evanghelia după Ioan, expresia rostită de Isus este tradusă prin „foarte adevărat”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:51.)

tot pământul locuit . . . toate națiunile: Ambele expresii evidențiază amploarea lucrării de predicare. În sens larg, termenul grecesc redat prin „pământ locuit” (oikouménē) se referă la pământ ca locuință a omenirii. (Lu 4:5; Fa 17:31; Ro 10:18; Re 12:9; 16:14) În secolul I, termenul era folosit și cu referire la vastul Imperiu Roman, pe teritoriul căruia erau răspândiți evreii. (Lu 2:1, n.s.; Fa 24:5) Când este folosit cu sensul său general, termenul grecesc redat prin „națiune” (éthnos) se referă la un grup de oameni care sunt mai mult sau mai puțin înrudiți între ei și care au o limbă comună. Un astfel de grup național sau etnic ocupă, de regulă, un spațiu geografic bine delimitat.

Adevărat: Vezi nota de studiu de la Mt 5:18.

va fi predicată . . . în toată lumea: La fel ca în profeția din Mt 24:14, Isus prezice aici că vestea bună avea să fie anunțată în toată lumea; el arată, totodată, că această veste bună avea să includă ceea ce a făcut femeia în semn de devoțiune față de el. Dumnezeu a inspirat trei scriitori ai evangheliilor să menționeze gestul ei. (Mr 14:8, 9; Ioa 12:7; vezi nota de studiu de la Mt 24:14)

După ce: Evenimentele descrise în Mt 26:1-5 au avut loc în 12 nisan, întrucât în versetul 2 se spune că Paștele, care se ținea în 14 nisan, era „peste două zile”. (Vezi Ap. A7, B12 și nota de studiu de la Mt 26:6.)

În timp ce Isus se afla în Betania: Evenimentele descrise în Mt 26:6-13 au avut loc, se pare, după apusul soarelui care marca începutul zilei de 9 nisan. Lucrul acesta reiese din relatarea paralelă din Ioan, unde se spune că Isus a sosit în Betania „cu șase zile înainte de Paște”. (Ioa 12:1) El trebuie să fi sosit cam la începutul sabatului din 8 nisan (la apus), adică cu o zi înainte de a lua masa în casa lui Simon. (Ioa 12:2-11; vezi Ap. A7 și B12)

Iscariot: Este posibil ca acest termen să însemne „bărbat din Cheriot”. Tatăl lui Iuda, Simon, este și el numit „Iscariot”. (Ioa 6:71) În opinia multor erudiți, termenul arată că Simon și Iuda erau din Cheriot-Hețron, un oraș din Iudeea. (Ios 15:25) Dacă așa au stat lucrurile, Iuda a fost singurul dintre cei 12 apostoli ce provenea din Iudeea, restul fiind din Galileea.

Atunci: Adică în 12 nisan, în aceeași zi în care au avut loc evenimentele descrise în Mt 26:1-5. (Vezi Ap. A7, B12 și notele de studiu de la Mt 26:1, 6.)

Iuda Iscariot: Vezi nota de studiu de la Mt 10:4.

30 de arginți: Matei este singurul dintre scriitorii evangheliilor care menționează suma pentru care a fost trădat Isus. Este posibil să fi fost 30 de sicli de argint făcuți în Tir. Din câte se pare, această sumă dezvăluie disprețul preoților principali față de Isus, întrucât, potrivit Legii, acesta era prețul unui sclav. (Ex 21:32) În mod asemănător, când Zaharia le-a cerut israeliților infideli plata pentru lucrarea de profet pe care o desfășura în mijlocul poporului, ei i-au cântărit „30 de arginți”, ceea ce sugerează că, în ochii lor, el nu valora mai mult decât un sclav. (Za 11:12, 13)

În prima zi a Turtelor Nedospite: Sărbătoarea Turtelor Nedospite începea la 15 nisan, ziua de după Paște (14 nisan), și ținea șapte zile. (Vezi Ap. B15.) Însă, pe timpul lui Isus, Paștele ajunsese atât de strâns legat de această sărbătoare, încât toate cele opt zile, inclusiv 14 nisan, erau numite uneori „Sărbătoarea Turtelor Nedospite”. (Lu 22:1) În acest context, construcția „în prima zi a” ar putea fi redată prin „în ziua de dinaintea”. (Compară cu Ioa 1:15, 30, unde termenul grecesc pentru „prima” [prṓtos] este tradus prin „înainte” într-o construcție similară, și anume „exista înainte [prṓtos] de mine”.) Așadar, atât textul original grecesc, cât și obiceiul evreiesc lasă să se înțeleagă că discipolii i-au adresat această întrebare lui Isus în 13 nisan. În timpul zilei, în 13 nisan, discipolii au făcut pregătiri pentru Paște, care a fost celebrat mai târziu, adică „după lăsarea serii”, la începutul zilei de 14 nisan. (Mr 14:16, 17)

Când s-a înserat: Adică seara când a început ziua de 14 nisan. (Vezi Ap. A7 și B12.)

își înmoaie pâinea cu mine: Lit. „își înmoaie mâna cu mine”. Pe vremea aceea, oamenii obișnuiau să mănânce cu mâna sau foloseau o bucată de pâine în loc de lingură. Această expresie putea fi și o expresie idiomatică însemnând „a mânca împreună”. Faptul de a mânca împreună cu cineva era semnul unei legături apropiate cu acea persoană. A te întoarce împotriva unui prieten atât de apropiat era considerată cea mai josnică formă de trădare. (Ps 41:9; Ioa 13:18)

farfurie: Termenul grecesc face referire la o farfurie destul de adâncă, la un castron, din care se mânca.

Chiar tu ai spus-o: Expresie idiomatică ebraică folosită aici cu rol de răspuns afirmativ la întrebarea pusă. Era ca și cum Isus ar fi zis: „Tu ai spus așa, iar ceea ce ai spus este adevărat”. Din câte se pare, răspunsul lui Isus sublinia că Iuda, prin propriile sale cuvinte, recunoștea că el era trădătorul lui Isus. Cu siguranță, Iuda a părăsit încăperea la puțin timp după aceea, înainte ca Isus să instituie Cina Domnului, așa cum reiese din compararea acestei relatări cu cea din Ioa 13:21-30. În relatarea lui Matei, Iuda mai este menționat apoi în versetul 47, unde se arată că a ajuns în grădina Ghetsimani împreună cu o mulțime de oameni.

a frânt pâinile: De obicei, pâinile erau plate și puțin mai tari și, prin urmare, era ceva obișnuit ca pâinea să fie frântă, adică ruptă, înainte de a fi consumată. (Mt 15:36; 26:26; Mr 6:41; 8:6; Lu 9:16)

a luat o pâine . . . a frânt-o: În Orientul Apropiat, pâinile erau de obicei subțiri și, dacă nu aveau plămădeală, erau fărâmicioase. Gestul lui Isus de a frânge pâinea nu avea nicio semnificație spirituală; acesta era modul obișnuit de a rupe acel tip de pâine. (Vezi nota de studiu de la Mt 14:19.)

a spus o rugăciune: Sau „a rostit o binecuvântare”. Termenul grecesc folosit în acest context înseamnă literalmente „a binecuvânta”. Din câte se pare, acesta se referă aici la o rugăciune prin care i s-au adus lui Dumnezeu laude și mulțumiri.

reprezintă: În acest verset, termenul grecesc estín (însemnând literalmente „este”) are sensul de „înseamnă”, „reprezintă”, „simbolizează”, „semnifică”. Pentru apostoli, acest sens era clar, având în vedere că, în acea ocazie, corpul perfect al lui Isus era chiar în fața lor și, la fel, pâinea nedospită pe care urmau să o mănânce. Prin urmare, pâinea nu putea fi corpul literal al lui Isus. Este demn de remarcat că același termen grecesc apare și în Mt 12:7, unde, în multe traduceri ale Bibliei, este redat prin „înseamnă”.

sângele legământului: Noul legământ, dintre Iehova și creștinii unși, a intrat în vigoare datorită jertfei lui Isus. (Ev 8:10) Aici, Isus folosește aceeași expresie pe care a folosit-o și Moise când a acționat ca mediator cu ocazia încheierii legământului Legii cu Israelul la muntele Sinai. (Ex 24:8; Ev 9:19-21) Așa cum sângele taurilor și al țapilor a validat legământul Legii dintre Dumnezeu și națiunea Israel, tot așa sângele lui Isus a validat noul legământ pe care Iehova avea să-l încheie cu Israelul spiritual. Acest legământ a intrat în vigoare la Penticosta din anul 33 e.n. (Ev 9:14, 15)

voi bea vin nou: În Scripturi, vinul simbolizează uneori bucuria. (Ps 104:15; Ec 10:19)

după ce au cântat cântări de laudă: Sau „după ce au cântat imnuri (psalmi)”. Potrivit unei tradiții evreiești, primii psalmi Hallel (113, 114) erau cântați sau recitați în timpul mesei de Paște, iar ultimii patru (115-118) la sfârșitul mesei. Aceștia din urmă conțin unele dintre profețiile referitoare la Mesia. Ps 118 începe și se termină cu cuvintele: „Aduceți-i mulțumiri lui Iehova, căci este bun! Iubirea sa loială ține veșnic”. (Ps 118:1, 29) Este foarte posibil ca acestea să fi fost ultimele cuvinte de laudă pe care Isus le-a cântat cu apostolii săi fideli în noaptea dinaintea morții sale.

înainte să cânte cocoșul: Toate cele patru evanghelii conțin această afirmație, dar numai relatarea lui Marcu menționează că cocoșul avea să cânte de două ori. (Mt 26:74, 75; Mr 14:30, 72; Lu 22:34, 60, 61; Ioa 13:38; 18:27) Mișna arată că, în zilele lui Isus, în Ierusalim se creșteau cocoși, ceea ce confirmă veridicitatea relatării biblice. Cântecul cocoșului s-a auzit, probabil, dimineața foarte devreme.

Ghetsimani: Această grădină era situată, se pare, pe Muntele Măslinilor, dincolo de valea Chedron, la est de Ierusalim. Aici se găsea, probabil, o presă de ulei, întrucât numele grădinii provine dintr-o expresie ebraică sau aramaică (gat șemanéh) însemnând „presă de ulei”. Deși nu se poate stabili cu exactitate locul unde se afla, potrivit unei tradiții, Ghetsimani ar corespunde cu o grădină situată la poalele Muntelui Măslinilor, la bifurcația drumului de pe versantul vestic. (Vezi Ap. B12.)

doi fii ai lui Zebedei: Adică apostolii Iacov și Ioan. (Mt 4:21; 10:2)

Vegheați: Termenul grecesc folosit aici are sensul de bază „a sta (a rămâne) treaz”, dar în multe contexte înseamnă „a fi vigilent”, „a fi atent”. Matei folosește acest termen și în Mt 24:43; 25:13; 26:38, 40, 41. În Mt 24:44, îl pune în legătură cu necesitatea de „a fi gata”. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:38.)

Vegheați: Lit. „Stați treji”. Îndemnul de a rămâne treji din punct de vedere spiritual constituie mesajul principal al parabolei celor zece fecioare. (Vezi notele de studiu de la Mt 24:42; 26:38.)

Sunt: Sau „Sufletul meu este”. Termenul grecesc psykhḗ, redat de obicei prin „suflet”, se referă aici la întreaga ființă. Astfel, expresia „sufletul meu” poate fi redată prin „întreaga mea ființă” sau pur și simplu prin pronumele „eu”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

vegheați: Lit. „stați treji”. Isus arătase deja că discipolii săi trebuiau să rămână treji din punct de vedere spiritual deoarece nu știau ziua și ora venirii sale. (Vezi notele de studiu de la Mt 24:42; 25:13.) El repetă acest îndemn aici și în Mt 26:41, unde pune în legătură faptul de a sta treaz din punct de vedere spiritual cu perseverența în rugăciune. Îndemnuri similare se găsesc și în alte locuri din Scripturile grecești creștine, ceea ce arată că vigilența spirituală este vitală pentru adevărații creștini. (1Co 16:13; Col 4:2; 1Te 5:6; 1Pe 5:8; Re 16:15)

să beți paharul: În Biblie, cuvântul „pahar” este folosit deseori cu sens figurat și reprezintă voința lui Iehova cu privire la o persoană, sau partea pe care el o rezervă cuiva. (Ps 16:5; 23:5) Aici, expresia „a bea paharul” înseamnă a te supune voinței lui Dumnezeu. În cazul lui Isus, „paharul” a însemnat nu numai suferința și moartea ca urmare a acuzației false de blasfemie, ci și învierea sa la viață nemuritoare în cer.

a căzut cu fața la pământ: Sau „s-a aruncat cu fața la pământ”, probabil sprijinindu-se pe mâini sau pe coate. În Biblie sunt menționate diferite poziții ale corpului pentru rugăciune, de exemplu în picioare sau în genunchi. Totuși, o persoană care se ruga cu fervoare putea efectiv să stea întinsă, cu fața la pământ.

să treacă de la mine paharul acesta: În Biblie, cuvântul „pahar” este folosit deseori cu sens figurat, reprezentând voința lui Iehova cu privire la o persoană, sau partea pe care el o rezervă cuiva. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:22.) Fără îndoială, Isus a fost foarte îngrijorat că moartea sa ca urmare a acuzației de blasfemie și de sedițiune ar fi putut aduce oprobriu asupra lui Dumnezeu, motiv pentru care s-a rugat ca acest „pahar” să treacă de la el.

Spiritul: Termenul se referă aici la forța care izvorăște din inima figurativă a unei persoane și care o determină să vorbească și să acționeze într-un anumit mod. (Vezi Glosarul.)

carnea: În Biblie, termenul este folosit deseori cu referire la natura păcătoasă și imperfectă a omului.

iată: Termenul grecesc idoú, redat aici prin „iată”, este folosit deseori pentru a atrage atenția asupra a ceea ce urmează, încurajând cititorul să-și imagineze scena sau să remarce un detaliu al relatării. De asemenea, este folosit pentru a sublinia ceva important ori pentru a introduce ceva nou sau surprinzător. În Scripturile grecești creștine, acest termen apare de cele mai multe ori în evanghelia lui Matei, în evanghelia lui Luca și în cartea Revelația. În Scripturile ebraice se folosește frecvent un echivalent al acestuia.

l-a sărutat cu tandrețe: Verbul grecesc redat prin „a săruta cu tandrețe” reprezintă o formă intensivă a verbului „a săruta”, folosit în Mt 26:48. Salutându-l pe Isus într-un mod atât de călduros și de prietenos, Iuda a arătat cât era de înșelător și de ipocrit.

unul dintre cei ce erau cu Isus: Relatarea paralelă din Ioa 18:10 arată că Simon Petru a fost cel care și-a apucat sabia și a scos-o și că sclavul marelui preot se numea Malcus. În relatările din Lu 22:50 și Ioa 18:10 se mai precizează un detaliu, și anume că sclavului i-a fost tăiată „urechea dreaptă”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 18:10.)

l-a lovit pe sclavul marelui preot: Vezi nota de studiu de la Ioa 18:10.

legiuni: Unități de bază ale armatei romane. În secolul I e.n., o legiune era formată de regulă din 6 000 de soldați. Aici, expresia „12 legiuni” indică, din câte se pare, un număr mare, nedeterminat. Isus a spus, de fapt, că, dacă ar fi cerut, Tatăl său ar fi trimis foarte mulți îngeri pentru a-l ocroti.

Scripturile: Acest termen se referă deseori la scrierile ebraice inspirate, în ansamblu.

ca să se împlinească ce spusese Iehova prin profetul său: Această expresie și altele asemănătoare apar de multe ori în Evanghelia după Matei, din câte se pare pentru a li se aduce în atenție cititorilor evrei rolul lui Isus în calitate de promisul Mesia. (Mt 2:15, 23; 4:14; 8:17; 12:17; 13:35; 21:4; 26:56; 27:9)

ca să se împlinească scrierile profeților: Vezi nota de studiu de la Mt 1:22.

marelui preot: Când Israelul era o națiune independentă, marele preot deținea această funcție pe viață. (Nu 35:25) Dar, sub ocupație romană, conducătorii desemnați de Roma aveau autoritatea de a-l numi sau destitui pe marele preot. (Vezi Glosarul.)

Caiafa: Unul dintre marii preoți numiți de romani. El a deținut această funcție mai mult timp decât predecesorii săi imediați datorită abilităților sale diplomatice. Caiafa a fost numit mare preot în jurul anului 18 e.n. și a rămas în funcție până în jurul anului 36 e.n. (Vezi Ap. B12 pentru localizarea posibilă a casei lui Caiafa.)

Caiafa, marele preot: Vezi nota de studiu de la Mt 26:3.

preoții principali: Această expresie reprezintă traducerea unui termen grecesc care, la singular, este redat prin „mare preot” și se referă la reprezentantul principal al poporului înaintea lui Dumnezeu. Aici termenul apare la plural și se referă la preoții cei mai influenți, inclusiv la foștii mari preoți, și, posibil, la capii celor 24 de grupuri preoțești.

Curții Supreme: Sau Sanhedrinului, instanța judecătorească din Ierusalim alcătuită din marele preot și 70 de bătrâni și scribi. Evreii considerau hotărârile sale definitive și irevocabile. (Vezi Glosarul, „Sanhedrin”.)

Preoții principali: Expresia se referă la preoții cei mai influenți. (Vezi nota de studiu de la Mt 2:4 și Glosarul, „Preot principal”.)

Sanhedrin: Este vorba despre curtea supremă evreiască, aflată la Ierusalim. Termenul grecesc redat prin „Sanhedrin” (synédrion) înseamnă literalmente „ședere împreună cu”. Deși acesta era un termen generic ce desemna o adunare sau o întrunire, în Israel putea face referire la o instanță judecătorească religioasă. (Vezi nota de studiu de la Mt 5:22 și Glosarul; vezi și Ap. B12 pentru localizarea posibilă a sălii Sanhedrinului.)

Cristos: În limba greacă, în acest verset, titlul „Cristos”, care înseamnă „Unsul”, este precedat de articolul hotărât. Aceasta arată că Isus era promisul Mesia, cel care fusese uns pentru a îndeplini un rol special. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1; 2:4.)

Chiar tu ai spus-o: Expresie idiomatică ebraică folosită aici cu rol de răspuns afirmativ la întrebarea pusă. Era ca și cum Isus ar fi zis: „Tu ai spus așa, iar ceea ce ai spus este adevărat”. Din câte se pare, răspunsul lui Isus sublinia că Iuda, prin propriile sale cuvinte, recunoștea că el era trădătorul lui Isus. Cu siguranță, Iuda a părăsit încăperea la puțin timp după aceea, înainte ca Isus să instituie Cina Domnului, așa cum reiese din compararea acestei relatări cu cea din Ioa 13:21-30. În relatarea lui Matei, Iuda mai este menționat apoi în versetul 47, unde se arată că a ajuns în grădina Ghetsimani împreună cu o mulțime de oameni.

Chiar tu o spui: Prin aceste cuvinte, Isus a afirmat că ceea ce a spus Pilat era adevărat. (Compară cu notele de studiu de la Mt 26:25, 64.) Isus a confirmat că era rege, dar nu în sensul în care credea Pilat: Regatul său ‘nu făcea parte din această lume’ și deci nu reprezenta o amenințare pentru Roma. (Ioa 18:33-37)

Chiar tu ai spus-o: Isus nu a ocolit întrebarea lui Caiafa, întrucât recunoștea că marele preot avea autoritatea să-i ceară să spună adevărul sub jurământ. (Mt 26:63) Din câte se pare, această expresie era o expresie idiomatică ebraică, folosită cu rol de răspuns afirmativ. Acest lucru este confirmat de relatarea paralelă a lui Marcu, unde răspunsul lui Isus este redat prin: „Sunt”. (Mr 14:62; vezi notele de studiu de la Mt 26:25; 27:11)

Fiul omului . . . venind pe norii cerului: Aici, Isus face referire la profeția mesianică din Da 7:13, 14, indicând astfel că el este cel care avea să primească permisiunea să se prezinte înaintea lui Dumnezeu și cel căruia avea să i se dea stăpânire în cer. (Vezi Glosarul, „Fiul omului”.)

la dreapta Celui Puternic: Lit. „la dreapta puterii”. A fi la dreapta unui conducător însemna a fi al doilea după el. (Ps 110:1; Fa 7:55, 56) În acest context, termenul grecesc pentru „putere” face referire, fără îndoială, la Dumnezeu însuși și poate fi redat prin „Puterea” sau „Cel Puternic”. Expresia grecească „la dreapta puterii” se găsește și în relatarea paralelă din Lu 22:69, unde apare împreună cu termenul „Dumnezeu” și este redată prin „dreapta plină de putere a lui Dumnezeu”. Aceste expresii ar putea sugera și ideea că Isus avea să primească putere, sau autoritate, întrucât avea să fie la dreapta Celui Puternic, adică a lui Dumnezeu.

și-a sfâșiat veșmintele: Acest gest exprimă indignare. Fără îndoială, Caiafa și-a rupt acea parte a veșmântului care îi acoperea pieptul. Prin acest gest teatral, Caiafa voia să arate cât de scandalizat era el de cuvintele lui Isus.

Profețește-ne . . . Cine te-a lovit?: Aici „a profeți” nu înseamnă a prezice viitorul, ci a identifica pe cineva (în acest caz, persoana care îl lovise pe Isus) prin revelație divină. Relatările paralele din Mr 14:65 și Lu 22:64 arată că persecutorii lui Isus îi acoperiseră fața, ceea ce, fără îndoială, explică de ce i-au cerut ei în mod batjocoritor să-l identifice pe cel care îl lovise.

poartă: În relatarea lui Marcu apare un termen care poate însemna „intrarea în curte” sau „vestibul”, ceea ce arată că aici nu este vorba despre o simplă poartă. (Mr 14:68) Din câte se pare, această poartă era o construcție, probabil un pasaj sau o sală, ce ducea din curte spre porțile exterioare, care dădeau în stradă.

accentul: Sau „dialectul”, „modul în care vorbești”. În acest verset, prin „accent”, sau „dialect”, se înțelege, probabil, un vocabular regional sau o pronunție tipic galileeană, care erau diferite de ebraica vorbită în Iudeea. Unii consideră că accentul sau vocabularul specific galileean se datora influenței străine.

să se blesteme: Foarte probabil, Petru a invocat un blestem asupra sa spunând de fapt: „Să fiu blestemat dacă mint și dacă îl cunosc pe omul acela”.

să jure: Întrucât i-a fost frică, Petru a încercat să-i convingă pe cei din jurul lui că nu-l cunoștea pe Isus. Jurând, el a vrut să arate că afirmațiile sale erau adevărate și că asupra lui putea să se abată nenorocirea dacă nu spunea adevărul.

a cântat cocoșul: Vezi nota de studiu de la Mr 14:72.

Multimedia

Vas de alabastru
Vas de alabastru

Inițial, aceste vase mici de parfum, asemănătoare unor vaze, erau făcute dintr-o piatră ce se găsea în apropierea orașului Alabastron, din Egipt. Această piatră, un tip de carbonat de calciu, a ajuns să fie numită „alabastru”. Vasul din fotografie a fost descoperit în Egipt și datează din perioada 150 î.e.n. – 100 e.n. Existau însă și vase făcute dintr-un material mai ieftin, precum ghipsul obișnuit, care semănau cu cele de alabastru; și acestea erau numite vase de alabastru întrucât erau folosite în același scop. Totuși, uleiurile și parfumurile mai scumpe se păstrau în recipiente făcute din alabastru autentic. Cu un astfel de ulei a fost uns Isus în două ocazii: o dată în casa unui fariseu din Galileea și a doua oară în casa lui Simon, leprosul, în Betania.

Masa de Paște
Masa de Paște

La masa de Paște se consumau următoarele alimente: miel fript (niciun os nu trebuia să-i fie zdrobit) (1), turte nedospite (2) și ierburi amare (3). (Ex 12:5, 8; Nu 9:11) Ierburile amare – care, după cum se arată în Mișna, puteau fi salată, cicoare, creson, andive sau păpădie – le aminteau israeliților cât de amară le fusese viața ca sclavi în Egipt. Isus a folosit pâinea nedospită ca simbol al corpului său uman perfect. (Mt 26:26) Apostolul Pavel l-a numit pe Isus „mielul nostru pascal”. (1Co 5:7) În secolul I, la masa de Paște se consuma și vin (4). Isus a folosit vinul ca simbol al sângelui său, care avea să fie vărsat ca jertfă. (Mt 26:27, 28)

Vița-de-vie
Vița-de-vie

Vița-de-vie (Vitis vinifera), o plantă care se cultivă de mii de ani, era foarte răspândită în zona în care a trăit Isus. Dacă aveau la dispoziție lemn, viticultorii făceau araci sau spaliere pentru susținerea plantei. În timpul iernii, ei tăiau lăstarii care crescuseră în anul precedent. Primăvara apăreau mlădițe noi, iar viticultorii le tăiau pe cele lipsite de rod. (Ioa 15:2) În felul acesta, via producea mai mult rod, de calitate mai bună. Isus l-a asemănat pe Tatăl cu un viticultor, pe sine cu o viță, iar pe discipolii săi cu mlădițele. Așa cum mlădițele unei vițe propriu-zise sunt susținute de butuc și primesc nutrienți de la acesta, tot așa discipolii lui Isus beneficiază de susținere și hrană spirituală dacă rămân în unitate cu el, „adevărata viță”. (Ioa 15:1, 5)