După Matei 27:1-66

27  Când s-a făcut dimineață, toți preoții principali și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Isus ca să-l omoare+.  După ce l-au legat, l-au dus și l-au predat guvernatorului, lui Pilat+.  Atunci Iuda, care îl trădase, văzând că Isus fusese condamnat, a avut remușcări și le-a dat înapoi preoților principali și bătrânilor cei 30 de arginți+.  El a zis: „Am păcătuit trădând un om* nevinovat”. Ei au spus: „Ce ne privește? E treaba ta!”.  Atunci el a aruncat arginții în templu și a plecat. Apoi s-a dus și s-a spânzurat+.  Dar preoții principali au luat arginții și au zis: „Nu este permis să-i punem în trezoreria sacră, fiindcă sunt bani pătați de sânge”.  După ce au ținut sfat, au cumpărat cu ei terenul olarului ca loc de înmormântare pentru străini.  De aceea, terenul acela se numește „Terenul Sângelui”+ până în ziua de azi.  Atunci s-a împlinit ce se spusese prin profetul Ieremia: „Au luat cei 30 de arginți+, prețul fixat pentru omul acela, cel pentru care unii dintre israeliți* au fixat un preț, 10  și i-au dat pentru terenul olarului, după cum îmi poruncise Iehova+”. 11  Isus stătea înaintea guvernatorului. Și guvernatorul l-a întrebat: „Ești tu regele iudeilor?”. Isus a răspuns: „Chiar tu o spui+!”. 12  Dar, când a fost acuzat de preoții principali și de bătrâni, n-a răspuns nimic+. 13  Atunci Pilat i-a zis: „Nu auzi câte lucruri mărturisesc ei împotriva ta?”. 14  Dar el nu i-a răspuns nimic, n-a spus niciun cuvânt, astfel că guvernatorul s-a mirat foarte mult. 15  La fiecare sărbătoare, guvernatorul obișnuia să elibereze un deținut, pe oricine voia mulțimea+. 16  Chiar în timpul acela era închis un deținut foarte cunoscut, numit Baraba+. 17  Astfel, Pilat a zis mulțimii care se adunase: „Pe cine vreți să vă eliberez, pe Baraba sau pe Isus, cel numit Cristos?”. 18  Căci Pilat știa că din invidie îl predaseră. 19  Mai mult, în timp ce stătea pe scaunul de judecată, soția lui i-a transmis acest mesaj: „Să n-ai nimic de-a face cu acest om drept, pentru că astăzi am suferit mult într-un vis din cauza lui”. 20  Dar preoții principali și bătrânii au convins mulțimile să ceară ca Baraba+ să fie eliberat, iar Isus să fie omorât+. 21  Guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreți să vi-l eliberez?”. Ei au spus: „Pe Baraba”. 22  Pilat i-a întrebat: „Atunci ce să fac cu Isus, cel numit Cristos?”. Toți au spus: „Pe stâlp cu el+!”. 23  El a zis: „De ce? Ce rău a făcut?”. Însă ei strigau și mai tare: „Pe stâlp cu el+!”. 24  Văzând că aceasta nu servea la nimic, ci, din contră, se crea doar tulburare, Pilat a luat apă și s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii, zicând: „Sunt nevinovat de sângele acestui om*. E treaba* voastră!”. 25  Și tot poporul a răspuns: „Sângele lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri+”. 26  Atunci el li l-a eliberat pe Baraba și a poruncit ca Isus să fie biciuit+; apoi l-a predat ca să fie țintuit pe stâlp+. 27  Soldații guvernatorului l-au dus atunci pe Isus în palatul guvernatorului și au adunat în jurul lui tot corpul de soldați+. 28  Ei l-au dezbrăcat și l-au acoperit cu o mantie stacojie+. 29  Au împletit o coroană de spini și i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă i-au pus o trestie. După aceea au îngenuncheat înaintea lui și și-au bătut joc de el zicând: „Salutare, rege al iudeilor!”. 30  Apoi l-au scuipat+ și, luând trestia, au început să-l lovească peste cap. 31  În cele din urmă, după ce și-au bătut joc de el, i-au scos mantia, l-au îmbrăcat cu veșmintele sale și l-au dus să fie țintuit pe stâlp+. 32  În timp ce ieșeau, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, căruia i-au poruncit* să ducă* stâlpul de tortură+. 33  Când au ajuns într-un loc numit Golgota, adică Locul Craniului+, 34  i-au dat lui Isus să bea vin amestecat cu fiere+; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea. 35  După ce l-au țintuit pe stâlp, au împărțit între ei veșmintele sale* aruncând sorții+ 36  și s-au așezat acolo ca să-l păzească. 37  De asemenea, au pus deasupra capului său o inscripție cu acuzația care i s-a adus: „Acesta este Isus, regele iudeilor+”. 38  Lângă el au fost țintuiți pe stâlp doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga lui+. 39  Și trecătorii îl insultau+, dând din cap+ 40  și zicând: „Tu, care ziceai că dărâmi templul și îl zidești în trei zile+, salvează-te! Dacă ești un fiu al lui Dumnezeu, coboară de pe stâlpul de tortură+!”. 41  Preoții principali împreună cu scribii și cu bătrânii au început și ei să-și bată joc de el zicând+: 42  „Pe alții i-a salvat, iar pe el nu se poate salva! Dacă este regele Israelului+, să coboare acum de pe stâlpul de tortură și vom crede în el. 43  Și-a pus încrederea în Dumnezeu; acum să-l scape Dumnezeu dacă într-adevăr vrea+, căci el a zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu+»”. 44  Până și tâlharii care erau pe stâlpi, lângă el, îl batjocoreau+ la fel. 45  De la ceasul al șaselea, în toată țara* s-a făcut întuneric până la ceasul al nouălea+. 46  Pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”+. 47  Auzind aceasta, unii dintre cei care erau acolo ziceau: „Omul acesta îl cheamă pe Ilie+”. 48  Și, imediat, unul dintre ei a alergat, a luat un burete, l-a îmbibat în vin acru, l-a înfipt într-o trestie și i l-a dat să bea+. 49  Dar ceilalți au zis: „Lasă-l! Să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!”. 50  Isus a strigat din nou cu glas tare, apoi și-a dat spiritul+. 51  Și iată că perdeaua sanctuarului+ s-a rupt în două+, de sus până jos+, pământul s-a cutremurat și stâncile s-au despicat. 52  Mormintele s-au deschis și multe corpuri ale sfinților care adormiseră în moarte au fost aruncate afară 53  și au fost văzute de mulți. (După ce el a fost sculat din morți, niște oameni care au venit dintre morminte au intrat în orașul sfânt.) 54  Când au văzut cutremurul de pământ și cele întâmplate, centurionul și cei care îl păzeau pe Isus împreună cu el s-au temut foarte mult și au zis: „Într-adevăr, acesta era Fiul lui Dumnezeu*+!”. 55  Și acolo erau multe femei care priveau de la distanță. Ele îl însoțiseră pe Isus din Galileea ca să-i slujească+. 56  Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iose, și mama fiilor lui Zebedei+. 57  După-amiază târziu a venit un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, care devenise și el discipol al lui Isus+. 58  Acest om s-a dus la Pilat și a cerut corpul lui Isus+, iar Pilat a poruncit să-i fie dat+. 59  Iosif a luat corpul, l-a înfășurat într-o pânză de in fină și curată+ 60  și l-a pus în mormântul său nou+, pe care îl săpase în stâncă. Și, după ce a rostogolit o piatră mare la intrarea în mormânt, a plecat. 61  Dar Maria Magdalena și cealaltă Maria au rămas acolo, așezate în fața mormântului+. 62  În ziua următoare, care era după Pregătire+, preoții principali și fariseii s-au adunat înaintea lui Pilat 63  și au zis: „Domnule, ne-am amintit că impostorul acela a zis când era încă în viață: «După trei zile voi fi sculat din morți+». 64  De aceea, poruncește ca mormântul să fie supravegheat până a treia zi, ca nu cumva să vină discipolii lui să fure+ trupul și să zică poporului: «A fost sculat din morți!». Atunci această ultimă înșelătorie va fi mai rea decât prima”. 65  Pilat le-a zis: „Aveți la dispoziție un corp de gardă. Duceți-vă și supravegheați mormântul așa cum credeți voi că este bine!”. 66  Ei s-au dus deci, au sigilat piatra și au pus un corp de gardă ca să supravegheze mormântul.

Note de subsol

Lit. „sânge”.
Lit. „fiii lui Israel”.
Sau „nevinovat de acest sânge”.
Sau „responsabilitatea”.
Sau „pe care l-au obligat să îndeplinească un serviciu”.
Sau „să ridice”.
Sau „veșmintele sale de deasupra”.
Lit. „tot pământul”.
Sau, posibil, „un fiu al lui Dumnezeu”, „un fiu al unui dumnezeu”.

Note de studiu

bătrânilor: Lit. „bărbaților în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. Deși termenul se referă uneori la vârstă (de exemplu, în Lu 15:25 este redat prin „fiul mai mare”, iar în Fa 2:17, prin „bătrânii”), el nu-i desemnează doar pe cei vârstnici. În acest verset, termenul face referire la conducătorii națiunii evreiești, care sunt menționați deseori împreună cu preoții principali și cu scribii. Sanhedrinul era format din bărbați care aparțineau acestor trei grupuri. (Mt 21:23; 26:3, 47, 57; 27:1, 41; 28:12; vezi Glosarul, „Bătrân”)

guvernatorului, lui Pilat: Pilat a fost numit guvernator (prefect) al Iudeei de împăratul Tiberiu în 26 e.n. și a rămas în funcție aproximativ 10 ani. Pilat este menționat și de unii scriitori din vechime, de exemplu de istoricul roman Tacitus, care a scris că Pilat a ordonat executarea lui Cristos în timpul domniei lui Tiberiu. O inscripție în latină ce conține cuvintele „Ponțiu Pilat, prefectul Iudeei” a fost găsită în teatrul roman antic din Cezareea (Israel). (Referitor la teritoriul guvernat de Ponțiu Pilat, vezi Ap. B10.)

a avut remușcări: Deși termenul grecesc folosit aici, metamélomai, poate avea conotații pozitive (în 2Co 7:8 este redat prin „a-i părea rău”, iar în Ev 7:21, prin „a se răzgândi”), nu există niciun indiciu care să arate că Iuda s-a căit cu adevărat. Când face referire la căința înaintea lui Dumnezeu, Biblia folosește un termen diferit, și anume metanoéō (redat prin „a se căi” în Mt 3:2; 4:17; Lu 15:7; Fa 3:19), care transmite ideea de schimbare profundă în gândire, atitudine și intenție. Faptul că Iuda s-a întors chiar la oamenii cu care conspirase și apoi s-a sinucis arată că modul său de gândire era în continuare denaturat; nu se produsese nicio schimbare în bine.

nevinovat: În unele manuscrise antice apare termenul „drept”. (Compară cu Mt 23:35.)

templu: Termenul grecesc naós, folosit aici, poate face referire la întregul complex, inclusiv la curțile templului, nu doar la sanctuarul templului (cu Sfânta și Sfânta Sfintelor).

s-a spânzurat: În Fa 1:18, unde se vorbește despre moartea lui Iuda, Luca consemnează că acesta a căzut, iar trupul i-a plesnit pe la mijloc. Din câte se pare, Matei arată modul în care s-a sinucis Iuda, iar Luca descrie rezultatul. Potrivit celor două relatări, se pare că Iuda s-a spânzurat deasupra unui versant abrupt, iar, la un moment dat, frânghia sau ramura copacului s-a rupt și, căzând în gol, el s-a lovit de stâncile de dedesubt și a plesnit. Având în vedere relieful din jurul Ierusalimului, această concluzie este plauzibilă.

trezoreria sacră: Această expresie ar putea face referire la acea parte a templului numită în Ioa 8:20 „locul unde erau cutiile trezoreriei”. Din câte se pare, se găsea în zona numită Curtea Femeilor, unde se aflau 13 cutii ale trezoreriei. (Vezi Ap. B11.) Se crede că în templu exista și o trezorerie principală, unde se aduceau banii din cutiile trezoreriei.

bani pătați de sânge: Lit. „prețul sângelui”. Adică bani primiți pentru vărsare de sânge.

au cumpărat cu ei: Doar Matei spune că preoții principali au cumpărat un teren cu cei 30 de arginți. În Fa 1:18, 19 se spune că Iuda a fost cel care a cumpărat terenul, evident deoarece preoții principali l-au cumpărat cu banii de la Iuda.

terenul olarului: Încă din secolul al IV-lea e.n., acest teren a fost identificat cu un loc de pe panta sudică a Văii lui Hinom, aflat chiar înainte de punctul de confluență a acestei văi cu valea Chedron. Se pare că este vorba despre un loc în care lucrau olarii. Așa cum se arată în Mt 27:8 și în Fa 1:19, locul a ajuns să fie cunoscut cu numele „Terenul Sângelui”, sau Akeldama. (Vezi Ap. B12.)

străini: Adică evrei veniți în vizită din alte țări sau neevrei.

până în ziua de azi: Această expresie arată că a trecut o perioadă de timp de când au avut loc aceste evenimente până când au fost consemnate. Evanghelia după Matei a fost scrisă, probabil, în jurul anului 41 e.n.

ca să se împlinească ce spusese Iehova prin profetul său: Această expresie și altele asemănătoare apar de multe ori în Evanghelia după Matei, din câte se pare pentru a li se aduce în atenție cititorilor evrei rolul lui Isus în calitate de promisul Mesia. (Mt 2:15, 23; 4:14; 8:17; 12:17; 13:35; 21:4; 26:56; 27:9)

s-a împlinit ce se spusese prin profetul Ieremia: Din câte se pare, citatul introdus prin aceste cuvinte a fost luat în principal din Za 11:12, 13. Matei însă l-a parafrazat și, sub inspirație divină, l-a aplicat la evenimentele care au împlinit profeția. Pe vremea lui Matei, cartea Ieremia era prima dintre cărțile profetice, astfel că este posibil ca numele ei să fi desemnat toată această colecție de cărți, inclusiv cartea Zaharia. (Vezi nota de studiu de la Mt 1:22.)

s-a împlinit ce se spusese prin profetul Ieremia: Din câte se pare, citatul introdus prin aceste cuvinte a fost luat în principal din Za 11:12, 13. Matei însă l-a parafrazat și, sub inspirație divină, l-a aplicat la evenimentele care au împlinit profeția. Pe vremea lui Matei, cartea Ieremia era prima dintre cărțile profetice, astfel că este posibil ca numele ei să fi desemnat toată această colecție de cărți, inclusiv cartea Zaharia. (Vezi nota de studiu de la Mt 1:22.)

Iehova: În textul ebraic original, în versetul citat aici (vezi nota de studiu de la Mt 27:9), apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

Chiar tu ai spus-o: Expresie idiomatică ebraică folosită aici cu rol de răspuns afirmativ la întrebarea pusă. Era ca și cum Isus ar fi zis: „Tu ai spus așa, iar ceea ce ai spus este adevărat”. Din câte se pare, răspunsul lui Isus sublinia că Iuda, prin propriile sale cuvinte, recunoștea că el era trădătorul lui Isus. Cu siguranță, Iuda a părăsit încăperea la puțin timp după aceea, înainte ca Isus să instituie Cina Domnului, așa cum reiese din compararea acestei relatări cu cea din Ioa 13:21-30. În relatarea lui Matei, Iuda mai este menționat apoi în versetul 47, unde se arată că a ajuns în grădina Ghetsimani împreună cu o mulțime de oameni.

Chiar tu ai spus-o: Isus nu a ocolit întrebarea lui Caiafa, întrucât recunoștea că marele preot avea autoritatea să-i ceară să spună adevărul sub jurământ. (Mt 26:63) Din câte se pare, această expresie era o expresie idiomatică ebraică, folosită cu rol de răspuns afirmativ. Acest lucru este confirmat de relatarea paralelă a lui Marcu, unde răspunsul lui Isus este redat prin: „Sunt”. (Mr 14:62; vezi notele de studiu de la Mt 26:25; 27:11)

Ești tu regele iudeilor?: Niciun rege din Imperiul Roman nu putea domni fără acordul Cezarului. Se pare că acesta este motivul pentru care Pilat, în timpul interogatoriului, s-a concentrat asupra acuzației că Isus era rege.

Chiar tu o spui: Prin aceste cuvinte, Isus a afirmat că ceea ce a spus Pilat era adevărat. (Compară cu notele de studiu de la Mt 26:25, 64.) Isus a confirmat că era rege, dar nu în sensul în care credea Pilat: Regatul său ‘nu făcea parte din această lume’ și deci nu reprezenta o amenințare pentru Roma. (Ioa 18:33-37)

obișnuia să elibereze un deținut: Acest episod este menționat de toți cei patru scriitori ai evangheliilor. (Mr 15:6-15; Lu 23:16-25; Ioa 18:39, 40) Deși în Scripturile ebraice nu există nicio bază și niciun precedent pentru acest obicei, se pare că, în zilele lui Isus, el era deja împământenit la evrei. Obiceiul nu li se părea ciudat romanilor, întrucât există dovezi că ei eliberau deținuți pentru a le face pe plac mulțimilor.

scaunul de judecată: De regulă, expresia se referă la o platformă în aer liber, unde stăteau așezați oficialii și de unde aceștia se adresau mulțimii și anunțau hotărâri judecătorești.

într-un vis: Din câte se pare, este vorba despre un vis de origine divină. Matei este singurul dintre scriitorii evangheliilor care a inclus acest amănunt în relatarea sa inspirată.

s-a spălat pe mâini: Prin acest gest simbolic, o persoană își declara nevinovăția și își declina orice responsabilitate într-o anumită chestiune. Acest obicei evreiesc este menționat în De 21:6, 7 și în Ps 26:6.

Sângele lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri: Cu alte cuvinte, „noi și urmașii noștri ne asumăm responsabilitatea pentru moartea lui”.

biciuit: Romanii îi biciuiau pe răufăcători folosind un instrument îngrozitor numit flagel (în latină, flagellum, din care derivă verbul grecesc folosit aici, și anume phragellóō, însemnând „a biciui”). Acest instrument era format din câteva funii sau curele din piele cu noduri prinse de un mâner. Uneori, pe aceste curele erau fixate bucăți ascuțite de os sau de metal pentru ca loviturile să fie și mai dureroase. Aceste lovituri cauzau contuzii adânci, sfâșiau carnea și chiar puteau provoca moartea.

palatul guvernatorului: Termenul grecesc praitṓrion (ce derivă din termenul latin praetorium) desemnează reședința oficială a guvernatorilor romani. În Ierusalim, reședința acestora era, probabil, palatul construit de Irod cel Mare, situat în extremitatea nord-vestică a orașului de sus, adică în partea sudică a Ierusalimului. (Vezi Ap. B12 pentru localizare.) Pilat stătea în Ierusalim doar cu anumite ocazii, de exemplu în perioada sărbătorilor, deoarece în acest oraș izbucneau frecvent revolte. Reședința lui obișnuită era în Cezareea.

mantie stacojie: Acest tip de mantie era purtată de regi, de magistrați sau de ofițeri. În Mr 15:17 și în Ioa 19:2 se spune că această mantie era purpurie. În timpurile antice însă, termenul „purpuriu” era folosit cu referire la orice culoare obținută dintr-un amestec de roșu și albastru. De asemenea, unghiul, reflexia luminii și fundalul puteau influența modul în care era percepută culoarea. Faptul că în evanghelii culoarea este prezentată ușor diferit dovedește că scriitorii acestora nu au copiat pur și simplu unul de la altul.

a îngenuncheat: În Orientul Apropiat, oamenii obișnuiau să îngenuncheze în semn de respect, mai ales când îi adresau o cerere unui superior.

coroană . . . trestie: Pe lângă mantia stacojie (menționată în Mt 27:28), lui Isus i-au fost date în semn de batjocură și alte simboluri ale regalității: spini drept coroană și o trestie drept sceptru.

au îngenuncheat înaintea lui: În mod normal, acesta era un gest de respect față de un superior. Dar, în acest caz, soldații au îngenuncheat înaintea lui Isus în semn de batjocură. (Vezi nota de studiu de la Mt 17:14.)

Salutare: Lit. „Bucurați-vă”. Soldații l-au aclamat pe Isus ca și cum l-ar fi aclamat pe Cezar, fără îndoială pentru a lua în derâdere afirmația lui că era rege.

te obligă: Aici se face referire la serviciul obligatoriu pe care autoritățile romane i-l puteau impune unui cetățean. De exemplu, ei puteau obliga oameni sau animale să îndeplinească o sarcină sau puteau rechiziționa orice considerau că era necesar pentru a urgenta rezolvarea unor chestiuni oficiale. Așa s-a întâmplat în cazul lui Simon din Cirena, pe care soldații romani „l-au obligat să îndeplinească un serviciu”, și anume să ducă stâlpul de tortură al lui Isus. (Mt 27:32, n.s.)

stâlpul de tortură: Sau „stâlpul de execuție”. Aceasta este prima ocurență a termenului grecesc staurós. În greaca clasică, sensul principal al termenului este de stâlp sau par vertical. Când este folosit cu sens figurat, el indică uneori suferința, rușinea, tortura și chiar moartea pe care le suportă cineva pentru că este continuator al lui Isus. (Vezi Glosarul.)

stâlpul de tortură: Sau „stâlpul de execuție”. În greaca clasică, termenul staurós se referă în principal la un stâlp sau un par vertical. Când este folosit cu sens figurat, termenul indică uneori suferința, rușinea, tortura și chiar moartea pe care le suportă cineva deoarece este un continuator al lui Isus. (Vezi Glosarul.)

Cirena: Oraș situat în apropierea coastei de nord a Africii, la S-S-V de insula Creta. (Vezi Ap. B13.)

i-au poruncit: Vezi nota de studiu de la Mt 5:41.

stâlpul de tortură: Sau „stâlpul de execuție”. (Vezi Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”; vezi și notele de studiu de la Mt 10:38 și 16:24, unde termenul este folosit cu sens figurat.)

Locul Craniului: Expresia grecească Kraníou Tópos reprezintă redarea termenului de origine ebraică Golgota. (Vezi notele de studiu de la Ioa 19:17.) Unele traduceri ale Bibliei folosesc în Lu 23:33 termenul Calvar, care provine din latinescul calvaria („craniu”), ce apare în Vulgata.

Golgota: Provine din termenul ebraic gulgólet, care înseamnă „craniu”. (Vezi Ioa 19:17; compară cu Ju 9:53, unde termenul gulgólet este redat prin „craniu”.) În zilele lui Isus, locul se afla în afara zidurilor Ierusalimului, însă nu se cunoaște exact unde. (Vezi Ap. B12.) Relatarea biblică nu precizează că Golgota era pe un deal, dar arată că unii au putut privi de la distanță executarea lui Isus. (Mr 15:40; Lu 23:49)

Locul Craniului: Vezi nota de studiu de la Mr 15:22.

fiere: Termenul grecesc kholḗ se referă aici la un lichid amar făcut din plante sau la o substanță amară. Arătând că acest eveniment a constituit împlinirea unei profeții, Matei citează din Ps 69:21, unde, în Septuaginta, apare acest termen grecesc ca redare a termenului ebraic pentru „otravă”. Din câte se pare, femeile din Ierusalim pregătiseră amestecul de vin și fiere pentru a calma durerea celor condamnați la moarte, iar romanii nu s-au opus folosirii acestui amestec. În relatarea paralelă din Mr 15:23 se spune că vinul era „amestecat cu smirnă”; așadar, se pare că această băutură conținea și smirnă, și fiere.

n-a vrut să bea: Evident, Isus a vrut să rămână complet lucid în timpul acestui test al credinței.

au împărțit între ei veșmintele sale: În relatarea din Ioa 19:23, 24 se găsesc detalii suplimentare, care nu sunt menționate de Matei, Marcu și Luca. Combinând informațiile din cele patru evanghelii, se pare că soldații romani au aruncat sorții atât pentru veșmintele de deasupra, cât și pentru cămașă: veșmintele de deasupra le-au împărțit „în patru, câte o parte pentru fiecare soldat” și au aruncat sorții pentru a vedea cui îi revenea fiecare parte; cămașa n-au vrut s-o împartă, astfel că au aruncat sorții pentru a vedea care dintre ei avea s-o ia. Aruncarea sorților pentru îmbrăcămintea lui Mesia a împlinit profeția din Ps 22:18. Se pare că era ceva obișnuit ca soldații care executau sentința să păstreze pentru ei hainele condamnaților. Astfel, înainte de a fi executați, răufăcătorilor li se luau hainele și obiectele personale, ceea ce făcea ca situația lor să fie și mai umilitoare.

aruncând sorții: Vezi Glosarul, „Sorți”.

tâlhari: Sau „bandiți”. Termenul grecesc leistḗs poate face referire la persoane care comit furturi însoțite de violență sau, uneori, la rebeli. Același termen este folosit cu referire la Baraba (Ioa 18:40), care, potrivit cu Lu 23:19, era închis pentru „rebeliune” și „crimă”. În relatarea paralelă din Lu 23:32, 33, 39, acești bărbați sunt numiți „răufăcători” (în greacă, kakoúrgos, care înseamnă literalmente „făcător de rele”).

dând din cap: Acest gest, care, în general, era însoțit de cuvinte, exprima batjocură, dispreț și ridiculizare. Fără să-și dea seama, trecătorii au împlinit profeția din Ps 22:7.

stâlpul de tortură: Sau „stâlpul de execuție”. (Vezi Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”; vezi și notele de studiu de la Mt 10:38 și 16:24, unde termenul este folosit cu sens figurat.)

stâlpul de tortură: Sau „stâlpul de execuție”. (Vezi nota de studiu de la Mt 27:32 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

stâlpul de tortură: Sau „stâlpul de execuție”. (Vezi Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”; vezi și notele de studiu de la Mt 10:38 și 16:24, unde termenul este folosit cu sens figurat.)

stâlpul de tortură: Sau „stâlpul de execuție”. (Vezi nota de studiu de la Mt 27:32 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

Pe la ceasul al treilea: Adică aproximativ ora 9. În secolul I e.n., evreii împărțeau perioada de lumină a zilei în 12 ore, calculate de la răsăritul soarelui, de la aproximativ ora 6. (Ioa 11:9) Prin urmare, ceasul al treilea corespundea cu aproximativ ora 9, ceasul al șaselea cu amiaza, iar ceasul al nouălea cu aproximativ ora 15. Întrucât la vremea aceea nu existau instrumente exacte de măsurare a timpului, reperele orare sunt aproximative. (Ioa 1:39; 4:6; 19:14; Fa 10:3, 9)

întuneric: Relatarea paralelă din Luca precizează și că „lumina soarelui a dispărut”. (Lu 23:44, 45) Acest întuneric a fost rezultatul unui miracol realizat de Dumnezeu. Nu putea fi cauzat de o eclipsă de soare. Eclipsele au loc doar când este lună nouă, însă acum era perioada Paștelui, când luna este plină. În plus, întunericul a durat trei ore, în timp ce durata maximă a unei eclipse totale este de mai puțin de opt minute.

Pe la ceasul al treilea: Adică aproximativ ora 9. În secolul I e.n., evreii împărțeau perioada de lumină a zilei în 12 ore, calculate de la răsăritul soarelui, de la aproximativ ora 6. (Ioa 11:9) Prin urmare, ceasul al treilea corespundea cu aproximativ ora 9, ceasul al șaselea cu amiaza, iar ceasul al nouălea cu aproximativ ora 15. Întrucât la vremea aceea nu existau instrumente exacte de măsurare a timpului, reperele orare sunt aproximative. (Ioa 1:39; 4:6; 19:14; Fa 10:3, 9)

ceasul al șaselea: Adică aproximativ ora 12. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:3.)

întuneric: Vezi nota de studiu de la Mr 15:33.

ceasul al nouălea: Adică aproximativ ora 15. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:3.)

Eli, Eli, lama sabactani?: Unii consideră că aceste cuvinte au fost rostite în aramaică. Totuși, este posibil ca ele să fi fost rostite în ebraica din acele timpuri, care fusese influențată într-o oarecare măsură de aramaică. Transliterarea în greacă a acestor cuvinte, așa cum apare în evanghelia lui Matei și cea a lui Marcu, nu permite o identificare certă a limbii în care au fost rostite.

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu: Când a strigat către Tatăl său ceresc, recunoscându-l drept Dumnezeu al său, Isus a împlinit profeția din Ps 22:1. Este posibil ca strigătul lui Isus să le fi amintit celor ce l-au auzit de multe alte lucruri profețite despre Mesia în celelalte versete din Ps 22, și anume că avea să fie ridiculizat și batjocorit, că dușmanii aveau ‘să sară la mâinile și la picioarele sale’ și că veșmintele lui aveau să fie împărțite prin tragere la sorți. (Ps 22:6-8, 16, 18)

Ilie: Acest nume ebraic înseamnă „Dumnezeul meu este Iehova”.

vin acru: Sau „oțet din vin”. În greacă, óxos. Termenul se referă, probabil, la un vin slab, aspru sau acru, numit în latină acetum (oțet) sau posca, dacă era diluat cu apă. Aceasta era o băutură ieftină, pe care săracii, inclusiv soldații romani, o beau ca să-și potolească setea. Termenul grecesc óxos apare și în Ps 69:21 (în Septuaginta), unde s-a profețit că lui Mesia i se va da să bea „oțet”.

trestie: Sau „băț”. În relatarea lui Ioan este numită „tulpină de isop”. (Ioa 19:29; vezi Glosarul, „Isop”)

să-l salveze: În unele manuscrise antice apar cuvintele: „Un altul a luat o suliță și i-a străpuns coasta și a ieșit sânge și apă”. Totuși, aceste cuvinte nu apar în alte manuscrise importante. O afirmație similară se găsește în Ioa 19:34, dar, conform cu Ioa 19:33, Isus era deja mort când i-a fost străpunsă coasta. Majoritatea autorităților în materie, inclusiv editorii textelor grecești pregătite de Nestle și Aland și de Societatea Biblică Unită, consideră că afirmația din relatarea lui Ioan a fost adăugată ulterior în relatarea lui Matei de copiști. Chiar și Westcott și Hort, care au inclus aceste cuvinte între paranteze drepte duble în textul lor grecesc, au precizat că fraza „a fost mai mult ca sigur introdusă de copiști”. Întrucât există unele diferențe de redare între manuscrisele care conțin relatarea lui Matei, iar în ce privește redarea din evanghelia lui Ioan nu există nicio incertitudine, este logic să credem că relatarea din Ioa 19:33, 34 prezintă evenimentele în ordinea corectă, și anume că Isus era deja mort când soldatul roman l-a străpuns cu sulița. De aceea, aceste cuvinte nu au fost incluse în Mt 27:49 în această ediție.

și-a dat spiritul: Sau „și-a dat ultima suflare”, „a încetat să respire”. Termenul „spirit” (în greacă, pneúma) poate fi înțeles aici cu sensul de „respirație” sau „forță de viață”. Lucrul acesta este confirmat de folosirea verbului grecesc ekpnéō (lit. „a expira”) în relatarea paralelă din Mr 15:37 (unde este redat prin „și-a dat ultima suflare”). Unii sugerează că folosirea termenului grecesc redat prin „și-a dat” arată că Isus a încetat în mod deliberat să lupte să rămână în viață, întrucât toate lucrurile se împliniseră. (Ioa 19:30) Cert este că el „și-a dat viața” de bunăvoie. (Is 53:12; Ioa 10:11)

iată: Termenul grecesc idoú, redat aici prin „iată”, este folosit deseori pentru a atrage atenția asupra a ceea ce urmează, încurajând cititorul să-și imagineze scena sau să remarce un detaliu al relatării. De asemenea, este folosit pentru a sublinia ceva important ori pentru a introduce ceva nou sau surprinzător. În Scripturile grecești creștine, acest termen apare de cele mai multe ori în evanghelia lui Matei, în evanghelia lui Luca și în cartea Revelația. În Scripturile ebraice se folosește frecvent un echivalent al acestuia.

iată: Vezi nota de studiu de la Mt 1:20.

perdeaua: Aceasta era o draperie frumos ornamentată din templu, care despărțea Sfânta Sfintelor de Sfânta. Potrivit tradiției iudaice, această perdea grea avea aproximativ 18 m lungime, 9 m lățime și 7,4 cm grosime. Când a rupt perdeaua în două, Iehova nu numai că și-a manifestat mânia împotriva celor care l-au omorât pe Fiul său, dar a și arătat că, din acel moment, era posibilă intrarea în cer. (Ev 10:19, 20; vezi Glosarul)

sanctuarului: Termenul grecesc naós se referă aici la clădirea centrală a templului cu compartimentele acesteia, Sfânta și Sfânta Sfintelor.

Mormintele: Sau „Mormintele de amintire”. (Vezi Glosarul, „Mormânt de amintire”.)

au fost aruncate afară: Lit. „înălțate”, „ridicate”. Verbul grecesc egeírō, care înseamnă „a înălța”, „a ridica”, se poate referi la înviere, dar este folosit deseori și în alte contexte. De exemplu, poate însemna „a scoate afară” dintr-o groapă sau „a (se) ridica” de la pământ. (Mt 12:11; 17:7; Fa 3:7) În acest verset, verbul nu este folosit cu referire la ‘sfinți’, ci la corpurile lor. Din câte se pare, cutremurul a fost atât de puternic, încât mormintele s-au deschis și corpurile moarte au fost aruncate afară.

orașul sfânt: Este vorba despre Ierusalim, oraș numit deseori „sfânt” pentru că acolo se afla templul lui Iehova. (Ne 11:1; Is 52:1)

După ce el a fost sculat din morți: Este vorba despre învierea lui Isus. Informația din paranteză se referă la evenimente care au avut loc ulterior.

niște oameni care au venit: Sau „ei care au venit”. Verbul grecesc arată că subiectul este de genul masculin, plural, referindu-se deci la oameni, nu la corpurile (în greacă, substantiv neutru) menționate în versetul 52. Fără îndoială, aceste cuvinte fac referire la trecătorii care au văzut corpurile moarte aruncate afară în urma cutremurului (v. 51) și care au intrat în oraș și au relatat ce văzuseră.

orașul sfânt: Adică Ierusalim. (Vezi nota de studiu de la Mt 4:5.)

centurionul: Ofițer din armata romană care avea în subordine aproximativ 100 de soldați. (Vezi Glosarul.) Este posibil ca acest ofițer să fi fost prezent când Isus a compărut înaintea lui Pilat și să-i fi auzit pe evrei spunând că Isus se considera Fiul lui Dumnezeu. (Mt 27:27; Ioa 19:7)

Magadanului: Deși, în prezent, în regiunea din jurul Mării Galileei nu există niciun loc numit Magadan, unii erudiți consideră că Magadanul este unul și același cu Magdala, care corespunde cu Khirbet Majdal (Migdal), localitate situată la aproximativ 6 km N-N-V de Tiberiada. În relatarea paralelă (Mr 8:10), regiunea este numită Dalmanuta. (Vezi Ap. B10.)

Maria, numită Magdalena: Această femeie, numită deseori Maria Magdalena, este menționată pentru prima dată aici, într-un episod care a avut loc în al doilea an al serviciului lui Isus. Se pare că apelativul „Magdalena” (însemnând „din Magdala”) derivă din numele orașului Magdala, situat pe malul vestic al Mării Galileei, cam la jumătatea distanței dintre Capernaum și Tiberiada. Unii au sugerat că Magdala era orașul natal al Mariei sau orașul în care locuia. Maria Magdalena este amintită mai ales în episoadele legate de moartea și de învierea lui Isus. (Mt 27:55, 56, 61; Mr 15:40; Lu 24:10; Ioa 19:25)

Zebedei: Este posibil ca Zebedei să fi fost soțul lui Salome, iar Salome să fi fost sora Mariei, mama lui Isus. (Mt 27:55, 56; Mr 15:40, 41; Ioa 19:25) În acest caz, Zebedei era unchiul lui Isus, iar Ioan și Iacov erau verii lui Isus. (Vezi nota de studiu de la Mr 15:40.)

mama fiilor lui Zebedei: Adică mama apostolilor Iacov și Ioan. Potrivit relatării lui Marcu, cei care l-au abordat pe Isus au fost Iacov și Ioan. (Mr 10:35) Așadar, se pare că cererea venea de la ei, dar au transmis-o prin intermediul mamei lor, Salome, care este posibil să fi fost mătușa lui Isus. (Mt 27:55, 56; Mr 15:40, 41; Ioa 19:25)

Maria Magdalena: Apelativul „Magdalena” (însemnând „din Magdala”) derivă, din câte se pare, din numele orașului Magdala, situat pe malul vestic al Mării Galileei, cam la jumătatea distanței dintre Capernaum și Tiberiada. Unii au sugerat că Magdala era orașul natal al Mariei sau orașul în care locuia. (Vezi notele de studiu de la Mt 15:39; Lu 8:2.)

Iacov: Numit și „Iacov cel Mic”. (Mr 15:40)

Iose: În unele manuscrise antice apare „Iosif” în loc de „Iose”. În relatarea paralelă din Mr 15:40, în majoritatea manuscriselor antice apare „Iose”.

mama fiilor lui Zebedei: Adică mama apostolilor Iacov și Ioan. (Vezi notele de studiu de la Mt 4:21; 20:20.)

Arimateea: Numele acestui oraș provine dintr-un termen ebraic însemnând „înălțime”. În Lu 23:51 este numit „un oraș al iudeilor”. (Vezi Ap. B10.)

Iosif: Detaliile pe care le dau scriitorii evangheliilor cu privire la Iosif reflectă perspectiva proprie din care relatează evenimentele. Matei, un încasator de impozite, spune că Iosif era bogat; Marcu, care a scris pentru romani, spune că era „un membru respectat al Consiliului”, care aștepta Regatul lui Dumnezeu; Luca, un medic plin de empatie, spune că era „un om bun și drept”, care nu susținuse prin vot acțiunea Consiliului împotriva lui Isus; doar Ioan menționează că Iosif era discipol „pe ascuns, de teama iudeilor”. (Mr 15:43-46; Lu 23:50-53; Ioa 19:38-42)

mormântul său: Sau „mormântul său de amintire”. Acesta nu era o peșteră naturală, ci o încăpere săpată într-o stâncă de calcar. Deseori, în astfel de morminte se găseau rafturi de piatră sau nișe săpate în stâncă, unde erau depuse trupurile neînsuflețite. (Vezi Glosarul, „Mormânt de amintire”.)

o piatră mare: Din câte se pare, era o piatră rotundă, întrucât în acest verset se spune că a fost rostogolită peste intrarea în mormânt, iar în Mr 16:4 se spune că, la învierea lui Isus, piatra „fusese rostogolită”, sau dată la o parte, de la intrare. Este posibil ca această piatră să fi cântărit o tonă sau chiar mai mult.

Iacov, fiul lui Alfeu: Din câte se pare, este unul și același cu discipolul numit „Iacov cel Mic” în Mr 15:40. În general, se crede că Alfeu era Clopa (Ioa 19:25), ceea ce înseamnă că era căsătorit cu femeia pe care Matei o numește „cealaltă Maria” (Mt 27:56; 28:1; Mr 15:40; 16:1; Lu 24:10). Evident, Alfeu menționat aici nu este aceeași persoană cu Alfeu menționat în Mr 2:14, care era tatăl lui Levi.

Clopa: În Biblie, acest nume apare doar aici. Mulți bibliști consideră că Clopa este unul și același cu Alfeu menționat în Mt 10:3; Mr 3:18; Lu 6:15 și Fa 1:13. După cum arată alte exemple din Biblie, nu era neobișnuit ca o persoană să aibă două nume. (Compară cu Mt 9:9; 10:2, 3; Mr 2:14.)

cealaltă Maria: Adică „Maria, mama lui Iacov și a lui Iose”, menționată în Mt 27:56. Ea mai este amintită în Mt 28:1; Mr 15:40, 47; 16:1; Lu 24:10; Ioa 19:25. (Vezi notele de studiu de la Mr 3:18; Ioa 19:25.)

ziua următoare: Adică 15 nisan. Ziua de după 14 nisan era întotdeauna considerată sabat, sau zi sfântă de odihnă, indiferent în ce zi a săptămânii cădea. În plus, în 33 e.n., 15 nisan a căzut chiar în ziua de sabat săptămânal, astfel că acea zi a fost „o zi mare” de sabat, sau un sabat dublu. (Ioa 19:31; vezi Ap. B12)

Pregătire: Nume dat zilei de dinaintea sabatului săptămânal. În această zi, evreii se pregăteau de sabat făcând mai multă mâncare și terminând orice activitate ce nu putea fi amânată până după sabat. Ziua Pregătirii menționată în acest verset a căzut în 14 nisan. (Mr 15:42; vezi Glosarul)

trei zile și trei nopți: Alte pasaje biblice arată că această expresie poate să însemne părți din trei zile și că o parte dintr-o zi poate fi considerată o zi întreagă. (Ge 42:17, 18; 1Re 12:5, 12; Mt 27:62-66; 28:1-6)

trei zile: Această expresie poate să însemne părți din trei zile. Lucrul acesta reiese clar din cererea adresată lui Pilat, și anume ca „mormântul să fie supravegheat până a treia zi”, nu până a patra zi. (Mt 27:64; vezi nota de studiu de la Mt 12:40)

Atunci această ultimă înșelătorie va fi mai rea decât prima: Fără îndoială, dușmanii lui Isus voiau să spună că învierea lui („această ultimă înșelătorie”) avea să fie mai rea decât afirmația sa că era Mesia (adică „prima” așa-zisă înșelătorie). Din câte se pare, ei știau că, dacă Isus ar fi fost înviat, aceasta ar fi dovedit că era Mesia.

un corp de gardă: Foarte probabil, Pilat a pus la dispoziție un grup de soldați romani. (Mt 28:4, 11) Dacă acest corp de gardă ar fi fost forțele de ordine evreiești de la templu, evreii n-ar fi fost nevoiți să apeleze la Pilat. Totodată, preoții n-ar fi fost nevoiți să le promită soldaților că vor rezolva ei cumva lucrurile dacă guvernatorul ar fi aflat despre dispariția corpului lui Isus. (Mt 28:14)

Multimedia

Inscripție cu numele lui Ponțiu Pilat
Inscripție cu numele lui Ponțiu Pilat

În 1961, arheologii care făceau săpături la teatrul roman antic din Cezareea (Israel) au descoperit o lespede de piatră refolosită pe care se vede clar numele lui Pilat în latină (în imagine se poate vedea o reproducere a inscripției). Numele său apare de câteva ori și în alte consemnări istorice ale vremii.

Cui înfipt într-un os al călcâiului
Cui înfipt într-un os al călcâiului

Fotografia prezintă o reproducere a unui calcaneu uman, străpuns de un cui de fier având 11,5 cm lungime. Artefactul original a fost descoperit în 1968, în timpul săpăturilor arheologice desfășurate în nordul Ierusalimului, și datează din epoca romană. Această descoperire arheologică pare să confirme că, în execuții, erau folosite cuie pentru a-i țintui pe condamnați pe un stâlp de lemn. E posibil ca acest cui să fi fost asemănător celor folosite de soldații romani pentru a-l țintui pe Isus Cristos pe stâlp. Artefactul a fost descoperit într-un osuar, o cutie de piatră în care erau puse osemintele unei persoane după descompunere. Acest lucru dovedește că cei care erau executați pe stâlp puteau avea parte de înmormântare.

Mormânt
Mormânt

Evreii obișnuiau să-și înmormânteze morții în peșteri sau în cavități săpate în stâncă. Aceste morminte erau, de regulă, situate în afara orașelor, excepție făcând mormintele regilor. Mormintele evreiești care au fost descoperite se remarcă prin simplitate. Fără îndoială, lucrul acesta avea legătură cu religia evreilor, care interzicea venerarea morților și nu promova ideea că, după moarte, oamenii sunt conștienți și își continuă existența într-o lume spirituală.