viață: Sau „suflet”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

să salvezi sau să iei o viață: Sau „să salvezi sau să iei (să ucizi) un suflet”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

plin de indignare și adânc mâhnit: Marcu este singurul care consemnează reacția lui Isus la vederea insensibilității inimii conducătorilor religioși în această ocazie. (Mt 12:13; Lu 6:10) Probabil că Petru, el însuși un om cu sentimente profunde, a fost cel care a descris într-o manieră atât de expresivă ceea ce a simțit Isus. (Vezi „Introducere la cartea Marcu”.)

au început . . . să comploteze: Aceasta este prima dintre cele două ocazii menționate în Biblie în care două grupări rivale, fariseii și membrii partidului lui Irod, s-au sfătuit pentru a-l omorî pe Isus. A doua ocazie menționată a fost după aproape doi ani, cu doar trei zile înainte ca Isus să fie omorât, ceea ce arată că aceste grupări au complotat împreună împotriva lui Isus o perioadă lungă de timp. (Mt 22:15-22)

membrii partidului lui Irod: Vezi Glosarul.

mare: Se referă la Marea Galileei. (Vezi nota de studiu de la Mt 4:18.)

Idumeea: În timpul serviciului lui Isus, Idumeea era regiunea din extremitatea sudică a provinciei romane Iudeea. (Vezi Ap. B10.) În limba greacă, această denumire înseamnă „[Țara] edomiților”. Inițial, edomiții ocupau teritoriul aflat la sud de Marea Moartă. (Vezi Ap. B3 și B4.) Ei au fost cuceriți de regele babilonian Nabonid în secolul al VI-lea î.e.n. În secolul al IV-lea î.e.n., arabii nabateeni le-au ocupat teritoriul, astfel că edomiții s-au mutat spre nord, în Neghev, ajungând până în regiunea din jurul Hebronului; acest teritoriu a fost numit Idumeea. Apoi edomiții au fost cuceriți de hașmonei (macabei) și obligați să se circumcidă și să trăiască potrivit legii evreiești; altfel, riscau să fie expulzați din Idumeea. Strămoșii Irozilor s-au numărat printre cei care s-au supus legii și obiceiurilor evreiești.

de dincolo de Iordan: Expresia se referă, evident, la regiunea aflată la E de Iordan, numită și Pereea (din termenul grecesc péran, care înseamnă „dincolo de”, „de cealaltă parte”).

să nu le spună altora cine este el: Acele spirite necurate știau că Isus era „Fiul lui Dumnezeu” și l-au numit astfel (v. 11), dar Isus nu le-a permis demonilor să depună mărturie despre el. Demonii urăsc ceea ce este sfânt și sunt proscriși, răzvrătiți și dușmani ai lui Dumnezeu. (Vezi nota de studiu de la Mr 1:25.) În mod asemănător, când „un demon de ghicire” a făcut ca fata pe care o poseda să-i numească pe Pavel și pe Sila „sclavi ai Dumnezeului Preaînalt”, care vesteau „calea salvării”, Pavel a expulzat spiritul. (Fa 16:16-18)

apostoli: Sau „cei trimiși”. Substantivul grecesc apóstolos provine din verbul apostéllō, care apare spre sfârșitul versetului și care este redat prin „să-i trimită”. (Vezi nota de studiu de la Mt 10:2.)

pe care l-a numit și Petru: Numele pe care Isus i l-a dat lui Simon înseamnă „o bucată de stâncă”. (Ioa 1:42) Isus, care a putut să discearnă că Natanael era un om „în care nu [exista] înșelătorie” (Ioa 1:47), a putut să discearnă și ce fel de om era Petru. În special după moartea și învierea lui Isus, Petru s-a dovedit a fi asemenea unei stânci. (Vezi nota de studiu de la Mt 10:2.)

Boanerghes: Această expresie semitică apare doar în relatarea lui Marcu. Probabil că Isus i-a numit pe Iacov și pe Ioan astfel datorită entuziasmului lor înflăcărat. (Lu 9:54)

care înseamnă: Marcu explică sau traduce unii termeni cu care cititorii evrei erau familiarizați, ceea ce arată că el și-a scris relatarea pentru neevrei.

Fiii Tunetului: În ebraică, aramaică și greacă, expresia „fiu al/fii ai” poate indica o calitate sau o caracteristică predominantă a unei persoane sau a unui grup de persoane. (Vezi nota de studiu de la Boanerghes, din acest verset, și nota de studiu de la Fa 4:36.)

Bartolomeu: Înseamnă „Fiul lui Tolmai”. Comparând evangheliile, se observă că Matei și Luca îi menționează împreună pe apostolii Bartolomeu și Filip, așa cum Ioan îi menționează împreună pe Natanael și pe Filip. (Mt 10:3; Lu 6:14; Ioa 1:45, 46) De aceea, se crede că Bartolomeu este unul și același cu Natanael, menționat de Ioan.

Iacov, fiul lui Alfeu: Din câte se pare, este unul și același cu discipolul numit „Iacov cel Mic” în Mr 15:40. În general, se crede că Alfeu era Clopa (Ioa 19:25), ceea ce înseamnă că era căsătorit cu femeia pe care Matei o numește „cealaltă Maria” (Mt 27:56; 28:1; Mr 15:40; 16:1; Lu 24:10). Evident, Alfeu menționat aici nu este aceeași persoană cu Alfeu menționat în Mr 2:14, care era tatăl lui Levi.

Tadeu: În Lu 6:16 și Fa 1:13, unde sunt enumerați apostolii, nu apare numele „Tadeu”; în schimb, apare „Iuda, fiul lui Iacov”, ceea ce arată că „Tadeu” este un alt nume al acestui apostol Iuda, pe care Ioan îl prezintă drept „Iuda, [dar] nu Iscariot”. (Ioa 14:22) Este posibil ca Matei și Marcu să fi folosit numele „Tadeu” pentru ca acest apostol să nu fie confundat cu Iuda Iscariot, trădătorul.

Cananeanul: Apelativ care îl deosebește pe apostolul Simon de apostolul Simon Petru. (Mt 10:4) Se crede că acest termen este de origine ebraică sau aramaică și înseamnă „zelos”, „entuziast”. Luca l-a numit pe acest Simon „Cel zelos”, folosind termenul grecesc zēlōtḗs, care, de asemenea, înseamnă „zelos”, „entuziast”. (Lu 6:15; Fa 1:13) Termenul grecesc ajunsese însă să desemneze o grupare evreiască fanatică ce lupta împotriva dominației romane, numită zeloți. Așadar, deși este posibil ca Simon să fi făcut parte cândva din gruparea zeloților, este posibil și ca el să fi primit acest apelativ datorită zelului și entuziasmului său.

Iscariot: Vezi nota de studiu de la Mt 10:4.

rudele sale: Printre acestea se numărau, probabil, Iacov și Iuda, frații vitregi ai lui Isus care au scris fiecare o carte biblică. Numele celor patru frați vitregi ai lui Isus sunt menționate în Mt 13:55 și în Mr 6:3. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:55.)

Beelzebub: Denumire atribuită lui Satan. (Vezi nota de studiu de la Mt 10:25.)

ilustrări: Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.

casă: Termenul din limba originală redat prin „casă” putea face referire la o familie propriu-zisă sau, în sens mai larg, la toți cei care locuiau sub același acoperiș, de exemplu cei care locuiau la o curte regală. (Fa 7:10; Flp 4:22) El a fost folosit cu privire la unele dinastii conducătoare, precum cea a Irozilor sau a Cezarilor. În aceste familii, conflictele interne erau la ordinea zilei, fapt ce a dus la declinul lor.

dăinui: Sau „continua (rămâne unită)”. (Vezi nota de studiu de la casă, din acest verset.)

blasfemii împotriva spiritului sfânt: Se referă la vorbirea defăimătoare, injurioasă sau jignitoare la adresa lui Dumnezeu sau a lucrurilor sacre. Întrucât Dumnezeu este sursa spiritului sfânt, cel ce se împotrivește cu bună știință acțiunii spiritului sfânt sau neagă acțiunea acestuia se face vinovat de blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Așa cum se arată în Mt 12:24, 28 și în Mr 3:22, conducătorii religioși evrei au văzut acțiunea spiritului lui Dumnezeu când Isus a făcut miracole, însă i-au atribuit această putere lui Satan Diavolul.

vinovat de un păcat veșnic: Din câte se pare, se referă la un păcat intenționat care are consecințe veșnice; nicio jertfă nu poate acoperi un astfel de păcat. (Vezi nota de studiu de la blasfemii împotriva spiritului sfânt, din acest verset, și nota de studiu de la Mt 12:31, relatarea paralelă.)

frații lui: Adică frații vitregi ai lui Isus. Numele lor sunt menționate în Mt 13:55 și în Mr 6:3. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:55 referitoare la sensul termenului „frate”.)

Iată-i pe mama mea și pe frații mei: Isus face aici distincție între frații lui biologici, dintre care unii nu manifestau credință în el (Ioa 7:5), și frații lui spirituali, adică discipolii săi. Isus arată că, oricât de puternice ar fi fost legăturile sale cu rudele, legăturile dintre el și cei ce făceau „voința lui Dumnezeu” erau și mai puternice. (Mr 3:35)