După Marcu 3:1-35

3  Isus a intrat din nou într-o sinagogă și acolo era un om cu o mână atrofiată*.+  Fariseii îl urmăreau cu atenție ca să vadă dacă avea să-l vindece pe omul acela în sabat, ca să-l poată acuza.+  El i-a zis omului cu mâna atrofiată*: „Ridică-te și vino în mijloc!”.  Apoi i-a întrebat: „Este permis în sabat să faci un lucru bun sau un lucru rău, să salvezi sau să iei o viață?”.+ Dar ei tăceau.  După ce s-a uitat de jur împrejur la ei plin de indignare și adânc mâhnit din cauza insensibilității inimii lor,+ i-a zis omului: „Întinde-ți mâna!”. El a întins-o, iar mâna i s-a vindecat.  Atunci fariseii au ieșit și au început imediat să comploteze împreună cu membrii partidului lui Irod+ împotriva lui ca să-l omoare.  Dar Isus a plecat spre mare cu discipolii săi. Și o mare mulțime din Galileea și din Iudeea l-a urmat.+  Chiar și din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și din jurul Tirului și al Sidonului a venit la el o mare mulțime când a auzit câte lucruri făcea.  Și el le-a spus discipolilor lui să-i pregătească o barcă mică, pentru ca mulțimea să nu-l înghesuie. 10  Întrucât îi vindecase pe mulți, toți cei grav bolnavi se îmbulzeau în jurul lui ca să-l atingă.+ 11  Chiar și spiritele necurate*,+ ori de câte ori îl vedeau, se plecau înaintea lui și strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”.+ 12  Însă el le-a poruncit cu fermitate de mai multe ori să nu le spună altora cine este el.+ 13  Apoi a urcat pe un munte și i-a chemat pe cei pe care a vrut să-i aleagă,+ iar ei au venit la el.+ 14  Și a format* un grup de 12 bărbați, pe care i-a numit „apostoli”. Aceștia aveau să-l însoțească, iar el avea să-i trimită să predice+ 15  și să le dea autoritatea de a scoate demoni.+ 16  Iată grupul celor 12+ pe care l-a format*: Simon (pe care l-a numit și Petru),+ 17  Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele său (pe aceștia i-a numit și Boanerghes, care înseamnă „Fiii Tunetului”),+ 18  Andrei, Filip, Bartolomeu,+ Matei, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeanul 19  și Iuda Iscariot, care mai târziu l-a trădat pe Isus. Apoi el a intrat într-o casă. 20  Mulțimea s-a adunat din nou, astfel că ei nu puteau nici măcar să mănânce.+ 21  Dar, auzind de toate acestea, rudele sale au venit să-l prindă, căci ziceau: „Și-a pierdut mințile”.+ 22  De asemenea, scribii care coborâseră de la Ierusalim ziceau: „Îl are pe Beelzebub și scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor”.+ 23  Atunci Isus i-a chemat la el și, folosind ilustrări, le-a spus: „Cum poate Satan să-l scoată pe Satan? 24  Dacă un regat se dezbină și se ridică împotriva lui însuși, regatul acela nu poate dăinui+ 25  și, dacă o casă se dezbină și se ridică împotriva ei înseși, casa aceea nu va putea dăinui. 26  La fel, dacă Satan s-a ridicat împotriva lui însuși și s-a dezbinat, nu poate dăinui, ci își găsește sfârșitul. 27  Nimeni care intră în casa unui om puternic nu poate să-i fure acestuia bunurile dacă nu-l leagă mai întâi. Abia apoi îi poate jefui casa. 28  Adevărat vă spun că totul le va fi iertat fiilor oamenilor, indiferent ce păcate ar comite și ce blasfemii ar spune. 29  Dar cine spune blasfemii împotriva spiritului sfânt nu va fi iertat niciodată,+ ci se face vinovat de un păcat veșnic”.+ 30  Isus a spus aceasta pentru că ziceau: „Are spirit necurat”.+ 31  Atunci au venit mama și frații lui.+ Ei au rămas afară și au trimis pe cineva înăuntru ca să-l cheme.+ 32  În jurul lui stătea o mulțime de oameni și i s-a zis: „Iată că mama ta și frații tăi sunt afară și întreabă de tine”.+ 33  Dar el le-a răspuns: „Cine sunt mama mea și frații mei?”.+ 34  Apoi s-a uitat la cei care stăteau în jurul lui și a zis: „Iată-i pe mama mea și pe frații mei!+ 35  Cine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră și mamă”.+

Note de subsol

Sau „paralizată”. Lit. „uscată”.
Sau „paralizată”. Lit. „uscată”.
Sau „cei posedați de spirite necurate”.
Sau „a numit”.
Sau „l-a numit”.

Note de studiu

viață: Sau „suflet”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

să salvezi sau să iei o viață: Sau „să salvezi sau să iei (să ucizi) un suflet”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

plin de indignare și adânc mâhnit: Marcu este singurul care consemnează reacția lui Isus la vederea insensibilității inimii conducătorilor religioși în această ocazie. (Mt 12:13; Lu 6:10) Probabil că Petru, el însuși un om cu sentimente profunde, a fost cel care a descris într-o manieră atât de expresivă ceea ce a simțit Isus. (Vezi „Introducere la cartea Marcu”.)

au început . . . să comploteze: Aceasta este prima dintre cele două ocazii menționate în Biblie în care două grupări rivale, fariseii și membrii partidului lui Irod, s-au sfătuit pentru a-l omorî pe Isus. A doua ocazie menționată a fost după aproape doi ani, cu doar trei zile înainte ca Isus să fie omorât, ceea ce arată că aceste grupări au complotat împreună împotriva lui Isus o perioadă lungă de timp. (Mt 22:15-22)

membrii partidului lui Irod: Vezi Glosarul.

Mării Galileei: Lac de apă dulce din nordul Israelului. (Termenul grecesc tradus prin „mare” poate însemna și „lac”.) Marea Galileei era numită și Marea Chineret (Nu 34:11), lacul Ghenezaret (Lu 5:1) și Marea Tiberiadei (Ioa 6:1). Acest lac se află în medie la 210 m sub nivelul mării și are lungimea de 21 km, de la N la S, și lățimea de 12 km. Adâncimea maximă este de circa 48 m. (Vezi Ap. A7, harta 3B, „Lucrarea înfăptuită la Marea Galileei”.)

mare: Se referă la Marea Galileei. (Vezi nota de studiu de la Mt 4:18.)

Idumeea: În timpul serviciului lui Isus, Idumeea era regiunea din extremitatea sudică a provinciei romane Iudeea. (Vezi Ap. B10.) În limba greacă, această denumire înseamnă „[Țara] edomiților”. Inițial, edomiții ocupau teritoriul aflat la sud de Marea Moartă. (Vezi Ap. B3 și B4.) Ei au fost cuceriți de regele babilonian Nabonid în secolul al VI-lea î.e.n. În secolul al IV-lea î.e.n., arabii nabateeni le-au ocupat teritoriul, astfel că edomiții s-au mutat spre nord, în Neghev, ajungând până în regiunea din jurul Hebronului; acest teritoriu a fost numit Idumeea. Apoi edomiții au fost cuceriți de hașmonei (macabei) și obligați să se circumcidă și să trăiască potrivit legii evreiești; altfel, riscau să fie expulzați din Idumeea. Strămoșii Irozilor s-au numărat printre cei care s-au supus legii și obiceiurilor evreiești.

de dincolo de Iordan: Expresia se referă, evident, la regiunea aflată la E de Iordan, numită și Pereea (din termenul grecesc péran, care înseamnă „dincolo de”, „de cealaltă parte”).

să nu le spună altora cine este el: Acele spirite necurate știau că Isus era „Fiul lui Dumnezeu” și l-au numit astfel (v. 11), dar Isus nu le-a permis demonilor să depună mărturie despre el. Demonii urăsc ceea ce este sfânt și sunt proscriși, răzvrătiți și dușmani ai lui Dumnezeu. (Vezi nota de studiu de la Mr 1:25.) În mod asemănător, când „un demon de ghicire” a făcut ca fata pe care o poseda să-i numească pe Pavel și pe Sila „sclavi ai Dumnezeului Preaînalt”, care vesteau „calea salvării”, Pavel a expulzat spiritul. (Fa 16:16-18)

Taci: Lit. „Pune-ți botniță”. Acel spirit necurat știa că Isus era Cristosul, sau Mesia, și l-a numit „Sfântul lui Dumnezeu” (v. 24). Dar Isus nu le-a permis demonilor să depună mărturie despre el. (Mr 1:34; 3:11, 12)

apostoli: Sau „cei trimiși”. Substantivul grecesc apóstolos provine din verbul apostéllō, care apare spre sfârșitul versetului și care este redat prin „să-i trimită”. (Vezi nota de studiu de la Mt 10:2.)

apostoli: Sau „cei trimiși”. Substantivul grecesc apóstolos provine din verbul apostéllō, care înseamnă „a trimite”. (Mt 10:5; Lu 11:49; 14:32) Sensul de bază al cuvântului este clar ilustrat de afirmația lui Isus din Ioa 13:16, unde este redat prin „cel trimis”.

Simon, cel numit Petru: În Scripturi, Petru este numit în cinci moduri: 1) cu numele ebraic „Simeon”, scris cu litere grecești; 2) cu numele grecesc „Simon” (ambele nume, „Simeon” și „Simon”, provin dintr-un verb ebraic care înseamnă „a auzi”, „a asculta”); 3) „Petru” (un nume grecesc care înseamnă „o bucată de stâncă”; în Scripturi, numai el poartă acest nume); 4) „Chifa”, echivalentul semitic al numelui „Petru” (probabil, este înrudit cu termenul ebraic kefím [stânci], folosit în Iov 30:6 și Ier 4:29) și 5) „Simon Petru” (Fa 15:14; Ioa 1:42; Mt 16:16).

pe care l-a numit și Petru: Numele pe care Isus i l-a dat lui Simon înseamnă „o bucată de stâncă”. (Ioa 1:42) Isus, care a putut să discearnă că Natanael era un om „în care nu [exista] înșelătorie” (Ioa 1:47), a putut să discearnă și ce fel de om era Petru. În special după moartea și învierea lui Isus, Petru s-a dovedit a fi asemenea unei stânci. (Vezi nota de studiu de la Mt 10:2.)

Boanerghes: Această expresie semitică apare doar în relatarea lui Marcu. Probabil că Isus i-a numit pe Iacov și pe Ioan astfel datorită entuziasmului lor înflăcărat. (Lu 9:54)

care înseamnă: Marcu explică sau traduce unii termeni cu care cititorii evrei erau familiarizați, ceea ce arată că el și-a scris relatarea pentru neevrei.

Fiii Tunetului: În ebraică, aramaică și greacă, expresia „fiu al/fii ai” poate indica o calitate sau o caracteristică predominantă a unei persoane sau a unui grup de persoane. (Vezi nota de studiu de la Boanerghes, din acest verset, și nota de studiu de la Fa 4:36.)

Fiul: În ebraică, aramaică și greacă, expresia „fiu al/fii ai” poate indica o calitate sau o caracteristică predominantă a unei persoane sau a unui grup de persoane. De exemplu, în De 3:18, sintagma „bărbații viteji”, sau războinicii curajoși, înseamnă literalmente „fii ai iscusinței”. În Iov 1:3, expresia „locuitorii Răsăritului” înseamnă literalmente „fii ai Răsăritului”. Cuvântul „netrebnic” din 1Sa 25:17 este o redare a expresiei literale „fiu al lui belial”, adică „fiu al zădărniciei”. În Scripturile grecești creștine, cei care urmează o anumită conduită sau care manifestă o anumită trăsătură sunt caracterizați prin expresii precum „fii ai Celui Preaînalt”, „fii ai luminii și fii ai zilei” și „fiii neascultării”. (Lu 6:35; 1Te 5:5; Ef 2:2)

Bartolomeu: Înseamnă „Fiul lui Tolmai”. Comparând evangheliile, se observă că Matei și Luca îi menționează împreună pe apostolii Bartolomeu și Filip, așa cum Ioan îi menționează împreună pe Natanael și pe Filip. (Mt 10:3; Lu 6:14; Ioa 1:45, 46) De aceea, se crede că Bartolomeu este unul și același cu Natanael, menționat de Ioan.

Iacov, fiul lui Alfeu: Din câte se pare, este unul și același cu discipolul numit „Iacov cel Mic” în Mr 15:40. În general, se crede că Alfeu era Clopa (Ioa 19:25), ceea ce înseamnă că era căsătorit cu femeia pe care Matei o numește „cealaltă Maria” (Mt 27:56; 28:1; Mr 15:40; 16:1; Lu 24:10). Evident, Alfeu menționat aici nu este aceeași persoană cu Alfeu menționat în Mr 2:14, care era tatăl lui Levi.

Tadeu: În Lu 6:16 și Fa 1:13, unde sunt enumerați apostolii, nu apare numele „Tadeu”; în schimb, apare „Iuda, fiul lui Iacov”, ceea ce arată că „Tadeu” este un alt nume al acestui apostol Iuda, pe care Ioan îl prezintă drept „Iuda, [dar] nu Iscariot”. (Ioa 14:22) Este posibil ca Matei și Marcu să fi folosit numele „Tadeu” pentru ca acest apostol să nu fie confundat cu Iuda Iscariot, trădătorul.

Cananeanul: Apelativ care îl deosebește pe apostolul Simon de apostolul Simon Petru. (Mt 10:4) Se crede că acest termen este de origine ebraică sau aramaică și înseamnă „zelos”, „entuziast”. Luca l-a numit pe acest Simon „Cel zelos”, folosind termenul grecesc zēlōtḗs, care, de asemenea, înseamnă „zelos”, „entuziast”. (Lu 6:15; Fa 1:13) Termenul grecesc ajunsese însă să desemneze o grupare evreiască fanatică ce lupta împotriva dominației romane, numită zeloți. Așadar, deși este posibil ca Simon să fi făcut parte cândva din gruparea zeloților, este posibil și ca el să fi primit acest apelativ datorită zelului și entuziasmului său.

Iscariot: Este posibil ca acest termen să însemne „bărbat din Cheriot”. Tatăl lui Iuda, Simon, este și el numit „Iscariot”. (Ioa 6:71) În opinia multor erudiți, termenul arată că Simon și Iuda erau din Cheriot-Hețron, un oraș din Iudeea. (Ios 15:25) Dacă așa au stat lucrurile, Iuda a fost singurul dintre cei 12 apostoli ce provenea din Iudeea, restul fiind din Galileea.

Iacov: Acest frate vitreg al lui Isus este, fără îndoială, unul și același cu Iacov care este menționat în Fa 12:17 (vezi nota de studiu) și în Ga 1:19 și care a scris cartea biblică ce-i poartă numele. (Iac 1:1)

Iuda: Acest frate vitreg al lui Isus este, fără îndoială, unul și același cu Iuda (în greacă Ioúdas) care a scris cartea biblică ce-i poartă numele. (Iuda 1)

rudele sale: Printre acestea se numărau, probabil, Iacov și Iuda, frații vitregi ai lui Isus care au scris fiecare o carte biblică. Numele celor patru frați vitregi ai lui Isus sunt menționate în Mt 13:55 și în Mr 6:3. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:55.)

Beelzebub: Denumire atribuită lui Satan. (Vezi nota de studiu de la Mt 10:25.)

Beelzebub: Posibil, o variantă a numelui Baal-Zebub, care înseamnă „Stăpânul (Domnul) muștelor”. Este vorba despre acel Baal căruia i se închinau filistenii în Ecron. (2Re 1:3) Unele manuscrise grecești folosesc formele alternative Beelzebul și Beezebul, care ar putea însemna „Stăpânul (Domnul) locașului grandios” sau, dacă este vorba despre un joc de cuvinte cu termenul ebraic nebiblic zével (baligă), ar putea însemna „Stăpânul (Domnul) baligii”. Potrivit cu Mt 12:24, această denumire îi este atribuită lui Satan, prințul, sau conducătorul, demonilor.

ilustrări: Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.

ilustrări: Sau „parabole”. Termenul grecesc parabolḗ, care înseamnă literalmente „a pune lângă (împreună)”, se poate referi la o parabolă, un proverb sau o ilustrare. Isus a explicat deseori un lucru ‘punându-l lângă’, sau comparându-l, cu un lucru asemănător. (Mr 4:30) Ilustrările sale erau narațiuni scurte, de obicei fictive, din care se putea desprinde o învățătură morală sau un adevăr spiritual.

casă: Termenul din limba originală redat prin „casă” putea face referire la o familie propriu-zisă sau, în sens mai larg, la toți cei care locuiau sub același acoperiș, de exemplu cei care locuiau la o curte regală. (Fa 7:10; Flp 4:22) El a fost folosit cu privire la unele dinastii conducătoare, precum cea a Irozilor sau a Cezarilor. În aceste familii, conflictele interne erau la ordinea zilei, fapt ce a dus la declinul lor.

dăinui: Sau „continua (rămâne unită)”. (Vezi nota de studiu de la casă, din acest verset.)

blasfemii împotriva spiritului sfânt: Se referă la vorbirea defăimătoare, injurioasă sau jignitoare la adresa lui Dumnezeu sau a lucrurilor sacre. Întrucât Dumnezeu este sursa spiritului sfânt, cel ce se împotrivește cu bună știință acțiunii spiritului sfânt sau neagă acțiunea acestuia se face vinovat de blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Așa cum se arată în Mt 12:24, 28 și în Mr 3:22, conducătorii religioși evrei au văzut acțiunea spiritului lui Dumnezeu când Isus a făcut miracole, însă i-au atribuit această putere lui Satan Diavolul.

vinovat de un păcat veșnic: Din câte se pare, se referă la un păcat intenționat care are consecințe veșnice; nicio jertfă nu poate acoperi un astfel de păcat. (Vezi nota de studiu de la blasfemii împotriva spiritului sfânt, din acest verset, și nota de studiu de la Mt 12:31, relatarea paralelă.)

blasfemia: Se referă la vorbirea defăimătoare, injurioasă sau jignitoare la adresa lui Dumnezeu sau a lucrurilor sacre. Întrucât Dumnezeu este sursa spiritului sfânt, cel ce se împotrivește cu bună știință acțiunii spiritului sfânt sau neagă acțiunea acestuia se face vinovat de blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Așa cum se arată în Mt 12:24, 28, conducătorii religioși evrei au văzut acțiunea spiritului lui Dumnezeu când Isus a făcut miracole, însă i-au atribuit această putere lui Satan Diavolul.

frații lui: Adică frații vitregi ai lui Isus. Numele lor sunt menționate în Mt 13:55 și în Mr 6:3. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:55 referitoare la sensul termenului „frate”.)

frații: În Biblie, termenul grecesc adelphós poate face referire la o relație de natură spirituală, dar aici este folosit cu referire la frații vitregi ai lui Isus, adică la fiii mai mici ai lui Iosif și ai Mariei. Unii consideră că Maria a rămas fecioară după nașterea lui Isus și pretind că termenul adelphós se referă aici la veri. Totuși, în Scripturile grecești creștine este folosit un termen diferit pentru „văr”, și anume anepsiós. (Col 4:10) Există mai multe exemple care arată că, în Scripturile grecești, relațiile de familie sunt descrise cu precizie. De exemplu, se vorbește despre „fiul surorii lui Pavel”. (Fa 23:16) De asemenea, în Lu 21:16, unde apare termenul adelphós („frați”), apare și termenul syggenḗs (care înseamnă „rude”, inclusiv veri).

Iată-i pe mama mea și pe frații mei: Isus face aici distincție între frații lui biologici, dintre care unii nu manifestau credință în el (Ioa 7:5), și frații lui spirituali, adică discipolii săi. Isus arată că, oricât de puternice ar fi fost legăturile sale cu rudele, legăturile dintre el și cei ce făceau „voința lui Dumnezeu” erau și mai puternice. (Mr 3:35)

Multimedia