După Marcu 1:1-45

1  Începutul veștii bune* despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu:  În cartea profetului Isaia este scris: („Iată că îl trimit pe mesagerul meu înaintea ta*, iar el îți va pregăti calea.”)+  „Glasul cuiva strigă în pustiu: «Pregătiți calea lui Iehova! Faceți drepte cărările sale!»”.+  Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul ca simbol al căinței pentru iertarea păcatelor.+  Toți cei din ținutul Iudeei și toți locuitorii Ierusalimului se duceau la Ioan. Ei își mărturiseau deschis păcatele și erau botezați de el în râul Iordan.+  Ioan purta un veșmânt din păr de cămilă și o centură de piele în jurul mijlocului;+ el mânca lăcuste+ și miere sălbatică.+  Și predica: „După mine vine cineva mai puternic decât mine, iar eu nu sunt demn să mă aplec ca să-i dezleg curelele de la sandale.+  Eu v-am botezat cu apă, dar el vă va boteza cu spirit sfânt”.+  În zilele acelea, Isus a venit din Nazaretul Galileei și a fost botezat de Ioan în Iordan.+ 10  Imediat ce s-a ridicat din apă, el a văzut cerurile deschizându-se și spiritul coborând peste el, ca un porumbel.+ 11  Și din ceruri s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul meu, cel iubit! Eu te-am aprobat”.+ 12  Imediat, spiritul l-a impulsionat să se ducă în pustiu. 13  El a rămas în pustiu 40 de zile și acolo a fost ispitit de Satan.+ Era cu animalele sălbatice, iar îngerii îi slujeau.+ 14  După ce Ioan a fost arestat,+ Isus s-a dus în Galileea.+ Acolo, el a predicat vestea bună a lui Dumnezeu,+ 15  zicând: „Timpul fixat a sosit și Regatul lui Dumnezeu s-a apropiat. Căiți-vă+ și credeți în vestea bună!”. 16  În timp ce mergea de-a lungul Mării Galileei, i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui,+ aruncându-și plasele de pescuit în mare,+ fiindcă erau pescari.+ 17  Isus le-a zis: „Urmați-mă și vă voi face pescari de oameni!”.+ 18  Și ei și-au lăsat imediat plasele de pescuit și l-au urmat.+ 19  Mergând puțin mai departe, i-a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau în barca lor și își reparau plasele de pescuit.+ 20  El i-a chemat imediat, iar ei l-au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în barcă împreună cu angajații lui și l-au urmat. 21  Și au intrat în Capernaum. De îndată ce a început sabatul, el a intrat în sinagogă și a început să predea.+ 22  Oamenii erau uluiți de modul său de a preda, pentru că el îi învăța ca o persoană cu autoritate, nu ca scribii.+ 23  Chiar atunci, în sinagoga lor era un om stăpânit de un spirit necurat, care a strigat: 24  „Ce-avem noi de-a face cu tine, Isus Nazarineanule?+ Ai venit să ne distrugi? Știu prea bine cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!”.+ 25  Dar Isus l-a mustrat zicând: „Taci și ieși din el!”. 26  Și spiritul necurat, după ce i-a provocat omului convulsii și a urlat cât a putut de tare, a ieșit din el.+ 27  Și toți erau atât de uluiți, încât au început să vorbească între ei și să zică: „Ce este aceasta? Este o învățătură nouă*! El le poruncește cu autoritate chiar și spiritelor necurate, iar ele îl ascultă”. 28  Și vestea despre el s-a răspândit repede peste tot, în tot ținutul Galileei. 29  După ce au plecat din sinagogă, Isus, Iacov și Ioan s-au dus împreună cu Simon și cu Andrei la casa acestora.+ 30  Soacra+ lui Simon zăcea în pat cu febră; imediat, ei i-au vorbit lui Isus despre ea. 31  Atunci el s-a dus la ea, a luat-o de mână și a ridicat-o. Și febra a lăsat-o, iar ea a început să le slujească. 32  După lăsarea serii, când soarele apusese, oamenii au început să aducă la el toți bolnavii și demonizații.+ 33  Tot orașul era adunat la ușa casei. 34  Astfel, el a vindecat mulți oameni care sufereau de diferite boli+ și a scos mulți demoni,+ dar nu-i lăsa pe demoni să vorbească, fiindcă știau că el era Cristos.+ 35  Dis-de-dimineață, în timp ce era încă întuneric, s-a ridicat, a ieșit și a plecat într-un loc retras, iar acolo a început să se roage.+ 36  Dar Simon și cei ce erau cu el s-au dus să-l caute 37  și, după ce l-au găsit, i-au zis: „Toți te caută”. 38  Însă el le-a spus: „Să ne ducem în altă parte, în localitățile învecinate, ca să predic și acolo, căci de aceea am venit”.+ 39  Și a străbătut toată Galileea, predicând în sinagogile lor și scoțând demonii.+ 40  Și la el a venit un lepros, care l-a implorat în genunchi zicându-i: „Dacă vrei, poți să mă cureți”.+ 41  Atunci Isus, cuprins de milă,+ și-a întins mâna, l-a atins și i-a zis: „Vreau! Fii curățat!”.+ 42  Și imediat lepra i-a dispărut și el a devenit curat. 43  Isus l-a trimis îndată de acolo, poruncindu-i cu fermitate: 44  „Vezi să nu spui nimănui nimic, ci du-te, arată-te preotului și oferă pentru purificarea ta lucrurile pe care le-a poruncit Moise,+ ca mărturie pentru ei*”.+ 45  Dar, după ce a plecat, omul a început să le vorbească tuturor despre cele întâmplate și să răspândească vestea peste tot, astfel că Isus nu mai putea să intre în niciun oraș fără să treacă neobservat. De aceea, el rămânea în locuri retrase, în afara orașelor. Totuși, oamenii veneau la el din toate părțile.+

Note de subsol

Sau „evangheliei”.
Lit. „înaintea feței tale”.
Sau „un nou mod de a învăța”.
Probabil cu referire la preoți.

Note de studiu

Marcu: Provine din numele latin Marcus. Marcu era numele roman al lui „Ioan” menționat în Fa 12:12. Mama sa, Maria, locuia în Ierusalim și s-a numărat printre primii discipoli ai lui Isus. Ioan Marcu era „vărul lui Barnaba” (Col 4:10), pe care l-a însoțit în unele dintre călătoriile sale. De asemenea, el a călătorit împreună cu Pavel și cu alți misionari creștini. (Fa 12:25; 13:5, 13; 2Ti 4:11) Deși în evanghelie nu se menționează cine a scris-o, unii scriitori din secolele al II-lea și al III-lea i-au atribuit-o lui Marcu.

După Marcu: Niciunul dintre evangheliști nu s-a identificat drept scriitor al relatării sale, iar, din câte se pare, textele originale nu aveau titlu. În unele manuscrise ale Evangheliei după Marcu apare titlul Euaggélion Katá Márkon („Vestea bună [sau Evanghelia] după Marcu”), în timp ce în altele apare un titlu mai scurt, Katá Márkon („După Marcu”). Nu se știe exact când au fost adăugate aceste titluri sau când au început să fie folosite. Unii erudiți consideră că lucrul acesta s-a întâmplat în secolul al II-lea e.n., întrucât au fost descoperite manuscrise cu titlul lung care datează de la sfârșitul secolului al II-lea sau de la începutul secolului al III-lea. În opinia unor bibliști, cuvintele introductive ale cărții lui Marcu („Începutul veștii bune despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”) ar putea fi motivul pentru care termenul „evanghelie” (lit. „veste bună”) a ajuns să fie folosit pentru a desemna aceste relatări. Titlurile, care conțin numele scriitorului, au început să fie folosite, se pare, din motive practice, cărțile biblice putând fi astfel identificate mai ușor.

vestea bună: Aceasta este prima ocurență a termenului grecesc euaggélion, tradus prin „evanghelie” în majoritatea Bibliilor din limba română. Un termen grecesc înrudit, euaggelistḗs, tradus prin „evanghelizator”, înseamnă „predicator al veștii bune”. (Fa 21:8; Ef 4:11, n.s.; 2Ti 4:5, n.s.)

veste bună: Termenul grecesc euaggélion este un cuvânt compus, alcătuit din eu, care înseamnă „bun”, „bine”, și ággelos, care înseamnă „cel care aduce vești”, „cel care proclamă (anunță)”. (Vezi Glosarul.) În unele traduceri ale Bibliei, termenul a fost redat prin „evanghelie”. Termenul grecesc înrudit, euaggelistḗs, redat prin „evanghelizator”, înseamnă „predicator al veștii bune”. (Fa 21:8; Ef 4:11, n.s.; 2Ti 4:5, n.s.)

veștii bune: Vezi notele de studiu de la Mt 4:23; 24:14 și Glosarul.

veștii bune despre Isus Cristos: Expresia grecească ar putea fi tradusă și prin „veștii bune a lui Isus Cristos”, adică vestea bună pe care a anunțat-o Isus.

Fiul lui Dumnezeu: Deși unele manuscrise omit sintagma „Fiul lui Dumnezeu”, varianta lungă se găsește în mai multe manuscrise vechi.

profetului Isaia: Citatul care urmează combină două profeții: cea din Mal 3:1 și cea din Is 40:3. Ambele profeții sunt aplicate la Ioan Botezătorul. Parantezele sunt folosite cu scopul de a diferenția citatul din Maleahi de citatul din Isaia, care începe în versetul 3 și evidențiază conținutul mesajului lui Ioan. Citatul din Maleahi se concentrează asupra rolului de mesager al lui Ioan. Întregul citat îi este atribuit lui Isaia probabil deoarece cuvintele lui Isaia conțin ideile pe care Marcu voia să le accentueze.

Iată: Termenul grecesc idoú, redat aici prin „iată”, este folosit deseori pentru a îndrepta atenția spre ceea ce urmează, încurajând cititorul să-și imagineze scena sau să remarce un detaliu al relatării. De asemenea, este folosit pentru a sublinia ceva important ori pentru a introduce ceva nou sau surprinzător. În Scripturile grecești creștine, termenul apare de cele mai multe ori în evanghelia lui Matei, în evanghelia lui Luca și în cartea Revelația. În Scripturile ebraice se folosește frecvent un echivalent al acestuia.

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.) Matei aplică această profeție la Ioan Botezătorul, care a pregătit calea pentru Isus, reprezentantul lui Iehova. În Evanghelia după Ioan, Ioan Botezătorul aplică această profeție la sine. (Ioa 1:23)

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. A5 și Ap. C1.) Evangheliștii Matei, Marcu și Luca aplică această profeție la Ioan Botezătorul, iar aici, în evanghelia apostolului Ioan, Ioan Botezătorul aplică această profeție la sine. El făcea dreaptă calea lui Iehova în sensul că era precursorul lui Isus, care îl reprezenta pe Tatăl său și venea în numele Tatălui său. (Ioa 5:43; 8:29)

Faceți drepte cărările sale: Expresia ar putea face aluzie la obiceiul unor conducători din vechime, care trimiteau oameni să pregătească drumul înaintea carului regal. Aceștia trebuiau să dea la o parte pietrele mari și chiar să niveleze dealuri și să construiască poduri peste ape și drumuri peste mlaștini.

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.) Marcu aplică această profeție la „Ioan Botezătorul” (Mr 1:4), care a pregătit calea pentru Isus, reprezentantul lui Iehova. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:3; Ioa 1:23.)

Faceți drepte cărările sale: Vezi nota de studiu de la Mt 3:3.

Botezătorul: Sau „Cufundătorul”. Din câte se pare, termenul era folosit ca apelativ, ceea ce arată că botezul prin cufundare în apă era o caracteristică distinctivă a lui Ioan. În una dintre lucrările sale, istoricul evreu Flavius Josephus vorbește despre „Ioan, poreclit Botezătorul”. (Antichități iudaice, XVIII, V, 2)

pustiul Iudeei: Se referă la versantul estic al munților lui Iuda. Este o regiune pustie, lipsită de vegetație și în cea mai mare parte nelocuită, ce coboară spre malul vestic al râului Iordan și spre Marea Moartă; diferența de nivel este de 1 200 m. Ioan și-a început serviciul într-o parte a acestei regiuni, la nord de Marea Moartă.

Căiți-vă: Termenul grecesc folosit aici ar putea fi redat literalmente prin „a-și schimba mintea”, ceea ce transmite ideea de schimbare în gândire, atitudine și intenție. În acest context, verbul „a se căi” este folosit cu referire la relația unei persoane cu Dumnezeu. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:8, 11 și Glosarul, „Căință”.)

rod care să arate căință: Expresia face referire la acțiuni care indicau o schimbare în ce privește gândirea și atitudinea celor care îl ascultau pe Ioan. (Lu 3:8; Fa 26:20; vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 11 și Glosarul, „Căință”)

vă botez: Sau „vă cufund”. Termenul grecesc baptízō înseamnă „a cufunda”, „a scufunda”. Alte referințe biblice arată că botezul presupune cufundare completă. Cu o anumită ocazie, Ioan boteza într-un loc din Valea Iordanului, lângă Salim, „fiindcă acolo era multă apă”. (Ioa 3:23) Când Filip l-a botezat pe eunucul etiopian, amândoi „au coborât în apă”. (Fa 8:38) Același cuvânt grecesc este folosit și în Septuaginta, în 2Re 5:14, unde se spune că Naaman „s-a cufundat în Iordan de șapte ori”.

căinței: Lit. „schimbării în gândire”. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 8 și Glosarul.)

Botezătorul: Sau „Cufundătorul”. Participiul grecesc ho baptízōn, care apare aici și în Mr 6:14, 24, ar putea fi redat și prin „cel care botează”. Substantivul grecesc Baptistḗs apare în Mr 6:25; 8:28 și în evanghelia lui Matei și a lui Luca. Cei doi termeni grecești sunt ușor diferiți, dar au același sens. De aceea, în Mr 6:24, 25, unde în textul original apar ambii termeni, aceștia sunt folosiți ca sinonime. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:1.)

pustiu: Adică pustiul Iudeei. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:1.)

botezul ca simbol al căinței: Lit. „botezul căinței”. Botezul nu spăla păcatele. Mai degrabă, cei botezați de Ioan arătau în mod public că se căiau de păcatele comise împotriva Legii și că erau hotărâți să-și schimbe comportamentul. Având această atitudine penitentă, ei puteau fi conduși la Cristos. (Ga 3:24) Așadar, Ioan pregătea un popor care să poată vedea „salvarea” prevăzută de Dumnezeu. (Lu 3:3-6; vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 8, 11 și Glosarul, „Botez”; „Căință”)

își mărturiseau deschis păcatele: Acei oameni recunoșteau în mod public că păcătuiseră încălcând legământul Legii.

vă botez: Sau „vă cufund”. Termenul grecesc baptízō înseamnă „a cufunda”, „a scufunda”. Alte referințe biblice arată că botezul presupune cufundare completă. Cu o anumită ocazie, Ioan boteza într-un loc din Valea Iordanului, lângă Salim, „fiindcă acolo era multă apă”. (Ioa 3:23) Când Filip l-a botezat pe eunucul etiopian, amândoi „au coborât în apă”. (Fa 8:38) Același cuvânt grecesc este folosit și în Septuaginta, în 2Re 5:14, unde se spune că Naaman „s-a cufundat în Iordan de șapte ori”.

Toți cei din ținutul . . . toți locuitorii: Aici este folosită o hiperbolă; termenul „toți” subliniază interesul enorm pe care l-a stârnit predicarea lui Ioan. Aceasta nu înseamnă că fiecare locuitor din Iudeea și din Ierusalim a mers să-l vadă pe Ioan.

își mărturiseau deschis păcatele: Vezi nota de studiu de la Mt 3:6.

botezați: Sau „cufundați”. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:11 și Glosarul, „Botez”.)

purta un veșmânt din păr de cămilă: Veșmântul țesut din păr de cămilă și centura de piele ale lui Ioan amintesc de îmbrăcămintea profetului Ilie. (2Re 1:8; Ioa 1:21)

lăcuste: Potrivit Legii, aceste insecte bogate în proteine erau considerate curate și deci puteau fi consumate. (Le 11:21, 22)

miere sălbatică: Adică miere găsită în stupii sălbatici din pustiu, nu în stupii din gospodării. Nu era ceva neobișnuit ca oamenii care trăiau în pustiu să mănânce lăcuste și miere sălbatică.

veșmânt din păr de cămilă: Vezi nota de studiu de la Mt 3:4.

lăcuste: Vezi nota de studiu de la Mt 3:4.

miere sălbatică: Vezi nota de studiu de la Mt 3:4.

este mai puternic: Expresia înseamnă „are mai multă autoritate”.

sandalele: Faptul de a-i scoate și a-i duce cuiva sandalele sau de a-i dezlega curelele de la sandale (Mr 1:7; Lu 3:16; Ioa 1:27) era considerat o sarcină umilă, îndeplinită de obicei de un sclav.

vă botez: Sau „vă cufund”. Termenul grecesc baptízō înseamnă „a cufunda”, „a scufunda”. Alte referințe biblice arată că botezul presupune cufundare completă. Cu o anumită ocazie, Ioan boteza într-un loc din Valea Iordanului, lângă Salim, „fiindcă acolo era multă apă”. (Ioa 3:23) Când Filip l-a botezat pe eunucul etiopian, amândoi „au coborât în apă”. (Fa 8:38) Același cuvânt grecesc este folosit și în Septuaginta, în 2Re 5:14, unde se spune că Naaman „s-a cufundat în Iordan de șapte ori”.

v-am botezat: Sau „v-am cufundat”. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:11 și Glosarul, „Botez”.)

vă va boteza cu spirit sfânt: Sau „vă va cufunda în forța activă sfântă”. Aici, Ioan Botezătorul anunța că Isus avea să instituie un nou tip de botez: botezul cu spirit sfânt. Cei botezați cu spiritul lui Dumnezeu devin fiii săi născuți de spirit, având perspectiva de a trăi în cer și de a domni ca regi peste pământ. (Re 5:9, 10)

al 15-lea an al domniei lui Tiberiu: Cezar August a murit în 17 august 14 e.n. (conform calendarului gregorian). În 15 septembrie, Tiberiu a acceptat ca Senatul roman să-l proclame împărat. Dacă numărăm anii domniei lui Tiberiu pornind de la moartea lui August, al 15-lea an de domnie a început în august 28 e.n. și s-a încheiat în august 29 e.n. Dacă numărăm anii pornind din momentul în care el a fost proclamat oficial împărat, al 15-lea an de domnie a durat din septembrie 28 e.n. până în septembrie 29 e.n. Din câte se pare, Ioan și-a început serviciul în primăvara (în emisfera nordică) anului 29 e.n., perioadă cuprinsă în al 15-lea an al domniei lui Tiberiu. La acea dată, Ioan trebuie să fi avut în jur de 30 de ani, vârstă la care preoții levitici își începeau serviciul la templu. (Nu 4:2, 3) În mod asemănător, când Isus a fost botezat de Ioan și „și-a început lucrarea”, „avea cam 30 de ani”. (Lu 3:21-23) Având în vedere că Isus a murit primăvara, în luna nisan, serviciul său de trei ani și jumătate a început toamna, aproximativ în luna etanim (septembrie-octombrie). Probabil că Ioan era cu șase luni mai mare decât Isus și și-a început serviciul cu șase luni înaintea lui. (Luca, cap. 1) Așadar, este logic să credem că Ioan și-a început serviciul în primăvara anului 29 e.n. (Vezi notele de studiu de la Lu 3:23; Ioa 2:13.)

În zilele acelea: Potrivit cu Lu 3:1-3, Ioan Botezătorul și-a început activitatea „în al 15-lea an al domniei lui Tiberiu Cezar”, adică în primăvara anului 29 e.n. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:1.) Aproximativ șase luni mai târziu, în toamna anului 29 e.n., Isus a venit la Ioan ca să fie botezat. (Vezi Ap. A7.)

cerurile: Termenul grecesc folosit aici se poate referi fie la cerurile fizice, fie la cerurile spirituale.

Imediat: Prima dintre cele 11 ocurențe ale termenului grecesc euthýs din Marcu, capitolul 1. (Mr 1:10, 12, 18, 20, 21, 23, 28, 29, 30, 42, 43) Acest termen este redat prin „imediat”, „îndată”, „de îndată ce” etc., în funcție de context. Frecvența cu care a folosit Marcu termenul (de peste 40 de ori în evanghelia sa) imprimă narațiunii un caracter dinamic și antrenant.

el a văzut: Foarte posibil, este vorba despre Isus. După cum se arată în Ioa 1:32, 33, și Ioan Botezătorul a fost martor la acest eveniment, dar se pare că Marcu relatează evenimentul așa cum l-a văzut Isus.

cerurile: Vezi nota de studiu de la Mt 3:16.

cerurile deschizându-se: Din câte se pare, Dumnezeu i-a dat lui Isus capacitatea de a percepe lucrurile cerești și, probabil, în acest moment a făcut posibil ca el să-și amintească de existența sa preumană. Unele afirmații făcute de Isus după botez și mai ales rugăciunea profundă pe care a făcut-o în noaptea de Paște a anului 33 e.n. arată că el știa de existența sa preumană. Acea rugăciune arată, de asemenea, că își amintea cuvintele și acțiunile Tatălui său, precum și gloria pe care o avusese în ceruri. (Ioa 6:46; 7:28, 29; 8:26, 28, 38; 14:2; 17:5) Este posibil ca aceste amintiri să-i fi fost redate lui Isus în momentul botezului și al ungerii sale.

peste: Sau „în”, adică spiritul a coborât pentru a intra în el.

ca un porumbel: Porumbeii erau folosiți în cadrul închinării aduse lui Dumnezeu, fiind oferiți ca jertfă. (Mr 11:15; Ioa 2:14-16) De asemenea, ei sunt un simbol al inocenței și al purității. (Mt 10:16) Porumbelul căruia Noe i-a dat drumul din arcă s-a întors cu o frunză de măslin, ceea ce a arătat că apele Potopului se retrăgeau (Ge 8:11) și că urma o perioadă de pace și de odihnă (Ge 5:29). Astfel, la botezul lui Isus, este posibil ca Iehova să fi folosit porumbelul pentru a evidenția rolul lui Isus de Mesia. El era Fiul lui Dumnezeu, pur și fără păcat, care avea să-și dea viața pentru omenire și să pună bazele unei perioade de pace și de odihnă, de care oamenii se vor bucura în timpul domniei sale ca Rege. Modul în care spiritul lui Dumnezeu (forța sa activă) a coborât peste Isus la botez este posibil să fi semănat cu mișcările aripilor unui porumbel care coboară în zbor.

un glas: Este a doua dintre cele trei ocazii, menționate în evanghelii, în care Iehova le vorbește direct oamenilor. (Vezi notele de studiu de la Mr 1:11; Ioa 12:28.)

un glas: Este ultima dintre cele trei ocazii, menționate în evanghelii, în care Iehova le vorbește direct oamenilor. Prima ocazie, la botezul lui Isus, în 29 e.n., este consemnată în Mt 3:16, 17; Mr 1:11 și Lu 3:22. A doua, la transfigurarea lui Isus, în 32 e.n., este menționată în Mt 17:5; Mr 9:7 și Lu 9:35. A treia ocazie a fost în 33 e.n., cu puțin timp înainte de ultimul Paște ținut de Isus, și este consemnată doar în evanghelia lui Ioan. Iehova a răspuns la cererea pe care a făcut-o Isus atunci: „Tată, glorifică-ți numele!”.

pe care l-am aprobat: Sau „în care îmi găsesc plăcerea”, „care îmi aduce multă bucurie”. Aceeași expresie este folosită în Mt 12:18, care este un citat din Is 42:1 referitor la promisul Mesia, sau Cristos. Turnarea spiritului sfânt și declarația făcută de Dumnezeu cu privire la Fiul său l-au identificat în mod clar pe Isus ca promisul Mesia. (Vezi nota de studiu de la Mt 12:18.)

pe care l-am aprobat: Sau „pe care sufletul meu l-a aprobat”. Matei citează aici din Is 42:1, folosind termenul grecesc psykhḗ ca echivalent al termenului ebraic néfeș. Ambii termeni sunt redați de obicei prin „suflet”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.) Expresia „pe care l-am aprobat” ar putea fi redată și prin „în care îmi găsesc plăcerea”. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:17.)

din ceruri s-a auzit un glas: Este prima dintre cele trei ocazii, menționate în evanghelii, în care Iehova le vorbește direct oamenilor. (Vezi notele de studiu de la Mr 9:7; Ioa 12:28.)

Tu ești Fiul meu: În calitate de creatură spirituală, Isus a fost Fiul lui Dumnezeu. (Ioa 3:16) După ce s-a născut ca om, Isus a fost un „fiu al lui Dumnezeu” asemenea omului perfect Adam. (Lu 1:35; 3:38) Totuși, este logic să credem că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu reprezintă mai mult decât o simplă afirmație referitoare la identitatea lui Isus. Prin această declarație însoțită de turnarea spiritului sfânt, Dumnezeu a arătat, din câte se pare, că omul Isus era Fiul Său născut de spirit, adică ‘născut din nou’ cu speranța de a reveni la viață cerească și uns cu spirit pentru a fi Regele și Marele Preot desemnat de Dumnezeu. (Ioa 3:3-6; 6:51; compară cu Lu 1:31-33; Ev 2:17; 5:1, 4-10; 7:1-3)

Eu te-am aprobat: Sau „Îmi găsesc plăcerea în tine”, „Îmi aduci multă bucurie”. Aceeași expresie este folosită în Mt 12:18, care este un citat din Is 42:1 referitor la promisul Mesia, sau Cristos. Turnarea spiritului sfânt și această declarație făcută de Dumnezeu l-au identificat în mod clar pe Isus ca promisul Mesia. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:17; 12:18.)

spiritul l-a impulsionat să se ducă: Sau „forța activă l-a făcut să se ducă”. Termenul grecesc pneúma se referă aici la spiritul lui Dumnezeu, care poate acționa ca o forță motrice, impulsionând o persoană să facă lucrurile în armonie cu voința lui Dumnezeu. (Lu 4:1; vezi Glosarul, „Spirit”)

Satan: Provine din termenul ebraic satán, care înseamnă „împotrivitor”, „dușman”.

Satan: Vezi nota de studiu de la Mt 4:10.

animalele sălbatice: Pe vremea lui Isus, în acea regiune existau mult mai multe animale sălbatice decât în prezent. În pustiu trăiau porci mistreți, hiene, leoparzi, lei și lupi. Marcu este singurul evanghelist care menționează existența animalelor sălbatice în acea zonă. Fără îndoială, el a scris în principal pentru cititorii neevrei, cum ar fi romanii, care nu erau familiarizați cu geografia Israelului.

Regatul: Aceasta este prima ocurență a termenului grecesc basileía, care se referă la un guvern condus de un rege sau la teritoriul și supușii unui rege. Dintre cele 162 de ocurențe ale termenului basileía în Scripturile grecești creștine, 55 se găsesc în relatarea lui Matei, iar majoritatea se referă la conducerea cerească a lui Dumnezeu. Matei îl folosește atât de des, încât evanghelia lui ar putea fi numită „Evanghelia Regatului”. (Vezi Glosarul, „Regatul lui Dumnezeu”.)

Regatul cerurilor: Această expresie apare de circa 30 de ori în Biblie, doar în Evanghelia după Matei. În evanghelia lui Marcu și a lui Luca se folosește o expresie echivalentă, „Regatul lui Dumnezeu”, ceea ce arată că „Regatul lui Dumnezeu” își are sediul în cerurile spirituale și guvernează de acolo. (Mt 21:43; Mr 1:15; Lu 4:43; Da 2:44; 2Ti 4:18)

Regatul cerurilor s-a apropiat: Acest mesaj despre un nou guvern mondial a fost tema predicării lui Isus. (Mt 10:7; Mr 1:15) Cu aproximativ șase luni înainte de botezul lui Isus, Ioan Botezătorul începuse să anunțe un mesaj asemănător. (Mt 3:1, 2) Totuși, Isus a dat greutate acestor cuvinte, întrucât el era acum prezent ca Rege desemnat și uns. Nu există nicio dovadă că, după moartea lui Isus, discipolii săi ar mai fi proclamat că Regatul se apropiase sau că era aproape.

Regatul: În Biblie, termenul „regat” este folosit pentru a indica mai multe lucruri, cum ar fi „regiunea sau țara condusă de un rege”, „puterea regală”, „un domeniu” sau „faptul de a fi condus de un rege”. Din câte se pare, termenul se referă aici la foloasele și binecuvântările ce decurg din faptul de a fi condus de Regatul lui Dumnezeu și de a trăi pe domeniul acestuia.

Timpul fixat a sosit: În acest context, expresia „timpul fixat” (în greacă, kairós) se referă la timpul prezis în Scripturi pentru începerea serviciului pământesc al lui Isus, când oamenilor avea să li se dea ocazia să creadă în vestea bună. Același termen grecesc este folosit cu privire la „timpul” inspectării care a început odată cu serviciul lui Isus (Lu 12:56; 19:44) și la „ceasul” morții sale (Mt 26:18).

Regatul lui Dumnezeu: Această expresie apare de 14 ori în evanghelia lui Marcu. Matei folosește această expresie doar de 4 ori (Mt 12:28; 19:24; 21:31; 21:43); în schimb, el folosește expresia paralelă „Regatul cerurilor” de aproximativ 30 de ori. (Compară Mr 10:23 cu Mt 19:23, 24.) Regatul a fost tema predicării lui Isus. (Lu 4:43) În cele patru evanghelii se face referire la Regat de peste 100 de ori, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre afirmații făcute de Isus. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:2; 4:17; 25:34.)

Mării Galileei: Lac de apă dulce din nordul Israelului. (Termenul grecesc tradus prin „mare” poate însemna și „lac”.) Marea Galileei era numită și Marea Chineret (Nu 34:11), lacul Ghenezaret (Lu 5:1) și Marea Tiberiadei (Ioa 6:1). Acest lac se află în medie la 210 m sub nivelul mării și are lungimea de 21 km, de la N la S, și lățimea de 12 km. Adâncimea maximă este de circa 48 m. (Vezi Ap. A7, harta 3B, „Lucrarea înfăptuită la Marea Galileei”.)

aruncau . . . o plasă de pescuit: Aceasta era o plasă rotundă, care măsura, probabil, 6-8 m în diametru și care avea greutăți prinse pe margine. Pescarul stătea fie într-o barcă, fie în picioare în apă și, cu multă îndemânare, arunca plasa în așa fel încât aceasta să cadă complet deschisă pe suprafața apei. Greutățile se scufundau, trăgând plasa în apă, iar peștii erau prinși în ea.

pescari: Pescuitul era o ocupație obișnuită în Galileea. Petru și fratele său, Andrei, nu lucrau singuri, ci aveau o afacere în domeniul pescuitului. Din câte se pare, erau asociați cu Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei. (Mr 1:16-21; Lu 5:7, 10)

Mării Galileei: Vezi nota de studiu de la Mt 4:18.

aruncându-și plasele de pescuit: Vezi nota de studiu de la Mt 4:18.

pescari: Vezi nota de studiu de la Mt 4:18.

pescari de oameni: Joc de cuvinte inspirat din ocupația lui Simon și Andrei, care arată că ei aveau ‘să pescuiască oameni’ pentru Regat. (Lu 5:10) Expresia poate transmite și ideea că, asemenea pescuitului, lucrarea de facere de discipoli avea să fie o lucrare intensă și solicitantă, care avea să pretindă perseverență și care nu avea să dea întotdeauna rezultate deosebite.

pescari de oameni: Vezi nota de studiu de la Mt 4:19.

l-au urmat: Petru și Andrei erau deja discipolii lui Isus de ceva vreme (de aproximativ 6-12 luni). (Ioa 1:35-42) Acum ei răspund la invitația lui Isus de a renunța la afacerea lor din domeniul pescuitului și de a-l urma cu timp integral. (Lu 5:1-11; vezi nota de studiu de la Mt 4:22)

l-au urmat: Vezi nota de studiu de la Mt 4:20.

pe Iacov . . . și pe Ioan, fratele lui: Iacov este menționat întotdeauna împreună cu fratele său, Ioan, în majoritatea cazurilor fiind menționat primul. Aceasta ar putea însemna că el era fratele mai mare. (Mt 4:21; 10:2; 17:1; Mr 1:29; 3:17; 5:37; 9:2; 10:35, 41; 13:3; 14:33; Lu 5:10; 6:14; 8:51; 9:28, 54; Fa 1:13)

Zebedei: Este posibil ca Zebedei să fi fost soțul lui Salome, iar Salome să fi fost sora Mariei, mama lui Isus. (Mt 27:55, 56; Mr 15:40, 41; Ioa 19:25) În acest caz, Zebedei era unchiul lui Isus, iar Ioan și Iacov erau verii lui Isus. (Vezi nota de studiu de la Mr 15:40.)

pe Iacov . . . și pe Ioan, fratele lui: Vezi nota de studiu de la Mt 4:21.

Zebedei: Vezi nota de studiu de la Mt 4:21.

pescari: Pescuitul era o ocupație obișnuită în Galileea. Petru și fratele său, Andrei, nu lucrau singuri, ci aveau o afacere în domeniul pescuitului. Din câte se pare, erau asociați cu Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei. (Mr 1:16-21; Lu 5:7, 10)

cu angajații: Doar Marcu menționează că Zebedei, care conducea o afacere cu pește împreună cu fiii săi, avea angajați. Este posibil ca sursa acestei informații să fi fost Petru, care era partener în afacere și care a fost martor ocular la majoritatea evenimentelor consemnate de Marcu. (Lu 5:5-11; vezi și „Introducere la cartea Marcu”) Faptul că Zebedei și fiii lui aveau angajați și că, potrivit relatării lui Luca, aveau mai multe bărci arată că afacerea lor mergea bine. (Vezi nota de studiu de la Mt 4:18.)

Capernaum: Provine dintr-un nume evreiesc, care înseamnă „Satul lui Naum” sau „Satul mângâierii”. (Na 1:1, n.s.) Acest oraș, care a avut o mare importanță în cadrul serviciului pământesc al lui Isus, a fost numit în Mt 9:1 „orașul său”. Capernaumul era situat pe țărmul nord-vestic al Mării Galileei.

Capernaum: Vezi nota de studiu de la Mt 4:13.

sinagogă: Vezi Glosarul.

modul său de a preda: Această expresie se referă nu numai la metodele de predare ale lui Isus, ci și la ceea ce preda el.

nu ca scribii: Spre deosebire de scribi, care îi citau ca autoritate pe rabinii respectați ai vremii, Isus a vorbit ca reprezentant al lui Iehova, ca o persoană cu autoritate, bazându-și învățăturile pe Cuvântul lui Dumnezeu. (Ioa 7:16)

un spirit necurat: Marcu folosește această expresie alternativ cu termenul „demon”. (Compară Mr 1:23, 26, 27 cu 1:34, 39; și Mr 3:11, 30 cu 3:15, 22.) Expresia evidențiază necurăția morală și spirituală a demonilor, precum și influența lor necurată asupra oamenilor.

a strigat: Când omul a strigat cuvintele consemnate în versetul 24, Isus a mustrat spiritul necurat, întrucât acesta era sursa cuvintelor acelui om. (Mr 1:25; Lu 4:35)

Ce-avem noi de-a face cu tine . . . ?: Sau „Ce avem noi în comun cu tine?”. Întrebarea retorică din textul original se traduce literalmente prin: „Ce nouă și ție?”. Această expresie, folosită de mai multe ori în Scripturile grecești creștine (Mt 8:29; Mr 1:24; 5:7; Lu 4:34; 8:28; Ioa 2:4), provine dintr-o expresie idiomatică semitică, ce apare în Scripturile ebraice. (Ios 22:24; Ju 11:12; 2Sa 16:10; 19:22; 1Re 17:18; 2Re 3:13; 2Cr 35:21; Os 14:8) Sensul exact al expresiei depinde de context. În acest verset, ea transmite ostilitate și repulsie, astfel că unii traducători au propus redări precum: „Nu ne deranja!” sau „Lasă-ne în pace!”. În alte contexte, expresia este folosită pentru a arăta că cineva este de altă opinie sau că refuză să participe la o acțiune sugerată, fără a transmite însă dispreț, aroganță sau ostilitate. (Vezi nota de studiu de la Ioa 2:4.)

Ce-avem noi de-a face cu tine . . . ?: Vezi nota de studiu de la Mt 8:29.

noi . . . Știu: Întrucât doar un spirit necurat este amintit în versetul 23, spiritul care îl poseda pe om a vorbit prima dată la plural, referindu-se și la ceilalți demoni, iar apoi la singular, referindu-se doar la el.

Taci: Lit. „Pune-ți botniță”. Acel spirit necurat știa că Isus era Cristosul, sau Mesia, și l-a numit „Sfântul lui Dumnezeu” (v. 24). Dar Isus nu le-a permis demonilor să depună mărturie despre el. (Mr 1:34; 3:11, 12)

Soacra lui Simon: Adică soacra lui Petru, numit și Chifa. (Ioa 1:42) Aceste cuvinte concordă cu ceea ce spune Pavel în 1Co 9:5, unde Chifa este prezentat ca fiind căsătorit. Se pare că soacra lui Petru locuia la el, în aceeași casă în care stătea și Andrei, fratele său. (Mr 1:29-31; vezi nota de studiu de la Mt 10:2, unde sunt explicate diferitele nume ale apostolului)

avea febră mare: Matei și Marcu spun că soacra lui Petru „zăcea în pat cu febră”. (Mt 8:14; Mr 1:30) Doar Luca, probabil pentru că era medic, prezintă gravitatea bolii ei, precizând că avea „febră mare”. (Vezi „Introducere la cartea Luca”.)

Soacra lui Simon: Vezi nota de studiu de la Lu 4:38.

cu febră: Vezi nota de studiu de la Lu 4:38.

După ce s-a înserat: Adică după încheierea zilei de sabat, așa cum se arată în relatările paralele din Mr 1:21-32 și Lu 4:31-40.

Când s-a înserat: Adică seara când a început ziua de 14 nisan. (Vezi Ap. A7 și B12.)

când soarele apusese: Apusul a marcat sfârșitul zilei de sabat. (Le 23:32; Mr 1:21; vezi notele de studiu de la Mt 8:16; 26:20) Acum, întrucât nu mai riscau să-și atragă critici, evreii au început să-i aducă pe bolnavi la Isus ca să-i vindece. (Compară cu Mr 2:1-5; Lu 4:31-40.)

bolnavii și demonizații: Demonii le cauzau uneori afecțiuni fizice oamenilor pe care îi posedau. (Mt 12:22; 17:15-18) Biblia face însă deosebire între bolile obișnuite și răul cauzat de demoni. Isus i-a vindecat pe oameni indiferent care era cauza suferinței lor. (Mt 4:24; 8:16; Mr 1:34)

Tot orașul: La fel ca în Mr 1:5, și aici este vorba, evident, despre o hiperbolă; termenul „tot” transmite în mod sugestiv ideea de număr mare de oameni.

știau că el era Cristos: Unele manuscrise grecești conțin formularea „îl știau”, care ar putea fi redată prin „știau cine era el”. Relatarea paralelă din Lu 4:41 spune: „Știau că el era Cristosul”.

Toți: Evident, aici este vorba despre o hiperbolă, care transmite ideea că un număr mare de persoane îl căutau pe Isus.

a străbătut toată Galileea, predicând: Isus începe primul său tur de predicare în Galileea împreună cu cei patru discipoli aleși cu puțin timp înainte: Petru, Andrei, Iacov și Ioan. (Mr 1:16-20; vezi Ap. A7)

un lepros: Persoană care suferă de o boală gravă de piele. În Biblie, termenul „lepră” nu se referă doar la boala de piele cunoscută în prezent cu acest nume, ci are un sens mult mai larg. Cel ce era declarat lepros trăia izolat de comunitate până la vindecare. (Le 13:2, n.s., 45, 46; vezi Glosarul, „Lepră”.)

un lepros: Vezi nota de studiu de la Mt 8:2 și Glosarul, „Lepră”.

în genunchi: În Orientul Apropiat, o persoană îngenunchea în semn de respect, îndeosebi când adresa o cerere cuiva superior. Marcu este singurul evanghelist care spune concret că leprosul a îngenuncheat.

a simțit milă: Verbul grecesc splagkhnízomai, tradus prin „a simți milă”, este înrudit cu termenul splágkhna, care înseamnă „intestine”. Acest verb descrie un sentiment profund, simțit în adâncul ființei, o emoție intensă. În limba greacă este unul dintre termenii care transmit cel mai intens sentimentul de compasiune.

l-a atins: Legea mozaică prevedea ca leproșii să fie ținuți în carantină pentru a nu-i contamina pe alții. (Le 13:45, 46; Nu 5:1-4) Cu toate acestea, conducătorii religioși evrei au impus reguli suplimentare. De exemplu, nimeni nu avea voie să se apropie de un lepros la o distanță mai mică de 4 coți (circa 1,8 m), iar dacă bătea vântul, la o distanță de 100 de coți (circa 45 m). Din cauza acestor reguli, unii îi tratau cu cruzime pe leproși. Unele scrieri iudaice antice vorbesc apreciativ despre un rabin care s-a ascuns de niște leproși și despre un altul care a aruncat cu pietre în leproși pentru a-i ține la distanță. Isus însă a fost atât de mișcat de implorarea leprosului, încât a făcut ceva de neconceput pentru alți evrei: l-a atins! El a făcut aceasta deși l-ar fi putut vindeca spunând doar un cuvânt. (Mt 8:5-13)

Vreau: Isus nu numai că a ascultat cererea leprosului, dar și-a și exprimat dorința puternică de a o îndeplini. Astfel, Isus a arătat că nu acționa doar din simțul datoriei.

cuprins de milă: Sau „mișcat de compasiune”. (Vezi nota de studiu de la Mt 9:36.) Câteva traduceri moderne ale Bibliei spun că Isus „s-a indignat (s-a mâniat)”. Totuși, redarea „cuprins de milă (mișcat de compasiune)” poate fi găsită în majoritatea manuscriselor antice, inclusiv în cele mai vechi și mai demne de încredere. De asemenea, contextul arată că Isus a fost motivat de compasiune, nu de mânie.

l-a atins: Vezi nota de studiu de la Mt 8:3.

Vreau: Vezi nota de studiu de la Mt 8:3.

să nu spui nimănui nimic: Din câte se pare, Isus a dat această poruncă deoarece nu voia ca, prin acțiunile sale, să-și glorifice propriul nume sau să distragă atenția de la Iehova Dumnezeu și de la vestea bună despre Regat. Astfel, el a împlinit cuvintele profetice din Is 42:1, 2, unde se spune că slujitorul lui Iehova „nu va face să i se audă vocea pe stradă”, adică nu va căuta să atragă atenția asupra lui făcând senzație. (Mt 12:15-19) Atitudinea umilă a lui Isus contrasta puternic cu cea a ipocriților pe care i-a condamnat pentru că se rugau „la colțurile drumurilor principale ca să fie văzuți de oameni”. (Mt 6:5) Din câte se pare, Isus dorea ca oamenii să se convingă că el este Cristosul pe baza unor dovezi clare, nu pe baza unor relatări senzaționale despre miracolele sale.

arată-te preotului: Potrivit Legii mozaice, leprosul trebuia să fie examinat de un preot pentru a primi confirmarea că s-a vindecat. Apoi, el trebuia să meargă la templu și să aducă drept ofrandă lucrurile pe care le-a poruncit Moise, conform cu Le 14:2-32.

Multimedia

Material video: Introducere la cartea Marcu
Material video: Introducere la cartea Marcu
Evanghelia după Marcu – Evenimente importante
Evanghelia după Marcu – Evenimente importante

În măsura în care a fost posibil, evenimentele sunt menționate în ordine cronologică.

La fiecare evanghelie, harta prezintă evenimente diferite.

1. Serviciul lui Ioan Botezătorul în pustiu, în apropierea râului Iordan (Mt 3:1, 2; Mr 1:3-5; Lu 3:2, 3)

2. Botezul lui Isus în râul Iordan; Iehova îl identifică pe Isus ca Fiu al său (Mt 3:13, 16, 17; Mr 1:9-11; Lu 3:21, 22)

3. Isus începe să predice în Galileea (Mt 4:17; Mr 1:14, 15; Lu 4:14, 15)

4. Pe țărmul Mării Galileei, Isus cheamă patru discipoli să fie pescari de oameni (Mt 4:18-22; Mr 1:16-20)

5. Isus predă în sinagoga din Capernaum (Mr 1:21; Lu 4:31, 38)

6. Isus urcă pe un munte din apropierea Capernaumului și îi alege pe cei 12 apostoli (Mr 3:13-15; Lu 6:12, 13)

7. Marea Galileei; Isus potolește o furtună puternică (Mt 8:23-26; Mr 4:37-39; Lu 8:22-24)

8. Probabil în Capernaum, o femeie atinge veșmântul lui Isus și este vindecată (Mt 9:19-22; Mr 5:25-29; Lu 8:43, 44)

9. Pe țărmul nord-estic al Mării Galileei, Isus hrănește aproximativ 5 000 de bărbați (Mt 14:19-21; Mr 6:39-42, 44; Lu 9:14, 16, 17; Ioa 6:10, 11)

10. Isus îi trimite pe discipoli cu barca spre Betsaida (Mt 14:22; Mr 6:45)

11. În regiunea Tirului și a Sidonului, Isus o vindecă pe fiica unei femei siro-feniciene (Mt 15:21, 22, 28; Mr 7:24-26, 29)

12. În drum spre Marea Galileei, Isus traversează regiunea Decapole (Mr 7:31)

13. Isus vindecă un orb în Betsaida (Mr 8:22-25)

14. Isus îi învață pe oameni în Pereea (Mt 19:1-3; Mr 10:1, 2)

15. Isus vindecă niște orbi în apropiere de Ierihon (Mt 20:29, 30, 34; Mr 10:46, 47, 51, 52; Lu 18:35, 40-43)

16. Isus curăță templul (Mt 21:12, 13; Mr 11:15-17; Lu 19:45, 46)

17. La trezoreria templului din Curtea Femeilor, Isus vede o văduvă săracă punând doi bănuți în cutie (Mr 12:42-44; Lu 21:1-4)

18. Pe drumul de la templu către Muntele Măslinilor, Isus prezice distrugerea templului (Mt 24:1, 2; Mr 13:1, 2; Lu 21:5, 6)

19. În orașul Ierusalim se fac pregătiri pentru Paște (Mr 14:13-16; Lu 22:10-13)

20. Isus este dus la casa marelui preot Caiafa (Mt 26:57-59; Mr 14:60-62; Lu 22:54)

21. Isus compare din nou în fața Sanhedrinului, de data aceasta în sala Sanhedrinului (Mr 15:1; Lu 22:66-69)

Pustiu
Pustiu

Termenii din limbile originale redați în Biblie prin „pustiu” (midbár, în ebraică, și érēmos, în greacă) se referă în general la un teritoriu necultivat și slab populat, care, în multe cazuri, era un teren arid, cu tufișuri și iarbă sau chiar cu pășuni. Dar termenii pot face referire și la regiuni total lipsite de apă, care pot fi considerate pe bună dreptate deșerturi. În general, pustiul la care se face referire în evanghelii este pustiul Iudeei. Aici a trăit și a predicat Ioan și tot aici Isus a fost ispitit de Diavol. (Mr 1:12)

Îmbrăcămintea și înfățișarea lui Ioan Botezătorul
Îmbrăcămintea și înfățișarea lui Ioan Botezătorul

Ioan purta un veșmânt țesut din păr de cămilă și avea în jurul mijlocului o centură, sau un brâu, de piele, în care puteau fi ținute obiecte mici. O îmbrăcăminte asemănătoare a purtat și profetul Ilie. (2Re 1:8) Țesătura din păr de cămilă era aspră, iar veșmintele făcute din această țesătură erau purtate de obicei de cei săraci. În schimb, oamenii bogați purtau veșminte moi, făcute din mătase sau din in. (Mt 11:7-9) Întrucât Ioan Botezătorul a fost nazireu din naștere, este posibil ca el să nu-și fi tuns părul niciodată. Din câte se pare, hainele și înfățișarea sa dădeau imediat de înțeles că ducea o viață simplă, complet dedicată înfăptuirii voinței lui Dumnezeu.

Lăcuste
Lăcuste

Așa cum este folosit în Biblie, termenul „lăcuste” se poate referi la mai multe tipuri de insecte cu antene scurte, în special la cele care migrează în roiuri mari. Potrivit unui studiu realizat la Ierusalim, lăcustele de deșert conțin 75% proteine. În Orientul Mijlociu, cei care consumă în prezent lăcuste îndepărtează capul, picioarele, aripile și abdomenul. Partea rămasă, toracele, se consumă crudă sau gătită. Despre aceste insecte bogate în proteine se spune că au un gust asemănător cu al creveților sau al crabilor.

Miere sălbatică
Miere sălbatică

În imaginile alăturate se pot vedea un stup construit de albine sălbatice (1) și un fagure plin cu miere (2). Mierea pe care o consuma Ioan era, probabil, produsă de o specie autohtonă de albine sălbatice, numită Apis mellifera syriaca. Această specie agresivă este bine adaptată la clima caldă și uscată din pustiul Iudeei, dar nu este potrivită pentru apicultură. Totuși, încă din secolul al IX-lea î.e.n., în Israel se creșteau albine în cilindri de lut. Numeroase fragmente ale unor astfel de stupi au fost descoperite în mijlocul unei zone urbane antice (numite în prezent Tel Rehov), din Valea Iordanului. Mierea din acești stupi era produsă de o specie de albine care a fost importată, din câte se pare, de pe teritoriul Turciei din prezent.

Sandale
Sandale

În timpurile biblice, sandaua consta dintr-o talpă plată de piele, de lemn sau de fibre vegetale, fixată de picior cu niște curele de piele. Sandalele aveau valoare simbolică în unele tranzacții și erau menționate pentru a ilustra o anumită idee. De exemplu, conform Legii, dacă un bărbat refuza să încheie căsătoria între cumnați cu o văduvă dintre rudele sale, aceasta îi scotea sandaua, iar numele dezonorant cu care avea să fie cunoscută familia lui era „Casa celui căruia i s-a scos sandaua”. (De 25:9, 10) Transferul de proprietate sau transferul dreptului de răscumpărare era reprezentat prin gestul unei persoane de a-i da alteia sandaua sa. (Rut 4:7) Faptul de a-i dezlega cuiva curelele de la sandale sau de a-i duce sandalele era considerat o sarcină umilă, care era îndeplinită, de obicei, de un sclav. Ioan Botezătorul a făcut referire la această practică pentru a arăta că Cristos îi era superior.

Râul Iordan
Râul Iordan

Ioan l-a botezat pe Isus în râul Iordan; nu se știe exact unde a avut loc botezul.

Vedere asupra văii Izreel
Vedere asupra văii Izreel

Fotografia alăturată este făcută de pe o stâncă din apropiere de Nazaret și surprinde o vedere panoramică spre sud. Valea fertilă Izreel, menționată în mai multe relatări biblice, se poate vedea întinzându-se spre est și spre vest. (Ios 17:16; Ju 6:33; Os 1:5) În partea stângă, în depărtare, se remarcă dealul More, pe unul dintre versanții lui aflându-se satul Nein, ce corespunde anticului oraș Nain, unde Isus l-a înviat pe fiul unei văduve. (Ju 7:1; Lu 7:11-15) La mijlocul liniei orizontului se poate vedea muntele Ghilboa. (1Sa 31:1, 8) Având în vedere că Isus a crescut în Nazaret, este posibil ca el să fi venit pe această stâncă din fotografie, de unde a putut vedea mai multe locuri importante din istoria Israelului. (Lu 2:39, 40)

Pustiul Iudeei, la vest de râul Iordan
Pustiul Iudeei, la vest de râul Iordan

În această regiune aridă, Ioan Botezătorul și-a început serviciul, iar Isus a fost ispitit de Diavol.

Animalele sălbatice din pustiu
Animalele sălbatice din pustiu

Printre animalele ce populau pustiul în care Isus a petrecut aproximativ 40 de zile și 40 de nopți se numărau leul (1), leopardul (2) și hiena dungată (3). Leii nu mai există în această zonă de sute de ani. Leoparzii și hienele continuă să populeze regiunea, însă în ultimii ani au fost văzuți rareori.

Aruncarea unei plase de pescuit
Aruncarea unei plase de pescuit

Pescarii de la Marea Galileei foloseau două tipuri de plase de pescuit: una cu ochiuri fine, folosită la prinderea peștilor mici, și alta cu ochiuri largi, folosită la prinderea peștilor mai mari. Spre deosebire de năvod, pentru manevrarea căruia era nevoie de cel puțin o barcă și de un grup de pescari, plasa de pescuit putea fi mânuită de un singur pescar, care stătea într-o barcă sau în picioare pe țărm ori în apropierea țărmului, în apă. Plasa de pescuit putea măsura 6 m sau mai mult în diametru și, pe toată această circumferință, avea prinse pietre sau greutăți de plumb. Dacă era aruncată corect, plasa se întindea bine și lovea apa ca un disc plat. Mai întâi se scufunda marginea cu greutăți și, pe măsură ce plasa se lăsa la fundul apei, peștii erau prinși în interior. Pescarul putea apoi să se scufunde și să scoată peștii prinși în plasă sau putea trage cu grijă plasa la mal. Această tehnică de pescuit presupunea multă îndemânare și eforturi susținute.

Pești din Marea Galileei
Pești din Marea Galileei

Biblia face deseori referire la pești, la pescuit și la pescari în contextele în care este amintită Marea Galileei. În această mare trăiesc circa 20 de specii de pești. Dintre acestea, doar aproximativ 10 sunt căutate de pescari. Din punct de vedere comercial, ele pot fi grupate în trei categorii importante. Prima categorie sunt mrenele (la numărul 1 este prezentat Barbus longiceps), care cuprinde trei specii. Peștii din aceste specii au mustăți la colțurile gurii, de unde și numele lor semitic, biny, care înseamnă „păr”. Mrenele se hrănesc cu moluște, melci și pești mici. Mreana cu cap lung atinge 75 cm lungime și poate cântări peste 7 kg. A doua categorie, care cuprinde cinci specii, sunt peștii tilapia (la numărul 2 este prezentat Tilapia galilea). În arabă, acești pești sunt numiți musht, adică „pieptăn”, deoarece aripioara dorsală a acestora seamănă cu un pieptăn. O varietate de tilapia atinge 45 cm lungime și poate cântări aproximativ 2 kg. A treia categorie sunt sardinele de Chineret (la numărul 3 este prezentat Acanthobrama terrae sanctae), care seamănă cu niște heringi mici. Încă din vechime, acest tip de pește se păstrează în saramură.

Sinagoga din Capernaum
Sinagoga din Capernaum

Zidurile albe de calcar din această fotografie aparțin unei sinagogi construite cândva între sfârșitul secolului al II-lea și începutul secolului al V-lea e.n. Unii consideră că părți din structura de bazalt negru aflată sub aceste ziduri de calcar reprezintă vestigiile unei sinagogi din secolul I. Dacă așa stau lucrurile, este posibil ca acesta să fie unul dintre locurile în care Isus a predat și locul unde l-a vindecat pe bărbatul demonizat menționat în Mr 1:23-27 și în Lu 4:33-36.