Cuvânt ce provine din termenul grecesc synagōgḗ, care înseamnă „strângere laolaltă”. În Septuaginta, traducerea în greacă a Scripturilor ebraice, acest termen este folosit interșanjabil cu alt termen grecesc, ekklēsía, care înseamnă „adunare” sau „congregație”. Însă, cu timpul, termenul „sinagogă” a ajuns să se refere la locul sau clădirea unde se întrunea congregația. Totuși, cuvântul nu și-a pierdut în întregime sensul original, deoarece Marea Sinagogă nu era o clădire mare, ci un grup de erudiți de seamă cărora le este atribuită stabilirea canonului Scripturilor ebraice pentru evreii din Palestina. Se consideră că Marea Sinagogă își are începutul în zilele lui Ezra sau ale lui Neemia și a continuat să existe până în timpul Marelui Sanhedrin (cca secolul al III-lea î.e.n.). Iacov folosește termenul „sinagogă” cu sensul de întrunire creștină sau adunare publică. (Iac 2:2)

În Revelația 2:9; 3:9, cuvântul „sinagogă” este folosit cu privire la un grup aflat sub stăpânirea lui Satan. De asemenea, în Scripturi este menționată „Sinagoga Liberților”. (Fa 6:9; vezi ELIBERAT, LIBERT, OM LIBER).

Nu se știe exact când au apărut sinagogile; se pare că ele au apărut în perioada celor 70 de ani de exil în Babilon, când nu mai exista templul, sau la scurt timp după întoarcerea evreilor din exil, când Ezra a pus un mare accent pe cunoașterea Legii.

În zilele lui Isus Cristos, în fiecare oraș din Palestina, indiferent că era mare sau mic, exista cel puțin o sinagogă. În Ierusalim erau chiar multe sinagogi. În Scripturi se arată că una dintre sinagogi fusese construită de un ofițer roman. (Lu 7:2, 5, 9) Unele dintre cele mai bine conservate ruine ale unei sinagogi au fost descoperite la Tell Hum (Kefar Nahum), despre care se crede că se află pe locul anticului Capernaum. Inițial, această sinagogă era o clădire cu etaj. În ce privește vechimea, arheologii sunt de păreri diferite, unii considerând că ar data din a doua jumătate a secolului al II-lea e.n., iar alții, din prima jumătate a secolului al V-lea e.n. Clădirea a fost construită pe locul unei sinagogi mai vechi, din secolul I e.n., ale cărei ruine au fost parțial scoase la lumină recent. Vechea sinagogă avea 24,2 m lungime și 18,5 m lățime.

În sinagogile din antichitate exista un loc special unde se țineau sulurile Sfintelor Scripturi. Se pare că, la început, pentru siguranță, acestea erau păstrate în afara clădirii principale sau într-o încăpere separată. Cu timpul, sulurile au fost puse într-o arcă portabilă, un fel de cufăr care era adus în timpul serviciului religios. În sinagogile de mai târziu, arca pentru suluri a devenit un element arhitectural al clădirii, fiind încastrată în unul dintre zidurile încăperii sau construită pe el. Lângă arcă, cu fața spre adunare, se aflau locurile pentru președinții sinagogii sau pentru alți oaspeți de seamă. (Mt 23:6) Legea se citea de pe un podium, sau o platformă, de obicei amplasat în centrul sinagogii. Locurile sau băncile pentru auditoriu erau amplasate de jur împrejurul podiumului, pe trei laturi ale sălii. E posibil ca femeile să fi stat separat de bărbați. Din câte se pare, clădirea sinagogii era construită în așa fel încât închinătorii să stea cu fața spre Ierusalim. (Compară cu Da 6:10.)

Închinarea de la sinagogă. Sinagoga era un loc de instruire, nu un loc unde se aduceau jertfe; jertfele erau aduse numai la templu. În cadrul serviciului religios se intonau cântări de laudă, se rosteau rugăciuni, se recita și se citea din Scripturi, se explicau cele citite și se dădeau îndemnuri sau se predica. Principalele cântări de laudă erau Psalmii. Rugăciunile, deși erau luate parțial din Scripturi, au devenit cu timpul lungi și formale, mai mult un ritual, fiind adesea rostite „de ochii lumii”, pentru a impresiona. (Mr 12:40; Lu 20:47)

La început se recita Șema, o profesiune de credință a evreilor. Acest nume provine de la primul cuvânt din primul verset recitat: „Ascultă [Şemáʽ], Israel: Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova”. (De 6:4) Cea mai importantă parte a serviciului de la sinagogă era citirea Torei, sau Pentateuhul, care se făcea în zilele de luni, joi și în fiecare sabat. În multe sinagogi, exista obiceiul ca Legea să fie citită în întregime pe parcursul unui an; în altele, acest program de citire a Torei dura trei ani. Având în vedere importanța acordată citirii Torei, discipolul Iacov a putut spune pe bună dreptate la întrunirea membrilor corpului de guvernare de la Ierusalim: „Din timpuri străvechi, Moise are predicatori în fiecare oraș, pentru că este citit cu voce tare în sinagogi în fiecare sabat”. (Fa 15:21) În Mișna (Meghila 4:1, 2) se face referire și la citirea fragmentelor din scrierile profeților, numite haftore, care erau apoi explicate. Când a intrat în sinagoga din orașul său, Nazaret, lui Isus i s-a dat să citească unul dintre sulurile cu haftore, după care, potrivit obiceiului, el l-a explicat. (Lu 4:17-21)

După citirea și explicarea Torei și a haftorelor, urmau îndemnurile sau predicarea. Biblia arată că Isus a predat și a predicat în sinagogi în toată Galileea. Potrivit evanghelistului Luca, Pavel și Barnaba au fost invitați să vorbească, sau să predice, „după citirea publică a Legii și a Profeților”. (Mt 4:23; Fa 13:15, 16)

Predicarea lui Pavel. După Penticosta din 33 e.n. și înființarea congregației creștine, apostolii, îndeosebi Pavel, au predicat foarte mult în sinagogi. Când ajungea într-un oraș, Pavel obișnuia să meargă în primul rând la sinagogă și să predice acolo. El le dădea mai întâi iudeilor posibilitatea să audă vestea bună despre Regat, după care le predica celor din națiuni. În unele cazuri a dedicat mult timp predicării în sinagogă, vorbindu-le iudeilor în mai multe sabaturi. În Efes, el a predat în sinagogă timp de trei luni. Iar când evreii i s-au împotrivit, s-a retras, separându-i de aceștia pe discipolii care au manifestat credință, și a ținut cuvântări în sala școlii lui Tiran timp de doi ani. (Fa 13:14; 17:1, 2, 10, 17; 18:4, 19; 19:8-10)

Pavel nu folosea sinagogile ca locuri de întrunire pentru congregația creștină și nici nu ținea acolo întruniri duminicale; el le predica iudeilor întruniți la sinagogă în ziua de sabat, care era sâmbăta.

Asemănări cu congregația creștină. Primilor creștini evrei nu le-a fost greu să organizeze și să țină întruniri pentru studierea Bibliei, întrucât au avut ca model întrunirile de la sinagogă, cu care erau obișnuiți. Întrunirile creștine se asemănau în multe privințe cu întrunirile de la sinagogă. Atât în sinagogi, cât și în congregațiile creștine nu exista o clasă preoțească, sau clericală, care să aibă privilegiul exclusiv de a preda sau de a vorbi la întruniri. La sinagogă orice evreu devotat putea să citească și să explice învățăturile din Scripturi. În mod asemănător, în congregațiile creștine, toți membrii puteau să facă o declarație publică și să îndemne la iubire și la fapte bune, însă, desigur, într-o manieră ordonată. (Ev 10:23-25) În sinagogile evreiești, femeile nu predau și nu exercitau autoritate asupra bărbaților și la fel era și în congregațiile creștine. Multele asemănări cu întrunirile de la sinagogă se observă clar în 1 Corinteni capitolul 14, unde sunt date instrucțiuni cu privire la întrunirile congregației creștine. (1Co 14:31-35; 1Ti 2:11, 12)

Atât în sinagogi, cât și în congregațiile creștine din secolul I, erau bărbați care prezidau întrunirile și care slujeau ca supraveghetori. (Mr 5:22; Lu 13:14; Fa 20:28; Ro 12:8) Alții erau slujitori, sau asistenți. Cineva slujea ca trimis, sau mesager, al sinagogii. Deși nu există consemnări istorice cu privire la un slujitor cu un astfel de rol în congregația creștină, o denumire similară, „înger”, se găsește în mesajele pe care Isus Cristos le-a trimis celor șapte congregații din Asia Mică. (Lu 4:20; 1Ti 3:8-10; Re 2:1, 8, 12, 18; 3:1, 7, 14)

Există și alte elemente ce arată că sinagoga a fost un model pentru congregația creștină. De exemplu, așa cum sinagogile locale recunoșteau autoritatea Sanhedrinului de la Ierusalim, congregațiile creștine recunoșteau autoritatea corpului de guvernare de la Ierusalim. (Vezi Faptele capitolul 15.) De asemenea, în ambele locuri de închinare, nu se făcea colectă, dar se făceau donații pentru cheltuielile congregației, pentru slujitorii ei, precum și pentru săraci. (2Co 9:1-5)

Atât sinagoga, cât și congregația creștină funcționau ca instanțe de judecată. La sinagogă erau audiate și soluționate cazurile minore dintre evrei. În mod similar, apostolul Pavel le-a scris creștinilor că, dacă aveau neînțelegeri între ei, trebuiau mai degrabă să meargă la judecată la membrii maturi ai congregație, nu să apeleze la tribunalele lumești. (1Co 6:1-3) Spre deosebire de sistemul evreiesc de la sinagogă care putea dispune biciuirea celor vinovați, în congregația creștină pedeapsa se limita la mustrare. Însă, la fel ca în sistemul evreiesc, cea mai severă măsură luată de congregație împotriva celui ce se numea creștin era excluderea din congregația creștină, sau excomunicarea. (1Co 5:1-8, 11-13; vezi CONGREGAȚIE; EXCLUDERE)

Isus a prezis cu privire la continuatorii săi că aveau să fie biciuiți în sinagogi (Mt 10:17; 23:34; Mr 13:9) și dați afară, sau excluși. (Ioa 16:2) Unii conducători ai iudeilor au crezut în Isus, dar nu recunoșteau public de teama de a nu fi dați afară din congregația evreiască. (Ioa 12:42) Un orb din naștere care fusese vindecat de Isus a fost exclus din sinagogă deoarece a depus mărturie despre el. (Ioa 9:1, 34)