am încercat să plecăm: Până la capitolul 16 cu versetul 9, cartea Faptele este narată doar la persoana a III-a plural, cu alte cuvinte scriitorul Luca vorbește despre ceea ce au spus și au făcut alții. Aici însă, în Fa 16:10, stilul se schimbă, Luca incluzându-se în narațiune. Din acest moment, el folosește persoana I plural în acele porțiuni din text în care relatează evenimente la care a participat alături de Pavel și de tovarășii săi de călătorie. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:1 și „Introducere la cartea Faptele”.) Luca l-a însoțit pe Pavel mai întâi în călătoria de la Troa la Filipi, în jurul anului 50 e.n., dar când Pavel a plecat din Filipi, Luca nu mai era cu el. (Fa 16:10-17, 40; vezi notele de studiu de la Fa 20:5; 27:1)

să plecăm: Așa cum s-a menționat în notele de studiu de la Fa 16:10 și 20:5, în unele porțiuni din cartea Faptele, scriitorul cărții, Luca, relatează evenimentele la persoana I plural. (Fa 27:20) Acest lucru arată că Luca l-a însoțit pe Pavel în câteva dintre multele sale călătorii. Fragmentul din Fa 27:1–28:16 constituie una dintre aceste porțiuni, dovedind că Luca a călătorit împreună cu Pavel până la Roma.

înaintea noastră și ne-au așteptat: Folosirea pronumelor „noastră” și „ne” arată că Luca i s-a alăturat din nou lui Pavel în Filipi; cei doi bărbați se despărțiseră în Filipi cu puțin timp în urmă. (Fa 16:10-17, 40) Acum călătoreau împreună de la Filipi la Ierusalim, unde Pavel avea să fie arestat. (Fa 20:5–21:18, 33) Aici începe cea de-a doua porțiune a cărții Faptele în care Luca se include în narațiune. (Vezi notele de studiu de la Fa 16:10; 27:1.)

Sărbătoarea Turtelor Nedospite: Vezi Glosarul, „Sărbătoarea Turtelor Nedospite”. (Vezi Ap. B15.)

a frânt pâinile: De obicei, pâinile erau plate și crocante și, prin urmare, era ceva obișnuit ca pâinea să fie frântă, adică ruptă, înainte de a fi consumată. (Mt 15:36; 26:26; Mr 6:41; 8:6; Lu 9:16)

a luat o pâine . . . a frânt-o: În Orientul Apropiat, pâinile erau de obicei subțiri și, dacă nu aveau plămădeală, erau fărâmicioase. Gestul lui Isus de a frânge pâinea nu avea nicio semnificație spirituală; acesta era modul obișnuit de a rupe acel tip de pâine. (Vezi nota de studiu de la Mt 14:19.)

pentru a lua masa: Lit. „pentru a frânge pâinea”. În timpurile antice, pâinea era un aliment de bază în dieta popoarelor din Orientul Mijlociu; de aceea, expresia a ajuns să facă referire la orice fel de mâncare. Întrucât pâinea avea, în general, forma unei lipii crocante, ea era mai degrabă ruptă decât tăiată. Prin urmare, se obișnuia ca pâinea să fie frântă pentru a fi consumată, iar Isus a făcut deseori acest lucru. (Vezi nota de studiu de la Mt 14:19; vezi și Mt 15:36; Lu 24:30.) Când a instituit Cina Domnului, Isus a luat o pâine și a frânt-o. Întrucât acesta era modul obișnuit de a rupe pâinea, gestul lui Isus nu are nicio semnificație spirituală. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:26.) Unii susțin că această expresie, când apare în anumite pasaje din cartea Faptele, face referire la celebrarea Cinei Domnului. (Fa 2:42, 46; 20:7, 11) Însă, de fiecare dată când este menționată Cina Domnului, acțiunea de a frânge pâinea este asociată cu aceea de a bea vin dintr-un pahar. (Mt 26:26-28; Mr 14:22-25; Lu 22:19, 20; 1Co 10:16-21; 11:23-26) Ambele acțiuni au semnificație deosebită. Prin urmare, când este menționată doar acțiunea de a frânge pâinea, nu și aceea de a bea vin, este vorba despre o masă obișnuită, nu despre Cina Domnului. Mai mult, nu există niciun indiciu că Isus ar fi dorit ca această celebrare, Comemorarea morții sale, să fie ținută de mai multe ori pe an decât sărbătoarea pe care o înlocuia, Paștele, celebrat o singură dată pe an.

căci este viu: Sau „căci sufletul [adică „viața”] lui este în el”. Cu alte cuvinte, tânărului i-a fost redată viața. La fel ca în multe pasaje din Scripturile grecești creștine, în acest verset termenul grecesc psykhḗ înseamnă „viața unei persoane”. (Mt 6:25; 10:39; 16:25, 26; Lu 12:20; Ioa 10:11, 15; 13:37, 38; 15:13; vezi Glosarul, „Suflet”)

pentru a lua masa: Lit. „pentru a frânge pâinea”. În timpurile antice, pâinea era un aliment de bază în dieta popoarelor din Orientul Mijlociu; de aceea, expresia a ajuns să facă referire la orice fel de mâncare. Întrucât pâinea avea, în general, forma unei lipii crocante, ea era mai degrabă ruptă decât tăiată. Prin urmare, se obișnuia ca pâinea să fie frântă pentru a fi consumată, iar Isus a făcut deseori acest lucru. (Vezi nota de studiu de la Mt 14:19; vezi și Mt 15:36; Lu 24:30.) Când a instituit Cina Domnului, Isus a luat o pâine și a frânt-o. Întrucât acesta era modul obișnuit de a rupe pâinea, gestul lui Isus nu are nicio semnificație spirituală. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:26.) Unii susțin că această expresie, când apare în anumite pasaje din cartea Faptele, face referire la celebrarea Cinei Domnului. (Fa 2:42, 46; 20:7, 11) Însă, de fiecare dată când este menționată Cina Domnului, acțiunea de a frânge pâinea este asociată cu aceea de a bea vin dintr-un pahar. (Mt 26:26-28; Mr 14:22-25; Lu 22:19, 20; 1Co 10:16-21; 11:23-26) Ambele acțiuni au semnificație deosebită. Prin urmare, când este menționată doar acțiunea de a frânge pâinea, nu și aceea de a bea vin, este vorba despre o masă obișnuită, nu despre Cina Domnului. Mai mult, nu există niciun indiciu că Isus ar fi dorit ca această celebrare, Comemorarea morții sale, să fie ținută de mai multe ori pe an decât sărbătoarea pe care o înlocuia, Paștele, celebrat o singură dată pe an.

a frânt pâinea: Vezi nota de studiu de la Fa 20:7.

bătrânii: Lit. „bărbații în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros se referă în primul rând la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. În antica națiune Israel, bătrânii, adică bărbații maturi spiritualicește, din orașe aveau responsabilitatea de a conduce și de a administra comunitatea. În mod asemănător, în secolul I, bătrânii, adică bărbații maturi spiritualicește, slujeau în congregațiile creștine. Relatarea despre întâlnirea lui Pavel cu bătrânii din Efes arată în mod clar că existau mai mulți bătrâni în acea congregație. Numărul bătrânilor dintr-o congregație depindea de numărul bărbaților considerați maturi din punct de vedere spiritual. (1Ti 3:1-7; Tit 1:5-8) În prima scrisoare adresată lui Timotei, care pe atunci locuia, probabil, la Efes, Pavel a făcut referire la „corpul de bătrâni”. (1Ti 1:3; 4:14)

inimă umilă: Termenul grecesc tradus prin „umilă” are sensul de a fi lipsit de mândrie și fără pretenții. Starea inimii figurative a unei persoane se reflectă în atitudinea ei față de Dumnezeu și față de alți oameni.

umilința: Această calitate este opusul mândriei sau al aroganței. Ea reiese din modul în care persoana se privește în raport cu Dumnezeu și cu alții. Umilința nu este o slăbiciune, ci o stare a minții plăcută lui Dumnezeu. Creștinii care sunt cu adevărat umili pot colabora în unitate. (Ef 4:2; Flp 2:3; Col 3:12; 1Pe 5:5) În Scripturile grecești creștine, termenul tapeinophrosýnē, redat aici prin „umilință”, provine din tapeinóō, însemnând „a umili”, și phrḗn, însemnând „minte”. Prin urmare, o redare literală a termenului ar putea fi „umilire a minții”. Termenul înrudit tapeinós este redat prin „umilă” (Mt 11:29) și prin „umili” (Iac 4:6; 1Pe 5:5). (Vezi nota de studiu de la Mt 11:29.)

din casă în casă: Această expresie constituie traducerea sintagmei grecești katʼ oíkon, care înseamnă literalmente „potrivit casei”. Conform mai multor lexicoane și comentarii, prepoziția grecească katá poate fi înțeleasă în sens distributiv. De exemplu, un lexicon afirmă că expresia se referă la „locuri privite în ordine succesivă, în sens distributiv . . . din casă în casă”. (A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, Third Edition) O altă lucrare de referință afirmă că prepoziția katá are „sens distributiv (Fa 2:46; 5:42: . . . din casă în casă/în case [individuale])”. (Exegetical Dictionary of the New Testament, edited by Horst Balz and Gerhard Schneider) Biblistul Richard Lenski a făcut următorul comentariu: „Apostolii nu s-au oprit nici măcar un moment din lucrarea lor binecuvântată. Ei au continuat «în fiecare zi» și în mod deschis «în templu», acolo unde Sanhedrinul și forțele de ordine de la Templu puteau să-i vadă și să-i audă și, evident, și κατ’ οἴκον, care are sens distributiv, «din casă în casă», nu doar adverbial, «acasă»”. (The Interpretation of the Acts of the Apostles, 1961) Aceste surse confirmă că discipolii predicau de la o casă la alta, adică în mod distributiv. Prepoziția katá este folosită cu sens asemănător și în Lu 8:1, unde se spune că Isus a predicat „din oraș în oraș și din sat în sat”. Această metodă de a-i contacta pe oameni direct la locuințele lor a avut rezultate extraordinare. (Fa 6:7; compară cu Fa 4:16, 17; 5:28)

din casă în casă: Sau „în diferite case”. Contextul arată că Pavel a mers în casele acestor oameni pentru a-i învăța „despre căința față de Dumnezeu și despre credința în Domnul nostru Isus”. (Fa 20:21) Prin urmare, Pavel nu se referă doar la vizitele de curtoazie sau de încurajare făcute colaboratorilor creștini după botezul lor, întrucât acești credincioși se căiseră deja și manifestaseră credință în Isus. Într-o lucrare a sa, Dr. A. T. Robertson face următorul comentariu asupra textului din Fa 20:20: „Este demn de remarcat că acest om, cel mai mare dintre predicatori, a predicat din casă în casă și nu i-a vizitat pe oameni doar din curtoazie”. (Word Pictures in the New Testament, 1930, Vol. III, p. 349, 350) Iar Abiel Abbot Livermore a făcut acest comentariu cu privire la cuvintele lui Pavel din Fa 20:20: „El nu s-a mulțumit să prezinte discursuri în cadrul unei adunări publice, . . . ci și-a efectuat cu zel măreața lucrare în particular, din casă în casă, ducând literalmente adevărul ceresc acasă la oameni, cu alte cuvinte în căminul și în inima efesenilor”. (The Acts of the Apostles With a Commentary, 1844, p. 270) Pentru o explicație a redării expresiei grecești kát oíkous (lit. „potrivit caselor”), vezi nota de studiu de la Fa 5:42.

obligat de: Lit. „legat în”. Pavel s-a simțit obligat și, totodată, a fost dispus să urmeze îndrumarea spiritului lui Dumnezeu de a merge la Ierusalim.

viața mea: Sau „sufletul meu”. Termenul grecesc psykhḗ face referire aici la „viața unei persoane”. (Vezi Glosarul, „Suflet” și Ap. A2.)

am predicat: Termenul grecesc înseamnă în esență „a face o declarație ca mesager public” și evidențiază modul în care se face declarația. Aceasta este făcută în mod public, nu este o predică adresată unui grup anume. Lucrarea de predicare efectuată de creștini a continuat să aibă drept temă „Regatul lui Dumnezeu”. (Fa 28:31)

Regatul: Adică Regatul lui Dumnezeu. Această temă străbate întreaga Biblie, inclusiv cartea Faptele. (Fa 1:3; 8:12; 14:22; 19:8; 20:25; 28:23, 31) Câteva dintre primele traduceri în alte limbi, precum Vulgata și Peshita, conțin redarea „Regatul lui Dumnezeu”. O traducere a Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolul J¹⁷ în Ap. C4) folosește numele divin, întreaga expresie putând fi redată prin „Regatul lui Iehova”.

sunt curat de sângele tuturor oamenilor: Pavel nu s-a făcut vinovat de sânge înaintea lui Dumnezeu, deoarece a predicat vestea bună despre Regat. El nu s-a reținut să transmită informațiile vitale conținute în acest mesaj. (Fa 18:6; compară cu Eze 33:6-8) Pavel le-a transmis discipolilor din Efes „toată voința lui Dumnezeu”, întrucât nu voia ca vreunul dintre ei să-și piardă viața în ziua de judecată a lui Dumnezeu. (Fa 20:27) Un creștin se poate face vinovat de sânge înaintea lui Dumnezeu și în alte moduri, de exemplu prin comiterea unei crime sau prin vărsarea de sânge. Acest lucru ar putea presupune susținerea în mod activ sau tacit a unei organizații care se face vinovată de vărsare de sânge, precum „Babilonul cel Mare” (Re 17:6; 18:2, 4), sau a altor organizații care varsă sânge nevinovat (Re 16:5, 6; compară cu Is 26:20, 21). De asemenea, a bea sau a mânca sânge sub orice formă poate atrage vina de sânge. (Fa 15:20)

toată voința lui Dumnezeu: Sau „tot sfatul (scopul) lui Dumnezeu”. Aici se face referire la tot ceea ce Dumnezeu și-a propus să facă prin intermediul Regatului său, inclusiv la ceea ce consideră el esențial pentru salvare. (Fa 20:25) Termenul grecesc boulḗ a fost tradus și prin „sfatul”, „îndrumarea” în Lu 7:30, n.s., și prin ‘scopul’ în Ev 6:17.

Sarcina lui de supraveghere: Sau „responsabilitatea lui de supraveghetor”. Termenul grecesc folosit aici, episkopḗ, este înrudit cu substantivul grecesc epískopos, redat prin „supraveghetor”, și cu verbul episkopéō, redat prin „vegheați cu atenție” în Ev 12:15. Petru a citat Ps 109:8 pentru a-și susține recomandarea privind ocuparea locului lăsat vacant de apostolul infidel Iuda. În acest verset, textul ebraic folosește cuvântul pequddáh, care poate fi tradus prin „sarcină de supraveghere”, „supraveghere”, „supraveghetori”. (Nu 4:16; Is 60:17) În Ps 109:8 (108:8, LXX), Septuaginta redă acest termen ebraic prin același cuvânt grecesc folosit de Luca în Fa 1:20. Din această declarație rostită de Petru sub inspirație divină reiese clar că apostolii aveau sarcina, sau responsabilitatea, de supraveghetori. Ei fuseseră numiți direct de Isus. (Mr 3:14) Astfel, congregația creștină, care s-a format la Penticosta din 33 e.n., a avut inițial 12 supraveghetori; într-o singură zi, ea a crescut de la circa 120 de membri la circa 3 000. (Fa 1:15; 2:41) Ulterior, au fost numiți și alți supraveghetori care să se îngrijească de congregația aflată în continuă creștere. Totuși, apostolii au continuat să aibă o sarcină specială de supraveghere, întrucât se pare că Iehova a stabilit ca cei 12 apostoli să constituie în viitor cele „12 pietre de temelie” ale Noului Ierusalim. (Re 21:14; vezi nota de studiu de la Fa 20:28)

Fiți atenți la: Sau „vegheați asupra”. Iehova iubește oile din turma sa, deoarece le-a cumpărat cu „sângele propriului său Fiu”. Iehova a plătit cel mai mare preț pentru ele. Prin urmare, supraveghetorii umili veghează la bunăstarea fiecărui membru al turmei, păstrând viu în minte faptul că Iehova își iubește mult oile. (1Pe 5:1-3)

supraveghetori: Cuvântul grecesc epískopos, redat prin supraveghetor, este înrudit cu verbul episkopéō, care înseamnă „a veghea cu atenție” (Ev 12:15), și cu substantivul episkopḗ, care înseamnă „inspecție” (Lu 19:44, Kingdom Interlinear; 1Pe 2:12), „a fi supraveghetor” (1Ti 3:1) sau ‘sarcină de supraveghere’ (Fa 1:20). Prin urmare, supraveghetorul era cel care îi vizita, îi inspecta și îi îndruma pe membrii congregației. Ideea de bază a termenului grecesc este cea de supraveghere protectoare. Supraveghetorii din congregația creștină au responsabilitatea de a se îngriji de starea spirituală a colaboratorilor lor în credință. Pavel a folosit aici termenul „supraveghetori” cu referire la „bătrânii” congregației din Efes. (Fa 20:17) Iar în scrisoarea adresată lui Tit, el a folosit termenul „supraveghetor” când a prezentat cerințele pentru ‘bătrânii’ din congregația creștină. (Tit 1:5, 7) Astfel, termenii grecești se referă la aceeași responsabilitate, presbýteros indicând maturitatea celui care avea această numire, iar epískopos, îndatoririle inerente numirii. Relatarea despre întâlnirea lui Pavel cu bătrânii din Efes arată că existau mai mulți bătrâni în acea congregație. Într-o congregație, numărul de supraveghetori nu era prestabilit, ci depindea de câți bărbați întruneau cerințele pentru a fi numiți „bătrâni”, adică bărbați maturi spiritualicește. În mod asemănător, când le-a scris creștinilor din Filipi, Pavel a făcut referire la „supraveghetorii” de acolo (Flp 1:1), indicând că ei slujeau în calitate de corp de bătrâni și supravegheau activitatea congregației. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:20.)

Dumnezeu: Unele manuscrise vechi conțin aici redarea „Domnul”, în timp ce multe altele sprijină redarea din verset, respectiv „Dumnezeu”, aceasta fiind considerată de mulți erudiți redarea din original.

cu sângele propriului său Fiu: Lit. „prin sângele (celui) al său”. Întrucât din punct de vedere gramatical, sintagma grecească poate fi tradusă prin „cu sângele său” sau „cu propriul sânge”, trebuie luat în considerare contextul. În greacă, expresia ho ídios („al său”) poate avea sens de sine stătător, fără a fi nevoie să fie însoțită de un substantiv sau de un pronume care să clarifice ideea, așa cum a fost redată în Ioa 1:11 („casa lui”), în Ioa 13:1 („ai săi”), în Fa 4:23 („ai lor”) și în Fa 24:23 („ai lui”). În papirusurile grecești nebiblice, această expresie este folosită pentru a exprima afecțiunea față de rudele apropiate. O persoană care citește acest verset trage în mod logic concluzia, din context, că după sintagma „propriului său” se subînțelege prezența unui substantiv la singular și că prin acest substantiv se face referire la Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, Isus Cristos, al cărui sânge a fost vărsat. Având în vedere aceste aspecte, mulți erudiți și traducători afirmă că termenul „fiu” trebuie subînțeles în acest verset și redau sintagma prin „cu sângele propriului său Fiu”.

Dumnezeu: Unele manuscrise conțin aici redarea „Domnul”, dar majoritatea manuscriselor conțin redarea „Dumnezeu”.

cuvintele Domnului Isus: Afirmația care urmează după aceste cuvinte este menționată doar de apostolul Pavel, cu toate că ideea se regăsește în evanghelii și în restul Scripturilor inspirate. (Ps 41:1; Pr 11:25; 19:17; Mt 10:8; Lu 6:38) Probabil că aceste cuvinte i-au fost transmise lui Pavel pe cale orală de către cineva care l-a auzit pe Isus rostindu-le, de către însuși Isus după înviere sau prin revelație divină. (Fa 22:6-15; 1Co 15:6, 8)

l-a sărutat cu tandrețe: Verbul grecesc redat prin „a săruta cu tandrețe” reprezintă o formă intensivă a verbului „a săruta”, folosit în Mt 26:48. Salutându-l pe Isus într-un mod atât de călduros și de prietenos, Iuda a arătat cât era de înșelător și de ipocrit.

l-au îmbrățișat pe Pavel: Lit. „s-au aruncat de gâtul lui”. În Scripturi, o îmbrățișare însoțită de un sărut și de lacrimi era un semn de afecțiune profundă, sentiment pe care și acești bătrâni îl nutreau față de Pavel. (Vezi și Ge 33:4; 45:14, 15; 46:29; Lu 15:20.)

l-au sărutat cu afecțiune: Sau „l-au sărutat cu tandrețe”. Frații l-au îndrăgit pe Pavel datorită iubirii lui autentice față de ei. În timpurile biblice, sărutul era, adesea, expresia unei legături de prietenie. (Ge 27:26; 2Sa 19:39) Uneori, el era însoțit de o îmbrățișare caldă și de lacrimi. (Ge 33:4; 45:14, 15; Lu 15:20) Termenul grecesc tradus prin „l-au sărutat cu afecțiune” este considerat o formă intensivă a verbului philéō, redat uneori prin „a săruta” (Mt 26:48; Mr 14:44; Lu 22:47), dar, de cele mai multe ori, prin „a avea afecțiune pentru” (Ioa 5:20; 16:27). (Compară cu nota de studiu de la Mt 26:49.)