Faptele apostolilor 18:1-28

18  După aceea, el a plecat din Atena și a ajuns la Corint.  Acolo l-a găsit pe un iudeu pe nume Aquila+, originar din Pont, care venise de puțin timp din Italia împreună cu Priscila, soția sa, deoarece Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. Astfel, s-a dus la ei  și, fiindcă aveau aceeași meserie, a rămas în casa lor și lucra cu ei+, pentru că meseria lor era confecționarea de corturi.  El ținea o cuvântare în sinagogă+ în fiecare sabat+ și îi convingea pe iudei și pe greci.  Când Sila+ și Timotei+ au coborât din Macedonia, Pavel s-a dăruit întru totul predicării cuvântului, dovedindu-le iudeilor că Isus este Cristosul+.  Dar, fiindcă ei se împotriveau și îl insultau, el și-a scuturat hainele+ și le-a zis: „Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre+! Eu sunt curat+. De acum înainte voi merge la oamenii națiunilor+”.  Astfel, a plecat de acolo și s-a dus în casa unui om pe nume Tițiu Iust, un închinător al lui Dumnezeu, a cărui casă era lângă sinagogă.  Crisp+, președintele sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa lui. Și mulți dintre corintenii care au auzit cuvântul au crezut și s-au botezat.  În timpul nopții, Domnul i-a zis lui Pavel într-o viziune: „Nu te teme, ci continuă să vorbești! Să nu taci, 10  fiindcă eu sunt cu tine+ și niciun om nu te va ataca pentru a-ți face rău. Căci am mulți oameni în acest oraș”. 11  Și el a rămas acolo un an și șase luni, predând cuvântul lui Dumnezeu. 12  Pe când Gallio era proconsul al Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu toții împotriva lui Pavel și l-au dus înaintea scaunului de judecată, 13  zicând: „Bărbatul acesta îi convinge pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un mod contrar legii+”. 14  Dar, chiar când Pavel a vrut să ia cuvântul, Gallio le-a zis iudeilor: „Dacă, într-adevăr, ar fi vorba de vreo nedreptate sau de vreun delict grav, aș avea motiv să vă ascult cu răbdare, iudeilor! 15  Dar, dacă este vorba despre neînțelegeri privitoare la cuvinte, la nume și la legea voastră+, asta vă privește pe voi! Eu nu vreau să fiu judecător al acestor lucruri”. 16  Și, spunând aceasta, i-a alungat de la scaunul de judecată. 17  Atunci toți au pus mâna pe Sosten+, președintele sinagogii, și au început să-l bată în fața scaunului de judecată. Dar Gallio nu voia să se implice deloc în aceste lucruri. 18  După ce a mai stat câteva zile, Pavel și-a luat rămas-bun de la frați și s-a îmbarcat spre Siria, împreună cu Priscila și Aquila. El își tunsese scurt părul în Chencrea+, fiindcă făcuse un jurământ. 19  Au ajuns la Efes, iar pe ei i-a lăsat acolo; el a intrat în sinagogă și a discutat cu iudeii+. 20  Deși aceștia îl rugau să mai rămână, el n-a fost de acord, 21  ci și-a luat rămas-bun și le-a spus: „Dacă va vrea Iehova, mă voi întoarce din nou la voi”. Din Efes a plecat pe mare 22  și a coborât la Cezareea+. Și a urcat să salute congregația, apoi a coborât la Antiohia+. 23  După ce a stat un timp acolo, a plecat și a mers din loc în loc prin ținutul Galatiei și prin Frigia+, întărindu-i pe toți discipolii+. 24  Un iudeu pe nume Apolo+, originar din Alexandria, a sosit la Efes. El era un bun orator și cunoștea bine Scripturile. 25  Acest bărbat fusese învățat calea lui Iehova și, fiind înflăcărat de spirit, vorbea și preda corect lucrurile referitoare la Isus, dar cunoștea numai botezul lui Ioan+. 26  El a început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă. Când l-au auzit, Priscila și Aquila+ l-au luat deoparte și i-au explicat mai exact calea lui Dumnezeu. 27  Și, pentru că voia să meargă în Ahaia, frații le-au scris discipolilor, îndemnându-i să-l primească cu drag. Astfel, când a ajuns acolo, el i-a ajutat mult pe cei care deveniseră credincioși prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, 28  deoarece, cu tărie și în mod temeinic, dovedea în public că iudeii greșeau, arătându-le din Scripturi că Isus este Cristosul+.

Note de subsol

Note de studiu

Ahaiei: În Scripturile grecești creștine, termenul „Ahaia” se referă la provincia romană din sudul Greciei cu capitala la Corint. În 27 î.e.n., când Cezar August a reorganizat cele două provincii ale Greciei, Macedonia și Ahaia, denumirea „Ahaia” a fost folosită cu referire la întregul Peloponez și la o parte din Grecia continentală. Provincia Ahaia era administrată de Senatul roman, fiind guvernată de un proconsul, aflat în capitală, la Corint. (2Co 1:1) Alte orașe din provincia Ahaia menționate în Scripturile grecești creștine sunt Atena și Chencrea. (Fa 18:1, 18; Ro 16:1) Ahaia și provincia cu care aceasta se învecina la nord, Macedonia, sunt deseori menționate împreună. (Fa 19:21; Ro 15:26; 1Te 1:7, 8; vezi Ap. B13)

Corint: Unul dintre cele mai vechi și mai importante orașe din Grecia antică, situat la aproximativ 5 km S-V de orașul actual. Importanța și bogăția Corintului s-au datorat în mare parte poziției sale strategice pe istmul, sau pe fâșia îngustă de pământ, care lega partea centrală a Greciei de peninsula Peloponez, aflată la sud. Corintul deținea controlul asupra schimbului de mărfuri dintre nordul și sudul Greciei, precum și asupra traficului maritim desfășurat între estul și vestul Mării Mediterane, întrucât călătoria pe uscat, care presupunea traversarea istmului, era mai sigură decât călătoria pe mare, care presupunea înconjurul Greciei. În timpul domniei lui Cezar August, Ahaia, cum numeau romanii Grecia, dar fără Macedonia, a devenit provincie senatorială, iar Corintul a fost numit capitala acesteia. (Vezi nota de studiu de la Fa 18:12.) În Corint se formase o mare comunitate de evrei, care construise o sinagogă, frecventată și de unii greci. (Fa 18:4) Prezența evreilor în Corint este atestată de Filon, un scriitor din secolul I, și de o inscripție în greacă, gravată pe un lintou de marmură, descoperit în apropierea porții care dădea spre portul Lechaeum. Pe lintou se poate citi: [Syna]gōgḗ Hebr[aíon]”, care înseamnă „Sinagoga evreilor”. Unii sugerează că lintoul datează de pe vremea lui Pavel, în timp ce majoritatea susțin că datează dintr-o perioadă ulterioară. (Vezi Ap. B13.)

Aquila: Acest creștin fidel și soția sa, Priscila (căreia i se spunea și Prisca), sunt numiți „colaboratorii” lui Pavel. (Ro 16:3) Ei sunt menționați de șase ori în Scripturile grecești creștine (Fa 18:18, 26; 1Co 16:19; 2Ti 4:19), de fiecare dată fiind amintiți împreună. Priscila este diminutivul numelui Prisca. În scrierile sale, Pavel folosește forma prescurtată a numelui, iar Luca, forma mai lungă. O astfel de variație era obișnuită în cazul numelor romane. Izgoniți din Roma în urma decretului emis de împăratul Claudiu împotriva evreilor, în 49 sau la începutul anului 50 e.n., Aquila și Priscila s-au stabilit în Corint. Când a sosit acolo, în toamna anului 50 e.n., Pavel a lucrat alături de acest cuplu la confecționarea de corturi. Fără îndoială că Aquila și Priscila l-au ajutat pe Pavel să întărească congregația nou-formată aici. Aquila era originar din Pont, regiune aflată în nordul Asiei Mici, de-a lungul Mării Negre. (Vezi Ap. B13.)

meseria lor era confecționarea de corturi: Aici termenul grecesc skēnopoiós este folosit cu referire la meseria pe care o aveau Pavel, Aquila și Priscila. Există diferite opinii în legătură cu natura meseriei indicate prin acest cuvânt (dacă era vorba de un confecționer de corturi, de un țesător de pânză de cort sau de un confecționer de funii); însă unii erudiți consideră că termenul grecesc are, probabil, sensul de „confecționer de corturi”. Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, o zonă renumită pentru pânza din păr de capră, numită cilicium, din care se confecționau corturile. (Fa 21:39) Evreii din secolul I considerau că, pentru un tânăr, era o chestiune de onoare să învețe o meserie, chiar dacă urma să beneficieze și de instruire superioară. Prin urmare, este posibil ca Pavel să fi învățat încă din copilărie să confecționeze corturi. Această muncă nu era ușoară, deoarece se spune că materialul folosit la confecționarea corturilor, cilicium, era, de regulă, rigid și aspru, ceea ce îl făcea greu de tăiat și de cusut.

ținea o cuvântare: Sau „discuta cu oamenii”. Verbul grecesc dialégomai înseamnă „a se angaja într-un schimb de idei”, „a conversa”, „a discuta”. El poate face referire atât la prezentarea unui discurs instructiv, cât și la interacțiunea cu oamenii printr-un schimb de opinii. Același termen grecesc apare și în Fa 17:2, 17; 18:19; 19:8, 9; 20:7, 9.

s-a dăruit întru totul predicării cuvântului: Sau „s-a concentrat asupra predicării cuvântului”. Această construcție arată că, din acel moment, Pavel și-a dedicat tot timpul predicării.

Ei și-au scuturat praful de pe picioare împotriva lor: Pavel și Barnaba au aplicat aici îndrumarea lui Isus consemnată în Mt 10:14; Mr 6:11; Lu 9:5. Evreii pioși care călătoreau în regiuni locuite de neevrei aveau obiceiul ca, înainte de a intra pe teritoriul evreiesc, să-și scuture sandalele de praf, deoarece considerau acel praf necurat. Însă, evident, Isus a avut altceva în vedere când le-a dat aceste instrucțiuni discipolilor săi. Prin acest gest, discipolii arătau că își declinau orice responsabilitate cu privire la consecințele pe care cei nereceptivi aveau să le suporte din partea lui Dumnezeu. În Corint, Pavel a făcut un gest asemănător scuturându-și veșmintele și și-a explicat gestul spunând: „Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre! Eu sunt curat”. (Vezi nota de studiu de la Fa 18:6.)

să vă scuturați praful de pe picioare: Evreii pioși care călătoreau în regiuni locuite de neevrei aveau obiceiul ca, înainte de a intra pe teritoriul evreiesc, să-și scuture sandalele de praf, deoarece acel praf era considerat necurat. Însă, evident, Isus avea altceva în vedere când le-a dat aceste instrucțiuni discipolilor săi. Prin acest gest, discipolii arătau că își declinau orice responsabilitate cu privire la consecințele pe care cei nereceptivi aveau să le suporte din partea lui Dumnezeu. O expresie asemănătoare apare în Mt 10:14 și în Mr 6:11. Marcu adaugă expresia „ca mărturie pentru ei”, în timp ce Luca adaugă expresia ca mărturie împotriva lor. Pavel și Barnaba au aplicat îndrumarea lui Isus în Antiohia din Pisidia. (Fa 13:51) În Corint, Pavel a făcut un gest asemănător scuturându-și veșmintele și și-a explicat gestul spunând: „Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre! Eu sunt curat”. (Fa 18:6)

Sângele lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri: Cu alte cuvinte, „noi și urmașii noștri ne asumăm responsabilitatea pentru moartea lui”.

sunt curat de sângele tuturor oamenilor: Pavel nu s-a făcut vinovat de sânge înaintea lui Dumnezeu, deoarece a predicat vestea bună despre Regat. El nu s-a reținut să transmită informațiile vitale conținute în acest mesaj. (Fa 18:6; compară cu Eze 33:6-8) Pavel le-a transmis discipolilor din Efes „toată voința lui Dumnezeu”, întrucât nu voia ca vreunul dintre ei să-și piardă viața în ziua de judecată a lui Dumnezeu. (Fa 20:27) Un creștin se poate face vinovat de sânge înaintea lui Dumnezeu și în alte moduri, de exemplu prin comiterea unei crime sau prin vărsarea de sânge. Acest lucru ar putea presupune susținerea în mod activ sau tacit a unei organizații care se face vinovată de vărsare de sânge, precum „Babilonul cel Mare” (Re 17:6; 18:2, 4), sau a altor organizații care varsă sânge nevinovat (Re 16:5, 6; compară cu Is 26:20, 21). De asemenea, a bea sau a mânca sânge sub orice formă poate atrage vina de sânge. (Fa 15:20)

și-a scuturat hainele: Prin acest gest, Pavel a arătat că își declina responsabilitatea față de evreii din Corint care refuzaseră mesajul salvator despre Cristos. Pavel se achitase de obligația sa și nu mai era răspunzător pentru viața lor. (Vezi nota de studiu de la Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre, din acest verset.) La acest gest s-a mai făcut referire în Scripturi. Când Neemia le-a vorbit evreilor care se întorseseră la Ierusalim, el și-a scuturat veșmântul, arătând astfel că o persoană care nu-și respecta promisiunea avea să fie respinsă de Dumnezeu. (Ne 5:13) Pavel a făcut un gest asemănător în Antiohia din Pisidia, când și-a „scuturat praful de pe picioare împotriva” celor care i s-au opus. (Vezi notele de studiu de la Fa 13:51; Lu 9:5.)

Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre: Pavel a folosit această sintagmă pentru a arăta că nu era răspunzător de consecințele pe care aveau să le suporte evreii care refuzaseră mesajul despre Isus, Mesia. Scripturile ebraice conțin declarații asemănătoare conform cărora o persoană care adoptă o conduită pasibilă de moarte este responsabilă pentru pierderea propriei vieți. (Ios 2:19; 2Sa 1:16; 1Re 2:37; Eze 33:2-4; vezi nota de studiu de la Mt 27:25) Pavel adaugă: Eu sunt curat, cu alte cuvinte, „Sunt nevinovat [„liber de orice vină, de orice responsabilitate”]”. (Vezi nota de studiu de la Fa 20:26.)

Iehova i-a deschis larg inima: Lidia este numită o închinătoare a lui Dumnezeu, expresie care arată că era o prozelită. (Fa 13:43) În sabat, ea împreună cu alte femei s-au adunat într-un loc de rugăciune, lângă un râu din afara orașului Filipi. (Fa 16:13) Este posibil ca în Filipi să fi fost puțini evrei și să nu fi existat o sinagogă. Probabil că Lidia se familiarizase cu închinarea la Iehova în orașul natal, Tiatira, unde existau o mare comunitate de evrei, precum și un loc în care ei se întruneau. Iehova, Dumnezeul căruia i se închina, a observat că ea asculta cu atenție. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 16:14.)

a plecat de acolo: Cu alte cuvinte, Pavel a plecat de la sinagogă la casa lui Tițiu Iust, unde a continuat să predice. Cât timp a stat în Corint, Pavel a locuit în casa lui Aquila și a Priscilei, dar, din câte se pare, casa lui Iust a devenit centrul activității sale de predicare. (Fa 18:3)

Tițiu Iust: Un credincios din Corint, numit un închinător al lui Dumnezeu, expresie care arată că el era prozelit. (Vezi notele de studiu de la Fa 13:43; 16:14.)

care se închinau lui Dumnezeu: Termenul grecesc sébomai, redat aici prin „care se închinau lui Dumnezeu”, înseamnă „a se închina”, „a adora”, „a venera”. El poate fi redat și prin „temător de Dumnezeu”, „cu devoțiune față de Dumnezeu”. (Vezi nota de studiu de la Fa 13:50.) Peshitta (în siriacă) îl redă prin „care se temeau de Dumnezeu”. O traducere a Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolul J18 în Ap. C4) conține aici numele divin, iar întreaga sintagmă poate fi redată prin „care se temeau de Iehova”.

proconsulul: Titlul guvernatorului unei provincii administrate de Senatul roman. Unele provincii romane, de exemplu Iudeea, erau provincii imperiale și se aflau sub conducerea directă a împăratului, care numea un guvernator. Ciprul a devenit provincie senatorială în 22 î.e.n. și a fost guvernată de un proconsul. S-a descoperit o monedă din Cipru care are pe o parte efigia și titlul împăratului roman Claudiu (în latină), iar pe cealaltă parte cuvintele „Sub Cominius Proclus, proconsul al ciprioților” (în greacă). (Vezi Glosarul.)

proconsul: Guvernator al unei provincii aflate sub jurisdicția Senatului roman. Aici Gallio este numit proconsul al provinciei Ahaia. Luca folosește în mod adecvat termenul „proconsul”, întrucât Ahaia a fost provincie senatorială între anii 27 î.e.n. și 15 e.n., precum și după anul 44 e.n. (Vezi nota de studiu de la Fa 13:7.) O inscripție din Delfi care face referire la proconsulul Gallio confirmă exactitatea relatării lui Luca, contribuind totodată la datarea perioadei în care Gallio a ocupat această funcție.

Ahaiei: În Scripturile grecești creștine, termenul „Ahaia” se referă la provincia romană din sudul Greciei cu capitala la Corint. În 27 î.e.n., când Cezar August a reorganizat cele două provincii ale Greciei, Macedonia și Ahaia, denumirea „Ahaia” a fost folosită cu referire la întregul Peloponez și la o parte din Grecia continentală. Provincia Ahaia era administrată de Senatul roman, fiind guvernată de un proconsul, aflat în capitală, la Corint. (2Co 1:1) Alte orașe din provincia Ahaia menționate în Scripturile grecești creștine sunt Atena și Chencrea. (Fa 18:1, 18; Ro 16:1) Ahaia și provincia cu care aceasta se învecina la nord, Macedonia, sunt deseori menționate împreună. (Fa 19:21; Ro 15:26; 1Te 1:7, 8; vezi Ap. B13)

Chencrea: Unul dintre porturile Corintului, Chencrea era situat pe un istm îngust din zona golfului Saronic, aflat la aproximativ 11 km est de Corint. Chencrea slujea drept port al Corintului pentru țările aflate în estul Greciei, în timp ce Lechaeum, situat în partea opusă a istmului, slujea drept port pentru Italia și alte țări din vestul Greciei. Ruinele aflate în prezent în această zonă includ clădiri și diguri, situate în apropierea actualului sat Kekhries (Kechriais). Potrivit cu Ro 16:1, în Chencrea exista o congregație creștină. (Vezi Ap. B13.)

voința lui Iehova: În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc thélēma, tradus prin „voință”, este asociat de cele mai multe ori cu voința lui Dumnezeu. (Mt 7:21; 12:50; Mr 3:35; Ro 12:2; 1Co 1:1; Ev 10:36; 1Pe 2:15; 4:2; 1Io 2:17) În Septuaginta, acest termen grecesc este folosit deseori ca echivalent al expresiilor ebraice referitoare la voința, sau plăcerea, lui Dumnezeu, fiind găsit în pasaje în care apare numele divin. (Ps 40:8, 9 [39:9, 10, LXX]; 103:21 [102:21, LXX]; 143:9-11 [142:9-11, LXX]; Is 44:24, 28; Ier 9:24 [9:23, LXX]; Mal 1:10) Așa cum reiese din Mt 26:42, Isus a exprimat o idee asemănătoare când s-a rugat Tatălui său: „Să se facă voința ta!”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 21:14.)

Dacă va vrea Iehova: Această expresie subliniază necesitatea de a ține cont de voința lui Dumnezeu când facem sau intenționăm să facem ceva. Apostolul Pavel a păstrat viu în minte acest principiu. (1Co 4:19; 16:7; Ev 6:3) Discipolul Iacov și-a îndemnat și el cititorii să spună: „Dacă va vrea Iehova, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru”. (Iac 4:15) Astfel de expresii nu ar trebui să fie doar vorbe; o persoană care spune cu sinceritate „dacă va vrea Iehova” trebuie să se străduiască să acționeze în armonie cu voința lui Iehova. Expresia nu trebuie să fie rostită neapărat cu voce tare, deseori ea poate fi exprimată doar în inimă. (Vezi notele de studiu de la Fa 21:14; 1Co 4:19; Iac 4:15 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 18:21.)

a urcat: Deși Ierusalimul nu este menționat în mod concret în textul grecesc, Pavel se îndrepta, din câte se pare, spre acest oraș. Ierusalimul este situat la o altitudine de 750 m deasupra nivelului mării, iar în Scripturi se menționează deseori că oamenii „urcau” la Ierusalim pentru a se închina lui Dumnezeu. De fapt, verbul grecesc anabaínō („a urca”) este folosit de multe ori când destinația călătoriei era Ierusalimul. (Mt 20:17; Mr 10:32; Lu 18:31; 19:28; Ioa 2:13; 5:1; 11:55; Fa 11:2; 21:12; 24:11; 25:1, 9; Ga 2:1) În plus, în verset apare și verbul katabaínō, care are sensul de „a coborî”, acest verb fiind folosit uneori cu referire la plecarea din Ierusalim. (Mr 3:22; Lu 10:30, 31; Fa 24:1, 22; 25:7)

Apolo: Un creștin evreu originar, din câte se pare, din orașul Alexandria, capitala provinciei romane Egipt. Alexandria era un centru de învățământ superior, renumit pentru vasta sa bibliotecă. După Roma, acesta era cel mai mare oraș din Imperiul Roman și avea o mare comunitate de evrei. Alexandria era unul dintre cele mai importante centre culturale și educaționale atât pentru evrei, cât și pentru greci. Traducerea în greacă a Scripturilor ebraice cunoscută drept Septuaginta a fost realizată aici. Aceste informații ar putea explica de ce se spune că Apolo cunoștea bine [lit. „era puternic în”] Scripturile, adică Scripturile ebraice inspirate.

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.) Marcu aplică această profeție la „Ioan Botezătorul” (Mr 1:4), care a pregătit calea pentru Isus, reprezentantul lui Iehova. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:3; Ioa 1:23.)

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. A5 și Ap. C1.) Evangheliștii Matei, Marcu și Luca aplică această profeție la Ioan Botezătorul, iar aici, în evanghelia apostolului Ioan, Ioan Botezătorul aplică această profeție la sine. El făcea dreaptă calea lui Iehova în sensul că era precursorul lui Isus, care îl reprezenta pe Tatăl său și venea în numele Tatălui său. (Ioa 5:43; 8:29)

Calea: Așa cum se explică în nota de studiu de la Fa 9:2, termenul „Calea” era folosit cu referire la congregația creștină din secolul I. Creștinismul adevărat nu este o închinare de suprafață sau formală, ci este un mod de viață axat pe închinarea la Dumnezeu și îndrumat de spiritul său. (Ioa 4:23, 24) Peshitta (în siriacă) menționează „calea lui Dumnezeu”. De asemenea, Vulgata, ediția clementină, conține redarea „calea Domnului”, iar unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J17, 18 în Ap. C4) folosesc aici numele divin, în expresia „calea lui Iehova”.

spiritul l-a impulsionat să se ducă: Sau „forța activă l-a făcut să se ducă”. Termenul grecesc pneúma se referă aici la spiritul lui Dumnezeu, care poate acționa ca o forță motrice, impulsionând o persoană să facă lucrurile în armonie cu voința lui Dumnezeu. (Lu 4:1; vezi Glosarul, „Spirit”)

învățat: Verbul grecesc katēkhéō, care înseamnă literalmente „a răsuna în jos”, ar putea include și ideea de instruire orală. Când adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt repetate, ele „răsună în jos”, coborând în mintea și în inima celui care le învață, iar acesta devine calificat să-i învețe pe alții. (Compară cu Ga 6:6, unde același verb grecesc apare de două ori.)

calea lui Iehova: În următorul verset, apare expresia sinonimă „calea lui Dumnezeu”. Modul de viață al unui creștin gravitează în jurul închinării la singurul Dumnezeu adevărat, Iehova, și în jurul credinței în Fiul său, Isus Cristos. În cartea Faptele, acest mod de viață este numit pur și simplu „Calea” sau „această Cale”. (Fa 19:9, 23; 22:4; 24:22; vezi nota de studiu de la Fa 9:2) De asemenea, expresia „calea lui Iehova” apare de patru ori în evanghelii ca parte a unui citat din Is 40:3. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:3; Mr 1:3; Lu 3:4; Ioa 1:23.) În Is 40:3, textul ebraic original conține Tetragrama. Expresia „calea lui Iehova” apare și în Ju 2:22; Ier 5:4, 5. (Vezi nota de studiu de la Fa 19:23 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 18:25.)

fiind înflăcărat de spirit: Lit. „fierbând în spirit”. Termenul grecesc redat prin „înflăcărat” înseamnă literalmente „a fierbe”, dar aici este folosit cu sens metaforic transmițând ideea de a deborda de zel și de entuziasm. În această expresie, cuvântul grecesc pentru „spirit” (pneúma) se referă, din câte se pare, la spiritul sfânt al lui Dumnezeu, care poate acționa ca o forță motrice, îndemnând o persoană și dându-i forța de a acționa în armonie cu voința lui Iehova. (Vezi nota de studiu de la Mr 1:12.) Totuși, termenul „spirit” ar putea face referire și la forța care izvorăște din inima figurativă a unei persoane și care o determină să vorbească și să acționeze într-un anumit mod. Prin urmare, expresia folosită în acest verset exprimă atât ideea că o persoană manifestă zel și entuziasm pentru ceea ce este drept, cât și ideea că ea este îndrumată de spiritul lui Dumnezeu. Însă unii consideră că, în acest context, sintagma este pur și simplu o expresie idiomatică care denotă ardoare și entuziasm. Acest sens al expresiei ar putea explica de ce Apolo era „înflăcărat de spirit”, deși nu cunoștea botezul în numele lui Isus. Oricare ar fi fost situația, spiritul lui Dumnezeu trebuia să îndrume spiritul lui Apolo, astfel încât Apolo să manifeste entuziasm față de lucrurile corecte și să fie dispus să accepte explicațiile mai exacte. (Vezi Glosarul, „Spirit”.)

botezul lui Ioan: Acest botez constituia o acțiune publică prin care o persoană demonstra căință față de păcatele comise împotriva Legii date de Iehova lui Moise, lege pe care evreii consimțiseră să o respecte. (Ex 24:7, 8) Totuși, botezul lui Ioan nu a mai fost valabil după Penticosta din 33 e.n., odată cu abrogarea legământului Legii. (Ro 10:4; Ga 3:13; Ef 2:13-15; Col 2:13, 14) Din acel moment, singurul botez aprobat de Iehova a fost cel pe care Isus le-a poruncit discipolilor să-l efectueze. (Mt 28:19, 20) Evenimentele care au avut legătură cu Apolo, menționate aici, s-au desfășurat în jurul anului 52 e.n.

Căii: Denumire folosită în cartea Faptele cu referire la modul de viață creștin și la congregația creștină timpurie. La originea ei pare să stea afirmația lui Isus din Ioa 14:6: „Eu sunt calea”. Despre cei care deveniseră discipoli ai lui Isus se spunea că aparțineau „Căii”, cu alte cuvinte că aveau un mod de viață fundamentat pe exemplul lăsat de Isus. (Fa 19:9) Viața lui s-a concentrat asupra închinării la singurul Dumnezeu adevărat, Iehova. Pentru creștini, acest mod de viață presupunea și exercitarea credinței în Isus Cristos. La ceva timp după anul 44 e.n., „prin voința divină, discipolii [lui Isus] au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia” din Siria. (Fa 11:26) Totuși, chiar și după adoptarea noului nume, Luca face în continuare referire la congregație prin expresia „Calea” sau „această Cale”. (Fa 19:23; 22:4; 24:22; vezi notele de studiu de la Fa 18:25; 19:23)

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.) Matei aplică această profeție la Ioan Botezătorul, care a pregătit calea pentru Isus, reprezentantul lui Iehova. În Evanghelia după Ioan, Ioan Botezătorul aplică această profeție la sine. (Ioa 1:23)

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.) Luca aplică această profeție la Ioan Botezătorul. Prin cuvintele Pregătiți calea lui Iehova, Ioan a arătat că el urma să fie precursorul lui Isus, care avea să-l reprezinte pe Tatăl său și să vină în numele Tatălui său. (Ioa 5:43; 8:29) În evanghelia apostolului Ioan, Ioan Botezătorul aplică această profeție la propria persoană. (Ioa 1:23)

a lui Dumnezeu: Deși textul grecesc nu conține în acest pasaj sintagma „a lui Dumnezeu”, mulți erudiți sunt de acord că ea este subînțeleasă. În cartea Faptele, expresia „bunătatea nemeritată” este asociată de cele mai multe ori cu „Dumnezeu”. (Fa 11:23; 13:43; 14:26; 20:24, 32)

Multimedia

Sinagogă din orașul Ostia
Sinagogă din orașul Ostia

Această imagine prezintă vestigiile unei sinagogi din Ostia, un port al Romei. Deși modificată și renovată de-a lungul timpului, construcția inițială a fost, din câte se pare, o sinagogă ridicată în a doua jumătate a secolului I e.n. Prezența acestei sinagogi indică faptul că evreii locuiau în apropierea Romei de mult timp. Deși ei au fost alungați din Roma de către împăratul Claudiu în jurul anului 49 sau 50 e.n., este posibil ca în zonă să fi rămas unele comunități evreiești. (Fa 18:1, 2) După moartea lui Claudiu, în 54 e.n., mulți evrei s-au întors la Roma. Când Pavel le-a scris creștinilor din Roma, aproximativ în 56 e.n., congregația era formată atât din evrei, cât și din neevrei. Așa se explică faptul că Pavel a analizat probleme specifice ambelor categorii de creștini, ajutându-i să înțeleagă cum puteau trăi împreună în unitate. (Ro 1:15, 16)

1. Roma

2. Ostia

Corint – O metropolă înfloritoare
Corint – O metropolă înfloritoare

În călătoriile sale misionare, apostolul Pavel a vizitat Corintul de două ori. Prima dată, el a rămas acolo 18 luni. (Fa 18:1, 11; 20:2, 3) La acea vreme, orașul Corint era un centru comercial înfloritor, în mare parte datorită poziției sale strategice, fiind situat pe istmul care unește Peninsula Pelopones de Grecia continentală. În consecință, orașul putea controla fluxul comercial din cele două porturi învecinate, Lechaeum și Chencrea. Corintul era un punct de întâlnire pentru comercianții și călătorii de pe tot cuprinsul Imperiului Roman, fiind un loc ideal pentru predicare. Materialul video conține detalii despre istoria Corintului și despre unele descoperiri arheologice, cum ar fi inscripția care îl menționează pe Erast. El prezintă agora (piața orașului), bema (scaunul de judecată) și unul dintre teatre, așa cum arătau ele, probabil, în timpul lui Pavel.

Împăratul Claudiu
Împăratul Claudiu

Cartea Faptele îl menționează de două ori cu numele pe împăratul Claudiu. (Fa 11:28; 18:2) El i-a succedat la tron nepotului său Caligula (care a domnit între anii 37 și 41 e.n. și care nu este menționat în Scripturi). Claudiu a fost al patrulea împărat al Romei, domnind din 41 până în 54 e.n. În jurul anului 49 sau 50 e.n., Claudiu a dispus ca toți evreii să părăsească Roma. Din acest motiv, Priscila și Aquila s-au mutat la Corint, unde l-au întâlnit pe apostolul Pavel. Se spune că, în 54 e.n., Claudiu a fost otrăvit de cea de-a patra soție, fiind succedat la tron de Nero.

Inscripția lui Gallio
Inscripția lui Gallio

Această inscripție descoperită în Delfi, Grecia, datând aproximativ de la mijlocul secolului I e.n., se referă la proconsulul Gallio. (Numele său este evidențiat în medalion.) Versetul din Fa 18:12 afirmă în mod corect că „Gallio era proconsul al Ahaiei” în perioada în care evreii din Corint l-au adus pe apostolul Pavel înaintea lui pentru a fi judecat.

Tribunalul, sau scaunul de judecată, din Corint
Tribunalul, sau scaunul de judecată, din Corint

Această imagine prezintă vestigiile tribunalului, sau ale „scaunului de judecată”, (în greacă, bema) din Corint. Tribunalul – o platformă mare folosită pentru discursuri publice – era situat în apropierea centrului agorei, vasta piață a orașului. Magistratul folosea platforma pentru a anunța public hotărârile judecătorești pe care le lua. Această platformă era din marmură albă și albastră, fiind prevăzută cu multe decorațiuni. În apropierea ei se aflau încăperi cu pardoseală din mozaic și bănci de marmură, unde așteptau cei care mergeau în audiență la magistrat. În imagine vedem o reprezentare artistică a tribunalului, sau a scaunului de judecată, din Corint, așa cum este posibil să fi arătat în secolul I e.n. Se crede că în acest loc l-au adus evreii pe Pavel înaintea proconsulului Gallio.

Portul anticului oraș Chencrea
Portul anticului oraș Chencrea

În imagine vedem ruinele portului din anticul oraș Chencrea. În a doua călătorie misionară, se pare că Pavel s-a îmbarcat aici și a călătorit până la Efes. (Fa 18:18) Chencrea se afla la circa 11 km est de Corint, pe un istm, pe țărmul golfului Saronic, fiind legat de Corint printr-un lanț de fortificații. În secolul I e.n., Chencrea servea drept port al Corintului pentru corăbiile ce porneau din Grecia spre est, în timp ce Lechaeum, aflat de cealaltă parte a istmului, servea drept port al Corintului pentru corăbiile ce navigau spre Italia și spre alte regiuni din vestul Greciei.

Cezareea
Cezareea

1. Teatrul roman

2. Palatul

3. Hipodromul

4. Templul păgân

5. Portul

Acest material video despre ruinele din Cezareea prezintă reconstituiri 3D ale principalelor clădiri. Orașul Cezareea și portul său au fost construite de Irod cel Mare spre sfârșitul secolului I î.e.n. Irod a numit orașul după Cezar August. Situat la circa 87 km nord-vest de Ierusalim, pe coasta mediteraneeană, orașul Cezareea a devenit un important centru maritim. În oraș existau: 1) un teatru roman, 2) un palat care se întindea până la mare, 3) un hipodrom, adică o arenă pentru cursele de cai, în care încăpeau circa 30 000 de spectatori și 4) un templu păgân. Portul artificial (5) era o minune a ingineriei. Un apeduct alimenta orașul cu apă potabilă, Cezareea având propriul sistem de canalizare. Apostolul Pavel și alți creștini au călătorit la și de la Cezareea cu corabia. (Fa 9:30; 18:21, 22; 21:7, 8, 16) Pavel a fost închis aici aproximativ doi ani. (Fa 24:27) Filip evanghelizatorul a mers la Cezareea la sfârșitul unui tur de predicare și s-a stabilit, probabil, acolo. (Fa 8:40; 21:8) Corneliu, primul neevreu necircumcis convertit la creștinism, a locuit în acest oraș. (Fa 10:1, 24, 34, 35, 45-48) Și probabil că tot în Cezareea și-a scris Luca evanghelia.

Faptele apostolilor – A treia călătorie misionară a lui Pavel (Fa 18:23–21:17) c. 52-56 e.n.
Faptele apostolilor – A treia călătorie misionară a lui Pavel (Fa 18:23–21:17) c. 52-56 e.n.

Evenimentele sunt menționate în ordine cronologică

1. Pavel pleacă de la Antiohia din Siria în Galatia și în Frigia și îi întărește pe toți discipolii (Fa 18:23)

2. Pavel trece prin regiunile din interiorul Asiei și coboară la Efes, unde unii sunt botezați din nou și primesc spiritul sfânt (Fa 19:1, 5-7)

3. Pavel predică în sinagoga din Efes, dar unii iudei nu manifestă credință; Pavel merge în sala școlii lui Tiran și ține cuvântări zilnic (Fa 19:8, 9)

4. Predicarea lui Pavel la Efes este încununată de succes (Fa 19:18-20)

5. În teatrul din Efes izbucnește o revoltă (Fa 19:29-34)

6. Pavel merge de la Efes în Macedonia, iar de acolo, în Grecia (Fa 20:1, 2)

7. După ce stă trei luni în Grecia, Pavel se întoarce prin Macedonia (Fa 20:3)

8. Din Filipi, Pavel merge la Troa; aici îl învie pe Eutih (Fa 20:5-11)

9. Însoțitorii lui Pavel călătoresc pe mare până la Asos, unde Pavel li se alătură venind pe uscat (Fa 20:13, 14)

10. Pavel și însoțitorii săi ajung cu corabia la Milet, unde Pavel se întâlnește cu bătrânii din Efes și îi încurajează cu multe cuvinte (Fa 20:14-20)

11. Pavel se roagă cu bătrânii și le spune că nu îl vor mai vedea; bătrânii îl conduc până la corabie (Fa 20:36-38)

12. De la Milet, Pavel și însoțitorii săi merg pe mare la Cos, apoi la Rodos și la Patara, de unde iau o corabie spre Siria; vasul trece pe lângă extremitatea sud-vestică a insulei Cipru și acostează la Tir (Fa 21:1-3)

13. Prin intermediul spiritului sfânt, discipolii din Tir îl avertizează de mai multe ori pe Pavel să nu meargă la Ierusalim (Fa 21:4, 5)

14. Pavel ajunge la Cezareea; profetul Agab îi spune că la Ierusalim îl așteaptă necazuri (Fa 21:8-11)

15. Pavel sosește la Ierusalim în pofida pericolelor care îl pândesc acolo (Fa 21:12-15, 17)