Faptele apostolilor 6:1-15

6  În zilele acelea, când numărul discipolilor creștea, iudeii de limbă greacă au început să murmure împotriva iudeilor de limbă ebraică pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea zilnică a hranei+.  Atunci Cei doisprezece i-au chemat la ei pe toți discipolii și au zis: „Nu este potrivit să neglijăm cuvântul lui Dumnezeu ca să împărțim hrană la mese+.  De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați cu o bună reputație+, plini de spirit și de înțelepciune+, ca să-i numim pentru această activitate necesară+;  iar noi vom acorda atenție rugăciunii și predării cuvântului lui Dumnezeu+”.  Această decizie a fost pe placul tuturor discipolilor și ei i-au ales pe Ștefan, un bărbat plin de credință și de spirit sfânt+, precum și pe Filip+, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.  I-au adus la apostoli, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei+.  Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea+, iar numărul discipolilor creștea foarte mult+ în Ierusalim. Și o mare mulțime de preoți veneau la credință+.  Ștefan, care avea favoare și putere de la Dumnezeu, făcea mari minuni și semne în popor.  Dar unii oameni din așa-numita Sinagogă a Liberților, împreună cu unii cirenieni și alexandrini și cu unii din Cilicia și din Asia, au venit să-l contrazică pe Ștefan. 10  Însă n-au putut să stea împotriva înțelepciunii și a spiritului cu care vorbea el+. 11  Atunci i-au convins în secret pe niște oameni să spună: „L-am auzit rostind lucruri blasfematoare împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu+”. 12  Și au instigat poporul, pe bătrâni și pe scribi și au venit peste el pe neașteptate, l-au luat cu forța și l-au dus la Sanhedrin. 13  Și au adus martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să vorbească împotriva acestui loc sfânt și împotriva Legii+. 14  De exemplu, noi l-am auzit spunând că acest Isus Nazarineanul va dărâma locul acesta+ și va schimba obiceiurile pe care ni le-a lăsat Moise”. 15  Toți cei ce stăteau în Sanhedrin s-au uitat țintă la el și au văzut că fața lui era ca fața unui înger.

Note de subsol

Note de studiu

iudeii de limbă greacă: Lit. „eleniștii”. Cuvântul grecesc Hellēnistḗs nu se găsește în literatura greacă sau ebraico-elenistică, dar contextul justifică redarea „iudeii de limbă greacă”, așa cum afirmă multe lexicoane. La acea vreme, toți discipolii creștini din Ierusalim, inclusiv cei vorbitori de greacă, erau de origine evreiască sau neevrei convertiți la iudaism. (Fa 10:28, 35, 44-48) Termenul redat prin „iudeii de limbă greacă” este folosit în antiteză cu termenul redat prin ‘iudeii de limbă ebraică’ (lit. „evreii”, forma de plural a cuvântului grecesc Ebraíos). Prin urmare, „eleniștii” erau evrei care vorbeau între ei în greacă și care veniseră la Ierusalim din diverse regiuni ale Imperiului Roman, posibil chiar și din Decapole. Spre deosebire de ei, majoritatea iudeilor vorbitori de ebraică erau, probabil, din Iudeea și din Galileea. Ambele grupuri de creștini proveneau, din câte se pare, din medii culturale oarecum diferite. (Vezi nota de studiu de la Fa 9:29.)

iudeilor de limbă ebraică: Lit. „evreilor”. În general, cuvântul grecesc Ebraíos (forma de singular) se referă la un israelit, sau la un evreu. (2Co 11:22; Flp 3:5) În acest context însă, termenul face referire la creștinii iudei de limbă ebraică în antiteză cu creștinii iudei de limbă greacă. (Vezi nota de studiu de la iudeii de limbă greacă, din acest verset, și nota de studiu de la Ioa 5:2.)

la împărțirea zilnică a hranei: Sau „la slujirea zilnică”, „serviciul zilnic”. Cuvântul grecesc diakonía, redat deseori prin „serviciu sacru”, este folosit aici cu referire la un aspect al acestui serviciu care presupune ajutorarea din punct de vedere material a surorilor și fraților nevoiași din congregație. (Vezi nota de studiu de la Fa 6:2, unde verbul înrudit diakonéo este redat prin „a împărți hrana”; vezi și nota de studiu de la Lu 8:3.)

potrivit: Lit. „plăcut”. Nu ar fi fost plăcut nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea apostolilor ca ‘predarea cuvântului lui Dumnezeu’ să fie neglijată. (Fa 6:4)

să împărțim hrană: Sau „să slujim”, „să servim”. Cuvântul grecesc diakonéo redă aici un aspect al serviciului sacru care presupune ajutorarea din punct de vedere material a surorilor și fraților nevoiași din congregație. (Vezi nota de studiu de la Fa 6:1, unde substantivul înrudit diakonía este tradus prin ‘împărțire’; vezi și nota de studiu de la Lu 8:3.)

bărbați cu o bună reputație: Sau „bărbați vorbiți de bine”, „bărbați respectați”. Aici este folosită forma pasivă a verbului grecesc martyréo („a depune mărturie”). Era nevoie de bărbați calificați întrucât această activitate presupunea, din câte se pare, nu doar servirea hranei, ci și gestionarea banilor, cumpărarea de provizii și întocmirea unor evidențe exacte. Acești bărbați trebuiau să fie plini de spirit și de înțelepciune și să dovedească prin modul lor de viață că se lăsau îndrumați de spiritul lui Dumnezeu și de înțelepciunea divină. Situația din congregație era destul de delicată, întrucât apăruseră deja dificultăți și divergențe. Prin urmare, era nevoie de bărbați capabili care să dovedească judecată sănătoasă, discreție și perspicacitate. Unul dintre acești bărbați a fost Ștefan, calitățile sale fiind evidențiate de pledoaria pe care a susținut-o înaintea Sanhedrinului. (Fa 7:2-53)

predării cuvântului: Lit. „serviciului cuvântului”. Termenul grecesc diakonía, tradus aici prin „predării”, este folosit și în Fa 6:1, vezi nota de studiu de la împărțirea zilnică a hranei. Prin urmare, în acest context este vorba, evident, despre două fațete ale serviciului sacru: distribuirea echitabilă a proviziilor de hrană celor aflați în nevoie și furnizarea hranei spirituale din Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolii au înțeles că, în loc să-și folosească timpul pentru a împărți hrană fizică, era mai potrivit să se concentreze asupra principalei fațete a serviciului sacru – furnizarea hranei spirituale –, iar pentru aceasta trebuiau să se dedice rugăciunii, studiului, cercetării, predării și păstoririi. Ei știau că o parte esențială a serviciului sacru era aceea de a se îngriji de necesitățile fizice ale văduvelor sărace din congregație. Mai târziu, Iehova l-a inspirat pe Iacov să scrie că aceia care vor să se închine lui Dumnezeu într-un mod potrivit trebuiau ‘să se îngrijească de orfani și de văduve în necazul lor’. (Iac 1:27) Apostolii au înțeles însă că prioritatea lor trebuia să fie aceea de a se îngriji de necesitățile spirituale ale tuturor discipolilor, inclusiv de ale văduvelor.

pe Ștefan, . . . pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae: Toate aceste șapte nume sunt grecești, ceea ce pare să indice că, dintre toți bărbații capabili din congregația din Ierusalim, apostolii au ales evrei sau prozeliți vorbitori de limbă greacă. Nicolae însă este singurul numit prozelit din Antiohia, ceea ce sugerează că era, probabil, singurul neevreu din acest grup. Numele grecești ale celorlalți arătau că evreii naturali obișnuiau să aibă și nume grecești. Se pare că apostolii, în calitate de corp de guvernare, îi aleseseră pe acești bărbați din considerație față de sentimentele evreilor de limbă greacă. (Fa 6:1-6)

Antiohia: Acest oraș, menționat aici pentru prima dată în Biblie, se afla la circa 500 km nord de Ierusalim. Antiohia a devenit capitala provinciei romane Siria în 64 î.e.n. În secolul I e.n., Antiohia din Siria era al treilea oraș ca mărime din Imperiul Roman, după Roma și Alexandria. Deși admirat datorită frumuseții și influenței pe care o exercita pe plan politic, comercial și cultural, orașul a devenit cunoscut și pentru degradarea morală a locuitorilor săi. Din câte se pare, comunitatea mare de evrei din Antiohia a făcut mulți prozeliți în rândul vorbitorilor de limbă greacă de acolo. Unul dintre aceștia a fost Nicolae, care, mai târziu, s-a convertit la creștinism. Barnaba și apostolul Pavel au predicat și au predat un an în Antiohia, iar Pavel a făcut din acest oraș punctul de plecare al călătoriilor sale misionare. Continuatorii lui Cristos „au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia” prin voință divină. (Vezi notele de studiu de la Fa 11:26.) Antiohia la care se face referire în acest verset nu trebuie confundată cu Antiohia din Pisidia, menționată în Fa 13:14. (Vezi nota de studiu de la Fa 13:14 și Ap. B13.)

și-au pus mâinile peste ei: În Scripturile ebraice, gestul de a pune mâinile peste o persoană sau peste un animal avea diferite semnificații. (Ge 48:14; Le 16:21; 24:14) În cazul oamenilor, acest gest putea să indice recunoașterea specială a unei persoane sau numirea ei într-o misiune specială. (Nu 8:10) De exemplu, Moise a pus mâna peste Iosua pentru a arăta că-l recunoaște drept succesor al său. Ca urmare a acestui fapt, Iosua s-a umplut „de spirit de înțelepciune” și a putut conduce așa cum trebuia poporul Israel. (De 34:9) În Fa 6:6, se spune că apostolii și-au pus mâinile peste bărbații pe care i-au numit în poziții de răspundere. Ei au făcut acest lucru doar după ce s-au rugat, arătând astfel că doreau să fie îndrumați de Dumnezeu. Ulterior, membrii unui corp de bătrâni dintr-o congregație i-au încredințat lui Timotei o responsabilitate specială de serviciu punându-și mâinile peste el. (1Ti 4:14) Și Timotei a primit autoritatea de a face numiri prin punerea mâinilor, însă acționa astfel numai după ce analiza cu atenție dacă persoanele respective întruneau cerințele. (1Ti 5:22)

minuni: Sau „prevestiri”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

Sinagogă a Liberților: În lumea romană, libertul era un sclav eliberat. S-a emis ipoteza că membrii acestei sinagogi erau evrei care fuseseră luați prizonieri de către romani, iar mai târziu eliberați. Potrivit altei ipoteze, aceștia erau sclavi eliberați, deveniți, ulterior, prozeliți.

Nazarineanul: Vezi nota de studiu de la Mr 10:47.

ca fața unui înger: Atât termenul ebraic pentru „înger”, cât și echivalentul său grecesc înseamnă „mesager”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:51.) Întrucât transmit mesajele lui Dumnezeu, îngerii au toate motivele să fie senini și neînfricați, deoarece știu că se bucură de sprijinul divin. În mod asemănător, fața lui Ștefan era ca aceea a unui mesager al lui Dumnezeu. Chipul său era senin, pe el nu se citea nicio urmă de vinovăție, ci reflecta încrederea pe care o avea Ștefan în sprijinul lui Iehova, „Dumnezeul gloriei”. (Fa 7:2)

Multimedia

Inscripția lui Teodotus pentru evreii de limbă greacă
Inscripția lui Teodotus pentru evreii de limbă greacă

Textul din imagine, gravat pe o lespede de calcar, având lungimea de 72 cm și lățimea de 42 cm, este cunoscut drept Inscripția lui Teodotus. Aceasta a fost descoperită la începutul secolului al XX-lea pe dealul Ofel din Ierusalim. Scris în greacă, textul se referă la Teodotus, un preot care „a construit sinagoga pentru citirea Legii și învățarea poruncilor”. Inscripția a fost datată din perioadă anterioară distrugerii Ierusalimului în 70 e.n. Ea confirmă prezența evreilor de limbă greacă în Ierusalim în secolul I e.n. (Fa 6:1) Unii consideră că această sinagogă era „așa-numita Sinagogă a Liberților”. (Fa 6:9) De asemenea, inscripția menționează că Teodotus, la fel ca tatăl și bunicul său, deținea titlul de ar·khi·sy·naʹgo·gos („președinte al sinagogii”), titlu folosit de mai multe ori în Scripturile grecești creștine. (Mr 5:35; Lu 8:49; Fa 13:15; 18:8, 17) Inscripția menționează și faptul că Teodotus a construit locuri de cazare pentru cei care veneau din străinătate. Se pare că locuințele menționate în inscripție erau folosite de evreii care vizitau Ierusalimul, mai ales în timpul sărbătorilor anuale. (Fa 2:5)

Antiohia din Siria
Antiohia din Siria

Această imagine prezintă orașul Antakya din Turcia de azi. Pe acest loc s-a aflat vechiul oraș Antiohia, capitala provinciei romane Siria. Se spune că, în secolul I e.n., Antiohia din Siria era al treilea oraș ca mărime din lumea romană, după Roma și Alexandria. Conform opiniei unora, Antiohia avea 250 000 de locuitori sau chiar mai mult. După ce Ștefan a fost ucis de o gloată la Ierusalim și continuatorii lui Isus au început să fie persecutați, unii dintre discipolii lui Isus au mers la Antiohia. Ei au predicat vestea bună în rândul vorbitorilor de limbă greacă și au avut rezultate frumoase. (Fa 11:19-21) Mai târziu, Antiohia a fost punctul de plecare al călătoriilor misionare ale apostolului Pavel. „Prin voința divină, discipolii au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia”. (Fa 11:26) Antiohia din Siria nu trebuie confundată cu alt oraș numit Antiohia, aflat în Pisidia (în centrul Turciei) și menționat în Fa 13:14; 14:19, 21 și 2Ti 3:11.