Care este scopul vieţii umane?

Pentru a avea un scop în viaţă, în primul rând trebuie să recunoaştem Izvorul vieţii. Dacă viaţa ar fi rezultatul întâmplării oarbe, existenţa noastră ar fi, categoric, fără niciun scop şi nu am avea un viitor sigur pentru care să ne facem planuri. Dar în Faptele 17:24, 25, 28 se spune: „Dumnezeul care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea ... dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile. Fiindcă prin el avem viaţă, ne mişcăm şi existăm“. În Revelaţia 4:11, lui Dumnezeu îi sunt adresate următoarele cuvinte: „Tu eşti demn, Iehova, da, Dumnezeul nostru, să primeşti gloria, onoarea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile şi datorită voinţei tale ele au venit în existenţă şi au fost create!“ (Vezi şi subiectul „Dumnezeu“, la paginile 118–124.)

Viaţa trăită contrar cerinţelor Creatorului şi normelor pe care le-a stabilit el pentru a ne face fericiţi aduce frustrare. În Galateni 6:7, 8 suntem avertizaţi: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare: Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Fiindcă ce seamănă omul, aceea va şi secera! Pentru că cine seamănă pentru carne va secera din carnea sa putrezirea, dar cine seamănă pentru spirit va secera din spirit viaţă veşnică“. — Vezi şi Galateni 5:19–21 (vezi şi subiectul „Independenţă“).

Din cauza păcatului moştenit de la Adam, oamenii nu se pot bucura din plin de viaţă aşa cum a prevăzut Dumnezeu la început. În Romani 8:20 se arată că, în urma judecăţii divine rostite după ce Adam a păcătuit, „creaţia [omenirea] a fost supusă inutilităţii“. Referitor la propria sa stare de om păcătos, apostolul Pavel a scris: „Sunt carnal, vândut păcatului. Fiindcă nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l vreau este ceea ce practic. Într-adevăr, după omul lăuntric îmi place legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care poartă război împotriva legii minţii mele şi mă ţine captiv sub legea păcatului care este în mădularele mele. Nenorocitul de mine!“ — Rom. 7:14, 19, 22–24.

Când aplicăm principiile biblice şi punem pe primul plan îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu, găsim cea mai mare fericire posibilă în prezent, iar viaţa noastră dobândeşte un sens mai profund. Noi nu îl îmbogăţim pe Dumnezeu dacă îi slujim; el ne învaţă ‘ce ne este de folos’ (Is. 48:17). Biblia ne  sfătuieşte: „Fiţi statornici, de neclintit, având întotdeauna multe de făcut în lucrarea Domnului, ştiind că truda voastră în legătură cu Domnul nu este zadarnică“. — 1 Cor. 15:58.

Biblia ne oferă perspectiva vieţii veşnice în perfecţiune dacă manifestăm credinţă în măsurile luate de Iehova în vederea vieţii şi dacă umblăm pe căile sale. Această speranţă are o bază solidă; ea nu duce la dezamăgire. Dacă acţionăm în armonie cu ea, vom avea încă de pe acum un sens real în viaţă. — Ioan 3:16; Tit 1:2; 1 Pet. 2:6.

Au fost oamenii creaţi doar pentru a trăi câţiva ani şi apoi să moară?

Gen. 2:15–17: „Iehova Dumnezeu l-a luat pe om [Adam] şi l-a pus în grădina Edenului ca să o cultive şi să o îngrijească. Şi Iehova Dumnezeu i-a dat omului următoarea poruncă: «Din orice pom din grădină poţi să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri»“. (Dumnezeu n-a vorbit aici despre moarte ca despre un sfârşit inevitabil, ci ca despre o consecinţă a păcatului. El l-a îndemnat pe Adam s-o evite. Compară cu Romani 6:23.)

Gen. 2:8, 9: „Iehova Dumnezeu a făcut o grădină în Eden, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care-l făcuse. Şi Iehova Dumnezeu a făcut să crească din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat, precum şi pomul vieţii în mijlocul grădinii“. (Conform relatării din Geneza 3:22, 23, după ce Adam a păcătuit, perechea umană a fost alungată din Eden ca să nu mănânce din pomul vieţii. Aşadar, dacă Adam ar fi rămas ascultător faţă de Creatorul său, la timpul potrivit Dumnezeu i-ar fi permis să mănânce din acel pom, arătând prin aceasta că el s-a dovedit demn să trăiască pentru totdeauna. Prezenţa pomului vieţii în Eden indica spre această perspectivă.)

Ps. 37:29: „Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el“. (Această promisiune arată clar că scopul fundamental al lui Dumnezeu cu privire la pământ şi la omenire nu s-a schimbat.)

Vezi şi pagina 225, la subiectul „Moarte“.

 Dar, în cazul nostru, viaţa va trebui să fie doar o existenţă scurtă, tulburată adesea de suferinţe?

Rom. 5:12: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit“. (Aşadar, noi am moştenit toate acestea nu pentru că aşa a vrut Dumnezeu, ci din cauza păcatului lui Adam.) (Vezi şi subiectul „Destin“.)

Iov 14:1: „Omul, născut din femeie, are viaţa scurtă şi este plin de nelinişte“. (Aceste cuvinte definesc foarte bine viaţa în actualul sistem imperfect.)

Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, viaţa noastră poate fi satisfăcătoare şi plină de sens. Vezi informaţiile de la paginile 415, 416, referitoare la scopul vieţii umane.

Este viaţa pe pământ doar un loc de probă, prin care se hotărăşte cine va merge la cer?

Vezi paginile 64–71, la subiectul „Cer“.

Avem un suflet nemuritor, care continuă să trăiască după moartea corpului?

Vezi paginile 383–388, la subiectul „Suflet“.

Ce ne permite să sperăm că vom avea parte de ceva mai bun decât de scurta existenţă din prezent?

Mat. 20:28: „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi“.

Ioan 3:16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“.

Evr. 5:9: „După ce a fost făcut perfect, [Isus Cristos] a primit ca responsabilitate salvarea veşnică a tuturor celor care ascultă de el“ (vezi şi Ioan 3:36).

Cum se vor realiza perspectivele de viaţă viitoare?

Fap. 24:15: „Am în Dumnezeu speranţa pe care o nutresc şi oamenii aceştia: că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“. (De această înviere vor avea parte atât oamenii care i-au slujit cu fidelitate lui Dumnezeu în trecut, cât şi un mare număr de oameni care nu l-au cunoscut  îndeajuns pe Dumnezeul adevărat ca să poată accepta sau respinge căile sale.)

Ioan 11:25, 26: „Isus i-a spus [surorii unui om pe care l-a readus apoi la viaţă]: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine manifestă credinţă în mine, chiar dacă moare, va reveni la viaţă şi oricine trăieşte şi manifestă credinţă în mine nu va muri niciodată. Crezi tu lucrul acesta?»“ (Aşadar, în afară de speranţa învierii, Isus a mai vorbit despre o speranţă pentru cei care vor fi în viaţă când actuala lume rea va lua sfârşit. Oamenii care nutresc speranţa de a fi supuşi pământeşti ai Regatului lui Dumnezeu vor avea perspectiva de a supravieţui şi de a nu muri niciodată.)

Dovedeşte structura corpului uman că acesta a fost conceput să trăiască veşnic?

După cum bine se ştie, creierul uman are o capacitate mult mai mare decât cea pe care o folosim în timpul vieţii noastre, indiferent că trăim 70 sau chiar 100 de ani. Potrivit unei enciclopedii, creierul uman „este înzestrat cu un potenţial mult mai mare decât are nevoie o persoană în cursul vieţii ei“ (Encyclopædia Britannica, 1976, vol. XII, p. 998). După cum afirmă savantul Carl Sagan, creierul uman ar putea înmagazina informaţii care „ar umple aproximativ douăzeci de milioane de volume, tot atât de multe câte există în cele mai mari biblioteci din lume“ (Cosmos, 1980, p. 278). Referitor la capacitatea creierului uman de a stoca informaţii, biochimistul Isaac Asimov a scris că acesta este „perfect capabil să primească şi să-şi amintească toate informaţiile pe care fiinţa umană i le-ar putea încredinţa, ba chiar de un miliard de ori mai mult“. — The New York Times Magazine, 9 octombrie 1966, p. 146. (De ce ar fi fost dotat creierul uman cu o asemenea capacitate dacă aceasta nu avea să fie folosită? Oare nu este logic să credem că oamenii, care au capacitatea să înveţe la infinit, au fost concepuţi să trăiască pentru totdeauna?)

Există viaţă pe alte planete?

Într-un ziar se spunea: „Căutarea unor forme de viaţă inteligentă în alte locuri din univers ... a început în urmă cu 25 de ani ... Până acum, această sarcină copleşitoare, care  pretinde explorarea a sute de miliarde de stele, n-a oferit niciun indiciu clar cu privire la existenţa vieţii în afara Terrei“. — The New York Times, 2 iulie 1984, p. A1.

O enciclopedie afirmă: „În realitate n-a fost descoperită nicio altă planetă [în afara sistemului nostru solar]. Dar există posibilitatea ca pe orice planetă care ar putea exista în afara sistemului nostru solar viaţa să fi apărut şi să fi evoluat până la nivelul unei civilizaţii înaintate“ (The Encyclopedia Americana, 1977, vol. XXII, p. 176). (De atunci au fost descoperite multe planete în afara sistemului nostru solar, dar nu există nicio dovadă că ar exista viaţă pe vreuna. Totuşi, aşa cum reiese din declaraţia de mai sus, nu cumva motivul principal al acestor cercetări extrem de costisitoare de a căuta viaţă în spaţiul extraterestru este dorinţa de a găsi o dovadă în sprijinul teoriei evoluţiei, care să arate că omul n-a fost creat de Dumnezeu şi că n-are deci nicio responsabilitate faţă de el?)

Biblia dezvăluie că viaţa de pe pământ nu este singura formă de viaţă. Există fiinţe spirituale — Dumnezeu şi îngerii —, care sunt net superioare omului atât în ce priveşte inteligenţa, cât şi puterea. Ele au comunicat deja cu omenirea, explicând originea vieţii şi soluţia la problemele copleşitoare cu care se confruntă lumea (vezi subiectele „Biblia“ şi „Dumnezeu“).