După Ioan 3:1-36

3  Printre farisei era un om pe nume Nicodim,+ un conducător al iudeilor.  Acesta a venit la Isus noaptea+ și i-a zis: „Rabi,+ știm că ai venit de la Dumnezeu ca învățător, pentru că nimeni nu poate face miracolele*+ pe care le faci tu dacă Dumnezeu nu este cu el”.+  Isus i-a răspuns: „Foarte adevărat îți spun: Dacă cineva nu se naște din nou,+ nu poate vedea Regatul lui Dumnezeu”.+  Nicodim i-a zis: „Cum poate să se nască un om când este bătrân? Mai poate el să intre a doua oară în pântecele mamei lui și să se nască?”.  Isus i-a răspuns: „Foarte adevărat îți spun: Dacă cineva nu se naște din apă+ și din spirit,+ nu poate să intre în Regatul lui Dumnezeu.  Ce s-a născut din carne este carne și ce s-a născut din spirit este spirit.  Nu te mira că ți-am spus: Trebuie să vă nașteți din nou.+  Vântul suflă unde vrea și îi auzi vuietul, dar nu știi de unde vine și unde se duce. Așa este cu oricine s-a născut din spirit”.+  Atunci Nicodim i-a spus: „Cum se poate întâmpla așa ceva?”. 10  Isus a răspuns: „Ești învățător al Israelului și totuși nu știi lucrurile acestea? 11  Foarte adevărat îți spun: Noi vorbim despre ceea ce știm și depunem mărturie despre ceea ce am văzut,+ dar voi nu acceptați mărturia noastră.+ 12  Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede dacă vă voi vorbi despre lucruri cerești?+ 13  Mai mult, niciun om n-a urcat la cer+ în afară de cel care a coborât din cer,+ Fiul omului. 14  Și, așa cum Moise a înălțat șarpele în pustiu,+ tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului,+ 15  pentru ca oricine crede în el să aibă viață veșnică.+ 16  Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut,+ pentru ca oricine manifestă credință în el să nu fie distrus, ci să aibă viață veșnică.+ 17  Căci Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să fie salvată prin el.+ 18  Cine manifestă credință în el nu va fi judecat.+ Cine nu manifestă credință a fost judecat deja, pentru că n-a manifestat credință în numele Fiului unic-născut al lui Dumnezeu.+ 19  Iată baza pentru judecată: lumina a venit în lume,+ dar oamenii au iubit mai degrabă întunericul decât lumina, căci faptele lor erau rele.+ 20  Fiindcă cine practică lucruri rele urăște lumina și nu vine la lumină, pentru ca faptele lui să nu fie demascate*. 21  Dar cine face ce este drept* vine la lumină,+ ca să se vadă că faptele lui sunt făcute în armonie cu voința lui Dumnezeu”. 22  După aceea, Isus și discipolii săi au mers în satele din Iudeea; el a stat cu ei acolo un timp și boteza.+ 23  Dar și Ioan boteza, în Enon, aproape de Salim, fiindcă acolo era multă apă,+ iar oamenii veneau și erau botezați;+ 24  căci Ioan încă nu fusese aruncat în închisoare.+ 25  Și discipolii lui Ioan au avut o dispută cu un iudeu în legătură cu purificarea. 26  Atunci ei au venit la Ioan și i-au spus: „Rabi, iată că omul care era cu tine dincolo de Iordan și despre care ai depus mărturie+ botează și toți se duc la el”. 27  Ioan a răspuns: „Un om nu poate primi nimic dacă lucrul acela nu i-a fost dat din cer. 28  Voi sunteți martori că am spus: «Eu nu sunt Cristosul,+ ci am fost trimis înaintea lui».+ 29  Cine are mireasă este mire.+ Iar prietenul mirelui, când stă lângă mire și îl ascultă, se bucură mult auzindu-i glasul. De aceea, bucuria mea este deplină. 30  El trebuie să crească, iar eu să descresc”.+ 31  Cel care vine de sus+ este peste toți ceilalți*. Cel care este de pe pământ este de pe pământ și vorbește despre lucrurile de pe pământ. Cel care vine din cer este peste toți ceilalți.+ 32  El depune mărturie despre ce a văzut și a auzit,+ dar nimeni nu acceptă mărturia sa.+ 33  Cine a acceptat mărturia sa a confirmat că Dumnezeu spune adevărul.+ 34  Pentru că acela pe care l-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu,+ căci El dă spiritul cu generozitate*. 35  Tatăl îl iubește pe Fiul+ și a dat toate lucrurile în mâna sa.+ 36  Cine manifestă credință în Fiul are viață veșnică.+ Cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viața,+ ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.+

Note de subsol

Lit. „semnele”.
Sau „condamnate”.
Lit. „adevărat”.
Sau „toate lucrurile”.
Lit. „nu dă spiritul cu măsură”, adică într-o măsură limitată.

Note de studiu

Nicodim: Fariseu și conducător al iudeilor, adică membru al Sanhedrinului. (Vezi Glosarul, „Sanhedrin”.) Numele „Nicodim”, care înseamnă „Cuceritor al poporului”, era un nume grecesc bine cunoscut și fusese adoptat și de unii evrei. Nicodim este menționat numai în evanghelia lui Ioan. (Ioa 3:4, 9; 7:50; 19:39) În Ioa 3:10, Isus îl numește „învățător al Israelului”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 19:39.)

se naște din nou: Isus îi dezvăluie lui Nicodim că, pentru a vedea Regatul lui Dumnezeu, un om trebuie să se nască a doua oară. Reacția lui Nicodim din versetul 4 arată că el a înțeles cuvintele lui Isus în sens literal, ca și cum cineva ar trebui să se nască din nou ca om. Însă Isus i-a explicat că cel care se naște a doua oară „se naște din . . . spirit”. (Ioa 3:5) Cei care aveau „să devină copii ai lui Dumnezeu” urmau ‘să se nască nu din sânge, nici din voința cărnii, nici din voința omului, ci din Dumnezeu’. (Ioa 1:12, 13) În 1Pe 1:3, 23, Petru folosește o expresie grecească sinonimă când spune că creștinii unși sunt „născuți din nou”. Deși în majoritatea Bibliilor, în evanghelia lui Ioan, apare expresia „a se naște din nou”, în unele Biblii apare expresia „a se naște de sus”. Aceasta reprezintă o redare alternativă plauzibilă, întrucât de regulă termenul grecesc ánōthen înseamnă „de sus”. (Ioa 3:31; 19:11; Iac 1:17; 3:15, 17) Ambele redări concordă cu ideea că cei care vor intra în Regat vor avea parte de o naștere nouă care este „din Dumnezeu”, deci de sus. (1Io 3:9) Însă, având în vedere reacția lui Nicodim, în acest context termenul grecesc este înțeles și cu sensul de „din nou”, „încă o dată”.

Regatul lui Dumnezeu: Această expresie apare doar de două ori în evanghelia lui Ioan. (Ioa 3:5; vezi notele de studiu de la Mt 3:2; Mr 1:15)

se naște din apă și din spirit: Nicodim știa, probabil, de botezurile pe care le făcea Ioan Botezătorul. (Mr 1:4-8; Lu 3:16; Ioa 1:31-34) Deci, când Isus a menționat apa, Nicodim trebuie să fi înțeles că era vorba despre apa folosită pentru botez. În plus, fără îndoială că Nicodim cunoștea modul în care este utilizată în Scripturile ebraice expresia „spiritul lui Dumnezeu”, adică forța activă a lui Dumnezeu. (Ge 41:38; Ex 31:3; Nu 11:17; Ju 3:10; 1Sa 10:6; Is 63:11) Prin urmare, când Isus a folosit termenul „spirit”, Nicodim trebuie să fi înțeles că era vorba despre spiritul sfânt. Ideea pe care Isus i-a explicat-o lui Nicodim este ilustrată de propria sa experiență. Când Isus a fost botezat în apă, spiritul sfânt a coborât peste el. Astfel, el ‘s-a născut din apă și din spirit’. (Mt 3:16, 17; Lu 3:21, 22) Cu acea ocazie, Dumnezeu a declarat că Isus era Fiul său, ceea ce arăta, se pare, că Isus era acum Fiul său născut de spirit și avea perspectiva de a se întoarce în cer. Discipolii lui Isus care ‘se nasc din apă’ sunt cei care au renunțat la vechiul lor mod de viață, s-au căit de păcate și s-au botezat în apă. Cei care se nasc „din apă și din spirit” sunt născuți de Dumnezeu ca fii ai săi, având perspectiva de a trăi în cer ca ființe spirituale și de a domni în Regatul lui Dumnezeu. (Lu 22:30; Ro 8:14-17, 23; Tit 3:5; Ev 6:4, 5)

spirit: Sau „forța activă”. Termenul grecesc pneúma se referă aici la forța activă a lui Dumnezeu. (Vezi Glosarul.)

Ce s-a născut din carne este carne: Termenul grecesc tradus prin „carne” (sarx) este folosit aici cu referire la ființa umană, cu caracteristicile și limitele impuse de natura umană. (Vezi nota de studiu de la Ioa 17:2.)

este spirit: Din câte se pare, se referă la cei care sunt unși cu spiritul lui Dumnezeu.

Vântul . . . spirit: Termenul grecesc pneúma este redat de regulă prin „spirit”. În acest verset apare de două ori, iar în prima ocurență este tradus prin „vânt”. Acesta este singurul loc din Scripturile grecești creștine în care pneúma este tradus prin „vânt”. Termenul ebraic echivalent, rúaḥ, este tradus prin „vânt” de aproximativ 100 de ori. (Ge 8:1; Ex 10:13; 1Re 18:45; Iov 21:18; Za 2:6; vezi Glosarul, „Spirit”) Ambii termeni desemnează ceva invizibil ochilor umani și deseori indică forță în acțiune. Prin aceste cuvinte, Isus a predat un adevăr spiritual profund. La finalul versetului, pneúma apare în expresia oricine s-a născut din spirit, adică oricine a fost născut de spiritul sfânt al lui Dumnezeu, sau de forța sa activă. (Vezi nota de studiu de la Ioa 3:5.) Pentru a-l ajuta pe Nicodim să înțeleagă ce înseamnă a fi „născut din spirit”, Isus dă ca exemplu vântul care suflă. Nicodim putea auzi, simți și vedea efectele vântului, dar nu putea ști de unde venea și încotro se îndrepta. În mod asemănător, celor care nu au suficiente cunoștințe din Scripturi le este greu să înțeleagă cum face Iehova, prin spiritul său, ca o persoană să se nască din nou. Ei nu pot înțelege nici ce viitor glorios îi stă în față unei astfel de persoane.

Fiul omului: Vezi nota de studiu de la Mt 8:20.

tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului: Isus aseamănă țintuirea sa pe stâlp cu ceea ce s-a întâmplat în pustiu, când Moise a pus pe un stâlp șarpele de aramă. Pentru a rămâne în viață, israeliții mușcați de șerpi veninoși trebuiau să privească la șarpele de aramă înălțat de Moise. În mod asemănător, oamenii păcătoși care doresc să obțină viață veșnică trebuie să privească țintă la Isus, manifestând credință în el. (Nu 21:4-9; Ev 12:2) Întrucât Isus a fost țintuit pe stâlp, mulți au crezut că era un răufăcător și un păcătos; potrivit Legii mozaice, o persoană atârnată pe stâlp era considerată blestemată. (De 21:22, 23) Citând din acest pasaj din Lege, Pavel a explicat că Isus a trebuit să fie atârnat pe stâlp pentru a-i elibera pe evrei „de blestemul Legii acceptând blestemul în locul [lor]”. (Ga 3:13; 1Pe 2:24)

a iubit: Aceasta este prima ocurență a verbului grecesc agapáō („a iubi”) în evanghelia lui Ioan. Verbul și substantivul înrudit agápē („iubire”) apar în această evanghelie de 44 de ori – mai mult decât în toate celelalte trei evanghelii la un loc. În Biblie, agapáō și agápē transmit deseori ideea de iubire neegoistă, guvernată de principii. Un exemplu în acest sens este versetul de față, unde se spune că Dumnezeu a iubit lumea, adică omenirea care are nevoie de răscumpărare din păcat. (Ioa 1:29) Substantivul apare și în 1Io 4:8, unde Ioan spune: „Dumnezeu este iubire”. Iubirea (agápē) este prima calitate menționată printre aspectele ʻrodului spiritului’ (Ga 5:22) și este descrisă pe larg în 1Co 13:4-7. Modul în care este folosit termenul în Scripturi arată că această iubire înseamnă mai mult decât o reacție emoțională față de altă persoană. În multe contexte are un sens mai larg; ea este deseori exprimată într-o manieră rațională și deliberată. (Mt 5:44; Ef 5:25) Prin urmare, iubirea pe care o cultivă creștinii trebuie să fie caracterizată de un simț moral care ține cont de îndatoriri, de principii și de ceea ce este corect. Totuși, ea nu este lipsită de sentimente, întrucât deseori include o afecțiune plină de căldură. (1Pe 1:22) Acest lucru reiese din modul în care este utilizat termenul în evanghelia lui Ioan. Când a scris că „Tatăl îl iubește pe Fiul” (Ioa 3:35), Ioan a folosit o formă a verbului agapáō, însă, când a consemnat afirmația lui Isus referitoare la această relație, dintre el și Tatăl lui, a folosit o formă a verbului grecesc philéō („a avea afecțiune”). (Ioa 5:20)

lumea: În literatura greacă laică și mai ales în Biblie, termenul kósmos se referă cu precădere la omenire. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:10.) În acest context, kósmos desemnează omenirea răscumpărabilă, care în Ioa 1:29 este descrisă ca fiind păcătoasă, întrucât a moștenit „păcatul” de la Adam.

Fiul său unic-născut: Termenul grecesc monogenḗs, redat în mod obișnuit prin „unic-născut”, înseamnă „singurul de felul lui”, „unul singur”, „unic”. În scrierile apostolului Ioan, acest termen este folosit exclusiv cu privire la Isus. (Ioa 1:14; 3:18; 1Io 4:9; vezi nota de studiu de la Ioa 1:14) Chiar dacă celelalte ființe spirituale create de Dumnezeu sunt numite fii, doar Isus este numit „Fiul său unic-născut”. (Ge 6:2, 4; Iov 1:6; 2:1; 38:4-7) Isus, Fiul întâi născut, este singura ființă creată direct de Tatăl său, astfel că el este unic, diferit de toți ceilalți fii ai lui Dumnezeu. Ei au fost creați, sau aduși în existență, de Iehova prin acest Fiu întâi născut. Termenul grecesc monogenḗs este folosit în mod asemănător de Pavel când spune că Isaac a fost „fiul . . . unic-născut” al lui Avraam. (Ev 11:17) Este adevărat, Avraam a avut mai mulți fii: pe Ismael, născut de Agar, și alți câțiva născuți de Chetura. (Ge 16:15; 25:1, 2; 1Cr 1:28, 32) Totuși, într-un sens special, Isaac a fost „unic-născut”: el a fost singurul fiu al lui Avraam născut datorită promisiunii lui Dumnezeu și singurul fiu al Sarei. (Ge 17:16-19)

manifestă credință în el: Lit. „crede în el”. Verbul grecesc pisteúō (înrudit cu substantivul pístis, redat în general prin „credință”) are sensul de bază „a crede”, „a avea credință”, dar, în funcție de context și de construcția gramaticală, poate avea diferite nuanțe de sens. Deseori, acest termen înseamnă mai mult decât simplul fapt de a crede sau a recunoaște că cineva există. (Iac 2:19) El include ideea de credință și încredere care îndeamnă la ascultare. În Ioa 3:16, verbul grecesc pisteúō este folosit împreună cu prepoziția eis („în”). Referitor la această construcție gramaticală, un biblist a remarcat: „Credința este considerată o acțiune, ceva ce fac oamenii, cu alte cuvinte a-ți pune credința în cineva”. (An Introductory Grammar of New Testament Greek, Paul L. Kaufman, 1982, p. 46) În mod evident, Isus nu se referă aici la un singur act de credință, ci la o viață caracterizată de credință. În Ioa 3:36, expresia similară „cine manifestă credință în Fiul” este pusă în contrast cu expresia „cine nu ascultă de Fiul”. Prin urmare, în acest context, expresia „a manifesta credință” transmite ideea de a-ți dovedi convingerile ferme și credința prin ascultare.

să judece: Sau „să condamne”. Iehova nu l-a trimis pe Fiul său ca să judece nefavorabil, sau să condamne, lumea, ci i-a încredințat o misiune care dovedea iubire: salvarea celor ce manifestă credință. (Ioa 3:16; 2Pe 3:9)

judecat: Sau „condamnat”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 3:17.)

lumina: Termenul „lumina” în prima ocurență din acest verset se referă la Isus, deoarece el le-a adus lumină oamenilor prin viața și învățăturile sale. El a oglindit cunoștința și lumina spirituală care vin de la Iehova Dumnezeu. Isus este numit în mod figurativ „lumina” și în Ioa 1:7-9. (Pentru expresia a venit în lume, vezi nota de studiu de la Ioa 1:9.)

el . . . boteza: În Ioa 4:2 se spune că „nu Isus boteza, ci discipolii săi”. Așadar, se pare că botezurile amintite în acest verset erau făcute de discipoli sub îndrumarea lui Isus.

boteza: Sau „cufunda”. Termenul grecesc baptízō înseamnă „a cufunda”, „a scufunda”. Biblia arată că botezul presupune cufundare completă. Relatarea spune că Ioan boteza în acel loc „fiindcă acolo era multă apă”. (Vezi nota de studiu de la Enon, din acest verset.) Când Filip l-a botezat pe eunucul etiopian, amândoi „au coborât în apă”. (Fa 8:38) Același cuvânt grecesc este folosit și în Septuaginta, în 2Re 5:14, unde se spune că Naaman „s-a cufundat în Iordan de șapte ori”.

Enon: Loc în care era multă apă. Enonul se afla în apropiere de Salim, un loc, din câte se pare, mai cunoscut. Nu se știe sigur unde erau situate Enonul și Salimul. Totuși, Eusebiu le localizează în Valea Iordanului, la aproximativ 8 mile romane (12 km) S de Scitopolis (Bet-Șean). În această zonă se află Tell Ridgha (Tel Shalem), despre care se presupune că ar corespunde cu Salimul. În apropiere se găsesc câteva izvoare care se potrivesc descrierii pe care Eusebiu o face locului numit Enon. În Biblie, aceste două locuri, Enon și Salim, sunt menționate doar aici.

dincolo de Iordan: Sau „de partea cealaltă a Iordanului”, adică la est de Iordan. Locurile menționate în Ioa 3:23, Enon și Salim, se aflau la vest de Iordan, dar Ioan l-a botezat pe Isus în „Betania de dincolo de Iordan”, adică de la est de Iordan. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:28 și Ap. B10.)

prietenul mirelui: În timpurile biblice, un apropiat al mirelui acționa în calitate de reprezentant legal al acestuia și juca un rol important în organizarea nunții. Se considera că el era cel care îi aducea pe mire și pe mireasă împreună. În ziua nunții, alaiul venea fie la casa mirelui, fie la cea a tatălui său și acolo se ținea ospățul de nuntă. Pe parcursul ospățului, prietenul mirelui se bucura auzindu-i glasul în timp ce vorbea cu mireasa sa, întrucât simțea că își încheiase misiunea cu succes. Ioan Botezătorul s-a comparat pe sine cu „prietenul mirelui”. Isus era mirele, iar discipolii, ca grup, reprezentau mireasa simbolică. Pregătind calea pentru Mesia, Ioan Botezătorul i-a prezentat lui Isus Cristos primii membri ai ‘miresei’. (Ioa 1:29, 35; 2Co 11:2; Ef 5:22-27; Re 21:2, 9) În calitate de ʻprieten al mirelui’, el și-a îndeplinit cu succes misiunea, iar apoi nu a mai jucat un rol-cheie. Prin urmare, Ioan a spus despre sine și despre Isus: „El trebuie să crească, iar eu să descresc”. (Ioa 3:30)

Cel care vine de sus: Cuvintele din Ioa 3:31-36 par să fie un comentariu al evanghelistului, adică al apostolului Ioan, nu o continuare a cuvintelor lui Ioan Botezătorul sau o reproducere a cuvintelor lui Isus. Conform contextului, cuvintele lui Isus adresate lui Nicodim se încheie în Ioa 3:21. Apoi, apostolul Ioan continuă narațiunea până în Ioa 3:25. Începând din Ioa 3:26, este consemnată o conversație dintre Ioan Botezătorul și discipolii săi, iar cuvintele acestuia se încheie în Ioa 3:30. Deși cuvintele din Ioa 3:31-36 nu-i sunt atribuite lui Isus, ele reprezintă fără îndoială adevăruri pe care Isus i le-a predat apostolului Ioan.

a confirmat: Lit. „și-a pus sigiliul”. Termenul grecesc pentru „a sigila”, „a-și pune sigiliul” este folosit aici cu sens figurat și transmite ideea de confirmare a adevărului sau veridicității unei afirmații, așa cum un sigiliu certifică autenticitatea unui document. Cel ce acceptă mărturia lui Mesia recunoaște că Dumnezeu spune adevărul; în acest caz, recunoaște că cuvântul profetic al lui Dumnezeu cu privire la Mesia este adevărat. (Compară cu Ro 3:4.)

manifestă credință . . . nu ascultă: Vezi nota de studiu de la Ioa 3:16.

Multimedia

Sigilarea unui document
Sigilarea unui document

În vechime, sigiliile erau folosite în diferite scopuri, de exemplu pentru a confirma o înțelegere sau pentru a autentifica un document. (Vezi Glosarul, „Sigiliu”.) În epoca greco-romană, tranzacțiile legale sau comerciale erau consemnate pe tăblițe de lemn acoperite cu ceară. Autenticitatea informațiilor din aceste documente era certificată de martori. Fiecare martor avea propriul sigiliu: un semn distinctiv, gravat de obicei pe un inel. Tăblițele documentului erau legate împreună cu un șnur, pe nodul căruia se picura ceară fierbinte. Apoi, sigiliul era presat în ceara moale. Când ceara se răcea, documentul rămânea închis și sigilat până ce era deschis în public. În felul acesta, martorii atestau, sau confirmau, autenticitatea informațiilor, iar documentul nu putea fi falsificat. În consecință, expresia „a-și pune sigiliul pe” sau „a sigila” a ajuns să fie folosită cu sensul de a certifica, a confirma sau a atesta autenticitatea unui lucru. Apostolul Ioan a scris că cine acceptă mărturia lui Isus confirmă (lit. „își pune sigiliul”) că Dumnezeu spune adevărul. (Vezi nota de studiu de la Ioa 3:33.)