Către romani 6:1-23

 Ce vom spune deci? Să rămânem în păcat ca să se înmulțească bunătatea nemeritată?  Nicidecum! De vreme ce am murit cu privire la păcat,+ cum să continuăm să trăim în el?+  Sau nu știți că toți cei care am fost botezați în Cristos Isus+ am fost botezați în moartea lui?+  Astfel, prin botezul nostru în moartea lui am fost îngropați cu el,+ pentru ca, așa cum Cristos a fost sculat din morți prin gloria Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.+  Dacă suntem uniți cu el într-o moarte ca a lui,+ cu siguranță vom fi uniți cu el și într-o înviere ca a lui.+  Căci știm că vechea noastră personalitate a fost țintuită pe stâlp împreună cu el+ pentru ca, astfel, corpul nostru păcătos* să nu mai aibă putere asupra noastră+ și să nu mai fim sclavi ai păcatului.+  Fiindcă cine a murit a fost iertat de păcat.  Mai mult decât atât, dacă am murit cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el.  Căci știm că acum, după ce a fost sculat din morți,+ Cristos nu mai moare;+ moartea nu mai stăpânește peste el. 10  Fiindcă prin moartea de care a murit, a murit o dată pentru totdeauna cu privire la păcat,+ dar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. 11  Tot așa și voi, considerați-vă morți cu privire la păcat, dar vii pentru Dumnezeu prin Cristos Isus.+ 12  Păcatul să nu mai domnească deci ca rege în corpurile voastre muritoare+ ca să ascultați de dorințele lor. 13  Și nu mai prezentați corpurile voastre păcatului ca arme ale nedreptății, ci prezentați-vă lui Dumnezeu ca persoane care au trecut de la moarte la viață; de asemenea, prezentați-i corpurile voastre lui Dumnezeu ca arme ale dreptății.+ 14  Căci păcatul nu trebuie să stăpânească* peste voi, deoarece nu sunteți sub lege,+ ci sub bunătate nemeritată.+ 15  Ce urmează deci? Să păcătuim fiindcă nu suntem sub lege, ci sub bunătate nemeritată?+ Nicidecum! 16  Nu știți că, dacă vă prezentați cuiva ca sclavi ca să ascultați de el, sunteți sclavii celui de care ascultați,+ fie ai păcatului,+ care duce la moarte,+ fie ai ascultării, care duce la dreptate? 17  Dar mulțumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu că voi, deși ați fost cândva sclavi ai păcatului, ați ascultat din inimă de modelul de învățătură care v-a fost încredințat. 18  Da, întrucât ați fost eliberați din păcat,+ ați devenit sclavi ai dreptății.+ 19  Folosesc cuvinte pe înțelesul oamenilor din cauza slăbiciunii cărnii voastre; căci, așa cum v-ați prezentat corpurile ca sclave ale necurăției și ale nelegiuirii pentru nelegiuire, tot așa prezentați-vă acum corpurile ca sclave ale dreptății pentru sfințenie.+ 20  Fiindcă, atunci când erați sclavi ai păcatului, erați liberi în ce privește dreptatea. 21  Și ce rod dădeați atunci? Lucruri de care acum vă este rușine. Căci rezultatul acelor lucruri este moartea.+ 22  Însă acum, fiindcă ați fost eliberați din păcat și ați devenit sclavi ai lui Dumnezeu, rodul vostru este sfințenia,+ iar rezultatul este viața veșnică.+ 23  Căci plata păcatului este moartea,+ însă darul pe care îl dă Dumnezeu este viața veșnică+ prin Cristos Isus, Domnul nostru.+

Note de subsol

Sau „corpul nostru, care aparține păcatului”.
Sau „nu va stăpâni”.

Note de studiu

botezați în Cristos Isus: Când Isus a fost botezat în apă, Dumnezeu l-a uns cu spirit sfânt. Astfel, el a devenit Cristosul, sau Unsul. (Fa 10:38) Totodată, în momentul ungerii sale, Isus a fost născut ca fiu al lui Dumnezeu în sens spiritual. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:17.) După ce Dumnezeu l-a botezat pe Isus cu spirit sfânt, a fost posibil ca și continuatorii lui să fie botezați cu spirit sfânt. (Mt 3:11; Fa 1:5) Cei care, asemenea lui Isus, devin fii născuți de spirit ai lui Dumnezeu trebuie să fie „botezați în Cristos Isus”, adică în unsul Isus. Când Iehova îi unge pe continuatorii lui Cristos cu spirit sfânt, ei sunt uniți cu Isus și devin părți ale corpului său, adică ale congregației, al cărei cap este Cristos. Acesta este botezul lor în Cristos Isus. Continuatorii unși ai lui Cristos sunt „botezați [și] în moartea lui”. (Vezi nota de studiu de la botezați în moartea lui, din acest verset.)

botezați în moartea lui: Sau „cufundați în moartea lui”. Pavel folosește aici termenul grecesc baptízō („a cufunda”, „a scufunda”). După botezul său în apă, din 29 e.n., Isus a început să se supună unui alt botez, și anume viața de sacrificiu despre care se vorbește în Mr 10:38. (Vezi nota de studiu.) Acest botez a continuat pe parcursul serviciului său și s-a încheiat odată cu execuția (14 nisan 33 e.n.) și cu învierea sa (trei zile mai târziu). Când menționează acest botez, Isus arată că și discipolii săi aveau să fie botezați ‘cu botezul cu care era botezat el’. (Mr 10:39) Creștinii unși cu spirit, care sunt părți ale corpului lui Cristos, sunt „botezați în moartea” sa în sensul că, asemenea lui, încep să ducă o viață de sacrificiu, renunțând inclusiv la perspectiva de a trăi pentru totdeauna pe pământ. Acest botez continuă pe tot parcursul vieții lor, caracterizată de integritate în încercări, și se încheie odată cu moartea și învierea lor ca ființe spirituale. (Ro 6:4, 5)

suntem uniți cu el: Lit. „plantați împreună”. În acest verset, termenul grecesc sýmphytos transmite ideea de a trăi aceeași experiență sau una similară. Unii bibliști consideră că aici este folosită o figură de stil care face referire la o ramură altoită într-un copac, ce crește împreună cu el.

vechea noastră personalitate: Sau „vechiul nostru sine”, „persoana care eram înainte”. Lit. „vechiul nostru om”. Termenul grecesc ánthrōpos înseamnă în esență „ființă umană”, bărbat sau femeie.

a fost țintuită pe stâlp împreună cu el: Verbul grecesc synstauróō, care apare în acest verset, este folosit în evanghelii cu privire la cei care au fost atârnați pe stâlp alături de Isus. (Mt 27:44; Mr 15:32; Ioa 19:32) Pavel menționează țintuirea lui Isus pe stâlp de mai multe ori în scrisorile sale. (1Co 1:13, 23; 2:2; 2Co 13:4) Dar aici el utilizează termenul synstauróō în sens figurat, pentru a arăta că creștinii și-au omorât vechea personalitate prin credința în Cristos țintuit pe stâlp. Pavel a folosit acest termen într-un mod similar în scrisoarea către galateni, unde a scris: „Sunt țintuit pe stâlp cu Cristos”. (Ga 2:20)

a fost iertat: Sau „a fost eliberat”, „a fost absolvit”. Lit. „a fost justificat”. Termenul grecesc dikaióō, folosit aici, este redat deseori prin „a declara drept”. Din context reiese că Pavel vorbea despre creștinii unși cu spirit care erau în viață la acea vreme. Ei fuseseră botezați în Cristos Isus și primiseră perspectiva vieții cerești. Totuși, pentru a fi unși cu spirit sfânt și acceptați ca fii născuți de spirit ai lui Dumnezeu, ei au trebuit să moară, figurativ vorbind, în ce privește modul lor de viață anterior ca oameni imperfecți și să primească de la Dumnezeu iertarea păcatelor. Începând de atunci, Dumnezeu i-a putut considera oameni perfecți. Pavel și-a bazat această argumentație referitoare la creștinii unși pe un adevăr fundamental: pedeapsa pentru păcatul lui Adam este moartea. (Ge 2:17) Deci Pavel afirmă că cel care a murit a fost iertat de păcat deoarece, prin moartea sa, și-a ispășit pedeapsa pentru păcat. În Ro 6:23, Pavel spune: „Plata păcatului este moartea”. Așadar, când o persoană moare, păcatele nu-i mai sunt imputate. Și, dacă Isus nu și-ar fi dat viața ca jertfă și Dumnezeu nu ar fi avut scopul de a învia morții, ea nu ar mai trăi niciodată. Totuși, ar rămâne absolvită de păcate, deoarece Dumnezeu nu ar judeca-o din nou pentru conduita din trecut ca să-i dea o pedeapsă suplimentară.

cu privire la păcat: Adică pentru a înlătura păcatul.

corpurile voastre: Sau „orice parte a corpului vostru”. Lit. „membrele voastre”. Aici, termenul grecesc mélos („o parte a corpului uman”) este folosit la plural, cu referire la întregul corp. În capitolele 6 și 7 din Romani, Pavel utilizează acest termen în mod similar de mai multe ori. (Ro 6:19; 7:5, 23) În Ro 12:4, el folosește același termen în expresia „așa cum un corp are multe părți”.

sclavi: În Ro 1:1, Pavel folosește termenul „sclav” cu referire la sine. Însă, în Ro 6:16-20, îl folosește cu referire la o persoană ce se supune fie păcatului, care duce la moarte, fie dreptății, care duce la sfințenie. Vorbind despre sclavie, Pavel utilizează un concept familiar creștinilor din Roma. Probabil, chiar unii dintre ei erau sclavi. Ei știau că un sclav era obligat să respecte poruncile stăpânului. Această ilustrare simplă despre o situație bine cunoscută, care amintește de cuvintele rostite de Isus în Predica de pe munte, avea să-i ajute să decidă cărui stăpân doreau să-i slujească. (Mt 6:24; Ro 6:17-20)

corpurile: Lit. „membrele”. Adică părțile corpului vostru. (Vezi nota de studiu de la Ro 6:13.)

ale nelegiuirii pentru nelegiuire: Termenul grecesc anomía („nelegiuire”‏) include ideea de încălcare a legilor și de dispreț față de acestea, oamenii acționând ca și cum nu ar exista nicio lege. Așa cum este folosit în Biblie, termenul sugerează desconsiderarea totală a legilor lui Dumnezeu. (Vezi nota de studiu de la Mt 24:12; Mt 7:23; 2Co 6:14; 2Te 2:3-7; 1Io 3:4.) În această expresie, termenul apare de două ori. În prima ocurență indică înclinația spre nelegiuire, iar în a doua ocurență, rezultatul acestei înclinații, adică o faptă nelegiuită. Forma de plural a acestui substantiv grecesc este tradusă prin „nelegiuiri” în Ro 4:7 și în Ev 10:17.

plata păcatului: Sau „plata pe care o dă păcatul”. Termenul grecesc opsṓnion înseamnă literalmente „plată”, „salariu”. În Lu 3:14 (vezi nota de studiu) este folosit ca termen militar, cu referire la salariul sau indemnizația unui soldat. În acest context, păcatul este personificat, fiind prezentat ca un stăpân care, figurativ vorbind, plătește un salariu. Cel care păcătuiește „câștigă” moartea ca salariu, sau ʻplată’. Când o persoană moare și își primește „plata”, păcatele nu-i mai sunt imputate. Dacă Isus nu și-ar fi dat viața ca jertfă și Dumnezeu nu ar fi avut scopul de a învia morții, ea nu ar mai trăi niciodată.

darul: Sau „darul nemeritat”, „darul binevoitor”. Termenul grecesc khárisma înseamnă în esență un dar nemeritat, pe care îl primește cineva fără să fi făcut nimic pentru a-l câștiga. El este înrudit cu termenul kháris, redat deseori prin „bunătate nemeritată”. (Vezi Glosarul, „Bunătate nemeritată”.) Bunătatea de care a dat dovadă Iehova oferindu-l pe Fiul său ca jertfă de răscumpărare este un dar neprețuit. Cei care manifestă credință în această jertfă pot astfel să primească darul vieții veșnice. (Ioa 3:16; vezi Ro 5:15, 16, unde termenul grecesc khárisma este redat de două ori prin „dar”)

Multimedia