Salt la conţinut

Salt la cuprins

Învăţaţi-vă copiii

Cine sunt cei care au scris despre Isus?

Cine sunt cei care au scris despre Isus?

ÎŢI place să citeşti despre Isus? — * Unii oameni sunt surprinşi când află că în Biblie nu se găseşte niciun cuvânt pe care Isus să-l fi scris personal. Totuşi, putem cunoaşte multe despre el de la opt dintre scriitorii Bibliei. Aceştia au trăit în acelaşi timp cu Isus şi au consemnat învăţăturile sale. Cunoşti numele lor? — Ei sunt Matei, Marcu, Luca, Ioan, Petru, Iacov, Iuda şi Pavel. Ce ştii despre ei? —

Trei scriitori ai Bibliei au făcut parte dintre cei 12 apostoli ai lui Isus. Ştii cine au fost ei? — Petru, Ioan şi Matei. Petru le-a scris colaboratorilor săi creştini două scrisori, relatându-le lucruri pe care ştia că le-a făcut şi le-a spus Isus. Deschide Biblia la 2 Petru 1:16–18 şi observă cum descrie Petru momentul când l-a auzit pe Iehova Dumnezeu vorbindu-i din cer lui Isus (Matei 17:5).

Apostolul Ioan a scris cinci cărţi biblice. El a stat lângă Isus la ultima cină pe care discipolii au servit-o împreună cu Stăpânul lor. Ioan a fost alături de Isus şi când acesta a murit (Ioan 13:23–26; 19:26). Ioan a scris una dintre cele patru relatări biblice despre viaţa lui Isus, numite evanghelii. De asemenea, el a aşternut în scris Revelaţia, primită de la Isus, şi cele trei scrisori din Biblie care îi poartă numele (Revelaţia 1:1). Al treilea scriitor biblic care a fost apostol al lui Isus este Matei. El fusese înainte încasator de impozite.

Doi scriitori ai Bibliei au avut o legătură mai deosebită cu Isus. Ei erau fraţii săi vitregi mai mici, copii ai lui Iosif şi ai Mariei (Matei 13:55). La început, n-au vrut să devină discipoli ai lui Isus. Văzând zelul cu care predica, ei chiar au crezut că înnebunise (Marcu 3:21). Cine erau aceşti fraţi ai lui Isus? — Unul dintre ei se numea Iacov. El a scris cartea biblică Iacov. Celălalt se numea Iuda şi a scris cartea biblică Iuda (Iuda 1).

Alţi doi scriitori care au scris despre viaţa lui Isus au fost Marcu şi Luca. Mama lui Marcu, Maria, avea în Ierusalim o casă mare, unde se întruneau primii creştini, printre care şi apostolul Petru (Faptele 12:11, 12). Cu câţiva ani mai înainte, în noaptea în care Isus a ţinut ultimul Paşte cu apostolii, se pare că Marcu a mers după ei în grădina Ghetsimani. Când l-au arestat pe Isus, soldaţii au încercat să-l prindă şi pe Marcu, însă el a reuşit să scape, lăsându-şi veşmântul în mâna lor (Marcu 14:51, 52).

Luca era un medic cu o bună pregătire. Din câte se pare, el a devenit discipol după moartea lui Isus. Luca a studiat cu mare atenţie viaţa lui Isus şi apoi a scris o relatare clară şi exactă. Mai târziu, acest discipol, care l-a însoţit pe apostolul Pavel în călătoriile sale, a scris şi cartea biblică Faptele apostolilor (Luca 1:1–3; Faptele 1:1).

Al optulea scriitor al Bibliei care a scris despre Isus este Pavel. El a fost elevul lui Gamaliel, un renumit învăţător al Legii. Fiind crescut şi instruit de farisei, Pavel (numit pe atunci Saul) îi ura pe discipolii lui Isus şi a participat la uciderea unora dintre ei (Faptele 7:58—8:3; 22:1–5; 26:4, 5). Ştii cum a ajuns Pavel să cunoască adevărul despre Isus? —

Pavel era în drum spre Damasc pentru a-i aresta pe discipolii lui Isus, când, deodată, a fost orbit de o lumină strălucitoare din cer. El a auzit o voce care îl întreba: „Saul, Saul, de ce mă persecuţi?“. Era Isus! El i-a spus lui Pavel să meargă în Damasc. Apoi, Isus l-a trimis pe discipolul său Anania să-i vorbească lui Pavel, iar Pavel a devenit discipol al lui Isus (Faptele 9:1–18). Pavel a scris 14 cărţi biblice, de la Romani până la Evrei.

Ai început să citeşti cărţile biblice care vorbesc despre Isus sau ţi le citeşte cineva? — De ce nu ai începe chiar acum, când eşti tânăr, să înveţi ceea ce spune Biblia despre Isus? Este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi face în viaţă!

^ par. 3 Când îi citiţi unui copil, liniuţa vă aminteşte să faceţi o pauză şi să-l încurajaţi să se exprime.