După Luca 1:1-80

1  Întrucât mulți au încercat să întocmească o relatare a faptelor pe care noi le credem cu tărie,+  așa cum ne-au fost transmise de cei care, de la început, au fost martori oculari+ și vestitori ai mesajului,+  am hotărât și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la începuturi, să ți le scriu în ordine logică,+ preadistinsule Teofil,+  ca să fii convins că lucrurile care ți-au fost predate oral sunt demne de încredere.+  În zilele lui Irod,+ regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din grupul lui Abiia.+ Soția lui era o descendentă* a lui Aaron și se numea Elisabeta.  Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, respectând în mod ireproșabil toate poruncile și legile lui Iehova.  Însă nu aveau copii, fiindcă Elisabeta era sterilă, iar amândoi erau înaintați în vârstă.+  Odată, Zaharia își îndeplinea serviciul de preot alături de grupul său+ înaintea lui Dumnezeu.  Potrivit obiceiului preoțesc, i-a venit rândul să intre în sanctuarul lui Iehova+ ca să ofere tămâie.+ 10  La ora când se oferea tămâie, tot poporul se ruga afară. 11  Și lui Zaharia i s-a arătat îngerul lui Iehova stând în dreapta altarului pentru tămâie. 12  Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat și a fost cuprins de frică. 13  Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zaharia, pentru că implorarea ți-a fost ascultată, iar soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.+ 14  Vei fi bucuros și foarte fericit și mulți se vor bucura de nașterea lui,+ 15  pentru că va fi mare în ochii lui Iehova.+ Dar nu va avea voie să bea nici vin, nici vreo altă băutură alcoolică.+ El va fi plin de spirit sfânt chiar înainte de a se naște*+ 16  și îi va întoarce pe mulți dintre israeliți* la Iehova, Dumnezeul lor.+ 17  El va merge înaintea lui* cu spiritul și cu puterea lui Ilie+ pentru a face ca inima taților să fie ca a copiilor+ și pentru a-i întoarce pe cei neascultători la înțelepciunea practică a celor drepți. Astfel, el va pregăti un popor pentru Iehova”.+ 18  Zaharia i-a zis îngerului: „Cum pot fi sigur de aceasta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este și ea înaintată în vârstă”.+ 19  Îngerul i-a răspuns: „Eu sunt Gabriel,+ care stă înaintea lui Dumnezeu,+ și am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți anunț această veste bună. 20  Dar iată că vei rămâne mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua în care vor avea loc aceste lucruri,+ pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul fixat”. 21  În acest timp, poporul îl aștepta pe Zaharia și se mira că întârzia atât de mult în sanctuar. 22  Când a ieșit, nu putea să le vorbească. Atunci ei și-au dat seama că avusese o viziune supranaturală în sanctuar. El le făcea semne, dar nu putea să spună nimic. 23  Când s-au încheiat zilele serviciului său sfânt, s-a dus acasă. 24  După câteva zile, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată și a stat retrasă cinci luni; ea zicea: 25  „Iată ce a făcut Iehova pentru mine în aceste zile! El și-a îndreptat atenția spre mine ca să-mi înlăture rușinea din mijlocul oamenilor”.+ 26  Când ea era în luna a șasea, îngerul Gabriel+ a fost trimis de Dumnezeu într-un oraș din Galileea, numit Nazaret, 27  la o fecioară+ promisă în căsătorie unui bărbat pe nume Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.+ 28  Când a intrat, îngerul i-a zis: „Pacea să fie cu tine, femeie căreia i s-a arătat o mare favoare! Iehova este cu tine”. 29  Dar ea s-a tulburat mult la auzul cuvintelor lui și încerca să înțeleagă ce însemna salutul acesta. 30  Atunci îngerul i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit favoare înaintea lui Dumnezeu! 31  Iată că vei rămâne însărcinată* și vei naște un fiu,+ căruia îi vei pune numele Isus.+ 32  El va fi mare+ și va fi numit Fiul Celui Preaînalt,+ iar Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său.+ 33  El va domni peste casa lui Iacob pentru totdeauna și Regatul său nu va avea sfârșit”.+ 34  Dar Maria i-a zis îngerului: „Cum se va întâmpla lucrul acesta din moment ce n-am relații intime cu vreun bărbat?”.+ 35  Îngerul i-a răspuns: „Spiritul sfânt va veni peste tine+ și puterea Celui Preaînalt te va acoperi cu umbra sa. De aceea, cel ce se va naște va fi numit sfânt,+ Fiul lui Dumnezeu.+ 36  Și iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Ea, care era numită sterilă, este acum în luna a șasea, 37  fiindcă pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil”.+ 38  Atunci Maria a zis: „Iată sclava lui Iehova! Să mi se întâmple așa cum ai spus”. Apoi îngerul a plecat de la ea. 39  Astfel, în zilele acelea, Maria a pornit la drum, ducându-se în grabă în regiunea muntoasă, într-un oraș din Iuda. 40  Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. 41  Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilașul i-a săltat în pântece. Și Elisabeta s-a umplut de spirit sfânt 42  și a exclamat: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! 43  Cum de am privilegiul să fiu vizitată de mama Domnului meu? 44  Pentru că iată, când am auzit salutul tău, copilașul mi-a săltat în pântece de bucurie. 45  Fericită este cea care a crezut, pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea lui Iehova se vor împlini în totalitate”. 46  Și Maria a zis: „Sufletul meu îl preamărește pe Iehova+ 47  și spiritul meu se bucură nespus de mult în Dumnezeu, Salvatorul meu,+ 48  fiindcă el și-a îndreptat privirea spre mine, sclava sa de condiție umilă.+ Și iată că de acum înainte toate generațiile mă vor numi fericită,+ 49  pentru că Cel puternic a făcut fapte mari pentru mine și sfânt este numele său.+ 50  Din generație în generație, el le arată îndurare celor ce se tem de el.+ 51  El a înfăptuit lucrări mărețe cu brațul său;+ i-a împrăștiat pe cei care sunt trufași în planurile inimii lor.+ 52  A dat jos de pe tronuri oameni puternici+ și a înălțat oameni de condiție umilă;+ 53  a săturat cu lucruri bune oameni flămânzi+ și a făcut ca oameni bogați să plece cu mâna goală. 54  A venit în ajutorul Israelului, slujitorul său, arătând că își amintește promisiunea de a avea îndurare+ 55  pentru totdeauna față de Avraam și descendența* lui,+ așa cum le-a spus strămoșilor noștri”. 56  Și Maria a rămas cu Elisabeta aproximativ trei luni, apoi s-a întors la casa ei. 57  Și a sosit timpul ca Elisabeta să nască; ea a dat naștere unui fiu. 58  Vecinii și rudele ei au auzit că Iehova îi arătase multă îndurare și s-au bucurat cu ea.+ 59  În ziua a opta au venit să circumcidă copilașul+ și voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia. 60  Dar mama lui a spus: „Nu, ci se va numi Ioan”. 61  Atunci ei i-au zis: „Niciuna dintre rudele tale nu are acest nume”. 62  Apoi l-au întrebat prin semne pe tatăl lui ce nume voia să-i dea. 63  El a cerut o tăbliță și a scris: „Ioan este numele lui”.+ Și toți au rămas uimiți. 64  Imediat, gura i s-a deschis, limba i s-a dezlegat și el a început să vorbească,+ lăudându-l pe Dumnezeu. 65  Toți cei ce locuiau în apropiere au fost cuprinși de uimire*, iar în întreaga regiune muntoasă a Iudeei a început să se vorbească despre toate aceste lucruri. 66  Și toți cei care le auzeau le păstrau în inima lor, zicând: „Ce va deveni copilașul acesta?”. Căci mâna lui Iehova era într-adevăr cu el. 67  Și Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de spirit sfânt și a profețit: 68  „Lăudat să fie Iehova, Dumnezeul Israelului,+ fiindcă și-a îndreptat atenția spre poporul său și i-a adus eliberarea!+ 69  El a ridicat pentru noi un corn de salvare+ în casa lui David, slujitorul său,+ 70  așa cum a spus prin gura profeților săi sfinți din vechime+ 71  că ne va salva de dușmanii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc.+ 72  El a făcut aceasta ca să manifeste îndurare, așa cum le-a promis strămoșilor noștri, și ca să arate că își aduce aminte de legământul său sfânt,+ 73  de jurământul pe care i l-a făcut strămoșului nostru Avraam.+ 74  Potrivit acestui jurământ, el ne va da, după ce vom fi scăpați din mâinile dușmanilor, privilegiul de a îndeplini fără teamă un serviciu sacru pentru el, 75  cu loialitate și dreptate înaintea lui, în toate zilele noastre. 76  Iar tu, copilașule, vei fi numit profet al Celui Preaînalt, căci vei merge înaintea lui Iehova ca să-i pregătești calea,+ 77  ca să faci cunoscut poporului său că va fi salvat prin iertarea păcatelor lor,+ 78  datorită compasiunii tandre a Dumnezeului nostru. Datorită acestei compasiuni, peste noi va veni lumina strălucitoare a zorilor+ 79  ca să-i lumineze pe cei ce stau în întuneric și în umbra morții+ și ca să ne îndrume pașii pe calea păcii”. 80  Și copilașul a crescut și s-a întărit în spirit. Ioan a locuit în pustiu până în ziua în care s-a arătat Israelului.

Note de subsol

Lit. „dintre fiicele”.
Sau „chiar din pântecele mamei lui”.
Lit. „fiii lui Israel”.
Adică a lui Dumnezeu.
Sau „vei concepe în pântecele tău”.
Lit. „sămânța”.
Sau „teamă”.

Note de studiu

Luca: Forma grecească a acestui nume este Loukás, care provine din latinescul Lucas. Luca, scriitorul acestei evanghelii și al cărții Faptele apostolilor, era medic. El a fost un însoțitor fidel al apostolului Pavel. (Col 4:14; vezi și „Introducere la cartea Luca”) Unii susțin că Luca nu a fost evreu, aducând drept argumente numele său grecesc, stilul scrierilor sale și faptul că în Col 4:10-14 Pavel face mai întâi referire la „cei circumciși” și abia apoi îl menționează pe Luca. Totuși, această ipoteză nu este în armonie cu Ro 3:1, 2, unde se spune că evreilor ‘li s-au încredințat cuvintele sacre ale lui Dumnezeu’. Prin urmare, se pare că Luca a fost un evreu vorbitor de limbă greacă, cu nume grecesc.

După Luca: Niciunul dintre evangheliști nu s-a identificat drept scriitor al relatării sale, iar, din câte se pare, textele originale nu aveau titlu. În unele manuscrise ale Evangheliei după Luca apare titlul Euaggélion Katá Loukán („Vestea bună [sau Evanghelia] după Luca”), în timp ce în altele apare un titlu mai scurt, Katá Loukán („După Luca”). Nu se știe exact când au fost adăugate aceste titluri sau când au început să fie folosite. Unii erudiți consideră că lucrul acesta s-a întâmplat în secolul al II-lea e.n., întrucât au fost descoperite manuscrise cu titlul lung care datează de la sfârșitul secolului al II-lea sau de la începutul secolului al III-lea. În opinia unor bibliști, cuvintele introductive ale cărții lui Marcu („Începutul veștii bune despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”) ar putea fi motivul pentru care termenul „evanghelie” (lit. „veste bună”) a ajuns să fie folosit pentru a desemna aceste relatări. Titlurile, care conțin numele scriitorului, au început să fie folosite, se pare, din motive practice, cărțile biblice putând fi astfel identificate mai ușor.

pe care noi le credem cu tărie: Verbul grecesc folosit aici ar putea fi redat și prin „a fi întru totul siguri” și transmite ideea că s-a făcut o analiză temeinică a faptelor. Asocierea acestui verb cu pronumele noi indică deplina convingere pe care o aveau creștinii că toate lucrurile referitoare la Cristos se împliniseră, se dovediseră adevărate și erau demne de a fi acceptate cu încredere. Forme ale aceluiași termen grecesc au fost redate în alte contexte prin „pe deplin convins” și „ferm convinși”. (Ro 4:21; 14:5; Col 4:12)

vestitori ai mesajului: Sau „slujitori ai cuvântului”. Două traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J18, 22 în Ap. C) folosesc aici Tetragrama și conțin redarea „slujitori ai cuvântului lui Iehova”.

am cercetat: Sau „am examinat cu minuțiozitate”. Luca nu a fost martor ocular la evenimentele pe care le-a consemnat. Astfel, pe lângă faptul că a fost inspirat de spiritul sfânt, el și-a întocmit relatarea bazându-se, foarte probabil, pe următoarele surse: 1) documentele disponibile care i-au permis să alcătuiască genealogia lui Isus (Lu 3:23-38), 2) relatarea inspirată a lui Matei, 3) conversațiile purtate cu numeroși martori oculari (Lu 1:2), de exemplu cu discipolii care erau încă în viață și, probabil, cu Maria, mama lui Isus. Aproape 60% din informațiile pe care le conține Evanghelia după Luca nu se găsesc în altă parte. (Vezi „Introducere la cartea Luca”.)

în ordine logică: Sau „într-o manieră ordonată”. Termenul grecesc kathexḗs, redat prin sintagma „în ordine logică”, poate face referire la o succesiune temporală, tematică sau logică, dar nu indică neapărat o ordine strict cronologică. Din Lu 3:18-21 reiese clar că Luca nu a consemnat întotdeauna evenimentele în ordine cronologică. Prin urmare, pentru a stabili ordinea evenimentelor din timpul vieții și al serviciului lui Isus este necesar să fie analizate toate cele patru evanghelii. În general, Luca a relatat evenimentele în ordine cronologică, dar se pare că a ținut cont și de alți factori când și-a organizat materialul.

preadistinsule: Termenul grecesc tradus aici prin „preadistins” (krátistos) era folosit ca formulă de adresare oficială în comunicarea cu înalții demnitari. (Fa 23:26; 24:3; 26:25, unde a fost tradus prin „Excelența Sa” și „Excelența Ta”) Din acest motiv, unii erudiți sunt de părere că Teofil deținuse o poziție înaltă înainte de a deveni creștin. Alții consideră că termenul grecesc este pur și simplu o formulă de adresare prietenească sau politicoasă ori o exprimare ce denotă o deosebită prețuire. Teofil era, din câte se pare, creștin, întrucât deja îi fuseseră „predate oral” lucrurile referitoare la Isus Cristos și la serviciul său. (Lu 1:4) Relatarea lui Luca trebuia să-i întărească încrederea că ceea ce învățase pe cale orală era adevărat. Există însă și alte opinii în această privință. Unii cred că, atunci când Luca și-a scris evanghelia, Teofil era o persoană interesată și că s-a convertit mai târziu. Alții cred că numele „Teofil”, însemnând „Iubit de Dumnezeu”, „Prieten al lui Dumnezeu”, era folosit ca pseudonim pentru creștini în general. Când i se adresează lui Teofil la începutul cărții Faptele apostolilor, Luca nu mai folosește termenul „preadistins”. (Fa 1:1)

i-a venit rândul . . . să ofere tămâie: Inițial, marele preot Aaron era cel care oferea tămâie pe altarul de aur. (Ex 30:7) Totuși, fiului său Eleazar i s-au dat în grijă tămâia și celelalte lucruri de la tabernacol. (Nu 4:16) Luca arată aici că Zaharia, care nu era mare preot, ardea tămâie. Se pare deci că și ceilalți preoți, nu doar marele preot, puteau îndeplini acest serviciu, excepție făcându-se în Ziua Ispășirii. Arderea tămâii era considerată, fără îndoială, cea mai onorabilă dintre îndatoririle zilnice de la templu. Tămâia se oferea după ce se aducea jertfa. În timp ce se ardea tămâia, oamenii se adunau în afara sanctuarului ca să se roage. Potrivit tradiției rabinice, cel care urma să ofere tămâie era desemnat prin tragere la sorți, iar un preot care oficiase anterior nu putea oficia din nou decât după ce toți preoții prezenți avuseseră acest privilegiu. Dacă într-adevăr așa au stat lucrurile, este posibil ca preoții să fi avut această onoare o singură dată în viață.

Irod: Este vorba despre Irod cel Mare. (Vezi Glosarul.)

Zaharia: Provine dintr-un nume ebraic, care înseamnă „Iehova și-a adus aminte”.

grupul lui Abiia: Abiia, care a trăit pe vremea regelui David, a fost preot – descendent al lui Aaron – și cap al unei case părintești din Israel. David a împărțit preoția în 24 de grupuri, fiecare urmând să slujească la sanctuarul din Ierusalim câte o săptămână odată la șase luni. Casa părintească a lui Abiia a fost aleasă prin tragere la sorți pentru a conduce al optulea grup. (1Cr 24:3-10) Expresia „grupul lui Abiia” nu înseamnă neapărat că Zaharia era un descendent al lui Abiia, ci că a fost repartizat să slujească în acel grup preoțesc. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:9.)

Abiia: Provine dintr-un nume ebraic, care înseamnă „Tatăl meu este Iehova”.

Elisabeta: Numele grecesc Eleisábet provine din numele ebraic ʼElişévaʽ (Elișeba), care înseamnă „Dumnezeul meu este belșug”, „Dumnezeul belșugului”. Elisabeta era o descendentă a lui Aaron. Așadar, ambii părinți ai lui Ioan proveneau din familii preoțești.

Iehova: În Traducerea lumii noi, aceasta este prima ocurență a numelui divin în evanghelia lui Luca. Deși în manuscrisele grecești disponibile aici apare termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:6.) Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, expresia poruncile și legile, precum și alte combinații similare de termeni juridici pot fi găsite în Scripturile ebraice în contexte în care apare numele divin sau în care sunt consemnate declarații ale lui Iehova. (Ge 26:2, 5; Nu 36:13; De 4:40; 27:10; Eze 36:23, 27)

templu: Termenul grecesc naós, folosit aici, poate face referire la întregul complex, inclusiv la curțile templului, nu doar la sanctuarul templului (cu Sfânta și Sfânta Sfintelor).

sanctuarului: Termenul grecesc naós se referă aici la clădirea centrală a templului cu compartimentele acesteia, Sfânta și Sfânta Sfintelor.

Iehova: În Traducerea lumii noi, aceasta este prima ocurență a numelui divin în evanghelia lui Luca. Deși în manuscrisele grecești disponibile aici apare termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:6.) Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, expresia poruncile și legile, precum și alte combinații similare de termeni juridici pot fi găsite în Scripturile ebraice în contexte în care apare numele divin sau în care sunt consemnate declarații ale lui Iehova. (Ge 26:2, 5; Nu 36:13; De 4:40; 27:10; Eze 36:23, 27)

i-a venit rândul . . . să ofere tămâie: Inițial, marele preot Aaron era cel care oferea tămâie pe altarul de aur. (Ex 30:7) Totuși, fiului său Eleazar i s-au dat în grijă tămâia și celelalte lucruri de la tabernacol. (Nu 4:16) Luca arată aici că Zaharia, care nu era mare preot, ardea tămâie. Se pare deci că și ceilalți preoți, nu doar marele preot, puteau îndeplini acest serviciu, excepție făcându-se în Ziua Ispășirii. Arderea tămâii era considerată, fără îndoială, cea mai onorabilă dintre îndatoririle zilnice de la templu. Tămâia se oferea după ce se aducea jertfa. În timp ce se ardea tămâia, oamenii se adunau în afara sanctuarului ca să se roage. Potrivit tradiției rabinice, cel care urma să ofere tămâie era desemnat prin tragere la sorți, iar un preot care oficiase anterior nu putea oficia din nou decât după ce toți preoții prezenți avuseseră acest privilegiu. Dacă într-adevăr așa au stat lucrurile, este posibil ca preoții să fi avut această onoare o singură dată în viață.

sanctuarul: În acest context, termenul grecesc naós se referă la clădirea centrală a templului. Când „i-a venit rândul . . . să ofere tămâie”, Zaharia a trebuit să intre în Sfânta, primul compartiment al sanctuarului, în care se afla altarul tămâii. (Vezi notele de studiu de la Mt 27:5; 27:51 și Ap. B11.)

sanctuarul lui Iehova: Așa cum arată nota de studiu de la Lu 1:6, primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la pasaje și expresii din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, în Scripturile ebraice, termenul tradus prin „sanctuar [sau templu]” apare deseori împreună cu Tetragrama, expresia astfel formată fiind redată prin „sanctuarul [sau templul] lui Iehova”. (Nu 19:20; 2Re 18:16; 23:4; 24:13; 2Cr 26:16; 27:2; Ier 24:1; Eze 8:16; Hag 2:15) Așa cum se explică în Ap. C1, există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, acest verset conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în această traducere, aici s-a folosit numele Iehova. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:9.)

îngerul lui Iehova: Această expresie, care apare prima dată în Ge 16:7, este folosită de multe ori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „înger” și Tetragramă. Într-un manuscris vechi al Septuagintei, în pasajul din Za 3:5, 6 este folosit echivalentul grecesc ággelos („înger”, „mesager”), urmat de numele divin scris cu caractere ebraice. Acest fragment, descoperit în Pustiul Iudeei, într-o peșteră din Nahal Hever, Israel, datează din perioada 50 î.e.n. – 50 e.n. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în Lu 1:11 expresia „îngerul lui Iehova”, deși manuscrisele grecești disponibile conțin redarea „îngerul Domnului”, sunt explicate în Ap. C1 și C3.

Ioan: Echivalentul în limba română al numelui ebraic „Iehohanan”, sau „Iohanan”, care înseamnă „Iehova a arătat favoare”, „Iehova a fost binevoitor”.

în ochii lui Iehova: În majoritatea manuscriselor grecești disponibile, în acest verset apare termenul Kýrios (Domnul). Dar există motive întemeiate pentru a folosi numele divin în text. Expresia grecească enṓpion Kyríou (lit. „sub privirile [înaintea] Domnului”) provine dintr-o expresie idiomatică ebraică. Ea se găsește de peste 100 de ori în manuscrisele disponibile ale Septuagintei, ca echivalent al expresiei ebraice „înaintea lui Iehova”, în care apare Tetragrama. (Ju 11:11; 1Sa 10:19; 2Sa 5:3; 6:5) Aceasta dovedește că termenul Kýrios este folosit aici ca substitut al numelui divin. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:15.)

spirit sfânt: Sau „forța activă sfântă”. (Vezi Glosarul, „Spiritul sfânt”; „Spirit”.)

Iehova: Mesajul transmis de înger lui Zaharia (v. 13-17) reflectă limbajul folosit în Scripturile ebraice. De exemplu, combinația dintre Kýrios (Domn) și Theós (Dumnezeu) cu un pronume personal (redată aici prin Iehova, Dumnezeul lor) este des întâlnită în citatele din Scripturile ebraice. (Compară cu expresia „Iehova, Dumnezeul tău”, din Lu 4:8, 12; 10:27.) În Scripturile ebraice, sintagma „Iehova, Dumnezeul lor” apare de peste 30 de ori, în timp ce expresia „Domnul, Dumnezeul lor” nu apare niciodată. Expresia redată aici prin israeliți (lit. „fiii lui Israel”, n.s.) provine și ea dintr-o expresie idiomatică ebraică, folosită de multe ori în Scripturile ebraice. (Ge 36:31, n.s.; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:16)

în ochii lui Iehova: În majoritatea manuscriselor grecești disponibile, în acest verset apare termenul Kýrios (Domnul). Dar există motive întemeiate pentru a folosi numele divin în text. Expresia grecească enṓpion Kyríou (lit. „sub privirile [înaintea] Domnului”) provine dintr-o expresie idiomatică ebraică. Ea se găsește de peste 100 de ori în manuscrisele disponibile ale Septuagintei, ca echivalent al expresiei ebraice „înaintea lui Iehova”, în care apare Tetragrama. (Ju 11:11; 1Sa 10:19; 2Sa 5:3; 6:5) Aceasta dovedește că termenul Kýrios este folosit aici ca substitut al numelui divin. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:15.)

Iehova: Mesajul transmis de înger lui Zaharia (v. 13-17) reflectă limbajul folosit în Scripturile ebraice. De exemplu, combinația dintre Kýrios (Domn) și Theós (Dumnezeu) cu un pronume personal (redată aici prin Iehova, Dumnezeul lor) este des întâlnită în citatele din Scripturile ebraice. (Compară cu expresia „Iehova, Dumnezeul tău”, din Lu 4:8, 12; 10:27.) În Scripturile ebraice, sintagma „Iehova, Dumnezeul lor” apare de peste 30 de ori, în timp ce expresia „Domnul, Dumnezeul lor” nu apare niciodată. Expresia redată aici prin israeliți (lit. „fiii lui Israel”, n.s.) provine și ea dintr-o expresie idiomatică ebraică, folosită de multe ori în Scripturile ebraice. (Ge 36:31, n.s.; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:16)

Ilie: Nume ebraic care înseamnă „Dumnezeul meu este Iehova”.

pentru a face ca inima taților să fie ca a copiilor: Sau „pentru a întoarce inima taților spre copii”. Această expresie, care reprezintă un citat din profeția lui Maleahi (Mal 4:6), nu prezice o reconciliere generală între tați și copii. Mai degrabă, mesajul lui Ioan avea să-i determine pe tați să se căiască, schimbându-le inima împietrită într-o inimă umilă, dispusă să învețe, ca aceea a copiilor ascultători. Unii aveau să devină copiii lui Dumnezeu. Maleahi a prezis și că inimile fiilor aveau să se întoarcă spre tați, ceea ce însemna că oamenii care se căiau aveau să semene mai mult cu Avraam, Isaac și Iacob, tații, sau strămoșii, lor fideli.

va pregăti un popor pentru Iehova: Cuvintele pe care îngerul i le-a adresat lui Zaharia (v. 13-17) conțin referiri la versete din Scripturile ebraice în care apare numele divin, precum Mal 3:1; 4:5, 6 și Is 40:3. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:15, 16.) O expresie grecească similară celei care a fost tradusă aici prin va pregăti un popor apare în Septuaginta, în 2Sa 7:24, unde textul ebraic spune: „Tu ai făcut din Israel poporul tău . . ., o, Iehova”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:17.)

vestea bună: Aceasta este prima ocurență a termenului grecesc euaggélion, tradus prin „evanghelie” în majoritatea Bibliilor din limba română. Un termen grecesc înrudit, euaggelistḗs, tradus prin „evanghelizator”, înseamnă „predicator al veștii bune”. (Fa 21:8; Ef 4:11, n.s.; 2Ti 4:5, n.s.)

veste bună: Termenul grecesc euaggélion este un cuvânt compus, alcătuit din eu, care înseamnă „bun”, „bine”, și ággelos, care înseamnă „cel care aduce vești”, „cel care proclamă (anunță)”. (Vezi Glosarul.) În unele traduceri ale Bibliei, termenul a fost redat prin „evanghelie”. Termenul grecesc înrudit, euaggelistḗs, redat prin „evanghelizator”, înseamnă „predicator al veștii bune”. (Fa 21:8; Ef 4:11, n.s.; 2Ti 4:5, n.s.)

va fi predicată . . . în toată lumea: La fel ca în profeția din Mt 24:14, Isus prezice aici că vestea bună avea să fie anunțată în toată lumea; el arată, totodată, că această veste bună avea să includă ceea ce a făcut femeia în semn de devoțiune față de el. Dumnezeu a inspirat trei scriitori ai evangheliilor să menționeze gestul ei. (Mr 14:8, 9; Ioa 12:7; vezi nota de studiu de la Mt 24:14)

Gabriel: Provine dintr-un nume ebraic, care înseamnă „Persoană puternică (viguroasă) a lui Dumnezeu”. (Da 8:15, 16) Gabriel este singurul înger, în afară de Mihael, al cărui nume apare în Biblie. De asemenea, este singurul înger materializat care și-a dezvăluit numele.

să-ți anunț această veste bună: Verbul grecesc euaggelízomai este înrudit cu substantivul euaggélion, care înseamnă „veste bună”. Îngerul Gabriel acționează aici în calitate de evanghelizator. (Vezi notele de studiu de la Mt 4:23; 24:14; 26:13.)

serviciului . . . sfânt: Sau „serviciului public”. Cuvântul grecesc leitourgía, care apare aici, și cuvintele înrudite leitourgéō (a îndeplini un serviciu public) și leitourgós (slujitor public) erau folosite de vechii greci și romani cu referire la serviciul îndeplinit pentru autoritățile civile și în folosul comunității. De exemplu, în Ro 13:6, autoritățile laice sunt numite „slujitori publici” (forma de plural a lui leitourgós) ai lui Dumnezeu în sensul că ele prestează servicii utile pentru cetățeni. Luca folosește aici termenul leitourgía așa cum este el folosit în Septuaginta, unde formele verbale și substantivale ale cuvântului se referă deseori la serviciul îndeplinit de preoți și de leviți la templu. (Ex 28:35; Nu 8:22) Serviciul de la templu presupunea îndeplinirea unei munci în folosul comunității. Totuși, era și un serviciu sfânt, deoarece preoții levitici predau Legea lui Dumnezeu și aduceau jertfe care acopereau păcatele poporului. (2Cr 15:3; Mal 2:7)

ce a făcut Iehova pentru mine: Modul în care Elisabeta își exprimă aici recunoștința evocă un episod din viața Sarei, menționat în Ge 21:1, unde apare numele divin. Cuvintele Elisabetei potrivit cărora Iehova a scăpat-o de rușinea de a nu avea copii ne amintesc de cuvintele Rahelei consemnate în Ge 30:23. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:25.)

Când ea era în luna a șasea: Lit. „În luna a șasea”, adică în a șasea lună de sarcină a Elisabetei, așa cum reiese din context, din versetele 24 și 25.

promisă în căsătorie: Sau „logodită”. La evrei, logodna era un angajament foarte serios. Un cuplu logodit era considerat ca și căsătorit, cu toate că bărbatul și femeia nu locuiau împreună ca soț și soție până când căsătoria nu era încheiată oficial.

promisă în căsătorie: Vezi nota de studiu de la Mt 1:18.

Maria: Corespunde numelui ebraic „Miriam”. În Scripturile grecești creștine, șase femei poartă numele Maria: 1) mama lui Isus, 2) Maria Magdalena (Mt 27:56; Lu 8:2; 24:10), 3) mama lui Iacov și a lui Iose (Mt 27:56; Lu 24:10), 4) sora Martei și a lui Lazăr (Lu 10:39; Ioa 11:1), 5) mama lui Ioan Marcu (Fa 12:12) și 6) o creștină din Roma (Ro 16:6). În zilele lui Isus, Maria era unul dintre cele mai obișnuite nume feminine.

Iehova este cu tine: Această expresie și altele asemănătoare care conțin numele divin sunt des întâlnite în Scripturile ebraice. (Ru 2:4; 2Sa 7:3; 2Cr 15:2; Ier 1:19) Salutul pe care îngerul i l-a adresat Mariei seamănă cu cuvintele pe care îngerul lui Iehova i le-a adresat lui Ghedeon, consemnate în Ju 6:12: „Iehova este cu tine, războinic viteaz!”. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:28.)

Isus: Corespunde numelui ebraic Ieșua, sau Iosua, o formă prescurtată a numelui Iehosua, care înseamnă „Iehova este salvare”.

Iehova: În Traducerea lumii noi, aceasta este prima ocurență a numelui divin în evanghelia lui Luca. Deși în manuscrisele grecești disponibile aici apare termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:6.) Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, expresia poruncile și legile, precum și alte combinații similare de termeni juridici pot fi găsite în Scripturile ebraice în contexte în care apare numele divin sau în care sunt consemnate declarații ale lui Iehova. (Ge 26:2, 5; Nu 36:13; De 4:40; 27:10; Eze 36:23, 27)

Iehova: Mesajul transmis de înger lui Zaharia (v. 13-17) reflectă limbajul folosit în Scripturile ebraice. De exemplu, combinația dintre Kýrios (Domn) și Theós (Dumnezeu) cu un pronume personal (redată aici prin Iehova, Dumnezeul lor) este des întâlnită în citatele din Scripturile ebraice. (Compară cu expresia „Iehova, Dumnezeul tău”, din Lu 4:8, 12; 10:27.) În Scripturile ebraice, sintagma „Iehova, Dumnezeul lor” apare de peste 30 de ori, în timp ce expresia „Domnul, Dumnezeul lor” nu apare niciodată. Expresia redată aici prin israeliți (lit. „fiii lui Israel”, n.s.) provine și ea dintr-o expresie idiomatică ebraică, folosită de multe ori în Scripturile ebraice. (Ge 36:31, n.s.; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:16)

Iehova Dumnezeu: Așa cum se arată în nota de studiu de la Lu 1:6, primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. Cuvintele îngerului privind tronul lui David fac referire la 2Sa 7:12, 13, 16, unde Iehova i se adresează lui David prin profetul Natan și unde apare Tetragrama de mai multe ori în contextul imediat. (2Sa 7:4-16) În Scripturile grecești creștine, expresia redată aici prin „Iehova Dumnezeu” și alte expresii similare apar mai ales în citate din Scripturile ebraice sau în pasaje care reflectă stilul ebraic. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:16 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:32.)

ruda ta: Termenul grecesc folosit aici, syggenís, apare o singură dată în Scripturile grecești creștine, însă în alte versete apare forma syggenḗs. (Lu 1:58; 21:16; Fa 10:24; Ro 9:3) Ambii termeni se referă la o rudă în general, la o persoană care aparține aceleiași familii extinse sau aceluiași grup de familii înrudite. Așadar, Maria și Elisabeta erau rude, însă gradul de rudenie nu este specificat. Zaharia și Elisabeta erau din tribul lui Levi, în timp ce Iosif și Maria erau din tribul lui Iuda. Se pare deci că ele nu erau rude apropiate.

pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil: Sau „nimic din ceea ce spune Dumnezeu nu este imposibil de realizat”. Termenul grecesc rhḗma, care apare în acest verset, se poate referi la „un cuvânt”, „o afirmație”, „o declarație”. De asemenea, poate desemna „un lucru”, „lucrul despre care se vorbește”; de exemplu, poate face referire la un eveniment, la o acțiune descrisă sau la rezultatul unei afirmații. Deși textul grecesc poate fi redat în diferite moduri, ideea de bază este aceeași, și anume că nimic nu este imposibil când este vorba despre Dumnezeu sau despre vreuna dintre promisiunile sale. Formularea de aici este similară celei din Septuaginta, din Ge 18:14, unde Iehova l-a asigurat pe Avraam că Sara, soția lui, avea să-l nască pe Isaac, cu toate că era înaintată în vârstă.

Iată sclava lui Iehova!: Aceste cuvinte ale Mariei se aseamănă cu cele rostite de alți slujitori ai lui Iehova, menționate în Scripturile ebraice. De exemplu, în rugăciunea sa consemnată în 1Sa 1:11, Ana spune: „O, Iehova al armatelor, dacă vei privi spre necazul slujitoarei [sau sclavei] tale”. În 1Sa 1:11, Septuaginta folosește același termen grecesc pentru „sclavă” ca acela care apare în relatarea lui Luca. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:38.)

ducându-se . . . în regiunea muntoasă: Călătoria pe care a făcut-o Maria, de la Nazaret până la dealurile Iudeei, e posibil să fi durat trei sau patru zile, în funcție de orașul în care locuiau Zaharia și Elisabeta. Maria a parcurs, probabil, o distanță de 100 km sau mai mult.

rodul pântecelui tău: Sau „copilul din pântecele tău”. Termenul grecesc pentru „rod” (karpós) este folosit aici cu sens figurat în asociere cu termenul redat prin „pântece” și desemnează un copil nenăscut. Această sintagmă corespunde unei expresii idiomatice ebraice care se referă la urmași ca „rod”, sau rezultat, al reproducerii umane. (Ge 30:2, n.s.; De 7:13, n.s.; 28:4, n.s.; Ps 127:3; 132:11, n.s.; Is 13:18; Pln 2:20)

din partea lui Iehova: Lucrurile pe care îngerul i le-a spus Mariei proveneau de la Iehova Dumnezeu. Expresia grecească pará Kyríou, redată aici prin „din partea lui Iehova”, apare în manuscrisele existente ale Septuagintei ca traducere a unor expresii ebraice care, de regulă, conțin numele divin. (Ge 24:50; Ju 14:4; 1Sa 1:20; Is 21:10; Ier 11:1; 18:1; 21:1; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:45)

Iehova: În Traducerea lumii noi, aceasta este prima ocurență a numelui divin în evanghelia lui Luca. Deși în manuscrisele grecești disponibile aici apare termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:6.) Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, expresia poruncile și legile, precum și alte combinații similare de termeni juridici pot fi găsite în Scripturile ebraice în contexte în care apare numele divin sau în care sunt consemnate declarații ale lui Iehova. (Ge 26:2, 5; Nu 36:13; De 4:40; 27:10; Eze 36:23, 27)

ce a făcut Iehova pentru mine: Modul în care Elisabeta își exprimă aici recunoștința evocă un episod din viața Sarei, menționat în Ge 21:1, unde apare numele divin. Cuvintele Elisabetei potrivit cărora Iehova a scăpat-o de rușinea de a nu avea copii ne amintesc de cuvintele Rahelei consemnate în Ge 30:23. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:25.)

Iată sclava lui Iehova!: Aceste cuvinte ale Mariei se aseamănă cu cele rostite de alți slujitori ai lui Iehova, menționate în Scripturile ebraice. De exemplu, în rugăciunea sa consemnată în 1Sa 1:11, Ana spune: „O, Iehova al armatelor, dacă vei privi spre necazul slujitoarei [sau sclavei] tale”. În 1Sa 1:11, Septuaginta folosește același termen grecesc pentru „sclavă” ca acela care apare în relatarea lui Luca. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:38.)

Și Maria a zis: Cuvintele de laudă ale Mariei din versetele 46-55 conțin peste 20 de referiri directe sau indirecte la Scripturile ebraice. Multe dintre expresiile pe care le-a folosit ne amintesc de cuvintele din rugăciunea Anei, mama lui Samuel, care a fost și ea binecuvântată de Iehova cu un copil. (1Sa 2:1-10) Alte exemple pot fi găsite în: Ps 35:9; Hab 3:18; Is 61:10 (v. 47); Ge 30:13; Mal 3:12 (v. 48); De 10:21; Ps 111:9 (v. 49); Iov 12:19 (v. 52); Ps 107:9 (v. 53); Is 41:8, 9; Ps 98:3 (v. 54); Mi 7:20; Is 41:8; 2Sa 22:51 (v. 55). Cuvintele Mariei dovedesc că era o femeie spirituală, care cunoștea bine Scripturile. Totodată, dezvăluie atitudinea ei recunoscătoare și profunzimea credinței ei. Maria avea încredere că Iehova îi umilește pe cei trufași și puternici, dar îi ajută pe cei de condiție umilă și săraci care caută să îi slujească.

Sufletul meu: Sau „Întreaga mea ființă”. Termenul grecesc psykhḗ, redat de obicei prin „suflet”, se referă aici la întreaga ființă. În acest context, expresia „sufletul meu” poate fi redată și prin pronumele „eu”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

Sufletul meu îl preamărește pe Iehova: Sau „Sufletul meu laudă (proclamă) măreția lui Iehova”. Aceste cuvinte ale Mariei amintesc de pasaje din Scripturile ebraice precum Ps 34:3 și 69:30, în care numele divin apare în același verset sau în context. (Ps 69:31) În acele versete, Septuaginta folosește același termen grecesc (megalýnō), tradus aici prin „a preamări”. (Vezi nota de studiu de la Și Maria a zis, din acest verset, și notele de studiu de la Lu 1:6, 25, 38 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:46.)

Iehova îi arătase multă îndurare: Expresii similare se găsesc în unele pasaje din Scripturile ebraice, cum ar fi Ge 19:18-20, unde Lot i se adresează lui Iehova spunând: „Iehova, . . . tu îmi arăți o mare bunătate”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:58.)

Iehova: În Traducerea lumii noi, aceasta este prima ocurență a numelui divin în evanghelia lui Luca. Deși în manuscrisele grecești disponibile aici apare termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:6.) Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, expresia poruncile și legile, precum și alte combinații similare de termeni juridici pot fi găsite în Scripturile ebraice în contexte în care apare numele divin sau în care sunt consemnate declarații ale lui Iehova. (Ge 26:2, 5; Nu 36:13; De 4:40; 27:10; Eze 36:23, 27)

sanctuarul lui Iehova: Așa cum arată nota de studiu de la Lu 1:6, primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la pasaje și expresii din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, în Scripturile ebraice, termenul tradus prin „sanctuar [sau templu]” apare deseori împreună cu Tetragrama, expresia astfel formată fiind redată prin „sanctuarul [sau templul] lui Iehova”. (Nu 19:20; 2Re 18:16; 23:4; 24:13; 2Cr 26:16; 27:2; Ier 24:1; Eze 8:16; Hag 2:15) Așa cum se explică în Ap. C1, există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, acest verset conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în această traducere, aici s-a folosit numele Iehova. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:9.)

Mâna lui Iehova: Această sintagmă apare deseori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „mână” și Tetragramă. (Unele exemple sunt: Ex 9:3; Nu 11:23; Ju 2:15; Rut 1:13; 1Sa 5:6, 9; 7:13; 12:15; 1Re 18:46; Ezr 7:6; Iov 12:9; Is 19:16; 40:2; Eze 1:3.) În Biblie, cuvântul „mână” este folosit deseori cu sens metaforic, simbolizând puterea. Întrucât prin intermediul mâinii este exercitată puterea brațului, termenul „mână” poate transmite și ideea de exercitare a puterii. Sintagma grecească tradusă prin „mâna lui Iehova” apare și în Lu 1:66 și Fa 13:11. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:6, 66 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 11:21.)

mâna: Acest termen este folosit deseori în sens metaforic, simbolizând puterea. Întrucât prin intermediul mâinii este exercitată puterea brațului, termenul „mână” poate transmite și ideea de exercitare a puterii.

mâna lui Iehova: Această sintagmă apare deseori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „mână” și Tetragramă. (Ex 9:3; Nu 11:23; Ju 2:15; Ru 1:13; 1Sa 5:6, 9; 7:13; 12:15; 1Re 18:46; Ezr 7:6; Iov 12:9; Is 19:16; 40:2; Eze 1:3) Sintagma grecească tradusă prin „mâna lui Iehova” apare și în Fa 11:21; 13:11. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:69; Fa 11:21 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:66.)

Lăudat să fie Iehova: Sau „Binecuvântat să fie Iehova”. Exprimările de laudă traduse prin „lăudat să fie” sau „binecuvântat să fie” apar frecvent în Scripturile ebraice, deseori împreună cu numele divin. (1Sa 25:32; 1Re 1:48; 8:15; Ps 41:13; 72:18; 106:48; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:68)

un corn de salvare: Sau „un salvator puternic”. În Biblie, coarnele de animal reprezintă deseori puterea, cucerirea și victoria. (1Sa 2:1; Ps 75:4, 5, 10; 148:14; și notele de subsol) De asemenea, ele simbolizează conducători și dinastii aflate la putere, drepte și nedrepte, iar cuceririle acestora sunt comparate cu acțiunea de a împunge cu coarnele. (De 33:17; Da 7:24; 8:2-10, 20-24) În acest context, expresia „un corn de salvare” se referă la Mesia, care are puterea de a salva, care este un salvator puternic. (Vezi Glosarul, „Corn”.)

a îndeplini . . . un serviciu sacru pentru el: Sau „a i se închina”. Verbul grecesc latreúō înseamnă în principal „a sluji”. În Scripturi, acest termen se referă la serviciul adus lui Dumnezeu sau la un serviciu care are legătură cu închinarea la Dumnezeu (Mt 4:10; Lu 2:37; 4:8; Fa 7:7; Ro 1:9; Flp 3:3; 2Ti 1:3; Ev 9:14; 12:28; Re 7:15; 22:3) ori la serviciul de la sanctuar sau de la templu (Ev 8:5; 9:9; 10:2; 13:10). Astfel, în unele contexte, termenul grecesc latreúō poate fi redat prin „a se închina”. În câteva ocurențe, el face referire la închinarea falsă, adică la închinarea, sau serviciul, care se aduce unor lucruri create. (Fa 7:42; Ro 1:25)

Iehova: În Traducerea lumii noi, aceasta este prima ocurență a numelui divin în evanghelia lui Luca. Deși în manuscrisele grecești disponibile aici apare termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:6.) Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, expresia poruncile și legile, precum și alte combinații similare de termeni juridici pot fi găsite în Scripturile ebraice în contexte în care apare numele divin sau în care sunt consemnate declarații ale lui Iehova. (Ge 26:2, 5; Nu 36:13; De 4:40; 27:10; Eze 36:23, 27)

Iehova: Mesajul transmis de înger lui Zaharia (v. 13-17) reflectă limbajul folosit în Scripturile ebraice. De exemplu, combinația dintre Kýrios (Domn) și Theós (Dumnezeu) cu un pronume personal (redată aici prin Iehova, Dumnezeul lor) este des întâlnită în citatele din Scripturile ebraice. (Compară cu expresia „Iehova, Dumnezeul tău”, din Lu 4:8, 12; 10:27.) În Scripturile ebraice, sintagma „Iehova, Dumnezeul lor” apare de peste 30 de ori, în timp ce expresia „Domnul, Dumnezeul lor” nu apare niciodată. Expresia redată aici prin israeliți (lit. „fiii lui Israel”, n.s.) provine și ea dintr-o expresie idiomatică ebraică, folosită de multe ori în Scripturile ebraice. (Ge 36:31, n.s.; vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:16)

va pregăti un popor pentru Iehova: Cuvintele pe care îngerul i le-a adresat lui Zaharia (v. 13-17) conțin referiri la versete din Scripturile ebraice în care apare numele divin, precum Mal 3:1; 4:5, 6 și Is 40:3. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:15, 16.) O expresie grecească similară celei care a fost tradusă aici prin va pregăti un popor apare în Septuaginta, în 2Sa 7:24, unde textul ebraic spune: „Tu ai făcut din Israel poporul tău . . ., o, Iehova”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:17.)

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.) Luca aplică această profeție la Ioan Botezătorul. Prin cuvintele Pregătiți calea lui Iehova, Ioan a arătat că el urma să fie precursorul lui Isus, care avea să-l reprezinte pe Tatăl său și să vină în numele Tatălui său. (Ioa 5:43; 8:29) În evanghelia apostolului Ioan, Ioan Botezătorul aplică această profeție la propria persoană. (Ioa 1:23)

vei merge înaintea lui Iehova: Ioan Botezătorul ‘avea să meargă înaintea lui Iehova’ în sensul că urma să fie precursorul lui Isus, care avea să-l reprezinte pe Tatăl său și să vină în numele Tatălui său. (Ioa 5:43; 8:29; vezi nota de studiu de la Iehova, din acest verset)

Iehova: Cuvintele profetice ale lui Zaharia din a doua parte a versetului sunt similare cu cele din Is 40:3 și din Mal 3:1, unde, în textul ebraic original, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi notele de studiu de la Lu 1:6, 16, 17; 3:4 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:76.)

În zilele acelea: Potrivit cu Lu 3:1-3, Ioan Botezătorul și-a început activitatea „în al 15-lea an al domniei lui Tiberiu Cezar”, adică în primăvara anului 29 e.n. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:1.) Aproximativ șase luni mai târziu, în toamna anului 29 e.n., Isus a venit la Ioan ca să fie botezat. (Vezi Ap. A7.)

al 15-lea an al domniei lui Tiberiu: Cezar August a murit în 17 august 14 e.n. (conform calendarului gregorian). În 15 septembrie, Tiberiu a acceptat ca Senatul roman să-l proclame împărat. Dacă numărăm anii domniei lui Tiberiu pornind de la moartea lui August, al 15-lea an de domnie a început în august 28 e.n. și s-a încheiat în august 29 e.n. Dacă numărăm anii pornind din momentul în care el a fost proclamat oficial împărat, al 15-lea an de domnie a durat din septembrie 28 e.n. până în septembrie 29 e.n. Din câte se pare, Ioan și-a început serviciul în primăvara (în emisfera nordică) anului 29 e.n., perioadă cuprinsă în al 15-lea an al domniei lui Tiberiu. La acea dată, Ioan trebuie să fi avut în jur de 30 de ani, vârstă la care preoții levitici își începeau serviciul la templu. (Nu 4:2, 3) În mod asemănător, când Isus a fost botezat de Ioan și „și-a început lucrarea”, „avea cam 30 de ani”. (Lu 3:21-23) Având în vedere că Isus a murit primăvara, în luna nisan, serviciul său de trei ani și jumătate a început toamna, aproximativ în luna etanim (septembrie-octombrie). Probabil că Ioan era cu șase luni mai mare decât Isus și și-a început serviciul cu șase luni înaintea lui. (Luca, cap. 1) Așadar, este logic să credem că Ioan și-a început serviciul în primăvara anului 29 e.n. (Vezi notele de studiu de la Lu 3:23; Ioa 2:13.)

și-a început lucrarea: Sau „și-a început serviciul”, „a început să predea”. Lit. „a început”. Luca folosește același verb grecesc în Fa 1:21, 22 (tradus prin „de când”) și 10:37, 38 (tradus prin „începând”) cu referire la începutul serviciului pământesc al lui Isus. Serviciul său public a inclus predicarea, predarea și facerea de discipoli.

ziua în care s-a arătat Israelului: Se referă la timpul când Ioan Botezătorul și-a început serviciul public, adică primăvara anului 29 e.n. (Vezi notele de studiu de la Mr 1:9; Lu 3:1, 23.)

Multimedia

Material video: Introducere la cartea Luca
Material video: Introducere la cartea Luca
Evanghelia după Luca – Evenimente importante
Evanghelia după Luca – Evenimente importante

În măsura în care a fost posibil, evenimentele sunt menționate în ordine cronologică.

La fiecare evanghelie, harta prezintă evenimente diferite.

1. Îngerul Gabriel i se arată lui Zaharia la templu și prezice nașterea lui Ioan Botezătorul (Lu 1:8, 11-13)

2. După nașterea lui Isus, îngerii li se arată unor păstori aflați pe câmp, lângă Betleem (Lu 2:8-11)

3. La 12 ani, Isus vorbește cu învățătorii în templu (Lu 2:41-43, 46, 47)

4. Diavolul îl duce pe Isus „pe parapetul templului” și îl ispitește (Mt 4:5-7; Lu 4:9, 12, 13)

5. În sinagoga din Nazaret, Isus citește din sulul lui Isaia (Lu 4:16-19)

6. Isus este respins în orașul în care a crescut (Lu 4:28-30)

7. Isus pleacă spre Nain, probabil din Capernaum (Lu 7:1, 11)

8. În Nain, Isus îl învie pe singurul fiu al unei văduve (Lu 7:12-15)

9. Isus efectuează al doilea tur de predicare în Galileea (Lu 8:1-3)

10. Isus o învie pe fiica lui Iair, probabil în Capernaum (Mt 9:23-25; Mr 5:38, 41, 42; Lu 8:49, 50, 54, 55)

11. În timp ce se află în Samaria, în drum spre Ierusalim, Isus spune: „Fiul omului n-are unde să-și pună capul” (Lu 9:57, 58)

12. Isus îi trimite pe cei 70 să predice, probabil în Iudeea (Lu 10:1, 2)

13. Drumul de la Ierusalim la Ierihon, menționat în ilustrarea despre bunul samaritean (Lu 10:30, 33, 34, 36, 37)

14. În drum spre Ierusalim, Isus predă în orașele și satele din Pereea (Lu 13:22)

15. La hotarul dintre Samaria și Galileea, Isus vindecă zece leproși (Lu 17:11-14)

16. În Ierihon, Isus îl vizitează pe Zacheu, un încasator de impozite (Lu 19:2-5)

17. Isus se roagă în grădina Ghetsimani (Mt 26:36, 39; Mr 14:32, 35, 36; Lu 22:40-43)

18. Petru îl reneagă pe Isus de trei ori în curtea casei lui Caiafa (Mt 26:69-75; Mr 14:66-72; Lu 22:55-62; Ioa 18:25-27)

19. În locul numit „Craniu” (Golgota), Isus îi spune răufăcătorului: „Vei fi cu mine în Paradis!” (Lu 23:33, 42, 43)

20. Isus li se arată la doi dintre discipoli pe drumul spre Emaus (Lu 24:13, 15, 16, 30-32)

21. Isus îi duce pe discipoli până în Betania; Isus urcă la cer de pe Muntele Măslinilor, aflat în apropiere (Lu 24:50, 51)

Intrarea templului lui Irod
Intrarea templului lui Irod

Acest material video prezintă ceea ce, probabil, a văzut Zaharia în timp ce se apropia de intrarea templului. Potrivit unor surse, templul construit de Irod avea înălțimea unei clădiri cu 15 niveluri. Din câte se pare, fațada care încadra ușile templului era placată cu aur. Intrarea era spre est, astfel că, la răsărit, lumina soarelui făcea ca fațada să aibă o strălucire orbitoare.

1) Curtea Femeilor

2) Altarul ofrandei arse

3) Intrarea în Sfânta

4) Marea din metal turnat

Tetragrama în traducerea în greacă a lui Symmachus
Tetragrama în traducerea în greacă a lui Symmachus

În imaginea alăturată se vede o porțiune din Ps 69:30, 31 (Ps 68:31, 32, Septuaginta) în traducerea în greacă a lui Symmachus, care a fost realizată în secolul al II-lea e.n. Această porțiune face parte dintr-un fragment de pergament, care datează din secolul al III-lea sau al IV-lea e.n. El este cunoscut ca P. Vindobonensis Greek 39777 și se găsește în prezent la Biblioteca Națională a Austriei, din Viena. În pasajul din imagine, numele divin, scris cu litere ebraice arhaice, apare de două ori în interiorul textului grecesc. Declarația Mariei din Lu 1:46 amintește de cuvintele din Ps 69:30, 31, unde numele divin apare în textul ebraic original. În plus, traducerea în greacă a lui Symmachus, care a fost realizată după ce Luca și-a redactat evanghelia, folosește și ea Tetragrama în Ps 69:30, 31. Există deci motive întemeiate pentru a folosi numele divin în textul din Lu 1:46. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:46 și Ap. C.)

Tăblițe de scris
Tăblițe de scris

Când a scris în ebraică „Ioan este numele lui”, e posibil ca Zaharia să fi folosit o tăbliță de lemn asemănătoare celei din imagine. Astfel de tăblițe au fost utilizate secole la rând pe tot cuprinsul Orientului Mijlociu antic. Partea scobită a tăbliței era acoperită cu un strat subțire de ceară. Pe această suprafață moale se scria cu un condei de fier, de bronz sau de fildeș. În general, condeiul era ascuțit la un capăt și plat la celălalt. Capătul plat, în formă de daltă, era folosit pentru a șterge scrierea și pentru a netezi ceara. Uneori, două sau mai multe tăblițe erau legate între ele cu fâșii subțiri de piele. Comercianții, erudiții, elevii și încasatorii de impozite foloseau tăblițe pentru a face însemnări temporare. Tăblițele din fotografie au fost descoperite în Egipt și datează din secolul al II-lea sau al III-lea e.n.