Faptele apostolilor 1:1-26

1  În prima relatare, Teofil, am scris despre toate lucrurile pe care Isus le-a făcut și le-a predat+  până în ziua când a fost luat sus+, după ce, prin spiritul sfânt, le dăduse instrucțiuni apostolilor pe care îi alesese+.  După ce a suferit, el li s-a arătat viu prin multe dovezi convingătoare+. Și ei l-au văzut pe parcursul a 40 de zile, iar, în acest timp, el a vorbit despre Regatul lui Dumnezeu+.  Când s-a întrunit cu ei, le-a poruncit: „Să nu plecați din Ierusalim+, ci așteptați lucrul pe care l-a promis Tatăl+ și despre care ați auzit de la mine.  Pentru că, într-adevăr, Ioan a botezat cu apă, dar, nu peste multe zile, voi veți fi botezați cu spirit sfânt+”.  Când s-au adunat, ei l-au întrebat: „Doamne, în acest timp vei restabili regatul Israelului+?”.  El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să cunoașteți timpurile sau perioadele pe care Tatăl le-a pus sub autoritatea sa+.  Dar veți primi putere când spiritul sfânt va veni peste voi+ și îmi veți fi martori+ în Ierusalim+, în toată Iudeea, în Samaria+ și până în cea mai îndepărtată parte a pământului+”.  După ce a spus aceste lucruri, a fost înălțat în timp ce ei priveau și un nor l-a ascuns privirii lor+. 10  Și, pe când stăteau cu ochii ațintiți spre cer în timp ce el se îndepărta, iată că doi bărbați în veșminte albe*+ au stat lângă ei 11  și au zis: „Bărbați din Galileea, de ce stați și vă uitați la cer? Acest Isus, care a fost înălțat de la voi la cer, va veni în același fel în care l-ați văzut ducându-se la cer”. 12  Atunci ei s-au întors la Ierusalim+ de la muntele numit Muntele Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, la o distanță ce poate fi parcursă într-o zi de sabat. 13  Când au sosit, au urcat în camera de sus, unde erau găzduiți. Erau Petru, Ioan, Iacov și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon cel zelos și Iuda, fiul lui Iacov+. 14  Toți aceștia, într-un gând, stăruiau în rugăciune împreună cu unele femei+ și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații lui+. 15  În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraților (toată mulțimea era formată din aproximativ 120 de oameni) și a zis: 16  „Bărbaților, fraților, trebuia să se împlinească ceea ce spiritul sfânt a profețit în Scripturi prin David cu privire la Iuda+, care a devenit călăuza celor ce l-au arestat pe Isus+. 17  Căci el a fost unul dintre noi+ și a fost ales să ia parte la acest serviciu. 18  (Omul acesta a cumpărat un teren cu plata pentru nedreptatea lui+ și, căzând cu capul în jos*, a plesnit pe la mijloc și i-au ieșit toate măruntaiele+. 19  Lucrul acesta a ajuns cunoscut de toți locuitorii Ierusalimului, astfel că terenul acela a fost numit în limba lor Akeldama, adică „Terenul Sângelui”.) 20  Căci este scris în cartea Psalmilor: «Locuința lui să rămână pustie și să nu mai fie niciun locuitor în ea»+ și «Sarcina lui de supraveghere s-o ia altul»+. 21  De aceea, dintre bărbații care ne-au însoțit în tot timpul în care Domnul Isus a fost printre noi, 22  de când l-a botezat Ioan+ și până în ziua când a fost înălțat de la noi+, unul dintre aceștia să fie împreună cu noi martor al învierii sale+”. 23  Atunci i-au propus pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, care era numit și Iust, și pe Matia. 24  Și s-au rugat spunând: „O, Iehova, tu, care cunoști inimile tuturor+, arată-ne pe care dintre acești doi bărbați l-ai ales 25  să primească acest serviciu și apostolat, de la care Iuda a deviat ca să se ducă la locul lui+”. 26  Atunci au aruncat sorții pentru ei+ și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei 11 apostoli.

Note de subsol

Sau „strălucitoare”.
Sau, posibil, „umflându-se”.

Note pentru studiu

cheile Regatului cerurilor: În Biblie, cei cărora li s-au dat chei, literale sau figurative, au primit o anumită autoritate. (1Cr 9:26, 27; Is 22:20-22) Astfel, termenul „cheie” a ajuns un simbol al autorității și al responsabilității. Petru a folosit „cheile” care i-au fost încredințate pentru a le deschide evreilor (Fa 2:22-41), samaritenilor (Fa 8:14-17) și celor din națiuni (Fa 10:34-38) posibilitatea de a primi spiritul lui Dumnezeu și perspectiva de a intra în Regatul ceresc.

Faptele apostolilor: Titlul grecesc Práxeis Apostólon apare în unele manuscrise datând din secolul al II-lea e.n., însă nu există dovezi că această carte a avut inițial un titlu. Cartea este o continuare a evangheliei scrise de Luca. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:1.) Ea nu se concentrează asupra activității tuturor apostolilor, ci asupra activității lui Petru și a lui Pavel. Cartea prezintă o dare de seamă detaliată și demnă de încredere referitoare la începuturile impresionante ale congregației creștine și la extinderea ei rapidă în rândul evreilor, al samaritenilor și, în cele din urmă, al națiunilor. (Vezi nota de studiu de la Mt 16:19.) Totodată, cartea prezintă contextul istoric în care au fost redactate scrisorile de inspirație divină din Scripturile grecești creștine.

În prima relatare: Aici Luca se referă la evanghelia sa, în care vorbește despre viața lui Isus, concentrându-se asupra ‘tuturor lucrurilor pe care Isus le-a făcut și le-a predat’. În cartea Faptele, el continuă relatarea din evanghelie și consemnează cuvintele și acțiunile discipolilor lui Isus. Cele două relatări se aseamănă ca stil și exprimare și îi sunt adresate lui Teofil. Nu se menționează în mod explicit dacă Teofil a fost un discipol al lui Cristos. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:3.) Luca începe cartea Faptele făcând un rezumat al multora dintre evenimentele consemnate la sfârșitul evangheliei sale, ceea ce demonstrează că relatarea din Faptele este o continuare a primei relatări. Însă în acest rezumat, Luca se exprimă puțin diferit și oferă detalii suplimentare. (Compară Lu 24:49 cu Fa 1:1-12.)

Teofil: Atât Evanghelia după Luca, cât și Faptele apostolilor sunt adresate acestui bărbat. În Lu 1:3, numele lui este precedat de apelativul „preadistinsule”. (Pentru mai multe informații cu privire la folosirea acestui termen și la Teofil, vezi nota de studiu de la Lu 1:3.)

Regatul lui Dumnezeu: Tema principală a Bibliei, Regatul lui Iehova, este și laitmotivul cărții Faptele. (Fa 8:12; 14:22; 19:8; 20:25; 28:31) Cartea evidențiază faptul că apostolii au depus „o mărturie temeinică” despre Regat, înfăptuindu-și pe deplin serviciul. (Fa 2:40; 5:42; 8:25; 10:42; 20:21, 24; 23:11; 26:22; 28:23)

timpurile sau perioadele: În acest context, timpul este privit din două perspective. Pluralul cuvântului grecesc khrónos, tradus timpuri, se poate referi la un interval de timp nespecificat, lung sau scurt. Redat uneori prin „timp fixat” sau „timpuri fixate”, cuvântul grecesc kairós (aici forma de plural fiind tradusă prin perioade) este folosit deseori cu referire la perioade din viitor incluse în scopul sau în orarul lui Dumnezeu, în special cele asociate cu prezența lui Cristos și cu Regatul său. (Fa 3:19; 1Te 5:1; vezi notele de studiu de la Mr 1:15; Lu 21:24)

sub autoritatea sa: Această expresie arată că Iehova și-a rezervat dreptul de a stabili „timpurile sau perioadele” pentru împlinirea scopurilor sale. El este Marele Stăpân al Timpului. Înainte să moară, Isus a spus că nimeni nu știa „ziua sau ora” când avea să vină sfârșitul, nici măcar Fiul, „ci numai Tatăl”. (Mt 24:36; Mr 13:32)

tot pământul locuit . . . toate națiunile: Ambele expresii evidențiază amploarea lucrării de predicare. În sens larg, termenul grecesc redat prin „pământ locuit” (oikouménē) se referă la pământ ca locuință a omenirii. (Lu 4:5; Fa 17:31; Ro 10:18; Re 12:9; 16:14) În secolul I, termenul era folosit și cu referire la vastul Imperiu Roman, pe teritoriul căruia erau răspândiți evreii. (Lu 2:1, n.s.; Fa 24:5) Când este folosit cu sensul său general, termenul grecesc redat prin „națiune” (éthnos) se referă la un grup de oameni care sunt mai mult sau mai puțin înrudiți între ei și care au o limbă comună. Un astfel de grup național sau etnic ocupă, de regulă, un spațiu geografic bine delimitat.

va fi predicată . . . în toată lumea: La fel ca în profeția din Mt 24:14, Isus prezice aici că vestea bună avea să fie anunțată în toată lumea; el arată, totodată, că această veste bună avea să includă ceea ce a făcut femeia în semn de devoțiune față de el. Dumnezeu a inspirat trei scriitori ai evangheliilor să menționeze gestul ei. (Mr 14:8, 9; Ioa 12:7; vezi nota de studiu de la Mt 24:14)

oamenii tuturor națiunilor: Expresia din limba greacă se poate traduce literalmente prin „toate națiunile”, însă contextul arată că termenul „națiuni” se referă la oameni din toate națiunile. În greacă, pronumele redat prin „i” în expresia botezându-i este de genul masculin și se referă la oameni, nu la „națiuni”, termen care este de genul neutru. Porunca de a merge la „oamenii tuturor națiunilor” era nouă. Scripturile arată că, înainte de serviciul lui Isus, neevreii puteau să vină în Israel și să-i slujească lui Iehova. (1Re 8:41-43) Dar, prin această poruncă, Isus le-a încredințat discipolilor săi sarcina de a merge la neevrei și de a extinde lucrarea de predicare. Astfel, el a subliniat caracterul internațional al lucrării creștine de facere de discipoli. (Mt 10:1, 5-7; Re 7:9; vezi nota de studiu de la Mt 24:14)

spiritul sfânt: Sau „forța activă sfântă”. În cartea Faptele, expresia „spiritul sfânt” apare de 41 de ori, iar cuvântul „spirit” (în greacă, pneúma), cu referire la spiritul sfânt al lui Dumnezeu, mai apare de cel puțin 15 ori. (Pentru exemplificare, vezi Fa 2:4, 17, 18; 5:9; 11:28; 21:4; vezi și Glosarul, „Spirit”.) Așadar, această carte biblică evidențiază în repetate rânduri că, fără ajutorul forței active a lui Dumnezeu, continuatorii lui Isus nu ar fi putut efectua lucrarea de predicare și de predare la nivel internațional. (Compară cu nota de studiu de la Mr 1:12.)

îmi veți fi martori: Fiind evrei fideli, primii discipoli ai lui Isus erau deja martori ai lui Iehova și declarau că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat. (Is 43:10-12; 44:8) Acum însă discipolii trebuiau să fie nu numai martori ai lui Iehova, ci și ai lui Isus. Ei trebuiau să facă cunoscut rolul esențial al lui Isus în sfințirea numelui lui Iehova prin intermediul Regatului mesianic, care constituia un element nou în scopul lui Iehova. Cu excepția Evangheliei după Ioan, cartea Faptele folosește, mai mult decât oricare altă carte biblică, cuvintele grecești redate prin „martor” (mártys), „a depune mărturie” (martyréō), „a depune mărturie temeinică” (diamartýromai), precum și termeni înrudiți cu acestea. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:7.) Calitatea de martor și depunerea unei mărturii temeinice despre scopurile lui Dumnezeu – inclusiv despre Regatul său și despre rolul esențial al lui Isus – sunt două noțiuni care străbat ca un fir roșu cartea Faptele. (Fa 2:32, 40; 3:15; 4:33; 5:32; 8:25; 10:39; 13:31; 18:5; 20:21, 24; 22:20; 23:11; 26:16; 28:23) Unii creștini din secolul I au depus mărturie despre viața, moartea și învierea lui Isus, confirmându-le astfel veridicitatea, în calitate de martori oculari. (Fa 1:21, 22; 10:40, 41) Cei care au manifestat însă mai târziu credință în Isus au depus și ei mărturie pretutindeni despre importanța vieții, morții și învierii sale. (Fa 22:15; vezi nota de studiu de la Ioa 18:37)

până în cea mai îndepărtată parte a pământului: Sau „până la marginile pământului”. Aceeași expresie grecească apare în Fa 13:47, care citează profeția din Is 49:6, unde și Septuaginta folosește o redare identică. Afirmația lui Isus din Fa 1:8 face referire, din câte se pare, la profeția lui Isaia, conform căreia slujitorul lui Iehova avea să fie o „lumină a națiunilor”, astfel încât salvarea să ajungă „până la marginile pământului”. Aceasta se armonizează cu afirmația anterioară a lui Isus, potrivit căreia continuatorii săi aveau să facă „lucrări mai mari” decât el. (Vezi nota de studiu de la Ioa 14:12.) Cuvintele din acest verset concordă, de asemenea, cu ceea ce a spus Isus referitor la extinderea la nivel mondial a lucrării de predicare. (Vezi notele de studiu de la Mt 24:14; 26:13; 28:19.)

bărbați în veșminte albe: Aici se face referire la îngeri. (Compară cu Lu 24:4, 23.) În cartea Faptele, termenul „înger” (în greacă, ággelos) apare de 21 de ori, prima ocurență fiind în Fa 5:19.

cer: Termenul grecesc ouranós, care apare de trei ori în acest verset, se poate referi fie la cerurile fizice, fie la cerurile spirituale.

va veni în același fel: Cuvântul grecesc érkhomai, tradus prin verbul „a veni”, este folosit deseori în Scripturi cu sensuri diferite. În unele contexte, el se referă la venirea lui Isus ca Judecător pentru a pronunța și a executa judecata în timpul marelui necaz. (Mt 24:30; Mr 13:26; Lu 21:27) Însă acest cuvânt grecesc este folosit cu referire la Isus și în alte ocazii. (Mt 16:28–17:2; 21:5, 9; 23:39; Lu 19:38) Prin urmare, sensul verbului „a veni” este determinat în acest verset de context. Îngerii au spus că Isus „va veni”, sau se va întoarce, „în același fel” (în greacă, trópos) în care a plecat. Termenul trópos nu se referă la aceeași formă sau la același aspect sau corp, ci la aceeași modalitate. Conform contextului, modul în care a plecat Isus nu a fost observat de majoritatea oamenilor. Numai apostolii au conștientizat că Isus a părăsit pământul pentru a se întoarce la Tatăl său în cer. Isus spusese că modul în care avea să se întoarcă în calitate de Rege al ‘Regatului lui Dumnezeu’ nu avea să fie evident pentru toți – numai discipolii urmau să înțeleagă că el venise deja. (Lu 17:20; vezi nota de studiu) ‘Venirea’ menționată în Re 1:7 este diferită, întrucât cu această ocazie, „orice ochi îl va vedea”. (Re 1:7) Astfel, în contextul din Fa 1:11, verbul „a veni” pare să se refere la venirea invizibilă a lui Isus în puterea Regatului la începutul prezenței sale. (Mt 24:3)

o distanță ce poate fi parcursă într-o zi de sabat: Adică distanța pe care un israelit avea voie să o parcurgă în sabat. Sintagma folosită aici face referire la distanța dintre Muntele Măslinilor și orașul Ierusalim. Legea restricționa călătoriile în sabat, însă nu specifica distanța ce putea fi parcursă. (Ex 16:29) Cu timpul, unele surse rabinice au specificat că un evreu putea parcurge în acea zi circa 2 000 de coți (890 m). Această interpretare se baza pe cuvintele din Nu 35:5, „Să măsurați în afara orașului 2 000 de coți”, și pe afirmația din Ios 3:3, 4, potrivit căreia israeliții trebuiau să stea la circa 2 000 de coți distanță de „arca legământului”. Rabinii considerau că un israelit avea voie să parcurgă în sabat cel mult această distanță pentru a i se închina lui Iehova la tabernacol. (Nu 28:9, 10) Josephus, de exemplu, este posibil să fi calculat distanța dintre Ierusalim și Muntele Măslinilor pornind de la două puncte diferite, ceea ce explică de ce distanța menționată de el a fost o dată de 5 stadii (925 m), iar altă dată de 6 stadii (1 110 m). Indiferent cum au stat lucrurile, distanța este egală, în mare, cu distanța stabilită de rabini pentru a fi parcursă într-o zi de sabat, ceea ce concordă cu afirmația făcută de Luca în acest verset.

cel zelos: Apelativ care îl deosebește pe apostolul Simon de apostolul Simon Petru. (Lu 6:14, 15) Termenul grecesc folosit aici și în Lu 6:15, zēlōtḗs, înseamnă „zelos”, „entuziast”. Relatările din Mt 10:4 și Mr 3:18 folosesc apelativul „Cananeanul”, care este considerat a fi de origine ebraică sau aramaică și care înseamnă „zelos”, „entuziast”. Deși este posibil ca Simon să fi fost cândva un zelot, adică membru al unei grupări evreiești fanatice care lupta împotriva dominației romane, este posibil și ca el să fi primit acest apelativ datorită zelului și entuziasmului său.

frații: În Biblie, termenul grecesc adelphós poate face referire la o relație de natură spirituală, dar aici este folosit cu referire la frații vitregi ai lui Isus, adică la fiii mai mici ai lui Iosif și ai Mariei. Unii consideră că Maria a rămas fecioară după nașterea lui Isus și pretind că termenul adelphós se referă aici la veri. Totuși, în Scripturile grecești creștine este folosit un termen diferit pentru „văr”, și anume anepsiós. (Col 4:10) Există mai multe exemple care arată că, în Scripturile grecești, relațiile de familie sunt descrise cu precizie. De exemplu, se vorbește despre „fiul surorii lui Pavel”. (Fa 23:16) De asemenea, în Lu 21:16, unde apare termenul adelphós („frați”), apare și termenul syggenḗs (care înseamnă „rude”, inclusiv veri).

frații lui: Adică frații vitregi ai lui Isus. Cele patru evanghelii, Faptele apostolilor și două dintre scrisorile lui Pavel conțin expresiile „frații Domnului”, „fratele Domnului”, „frații lui” și „surorile lui”, menționând numele a patru dintre ei: Iacov, Iosif, Simon și Iuda. (1Co 9:5; Ga 1:19; Mt 12:46; 13:55, 56; Mr 3:31; Lu 8:19; Ioa 2:12) Toți aceștia s-au născut după nașterea miraculoasă a lui Isus. Majoritatea bibliștilor recunosc că Isus a avut cel puțin patru frați și două surori și că toți erau copiii biologici ai lui Iosif și ai Mariei. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:55.)

frații: În Biblie, termenul grecesc adelphós poate face referire la o relație de natură spirituală, dar aici este folosit cu referire la frații vitregi ai lui Isus, adică la fiii mai mici ai lui Iosif și ai Mariei. Unii consideră că Maria a rămas fecioară după nașterea lui Isus și pretind că termenul adelphós se referă aici la veri. Totuși, în Scripturile grecești creștine este folosit un termen diferit pentru „văr”, și anume anepsiós. (Col 4:10) Există mai multe exemple care arată că, în Scripturile grecești, relațiile de familie sunt descrise cu precizie. De exemplu, se vorbește despre „fiul surorii lui Pavel”. (Fa 23:16) De asemenea, în Lu 21:16, unde apare termenul adelphós („frați”), apare și termenul syggenḗs (care înseamnă „rude”, inclusiv veri).

frații lui: Adică frații vitregi ai lui Isus. Cele patru evanghelii, Faptele apostolilor și două dintre scrisorile lui Pavel conțin expresiile „frații Domnului”, „fratele Domnului”, „frații lui” și „surorile lui”, menționând numele a patru dintre ei: Iacov, Iosif, Simon și Iuda. (1Co 9:5; Ga 1:19; Mt 12:46; 13:55, 56; Mr 3:31; Lu 8:19; Ioa 2:12) Toți aceștia s-au născut după nașterea miraculoasă a lui Isus. Majoritatea bibliștilor recunosc că Isus a avut cel puțin patru frați și două surori și că toți erau copiii biologici ai lui Iosif și ai Mariei. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:55.)

fraților: Uneori, în Biblie, un bărbat creștin este numit ‘frate’, iar o femeie creștină, ‘soră’. (1Co 7:14, 15) Alteori, la fel ca în acest context, Biblia folosește cuvântul ‘frați’ cu referire atât la bărbați, cât și la femei. (Fa 1:13, 14) În general, cuvântul ‘frați’ era formula convențională de adresare pentru grupurile mixte, nu doar pentru bărbați. (Ro 1:13; 1Te 1:4) Cuvântul ‘frați’ este folosit cu acest sens în majoritatea scrisorilor creștine de inspirație divină. În versetul anterior (Fa 1:14), pluralul termenului grecesc adelphós este folosit cu referire la frații vitregi ai lui Isus, adică la fiii mai mici ai lui Iosif și ai Mariei. (Vezi notele de studiu de la Mt 13:55; Fa 1:14.)

mulțimea: Lit. „mulțime de nume”. Termenul grecesc ónoma folosit în acest context se referă la o persoană. El este folosit cu același sens în Re 3:4, n.s.

Bărbaților, fraților: Spre deosebire de versetul anterior, aici cuvântul ‘frați’ este folosit în asociere cu termenul grecesc anḗr, redat prin „bărbați”, „persoane de sex bărbătesc”. Folosirea celor doi termeni în contextul dezbaterii privitoare la cine trebuia să-l înlocuiască pe Iuda Iscariot ca apostol constituie un indiciu că aceste cuvinte le-au fost adresate doar membrilor de sex bărbătesc ai congregației.

căzând cu capul în jos, a plesnit pe la mijloc: Vorbind despre moartea lui Iuda, Matei spune că Iuda „s-a spânzurat”, specificând astfel modul în care s-a sinucis. (Mt 27:5) Aici însă Luca descrie rezultatul acțiunii lui Iuda. O comparație între cele două relatări dezvăluie că Iuda s-a spânzurat în apropierea unui versant abrupt. La un moment dat, frânghia sau creanga s-a rupt, astfel că el a căzut în gol, s-a lovit de stânci și a plesnit. Această concluzie pare plauzibilă având în vedere că terenul din jurul Ierusalimului este stâncos și abrupt.

supraveghetori: Cuvântul grecesc epískopos, redat prin supraveghetor, este înrudit cu verbul episkopéō, care înseamnă „a veghea cu atenție” (Ev 12:15), și cu substantivul episkopḗ, care înseamnă „inspecție” (Lu 19:44, Kingdom Interlinear; 1Pe 2:12), „a fi supraveghetor” (1Ti 3:1) sau ‘sarcină de supraveghere’ (Fa 1:20). Prin urmare, supraveghetorul era cel care îi vizita, îi inspecta și îi îndruma pe membrii congregației. Ideea de bază a termenului grecesc este cea de supraveghere protectoare. Supraveghetorii din congregația creștină au responsabilitatea de a se îngriji de starea spirituală a colaboratorilor lor în credință. Pavel a folosit aici termenul „supraveghetori” cu referire la „bătrânii” congregației din Efes. (Fa 20:17) Iar în scrisoarea adresată lui Tit, el a folosit termenul „supraveghetor” când a prezentat cerințele pentru ‘bătrânii’ din congregația creștină. (Tit 1:5, 7) Astfel, termenii grecești se referă la aceeași responsabilitate, presbýteros indicând maturitatea celui care avea această numire, iar epískopos, îndatoririle inerente numirii. Relatarea despre întâlnirea lui Pavel cu bătrânii din Efes arată că existau mai mulți bătrâni în acea congregație. Într-o congregație, numărul de supraveghetori nu era prestabilit, ci depindea de câți bărbați întruneau cerințele pentru a fi numiți „bătrâni”, adică bărbați maturi spiritualicește. În mod asemănător, când le-a scris creștinilor din Filipi, Pavel a făcut referire la „supraveghetorii” de acolo (Flp 1:1), indicând că ei slujeau în calitate de corp de bătrâni și supravegheau activitatea congregației. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:20.)

Sarcina lui de supraveghere: Sau „responsabilitatea lui de supraveghetor”. Termenul grecesc folosit aici, episkopḗ, este înrudit cu substantivul grecesc epískopos, redat prin „supraveghetor”, și cu verbul episkopéō, redat prin „vegheați cu atenție” în Ev 12:15. Petru a citat Ps 109:8 pentru a-și susține recomandarea privind ocuparea locului lăsat vacant de apostolul infidel Iuda. În acest verset, textul ebraic folosește cuvântul pequddáh, care poate fi tradus prin „sarcină de supraveghere”, „supraveghere”, „supraveghetori”. (Nu 4:16; Is 60:17) În Ps 109:8 (108:8, LXX), Septuaginta redă acest termen ebraic prin același cuvânt grecesc folosit de Luca în Fa 1:20. Din această declarație rostită de Petru sub inspirație divină reiese clar că apostolii aveau sarcina, sau responsabilitatea, de supraveghetori. Ei fuseseră numiți direct de Isus. (Mr 3:14) Astfel, congregația creștină, care s-a format la Penticosta din 33 e.n., a avut inițial 12 supraveghetori; într-o singură zi, ea a crescut de la circa 120 de membri la circa 3 000. (Fa 1:15; 2:41) Ulterior, au fost numiți și alți supraveghetori care să se îngrijească de congregația aflată în continuă creștere. Totuși, apostolii au continuat să aibă o sarcină specială de supraveghere, întrucât se pare că Iehova a stabilit ca cei 12 apostoli să constituie în viitor cele „12 pietre de temelie” ale Noului Ierusalim. (Re 21:14; vezi nota de studiu de la Fa 20:28)

a fost printre noi: Lit. „a intrat printre noi și a ieșit dintre noi”. Această sintagmă redă sensul unei expresii idiomatice semitice care se referă la îndeplinirea activităților cotidiene împreună cu alte persoane. Ea poate fi redată și prin „a trăit printre noi”. (Compară cu De 28:6, 19; Ps 121:8, n.s.)

Matia: Numele grecesc Maththías este, probabil, o prescurtare a numelui Mattathías, care derivă din numele ebraic redat prin Matitia (1Cr 15:18), însemnând „Dar de la Iehova”. Potrivit cuvintelor lui Petru (Fa 1:21, 22), Matia a fost un discipol care l-a însoțit pe Isus în timpul serviciului său de trei ani și jumătate. El a avut legături strânse cu apostolii, fiind probabil unul dintre cei 70 de discipoli pe care Isus i-a trimis să predice. (Lu 10:1) După alegerea sa, Matia „a fost numărat împreună cu cei 11 apostoli” (Fa 1:26); ulterior, când în cartea Faptele se face referire la „apostoli” sau la „Cei doisprezece”, în numărul lor este inclus și Matia. (Fa 2:37, 43; 4:33, 36; 5:12, 29; 6:2, 6; 8:1, 14)

Iehova: Manuscrisele grecești disponibile folosesc aici termenul „Domnul” (în greacă, Kýrios).Totuși, așa cum este explicat în Ap. C, există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, acest verset conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în acest verset este folosit numele Iehova.

care cunoști inimile tuturor: Scripturile ebraice menționează frecvent că Iehova Dumnezeu are capacitatea de a citi inimile. (De 8:2; 1Sa 16:7; 1Re 8:39; 1Cr 28:9; Ps 44:21; Ier 11:20; 17:10) Având în vedere acest lucru, era firesc ca iudeii vorbitori de ebraică să folosească numele divin când se rugau lui Dumnezeu. Termenul grecesc kardiognṓstēs (lit. „cunoscător de inimi”), redat prin „care cunoști inimile”, apare numai aici și în Fa 15:8, în sintagma: „Dumnezeu, care cunoaște inima”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 1:24.)

au împărțit între ei veșmintele sale: În relatarea din Ioa 19:23, 24 se găsesc detalii suplimentare, care nu sunt menționate de Matei, Marcu și Luca. Combinând informațiile din cele patru evanghelii, se pare că soldații romani au aruncat sorții atât pentru veșmintele de deasupra, cât și pentru cămașă: veșmintele de deasupra le-au împărțit „în patru, câte o parte pentru fiecare soldat” și au aruncat sorții pentru a vedea cui îi revenea fiecare parte; cămașa n-au vrut s-o împartă, astfel că au aruncat sorții pentru a vedea care dintre ei avea s-o ia. Aruncarea sorților pentru îmbrăcămintea lui Mesia a împlinit profeția din Ps 22:18. Se pare că era ceva obișnuit ca soldații care executau sentința să păstreze pentru ei hainele condamnaților. Astfel, înainte de a fi executați, răufăcătorilor li se luau hainele și obiectele personale, ceea ce făcea ca situația lor să fie și mai umilitoare.

au aruncat sorții: Când aveau de luat decizii cu privire la diverse chestiuni, slujitorii lui Dumnezeu din timpurile precreștine aruncau sorții pentru a înțelege care era voința lui Iehova. (Le 16:8; Nu 33:54; 1Cr 25:8; Pr 16:33; 18:18; vezi Glosarul, „Sorți”) În Scripturile grecești creștine, acesta este singurul loc în care se spune că discipolii lui Isus au aruncat sorții. Discipolii au apelat la această practică pentru a stabili care dintre cei doi bărbați propuși trebuia să-l înlocuiască pe Iuda Iscariot. Ei știau că aveau nevoie de îndrumarea lui Iehova. Fiecare dintre cei 12 apostoli fusese ales direct de Isus după ce acesta se rugase Tatălui său o noapte întreagă. (Lu 6:12, 13) Este demn de remarcat că, înainte ca ‘sorțul să cadă pe Matia’, discipolii analizaseră mai multe versete și îl rugaseră pe Iehova ‘să le arate’ care era persoana aleasă de el. (Fa 1:20, 23, 24) După Penticosta din 33 e.n. însă, Biblia nu mai menționează că au fost aruncați sorții pentru alegerea supraveghetorilor și a asistenților lor sau pentru luarea unor decizii importante. Această metodă nu a mai fost necesară din momentul în care spiritul sfânt a început să acționeze asupra congregației creștine. (Fa 6:2-6; 13:2; 20:28; 2Ti 3:16, 17) Supraveghetorii primeau această numire pentru că manifestau în viața lor rodul spiritului sfânt, nu pentru că ar fi fost aleși prin tragere la sorți. (1Ti 3:1-13; Tit 1:5-9) Aruncarea sorților era o practică întâlnită și în alte culturi. (Es 3:7; Ioe 3:3; Ob 11) De exemplu, soldații romani au aruncat sorții pentru veșmintele lui Isus, așa cum fusese prezis în Ps 22:18. Din câte se pare, scopul lor nu a fost să împlinească profeția biblică, ci să obțină un avantaj personal. (Ioa 19:24; vezi nota de studiu de la Mt 27:35)

numărat împreună cu: Sau „socotit împreună cu”, adică privit la fel ca ceilalți 11 apostoli. Astfel, în ziua Penticostei, existau 12 apostoli care aveau să constituie temelia Israelului spiritual. Matia avea să fie unul dintre „Cei doisprezece” care, mai târziu, au contribuit la rezolvarea chestiunii legate de discipolii vorbitori de greacă. (Fa 6:1, 2)

Multimedia

Material video: Introducere la cartea Faptele
Material video: Introducere la cartea Faptele
Faptele apostolilor – Evenimente importante
Faptele apostolilor – Evenimente importante

Evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică

1. Pe Muntele Măslinilor, în apropiere de Betania, Isus le spune discipolilor să depună mărturie despre el „până în cea mai îndepărtată parte a pământului” (Fa 1:8)

2. La Penticostă, spiritul sfânt este turnat peste discipoli, care depun mărturie în diverse limbi (Fa 2:1-6)

3. Un olog este vindecat la poarta templului numită Frumoasă (Fa 3:1-8)

4. Apostolii stau înaintea Sanhedrinului, spunând: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni” (Fa 5:27-29)

5. Ștefan este omorât cu pietre în afara Ierusalimului (Fa 7:54-60)

6. După ce discipolii se împrăștie, Filip merge la Samaria și începe să predice acolo; Petru și Ioan sunt trimiși la Samaria pentru ca persoanele botezate să primească spirit sfânt (Fa 8:4, 5, 14, 17)

7. Filip îi predică unui eunuc etiopian pe drumul de la Ierusalim la Gaza și îl botează (Fa 8:26-31, 36-38; vezi harta „Activitatea lui Filip evanghelizatorul”)

8. Isus îi apare lui Saul pe drumul spre Damasc (Fa 9:1-6)

9. Isus îl îndrumă pe Anania să meargă pe strada numită Dreaptă și să-l ajute pe Saul; Saul este botezat (Fa 9:10, 11, 17, 18)

10. După moartea Dorcăi, discipolii din Iope îl imploră pe Petru să vină din Lida, aflată în apropiere; ajuns la Iope, Petru o învie pe Dorca (Fa 9:36-41)

11. În timpul șederii sale la Iope, Petru are o viziune despre animale „pe care Dumnezeu le-a curățat” (Fa 9:43; 10:9-16)

12. Petru merge la Cezareea, unde le predică lui Corneliu și altor neevrei necircumciși; aceștia manifestă credință, primesc spirit sfânt și sunt botezați (Fa 10:23, 24, 34-48)

13. Discipolii au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia din Siria (Fa 11:26)

14. Irod îl ucide pe Iacov și îl întemnițează pe Petru; Petru este eliberat de un înger (Fa 12:2-4, 6-10)

15. Pavel își începe prima călătorie misionară, în compania lui Barnaba și a lui Ioan Marcu (Fa 12:25; 13:4, 5; vezi harta „Prima călătorie misionară a lui Pavel”)

16. Când, în Antiohia, se stârnește o dispută privitoare la circumcizie, Pavel și Barnaba prezintă chestiunea înaintea apostolilor și a bătrânilor din Ierusalim, după care se întorc în Antiohia (Fa 15:1-4, 6, 22-31)

17. Pavel își începe a doua călătorie misionară (Vezi harta „A doua călătorie misionară a lui Pavel”)

18. Pavel își începe a treia călătorie misionară (Vezi harta „A treia călătorie misionară a lui Pavel”)

19. În timp ce Pavel se află la Ierusalim, în templu izbucnește o revoltă; Pavel este arestat și le vorbește oamenilor de pe treptele Fortăreței Antonia (Fa 21:27-40)

20. Când este dezvăluit un complot pentru uciderea sa, Pavel este escortat la Antipatrida și, de acolo, la Cezareea (Fa 23:12-17, 23, 24, 31-35)

21. Procesul lui Pavel înaintea lui Festus; Pavel face apel la Cezar (Fa 25:8-12)

22. Prima etapă a călătoriei lui Pavel la Roma (Vezi harta „Călătoria lui Pavel la Roma”)

Betfaghe, Muntele Măslinilor și Ierusalimul
Betfaghe, Muntele Măslinilor și Ierusalimul

Acest scurt material video prezintă un drum care duce la Ierusalim dinspre est. El pornește din satul actual et-Tur – despre care se crede că ar corespunde cu Betfaghe, menționat în Biblie – și ajunge până în unul dintre cele mai înalte puncte ale Muntelui Măslinilor. Betania este situată la est de Betfaghe, pe versantul estic al Muntelui Măslinilor. Când veneau la Ierusalim, Isus și discipolii săi obișnuiau să înnopteze în Betania, pe locul căreia în prezent se găsește el-ʽAzariyeh (El ʽEizariya), un oraș arab al cărui nume înseamnă „Locul lui Lazăr”. Fără îndoială, Isus era găzduit în casa Martei, a Mariei și a lui Lazăr. (Mt 21:17; Mr 11:11; Lu 21:37; Ioa 11:1) Când pleca de la ei spre Ierusalim, probabil că Isus urma un traseu asemănător celui prezentat în materialul video. În 9 nisan 33 e.n., când Isus a mers călare pe un măgăruș la Ierusalim, traversând Muntele Măslinilor, este foarte probabil ca el să fi luat măgărușul din Betfaghe și de acolo să fi urmat drumul spre Ierusalim.

1. Drumul de la Betania la Betfaghe

2. Betfaghe

3. Muntele Măslinilor

4. Valea Chedron

5. Muntele Templului

Camera de sus
Camera de sus

Unele case din Israel aveau etaj. În camera de sus se ajungea fie din interior, pe niște trepte de lemn sau pe o scară mobilă de lemn, fie din exterior, pe niște trepte de piatră sau pe o scară mobilă. Isus a sărbătorit ultimul Paște cu discipolii săi și a instituit comemorarea Cinei Domnului într-o cameră mare de la etaj, probabil asemănătoare celei prezentate în imagine. (Lu 22:12, 19, 20) Când spiritul lui Dumnezeu a fost turnat peste aproximativ 120 de discipoli la Penticosta din 33 e.n., ei se aflau, din câte se pare, în camera de sus a unei case din Ierusalim. (Fa 1:13, 15; 2:1-4)