Faptele apostolilor 12:1-25

12  În timpul acela, regele Irod a început să-i persecute pe unii din congregație+.  El l-a ucis cu sabia+ pe Iacov, fratele lui Ioan+.  Când a văzut că lucrul acesta a fost pe placul iudeilor, l-a arestat și pe Petru. (Era în timpul Sărbătorii Turtelor Nedospite+.)  L-a prins și l-a aruncat în închisoare+, dându-l în grija a patru gărzi de câte patru soldați, ca să-l păzească pe rând, căci avea de gând să-l aducă* înaintea poporului după Paște+.  În timp ce Petru era ținut în închisoare, congregația se ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru el+.  În noaptea dinaintea zilei în care Irod urma să-l aducă pe Petru, acesta dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar gardienii din fața ușii păzeau închisoarea.  Dar iată că îngerul lui Iehova a apărut acolo+ și o lumină a strălucit în celulă. Lovindu-l pe Petru în coastă, el l-a trezit și i-a zis: „Ridică-te repede!”. Și lanțurile i-au căzut de la mâini+.  Îngerul i-a zis: „Îmbracă-te și pune-ți sandalele!”. El a făcut întocmai. Apoi i-a zis: „Ia-ți mantia pe tine și urmează-mă!”.  Și el a ieșit și îl urma, dar nu știa dacă ceea ce făcea îngerul era adevărat. De fapt, credea că are o viziune. 10  Trecând de primul și de al doilea post de pază, au ajuns la poarta de fier care dădea spre oraș și aceasta s-a deschis singură înaintea lor+. După ce au ieșit, au mers înainte pe o stradă și, dintr-odată, îngerul a dispărut de lângă el. 11  Dându-și seama ce se petrecea, Petru a zis: „Acum știu sigur că Iehova și-a trimis îngerul și m-a scăpat din mâna lui Irod și de tot ce așteptau iudeii să se întâmple+”. 12  După ce a înțeles aceasta, s-a dus la casa Mariei, mama lui Ioan, numit și Marcu+, unde mulți discipoli erau adunați și se rugau. 13  Când el a bătut la ușa de la intrare, o servitoare pe nume Roda a venit să vadă cine era. 14  Recunoscând vocea lui Petru, de bucurie n-a mai deschis ușa, ci a alergat înăuntru și a anunțat că Petru stătea la intrare. 15  Ei i-au zis: „Ți-ai pierdut mințile!”. Însă ea susținea că era așa cum spunea. Ei au zis: „Este îngerul lui!”. 16  Dar Petru stătea acolo și bătea. Când au deschis ușa, l-au văzut și au rămas uluiți. 17  Însă el le-a făcut semn cu mâna să tacă și le-a relatat amănunțit cum l-a scos Iehova din închisoare. Și a zis: „Spuneți-le aceste lucruri lui Iacov+ și fraților”. Apoi a ieșit și s-a dus în alt loc. 18  Când s-a făcut ziuă, era mare agitație printre soldați, care se întrebau ce se întâmplase cu Petru. 19  Irod l-a căutat peste tot și, fiindcă nu l-a găsit, a interogat gardienii și a poruncit să fie duși ca să fie pedepsiți+. A coborât apoi din Iudeea la Cezareea și a rămas un timp acolo. 20  Irod era mânios pe* oamenii din Tir și din Sidon. Atunci, fiind toți într-un gând, aceștia au venit la el* și, după ce l-au convins pe Blast, administratorul casei regelui, să-i ajute, au cerut pace, fiindcă ținutul lor primea hrană din ținutul regelui. 21  Cu o anumită ocazie, Irod s-a îmbrăcat cu veșmintele regale, s-a așezat pe scaunul de judecată și le-a ținut un discurs. 22  Atunci oamenii care erau adunați au început să strige: „Glas de dumnezeu, nu de om!”. 23  Imediat, îngerul lui Iehova l-a lovit, pentru că nu-i dăduse glorie lui Dumnezeu. Și a fost mâncat de viermi și a murit. 24  Dar cuvântul lui Iehova se răspândea și tot mai mulți oameni deveneau credincioși+. 25  Iar Barnaba+ și Saul, după ce au îndeplinit lucrarea de ajutorare în Ierusalim+, s-au întors și l-au luat cu ei pe Ioan+, numit și Marcu.

Note de subsol

Sau „să-l scoată pentru a fi judecat”.
Sau „Atunci aceștia s-au prezentat împreună înaintea lui”.
Sau „era pornit împotriva”.

Note de studiu

Irod: Adică Irod Agripa I, nepotul lui Irod cel Mare. (Vezi Glosarul.) Irod Agripa I s-a născut în anul 10 î.e.n. și a fost instruit la Roma. El și-a făcut prieteni dintre membrii familiei imperiale. Unul dintre aceștia a fost Gaius, cunoscut drept Caligula, care a devenit împărat în 37 e.n. Apoi, Gaius l-a numit pe Agripa rege peste ținuturile Ituriei, Trahonitei și Abilenei. Mai târziu, el a extins teritoriul guvernat de Agripa anexându-i Galileea și Pereea. Când Caligula a fost asasinat, în 41 e.n., Agripa se afla la Roma. Se spune că Agripa a jucat un rol important în rezolvarea crizei apărute. El a luat parte la negocierile tensionate dintre Senatul roman și Claudiu, un alt prieten influent al său. În urma negocierilor, Claudiu a fost proclamat împărat, evitându-se astfel un război civil. Drept recompensă pentru contribuția sa, Claudiu l-a numit pe Agripa rege și peste Iudeea și Samaria, care fuseseră administrate de procuratori romani încă din anul 6 e.n. Astfel, Agripa a ajuns să stăpânească un teritoriu la fel de întins ca acela condus de Irod cel Mare. Capitala regatului său era la Ierusalim, unde a intrat în grațiile conducătorilor religioși. Se spune că el a respectat cu scrupulozitate legile și tradițiile evreiești, de exemplu aducând zilnic jertfe la templu și citind în public Legea. De asemenea, se afirmă că a fost un susținător zelos al iudaismului. Totuși, el a infirmat pretenția sa de închinător al lui Dumnezeu organizând lupte de gladiatori și alte spectacole păgâne în teatre. Agripa a fost caracterizat drept un personaj perfid, superficial și extravagant. Domnia lui s-a sfârșit brusc când a fost executat de un înger al lui Iehova, așa cum se menționează în Fa 12:23. Bibliștii plasează moartea regelui Irod Agripa I în 44 e.n. El avea la acea dată 54 de ani și domnise trei ani peste toată Iudeea.

l-a ucis . . . pe Iacov, fratele lui Ioan: Din câte se pare, această execuție a avut loc în jurul anului 44 e.n. Astfel, Iacov a fost primul dintre cei 12 apostoli care a murit ca martir. Probabil că Irod l-a luat în vizor pe Iacov pentru că apostolul era cunoscut drept un apropiat al lui Isus sau pentru că avea un zel înflăcărat. Este posibil ca acest ultim aspect să fi fost motivul pentru care Iacov și fratele său Ioan primiseră porecla de „Boanerghes”, care înseamnă „Fiii Tunetului”. (Mr 3:17) Acțiunea lașă a lui Irod, motivată de rațiuni politice, nu a oprit răspândirea veștii bune, dar a privat congregația de prezența unui apostol iubit, care era un bun păstor și o sursă de încurajare. Sintagma cu sabia pare să sugereze că Iacov a fost decapitat.

în timpul Sărbătorii Turtelor Nedospite: Sărbătoarea Turtelor Nedospite începea la 15 nisan, ziua de după Paște (14 nisan), și ținea șapte zile. (Vezi Glosarul, „Sărbătoarea Turtelor Nedospite” și Ap. B15.) Referirile frecvente făcute în evanghelii și în cartea Faptele la diversele perioade de sărbătoare confirmă că evreii foloseau calendarul evreiesc și în timpul lui Isus și al apostolilor. Aceste sărbători sunt utile contribuind la stabilirea cu aproximație a evenimentelor biblice din acea vreme. (Mt 26:2; Mr 14:1; Lu 22:1; Ioa 2:13, 23; 5:1; 6:4; 7:2, 37; 10:22; 11:55; Fa 2:1; 12:3, 4; 20:6, 16; 27:9)

îngerul lui Iehova: Această expresie, care apare prima dată în Ge 16:7, este folosită de multe ori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „înger” și Tetragramă. Într-un manuscris vechi al Septuagintei, pasajul din Za 3:5, 6 folosește echivalentul grecesc ággelos („înger”, „mesager”), urmat de numele divin scris cu caractere ebraice. Acest fragment, descoperit în Deșertul Iudeei, într-o peșteră din Nahal Hever, Israel, datează din perioada 50 î.e.n. – 50 e.n. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în Fa 5:19 expresia „îngerul lui Iehova”, deși manuscrisele grecești disponibile conțin redarea „îngerul Domnului”, sunt explicate în Ap. C1 și C3, partea introductivă; Fa 5:19.

Îmbracă-te: Sau „Încinge-te”. Din câte se pare, se referă la acțiunea de a strânge o cămașă largă cu o centură sau cu o bucată de material. (Vezi nota de studiu de la Lu 12:35.)

Să aveți mijlocul încins: Această expresie idiomatică se referea la obiceiul de a ridica marginile unui veșmânt lung și a le lega cu o centură pentru a facilita munca fizică, alergarea etc. Ea a ajuns să aibă sensul de a fi pregătit pentru orice activitate. Expresii similare apar de multe ori în Scripturile ebraice. (De exemplu: Ex 12:11, n.s.; 1Re 18:46, n.s.; 2Re 3:21, n.s.; 4:29; Pr 31:17, n.s.; Ier 1:17, n.s.) Forma verbului grecesc folosit aici transmite ideea de a fi mereu gata de acțiune, ceea ce înseamnă că slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna pregătiți pentru activități spirituale. În 1Pe 1:13, expresia redată prin „pregătiți-vă . . . mintea pentru activitate” înseamnă literalmente „încingeți-vă coapsele minții”.

Iehova și-a trimis îngerul: Expresia „și-a trimis îngerul” ne duce cu gândul la acte asemănătoare de eliberare consemnate în Scripturile ebraice. De exemplu, în Da 3:28; 6:22 se spune că Dumnezeu „și-a trimis îngerul” pentru a-i salva pe Daniel și pe însoțitorii acestuia. (Compară cu Ps 34:7; vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 12:11.)

Marcu: Provine din numele latin Marcus. Marcu era numele roman al lui „Ioan” menționat în Fa 12:12. Mama sa, Maria, locuia în Ierusalim și s-a numărat printre primii discipoli ai lui Isus. Ioan Marcu era „vărul lui Barnaba” (Col 4:10), pe care l-a însoțit în unele dintre călătoriile sale. De asemenea, el a călătorit împreună cu Pavel și cu alți misionari creștini. (Fa 12:25; 13:5, 13; 2Ti 4:11) Deși în evanghelie nu se menționează cine a scris-o, unii scriitori din secolele al II-lea și al III-lea i-au atribuit-o lui Marcu.

casa Mariei: Din câte se pare, congregația din Ierusalim se întrunea într-o locuință particulară, în casa Mariei, mama lui Ioan Marcu. Fiind suficient de încăpătoare, în această casă se puteau întruni „mulți discipoli”; în plus, familia avea și o servitoare. Prin urmare, Maria trebuie să fi fost o femeie oarecum înstărită. (Fa 12:13) Relatarea biblică face referire la „casa Mariei”, fără a menționa numele unui soț, ceea ce sugerează că această femeie era, probabil, văduvă.

Ioan, numit și Marcu: Discipol al lui Isus, „vărul lui Barnaba” (Col 4:10) și scriitorul Evangheliei după Marcu. (Vezi nota de studiu de la Mr, Titlu.) În limba română, numele Ioan este echivalentul numelui ebraic Iehohanan sau Iohanan, care înseamnă „Iehova a arătat favoare”, „Iehova a fost binevoitor”. În Fa 13:5, 13, acest discipol este numit doar Ioan. Totuși, în acest verset și în Fa 12:25; 15:37 este menționat și numele său roman, Marcu. În alte versete din Scripturile grecești creștine, acest discipol este numit doar Marcu. (Col 4:10; 2Ti 4:11; Flm 24; 1Pe 5:13)

Este îngerul lui: Atât termenul ebraic, cât și cel grecesc traduși prin „înger” înseamnă „mesager”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:51.) Cei care s-au referit la „îngerul lui”, adică al lui Petru, s-au gândit, probabil, că la poartă se afla un mesager îngeresc reprezentându-l pe apostol. Din câte se pare, unii evrei credeau că fiecare slujitor al lui Dumnezeu avea propriul înger, un înger păzitor, însă această concepție nu este menționată în mod explicit în Cuvântul lui Dumnezeu. Discipolii lui Isus știau totuși că, de-a lungul istoriei, îngerii i-au ajutat pe unii slujitori ai lui Dumnezeu la nivel individual. De exemplu, Iacob a spus că Dumnezeu, ʻprin îngerul său, l-a scăpat de toate nenorocirile’. (Ge 48:16) De asemenea, cu privire la discipolii săi, Isus a spus că „îngerii lor, în cer, văd întotdeauna fața Tatălui” său, arătând astfel că îngerii sunt profund interesați de toți discipolii săi. (Vezi nota de studiu de la Mt 18:10.) Cei adunați în casa Mariei nu s-au gândit că Petru a apărut sub forma unui înger, ca și cum ar fi murit și era acum un spirit, întrucât știau ce spun Scripturile ebraice cu privire la starea morților. (Ec 9:5, 10)

îngerii lor: Atât în Scripturile ebraice, cât și în Scripturile grecești creștine, slujitorilor lui Dumnezeu li se dă asigurarea că sunt ocrotiți de armata invizibilă a lui Iehova, o armată de îngeri mereu prezentă. (2Re 6:15-17; Ps 34:7; 91:11; Fa 5:19; Ev 1:14) Sensul de bază al termenilor din limbile originale traduși prin „înger” este acela de „mesager”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:51.) Cuvintele lui Isus referitoare la acești micuți (adică discipolii săi) și „îngerii lor” nu arată neapărat că fiecare creștin loial are un înger păzitor. Cu toate acestea, îngerii veghează la bunăstarea spirituală a adevăraților creștini ca grup și manifestă un viu interes față de fiecare discipol al lui Cristos. (Vezi nota de studiu de la Fa 12:15.)

îngerii: Sau „mesagerii”. Termenul grecesc ággelos și corespondentul său ebraic malʼák apar în Biblie de aproape 400 de ori. Acești doi termeni înseamnă în principal „mesager”. Când se referă la mesageri din domeniul spiritual, termenii sunt traduși prin „îngeri”, dar, când se referă în mod clar la ființe umane, sunt redați prin „mesageri”. (Ge 16:7; 32:3; Mt 1:20; Iac 2:25; Re 22:8) De obicei, contextul clarifică dacă este vorba despre mesageri umani sau îngerești. Însă, când termenii pot fi înțeleși în ambele sensuri, una dintre variante apare în text, iar cealaltă apare deseori la nota de subsol. (Iov 4:18, n.s.; 33:23, n.s.; Ec 5:6, n.s.; Is 63:9, n.s.; vezi Glosarul) În cartea Revelația, ce abundă în simboluri, există contexte în care termenul „înger” se poate referi la ființe umane. (Re 2:1, 8, 12, 18; 3:1, 7, 14)

Iehova: Majoritatea manuscriselor grecești folosesc aici termenul „Domnul” (în greacă Kýrios). Totuși, așa cum este explicat în Ap. C, există mai multe motive pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în acest verset este folosit numele Iehova. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 12:17.)

Iacov: Foarte probabil fratele vitreg al lui Isus. Se pare că era cel mai apropiat ca vârstă de Isus, fiind menționat primul dintre cei patru fii biologici ai Mariei: Iacov, Iosif, Simon și Iuda. (Mt 13:55; Mr 6:3; Ioa 7:5) Iacov a fost martor ocular la evenimentele petrecute la Penticosta din 33 e.n., când mii dintre evreii din diasporă veniți la Ierusalim au acceptat vestea bună și au fost botezați. (Fa 1:14; 2:1, 41) Petru i-a instruit pe discipoli ʻsă-i spună aceste lucruri lui Iacov’, indicând astfel că Iacov avea un rol proeminent în congregația din Ierusalim. El este, din câte se pare, același Iacov menționat în Fa 15:13; 21:18; 1Co 15:7; Ga 1:19 (unde este numit „fratele Domnului”); 2:9, 12 și scriitorul cărții biblice care îi poartă numele. (Iac 1:1; Iuda 1)

administratorul casei regelui: Lit. „cel care era peste dormitorul regelui”. După cât se pare, era vorba despre o persoană foarte respectată căreia i se încredințaseră responsabilități importante legate de casa regală și de chestiunile personale ale regelui.

îngerul lui Iehova: Această expresie, care apare prima dată în Ge 16:7, este folosită de multe ori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „înger” și Tetragramă. Într-un manuscris vechi al Septuagintei, pasajul din Za 3:5, 6 folosește echivalentul grecesc ággelos („înger”, „mesager”), urmat de numele divin scris cu caractere ebraice. Acest fragment, descoperit în Deșertul Iudeei, într-o peșteră din Nahal Hever, Israel, datează din perioada 50 î.e.n. – 50 e.n. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în Fa 5:19 expresia „îngerul lui Iehova”, deși manuscrisele grecești disponibile conțin redarea „îngerul Domnului”, sunt explicate în Ap. C1 și C3, partea introductivă; Fa 5:19.

cuvântul lui Iehova: Această expresie își are rădăcinile în Scripturile ebraice, unde apare sub forma unei combinații între termenul ebraic pentru „cuvânt” și numele divin. Ea este folosită în circa 200 de versete. (Unele exemple sunt: 2Sa 12:9; 24:11; 2Re 7:1; 20:16; 24:2; Is 1:10; 2:3; 28:14; 38:4; Ier 1:4; 2:4; Eze 1:3; 6:1; Os 1:1; Mi 1:1; Za 9:1.) În pasajul din Za 9:1, dintr-un manuscris vechi al Septuagintei, descoperit în Nahal Hever, în Deșertul Iudeei, lângă Marea Moartă (Israel), termenul grecesc lógos este urmat de numele divin scris cu caractere ebraice antice (). Acest pergament datează din perioada 50 î.e.n. – 50 e.n. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în acest verset expresia „cuvântul lui Iehova”, deși multe manuscrise grecești conțin, în Fa 8:25, redarea „cuvântul Domnului”, sunt explicate în Ap. C3, partea introductivă; Fa 8:25.

ajutoare: Sau „lucrarea de ajutorare”. Aceasta este prima mențiune referitoare la trimiterea de ajutoare de către creștini colaboratorilor lor care locuiau în altă parte a lumii. Termenul grecesc diakonía, redat deseori prin „serviciu”, este folosit și cu sensul de „lucrarea de ajutorare” în Fa 12:25 și „serviciul pentru sfinți” în 2Co 8:4. Sensul cu care este folosit cuvântul grecesc diakonía în Scripturile grecești creștine arată că serviciul creștin vizează două aspecte. Un aspect este „misiunea [o formă a lui diakonía] împăcării”, adică lucrarea de predicare și de predare. (2Co 5:18-20; 1Ti 2:3-6) Celălalt aspect are legătură cu serviciul înfăptuit în favoarea colaboratorilor creștini, așa cum se menționează în acest verset. Pavel a spus: „Sunt diferite moduri de a sluji [forma de plural a lui diakonía], dar este același Domn”. (1Co 12:4-6, 11) El a arătat că fiecare dintre aceste aspecte ale serviciului creștin constituie „un serviciu sacru”. (Ro 12:1, 6-8)

lucrarea de ajutorare: Vezi nota de studiu de la Fa 11:29.

Multimedia

Irod Agripa I
Irod Agripa I

Moneda din imagine a fost bătută în jurul anilor 43-44 e.n. de către Irod Agripa I, menționat în Fa 12:1 drept „regele Irod”. Pe aversul ei, moneda are capul împăratului Claudiu, iar pe reversul ei, figurile lui Claudiu și Agripa I. Inscripția conține numele lui Agripa. Nepotul și predecesorul lui Claudiu, împăratul Caligula (care a domnit între 37 și 41 e.n. și care nu este menționat în Scripturi) l-a numit rege pe Irod Agripa I în 37 e.n. Mai târziu, Claudiu a extins teritoriul aflat sub jurisdicția lui Agripa. Irod Agripa I a persecutat cu înverșunare congregația creștină din secolul I, el chiar ucigându-l pe apostolul Iacov și arestându-l pe Petru. (Fa 12:1-4) Irod și-a păstrat funcția până când a murit, lovit de îngerul lui Iehova. (Fa 12:21-23)