Faptele apostolilor 26:1-32

26  Agripa+ i-a zis lui Pavel: „Ți se permite să vorbești în apărarea ta”. Atunci Pavel și-a întins mâna și a spus:  „Mă consider fericit, rege Agripa, că pot să-mi prezint astăzi apărarea înaintea ta cu privire la toate lucrurile de care mă acuză iudeii+,  mai ales pentru că tu cunoști bine toate obiceiurile iudeilor, precum și neînțelegerile dintre ei. De aceea, te rog, ascultă-mă cu răbdare!  Modul de viață pe care l-am dus încă din tinerețe în mijlocul poporului* meu și la Ierusalim este cunoscut de toți iudeii+  care mă știau dinainte. Ei pot să depună mărturie, dacă vor, că am trăit ca fariseu+, potrivit celei mai stricte secte a religiei noastre*+.  Totuși, acum sunt judecat pentru speranța în promisiunea pe care le-a făcut-o Dumnezeu strămoșilor noștri+;  este aceeași promisiune pe care cele 12 triburi ale noastre speră să o vadă împlinită aducându-i cu stăruință lui Dumnezeu un serviciu sacru zi și noapte. Pentru această speranță sunt acuzat de iudei+, o, rege!  De ce vi se pare* de necrezut că Dumnezeu scoală morții?  Și eu eram convins că trebuie să mă împotrivesc prin toate mijloacele numelui lui Isus Nazarineanul. 10  Și așa am și făcut la Ierusalim, astfel că pe mulți dintre sfinți i-am aruncat în închisoare+, fiindcă primisem autoritate de la preoții principali+. Iar când trebuiau să fie executați, îmi dădeam votul împotriva lor. 11  Am căutat să-i forțez să-și renege credința pedepsindu-i adesea în toate sinagogile. Și, pentru că eram foarte furios pe ei, am mers până acolo încât i-am persecutat și în alte orașe. 12  În acest scop mă duceam la Damasc cu autoritate și împuternicire de la preoții principali. 13  Pe la amiază, o, rege, am văzut pe drum o lumină mai puternică decât a soarelui, care a strălucit din cer în jurul meu și în jurul celor ce călătoreau cu mine+. 14  Am căzut toți la pământ, iar eu am auzit un glas care mi-a zis în limba ebraică: «Saul, Saul, de ce mă persecuți? Îți faci rău dând întruna cu piciorul în țepușe». 15  Dar eu am zis: «Cine ești, Doamne?». Și Domnul a spus: «Sunt Isus, pe care tu îl persecuți. 16  Dar ridică-te și stai în picioare. Iată de ce mă arăt ție: ca să te aleg slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor pe care te voi face să le vezi cu privire la mine+. 17  Te voi scăpa de poporul acesta și de cei din națiuni, la care te trimit+ 18  ca să le deschizi ochii+ și să-i întorci din întuneric+ la lumină+ și de sub autoritatea lui Satan+ la Dumnezeu și, astfel, să primească iertarea păcatelor+ și o moștenire printre cei sfințiți, prin credința lor în mine». 19  Prin urmare, rege Agripa, am ascultat porunca primită prin această viziune cerească 20  și le-am dus mai întâi celor din Damasc+, apoi celor din Ierusalim+ și din tot ținutul Iudeei, precum și națiunilor acest mesaj: că trebuie să se căiască și să se întoarcă la Dumnezeu făcând fapte care dovedesc căință+. 21  Din acest motiv m-au prins iudeii în templu și au încercat să mă ucidă+. 22  Totuși, pentru că am simțit ajutorul lui Dumnezeu, am continuat până în ziua de azi să le depun mărturie atât celor mici, cât și celor mari, fără să spun nimic altceva decât ceea ce au spus Profeții și Moise că se va întâmpla+: 23  că Cristosul avea să sufere+ și că, fiind primul care urma să fie înviat* din morți+, avea să predice și să aducă lumină atât acestui popor, cât și națiunilor+”. 24  Și, în timp ce Pavel spunea aceste lucruri în apărarea sa, Festus a zis cu glas tare: „Ți-ai pierdut mințile, Pavel! Învățătura ta multă te duce la nebunie!”. 25  Dar Pavel a zis: „Nu mi-am pierdut mințile, Excelența Ta, Festus. Dimpotrivă, ceea ce spun este adevărat și rațional. 26  De fapt, regele căruia îi vorbesc atât de deschis știe bine aceste lucruri. Sunt convins că niciunul dintre ele nu scapă atenției sale, căci nu s-au făcut în secret+. 27  Crezi tu, rege Agripa, în Profeți? Știu că crezi”. 28  Dar Agripa i-a zis lui Pavel: „Curând m-ai convinge și pe mine să devin creștin!”. 29  Atunci Pavel a spus: „Mă rog lui Dumnezeu ca, fie curând, fie mai târziu, nu numai tu, ci toți cei care mă ascultă azi să fie așa cum sunt eu, în afară de aceste lanțuri”. 30  Atunci regele s-a ridicat și, la fel, guvernatorul, Berenice și bărbații care stăteau cu ei. 31  Și, în timp ce ieșeau, își spuneau unii altora: „Omul acesta nu face nimic care să merite moartea sau închisoarea+”. 32  Agripa i-a zis apoi lui Festus: „Omul acesta putea fi eliberat dacă nu făcea apel la Cezar+”.

Note de subsol

Sau „națiunii”.
Sau „a formei noastre de închinare”.
Sau „judecați ca fiind”.
Lit. „primul din înviere”.

Note pentru studiu

sectei: Termenul grecesc redat aici prin „sectă”, haíresis (din care derivă cuvântul „erezie”), se pare că a avut inițial sensul de „alegere”. Cu acest sens a fost folosit termenul în Septuaginta, în Le 22:18, unde se menționează că israeliții aduceau daruri „din propria [lor] voință”. Așa cum este folosit în Scripturile grecești creștine, acest termen face referire la un grup de oameni cu vederi și doctrine diferite. El este folosit cu privire la membrii celor două ramuri principale ale iudaismului: fariseii și saducheii. (Fa 5:17; 15:5; 26:5) Cei care nu erau creștini numeau creștinismul „sectă” sau ‘secta nazarinenilor’, considerând-o, probabil, o grupare desprinsă din religia iudaică. (Fa 24:5, 14; 28:22) Termenul grecesc haíresis a fost aplicat și la grupările care s-au cristalizat în interiorul congregației creștine. Isus a evidențiat importanța unității și s-a rugat ca ea să domnească în mijlocul continuatorilor săi (Ioa 17:21), iar apostolii au căutat să păstreze unitatea în congregația creștină. (1Co 1:10; Iuda 17-19) Dacă membrii congregației s-ar fi divizat în grupări sau facțiuni, acest lucru ar fi distrus unitatea. Prin urmare, folosit cu referire la astfel de grupări, termenul grecesc haíresis a dobândit conotația negativă de „facțiune”, „grup divizat”, „sectă”. Convingerile divergente puteau da naștere la dispute, disensiuni și chiar animozități. (Compară cu Fa 23:7-10.) Așadar, sectele erau considerate ‘lucrări ale cărnii’ și trebuiau evitate. (Ga 5:19-21; 1Co 11:19; 2Pe 2:1)

celei mai stricte secte a religiei noastre: Sau „celei mai stricte secte a formei noastre de închinare”. (Vezi nota de studiu de la Fa 24:5.)

aducându-i . . . un serviciu sacru: Verbul grecesc latreúō înseamnă în principal a sluji. În Scripturi, acest termen se referă, în general, la serviciul adus lui Dumnezeu sau la un serviciu care are legătură cu închinarea la Dumnezeu (Mt 4:10; Lu 2:37; 4:8; Fa 7:7; Ro 1:9; Flp 3:3; 2Ti 1:3; Ev 9:14; 12:28; Re 7:15; 22:3), inclusiv serviciul de la sanctuar sau de la templu (Ev 8:5; 9:9; 10:2; 13:10). Astfel, în unele contexte, termenul grecesc latreúō poate fi redat prin „a se închina”. În câteva ocurențe, el face referire la închinarea falsă, adică la închinarea, sau la serviciul, care se aduce unor lucruri create. (Fa 7:42; Ro 1:25) Unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine (având simbolurile J14-17 în Ap. C4) conțin redarea „slujindu-i (închinându-i-se) lui Iehova”.

Nazarineanul: Vezi nota de studiu de la Mr 10:47.

îmi dădeam votul: Lit. „aruncam o pietricică”, adică o pietricică folosită pentru votarea sentinței. Cuvântul grecesc psḗphos face referire la o piatră de dimensiuni mici, în Re 2:17 fiind tradus prin „pietricică”. Pietricelele erau folosite în tribunale pentru emiterea unei judecăți sau pentru exprimarea unei opinii privitoare la nevinovăția sau vinovăția cuiva. Pietricelele albe erau folosite pentru pronunțarea nevinovăției unei persoane, sau pentru achitarea acesteia, în timp ce pietricelele negre, pentru pronunțarea vinovăției, sau a sentinței de condamnare.

în limba ebraică: Vezi nota de studiu de la Ioa 5:2.

dând . . . cu piciorul în țepușe: Țepușa este un băț ascuțit cu care se mână un animal. (Ju 3:31) Expresia „a da cu piciorul în țepușe” face referire la un proverb din literatura greacă. Ea evocă imaginea unui taur încăpățânat care se împotrivește când este îmboldit cu o țepușă lovind cu piciorul și rănindu-se, astfel, singur. Înainte de a deveni creștin, Saul s-a comportat într-un mod asemănător. Luptând împotriva continuatorilor lui Isus, care erau susținuți de Iehova Dumnezeu, Pavel a riscat să-și facă mult rău. (Compară cu Fa 5:38, 39; 1Ti 1:13, 14.) În Ec 12:11, cuvântul ʻțepușeleʼ este folosit cu sens figurat, făcând referire la cuvintele unei persoane înțelepte care îl determină pe cel care ascultă să urmeze sfatul.

Căiți-vă: Termenul grecesc folosit aici ar putea fi redat literalmente prin „a-și schimba mintea”, ceea ce transmite ideea de schimbare în gândire, atitudine și intenție. În acest context, verbul „a se căi” este folosit cu referire la relația unei persoane cu Dumnezeu. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:8, 11 și Glosarul, „Căință”.)

rod care să arate căință: Expresia face referire la acțiuni care indicau o schimbare în ce privește gândirea și atitudinea celor care îl ascultau pe Ioan. (Lu 3:8; Fa 26:20; vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 11 și Glosarul, „Căință”)

să se căiască: Termenul grecesc folosit aici ar putea fi redat literalmente prin „a-și schimba mintea”, ceea ce transmite ideea de schimbare în gândire, atitudine și intenție. În acest context, îndemnul la căință este asociat cu expresia să se întoarcă la Dumnezeu, referindu-se, astfel, la relația unei persoane cu Dumnezeu. Căința sinceră presupune fapte care dovedesc căință. Cu alte cuvinte, acțiunile unei persoane trebuie să demonstreze că aceasta și-a schimbat realmente modul de gândire sau atitudinea. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 8; Lu 3:8 și Glosarul, „Căință”.)

creștini: Termenul grecesc Khristianós, însemnând „continuator al lui Cristos”, apare doar de trei ori în Scripturile grecești creștine. (Fa 11:26; 26:28; 1Pe 4:16) El derivă de la Khristós, care înseamnă Cristos, sau Uns. Creștinii urmează atât exemplul, cât și învățăturile lui Isus, „Cristosul”, sau cel uns de Iehova. (Lu 2:26; 4:18) Numele de „creștini” a fost dat, „prin voința divină”, probabil în anul 44 e.n., când au avut loc evenimentele menționate în acest verset. Din câte se pare, numele era bine cunoscut când Pavel a fost audiat de regele Irod Agrippa al II-lea, în jurul anului 58 e.n., întrucât regele știa cine erau creștinii. (Fa 26:28) Istoricul Tacitus arată că aproximativ în 64 e.n., termenul „creștin” era folosit de locuitorii Romei. În plus, între anii 62 și 64 e.n., Petru și-a redactat prima scrisoare adresată creștinilor răspândiți pe teritoriul Imperiului Roman. În acea perioadă, numele de „creștin” pare să fi fost larg răspândit și bine cunoscut. (1Pe 1:1, 2; 4:16) Purtând acest nume dat de Dumnezeu, discipolii lui Isus nu mai puteau fi considerați o sectă iudaică.

Cezarului: Sau „împăratului”. Împăratul roman aflat la putere în timpul serviciului pământesc al lui Isus era Tiberiu. Termenul „Cezar” nu se referea însă doar la împăratul aflat în exercițiul funcțiunii. El se putea referi și la autoritatea romană civilă, adică Statul, și la reprezentanții săi oficiali, pe care Pavel i-a numit ‘autoritățile superioare’, iar Petru, ‘regele’ și ‘guvernatorii’ acestuia. (Ro 13:1-7; 1Pe 2:13-17; Tit 3:1; vezi Glosarul)

Cezarului: Sau „împăratului”. Împăratul roman din acea vreme era Claudiu, care a domnit între anii 41 și 54 e.n. (Fa 11:28; 18:2; vezi nota de studiu de la Mt 22:17 și Glosarul)

Cezar: Sau „împărat”. Împăratul roman din acea perioadă a fost Nero. El a domnit între anii 54 e.n. și 68 e.n., când s-a sinucis, în jurul vârstei de 31 de ani. Toate mențiunile la Cezar din capitolele 25 la 28 din Faptele se referă la Nero. (Vezi notele de studiu de la Mt 22:17; Fa 17:7 și Glosarul.)

Multimedia