Să avem grijă ca inima noastră să nu ajungă trufaşă

„Dumnezeu li se opune celor orgolioşi.“ — IACOV 4:6.

1. Daţi un exemplu care arată că, într-o anumită măsură, mândria poate fi un sentiment pozitiv.

 AI AVUT vreodată motive să fii mândru? Cei mai mulţi dintre noi au încercat acest plăcut sentiment. Da, nu e greşit să fim mândri în anumite situaţii. De exemplu, când părinţii merg la şcoală şi află că fiul sau fiica lor are o purtare exemplară şi învaţă bine, pe faţă li se citeşte satisfacţia. Apostolul Pavel şi însoţitorii lui se mândreau cu o congregaţie nouă, la formarea căreia contribuiseră şi ei, deoarece fraţii dădeau dovadă de fidelitate, perseverând în pofida persecuţiilor. — 1 Tesaloniceni 1:1, 6; 2:19, 20; 2 Tesaloniceni 1:1, 4.

2. De ce sentimentele de mândrie sunt, de obicei, dăunătoare?

² Din exemplele de mai sus înţelegem că termenul mândrie se poate referi şi la satisfacţia pe care o procură o acţiune sau un lucru pe care l-am obţinut. De cele mai multe ori însă mândria înseamnă o părere exagerat de bună despre sine, un sentiment de superioritate datorat capacităţilor, înfăţişării, bogăţiei sau poziţiei. Ea se manifestă adesea prin aroganţă. Fără îndoială, noi, creştinii, trebuie să ne păzim de acest fel de mândrie. De ce? Deoarece avem o tendinţă înnăscută spre egoism pe care am moştenit-o de la Adam (Geneza 8:21). Prin urmare, inima ne poate înşela cu uşurinţă aşa încât să fim mândri din motive neîntemeiate. De exemplu, creştinii nu trebuie să se mândrească cu rasa, bogăţia, instruirea, capacităţile sau realizările lor profesionale în comparaţie cu alţii. Mândria care provine din astfel de lucruri este nepotrivită şi îi displace lui Iehova. — Ieremia 9:23; Faptele 10:34, 35; 1 Corinteni 4:7; Galateni 5:26; 6:3, 4.

3. Ce este trufia, şi ce a spus Isus în acest sens?

³ Mai există un motiv pentru a respinge mândria nepotrivită. Dacă îi permitem să ni se dezvolte în inimă, aceasta poate degenera în trufie, o formă josnică de mândrie. Ce este trufia? Pe lângă faptul că se simte superior, omul trufaş îi dispreţuieşte pe alţii, pe cei pe care el sau ea îi consideră inferiori (Luca 18:9; Ioan 7:47–49). Isus a menţionat „orgoliul“ [„trufia“, Noul Testament, Pascal], alături de alte lucruri rele care ies „din inimă“ şi „îl întinează pe om“ (Marcu 7:20–23). Creştinii înţeleg deci că este vital să nu ajungă să aibă o inimă trufaşă.

4. De ce este util să analizăm unele relatări biblice despre oameni trufaşi?

⁴ Pentru a evita trufia, ne-ar putea fi de folos să analizăm unele relatări biblice despre oameni trufaşi. Astfel, vom depista mai uşor sentimentele de mândrie nepotrivită care ar putea exista în inima noastră sau care s-ar putea dezvolta în timp. De asemenea, vom fi ajutaţi să  respingem gândurile sau sentimentele care ar putea face ca inima noastră să ajungă trufaşă. Prin urmare, nu vom avea de suferit când Dumnezeu va acţiona potrivit avertismentului său: „Voi scoate din mijlocul tău pe cei încântaţi de mândria ta [cei ce exultă cu trufie, NW] şi nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt“. — Ţefania 3:11.

Dumnezeu ia măsuri împotriva celor trufaşi

5, 6. În ce fel s-a dovedit trufaş faraonul, şi cu ce rezultat?

⁵ Putem să înţelegem, de asemenea, cum consideră Iehova trufia dacă analizăm modul în care a acţionat el faţă de conducători puternici, precum faraonul din zilele lui Moise. Nu încape îndoială că faraonul avea o inimă trufaşă. Considerându-se un zeu care merita închinare, el îi dispreţuia pe sclavii săi, adică pe israeliţi. Să ne amintim cum a reacţionat când i s-a cerut să le dea voie israeliţilor să meargă în pustie ca ‘să ţină o sărbătoare’ pentru Iehova. „Cine este DOMNUL, ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece?“, a răspuns cu trufie faraonul. — Exodul 5:1, 2.

⁶ După ce faraonul a văzut şase plăgi abătându-se asupra Egiptului, Iehova i-a spus lui Moise să-l întrebe: „Tot te mai porţi cu trufie cu poporul meu şi nu-l laşi să plece?“ (Exodul 9:17, NW). Moise a anunţat apoi a şaptea plagă: o grindină care avea să distrugă ţara. La scurt timp după ce îi eliberase pe israeliţi în urma celei de-a zecea plăgi, faraonul s-a răzgândit şi a pornit în urmărirea lor. În cele din urmă, faraonul şi armatele lui au fost prinşi în capcană la Marea Roşie. Imaginaţi-vă ce trebuie să fi gândit când au văzut apele prăbuşindu-se peste ei! Unde a dus trufia faraonului? Elita armatelor sale a spus: „Hai să fugim dinaintea lui Israel, căci DOMNUL Se luptă pentru el împotriva egiptenilor!“ — Exodul 14:25.

7. În ce fel s-au dovedit trufaşi unii conducători ai Babilonului?

⁷ Iehova a umilit şi alţi conducători trufaşi. Unul a fost Sanherib, regele Asiriei (Isaia 36:1–4, 20; 37:36–38). În cele din urmă, Asiria a fost cucerită de babilonieni, dar doi regi babilonieni trufaşi au fost şi ei umiliţi. Să ne amintim că regele Belşaţar a dat un ospăţ în timpul căruia el şi invitaţii săi au băut vin din vasele luate de la templul lui Iehova slăvind zeii Babilonului. Deodată a apărut o mână de om care a scris un mesaj pe perete. Când i s-a cerut să explice scrierea misterioasă, profetul Daniel i-a reamintit lui Belşaţar: „Dumnezeul Cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie . . .; Dar, când i s-a îngâmfat inima [inima i-a ajuns trufaşă, NW] . . . , a fost aruncat de pe tronul împărăţiei lui şi a fost despuiat de slava lui; Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri“ (Daniel 5:3, 18, 20, 22). Chiar în noaptea aceea, armata medo-persană a cucerit Babilonul, iar Belşaţar a fost omorât. — Daniel 5:30, 31.

8. Ce măsuri a luat Iehova împotriva unor oameni trufaşi?

⁸ Să ne gândim şi la alţi oameni trufaşi care au dispreţuit poporul lui Iehova: filisteanul uriaş Goliat, Haman, prim-ministrul persan, şi regele Irod Agripa, care a guvernat în provincia Iudeea. Din cauza trufiei lor, toţi trei au fost loviţi de Dumnezeu cu o moarte umilitoare (1 Samuel 17:42–51; Estera 3:5, 6; 7:10; Faptele 12:1–3, 21–23). Modul în care a acţionat Iehova faţă de aceşti oameni trufaşi subliniază următorul adevăr: „Mândria merge înaintea distrugerii şi un duh îngâmfat [spiritul trufaş, NW] înaintea căderii“ (Proverbele 16:18). Aşadar, nu încape îndoială că „Dumnezeu li se opune celor orgolioşi“, sau trufaşi. — Iacov 4:6.

9. Cum s-au dovedit trădători regii Tirului?

⁹ Spre deosebire de conducătorii trufaşi ai Egiptului, Asiriei şi Babilonului, o perioadă regele  Tirului a ajutat poporul lui Dumnezeu. În timpul domniei lui David şi a lui Solomon, el a trimis meşteşugari şi materiale pentru construirea unor edificii oficiale şi a templului lui Dumnezeu (2 Samuel 5:11; 2 Cronici 2:11–16). Din nefericire, mai târziu, regii Tirului s-au întors împotriva poporului lui Iehova. De ce? — Psalmul 83:3–7; Ioel 3:4–6; Amos 1:9, 10.

„Inima ta a ajuns trufaşă“

10, 11. a) Cine ar putea fi comparat cu regii Tirului? b) De ce şi-a schimbat Tirul atitudinea faţă de Israel?

¹⁰ Iehova l-a inspirat pe profetul său Ezechiel să demaşte şi să condamne dinastia de regi ai Tirului. Mesajul adresat „împăratului Tirului“ conţine expresii care se potrivesc atât dinastiei Tirului, cât şi primului trădător, Satan, care „nu a stat neclintit în adevăr“ (Ezechiel 28:12; Ioan 8:44). Satan a fost odinioară o fiinţă spirituală loială din organizaţia lui Iehova alcătuită din fiii săi cereşti. Prin intermediul lui Ezechiel, Iehova Dumnezeu a lăsat să se înţeleagă cauza principală pentru care regii Tirului şi Satan au devenit trădători:

¹¹ „Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe . . . Erai uns ca heruvim ocrotitor . . . Ai fost desăvârşit în căile tale, din ziua când ai fost creat, până în ziua când s-a găsit nedreptatea în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de violenţă şi ai păcătuit; de aceea . . . te-am năruit, heruvim ocrotitor . . . Ţi s-a îngâmfat inima [Inima ta a ajuns trufaşă, NW] din cauza frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea din pricina splendorii tale“ (Ezechiel 28:13–17). Da, din cauza trufiei, regii Tirului au recurs la violenţă împotriva poporului lui Iehova. Tirul devenise un centru comercial prosper şi renumit pentru mărfurile sale alese (Isaia 23:8, 9). Regii Tirului au ajuns să se considere foarte importanţi şi au început să persecute poporul lui Dumnezeu.

12. Cum a ajuns Satan un trădător, şi ce a continuat el să facă?

¹² În mod asemănător, fiinţa spirituală care a devenit Satan avea cândva înţelepciunea necesară pentru a îndeplini orice însărcinare dată de Dumnezeu. Însă, în loc să fie recunoscător, el ‘s-a umflat de mândrie’ şi a început să dispreţuiască guvernarea divină (1 Timotei 3:6). El a ajuns să se considere atât de important, încât a început să râvnească la închinarea adusă de Adam şi Eva lui Dumnezeu. Această dorinţă nelegiuită „a devenit fecundă“ şi a dat naştere păcatului (Iacov 1:14, 15). Satan a amăgit-o pe Eva convingând-o să mănânce din rodul singurului pom interzis de Dumnezeu. Apoi, Satan s-a folosit de ea pentru a-l determina şi pe Adam să mănânce din fructul oprit (Geneza 3:1–6). Astfel, prima pereche umană a respins dreptul lui Dumnezeu de a guverna peste ei; cei doi oameni au devenit, de fapt, închinătorii lui Satan. Trufia lui Satan nu cunoaşte limite. El a încercat să amăgească toate  fiinţele raţionale din cer şi de pe pământ, chiar şi pe Isus Cristos, ca să i se închine şi, astfel, să respingă suveranitatea lui Iehova. — Matei 4:8–10; Revelaţia 12:3, 4, 9.

13. Unde a dus trufia?

¹³ Înţelegem deci că trufia provine de la Satan; ea este cauza principală a păcatului, suferinţei şi corupţiei din lumea de azi. Fiind „dumnezeul acestui sistem de lucruri“, Satan continuă să promoveze mândria nepotrivită şi trufia (2 Corinteni 4:4). Ştiind că mai are puţin timp la dispoziţie, Satan poartă război împotriva creştinilor adevăraţi. Obiectivul lui este să-i îndepărteze de Dumnezeu, să-i determine să devină iubitori de sine, aroganţi şi orgolioşi. Biblia a prezis că astfel de trăsături egoiste se vor regăsi în comportamentul multora în aceste ‘ultime zile’. — 2 Timotei 3:1, 2; Revelaţia 12:12, 17.

14. Ce regulă aplică Iehova în relaţiile cu creaturile sale înzestrate cu raţiune?

¹⁴ Isus Cristos a demascat cu îndrăzneală urmările dezastruoase ale trufiei lui Satan. În cel puţin trei ocazii şi în prezenţa duşmanilor săi care se considerau drepţi, Isus a prezentat regula pe care o aplică Iehova în relaţiile cu oamenii: „Cel care se înalţă va fi umilit, dar cel care se umileşte va fi înălţat“. — Luca 14:11; 18:14; Matei 23:12.

Să ne păzim inima de trufie

15, 16. De ce a devenit Agar trufaşă?

¹⁵ Poate aţi remarcat că personajele trufaşe despre care am vorbit mai sus ocupau poziţii importante. Înseamnă asta că omul de rând nu poate deveni trufaş? Nicidecum. Să analizăm în acest sens un incident care a avut loc în familia lui Avraam. Patriarhul nu avea moştenitor, iar soţia lui, Sara, trecuse de vârsta când putea să aibă copii. Potrivit obiceiului vremii, bărbaţii aflaţi în situaţia lui Avraam îşi luau încă o soţie ca să aibă copii. Dumnezeu a permis astfel de căsătorii deoarece nu venise încă timpul să restabilească pentru închinătorii adevăraţi norma sa iniţială referitoare la căsătorie. — Matei 19:3–9.

¹⁶ La îndemnul soţiei sale, Avraam a acceptat să aibă un potenţial moştenitor prin Agar, servitoarea egipteancă a Sarei. Agar, soţia secundară a lui Avraam, a rămas însărcinată. În loc să fie profund recunoscătoare pentru favoarea care i se acordase, Agar a permis ca inima ei să ajungă trufaşă. Biblia spune: „Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa“. Această atitudine a creat atâta tensiune în familia lui Avraam, încât Sara a alungat-o pe Agar.  Dar exista o soluţie. Îngerul lui Dumnezeu a sfătuit-o pe Agar: „Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-te [umileşte-te, NW] sub mâna ei“ (Geneza 16:4, 9). Din câte se pare, Agar a urmat acest sfat, şi-a corectat atitudinea faţă de Sara şi a devenit mama multor generaţii.

17, 18. De ce toţi trebuie să ne păzim de trufie?

¹⁷ Cazul lui Agar dovedeşte că o persoană poate deveni trufaşă când situaţia i se schimbă în bine. Învăţăm deci că până şi un creştin care i-a slujit cu o inimă curată lui Dumnezeu poate deveni trufaş după ce obţine bogăţii sau autoritate. El poate dezvolta această atitudine şi dacă e lăudat pentru realizările, înţelepciunea sau capacităţile sale. Da, creştinul trebuie să fie atent ca trufia să nu prindă rădăcini în inima lui. Este foarte important să fie vigilent în acest sens mai ales când are succes într-un anumit aspect al vieţii sau când primeşte mai multe responsabilităţi.

¹⁸ Ştiind cum priveşte Dumnezeu această trăsătură de caracter, avem cea mai puternică motivaţie pentru a nu fi trufaşi. În Cuvântul său citim: „Privirile trufaşe şi inima îngâmfată, această candelă a celor răi, nu sunt decât păcat“ (Proverbele 21:4). Demn de remarcat este că Biblia îi avertizează în mod expres pe cei „care sunt bogaţi în actualul sistem de lucruri“ să nu fie „trufaşi“ (1 Timotei 6:17; Deuteronomul 8:11–17). Pe de altă parte, creştinii care nu sunt bogaţi nu trebuie să aibă „un ochi invidios“. Ei trebuie să ţină minte că oricine poate deveni trufaş, sărac sau bogat deopotrivă. — Marcu 7:21–23; Iacov 4:5.

19. Cum şi-a stricat Ozia buna reputaţie?

¹⁹ Trufia şi alte trăsături nelegiuite pot strica relaţiile cu Iehova. Să ne gândim, de pildă, cum a acţionat regele Ozia în prima parte a domniei sale. Biblia spune: „El a făcut ce era drept înaintea DOMNULUI . . . A căutat pe Dumnezeu . . . . Şi în timpul cât a căutat pe DOMNUL, Dumnezeu l-a făcut să prospere“ (2 Cronici 26:4, 5). Însă, din nefericire, Ozia şi-a stricat buna reputaţie, deoarece „inima i s-a înălţat [i-a devenit trufaşă, NW] până la cădere“. El a ajuns să se considere atât de important, încât a intrat în templu să ardă tămâie. Când preoţii l-au avertizat să nu comită acest act de înfumurare, „Ozia s-a mâniat“. Ca urmare, Iehova l-a lovit cu lepră, iar Ozia a murit dezaprobat de Dumnezeu. — 2 Cronici 26:16–21.

20. a) De ce a fost în pericol reputaţia regelui Ezechia? b) Ce vom analiza în articolul următor?

²⁰ Să analizăm, prin contrast, exemplul regelui Ezechia. La un moment dat, reputaţia sa excelentă era în pericol de a fi compromisă deoarece ‘inima [regelui] a ajuns trufaşă’. Din fericire, „Ezechia s-a umilit din trufia inimii lui“ şi a redobândit favoarea divină (2 Cronici 32:25, 26, NW). Să observăm că remediul la trufia lui Ezechia a fost umilinţa. Da, umilinţa este opusul trufiei. Iată de ce în articolul  următor vom analiza cum putem să cultivăm şi să ne păstrăm umilinţa creştină.

21. Ce pot spera creştinii umili?

²¹ Să nu uităm deci ce urmări dezastruoase are trufia. Întrucât „Dumnezeu li se opune celor orgolioşi“, sau trufaşi, să fim hotărâţi să respingem sentimentele de mândrie nepotrivită. Dacă ne străduim să fim creştini umili, putem spera să supravieţuim zilei celei mari a lui Dumnezeu, când cei trufaşi şi „roadele“ lor vor fi înlăturaţi de pe pământ. Atunci, „mândria omului va fi smerită şi trufia oamenilor va fi plecată; numai DOMNUL va fi înălţat în ziua aceea“. — Isaia 2:17.

Idei la care să medităm

• Cum l-aţi descrie pe omul trufaş?

• De unde provine trufia?

• Cum ar putea deveni cineva trufaş?

• De ce trebuie să ne păzim de trufie?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Din cauza trufiei, faraonul a fost umilit

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Când a ajuns să aibă o poziţie privilegiată, Agar a devenit trufaşă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Ezechia s-a umilit şi a redobândit favoarea divină