Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Sunteți mai valoroși.” (MATEI 10:31)

Își îndreaptă Dumnezeu atenția spre tine?

Își îndreaptă Dumnezeu atenția spre tine?

CE NE DEZVĂLUIE CREAȚIA

Prima oră de viață a unui nou-născut este vitală pentru adaptarea acestuia la lumea exterioară. Mamele care își țin la piept bebelușii în aceste momente esențiale contribuie considerabil la dezvoltarea și creșterea micuților lor. *

Ce o motivează pe o mamă să se îngrijească cu drag de bebelușul ei? În revista The Journal of Perinatal Education, prof. Jeannette Crenshaw precizează că un nivel ridicat de oxitocină „generează sentimentele materne după naștere, când mama își atinge, își privește și își hrănește sugarul”. Alt hormon, eliberat tot în această perioadă, „ajută mama să interacționeze cu bebelușul” și chiar să-și găsească plăcerea în aceasta. De ce este semnificativ acest exemplu?

Legătura strânsă dintre mamă și copil a fost concepută de iubitorul nostru Creator, Iehova * Dumnezeu. Pentru regele David, aducerea lui pe lume, sau ‘scoaterea lui din pântece’, și sentimentul de siguranță avut în brațele mamei s-au datorat lui Dumnezeu. El s-a rugat: „Ți-am fost dat în grijă de când m-am născut; din pântecele mamei mele ești Dumnezeul meu”. (Psalmul 22:9, 10)

GÂNDEȘTE-TE: Dacă Dumnezeu a creat un proces atât de complex pentru a se asigura că o mamă se va îngriji cu iubire de micuțul ei și îi va satisface necesitățile, nu e logic să credem că Dumnezeu se interesează de fiecare dintre noi, „copiii lui”? (Faptele 17:29)

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE GRIJA IUBITOARE A LUI DUMNEZEU

Isus Cristos, care îl cunoaște pe Creator mai bine ca oricine, a spus: „Nu se vând două vrăbii pentru o monedă de mică valoare? Totuși, niciuna dintre ele nu cade la pământ fără ca Tatăl vostru să știe. Dar vouă, chiar și perii capului vă sunt toți numărați. De aceea, nu vă temeți: Voi sunteți mai valoroși decât multe vrăbii”. (Matei 10:29-31)

Puțini dintre noi acordă atenție fiecărei păsări pe care o văd și, cu siguranță, și mai puțini observă când ‘una dintre ele cade la pământ’. Însă Tatăl nostru ceresc o remarcă pe fiecare! Iar păsările, chiar multe la număr, nu valorează în ochii lui mai mult decât un om. Prin urmare, lecția ar fi aceasta: ‘Nu trebuie să te temi’ că Dumnezeu nu își îndreaptă atenția spre tine. Dimpotrivă, el este profund interesat de tine!

Dumnezeu este sincer interesat de noi și veghează asupra noastră cu iubire

Ce asigurare primim din Biblie

  • „Ochii lui Iehova sunt în orice loc, observându-i atât pe cei răi, cât și pe cei buni.” (PROVERBELE 15:3)

  • „Ochii lui Iehova sunt peste cei drepți, iar urechile lui ascultă strigătul lor de ajutor.” (PSALMUL 34:15)

  • „Mă voi bucura mult datorită iubirii tale loiale, pentru că ai văzut necazul meu; tu știi cât de mare este suferința mea.” (PSALMUL 31:7)

„AM AVUT SENTIMENTUL CĂ IEHOVA NU MĂ IUBEȘTE”

Se schimbă ceva în viața noastră dacă știm că Dumnezeu este sincer interesat de noi și veghează asupra noastră cu iubire? Cu siguranță, da, așa cum reiese și din experiența lui Hannah, * din Anglia:

„De multe ori am avut sentimentul că Iehova nu mă iubește și că nu-mi răspunde la rugăciuni. Credeam că e din cauza lipsei mele de credință. Mă gândeam că eram pedepsită sau trecută cu vederea deoarece nu eram importantă. Mi se părea că lui Dumnezeu nu-i pasă de mine”.

În prezent însă, Hannah nu se mai îndoiește de iubirea și grija lui Iehova. Ce a făcut-o să-și schimbe atitudinea? „A fost o schimbare treptată”, explică ea. „Îmi amintesc de o cuvântare biblică despre jertfa de răscumpărare a lui Isus pe care am auzit-o cu mulți ani în urmă. A avut un efect profund asupra mea, ajutându-mă să mă conving de iubirea lui Iehova. Iar când primeam răspuns la rugăciuni, izbucneam adesea în lacrimi, întrucât îmi dădeam seama că Iehova mă iubește. În plus, studierea Bibliei și asistarea la întrunirile creștine m-au ajutat să învăț mai multe despre Iehova, despre personalitatea lui și despre sentimentele lui față de noi. Acum văd clar că Iehova ne susține și ne iubește și că dorește să ne poarte de grijă fiecăruia.”

Cuvintele lui Hannah sunt încurajatoare. Dar cum poți fi sigur că Dumnezeu înțelege sentimentele tale și ține cont de ele? Următorul articol va răspunde la această întrebare.

^ par. 3 Mamelor care suferă de depresie post-partum le poate fi greu să creeze această legătură strânsă cu bebelușul. Totuși, ele nu trebuie să se învinovățească pentru reacția lor. Potrivit Institutului Național de Sănătate Mintală din SUA, depresia post-partum „este cauzată, după cât se pare, de o combinație de factori fizici și emoționali, . . . neavând legătură cu ceea ce face sau nu face o mamă”. Pentru informații suplimentare pe această temă, vezi articolul „Ce este depresia post-partum?”, apărut în numărul din 8 iunie 2003 al revistei Treziți-vă!.

^ par. 5 Iehova este numele lui Dumnezeu revelat în Biblie. (Psalmul 83:18)

^ par. 15 Unele nume din această serie de articole au fost schimbate.