CÂND a murit, în 2006, Harriet avea circa 175 de ani. Bineînţeles, Harriet nu era o fiinţă umană, ci o ţestoasă de Galapagos ce trăia într-o grădină zoologică din Australia. În comparaţie cu noi, Harriet a trăit foarte mult, dar în comparaţie cu alte vieţuitoare, durata ei de viaţă nu a fost ceva ieşit din comun. Iată câteva exemple:

• Scoica-de-perle fluviatilă poate trăi 200 de ani, spun cercetătorii din Finlanda.

• Scoica Arctica islandica trăieşte peste 100 de ani, unele exemplare depăşind chiar 400 de ani.

• Diverşi arbori, precum specia de pin Pinus longaeva, sequoia uriaşă şi unele specii de chiparoşi şi molizi trăiesc mii de ani.

Cu toate acestea, omul, considerat forma superioară de viaţă de pe pământ, trăieşte în cel mai fericit caz 80–90 de ani, în pofida eforturilor lui, uneori extraordinare, de a-şi prelungi viaţa.

Ce credeţi: Sunt cele opt decenii de viaţă tot ceea ce putem spera? Sau există posibilitatea ca omul să trăiască mult mai mult? Numeroşi oameni consideră că ştiinţa şi tehnologia medicală deţin secretul unei vieţi mai lungi.

Ştiinţa a adus progrese însemnate în domeniul sănătăţii şi în tehnologia medicală. În Statele Unite, „tot mai puţini oameni mor din cauza bolilor infecţioase sau a complicaţiilor la naştere“, precizează revista Scientific American. Iar „mortalitatea infantilă a scăzut cu 75% din 1960 încoace“. Ştiinţa însă nu a avut mare succes în prelungirea duratei de viaţă a omului. „Chiar şi după decenii de cercetări, procesul de îmbătrânire rămâne în mare parte un mister“, se spune într-o altă ediţie a revistei Scientific American. Totuşi, „dovezile lasă să se înţeleagă că procesul de îmbătrânire are loc când programele genetice responsabile cu dezvoltarea celulară nu mai funcţionează corespunzător“. Articolul continuă: „Dacă îmbătrânirea este un proces prin excelenţă genetic, atunci într-o bună zi acesta ar putea fi prevenit“.

În încercarea de a descoperi cauzele îmbătrânirii, inclusiv ale bolilor asociate cu aceasta, unii oameni de ştiinţă fac cercetări într-un nou domeniu al geneticii, numit epigenetică. Ce este epigenetica?

Celulele vii conţin informaţii genetice, necesare în producerea de noi celule. O mare parte a acestor informaţii sunt stocate în genom, totalitatea ADN-ului dintr-o celulă. În ultimii ani însă, oamenii de ştiinţă au studiat mai atent altă serie de mecanisme din cadrul celulei: epigenomul, termen care înseamnă literalmente „deasupra genomului“. Epigenetica este studiul acestui grup de mecanisme impresionante şi al reacţiilor chimice declanşate de ele.

Moleculele ce alcătuiesc epigenomul nu se aseamănă deloc cu cele de ADN. Dacă ADN-ul seamănă cu o scară răsucită, sau dublu helix, epigenomul este în sine un sistem de mărci chimice care se ataşează de ADN. Care este rolul epigenomului? Asemenea dirijorului unei orchestre, epigenomul dirijează modul în care informaţia genetică din ADN va fi exprimată. Mărcile moleculare activează sau dezactivează anumite gene, ca reacţie la necesităţile celulei şi la factorii de mediu, precum alimentaţia, stresul şi toxinele. Descoperirile recente privitoare la epigenom au revoluţionat ştiinţele biologice, dezvăluind rolul factorilor epigenetici în apariţia anumitor boli şi în procesul de îmbătrânire.

„[Factorii epigenetici] sunt implicaţi în boli precum schizofrenia sau artrita reumatoidă, dar şi cancerul sau durerea cronică“, afirmă Nessa Carey, cercetătoare în domeniul epigeneticii. Şi, „cu siguranţă, sunt implicaţi şi în procesul de îmbătrânire“. Aşadar, cercetările din domeniul epigeneticii ar putea duce la dezvoltarea unor terapii eficiente în îmbunătăţirea sănătăţii, în lupta împotriva bolilor, inclusiv a cancerului, şi chiar în prelungirea vieţii. Pentru moment însă, nu se întrevăd progrese considerabile în aceste domenii. „Încă nu am reuşit să ne desprindem de vechile noastre obiceiuri [de combatere a îmbătrânirii]“: „multe legume“ şi „multă mişcare“, conchide Nessa Carey.

Dar de ce fac oamenii atâtea eforturi pentru a-şi prelungi viaţa? De ce dorim să trăim la nesfârşit? Sau, cum spunea ziarul britanic The Times, „de unde obsesia universală a omului de a păcăli moartea, obsesie exprimată prin nemurire, înviere, viaţa de apoi sau reîncarnare?“ Răspunsul, aşa cum vom vedea, ne dezvăluie adevărata cauză a procesului îmbătrânirii.

Această întrebare i-a frământat pe gânditorii lumii milenii la rând. Există oare o explicaţie  logică, satisfăcătoare, care să fie în deplină armonie cu structura noastră fizică şi cu dorinţa noastră firească de a trăi etern? Milioane de oameni ar spune da, fără să ezite. De ce? Ei au găsit în Biblie răspunsuri despre natura umană care i-au satisfăcut pe deplin.

Încă din primele ei pagini, Biblia afirmă fără echivoc că oamenii sunt total diferiţi de alte fiinţe, deşi au unele lucruri în comun cu acestea. De exemplu, în Geneza 1:27 citim că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său. În ce sens? El l-a înzestrat cu capacitatea de a manifesta iubire, dreptate şi înţelepciune. Şi, întrucât El însuşi este etern, Dumnezeu a sădit în noi dorinţa de a trăi veşnic. „A pus în inima oamenilor chiar şi veşnicia“, se spune în Eclesiastul 3:11.

Capacitatea extraordinară a creierului, îndeosebi potenţialul lui de a învăţa, este doar una dintre dovezile clare care atestă că omul a fost creat să trăiască mult mai mult decât trăieşte în prezent. În lucrarea The Encyclopedia of the Brain and Brain Disorders se afirmă că memoria de lungă durată a creierului uman „este practic nelimitată“. De ce oare să avem o asemenea capacitate dacă nu ne-ar fi fost dată pentru a o folosi? Da, trăsăturile fundamentale ale fiinţei umane reflectă scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la omenire. Atunci de ce îmbătrânim, suferim şi murim?

Primul bărbat şi prima femeie au fost înzestraţi cu un corp perfect şi cu liber arbitru. Din nefericire, ei şi-au folosit în mod greşit liberul arbitru răzvrătindu-se împotriva Făuritorului lor (Geneza 2:16, 17; 3:6–11). * Neascultarea, sau păcatul, a adus asupra lor o mare vinovăţie şi ruşine. În plus, corpul le-a fost profund afectat, intrând într-un proces lent, ireversibil de degradare ce avea să se sfârşească cu moartea. „Ghimpele care produce moartea este păcatul“, se afirmă în 1 Corinteni 15:56.

Potrivit legilor eredităţii, toţi descendenţii lui Adam şi ai Evei au moştenit imperfecţiunea şi înclinaţia spre păcat, sau spre a face ceea ce este rău. Iată ce citim în Romani 5:12: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit“.

Ce concluzie putem trage din cele analizate până acum? Secretul vieţii fără sfârşit nu va fi descoperit niciodată într-un laborator. Doar Dumnezeu poate anula daunele produse de păcat. Dar o va face? Biblia ne dă această certitudine.

Dumnezeu a luat deja o măsură importantă pentru a înlătura păcatul şi moartea. El l-a trimis pe Isus Cristos ca să-şi dea viaţa pentru noi. Ce foloase ne aduce moartea lui Isus? El a fost un om perfect şi „n-a comis păcat“ (1 Petru 2:22). Prin urmare, avea dreptul la o viaţă nesfârşită, perfectă ca om. Totuşi, el şi-a dat de bunăvoie viaţa perfectă, plătind astfel pentru păcatele noastre. Da, Isus şi-a dat viaţa „ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). În curând, valoarea jertfei sale de răscumpărare va fi pe deplin aplicată în favoarea noastră. Ce înseamnă aceasta pentru voi? Vă invităm să meditaţi la următoarele texte biblice.

• „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică.“ (Ioan 3:16)

• „El va înghiţi moartea pentru totdeauna. Domnul Suveran Iehova va şterge lacrimile de pe toate feţele.“ (Isaia 25:8)

• „Ultimul duşman care va fi redus la nimic este moartea.“ (1 Corinteni 15:26)

• „Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! . . . El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi.“ (Revelaţia 21:3, 4)

Aşadar, cât de mult veţi trăi? Răspunsul Bibliei este clar: Oamenii pot spera să trăiască veşnic, speranţă care se va împlini după ce Dumnezeu va curăţa pământul de toată răutatea (Psalmul 37:28, 29). La această speranţă frumoasă s-a referit Isus când i-a spus bărbatului pironit pe stâlp lângă el: „Vei fi cu mine în Paradis!“ (Luca 23:43).

Într-adevăr, dorinţa omului de a trăi veşnic nu este doar logică, ci şi firească. Dumnezeu ne-a creat aşa! Mai mult, el ne-o va şi satisface (Psalmul 145:16). Dar şi noi trebuie să ne facem partea. De exemplu, trebuie să ne clădim credinţa în Dumnezeu. „Fără credinţă este imposibil să-i plăcem [lui Dumnezeu], fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el există şi că devine răsplătitorul celor ce îl caută stăruitor“, se spune în Evrei 11:6. O astfel de credinţă nu este credulitate, ci este o convingere bazată pe dovezi şi pe înţelegerea exactă a Bibliei (Evrei 11:1). Dacă doriţi să dobândiţi o asemenea credinţă, vă invităm să staţi de vorbă cu Martorii lui Iehova din zona în care locuiţi sau să accesaţi site-ul nostru www.jw.org.