Salt la conţinut

Salt la cuprins

 POTRIVIT BIBLIEI

Alcool

Alcool

Este greşit consumul de băuturi alcoolice?

„Vin, care înveseleşte inima omului muritor, ulei, care face să strălucească faţa, şi pâine, care întăreşte inima.“ (Psalmul 104:15)

CE SPUN OAMENII

În multe familii, băuturile alcoolice sunt consumate cu regularitate cu ocazia meselor. În alte familii, acestea sunt condamnate cu vehemenţă. De ce diferă părerile oamenilor cu privire la băuturile alcoolice? Opiniile lor sunt influenţate de factori precum cultura, preocuparea pentru sănătate şi religia.

CE SPUNE BIBLIA

Biblia condamnă beţia şi consumul excesiv de alcool, nu consumul moderat (1 Corinteni 6:9, 10). De fapt, încă din timpuri străvechi, bărbaţi şi femei care i-au slujit lui Dumnezeu au băut vin, menţionat în Biblie de peste două sute de ori (Geneza 27:25). „Mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi vinul cu inimă bună“, se spune în Eclesiastul 9:7. Întrucât dă o bună dispoziţie, vinul se serveşte de obicei la ocazii festive, cum ar fi petrecerile de nuntă. La un astfel de ospăţ, Isus Cristos a făcut primul său miracol: a transformat apa în vin de bună calitate (Ioan 2:1–11). Vinul era folosit în trecut şi în scopuri terapeutice (Luca 10:34; 1 Timotei 5:23).

 Stabileşte Biblia limite în privinţa consumului de alcool?

Nu fiţi înrobiţi de mult vin.’ (Tit 2:3)

DE CE ARE IMPORTANŢĂ

În fiecare an, nenumărate familii suferă deoarece cel puţin unul dintre părinţi consumă alcool în exces. Consumul excesiv de alcool este cauza nenumărator accidente, între care căzături şi accidente rutiere. Iar, pe termen lung, acesta poate afecta creierul, inima, ficatul şi stomacul.

CE SPUNE BIBLIA

O cerinţă esenţială din partea lui Dumnezeu pentru noi oamenii este moderaţia în ce priveşte atât băutura, cât şi mâncarea (Proverbele 23:20; 1 Timotei 3:2, 3, 8). Lipsa stăpânirii de sine poate atrage dezaprobarea lui Dumnezeu. Biblia afirmă: „Vinul este batjocoritor, băutura ameţitoare este gălăgioasă, iar cine se abate de la calea dreaptă din cauza ei nu este înţelept“ (Proverbele 20:1).

O modalitate prin care alcoolul îl poate „abate de la calea dreaptă“ pe cel lipsit de înţelepciune este erodarea simţului său moral. Iată ce se spune în Osea 4:11: „Fornicaţia, vinul vechi şi vinul nou alungă bunele intenţii“. Un bărbat pe nume Mihai * a învăţat acest lucru din proprie experienţă. După o ceartă cu soţia lui, s-a dus la un hotel, a băut peste măsură şi a comis adulter, fapte pe care ulterior le-a regretat amarnic şi pe care a hotărât să nu le repete niciodată. Abuzul de alcool ne poate dăuna în plan fizic, moral şi spiritual, iar Biblia afirmă că beţivii nu vor primi viaţă veşnică (1 Corinteni 6:9, 10).

Când nu ar fi potrivit să consumăm alcool?

„Cel prevăzător vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei fără experienţă merg mai departe şi suferă consecinţele.“ (Proverbele 22:3)

DE CE ARE IMPORTANŢĂ

„Alcoolul este un drog puternic“, afirmă World Book Encyclopedia. Drept urmare, ar putea exista situaţii sau ocazii în care chiar şi consumul moderat ar vădi lipsă de înţelepciune.

CE SPUNE BIBLIA

Unii oameni dau de necaz deoarece consumă alcool într-un moment nepotrivit. „Pentru orice lucru este un timp fixat“, spune Biblia, inclusiv un timp pentru a evita consumul de alcool (Eclesiastul 3:1). În ce situaţii ar trebui evitat alcoolul? De pildă, o persoană s-ar putea să nu aibă vârsta legală pentru a consuma alcool. Sau cineva se luptă să se elibereze din lanţurile alcoolismului. Ori cineva ar putea lua unele medicamente care interacţionează negativ cu alcoolul. Pentru mulţi, „un timp fixat“ de a se abţine de la alcool este înainte de a merge la muncă sau în timp ce se află la locul de muncă, îndeosebi dacă manevrează utilaje periculoase. Un lucru e cert: oamenii înţelepţi consideră viaţa şi sănătatea daruri preţioase de la Dumnezeu (Psalmul 36:9). Manifestăm respect faţă de aceste daruri permiţând principiilor biblice să ne călăuzească în luarea deciziilor privitoare la consumul de alcool.

^ par. 11 Numele a fost schimbat.