După Ioan 2:1-25

2  A treia zi a avut loc un ospăț de nuntă în Cana+ Galileei, iar mama lui Isus era acolo.  Isus și discipolii săi au fost invitați și ei la ospățul de nuntă.  Când vinul era pe sfârșite, mama lui Isus i-a zis: „Nu mai au vin”.  Dar Isus i-a spus: „Femeie, ce ne privește pe noi? Timpul meu nu a venit încă”.  Mama sa le-a zis celor care serveau: „Să faceți tot ce vă va spune!”.  Acolo erau șase vase de piatră pentru apă, așa cum cereau regulile de purificare ale iudeilor;+ în fiecare dintre ele încăpeau două sau trei măsuri de lichid.  Isus le-a zis: „Umpleți vasele cu apă”. Și ei le-au umplut până sus.  Apoi le-a zis: „Scoateți acum puțin și duceți-i directorului petrecerii”. Și ei i-au dus.  Când a gustat apa care fusese transformată în vin, directorul petrecerii l-a chemat pe mire. Neștiind de unde provenea vinul (deși servitorii care scoseseră apa știau), 10  i-a zis: „Orice om servește mai întâi vinul cel bun și, când oamenii sunt amețiți, pe cel mai puțin bun. Dar tu ai păstrat vinul cel bun până acum”. 11  Ceea ce a făcut Isus în Cana Galileei a fost începutul miracolelor* sale. Astfel, el și-a arătat gloria,+ iar discipolii săi au crezut în el. 12  După aceea, el, mama sa, frații săi+ și discipolii săi au coborât la Capernaum,+ dar nu au rămas multe zile acolo. 13  Paștele+ iudeilor era aproape și Isus a urcat la Ierusalim. 14  În templu, el i-a găsit pe cei care vindeau vite, oi și porumbei+ și pe schimbătorii de bani stând la locurile lor. 15  Atunci a făcut un bici din funii și i-a alungat din templu pe toți cei ce aveau oi și vite, a împrăștiat monedele schimbătorilor de bani și le-a răsturnat mesele.+ 16  Și le-a spus celor ce vindeau porumbei: „Luați toate acestea de aici! Și nu mai faceți din casa Tatălui meu o casă pentru negoț!”.+ 17  Discipolii săi și-au amintit că este scris: „Zelul pentru casa ta mă va mistui”.+ 18  Atunci iudeii i-au zis: „Ce semn poți să ne arăți+ ca să dovedești că ai dreptul să faci aceste lucruri?”. 19  Isus le-a răspuns: „Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica”.+ 20  Atunci iudeii au spus: „Templul acesta a fost construit în 46 de ani, și tu îl vei ridica în trei zile?”. 21  Dar templul despre care vorbea el era corpul său.+ 22  Când a fost sculat din morți, discipolii săi și-au amintit că el spunea lucrul acesta+ și au crezut ce se spunea în Scripturi și ceea ce spusese Isus. 23  Totuși, când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paștelui, mulți au crezut în numele său văzând miracolele* pe care le făcea.+ 24  Dar Isus nu avea încredere în ei, pentru că îi cunoștea pe toți 25  și nu avea nevoie să-i spună cineva ceva despre vreun om, căci știa ce era în om.+

Note de subsol

Lit. „semnelor”.
Lit. „semnele”.

Note de studiu

Cana: Din câte se pare, numele provine din ebraicul qanéh („trestie”) și înseamnă „Locul trestiilor”. Numai Ioan menționează acest oraș, numindu-l de fiecare dată Cana Galileei (Ioa 2:11; 4:46; 21:2), probabil pentru a-l distinge de Cana de pe teritoriul lui Așer (în ebraică, Qanáh) (Ios 19:24, 28). Mulți erudiți susțin identificarea orașului cu Khirbet Qana, unde se găsesc ruinele unui sat antic. Ele se află pe un deal de la marginea nordică a văii Bet Netofa (câmpia el-Battuf), la aproximativ 13 km N de Nazaret. Și astăzi, denumirea arabă a acestui loc este Qana el-Jelil, sau Cana Galileei. În apropiere este o câmpie mlăștinoasă, unde cresc trestii din abundență, ceea ce face ca numele „Cana” să fie foarte potrivit. În acest loc există vestigii ale unor rezervoare străvechi și ale unei clădiri despre care se crede că a fost o sinagogă (datând de la sfârșitul secolului I sau din secolul al II-lea e.n.). Aici s-au găsit și mici fragmente din vase de lut și monede despre care se crede că datează din secolul I e.n. Tradiția bisericii susține identificarea cu Kafr Kanna, oraș situat la 6,5 km N-E de Nazaret, probabil deoarece acesta este un loc accesibil pelerinilor veniți de la Nazaret. Totuși, din punct de vedere lingvistic, numele „Kafr Kanna” nu pare să aibă legătură cu numele „Cana Galileei” menționat în Biblie.

Femeie: Isus a folosit acest apelativ nu doar când i s-a adresat mamei sale, ci și când li s-a adresat altor femei. (Ioa 4:21) Din câte se pare, în multe contexte era considerat o formulă de adresare politicoasă (Mt 15:28), în niciun caz una necuviincioasă, ireverențioasă sau lipsită de respect. După ce Isus a fost înviat, atât el, cât și îngerii au folosit acest termen când i-au vorbit Mariei Magdalena, care plângea îndurerată la mormântul lui Isus; într-o astfel de situație, ei nu ar fi folosit cuvinte aspre sau lipsite de respect. (Ioa 20:13, 15) Pe stâlpul de tortură, Isus i s-a adresat mamei sale cu același apelativ când i-a dat-o în grijă lui Ioan, apostolul pe care îl iubea. (Ioa 19:26) Procedând astfel, el a arătat că era preocupat de binele ei și că respecta porunca biblică potrivit căreia o persoană trebuie să-și onoreze tatăl și mama. (Ex 20:12; De 5:16; Mt 15:4) Unele lucrări de referință confirmă faptul că apelativul „femeie” poate denota respect și afecțiune.

ce ne privește pe noi?: Când Maria i-a spus lui Isus: „Nu mai au vin” (Ioa 2:3), fără îndoială, ea îi sugera să facă ceva pentru a rezolva situația. Este demn de remarcat că până atunci Isus nu înfăptuise niciun miracol. El i-a răspuns mamei sale folosind o expresie idiomatică semitică ce poate fi tradusă literalmente prin: „Ce mie și ție?”. Această expresie transmite în principal ideea de dezacord, iar sensul ei exact depinde de context. Ea indică uneori o reacție ostilă și de respingere (Mt 8:29; Mr 1:24; 5:7; Lu 4:34; 8:28), însă, în acest caz, pare să indice o obiecție exprimată cu blândețe. (Câteva exemple din Scripturile ebraice în care această expresie idiomatică nu denotă asprime sunt 2Sa 16:9, 10 și 1Re 17:18, n.s.) Cuvintele rostite de Isus în continuare explică de ce a ezitat el să intervină: Timpul meu nu a venit încă. Totuși, reacția lui Isus la sugestia mamei sale trebuie să fi dat de înțeles că era dispus să ofere ajutor, așa cum dezvăluie cuvintele Mariei din versetul 5.

măsuri de lichid: Mulți bibliști consideră că măsura menționată aici (în greacă, metrētḗs) corespunde batului evreiesc. Pe baza unor fragmente de vase pe care este inscripționată denumirea „bat” cu caractere ebraice vechi, unii erudiți estimează că un bat echivala cu aproximativ 22 l. (1Re 7:26; Ezr 7:22; Eze 45:14) În acest caz, vasele pentru apă aveau o capacitate cuprinsă între 44 și 66 l, astfel că cele șase vase puteau conține împreună aproximativ 260 până la 390 l. Alți erudiți însă consideră că aici este vorba despre o unitate de măsură grecească mai mare (de până la 40 l). (Vezi Ap. B14.)

începutul miracolelor sale: Transformarea apei în vin a fost primul dintre semnele, sau miracolele, făcute de Isus. Acest episod este consemnat doar de Ioan.

Paștele: Din câte se pare, este vorba despre Paștele din 32 e.n., al treilea Paște care s-a ținut pe parcursul serviciului pământesc al lui Isus. (Vezi notele de studiu de la Ioa 2:13; 5:1; 11:55 și Ap. A7.)

Paștele: Adică Paștele din 33 e.n., din câte se pare al patrulea Paște menționat în evanghelia lui Ioan. (Vezi notele de studiu de la Ioa 2:13; 5:1; 6:4.)

o sărbătoare a iudeilor: Deși Ioan nu precizează la ce sărbătoare se face referire, există motive întemeiate să credem că este vorba despre Paștele din 31 e.n. În general, evenimentele din relatarea lui Ioan sunt prezentate în ordine cronologică. Contextul plasează această sărbătoare la scurt timp după ce Isus a spus că mai erau „patru luni până la seceriș”. (Ioa 4:35) Sezonul secerișului, îndeosebi al secerișului orzului, începea aproximativ în perioada Paștelui (14 nisan). Prin urmare, se pare că Isus a făcut această afirmație cu patru luni înainte, adică aproximativ în luna chislev (noiembrie-decembrie). În perioada cuprinsă între lunile chislev și nisan se țineau alte două sărbători: Sărbătoarea Dedicării și Purimul. Totuși, Legea lui Dumnezeu nu le cerea israeliților să meargă la Ierusalim cu ocazia acestor sărbători. În schimb, le cerea să meargă la Ierusalim pentru a ține Paștele. (De 16:16) De aceea, este foarte probabil ca Paștele să fi fost acea „sărbătoare a iudeilor” la care se face referire aici. Este adevărat că, între această sărbătoare și următorul Paște (Ioa 6:4), Ioan consemnează doar câteva evenimente. Însă, așa cum se observă în tabelul din Ap. A7, Ioan prezintă foarte succint prima parte a serviciului lui Isus și nu menționează multe dintre evenimentele consemnate deja de ceilalți trei evangheliști. De fapt, potrivit celorlalte trei evanghelii, Isus a realizat foarte multe lucruri între Paștele menționat în Ioa 2:13 și cel menționat în Ioa 6:4, ceea ce confirmă concluzia că în acest interval a mai fost un Paște. (Vezi Ap. A7 și nota de studiu de la Ioa 2:13.)

Paștele: Isus și-a început activitatea de predicare după botez, în toamna anului 29 e.n. Prin urmare, Paștele despre care se vorbește aici, celebrat la începutul serviciului său, trebuie să fi fost cel din primăvara anului 30 e.n. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:1 și Ap. A7.) Din compararea celor patru evanghelii reiese că, pe parcursul serviciului pământesc al lui Isus, Paștele s-a ținut de patru ori, ceea ce duce la concluzia că serviciul lui Isus a durat trei ani și jumătate. Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca (numite deseori evanghelii sinoptice) nu menționează decât ultimul Paște, ziua în care Isus a murit. În evanghelia lui Ioan sunt menționate concret trei sărbători de Paște (Ioa 2:13; 6:4; 11:55), iar o alta este indicată, după toate probabilitățile, prin expresia „o sărbătoare a iudeilor”, în Ioa 5:1. Acest exemplu arată cât de importantă este compararea evangheliilor pentru a avea o imagine mai clară a vieții lui Isus. (Vezi notele de studiu de la Ioa 5:1; 6:4; 11:55.)

al 15-lea an al domniei lui Tiberiu: Cezar August a murit în 17 august 14 e.n. (conform calendarului gregorian). În 15 septembrie, Tiberiu a acceptat ca Senatul roman să-l proclame împărat. Dacă numărăm anii domniei lui Tiberiu pornind de la moartea lui August, al 15-lea an de domnie a început în august 28 e.n. și s-a încheiat în august 29 e.n. Dacă numărăm anii pornind din momentul în care el a fost proclamat oficial împărat, al 15-lea an de domnie a durat din septembrie 28 e.n. până în septembrie 29 e.n. Din câte se pare, Ioan și-a început serviciul în primăvara (în emisfera nordică) anului 29 e.n., perioadă cuprinsă în al 15-lea an al domniei lui Tiberiu. La acea dată, Ioan trebuie să fi avut în jur de 30 de ani, vârstă la care preoții levitici își începeau serviciul la templu. (Nu 4:2, 3) În mod asemănător, când Isus a fost botezat de Ioan și „și-a început lucrarea”, „avea cam 30 de ani”. (Lu 3:21-23) Având în vedere că Isus a murit primăvara, în luna nisan, serviciul său de trei ani și jumătate a început toamna, aproximativ în luna etanim (septembrie-octombrie). Probabil că Ioan era cu șase luni mai mare decât Isus și și-a început serviciul cu șase luni înaintea lui. (Luca, cap. 1) Așadar, este logic să credem că Ioan și-a început serviciul în primăvara anului 29 e.n. (Vezi notele de studiu de la Lu 3:23; Ioa 2:13.)

templu: Termenul se referă, probabil, la acea zonă a templului cunoscută cu numele de „Curtea Națiunilor”. (Vezi Ap. B11.)

cei care vindeau vite, oi și porumbei: Legea divină pretindea ca israeliții să aducă jertfe la templul din Ierusalim. Unii israeliți veneau de la distanțe mari, astfel că Legea le permitea să-și vândă produsele agricole și animalele pentru jertfă și să vină cu banii la Ierusalim. Aici, ei puteau cumpăra animalele pe care voiau să le ofere ca jertfă – vite, oi, capre și porumbei –, precum și lucrurile de care aveau nevoie cât timp stăteau în oraș. (De 14:23-26) Cu timpul, comercianții au început să vândă animale și păsări pentru jertfe chiar în incinta templului. (Vezi nota de studiu de la templu, din acest verset.) Din câte se pare, unii dintre ei înșelau oamenii, cerând prețuri exagerate.

schimbătorilor de bani: Deși pe vremea aceea existau mai multe tipuri de monede, se pare că doar un tip putea fi folosit pentru plata taxei anuale de la templu sau pentru cumpărarea animalelor de jertfă. Prin urmare, evreii și prozeliții care veneau la Ierusalim trebuiau să schimbe monedele lor în moneda acceptată la templu. Din câte se pare, Isus a considerat că schimbătorii de bani percepeau comisioane exorbitante și că ceea ce făceau aceștia nu era altceva decât extorcare.

un bici din funii: Termenul grecesc pentru „funie” (skhoiníon) poate desemna o frânghie din trestie, din papură sau din alt material. Când Isus a folosit un bici din funii pentru a alunga din templu oile și vitele, fără îndoială că aceia care vindeau animalele au ieșit și ei din templu după ele. În versetul următor, când Isus le-a poruncit celor ce vindeau porumbei să plece de acolo, nu este menționat biciul, ceea ce arată că el nu l-a folosit pentru a-i lovi pe vânzători. Un lucru este sigur: cei care se foloseau de închinarea adevărată pentru a câștiga bani au fost obligați să părăsească incinta templului.

i-a alungat din templu pe toți cei ce aveau oi și vite: Când a fost pe pământ, Isus a curățat de două ori templul din Ierusalim, dându-i afară pe cei ce făceau comerț. Aici este prezentată prima ocazie. Era perioada Paștelui din 30 e.n., când Isus a venit pentru prima dată în Ierusalim în calitate de Fiu uns al lui Dumnezeu. (Vezi Ap. A7.) În 10 nisan 33 e.n., Isus a curățat templul a doua oară. Această ocazie este descrisă în evangheliile lui Matei (21:12, 13), Marcu (11:15-18) și Luca (19:45, 46). (Vezi Ap. A7.)

schimbătorilor de bani: Vezi nota de studiu de la Mt 21:12.

o casă pentru negoț: Sau „o piață”, „o afacere”. Expresia grecească oíkon emporíou, redată prin „o casă pentru negoț”, înseamnă „un loc în care se fac afaceri”, „o piață”. Expresia apare doar în acest verset. Vânzarea de animale pentru jertfă în incinta templului era una dintre cele mai importante surse de venit pentru familia bogată și influentă a preotului principal Ana.

Zelul pentru casa ta: În acest context, termenul grecesc zḗlos, redat aici prin „zel”, denotă un interes viu, autentic și înflăcărat, caracterizat de un profund devotament. Versetul pe care și l-au amintit discipolii este Ps 69:9. Acolo, substantivul ebraic echivalent (qinʼáh), tradus tot prin „zel”, transmite ideea de „a pretinde devoțiune exclusivă, a nu tolera nicio rivalitate”. Când a văzut activitățile comerciale care se desfășurau la templu, Isus a fost pe bună dreptate indignat, iar zelul său l-a îndemnat la acțiune.

Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica: Doar Ioan consemnează aceste cuvinte ale lui Isus. Evreii credeau că el vorbea despre templul lui Irod. La procesul lui Isus, împotrivitorii au citat și au denaturat cuvintele sale. (Mt 26:61; 27:40; Mr 14:58) Totuși, așa cum se arată în Ioa 2:21, Isus a folosit un limbaj figurativ; el a comparat moartea și învierea sa viitoare cu dărâmarea și reconstruirea templului. Și, cu toate că Isus a spus: „[Eu] îl voi ridica”, Scripturile arată clar că Dumnezeu a fost cel care l-a înviat. (Fa 10:40; Ro 8:11; Ev 13:20) Când a fost înviat în a treia zi de la moartea sa (Mt 16:21; Lu 24:7, 21, 46), Isus a primit un alt corp, nu unul făcut de mâini – precum templul din Ierusalim –, ci un corp spiritual, făcut de Tatăl său (Fa 2:24; 1Pe 3:18). În Scripturi, nu este neobișnuit ca templul sau o parte a templului să fie menționate în sens figurat cu privire la oameni. De exemplu, despre Mesia s-a prezis că avea să fie „piatra unghiulară principală”. (Ps 118:22; Is 28:16, 17; Fa 4:10, 11) Pavel și Petru au folosit comparații similare cu referire la Isus și la continuatorii săi în 1Co 3:16, 17; 6:19; Ef 2:20 și 1Pe 2:6, 7.

Templul acesta a fost construit în 46 de ani: Evreii se refereau la lucrarea de reconstruire a templului realizată de regele Irod. Primul templu din Ierusalim, construit de Solomon, a fost distrus de babilonieni în 607 î.e.n. El a fost reconstruit sub supravegherea lui Zorobabel după exilul babilonian. (Ezr 6:13-15; Hag 2:2-4) Potrivit lui Josephus (Antichități iudaice, XV, XI, 1), Irod a început proiectul de reconstruire în al 18-lea an de domnie. Conform sistemului folosit de evrei pentru calcularea anilor de domnie a regilor lor, acest an ar corespunde cu 18-17 î.e.n. În realitate, lucrările la templu, cum ar fi unele lucrări de extindere, nu s-au încheiat decât cu șase ani înainte de distrugerea sa din 70 e.n.

templul . . . era corpul său: Așa cum reiese din acest comentariu făcut de apostolul Ioan, Isus a folosit un limbaj figurativ, comparând moartea și învierea sa viitoare cu dărâmarea și reconstruirea unei clădiri.

a înțeles: Lit. „a discernut prin spiritul său”. Sau „a discernut în sinea lui (în mintea lui)”. Aici termenul grecesc pneúma (spirit) face referire evident la capacitățile de percepție ale lui Isus. În Is 11:2, 3 se spune cu privire la Mesia: „Peste el se va așeza spiritul lui Iehova” și el „nu va judeca după aparențe”. Drept urmare, Isus a putut să discearnă gândurile, raționamentele și motivațiile altora. (Ioa 2:24, 25)

știa ce era în om: Isus a putut să discearnă gândurile, raționamentele și motivațiile oamenilor. Acest lucru a fost prezis de profetul Isaia, care a spus despre Mesia: „Peste el se va așeza spiritul lui Iehova”, astfel că „nu va judeca după aparențe”. (Is 11:2, 3; Mt 9:4; vezi nota de studiu de la Mr 2:8)

Multimedia

Vase de piatră
Vase de piatră

În imagine sunt prezentate câteva vase de piatră din secolul I descoperite în Ierusalim. Deși vasele erau de obicei făcute din lut (Is 30:14; Pln 4:2), Biblia menționează că la nunta din Cana s-au folosit vase de piatră. (Ioa 2:6) În Ierusalim au fost găsite numeroase vase de piatră. Unii sugerează că ele erau folosite în mod frecvent întrucât se considera că nu deveneau necurate din punct de vedere ceremonial, spre deosebire de vasele din alte materiale, cum ar fi lutul. (Le 11:33) Aceasta ar putea explica de ce apostolul Ioan a asociat vasele de piatră pentru apă cu „regulile de purificare ale iudeilor”.