Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cetatea cea mare este pustiită

Cetatea cea mare este pustiită

Capitolul 36

Cetatea cea mare este pustiită

Viziunea 12 — Revelaţia 18:1—19:10

Subiectul: Căderea şi distrugerea Babilonului cel Mare; anunţarea căsătoriei Mielului

Perioada împlinirii: Din 1919 până după necazul cel mare

1. Ce eveniment va marca începutul marelui necaz?

BRUSC, uluitor, definitiv! Aşa va fi sfârşitul Babilonului cel Mare. Va fi unul dintre cele mai catastrofale evenimente din istorie, care va marca începutul unui „necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, şi nici nu va mai fi“. — Matei 24:21.

2. Spre deosebire de imperiile politice, care au apărut şi au dispărut, ce fel de imperiu a rămas pe scena lumii?

2 Religia falsă există de foarte mult timp, încă de pe vremea lui Nimrod, un bărbat crud, care i s-a împotrivit lui Iehova şi i-a pus pe oameni să ridice Turnul Babel. Când Iehova a încurcat limbile acestor oameni răzvrătiţi şi i-a făcut să se răspândească pe tot pământul, aceştia au dus cu ei religia falsă a Babilonului (Geneza 10:8-10; 11:4-9). De atunci, multe imperii politice au apărut şi au dispărut de pe scena lumii, însă religia babilonică a rămas. Ea a luat diverse forme, devenind imperiul mondial al religiei false: Babilonul cel Mare, despre care s-a profeţit. Partea sa cea mai importantă este creştinătatea, apărută în urma contopirii vechilor învăţături babilonice cu doctrinele „creştine“ apostate. Având în vedere acest trecut îndelungat al Babilonului cel Mare, multora le vine greu să creadă că el va fi vreodată distrus.

3. Cum confirmă Revelaţia sfârşitul religiei false?

3 Prin urmare, este potrivit ca Revelaţia să confirme sfârşitul religiei false; ea face două descrieri amănunţite ale căderii ei şi ale evenimentelor ce duc la pustiirea ei completă. Am văzut-o deja descrisă ca ‘mare prostituată’, pustiită în cele din urmă de foştii ei amanţi din lumea politică (Revelaţia 17:1, 15, 16). Acum, într-o altă viziune, va fi prezentată ca o cetate mare, corespondentul religios al Babilonului antic.

Babilonul cel Mare cade

4. a) Ce viziune are Ioan în continuare? b) Cum putem identifica cine este îngerul, şi de ce este potrivit ca el să anunţe căderea Babilonului cel Mare?

4 Ioan îşi continuă relatarea: „Apoi am văzut un alt înger care cobora din cer cu mare autoritate. Pământul a fost luminat de gloria lui. El a strigat cu glas tare, zicând: «A căzut! A căzut Babilonul cel Mare»“ (Revelaţia 18:1, 2a). Ioan aude acest anunţ a doua oară (vezi Revelaţia 14:8). Dar de data aceasta, importanţa anunţului este scoasă în evidenţă de măreţia îngerului ceresc, întrucât versetul spune că gloria lui luminează tot pământul! Dar cine este acest înger? Cu secole mai înainte, referindu-se la o viziune cerească, profetul Ezechiel a spus că „pământul a strălucit de gloria lui [Iehova]“ (Ezechiel 43:2). Singurul înger a cărui glorie poate străluci ca gloria lui Iehova este Domnul Isus, fiind „reflectarea gloriei [lui Dumnezeu] şi reprezentarea exactă a fiinţei sale“ (Evrei 1:3). În 1914, Isus a devenit Rege ceresc, iar de atunci exercită autoritate asupra pământului în calitate de Rege şi Judecător sub îndrumarea lui Iehova. Prin urmare, este potrivit ca el să anunţe căderea Babilonului cel Mare.

5. a) De cine se foloseşte îngerul pentru a anunţa căderea Babilonului cel Mare? b) Care a fost soarta creştinătăţii când a început judecata celor care pretindeau că sunt „casa lui Dumnezeu“?

5 De cine se foloseşte acest înger învestit cu mare autoritate pentru a aduce oamenilor astfel de veşti uluitoare? Ei bine, chiar de cei pe care căderea Babilonului cel Mare îi eliberează, adică rămăşiţa celor unşi aflată pe pământ, clasa Ioan. Din 1914 până în 1918, Babilonul cel Mare i-a făcut să sufere mult, însă, în 1918, Domnul Iehova şi „mesagerul [său al] legământului“ avraamic, Isus Cristos, au început judecata cu „casa lui Dumnezeu“, cu cei care se declarau creştini. Astfel, creştinătatea apostată a fost supusă judecăţii (Maleahi 3:1; 1 Petru 4:17). Uriaşa vină de sânge pe care şi-a atras-o în Primul Război Mondial, complicitatea la persecutarea martorilor fideli ai lui Iehova şi doctrinele babilonice au fost toate în defavoarea ei când a fost judecată; nicio altă parte a Babilonului cel Mare nu merită aprobarea lui Dumnezeu. — Compară cu Isaia 13:1-9.

6. De ce se poate spune că Babilonul cel Mare a căzut în 1919?

6 Astfel, în 1919, Babilonul cel Mare a căzut, fapt ce a permis eliberarea poporului lui Dumnezeu şi restabilirea lui într-o ţară a prosperităţii spirituale într-o singură zi, ca să spunem aşa (Isaia 66:8). Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos, Mai Marele Darius şi Mai Marele Cirus, au dirijat lucrurile în aşa fel încât în acel an religia falsă nu i-a mai putut ţine captivi pe slujitorii lui Iehova. Nu i-a mai putut opri să-i slujească şi să aducă la cunoştinţa tuturor că prostituata, Babilonul cel Mare, este condamnată la distrugere şi că justificarea suveranităţii lui Iehova se apropie! — Isaia 45:1-4; Daniel 5:30, 31.

7. a) Deşi Babilonul cel Mare nu a fost distrus în 1919, cum l-a considerat Iehova? b) Când Babilonul cel Mare a căzut în 1919, ce s-a întâmplat cu slujitorii lui Iehova?

7 Este adevărat, Babilonul cel Mare nu a fost distrus în 1919, aşa cum nici oraşul Babilon din antichitate nu a fost distrus în 539 î.e.n., când a fost cucerit de armata lui Cirus, Persanul. Însă, din punctul de vedere al lui Iehova, această organizaţie a căzut. Ea a fost condamnată şi îşi aşteaptă execuţia. Aşadar, religia falsă nu-i mai putea ţine în captivitate pe slujitorii lui Iehova (compară cu Luca 9:59, 60). Ei au fost eliberaţi pentru a sluji în calitate de sclav fidel şi prevăzător al Stăpânului, dând hrană spirituală la timpul potrivit. Ei au primit o judecată favorabilă, întrucât Stăpânul le-a spus: „Bine, sclav bun“. Apoi le-a încredinţat misiunea să-şi reia activitatea, fiind din plin ocupaţi în lucrarea lui Iehova. — Matei 24:45-47; 25:21, 23; Faptele 1:8.

8. Ce eveniment anunţă străjerul din Isaia 21:8, 9, şi pe cine prefigurează străjerul azi?

8 Cu mii de ani în urmă, Iehova a folosit alţi profeţi pentru a prezice acest eveniment istoric. Isaia a vorbit despre un străjer care „a strigat ca un leu: «O, Iehova, stau încontinuu în turnul de veghe şi în toate nopţile stau de pază la postul meu!»“ Dar ce eveniment recunoaşte străjerul şi îl anunţă cu îndrăzneala unui leu? Iată ce spune el: „A căzut! A căzut Babilonul! El [Iehova] a zdrobit la pământ toate chipurile cioplite ale dumnezeilor lui!“ (Isaia 21:8, 9). Acest străjer prefigurează pe bună dreptate clasa Ioan de astăzi, care, fiind trează, se foloseşte de revista Turnul de veghe şi de alte publicaţii teocratice ca să anunţe pretutindeni vestea că Babilonul a căzut.

Declinul Babilonului cel Mare

9, 10. a) Ce fapte arată că influenţa religiei de origine babilonică şi-a pierdut din influenţă după Primul Război Mondial? b) Cum descrie îngerul cel puternic starea decăzută a Babilonului cel Mare?

9 După căderea lui în 539 î.e.n., Babilonul antic a intrat într-o lungă perioadă de declin şi în cele din urmă a ajuns o ruină. În mod asemănător, după Primul Război Mondial, religia de origine babilonică şi-a pierdut mult din influenţă pe plan mondial. În Japonia, cultul şintoist al împăratului a fost interzis după al Doilea Război Mondial. În China, guvernul comunist are sub control tot ce ţine de religie: activităţi şi acordarea de titluri. În ţările protestante din nordul Europei, majoritatea oamenilor nu mai sunt interesaţi de religie. Iar în ultimul timp, disensiunile şi schismele din sânul Bisericii Catolice îi slăbesc autoritatea. — Compară cu Marcu 3:24-26.

10 Fără îndoială, toate acestea arată că ‘fluviul Eufrat seacă’, fapt ce pregăteşte calea viitorului atac împotriva Babilonului cel Mare. Un anunţ făcut de papă în octombrie 1986, în care se spunea că Biserica este nevoită „să cerşească“ din cauza enormelor ei deficite, este o dovadă că apele ‘seacă’ (Revelaţia 16:12). Îndeosebi din 1919 s-a dezvăluit că pe plan spiritual Babilonul cel Mare este un pustiu, în deplină armonie cu anunţul făcut de îngerul cel puternic: „Şi [Babilonul cel Mare] a ajuns locuinţa demonilor şi ascunzătoarea oricărei duhori necurate şi ascunzătoarea oricărei păsări necurate şi detestate!“ (Revelaţia 18:2b). În curând, el va deveni literalmente un pustiu, ca ruinele pustii ale Babilonului de pe teritoriul Irakului de azi. — Vezi şi Ieremia 50:25-28.

11. În ce sens Babilonul cel Mare a ajuns „locuinţa demonilor“ şi ‘ascunzătoarea oricărei duhori necurate şi a oricărei păsări necurate’?

11 Cuvântul ‘demoni’ folosit aici ne aminteşte de expresia ‘demoni cu chip de ţap’ (se‘irìm) care se găseşte în descrierea făcută de Isaia Babilonului antic după căderea lui. „Animalele sălbatice din ţinuturile aride se vor culca acolo şi casele lui se vor umple de buhe. Struţii vor locui acolo şi demonii cu chip de ţap vor sări acolo“ (Isaia 13:21). Probabil că expresia nu se referă la demoni adevăraţi, ci la animale cu păr lung care trăiesc în deşert şi a căror înfăţişare îi face pe oameni să se gândească la demoni. Prezenţa simbolică a unor astfel de animale printre ruinele Babilonului cel Mare, aerul stătut, otrăvitor („duhori necurate“) şi păsările necurate indică starea lui jalnică, moartea lui spirituală. El nu le oferă oamenilor nicio perspectivă de viaţă. — Compară cu Efeseni 2:1, 2.

12. Cum corespunde situaţia Babilonului cel Mare celei consemnate de Ieremia în profeţia din capitolul 50 al cărţii sale?

12 Situaţia în care se află Babilonul cel Mare corespunde celei din următoarea profeţie a lui Ieremia: „«Iată, o sabie este împotriva caldeenilor», zice Iehova, «împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva prinţilor şi a înţelepţilor lui! . . . Devastarea va fi pe apele lui şi vor seca, fiindcă este o ţară plină de chipuri cioplite, iar ei se poartă ca nişte nebuni din cauza viziunilor lor înspăimântătoare. De aceea, animalele sălbatice din regiunile aride vor sta împreună cu animalele care urlă şi struţii vor locui în ea. Nu va mai fi locuită niciodată şi nici pentru ea nu va mai fi un loc, din generaţie în generaţie»“. Idolatria şi rostirea repetată de rugăciuni nu pot salva Babilonul cel Mare de pedeapsa lui Dumnezeu de care au avut parte şi Sodoma şi Gomora. — Ieremia 50:35-40.

Vinul care stârneşte pasiune

13. a) Cum descrie îngerul cel puternic desfrânarea Babilonului cel Mare? b) Ce fel de imoralitate, răspândită în Babilonul antic, se regăseşte şi în Babilonul cel Mare?

13 Îngerul cel puternic arată acum cât de mare este desfrânarea Babilonului cel Mare, spunând: „Căci toate naţiunile au căzut victimă vinului mâniei [care stârneşte pasiune *], vinului fornicaţiei sale, iar regii pământului au comis fornicaţie cu ea şi negustorii voiajori ai pământului s-au îmbogăţit de pe urma puterii luxului ei neruşinat“ (Revelaţia 18:3). Babilonul cel Mare a îndoctrinat toate naţiunile făcându-le să umble pe căile ei necurate. Potrivit istoricului grec Herodot, în Babilonul antic, fiecărei femei i se cerea ca, o dată în viaţă, să se prostitueze la templu. Scene de o perversitate revoltătoare se pot vedea şi astăzi pe sculpturile distruse de război de la Angkor Vat (Cambodgia), precum şi în templele de la Khajuraho (India), unde, în jurul zeului hindus Vişnu, sunt reprezentate scene erotice dezgustătoare. În Statele Unite, dezvăluirea cazurilor de imoralitate care au zguduit lumea predicatorilor TV în 1987 şi în 1988, precum şi a numeroaselor cazuri de homosexualitate în rândul preoţilor demonstrează că până şi creştinătatea tolerează actele grave, şocante, de fornicaţie. Însă toate naţiunile au căzut victimă unui alt fel de fornicaţie, mult mai gravă.

14–16. a) Ce relaţii politico-religioase ilicite din punct de vedere spiritual au luat naştere în Italia fascistă? b) Ce au declarat unii episcopi catolici când Italia a invadat Etiopia?

14 Am vorbit deja despre relaţiile politico-religioase ilicite care l-au adus pe Hitler la putere în Germania nazistă. Dar şi alte naţiuni au suferit din cauza amestecului religiei în chestiuni laice. De exemplu, în Italia fascistă, la 11 februarie 1929, Mussolini şi cardinalul Gasparri au semnat Acordurile de la Lateran, prin care Cetatea Vaticanului devenea stat suveran. Papa Pius al XI-lea a afirmat că „i-a redat lui Dumnezeu Italia şi pe Dumnezeu Italiei“. Dar aşa a fost? Să ne gândim ce s-a întâmplat şase ani mai târziu. La 3 octombrie 1935, Italia a invadat Etiopia, sub pretextul că este „o ţară barbară care practică încă sclavia“. Dar cine au fost în realitate barbari? A condamnat oare Biserica Catolică barbaria lui Mussolini? În timp ce papa făcea declaraţii ambigue, episcopii săi binecuvântau pe faţă forţele armate ale „patriei“ lor, Italia. În cartea sa The Vatican in the Age of the Dictators (Vaticanul în epoca dictatorilor), Anthony Rhodes scria:

15 „Într-o scrisoare pastorală, datată 19 octombrie [1935], episcopul de Udine [Italia] a spus: «Nu este potrivit, nici corect ca noi să spunem ce este bine şi ce este greşit în acest caz. Datoria noastră de italieni, şi mai ales cea de creştini, este de a ne sprijini armatele ca să iasă victorioase». La 21 octombrie, episcopul de Padova scria: «În aceste ceasuri grele, vă cerem să aveţi credinţă în cei ce conduc statul şi forţele noastre armate». La 24 octombrie, episcopul de Cremona, după ce a sfinţit mai multe drapele ale regimentelor, a spus: «Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze aceşti soldaţi care vor cuceri pământuri noi şi fertile în Africa pentru geniul italian, ducând cu ei cultura romană şi creştină. Fie ca şi de această dată Italia să fie mentorul creştin al întregii lumi»“.

16 Actele de violenţă îndreptate împotriva Etiopiei aveau binecuvântarea clerului catolic. Ar putea oare vreunul dintre aceşti clerici să spună precum apostolul Pavel că este „curat de sângele tuturor oamenilor“? — Faptele 20:26.

17. Cum a suferit Spania din cauză că membrii clerului nu şi-au ‘făurit din săbiile lor brăzdare’?

17 Pe lângă Germania, Italia şi Etiopia, am putea aminti o altă ţară care a căzut victimă fornicaţiei Babilonului cel Mare: Spania. Războiul civil din 1936-1939 a izbucnit, în parte, din cauza măsurilor luate de guvernul democratic pentru a reduce din uriaşa putere a Bisericii Catolice. În timpul războiului, Franco, liderul fascist catolic al forţelor revoluţionare, s-a prezentat drept „generalisim creştin al Sfintei Cruciade“, titlu la care a renunţat mai târziu. Sute de mii de spanioli au murit în lupte. În afară de aceştia, potrivit unei estimări prudente, naţionaliştii lui Franco au ucis 40 000 de membri ai Frontului popular; iar Frontul a ucis 8 000 de clerici: călugări, preoţi, călugăriţe şi novici. Ororile unui război civil arată cât de înţelept este să dăm ascultare cuvintelor lui Isus: „Pune-ţi sabia la loc, pentru că toţi cei care iau sabia de sabie vor pieri“ (Matei 26:52). Implicarea creştinătăţii în astfel de masacre este dezgustătoare! Este limpede că membrii clerului ei nu şi-au ‘făurit din săbiile lor brăzdare’! — Isaia 2:4.

Negustorii voiajori

18. Cine sunt „negustorii voiajori ai pământului“?

18 Cine sunt „negustorii voiajori ai pământului“? Fără îndoială că în prezent le-am zice comercianţi, afacerişti, mari companii comerciale. Aceasta nu înseamnă că este greşit să se facă afaceri legale. Biblia dă sfaturi înţelepte pentru cei ce se ocupă de afaceri, punându-i în gardă cu privire la necinste, lăcomie şi altele (Proverbele 11:1; Zaharia 7:9, 10; Iacov 5:1-5). Dar de un mai mare câştig este „devoţiunea sfântă însoţită de mulţumire“ (1 Timotei 6:6, 17-19). Lumea lui Satan nu se conduce însă după principii drepte. Corupţia este la ordinea zilei. O găsim în religie, politică şi în lumea afacerilor. Din când în când, mass-media dezvăluie tot felul de scandaluri, de exemplu, deturnări de fonduri, în care sunt implicaţi înalţi funcţionari guvernamentali, şi trafic de arme.

19. Ce fapt legat de economia mondială explică motivul pentru care Revelaţia nu vorbeşte în termeni elogioşi despre negustorii pământului?

19 Cifra de afaceri în comerţul internaţional de arme depăşeşte 1 000 de miliarde de dolari anual, în timp ce sute de milioane de oameni nu au nici măcar strictul necesar ca să trăiască. Ce situaţie tristă! Se pare însă că industria de armament stă la baza economiei mondiale. Iată ce scria săptămânalul londonez Spectator la 11 aprilie 1987: „Luând în calcul doar sectoarele industriale ce au legătură directă [cu industria de armament], în SUA există 400 000 de locuri de muncă în aceste sectoare, iar în Europa, 750 000. Dar, un fapt destul de curios este că, deşi rolul social şi economic al industriei de armament a crescut, adevărata problemă, apărarea ţărilor producătoare, a trecut în plan secundar“. Aceste ţări obţin profituri uriaşe din vânzarea de bombe şi de alte tipuri de armament, pe care le exportă în toată lumea, vânzându-le chiar şi celor ce le-ar putea fi duşmani. Dar, într-o bună zi, aceste bombe ar putea fi folosite pentru a-i distruge chiar pe cei ce le-au vândut. Ce situaţie absurdă! La toate acestea să adăugăm corupţia din industria de armament. Potrivit revistei Spectator, numai în Statele Unite, „Pentagonul pierde anual, în mod inexplicabil, arme şi echipament militar în valoare de 900 de milioane de dolari“. Nu este deci de mirare că Revelaţia nu vorbeşte în termeni elogioşi despre negustorii pământului!

20. Ce exemplu arată că religia s-a implicat în activităţi comerciale frauduloase?

20 Aşa cum a prezis îngerul cel glorios, religia s-a implicat mult în astfel de activităţi comerciale frauduloase. Putem aminti, de exemplu, implicarea Vaticanului în falimentul Băncii Ambrosiano din Italia în 1982. Pe tot parcursul anilor ’80 s-a încercat să se rezolve cazul, fără să se răspundă însă la întrebarea: Unde au dispărut banii? În februarie 1987, magistraţii milanezi au emis mandate de arestare pe numele a trei preoţi din Vatican, dintre care unul era arhiepiscop american, toţi fiind acuzaţi de complicitate la acest faliment. Însă Vaticanul a respins cererea de extrădare. În iulie 1987, mandatele de arestare au fost anulate de Curtea de Casaţie a Italiei în baza unui vechi acord dintre Vatican şi guvernul italian, fapt care a dat naştere unui val de proteste.

21. De unde ştim că Isus n-a avut niciun amestec în afacerile dubioase din zilele sale, dar ce se observă astăzi în religia de origine babilonică?

21 A avut oare Isus vreun amestec în afacerile dubioase din zilele sale? Nu. El nu deţinea niciun fel de bun, nu avea nici măcar „unde să-şi pună capul“. Iată ce sfat i-a dat Isus unui conducător tânăr bogat: „Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi vino şi urmează-mă“. Era un sfat excelent, întrucât, dacă l-ar fi aplicat, tânărul putea scăpa de toate îngrijorările legate de afacerile sale (Luca 9:58; 18:22). În schimb, religia de origine babilonică se implică adesea în afaceri. De exemplu, în 1987, ziarul Albany Times Union preciza că administratorul financiar al arhidiocezei catolice din Miami, Florida (SUA), a recunoscut că biserica deţinea acţiuni la companii care produceau arme nucleare, filme pentru adulţi şi ţigări.

„Ieşiţi din ea, poporul meu“

22. a) Ce spune un glas din cer? b) Ce motiv de bucurie au avut slujitorii lui Dumnezeu în 537 î.e.n. şi în 1919?

22 În continuare Ioan îndreaptă atenţia asupra unei alte împliniri a modelului profetic: „Şi am auzit un alt glas din cer care zicea: «Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să fiţi părtaşi la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei!»“ (Revelaţia 18:4). Profeţiile din Scripturile ebraice despre căderea Babilonului antic conţin şi ele porunca pe care Iehova i-a adresat-o poporului său: „Fugiţi din mijlocul Babilonului“ (Ieremia 50:8, 13). În mod asemănător, având în vedere iminenta pustiire a Babilonului cel Mare, slujitorii lui Dumnezeu sunt îndemnaţi acum să fugă. În 537 î.e.n., israeliţii fideli s-au bucurat mult că au putut să fugă din Babilon. Şi slujitorii lui Dumnezeu eliberaţi din captivitatea babilonică în 1919 au fost bucuroşi (Revelaţia 11:11, 12). Iar de atunci, milioane de oameni dau ascultare poruncii de a fugi din Babilonul cel Mare.

23. Cum scoate în evidenţă glasul din cer că este urgent să ieşim din Babilonul cel Mare?

23 Chiar este urgent să ieşim din Babilonul cel Mare, să rupem orice legătură cu religiile lumii şi să ne separăm complet de ele? Cu siguranţă! Nouă ni se cere să ne însuşim punctul de vedere al lui Dumnezeu referitor la acest monstruos imperiu religios, vechi de milenii, Babilonul cel Mare. Dumnezeu a fost foarte direct când l-a numit marea prostituată. Glasul din cer îi vorbeşte în continuare lui Ioan despre această prostituată: „Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit până la cer şi Dumnezeu şi-a amintit de nedreptăţile ei. Faceţi-i cum a făcut ea şi faceţi-i de două ori mai mult, da, de două ori cât a făcut ea. În paharul în care ea a turnat un amestec, să-i turnaţi de două ori mai mult din acest amestec. În măsura în care s-a glorificat şi a trăit în lux neruşinat, în aceeaşi măsură să-i daţi chin şi jale. Căci în inima ei zice neîncetat: «Stau ca o regină, nu sunt văduvă şi nu voi vedea niciodată jalea». Iată de ce într-o singură zi vor veni plăgile ei: moarte, jale şi foamete. Şi va fi arsă complet în foc, pentru că Iehova Dumnezeu, care a judecat-o, este puternic“. — Revelaţia 18:5-8.

24. a) De ce trebuie să fugă din Babilonul cel Mare slujitorii lui Dumnezeu? b) La ce păcate ale Babilonului cel Mare sunt părtaşi cei ce nu fug din el?

24 Ce cuvinte grele! E absolut necesar să trecem la acţiune! Ieremia i-a îndemnat pe israeliţii din zilele sale: „Fugiţi din mijlocul cetăţii Babilon . . . căci acesta este timpul de răzbunare al lui Iehova. El o răsplăteşte după cum merită. Ieşiţi din mijlocul lui, poporul meu, şi fiecare să-şi scape sufletul de mânia aprinsă a lui Iehova!“ (Ieremia 51:6, 45). În mod asemănător, glasul din cer îi avertizează pe slujitorii de azi ai lui Dumnezeu să fugă din Babilonul cel Mare ca să nu primească o parte din plăgile lui. Judecăţile, asemănătoare unor plăgi, pe care Iehova le va aduce asupra acestei lumi, inclusiv asupra Babilonului cel Mare, sunt proclamate în prezent (Revelaţia 8:1—9:21; 16:1-21). Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se separe de religia falsă dacă nu vor să aibă parte de aceste plăgi şi să piară împreună cu ea. În plus, dacă ar rămâne în mijlocul ei, ar fi părtaşi la păcatele ei. Ar fi vinovaţi ca şi ea de adulter spiritual şi de vărsarea sângelui „tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ“. — Revelaţia 18:24; compară cu Efeseni 5:11; 1 Timotei 5:22.

25. Cum a ieşit poporul lui Dumnezeu din Babilonul antic?

25 Dar cum ies slujitorii lui Dumnezeu din Babilonul cel Mare? Iudeii care au ieşit din Babilonul antic au trebuit literalmente să pornească din oraşul Babilon şi să se întoarcă în Ţara Promisă. Dar ieşirea lor a însemnat mai mult decât atât. Isaia le-a spus în mod profetic israeliţilor: „Îndepărtaţi-vă, îndepărtaţi-vă, ieşiţi de acolo, nu atingeţi nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul lui, păstraţi-vă curaţi, voi, care purtaţi ustensilele lui Iehova!“ (Isaia 52:11). Da, ei au trebuit să abandoneze toate practicile necurate din religia de origine babilonică ce ar fi putut întina închinarea lor la Iehova.

26. Cum au dat ascultare creştinii din Corint cuvintelor: ‘Ieşiţi din mijlocul lor şi nu mai atingeţi ce este necurat’?

26 Apostolul Pavel a citat cuvintele lui Isaia în scrisoarea sa către creştinii din Corint: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? . . . «De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi nu mai atingeţi ce este necurat»“. Creştinii din Corint nu trebuiau să plece din oraş pentru a da ascultare acestei porunci. Dimpotrivă, ei trebuiau literalmente să stea departe de templele necurate ale religiei false şi să se separe spiritualiceşte de actele necurate ale acelor închinători la idoli. În acelaşi mod, în 1919, slujitorii lui Dumnezeu au început să iasă din Babilonul cel Mare, curăţindu-se de toate învăţăturile şi practicile necurate. Astfel, ei au putut să-i slujească lui Iehova ca popor purificat. — 2 Corinteni 6:14-17; 1 Ioan 3:3.

27. Ce paralele se pot stabili între judecata împotriva Babilonului antic şi cea împotriva Babilonului cel Mare?

27 Căderea Babilonului antic şi pustiirea lui finală au fost pedeapsa pentru păcatele sale. „Căci judecata [cetăţii Babilon] a ajuns până la ceruri“ (Ieremia 51:9). În mod asemănător, păcatele Babilonului cel Mare „s-au îngrămădit până la cer“, atrăgându-i astfel atenţia lui Iehova. Acest imperiu al religiei false s-a făcut vinovat de nedreptate, idolatrie, imoralitate, asuprire, jaf şi crimă. Babilonul antic a căzut, plătind în felul acesta pentru ce le-a făcut adevăraţilor închinători ai lui Iehova şi templului său (Ieremia 50:8, 14; 51:11, 35, 36). Şi Babilonul cel Mare va cădea şi în final va fi distrus plătind pentru tot ce le-a făcut el de-a lungul secolelor închinătorilor adevăraţi ai lui Iehova. De fapt, distrugerea lui finală constituie începutul ‘zilei de răzbunare a Dumnezeului nostru’. — Isaia 34:8-10; 61:2; Ieremia 50:28.

28. Ce normă de judecată îi aplică Iehova Babilonului cel Mare, şi de ce?

28 Sub Legea mozaică, dacă un israelit fura ceva de la un semen al său, trebuia să dea o despăgubire dublă (Exodul 22:1, 4, 7, 9). Când va fi distrus Babilonul cel Mare, Iehova va aplica o normă de judecată similară. Babilonul urmează să primească nu doar ce a făcut el altora, ci dublu. Nu i se va arăta îndurare, întrucât Babilonul cel Mare nu a arătat deloc îndurare faţă de victimele lui. A trăit pe spatele popoarelor într-un „lux neruşinat“. Acum însă va avea parte de suferinţă şi jale. Babilonul antic credea că se află în deplină siguranţă, lăudându-se: „Nu voi rămâne văduvă şi nu voi cunoaşte pierderea copiilor!“ (Isaia 47:8, 9, 11). Şi Babilonul cel Mare se simte în siguranţă. Însă distrugerea lui, decretată de Iehova, cel care „este puternic“, va avea loc repede, ca „într-o singură zi“.

[Notă de subsol]

^ par. 13 Conform notei de subsol din New World Translation Reference Bible.

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 263]

„Regii . . . au comis fornicaţie cu ea“

La începutul secolului al XIX-lea, comercianţii europeni au introdus clandestin în China mari cantităţi de opiu. În martie 1839, autorităţile chineze au încercat să pună capăt acestui trafic, confiscând 20 000 de lăzi cu opiu de la comercianţii britanici, fapt ce a creat tensiuni între Marea Britanie şi China. Întrucât relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat, unii misionari protestanţi au încurajat Marea Britanie să intre în război cu China, făcând declaraţii precum următoarea:

„Văzând aceste probleme, inima îmi saltă de bucurie. Cred că ele ar putea stârni mânia guvernului englez, iar Dumnezeu, prin puterea Sa, va înlătura probabil barierele ce nu permit ca Evanghelia lui Cristos să pătrundă în China“. — Henrietta Shuck, misionară baptistă.

În final, războiul a izbucnit. Acest conflict este cunoscut în prezent drept Războiul Opiului. Unii misionari au încurajat fără reţineri Marea Britanie, făcând comentarii precum acestea:

„Sunt constrâns să văd în actuala situaţie nu atât o problemă privind comerţul cu opiu, ori o problemă a Angliei, cât un mare plan al Providenţei pentru ca răutatea omului să servească scopului Său de a arăta îndurare faţă de China, dărâmând astfel zidul prin care s-a izolat de lume“. — Peter Parker, misionar congregaţionalist.

Alt misionar congregaţionalist, Samuel Williams, a adăugat: „Mâna lui Dumnezeu se vede în tot ce s-a întâmplat aici, şi încă într-un mod remarcabil; nu ne îndoim că Acela care a spus că a venit să aducă o sabie pe pământ a venit aici pentru a-i distruge rapid pe duşmanii Săi şi a întemeia regatul Său. El va provoca distrugere după distrugere, până când îl va instala pe Prinţul Păcii“.

Referindu-se la oribila masacrare a chinezilor, misionarul Lewis Shuck a scris: „Consider aceste scene . . . mijloace directe prin care Domnul curăţă gunoiul ce împiedică înaintarea Adevărului divin“.

Misionarul congregaţionalist Elijah Bridgman a adăugat: „Dumnezeu s-a folosit adesea de braţul tare al puterii civile pentru a pregăti calea regatului Său. . . . În aceste momente decisive, instrumentul e uman, dar forţa ce îl dirijează este de natură divină. Cel ce cârmuieşte toate naţiunile a folosit Anglia pentru a disciplina şi a umili China“. — Fragmente extrase din eseul Ends and Means (Scopuri şi mijloace), de Stuart Creighton Miller, publicat în 1974 în The Missionary Enterprise in China and America (un studiu al Universităţii Harvard, condus de John Fairbank).

[Chenarul de la pagina 264]

„Negustorii voiajori . . . s-au îmbogăţit“

„Între 1929 şi cel de-al Doilea Război Mondial, [Bernardino] Nogara [administratorul finanţelor de la Vatican] a plasat capitaluri şi agenţi ai Vaticanului în diverse sectoare ale economiei italiene, îndeosebi în domeniul energiei electrice, al telecomunicaţiilor, în cel bancar, în căile ferate locale, în producţia de maşini agricole, ciment şi textile sintetice. Majoritatea acestor investiţii s-au dovedit profitabile.

Nogara a preluat mai multe companii textile: La Società Italiana della Viscosa, La Supertessile, La Società Meridionale Industrie Tessili şi La Cisaraion. Le-a fuzionat într-o singură companie, pe care a numit-o CISA-Viscosa şi a încredinţat-o baronului Francesco Maria Oddasso, unul dintre oamenii cei mai de încredere ai Vaticanului. Apoi Nogara a făcut în aşa fel încât noua companie să fie preluată de cea mai mare firmă producătoare de textile din Italia, SNIA-Viscosa. Cu timpul, Vaticanul şi-a mărit acţiunile la SNIA-Viscosa, iar în cele din urmă a preluat controlul asupra ei, dovadă fiind numirea baronului Oddasso în funcţia de vicepreşedinte.

Astfel, Nogara a intrat în industria textilă. A reuşit, pe diverse căi, să pătrundă şi în alte sectoare ale industriei deoarece era pregătit pentru orice. Acest bărbat dezinteresat . . . a reuşit probabil să dea economiei italiene un avânt fără precedent în istoria Italiei . . . Benito Mussolini n-a putut să-şi realizeze visurile imperialiste, însă le-a permis Vaticanului şi lui Bernardino Nogara să creeze un imperiu de cu totul altă natură.“ — The Vatican Empire, de Nino Lo Bello, paginile 71-73.

Acesta este doar un exemplu de strânsă colaborare între negustorii pământului şi Babilonul cel Mare. Nu este de mirare că ei îşi vor jeli partenerul de afaceri când acesta va dispărea!

[Legenda ilustraţiei de la pagina 259]

Oamenii s-au răspândit pe tot pământul ducând cu ei religia babilonică

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 261]

Ca un străjer, clasa Ioan anunţă căderea Babilonului

[Legenda fotografiei de la pagina 266]

Ruinele Babilonului antic constituie un indiciu că Babilonul cel Mare urmează să fie distrus