M-am născut în 1937, în Kârgâzstan, într-un colhoz (o gospodărie agricolă colectivă) de lângă orașul Tokmok. Provin dintr-o familie de kârgâzi, iar limba mea maternă este kârgâza. Părinții mei erau agricultori și munceau în colhoz din zori și până-n seară. Țăranilor li se dădeau cu regularitate alimente, însă salariul în bani îl primeau doar o dată pe an. Mamei i-a fost foarte greu să ne crească pe mine și pe sora mea mai mică. După numai cinci ani de școală, am început să muncesc și eu cu normă întreagă în colhoz.

În zona în care locuiam, oamenii erau săraci și munceau din greu doar ca să trăiască de pe o zi pe alta. Ca tânăr, nu mă gândeam la scopul vieții sau la viitor. Nici nu bănuiam cât de mult aveau să-mi schimbe viața adevărurile extraordinare despre Iehova Dumnezeu și despre scopul său! Modul în care mesajul Bibliei a pătruns și s-a răspândit în Kârgâzstan este fascinant! Totul a început în regiunea mea natală, în nordul Kârgâzstanului.

Adevărul despre Iehova Dumnezeu a prins rădăcini în Kârgâzstan în anii ’50 ai secolului trecut. La vremea respectivă, teritoriul actualului Kârgâzstan aparținea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), iar ideologia comunistă era larg răspândită. Pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice, Martorii lui Iehova au fost neutri pe plan politic. (Ioan 18:36) De aceea, erau considerați dușmani ai statului comunist și erau persecutați.  Dar nicio ideologie nu poate împiedica Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la inima oamenilor sinceri. Într-adevăr, una dintre cele mai valoroase lecții pe care le-am învățat de-a lungul vieții este că la Iehova „toate sunt posibile”. (Mar. 10:27)

Persecutarea Martorilor lui Iehova a făcut posibilă pătrunderea adevărului în Kârgâzstan. Din Uniunea Sovietică făcea parte și Siberia, locul unde erau deportați dușmanii Statului. După eliberare, mulți au venit în Kârgâzstan, unii dintre ei aducând și adevărul biblic. Unul dintre deportați a fost Emil Ianțen, care se născuse în Kârgâzstan, în 1919. Emil fusese trimis într-un lagăr de muncă, iar acolo i-a cunoscut pe Martori. A acceptat adevărul și, mai târziu, în 1956, s-a întors acasă. Emil s-a stabilit în apropiere de Sokuluk, oraș aflat în regiunea în care locuiam și eu. În 1958, în Sokuluk s-a format prima congregație din Kârgâzstan.

Aproximativ un an mai târziu, în Sokuluk s-a mutat și Victor Vinter. Acest frate fidel a trecut prin multe greutăți. Deoarece și-a păstrat neutralitatea, el a fost închis de două ori câte trei ani; apoi a mai stat 10 ani în închisoare și cinci ani în exil. Totuși, persecuția nu a oprit răspândirea închinării adevărate.

În 1963, în Kârgâzstan erau aproximativ 160 de Martori, mulți dintre ei fiind originari din Germania, Ucraina și Rusia. Printre ei se afla și Eduard Varter, un exilat ce fusese botezat în Germania, în 1924. În anii ’40, el a fost trimis de naziști într-un lagăr de concentrare, iar, după câțiva ani, a fost deportat de comuniștii din URSS. În 1961, acest frate fidel s-a mutat în orașul Kant, care se află foarte aproape de orașul meu natal.

În Kant locuia și Elisaveta Fot, o slujitoare loială a lui Iehova. Ea își câștiga existența făcând croitorie. Întrucât era foarte pricepută, avea clienți doctori, profesori ș.a.m.d. Una dintre clientele ei se numea Aksamai Sultanalieva, o femeie căsătorită cu un funcționar de rang înalt, ce lucra la Procuratură. Când venea la Elisaveta ca să-și facă haine, Aksamai punea multe întrebări referitoare la sensul vieții și la ce se întâmplă după moarte. Elisaveta îi arăta răspunsurile în Biblie. Aksamai a devenit o vestitoare zeloasă a veștii bune.

Tot în acea perioadă, Nicolai Cimpoeș, din Moldova, a fost numit supraveghetor de circumscripție, slujind în acest serviciu aproape 30 de ani. Nicolai vizita congregațiile și organiza activitatea de multiplicare și distribuire a publicațiilor. Activitatea lui nu a trecut neobservată de către autorități. Eduard Varter i-a dat următorul sfat: „Când vei fi interogat de autorități, spune-le deschis că primim literatură de la sediul nostru din Brooklyn. Privește-l în ochi pe agentul KGB. N-ai de ce să te temi”. (Mat. 10:19)

La scurt timp după această discuție, Nicolai a fost chemat la sediul KGB din Kant. Iată ce povestește el: „Agentul m-a întrebat de unde avem publicațiile. I-am spus că de la Brooklyn. El a rămas fără replică. M-a lăsat să plec și nu m-a mai chemat niciodată”. Acești Martori curajoși au  continuat să răspândească cu prudență vestea bună în regiunea mea, din nordul Kârgâzstanului. În anii ’80, adevărul prețios despre Iehova a ajuns și la familia mea, soția mea fiind prima care a auzit vestea bună.

Mairambubu este tot din Kârgâzstan, dar din regiunea Naryn. Într-o zi din august 1974 am întâlnit-o acasă la sora mea, la care se afla în vizită. Mairambubu mi-a plăcut de cum am văzut-o. Ne-am căsătorit chiar în ziua aceea!

În ianuarie 1981, Mairambubu se afla într-un autobuz spre o piață când a auzit conversația menționată la începutul articolului. Ea a dorit să afle mai multe lucruri, așa că i-a cerut femeii pe care o auzise vorbind numele și adresa. Aceasta i-a spus că se numea Apun, dar, întrucât în anii ’80 activitatea Martorilor era interzisă, a preferat să nu-și dea adresa. În schimb, a cerut-o pe a noastră. Când a ajuns acasă, soția mea radia de bucurie.

„Am auzit niște lucruri extraordinare!”, a spus ea. „O femeie mi-a zis că, în curând, oamenii nu vor mai muri. Chiar și animalele sălbatice vor fi îmblânzite.” Mi se părea că-mi povestește un basm. „Hai să așteptăm până când ne va vizita și ne va da mai multe detalii”, i-am răspuns eu.

Apun ne-a vizitat după trei luni. Au urmat și alte vizite, cu ocazia cărora i-am cunoscut pe câțiva dintre primii Martori kârgâzi. Surorile ne-au vorbit despre adevărurile extraordinare referitoare la Iehova și la scopul său cu omenirea. Ne-au învățat din Biblie folosind cartea De la Paradisul pierdut la Paradisul recâștigat. * Întrucât nu exista decât un singur exemplar al cărții în orașul Tokmok, am copiat-o de mână ca să o avem și noi.

Unul dintre primele lucruri învățate a fost profeția din Geneza 3:15, care se va împlini prin intermediul lui Isus, Regele mesianic numit de Dumnezeu. Acesta este un mesaj important, pe care toți oamenii trebuie să-l audă și un motiv în plus ca să luăm parte la proclamarea veștii bune! (Mat. 24:14) Nu după mult timp, adevărul biblic a început să ne schimbe viața.

Un frate din Tokmok ne-a invitat la o nuntă. Eu și soția mea am observat imediat că Martorii erau deosebiți. La nuntă nu s-a consumat alcool, iar oamenii s-au comportat frumos. Era ceva foarte diferit, deoarece la nunțile la care participaserăm înainte, mulți invitați se îmbătau, vorbeau murdar și se purtau urât.

În Tokmok am participat și la câteva întruniri creștine. Dacă era vreme bună, acestea se țineau în pădure. Întrucât știau că erau urmăriți de miliție, frații puneau pe cineva să stea de pază. Iarna ne întruneam într-o locuință. De câteva ori, miliția a venit la locuința respectivă și ne-a întrebat de ce ne strânseserăm acolo. Când eu și Mairambubu ne-am botezat, în iulie 1982, în râul Ciu, a trebuit să fim prudenți. (Mat. 10:16) Ne-am întrunit în pădure câțiva frați, am cântat o cântare a Regatului și am ascultat cuvântarea de botez.

În 1987, un frate m-a rugat să vizitez o persoană interesată din orașul Balykchy. Trebuia să călătoresc patru ore cu trenul ca să ajung acolo. După câteva călătorii făcute la Balykchy pentru predicare, am constatat că în acest oraș exista mult interes pentru adevăr. Evident, era o ocazie de a face mai mult în serviciul lui Iehova.

Eu și Mairambubu am călătorit de multe ori la Balykchy. De obicei, mergeam acolo la sfârșit de săptămână pentru a predica și a ține întruniri. Cererea pentru publicații a crescut foarte mult. Duceam publicații într-un mishok, un sac folosit pentru transportarea cartofilor. Deși duceam doi saci cu publicații în fiecare lună, de multe ori acestea erau insuficiente. Depuneam mărturie chiar și în tren, spre și dinspre Balykchy.

În 1995, la opt ani după prima noastră vizită în Balykchy, acolo s-a format o congregație. Călătoriile făcute între Tokmok și Balykchy în acei ani ne-au costat mulți bani. Întrucât posibilitățile noastre materiale erau limitate, un frate ne ajuta cu regularitate cu bani ca să putem acoperi cheltuielile. Iehova a văzut dorința noastră de a face mai mult în serviciul său și ʻa deschis zăgazurile cerurilorʼ asupra noastră. (Mal. 3:10) Într-adevăr, toate lucrurile sunt posibile la Iehova!

În 1992 am fost numit bătrân de congregație, fiind primul bătrân kârgâz din țară. În congregația din Tokmok ni s-au deschis mai multe posibilități de a sluji. Am studiat Biblia cu mulți tineri kârgâzi, care învățau în diferite instituții de învățământ. Unul dintre tinerii cu care am studiat slujește acum în Comitetul filialei, iar alți doi sunt pioneri speciali. Ne-am pus la dispoziție și pentru a-i ajuta pe frați la întruniri. La începutul anilor ’90, întrunirile se țineau în limba rusă, iar publicațiile folosite erau tot în rusă. Totuși, în congregație veneau tot mai mulți vorbitori de kârgâză. De aceea, am început să traduc întrunirile în kârgâză, ceea ce i-a ajutat să înțeleagă adevărul mai repede.

Eu și soția mea ne-am achitat și de responsabilitatea de a ne crește copiii. I-am luat cu noi în lucrarea  de predicare și la întruniri. La numai 12 ani, fiica noastră Gulsayra le depunea mărturie cu plăcere oamenilor de pe stradă. Copiilor le plăcea să memoreze versete biblice. Astfel, copiii noștri și, mai târziu, nepoții noștri au fost foarte activi în congregație. Dintre cei 9 copii și 11 nepoți, care sunt în viață, 16 îi slujesc lui Iehova sau participă la întruniri alături de părinți.

Iubiții noștri frați și surori care au început lucrarea de predicare în zona noastră în anii ’50 ar fi uimiți să vadă schimbările care au avut loc aici. De exemplu, începând din 1990, ne-am bucurat de mai multă libertate în ce privește predicarea veștii bune și organizarea de întruniri mari.

În 1991, eu și soția mea am participat la primul nostru congres, ținut în Kazahstan, în orașul Alma-Ata (actualmente, Almatî). Iar în 1993 s-a ținut primul congres din Kârgâzstan, pe stadionul Spartak, din Bișkek. Înainte de congres, vestitorii au curățat stadionul timp de o săptămână. Directorul a fost atât de impresionat, încât ne-a permis să folosim stadionul gratuit.

În 1994 a avut loc un alt eveniment memorabil: au fost tipărite primele publicații în limba kârgâză. Astăzi, publicațiile sunt traduse cu regularitate în kârgâză de o echipă ce lucrează la filiala din Bișkek. În 1998, activitatea Martorilor din Kârgâzstan a fost recunoscută legal. Numărul Martorilor a crescut, astfel că, în prezent, sunt mai bine de 5 000 de vestitori în țară. Sunt 83 de congregații și 25 de grupe de chineză, engleză, kârgâză, limbajul semnelor rusesc, rusă, turcă, uigură și uzbecă. Toți acești frați și surori dragi care provin din medii diferite îi slujesc lui Iehova în unitate. Iehova a făcut posibile toate aceste schimbări impresionante.

Iehova mi-a schimbat și mie viața. Am crescut într-o familie simplă de la țară și am făcut doar cinci ani de școală. Cu toate acestea, Iehova mi-a dat privilegiul de a sluji ca bătrân și de a-i învăța adevărul biblic pe oameni, dintre care unii au fost mai instruiți decât mine. Într-adevăr, Iehova face posibile lucruri uimitoare! Meditând la propria experiență, mă simt motivat să continui să depun mărturie cu loialitate despre Iehova, la care „toate sunt posibile”. (Mat. 19:26)