Capitolul 17

Congresele — O dovadă a fraternităţii noastre

CONGRESELE au devenit o caracteristică obişnuită a organizaţiei Martorilor lui Iehova din timpurile moderne. Însă închinătorii lui Iehova au ţinut reuniuni naţionale şi internaţionale cu mult timp înainte de secolul al XX-lea.

În Israelul antic, Iehova le-a pretins tuturor bărbaţilor să se adune în fiecare an la Ierusalim pentru trei sărbători de sezon. Unii dintre ei îşi aduceau întreaga familie. De fapt, Legea mozaică pretindea ca, în anumite ocazii, să fie prezenţi toţi membrii familiei: bărbaţii, femeile şi copiii (Ex. 23:14–17; Deut. 31:10–13; Luca 2:41–43). La început, asistau numai cei care locuiau pe teritoriul Israelului. Mai târziu, când iudeii s-au răspândit peste tot, au venit să asiste şi oameni din diverse naţiuni (Fap. 2:1, 5–11). Ei o făceau nu pentru că Israel şi Avraam ar fi fost strămoşii lor, ci pentru că îl recunoşteau pe Iehova drept marele lor Tată ceresc (Is. 63:16). Aceste sărbători erau ocazii fericite. În plus, ele îi ajutau pe toţi cei prezenţi să se concentreze asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi să nu se lase atât de absorbiţi de preocupările zilnice ale vieţii, încât să uite lucrurile spirituale, care erau mai importante.

În acelaşi mod, congresele Martorilor lui Iehova din timpurile moderne se concentrează asupra intereselor spirituale. Pentru observatorii sinceri, aceste congrese oferă dovada de necontestat că Martorii sunt uniţi prin legătura puternică a fraternităţii creştine.

Primele congrese ale Studenţilor în Biblie

Organizarea unor reuniuni ale Studenţilor în Biblie din diferite oraşe şi ţări s-a îmbunătăţit în mod progresiv. Spre deosebire de grupările religioase tradiţionale, Studenţii în Biblie au ajuns repede să-i cunoască pe colaboratorii lor în credinţă din alte locuri. La început, aceste congrese s-au ţinut la Allegheny (Pennsylvania), cu ocazia celebrării anuale a morţii Domnului. În 1891, s-a făcut un anunţ special că va avea loc un „congres pentru studierea Bibliei şi pentru celebrarea Cinei comemorative a Domnului“. În anul următor, Turnul de veghere, în engleză, conţinea un titlu cu litere mari care anunţa „CONGRESUL CREDINCIOŞILOR, LA ALLEGHENY, PA., . . . ÎNTRE 7 ŞI 14 APRILIE INCLUSIV, 1892“.

În general, publicul nu era invitat la început la aceste congrese. În 1892 însă, au fost prezente aproximativ 400 de persoane care dăduseră dovadă de credinţă  în răscumpărare şi de interes sincer pentru lucrarea Domnului. Programul a inclus cinci zile de studiu biblic intens şi alte două zile de sfaturi utile pentru colportori.

Un bărbat, care a fost prezent pentru prima dată la una dintre aceste reuniuni, spunea: „Am fost la multe congrese, dar niciodată la unul ca acesta, unde, de dimineaţa până seara, voinţa şi planul lui Dumnezeu constituie singurul şi permanentul subiect de conversaţie: acasă, pe stradă, la întruniri, la masă, peste tot“. Referitor la spiritul manifestat de delegaţi, un participant din Wisconsin (S.U.A.) a scris: „Am fost foarte impresionat de spiritul de iubire şi de amabilitate frăţească manifestat în toate aceste ocazii“.

În 1893, a avut loc o modificare în ce priveşte organizarea congresului anual. Profitând de tarifele avantajoase oferite de Căile ferate cu ocazia Expoziţiei Cristofor Columb, Studenţii în Biblie s-au reunit în vara aceea la Chicago (Illinois), între 20 şi 24 august. Acesta a fost primul lor congres în afara regiunii Pittsburgh. Totuşi, pentru a folosi timpul şi banii cât mai bine posibil în favoarea lucrării Domnului, timp de câţiva ani nu s-au mai ţinut congrese mari.

Apoi, începând din 1898, Studenţii în Biblie din diverse locuri au luat iniţiativa de a organiza congrese pe plan local, la care asistau persoane dintr-o zonă limitată. În 1900, Societatea a organizat trei congrese mari, dar, pe lângă acestea, în Statele Unite şi în Canada s-au ţinut alte 13 adunări locale, majoritatea de o singură zi, unele dintre ele cu ocazia vizitei unui pelerin. Numărul lor a continuat să crească. În 1909, au avut loc cel puţin 45 de adunări locale în America de Nord, pe lângă congresele la care a participat fratele Russell în timpul turneelor speciale pe care le-a efectuat în diferite părţi ale continentului. O parte importantă a programului adunărilor de o zi a fost concepută în  special pentru a trezi interesul publicului. Numărul celor prezenţi s-a ridicat de la aproximativ o sută până la câteva mii.

Pe de altă parte, congresele mari, la care participau în principal Studenţii în Biblie, au pus accentul pe instruirea celor care erau destul de bine stabiliţi pe calea adevărului. La aceste congrese soseau trenuri speciale pline cu delegaţi din diferite oraşe principale. Uneori, asistenţa se ridica la 4 000 de persoane, printre care şi câţiva delegaţi din Europa. Acestea erau momente de autentică înviorare spirituală, care contribuiau la creşterea zelului şi a iubirii în mijlocul poporului lui Iehova. În 1903, la încheierea unui astfel de congres, un frate a spus: „Cu toate că sunt sărac, nu aş da nici pe o mie de dolari binele pe care l-am primit cu ocazia acestui congres“.

Când se întâmpla ca în zona unde se ţineau adunările să se afle fraţi pelerini, cu aceste ocazii ei prezentau discursuri. Şi fratele Russell s-a străduit să fie prezent şi să participe atât la programul unor adunări locale, cât şi la congresele mai mari din Statele Unite şi, deseori, din Canada. Pentru aceasta trebuia să călătorească mult. În cea mai mare parte, călătoriile aveau loc la sfârşit de săptămână. Dar în 1909, un frate din Chicago a rezervat mai multe vagoane de tren pentru transportul delegaţilor care îl însoţeau pe fratele Russell în turneul său de la un congres la altul. În 1911 şi 1913, acelaşi frate a rezervat garnituri întregi de tren pentru transportul a sute de delegaţi, pe parcursul unui turneu care a durat mai bine de o lună şi a cuprins vestul Statelor Unite şi Canada.

Călătoria cu un tren pentru congres era o experienţă de neuitat. În 1913, Malinda Keefer s-a urcat într-un astfel de tren la Chicago (Illinois). După ani de zile, ea a spus: „Nu mi-a trebuit mult timp pentru a-mi da seama că eram o mare familie . . ., iar trenul a fost locuinţa noastră timp de o lună“. În timp ce trenul pleca din gară, cei care veniseră să-i salute cântau „Dumnezeu să fie cu voi până când ne vom revedea“, fluturându-şi pălăriile şi batistele până când trenul dispărea la orizont. Sora Keefer a adăugat: „În fiecare loc unde ne opream, avea loc un congres, aproape întotdeauna de trei zile, iar noi rămâneam o zi la fiecare congres. Cu ocazia acestor escale, fratele Russell ţinea două discursuri, unul după-amiaza, pentru fraţi, şi altul seara, pentru public, intitulat «Dincolo de mormânt»“.

 Numărul congreselor a crescut şi în alte ţări. În unele locuri ele au fost foarte mici. La primul congres din Norvegia, în 1905, au fost prezente 15 persoane, dar acesta nu a fost decât un început. Şase ani mai târziu, când fratele Russell a făcut o vizită în Norvegia, s-au depus eforturi pentru a invita publicul, iar numărul celor prezenţi cu acea ocazie a fost estimat la 1 200 de persoane. În 1909, el a asistat la congresele din Scoţia şi a vorbit în faţa unui public de aproximativ 2 000 de persoane la Glasgow şi de 2 500 de persoane la Edinburgh, prezentând captivanta temă „Tâlharul în Paradis, bogatul în iad şi Lazăr în sânul lui Avraam“.

Pe atunci, la sfârşitul fiecărui congres, fraţii participau la o aşa-numită agapă, sau masă de dragoste, care reflecta sentimentele lor de fraternitate creştină. În ce consta această „agapă“? De exemplu, oratorii se înşiruiau ţinând în mână platouri cu pâine tăiată bucăţele, iar cei din auditoriu treceau în mod ordonat prin faţa lor, luau din pâine, le strângeau mâna şi cântau: „Binecuvântate să fie legăturile care ne unesc inimile în iubire creştină“. Uneori, lacrimi de bucurie li se prelingeau pe obraz în timp ce cântau. Mai târziu, pe măsură ce numărul participanţilor a crescut, au renunţat la strângerile de mână şi la frângerea pâinii, încheind congresul cu cântare şi rugăciune, iar uneori, cu aplauze prelungite ca manifestare a aprecierii lor.

O campanie mondială de proclamare a Regatului

Cel dintâi congres important după primul război mondial a avut loc între 1 şi 8 septembrie 1919, la Cedar Point (Ohio), pe malul lacului Erie, la 96 de kilometri vest de Cleveland. După moartea fratelui Russell, unii dintre membrii organizaţiei, care avuseseră un rol proeminent în cadrul ei, abandonaseră adevărul. Fraţii suportaseră încercări severe. La începutul anului 1919, preşedintele Societăţii şi colaboratorii săi au fost eliberaţi din detenţia nedreaptă la care fuseseră condamnaţi. De aceea, congresul era aşteptat cu mare nerăbdare. Deşi la începutul primei zile nu erau prezente prea multe persoane, mai târziu însă, alţi delegaţi au sosit cu trenuri speciale. Atunci hotelurile care se oferiseră să le acorde cazare delegaţilor au fost suprasolicitate. Robert Martin şi Alexander Macmillan (amândoi făcând parte din grupul care tocmai fusese eliberat din închisoare) s-au oferit voluntar să dea ajutor. Ei au lucrat până după miezul nopţii la distribuirea camerelor, iar fratele Rutherford şi mulţi alţii au avut ocazia să dea ajutor, conducându-i pe fraţi la camerele lor şi purtându-le bagajele. Toţi manifestau un entuziasm molipsitor.

Se aştepta o asistenţă de aproximativ 2 500 de persoane. Însă congresul a depăşit aşteptările sub toate aspectele. În cea de-a doua zi, sala era deja arhiplină şi au trebuit folosite şi alte săli. Când şi acestea s-au umplut, sesiunile s-au ţinut în aer liber, într-o zonă în care se afla o frumoasă pădurice. Au fost prezenţi aproximativ 6 000 de Studenţi în Biblie din Statele Unite şi Canada.

Duminică, au venit în plus cel puţin 1 000 de persoane pentru a asculta cuvântarea principală, astfel încât numărul celor prezenţi a ajuns la 7 000.  Oratorul li s-a adresat în aer liber, fără nici un microfon sau staţie de amplificare. În discursul intitulat „Speranţă pentru omenirea îndurerată“, Joseph Rutherford a explicat că Regatul mesianic al lui Dumnezeu este soluţia la problemele omenirii şi a arătat totodată că Liga Naţiunilor (care tocmai fusese înfiinţată şi care fusese deja susţinută de cler) nu era nicidecum o expresie politică a Regatului lui Dumnezeu. Register, un ziar local din Sandusky, a publicat un lung articol pe marginea acestui discurs public, precum şi un rezumat al activităţii Studenţilor în Biblie. Exemplare ale acestui ziar au fost trimise la redacţia unor ziare de pe tot cuprinsul Statelor Unite şi din Canada. Însă răsunetul acestui congres a fost mult mai amplu.

Adevăratul punct culminant al întregului congres l-a constituit cuvântarea fratelui Rutherford intitulată „Discurs către colaboratori“, care a fost publicată mai târziu sub titlul „Anunţarea Regatului“. Ea era adresată chiar Studenţilor în Biblie. Pe parcursul acestei cuvântări, a fost dezvăluită semnificaţia literelor G A care apăreau pe programul congresului şi în diverse puncte din incinta locului de desfăşurare a congresului. A fost anunţată apropiata apariţie a unei noi reviste, The Golden Age (Epoca de aur), care urma să fie folosită pentru a îndrepta atenţia oamenilor spre Regatul mesianic. După explicarea în linii mari a lucrării care urma să se efectueze, fratele Rutherford le-a spus celor prezenţi: „Vi se deschide în faţă o uşă. Intraţi repede pe ea. În timp ce vă angajaţi în această lucrare, amintiţi-vă că nu sunteţi doar vânzătorii unei reviste, ci sunteţi ambasadori ai Regelui regilor şi Domnului domnilor, care le anunţaţi oamenilor, în această manieră plină de demnitate, apropiata Epocă de aur, gloriosul  Regat al Domnului şi Stăpânului nostru, în care au sperat şi pentru care s-au rugat adevăraţii creştini timp de multe secole“ (vezi Apocalipsa 3:8). Când oratorul a întrebat cine dorea să participe la această lucrare, a fost impresionant să vezi răspunsul plin de entuziasm. Cele 6 000 de persoane prezente s-au ridicat în picioare ca un singur om. În anul următor, participau la serviciul de teren 10 000 de persoane. Întregul congres a avut un efect unificator şi întăritor asupra celor prezenţi.

Trei ani mai târziu, în 1922, a avut loc la Cedar Point un alt congres memorabil. A fost un program de nouă zile, din 5 până în 13 septembrie. Pe lângă delegaţii din Statele Unite şi Canada, au venit şi delegaţi din Europa. Sesiunile s-au ţinut în zece limbi. În medie, au fost prezente în fiecare zi aproximativ 10 000 de persoane, iar la cuvântarea „Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor muri niciodată“ a fost un public atât de numeros, încât numărul celor prezenţi aproape că s-a dublat.

Studenţii în Biblie nu s-au adunat la acest congres cu gândul de a face planuri în vederea desfăşurării aici, pe pământ, a unei lucrări care urma să dureze zeci de ani. De fapt, ei spuneau că era foarte probabil să fie ultimul lor mare congres înainte de „eliberarea bisericii . . . pentru a intra în faza cerească a Regatului lui Dumnezeu şi, efectiv, în însăşi prezenţa Domnului nostru şi a Dumnezeului nostru“. Însă, oricât de scurt ar fi fost timpul, preocuparea lor  principală era înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu. Cu acest gând, vineri, 8 septembrie, fratele Rutherford a ţinut memorabilul discurs intitulat „Regatul“.

Mai înainte, în diverse locuri ale sălii fuseseră atârnate afişe enorme conţinând literele A D V. Semnificaţia acestor litere a devenit evidentă pe parcursul cuvântării, când vorbitorul a îndemnat: „Fiţi martori fideli şi adevăraţi pentru Domnul. Înainte la luptă, până când orice vestigiu al Babilonului va rămâne pustiu. Vestiţi mesajul în lung şi-n lat. Lumea trebuie să ştie că Iehova este Dumnezeu şi că Isus Cristos este Regele regilor şi Domnul domnilor. Aceasta este ziua tuturor zilelor. Iată, Regele domneşte! Voi sunteţi agenţii săi de publicitate! Aşadar, vestiţi, vestiţi, vestiţi Regele şi regatul său!“ În acel moment, în faţa celor prezenţi a fost desfăşurat un afiş enorm, de 11 metri. Pe el se afla această inscripţie stimulatoare: „Vestiţi [„Advertise“, în engleză, reprezentat de „A D V“] Regele şi Regatul!“ A fost un moment impresionant. Cei prezenţi au aplaudat cu entuziasm. Fratele Pfannebecker, care în pofida vârstei înaintate se afla în orchestră, şi-a agitat vioara deasupra capului, spunând cu voce tare, cu pronunţatul său accent german: „Ach, Ya! Und now ve do it, no?“ (Ah, da! Şi acum o vom face, nu-i aşa?). Şi chiar au făcut acest lucru.

Patru zile mai târziu, în timp ce congresul era în curs de desfăşurare, fratele Rutherford personal a participat cu alţi congresişti la lucrarea de predicare a Regatului din casă în casă, pe o rază de 72 de kilometri în jurul locului de congres. Dar aceasta nu a fost totul. Lucrarea de proclamare a Regatului primise un impuls puternic, care avea să se resimtă pe întregul glob. În anul acela, au luat parte în lucrarea de mărturie mai mult de 17 000 de lucrători zeloşi din 58 de ţări. Referitor la programul de la Cedar Point, George Gangas, care a fost prezent la acel congres şi care, mai târziu, a devenit membru al Corpului de Guvernare, a spus după zeci de ani: „A fost un lucru care s-a gravat cu litere de neşters în mintea şi în inima mea, un lucru pe care nu-l voi uita cât voi trăi“.

Pietre kilometrice în creşterea spirituală

Toate congresele au fost momente de înviorare şi de instruire din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar unele dintre ele au rămas în amintire zeci de ani, ca pietre kilometrice pe plan spiritual.

Şapte dintre ele au avut loc în mod succesiv, din 1922 până în 1928, în Statele Unite, Canada şi Marea Britanie. Aceste congrese au fost semnificative, printre altele, datorită puternicelor rezoluţii care au fost adoptate, toate şapte fiind enumerate în chenarul de pe pagina ce urmează. Deşi Martorii erau relativ puţini la număr, ei au distribuit pretutindeni şi în numeroase limbi nu mai puţin de 45 de milioane de exemplare din aceste rezoluţii şi 50 de milioane din multe altele. Unele dintre aceste rezoluţii au fost transmise de reţelele internaţionale de radio. Astfel, a fost depusă o mărturie extraordinară.

Un alt congres istoric a avut loc la Columbus (Ohio), în 1931. Duminică, 26 iulie, după ce au ascultat argumentarea scripturală, Studenţii în Biblie au adoptat un nume nou: Martorii lui Iehova. Ce nume potrivit! El îndreaptă atenţia  în primul rând asupra Creatorului însuşi şi arată cu claritate care este responsabilitatea celor ce i se închină Lui (Is. 43:10–12). Adoptarea acestui nume le-a insuflat fraţilor un zel fără precedent în proclamarea numelui şi a Regatului lui Dumnezeu. Într-o scrisoare din acel an, un Martor din Danemarca se exprima astfel: „Ah, ce nume măreţ: Martorii lui Iehova! Da, fie ca toţi să fim cu adevărat astfel de Martori“.

În 1935, la Washington, D.C., a avut loc un alt congres memorabil. Vineri, 31 mai, în cea de-a doua zi a congresului, fratele Rutherford a vorbit despre marea mulţime menţionată în Apocalipsa 7:9–17. De mai bine de o jumătate de secol, Studenţii în Biblie încercaseră fără succes să identifice în mod corect acest grup. Acum, la momentul stabilit de Iehova şi în lumina evenimentelor aflate în curs de desfăşurare, s-a arătat că acestea erau persoane care aveau perspectiva de a trăi veşnic chiar aici, pe pământ. Această înţelegere a dat o nouă semnificaţie lucrării de evanghelizare şi a explicat în mod scriptural o schimbare majoră care tocmai începea să aibă loc în structura organizaţiei moderne a Martorilor lui Iehova.

Congresul de la St. Louis (Missouri), din 1941, a rămas în amintirea multora dintre cei care au fost prezenţi la cuvântarea de deschidere a uneia dintre zile, cuvântare intitulată „Integritate“, în care fratele Rutherford a îndreptat atenţia asupra marii controverse cu care se confruntă întreaga creaţie inteligentă. Încă de la cuvântarea „Conducător pentru oameni“ din 1928, se acordase deseori atenţie controverselor ridicate de rebeliunea lui Satan. Acum însă se preciza că „principala controversă  ridicată de provocarea sfidătoare a lui Satan a fost şi este cea referitoare la DOMINAŢIA UNIVERSULUI“. Pentru slujitorii lui Iehova, înţelegerea acestei controverse şi a importanţei faptului de a-şi menţine integritatea faţă de Iehova, Suveranul Universului, a constituit o puternică forţă motivaţională.

În 1942, în toiul celui de-al doilea război mondial, când unii se întrebau dacă nu cumva lucrarea de predicare era aproape încheiată, Nathan Knorr, noul preşedinte al Societăţii Watch Tower, a ţinut la congres cuvântarea publică intitulată „Pace — Putea-va ea dura?“. Explicaţia prezentată în acest discurs cu referire la simbolica „fiară de culoare stacojie“ din Apocalipsa capitolul 17 le-a dat de înţeles Martorilor lui Iehova că, după cel de-al doilea război mondial, avea să urmeze o perioadă în care era posibil ca şi mai mulţi oameni să fie conduşi spre Regatul lui Dumnezeu. Aceasta a deschis calea unei campanii mondiale care, cu timpul, a ajuns să se extindă în peste 235 de ţări şi care încă nu s-a terminat.

O dată cu congresul de pe Yankee Stadium din New York, din 2 august 1950, s-a ajuns la o altă piatră kilometrică. Cu această ocazie, asistenţa a avut surpriza şi marea plăcere de a primi Scripturile greceşti creştine — Traducerea Lumii Noi, în engleză. Restul Traducerii Lumii Noi a apărut în fascicule pe parcursul deceniului care a urmat. Această versiune a Sfintelor Scripturi, scrisă într-un limbaj modern, a reintrodus numele personal al lui Dumnezeu la locul potrivit în Cuvântul său. Fidelitatea acestei versiuni faţă de textul existent în limbile originale ale Bibliei o face un instrument preţios, pe care Martorii lui Iehova îl folosesc atât în studiul lor personal din Scripturi, cât şi în lucrarea lor de evanghelizare.

În penultima zi a acelui congres, Frederick Franz, vicepreşedintele Societăţii Watch Tower, a rostit discursul intitulat „Noi sisteme de lucruri“. Martorii lui Iehova credeau de mulţi ani că, încă înainte de Armaghedon, anumiţi slujitori precreştini ai lui Iehova aveau să fie înviaţi din morţi pentru a fi prinţi ai  lumii noi, ca împlinire a Psalmului 45:16. Vă puteţi imagina deci reacţia celor prezenţi, atunci când vorbitorul a întrebat: „Nu ar fi fericită această adunare internaţională să ştie că aici, în această seară, în mijlocul nostru se află unii dintre viitorii prinţi ai noului pământ?“ Au urmat aplauze furtunoase şi prelungite, însoţite de strigăte de bucurie. Apoi, vorbitorul a arătat că folosirea termenului biblic redat prin „prinţ“, precum şi dovezile de fidelitate a multor ‘altor oi’ din timpurile moderne dădeau posibilitatea să credem că unele persoane care trăiesc în prezent ar putea fi alese de Isus Cristos pentru serviciul de prinţi. Vorbitorul a mai arătat însă că acelora care vor primi această însărcinare nu li se va conferi nici un titlu. Încheindu-şi discursul, el a spus: „Să înaintăm, deci, fermi, toţi împreună, ca societate a Lumii Noi!“

La congresele Martorilor lui Iehova au fost prezentate multe alte discursuri foarte semnificative. În 1953, discursul intitulat „Societatea Lumii Noi atacată din nordul îndepărtat“ a explicat în mod captivant semnificaţia atacului lui Gog din Magog, descris în Ezechiel capitolele 38 şi 39. În acelaşi an, discursul „Casa se umple de glorie“ i-a entuziasmat pe ascultători, ca şi cum ar fi văzut cu ochii lor dovada palpabilă a împlinirii promisiunii lui Iehova, consemnată în Hagai 2:7, de a aduce în casa lui Iehova lucrurile preţioase, lucrurile demne de dorit din toate naţiunile.

Însă cel mai remarcabil congres din timpurile moderne a avut loc în 1958 la New York, când mai mult de un sfert de milion de persoane au umplut până la refuz cele mai mari stadioane disponibile pentru a asculta discursul „Regatul lui Dumnezeu guvernează — Este aproape sfârşitul lumii?“. Au fost prezenţi delegaţi din 123 de ţări, iar rapoartele pe care le-au transmis celor prezenţi la congres au contribuit la întărirea legăturilor fraternităţii internaţionale. Pe parcursul acestui congres extraordinar, au fost lansate publicaţii în 54 de limbi, care  aveau să fie utile atât pentru progresul spiritual al celor prezenţi, cât şi pentru a-i învăţa pe alţii.

În 1962, s-au ţinut mai multe cuvântări cu tema „Supunerea faţă de autorităţile superioare“, care au corectat înţelegerea pe care o aveau Martorii cu privire la sensul cuvintelor din Romani 13:1–7. În 1964, subiectele „Trecere din moarte la viaţă“ şi „Ieşire din morminte la înviere“ au sporit recunoştinţa faţă de marea îndurare pe care o manifestă Iehova îngrijindu-se de înviere. Şi, s-ar putea cita încă multe alte puncte principale de la aceste congrese.

În fiecare an zeci de mii, ba chiar sute de mii de persoane noi asistă la congrese. Chiar dacă informaţiile prezentate nu sunt întotdeauna noi pentru organizaţie în ansamblul său, ele îi ajută pe cei nou-veniţi să înţeleagă voinţa divină într-un mod care-i impresionează profund. Ei pot să observe şi se pot simţi impulsionaţi să se folosească de ocazii de serviciu care le schimbă întregul curs al vieţii.

La multe congrese, s-a atras atenţia asupra semnificaţiei anumitor cărţi biblice. De exemplu, în 1958 şi apoi în 1977, s-au lansat două cărţi care explicau unele profeţii, consemnate de profetul Daniel, referitoare la scopul lui Dumnezeu de a instala un guvern mondial avându-l ca Rege pe Cristos. În 1971, s-a acordat atenţie cărţii lui Ezechiel şi accentului pe care îl pune aceasta pe declaraţia divină, „Popoarele vor cunoaşte că Eu sunt DOMNUL [Iehova, NW]“ (Ezec. 36:23). În 1972, s-au examinat în mod detaliat profeţiile consemnate de Zaharia şi de Hagai. În 1963, 1969 şi 1988, au fost dezbătute pe larg emoţionantele profeţii ale cărţii Apocalipsa, care prezic în mod expresiv căderea Babilonului celui Mare şi venirea glorioaselor ceruri noi şi a pământului nou care îi aparţin lui Dumnezeu.

Congresele au tratat o varietate de teme: Creşterea teocraţiei, Închinarea curată, Închinători uniţi, Miniştri curajoşi, Roadele spiritului, Facerea de discipoli, Vestea bună pentru toate naţiunile, Numele divin, Suveranitatea divină, Serviciul sacru, Credinţa victorioasă, Loialitatea faţă de Regat, Păstrătorii integrităţii, Încrederea în Iehova, Devoţiunea sfântă, Purtători de lumină şi multe altele. Fiecare dintre aceste teme au contribuit la progresul spiritual al organizaţiei şi al membrilor ei.

Stimulent pentru lucrarea de evanghelizare

Atât congresele mari, cât şi adunările mai mici sunt o sursă de mare încurajare în ce priveşte predicarea veştii bune. Discursurile şi demonstraţiile oferă o instruire practică. În program sunt incluse întotdeauna şi experienţe  din ministerul de teren, precum şi experienţe relatate de persoane care au fost ajutate recent să înveţe adevărul biblic. În plus, serviciul de teren propriu-zis, care, timp de ani de zile, a fost planificat să fie efectuat pe parcursul congreselor, s-a dovedit a fi foarte util. În oraşele de congres s-a depus astfel o excelentă mărturie, iar pentru Martori personal a fost o sursă de mare încurajare.

În ianuarie 1922, serviciul de teren a fost inclus în activitatea programată pentru congresul din Winnipeg (Manitoba, Canada). Acesta a făcut parte şi din congresul ţinut la Cedar Point (Ohio), la câtva timp după aceea. De atunci, a devenit un lucru obişnuit să se dedice serviciului de teren o zi sau o parte dintr-o zi sau din mai multe, astfel încât delegaţii să participe împreună la activitatea de predicare chiar în oraşul de congres şi în împrejurimile acestuia. În oraşele mai mari, acest lucru a dat posibilitatea ca persoanele pe care Martorii le întâlneau rareori să audă vestea bună referitoare la scopul lui Dumnezeu de a da viaţă veşnică celor ce iubesc dreptatea.

În Danemarca, prima dintre aceste zile dedicate serviciului de teren a fost programată cu ocazia congresului din 1925 de la Nørrevold, unde au fost prezente între 400 şi 500 de persoane. Dintre cei 275 de proclamatori care au participat la serviciul de teren cu ocazia acestui congres, mulţi au făcut-o pentru prima oară. Unora le era teamă. Dar după ce au prins gustul acestei activităţi, au devenit evanghelizatori plini de entuziasm şi în teritoriul lor. După acest congres şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în Danemarca au avut loc multe adunări de serviciu de o zi, la care au fost invitaţi fraţii din oraşele învecinate. Un zel sporit s-a făcut simţit în timp ce ei participau în mod unit la minister, iar apoi se întruneau să asculte cuvântările. Adunări de serviciu similare, dar de două zile, s-au ţinut în Marea Britanie şi în Statele Unite.

La congresele mai mari, activitatea de teren a delegaţilor a luat uneori proporţii remarcabile. Începând din 1936, discursul public de la congrese era anunţat de şiruri de Martori care defilau în mod ordonat, purtând pancarte şi distribuind invitaţii. (Iniţial, aceste pancarte erau numite  „sandwich“, deoarece erau purtate una în faţă şi alta în spate.) Cu ocazia anumitor congrese, au participat la asemenea defilări o mie de Martori sau chiar mai mulţi. Alţii au efectuat cu regularitate vizite din casă în casă, invitându-i pe toţi să vină şi să asculte programul. Pentru fiecare Martor, era cât se poate de încurajator să colaboreze cu ceilalţi şi să vadă sute, dacă nu mii, de alţi Martori participând împreună cu ei la minister. În acelaşi timp, pe o rază considerabilă, oamenii aflau că Martorii lui Iehova veniseră în oraşul lor; ei aveau ocazia să audă personal ce învaţă aceştia şi să le observe în mod direct conduita.

Cuvântările ţinute la congrese au fost ascultate uneori de mult mai multe persoane decât cele prezente în auditoriu. În 1927, la un congres din Toronto (Canada), cuvântarea „Libertate pentru popoare“, ţinută de fratele Rutherford, a intrat în istorie deoarece a fost transmisă de o reţea de 53 de staţii de radio, putând fi ascultată de un vast auditoriu internaţional. În anul următor, din Detroit (Michigan, S.U.A.), cuvântarea „Conducător pentru oameni“ a fost transmisă de un număr dublu de staţii de radio, iar pe unde scurte a putut fi ascultată chiar la mare distanţă, cum ar fi în Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud.

În 1931, principalele reţele de radio au refuzat să coopereze pentru transmiterea unui discurs de congres al fratelui Rutherford; de aceea, pentru transmiterea discursului intitulat „Regatul, speranţa lumii“, Societatea Watch Tower, în colaborare cu American Telephone and Telegraph Company, şi-a creat propria sa reţea de 163 de staţii de radio, reprezentând cea mai mare reţea legată prin cablu care funcţionase până atunci. În plus, alte peste 300 de staţii de radio din diverse părţi ale lumii au transmis programul înregistrat pe discuri.

La congresul din 1935 de la Washington, D.C., fratele Rutherford a prezentat subiectul „Guvernul“, atrăgând în mod energic atenţia asupra faptului că Regatul lui Iehova dirijat de Cristos va înlocui în curând toate guvernele omeneşti. Discursul a fost ascultat de peste 20 000 de persoane prezente la congresul din Washington. De asemenea, el a fost transmis în întreaga lume prin  radio şi prin reţele telefonice, ajungând în America Centrală şi de Sud, Europa, Africa de Sud, insulele din Pacific şi în unele ţări din Orient. În felul acesta, cei care au ascultat discursul este foarte probabil să se fi numărat cu milioanele. Două ziare importante din Washington nu şi-au respectat contractele de a publica acest discurs. Însă fraţii au instalat maşini cu difuzoare în trei locuri din Washington, precum şi în alte 40 de locuri din împrejurimile oraşului, iar de aici, a fost retransmis altor ascultători, al căror număr a fost estimat la 120 000.

Apoi, în 1938, de la Royal Albert Hall din Londra (Anglia), discursul plin de francheţe intitulat „Înfruntaţi realitatea“ a fost transmis în aproximativ 50 de oraşe de congres din întreaga lume, la care au asistat în total 200 000 de persoane. În plus, numeroase persoane l-au ascultat la radio.

Astfel, cu toate că Martorii lui Iehova erau relativ puţini la număr, congresele lor au avut un rol important în proclamarea publică a mesajului despre Regat.

Congrese postbelice în Europa

Pentru cei care au fost prezenţi la ele, anumite congrese le-au depăşit pe toate celelalte. Acest lucru s-a dovedit adevărat în cazul congreselor ţinute în Europa imediat după cel de-al doilea război mondial.

Unul dintre aceste congrese a fost cel ţinut la 5 august 1945, în Amsterdam (Olanda), care a avut loc la mai puţin de patru luni după ce Martorii fuseseră eliberaţi din lagărele de concentrare germane. Erau aşteptaţi aproximativ 2 500 de delegaţi, dintre care 2 000 aveau nevoie de cazare. Pentru a satisface nevoia de locuri de dormit, Martorii locali şi-au acoperit duşumeaua din locuinţe cu paie. Delegaţii au venit din toate părţile şi cu toate mijloacele de transport posibile: cu vaporul, cu camionul, cu bicicleta, iar unii, cu autostopul.

La acest congres au râs şi au plâns, au cântat şi i-au mulţumit lui Iehova pentru bunătatea sa. Unul dintre cei prezenţi a declarat: „Bucuria lor de nedescris era bucuria unei organizaţii teocratice abia eliberate din lanţuri!“ Înainte de război, în Olanda fuseseră mai puţin de 500 de Martori. Un număr de 426 de Martori fuseseră arestaţi şi întemniţaţi; dintre aceştia, 117 muriseră în urma persecuţiilor. Câtă bucurie a fost la acest congres, când unii s-au întâlnit cu fraţi dragi despre care credeau că muriseră! Alţii au vărsat lacrimi căutând în zadar. În seara aceea, 4 000 de persoane au ascultat cu maximă atenţie cuvântarea publică pe parcursul căreia s-a explicat de ce Martorii lui Iehova fuseseră obiectul unor persecuţii atât de intense. În pofida a ceea ce suferiseră, ei s-au organizat pentru a-şi continua lucrarea încredinţată de Dumnezeu.

În anul următor, 1946, fraţii din Germania au organizat un congres la Nürnberg. Au primit aprobarea să folosească Zeppelinwiese, locul unde Hitler îşi desfăşurase paradele. În a doua zi a congresului, Erich Frost, care suferise personal un tratament brutal din partea Gestapoului şi petrecuse mulţi ani într-un  lagăr de concentrare nazist, a ţinut cuvântarea publică intitulată „Creştinii în focul încercărilor“. Cu această ocazie, celor 6 000 de Martori prezenţi li s-a alăturat un public format din 3 000 de locuitori din Nürnberg.

Ultima zi a congresului a coincis cu ziua în care urmau să fie anunţate sentinţele în procesul criminalilor de război, care avusese loc la Nürnberg. Autorităţile militare declaraseră stare excepţională pentru ziua aceea, dar, în urma unor negocieri prelungite şi ţinând cont de poziţia pe care o adoptaseră Martorii lui Iehova în faţa opoziţiei naziste, au decis că ar fi fost nepotrivit să-i împiedice să-şi încheie congresul în pace. Astfel, în acea ultimă zi, fraţii s-au întrunit pentru a asculta stimulatoarea cuvântare „Neînfricaţi în faţa conspiraţiei mondiale“.

Ei au văzut mâna lui Iehova în cele petrecute. Exact în momentele în care reprezentanţii unui regim ce încercase să-i extermine erau condamnaţi, Martorii lui Iehova se întruneau pentru a se închina lui Iehova chiar în locul unde Hitler organizase unele dintre cele mai spectaculare demonstraţii ale puterii naziste. Preşedintele congresului a spus: „Simplul fapt că trăim această zi, care nu este decât o anticipare a triumfului poporului lui Dumnezeu asupra adversarilor săi cu ocazia bătăliei Armaghedonului, a meritat cei nouă ani petrecuţi în lagărele de concentrare“.

Alte congrese memorabile

Pe măsură ce activitatea Martorilor lui Iehova se extindea, s-au desfăşurat congrese pe întregul pământ. Fiecare dintre ele a avut anumite aspecte remarcabile pentru cei prezenţi.

În 1952, cu ocazia vizitei preşedintelui Societăţii Watch Tower, s-a planificat ţinerea unui congres la Kitwe, în centrul provinciei Copperbelt din Rhodezia  de Nord (azi Zambia). Locul de desfăşurare a congresului era o suprafaţă întinsă, situată la marginea unei colonii de mineri, într-o localitate cunoscută azi sub numele de Chamboli. A fost nivelat vârful unui gigantic muşuroi de termite abandonat, care servea drept podium, iar pe el a fost clădit un adăpost cu acoperiş de paie. Alte adăposturi acoperite cu paie, cu două nivele, au fost construite pentru a servi ca dormitoare, fiind amplasate în jurul zonei centrale ca spiţele unei roţi, pe o întindere de 180 de metri. Unele erau pentru bărbaţi şi băieţi, iar altele pentru femei şi fete. Pentru a fi prezenţi la congres, unii delegaţi au făcut o călătorie de două săptămâni cu bicicleta. Alţii au mers pe jos zile întregi, apoi şi-au încheiat călătoria cu un autobuz rudimentar.

În timpul sesiunilor, cei prezenţi au fost foarte atenţi, cu toate că erau aşezaţi pe nişte bănci tari de bambus, sub cerul liber. Veniseră să asculte şi nu voiau să piardă nici un cuvânt. Când cele 20 000 de persoane prezente au început să cânte, s-a auzit un cor atât de minunat, încât le-au dat lacrimile. Nu aveau acompaniament instrumental, însă armonia vocilor era deosebită. Deşi aceşti Martori proveneau din medii şi triburi diferite, unitatea s-a făcut simţită în rândurile lor nu numai în modul de a cânta, ci sub toate aspectele.

De asemenea, vă puteţi imagina ce au simţit Martorii lui Iehova din Portugalia când, după aproximativ 50 de ani de luptă pentru libertate de închinare, la 18 decembrie 1974 au obţinut recunoaşterea legală. Pe atunci, ei nu erau decât aproximativ 14 000. În câteva zile, 7 586 dintre ei au umplut până la refuz un pavilion sportiv din Porto. A doua zi, alte 39 284 de persoane au umplut până la refuz stadionul de fotbal din Lisabona. Fratele Knorr şi fratele Franz au fost prezenţi alături de ei cu această ocazie fericită, pe care mulţi nu o vor uita niciodată.

Organizarea adunărilor internaţionale

De mai bine de o jumătate de secol, Martorii lui Iehova au ţinut în mod simultan congrese mari, în mai multe oraşe din numeroase ţări. Aceste ocazii, în care toţi au avut posibilitatea să asculte discursurile principale transmise dintr-un oraş-cheie, le-au întărit sentimentul fraternităţii internaţionale.

Însă, un mare congres internaţional, reunind într-un singur oraş delegaţi din diverse părţi ale lumii, nu a avut loc până în 1946. El s-a ţinut la Cleveland (Ohio). Cu toate că în acei ani de după război era încă dificil să călătoreşti, au venit 80 000 de persoane, printre care 302 delegaţi din 32 de ţări din afara Statelor Unite. Sesiunile au fost ţinute în 20 de limbi. Au fost oferite multe  învăţături practice în vederea extinderii lucrării de evanghelizare. Unul dintre punctele principale ale congresului a fost cuvântarea fratelui Knorr referitoare la problemele de reconstrucţie şi extindere. Cei prezenţi au aplaudat cu entuziasm anunţul referitor la planurile de extindere a clădirilor pentru tipografiile şi birourile de la sediul mondial al Societăţii, precum şi a clădirilor pentru staţiile de radio, de deschidere a unor birouri de filială în principalele ţări ale lumii şi de extindere a lucrării misionare. Imediat după acel congres, s-au făcut pregătirile necesare pentru ca fratele Knorr şi fratele Henschel să efectueze o călătorie în jurul lumii în scopul realizării lucrurilor discutate.

 În anii care au urmat, pe Yankee Stadium din New York au avut loc congrese care au intrat cu adevărat în istorie. La primul dintre ele, care s-a ţinut între 30 iulie şi 6 august 1950, au fost prezenţi delegaţi din 67 de ţări. În program au fost incluse scurte rapoarte prezentate de slujitori de filială, de misionari şi de alţi delegaţi. Aceştia le-au înfăţişat celor prezenţi la congres o emoţionantă imagine a intensei lucrări de evanghelizare care se efectua în toate ţările din care veniseră ei. În ultima zi, 123 707 persoane au fost prezente pentru a asculta discursul „Puteţi trăi veşnic în fericire pe pământ?“. Tema congresului a fost „Creşterea Teocraţiei“. A fost îndreptată atenţia spre marea creştere  numerică. Totuşi, aşa cum a accentuat foarte clar preşedintele congresului, Grant Suiter, acest lucru nu s-a făcut pentru a le aduce laude anumitor minţi strălucite din cadrul organizaţiei vizibile. Dimpotrivă, el a declarat: „Noua forţă numerică este în onoarea lui Iehova. Aşa trebuie să privim lucrurile şi nu vrem să le privim altfel“.

În 1953 a avut loc un alt congres pe Yankee Stadium din New York. De data aceasta, numărul celor prezenţi a atins recordul de 165 829 de persoane. La fel ca la primul congres care avusese loc aici, programul a inclus dezbaterea unor profeţii biblice emoţionante, sfaturi practice referitoare la modul de a predica vestea bună şi rapoarte din numeroase ţări. Sesiunile începeau în jurul orei 9.30 dimineaţa, dar, de obicei, nu se terminau până la orele 9.00 sau 9.30 seara. Congresul a oferit opt zile întregi de banchet spiritual plin de bucurie.

Cu ocazia celui mai mare congres, care a avut loc la New York în 1958, pentru a oferi loc mulţimilor de congresişti, a fost necesar să se folosească nu numai Yankee Stadium, ci şi Polo Grounds, un stadion din apropiere, precum şi suprafeţele suplimentare din jurul stadioanelor. În ultima zi, după ce toate locurile au fost ocupate, s-a obţinut permisiunea specială de a folosi chiar şi gazonul de pe Yankee Stadium, şi ce privelişte emoţionantă era să vezi mii de persoane intrând, descălţându-se şi aşezându-se pe iarbă! Au fost numărate 253 922 de persoane, care veniseră să asculte discursul public. La acest congres a fost evidentă şi o altă dovadă a binecuvântării acordate de Iehova ministerului efectuat de slujitorii săi: 7 136 de persoane şi-au simbolizat dedicarea prin scufundarea în apă, un număr mai mult decât dublu faţă de cel înregistrat, conform relatării biblice, în memorabila zi a Penticostei din anul 33 e.n.! — Fap. 2:41.

Întreaga desfăşurare a acestor congrese a constituit dovada a ceva mai mult decât o organizare eficientă. Însuşi spiritul lui Dumnezeu era în acţiune în rândurile poporului său. Iubirea frăţească ce izvora din iubirea pentru Dumnezeu a fost evidentă peste tot. Nu au existat organizatori retribuiţi cu sume mari. Fiecare departament  a fost deservit de voluntari neretribuiţi. Surori şi fraţi creştini, uneori grupuri familiale, s-au îngrijit de răcoritoare. Au pregătit şi mâncăruri calde şi le-au servit delegaţilor în corturi uriaşe situate în afara stadioanelor, într-un ritm de o mie pe minut. Zeci de mii de fraţi, toţi fericiţi să ia parte la lucrare, au slujit ca oameni de ordine, s-au ocupat de toate lucrările necesare de construcţie, au pregătit şi au servit mâncarea, au asigurat curăţenia şi multe altele.

Numeroşi alţi voluntari au petrecut sute de mii de ore pentru a asigura cazarea delegaţilor. În anumiţi ani, s-au organizat tabere de rulote şi corturi, cu scopul de a caza măcar o parte din delegaţi. În 1953, Martorii au secerat gratuit 16 hectare de cereale aparţinând unui fermier din New Jersey, care le-a închiriat terenul pentru ca ei să instaleze o tabără de rulote. Fraţii au montat instalaţii sanitare şi de iluminat, duşuri, spălătorii, bufeturi cu autoservire şi magazine alimentare pentru a deservi o populaţie de peste 45 000 de persoane. Odată cu sosirea delegaţilor, apărea peste noapte o tabără. Mii şi mii de alţi delegaţi au fost cazaţi la hoteluri şi în locuinţe particulare din New York şi din împrejurimi. A fost o acţiune de proporţii colosale, însă, datorită binecuvântării lui Iehova, aceasta a fost înfăptuită cu succes.

Congrese în deplasare

Membrii acestei fraternităţi internaţionale manifestă un viu interes faţă de colaboratorii lor în credinţă din alte ţări. Ca urmare a acestui fapt, Martorii lui Iehova au profitat de ocazie pentru a fi prezenţi la congresele care s-au desfăşurat dincolo de graniţele ţărilor lor.

În 1951, când pe stadionul Wembley din Londra (Anglia) a avut loc prima adunare din seria „Închinarea curată“, au fost prezenţi Martori din 40 de ţări. Programul a pus accentul pe aspectele practice ale închinării adevărate şi i-a încurajat pe cei prezenţi să-şi facă o carieră din ministerul creştin. Din Anglia, mulţi Martori s-au deplasat pe continent, unde pe parcursul următoarelor două luni urmau să aibă loc nouă congrese. Cel mai mare dintre ele a fost cel din Frankfurt am Main (Germania), unde au fost prezenţi 47 432 de delegaţi din 24 de ţări. Fraţii şi-au arătat calda afecţiune îndeosebi la încheierea programului, când orchestra a început să cânte, iar fraţii germani au izbucnit în mod spontan într-un cântec de rămas bun, în care îi încredinţau lui Dumnezeu pe fraţii care veniseră din străinătate pentru a li se alătura. Mulţi îşi fluturau batistele, iar sute de delegaţi au inundat terenul pentru a-şi exprima personal aprecierea pentru această grandioasă sărbătoare teocratică.

In 1955, un număr şi mai mare de Martori au făcut pregătiri pentru a-i vizita pe fraţii lor creştini din alte ţări cu ocazia congreselor lor. Delegaţii au rezervat două vapoare (fiecare cu câte 700 de locuri) şi 42 de avioane, cu ajutorul cărora s-au deplasat din Statele Unite şi Canada în Europa. Ediţia europeană a ziarului The Stars and Stripes, publicat în Germania, a numit acest aflux de Martori „probabil cea mai mare deplasare în masă a americanilor în Europa, de la invazia aliaţilor în timpul celui de-al doilea război mondial“. Alţi  delegaţi au venit din America Centrală şi de Sud, Asia, Africa şi Australia. În pofida eforturilor depuse de clericii creştinătăţii pentru a-i împiedica pe Martori să-şi ţină congresele programate la Roma şi Nürnberg, atât acestea două, cât şi alte şase congrese s-au desfăşurat în vara aceea în Europa. Numărul celor prezenţi a fost de 4 351 la Roma şi de 107 423 la Nürnberg. Un alt grup de 17 729 de persoane s-a întrunit la Waldbühne, în oraşul numit pe atunci Berlinul de Vest, unde fraţii din zona răsăriteană din acel timp a oraşului puteau ajunge cu relativ puţine riscuri. Mulţi dintre aceştia fuseseră în închisoare pentru credinţa lor sau aveau membri din familie care erau chiar atunci la închisoare, însă ei au rămas în continuare fermi în credinţă. Cât de potrivită a fost tema congresului: „Regatul triumfător“!

Deşi avuseseră loc deja multe congrese internaţionale, cel ţinut în 1963 a fost primul de acest gen. A fost un „congres în jurul lumii“. A început la Milwaukee (Wisconsin, Statele Unite), după care s-a ţinut la New York; apoi, în patru oraşe importante din Europa, în Orientul Mijlociu, India, Birmania (azi Myanmar), Thailanda, Hong Kong, Singapore, Filipine, Indonezia, Australia, Taivan, Japonia, Noua Zeelandă, Fiji, Republica Coreea, Hawai şi, în sfârşit, din nou pe continentul nord-american. În ansamblu, au fost prezenţi delegaţi din 161 de ţări. Asistenţa totală a depăşit 580 000. Un număr de 583 de delegaţi din aproximativ 20 de ţări s-au deplasat dintr-o ţară în alta pentru a asista la „congresul în jurul lumii“. Datorită unor vizite organizate, au putut vedea unele locuri de interes religios şi, de asemenea, au participat cu fraţii şi surorile de pe plan local în ministerul din casă în casă. Toţi aceştia au călătorit pe cont propriu.

Ţările latino-americane avuseseră mulţi reprezentanţi la majoritatea congreselor internaţionale. Dar, în 1966 şi 1967, a fost rândul lor să găzduiască congresele. Cei care au fost prezenţi nu vor uita niciodată drama care a dat viaţă relatării biblice despre Ieremia şi care i-a ajutat pe toţi să aprecieze însemnătatea acesteia pentru timpurile noastre *. Legăturile de iubire creştină au fost întărite când vizitatorii au văzut personal condiţiile în care se efectua vasta campanie de instruire biblică din America Latină. Ei au fost profund impresionaţi de credinţa puternică a colaboratorilor lor în credinţă, mulţi dintre ei depăşind obstacole aparent insurmontabile pentru a fi prezenţi: opoziţie din partea familiei, inundaţii, pierderea bunurilor. Ei s-au simţit foarte încurajaţi de unele experienţe, cum ar fi cea a unei pioniere speciale din Uruguay, cu o sănătate precară, care a fost intervievată la congres şi care a fost însoţită pe podium de un mare număr dintre cele 80 de persoane pe care le ajutase să progreseze până la pasul botezului creştin! (Până în 1992, ea ajutase 105 persoane până la botez. Sănătatea ei era la fel de şubredă, dar era încă pionieră specială!) Cât de însufleţitoare a fost, de asemenea, întâlnirea cu unii misionari din primele promoţii ale Şcolii Galaad, care activau încă în ţările unde fuseseră repartizaţi! Aceste congrese au constituit un excelent stimulent pentru lucrarea în curs de  desfăşurare din acea parte a lumii. În multe dintre acele ţări, azi există de 10, 15 sau chiar de 20 de ori mai mulţi lăudători ai lui Iehova decât erau atunci.

Câţiva ani mai târziu, în 1970 şi 1971, Martori din diferite ţări au avut posibilitatea să se întrunească cu fraţii lor la congresele internaţionale din Africa. Cel mai mare dintre aceste congrese a avut loc la Lagos (Nigeria), unde a fost necesar să fie construit totul din temelii. Pentru a-i ocroti pe congresişti de soarele fierbinte, a fost construit un veritabil oraş de bambus: zone acoperite pentru scaune, dormitoare, bufeturi cu autoservire şi alte departamente. În acest scop au fost necesari 100 000 de stâlpi de bambus şi 36 000 de rogojini mari de trestie, toate fiind pregătite de fraţi şi de surori. Programul s-a ţinut în mod simultan în 17 limbi. Au fost prezente 121 128 de persoane, iar 3 775 de noi Martori au fost botezaţi. Au fost reprezentate numeroase grupuri tribale, iar mulţi dintre cei prezenţi erau oameni care altădată se războiau între ei. Acum însă, câtă bucurie era să îi vezi uniţi prin legăturile unei adevărate fraternităţi creştine!

 După congres, unii dintre delegaţii veniţi din străinătate s-au deplasat cu autocarul la Igboland pentru a vedea regiunea cea mai grav afectată de recentul război civil. În toate oraşele prin care au trecut, vizitatorii au fost întâmpinaţi cu căldură şi îmbrăţişaţi de Martorii locali, fapt care a lăsat o impresie puternică. Oamenii ieşeau pe străzi să privească aceste scene. Nu mai văzuseră niciodată o asemenea manifestare de iubire şi unitate între negri şi albi.

În anumite ţări, numărul mare de Martori ai lui Iehova a făcut imposibilă reunirea tuturor într-un singur loc. Totuşi, uneori s-au ţinut mai multe congrese mari în acelaşi timp, urmate de altele, pe parcursul câtorva săptămâni. În 1969, unitatea care s-a făcut simţită prin organizarea unor astfel de congrese a fost amplificată de faptul că oratorii principali au ţinut discursuri la toate, călătorind cu avionul de la un congres la altul. În 1983 şi 1988, o unitate similară s-a făcut simţită datorită faptului că multe congrese mari la care se vorbea aceeaşi limbă, chiar dacă aveau loc în ţări diferite, au fost conectate prin reţele telefonice cu ocazia discursurilor-cheie ţinute de membri ai Corpului de Guvernare. Unitatea care domneşte în rândurile Martorilor lui Iehova se întemeiază în realitate pe faptul că ei i se închină cu toţii lui Iehova, singurul Dumnezeu adevărat, sunt cu toţii ataşaţi Bibliei, pe care o consideră ghidul lor, beneficiază cu toţii de acelaşi program de hrănire spirituală, îl urmează cu toţii pe Isus Cristos în calitate de Conducător, caută cu toţii să manifeste în viaţa lor roadele spiritului lui Dumnezeu, îşi pun cu toţii încrederea în Regatul lui Dumnezeu şi participă cu toţii la proclamarea veştii bune despre acest Regat.

Organizaţi pentru a-l lăuda pe Iehova în întreaga lume

Martorii lui Iehova au crescut atât de mult la număr, încât depăşesc populaţia multor naţiuni. Pentru ca congresele să aibă rezultate maxime, este necesară o planificare minuţioasă. De obicei însă, pentru a se îngriji ca toţi să aibă spaţiu din abundenţă, este suficient să se facă un anunţ care să indice locul de congres la care trebuie să participe Martorii din diferite zone. Când sunt planificate congrese internaţionale, Corpul de Guvernare trebuie să ţină cont deseori nu numai de numărul de Martori din alte ţări, care doresc şi pot să participe, dar şi de capacitatea spaţiilor de congres, de numărul Martorilor locali care vor asista şi de posibilităţile de cazare a delegaţilor; atunci se poate stabili un număr maxim de delegaţi pentru fiecare ţară. Aşa a fost cazul cu cele trei congrese „Devoţiunea sfântă“ care s-au ţinut în Polonia în 1989.

Pentru aceste congrese s-a estimat o asistenţă de aproximativ 90 000 de Martori ai lui Iehova din Polonia, alături de alte mii de persoane nou-interesate. Au fost invitaţi, de asemenea, numeroşi fraţi din Marea Britanie, Canada şi Statele Unite. Au fost întâmpinate cu bucurie grupuri mari de delegaţi din Italia, Franţa şi Japonia. Altele au sosit din Scandinavia şi Grecia. Au fost reprezentate cel puţin 37 de ţări. Pentru unele părţi ale programului a fost necesar ca discursurile din limba poloneză sau engleză să fie traduse în alte 16 limbi. Asistenţa totală a fost de 166 518 persoane.

 La aceste congrese au venit grupuri mari de Martori din Uniunea Sovietică şi Cehoslovacia de atunci; au fost prezente şi grupuri apreciabile din alte ţări est-europene. Hotelurile şi dormitoarele din căminele şcolare au fost insuficiente. Martorii polonezi şi-au deschis cu ospitalitate inimile şi locuinţele, împărţind cu bucurie ceea ce aveau. O congregaţie cu 146 de membri a oferit locuri de dormit pentru mai mult de 1 200 de delegaţi. În ce-i priveşte pe unii dintre cei prezenţi la aceste congrese, era pentru prima dată când asistau la o întrunire mare, la care participau mai mult de 15 sau 20 de slujitori ai lui Iehova. Inimile li s-au umplut de recunoştinţă privind zecile de mii de Martori prezenţi pe stadion, alăturându-li-se în rugăciune şi unindu-şi vocile cu ei în cântări de laudă aduse lui Iehova. În pauzele dintre sesiuni, se îmbrăţişau cu căldură unii pe alţii, chiar dacă, de multe ori, diferenţele de limbă îi împiedicau să exprime prin cuvinte ceea ce aveau în inimă.

Când congresul a ajuns la final, inimile lor abundau de recunoştinţă faţă de Iehova, care făcuse posibile toate acestea. La Varşovia, după ce preşedintele a rostit cuvintele de rămas bun, cei prezenţi au izbucnit în aplauze care au durat cel puţin zece minute. După cântarea finală şi rugăciune, aplauzele au reînceput, iar cei prezenţi au rămas încă mult timp în tribune. Aşteptaseră mulţi ani această ocazie şi nu voiau ca ea să se sfârşească.

În anul următor, 1990, la mai puţin de cinci luni după ce în Germania de Est de atunci a fost ridicată restricţia la care Martorii lui Iehova fuseseră supuşi  timp de 40 de ani, a avut loc un alt congres internaţional impresionant, de data aceasta la Berlin. Printre cele 44 532 de persoane prezente s-au aflat delegaţi din 65 de ţări. Din unele ţări au fost doar câţiva; din Polonia, aproximativ 4 500. Nu se poate exprima în cuvinte intensitatea sentimentelor acestor fraţi care nu avuseseră niciodată libertatea să asiste la un astfel de congres, iar când toţi cei prezenţi şi-au unit vocile pentru a-i cânta laude lui Iehova, nu şi-au mai putut reţine lacrimile de bucurie.

Cu ocazia unui congres asemănător ţinut după câteva luni la São Paulo (Brazilia), au fost necesare două stadioane mari pentru o asistenţă internaţională de 136 406 persoane. A urmat un alt congres în Argentina, unde, de asemenea, s-au folosit simultan două stadioane pentru asistenţa internaţională. La  începutul anului 1991, se făceau pregătiri pentru alte congrese internaţionale în Filipine, Taivan şi Thailanda. Un auditoriu numeros, provenit din diverse naţiuni, a fost prezent în acelaşi an la congresele din Europa Răsăriteană: în Ungaria, Cehoslovacia şi pe teritoriul actualei Croaţii. Iar în 1922, delegaţi din 28 de ţări au considerat drept un privilegiu special să fie prezenţi printre cei 46 214 congresişti adunaţi la Sankt Petersburg cu ocazia primului congres, cu adevărat internaţional, al Martorilor lui Iehova din Rusia.

Ocazii de a se înviora spiritualiceşte cu regularitate

Nu toate congresele ţinute de Martorii lui Iehova sunt internaţionale. Totuşi, Corpul de Guvernare organizează ţinerea o dată pe an a unor congrese mari, acelaşi program desfăşurându-se în lumea întreagă în diverse limbi. Aceste congrese pot fi de mari proporţii, dând ocazia ca Martori din diverse regiuni să se bucure împreună de asocierea creştină, sau pot fi de proporţii mai mici, desfăşurându-se în diverse oraşe, fapt care facilitează prezenţa noilor vestitori şi permite publicului din sute de oraşe mai mici să observe îndeaproape un grup considerabil de Martori ai lui Iehova.

Pe lângă acestea, o dată pe an, fiecare circumscripţie (alcătuită din aproximativ 20 de congregaţii) se adună cu ocazia unui program de două zile care cuprinde sfaturi şi încurajări spirituale *. De asemenea, începând din septembrie 1987, în cadrul fiecărei circumscripţii se organizează, o dată pe an, adunarea specială de o zi, un program constructiv care se desfăşoară într-o singură zi. Acolo unde este posibil, un membru de la sediul mondial al Societăţii sau de la filiala locală este trimis pentru a lua parte la program. Aceste programe sunt deosebit de apreciate de Martorii lui Iehova. În multe zone, locul de desfăşurare a acestor adunări nu este la mare distanţă sau nu este greu de ajuns la el. Dar nu întotdeauna este aşa. Un supraveghetor itinerant îşi aminteşte de un cuplu în vârstă care a parcurs 76 de kilometri pe jos, purtând valize şi pături, pentru a asista la o adunare de circumscripţie din Zimbabwe.

La toate aceste adunări nu s-a mai prevăzut efectuarea serviciului de teren pe parcursul congresului, dar nu pentru că Martorii ar fi considerat acest lucru mai puţin important. În majoritatea cazurilor, persoanele care locuiesc în vecinătatea locurilor de congres sunt vizitate acum cu regularitate de Martorii locali, uneori la interval de câteva săptămâni. Cei care asistă la aceste adunări continuă să se folosească de orice ocazie pentru a depune mărturie informală, iar conduita lor creştină constituie un alt mod de a depune o mărturie puternică.

Dovezile adevăratei fraternităţi

Fraternitatea care domneşte între Martori cu ocazia congreselor lor este sesizată imediat de către observatori. Ei îşi dau seama că între aceştia nu se face nici o discriminare şi că o afecţiune sinceră este evidentă chiar printre cei care  se întâlnesc, poate, pentru prima dată. În 1958, cu ocazia congresului internaţional „Voinţa divină“, ţinut la New York, ziarul new-yorkez Amsterdam News (din 2 august) consemna: „Pretutindeni vedeai amestecându-se cu veselie şi în mod liber negri, albi şi orientali, de toate condiţiile şi din toate părţile globului. . . . Închinători Martori din 120 de ţări au trăit şi s-au închinat laolaltă în mod paşnic, arătându-le americanilor cât de uşor se poate face acest lucru. . . . Această Adunare este un splendid exemplu referitor la modul în care se poate lucra şi trăi laolaltă“.

Mai recent, în 1985, când Martorii lui Iehova au ţinut în mod simultan congrese la Durban şi Johannesburg (Africa de Sud), printre delegaţi au fost prezenţi membri ai principalelor grupuri rasiale şi lingvistice din Africa de Sud, precum şi reprezentanţi din alte 23 de ţări. Fraternitatea plină de căldură existentă în rândurile celor 77 830 de asistenţi a fost remarcată imediat. „Este minunat“, a spus o tânără din India. „Întreaga mea concepţie despre viaţă s-a schimbat văzându-i împreună pe toţi aceşti metişi, indieni, albi şi negri.“

Acest sentiment de fraternitate nu se limitează la zâmbete, la strângeri de mână şi la faptul de a se adresa unii altora cu termenii „frate“ şi „soră“. De exemplu, în 1963, când s-a organizat pe tot globul congresul „Eterna veste bună“, Martorii lui Iehova au fost înştiinţaţi că, dacă doreau să-i ajute pe alţii din punct de vedere financiar pentru a putea să fie prezenţi la congres, Societatea era bucuroasă să-şi ofere sprijinul pentru ca aceste fonduri să ajungă la fraţii din toate părţile pământului. Nu s-a făcut colectă şi nu s-a alocat nimic pentru cheltuieli administrative. Toate aceste fonduri au servit scopului propus. În felul acesta, au fost ajutate să vină la congres 8 179 de persoane. Au primit ajutor delegaţi din toate ţările Americii Centrale şi de Sud, mii de Martori din Africa şi mulţi din Orientul Mijlociu şi din Extremul Orient. O bună parte dintre aceştia erau fraţi şi surori care se aflau de mulţi ani în ministerul cu timp integral.

Spre sfârşitul anului 1978, era planificat să aibă loc un congres la Auckland (Noua Zeelandă). Martorii din Insulele Cook ştiau de acest congres şi erau nerăbdători să fie prezenţi. Dar, din cauza situaţiei economice din aceste insule, călătoria l-ar fi costat pe fiecare o mică avere. Totuşi, animaţi de iubire, fraţi şi surori spirituale din Noua Zeelandă au contribuit la achitarea cheltuielilor de călătorie dus-întors pentru aproximativ 60 de Martori din Insulele Cook. Cât de mare le-a fost fericirea să fie prezenţi la această sărbătoare spirituală împreună cu fraţii lor maori, samoani, niueni şi caucazieni!

Modul în care s-a încheiat Congresul de District „Justiţia divină“, care a avut loc în 1988 la Montreal (Canada), a fost caracteristic spiritului care domneşte în rândurile Martorilor lui Iehova. Delegaţi arabi, englezi, francezi, greci, italieni, portughezi şi spanioli s-au bucurat timp de patru zile de acelaşi program, desfăşurat în propriile lor limbi. Însă, la încheierea sesiunii finale, toţi cei 45 000 de delegaţi s-au reunit pe Stadionul Olimpic într-o manifestare emoţionantă de fraternitate şi unitate. Ei au cântat împreună, fiecare grup în limba lui: „Cântaţi cu noi . . . ‘Iehova-i Domn, pământ să salţi!’“

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 255]

„Am fost foarte impresionat de spiritul de iubire şi de amabilitate frăţească“

[Text generic pe pagina 256]

Trenuri pentru congres — poftiţi în vagoane!

[Text generic pe pagina 275]

Nu au existat organizatori retribuiţi cu sume mari, ci voluntari neretribuiţi

[Text generic pe pagina 278]

Unitate între negri şi albi

[Chenarul/Fotografia de la pagina 261]

Şapte rezoluţii semnificative adoptate la congrese

În 1922, rezoluţia intitulată „O provocare la adresa conducătorilor lumii“ îi invita pe aceştia să dovedească dacă oamenii au înţelepciunea necesară pentru a guverna acest pământ sau, în caz contrar, să recunoască faptul că pacea, viaţa, libertatea şi fericirea fără sfârşit pot veni numai de la Iehova, prin intermediul lui Isus Cristos.

În 1923, a fost lansat „Un avertisment pentru toţi creştinii“ referitor la necesitatea urgentă de a fugi din organizaţiile care pretind în mod necinstit că îi reprezintă pe Dumnezeu şi pe Cristos.

În 1924, rezoluţia „Clericii puşi sub acuzaţie“ a demascat doctrinele şi practicile nescripturale ale clerului creştinătăţii.

În 1925, rezoluţia „Mesaj al speranţei“ a arătat din ce motiv cei care pretind că sunt lumini care călăuzesc lumea nu au reuşit să satisfacă cele mai importante necesităţi ale omului şi în ce mod numai Regatul lui Dumnezeu poate face acest lucru.

În 1926, rezoluţia „O mărturie pentru conducătorii lumii“ le-a făcut cunoscut că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat şi că Isus Cristos domneşte în prezent ca Rege legitim al pământului. Ea îi îndemna pe conducători să se folosească de puterea lor de influenţă pentru a îndrepta mintea oamenilor spre adevăratul Dumnezeu, astfel încât să nu se abată dezastrul asupra lor.

În 1927, „Rezoluţia adresată popoarelor creştinătăţii“ a demascat alianţa financiară, politică şi religioasă care asupreşte omenirea. Ea îi îndemna pe oameni să abandoneze creştinătatea şi să-şi pună încrederea în Iehova şi în Regatul său dirijat de Cristos.

În 1928, „Declaraţie împotriva lui Satan şi pentru Iehova“ a explicat că Regele uns al lui Iehova, Isus Cristos, îl va lega în scurt timp pe Satan şi va distruge organizaţia lui rea, îndemnându-i pe toţi cei care iubesc dreptatea să ia poziţie de partea lui Iehova.

 [Chenarul/Fotografiile de la paginile 272, 273]

Aspecte de la câteva mari congrese

Sute de delegaţi entuziaşti au sosit cu vaporul, alte mii cu avionul, iar zeci de mii cu automobile şi autocare

Au fost necesari numeroşi lucrători voluntari şi o bună organizare pentru a găsi locuri de cazare suficiente şi pentru a le repartiza

În timpul acestor congrese de opt zile, delegaţilor le-au fost servite cu regularitate zeci de mii de porţii de mâncăruri calde

 În 1953, peste 45 000 de delegaţi au fost cazaţi într-o tabără de rulote şi de corturi

În 1958, la New York, au fost botezate 7 136 de persoane: cel mai mare record înregistrat de la Penticosta din anul 33 e.n. încoace

În 1953, la New York, au fost afişate inscripţii cu salutări din multe ţări, iar sesiunile s-au ţinut în 21 de limbi

[Legenda fotografiei de la pagina 256]

Delegaţi la congresul IBSA din Winnipeg (Manitoba, Canada), în 1917

[Legenda fotografiilor de la pagina 258]

Joseph Rutherford vorbind la Cedar Point (Ohio), în 1919. El i-a îndemnat pe toţi să anunţe cu zel Regatul lui Dumnezeu, folosind revista „Epoca de Aur“

[Legenda fotografiei de la pagina 259]

La congresul de la Cedar Point, din 1922, a răsunat invitaţia: „Vestiţi Regele şi Regatul“

[Legenda fotografiei de la pagina 260]

George Gangas a fost prezent la Cedar Point în 1922. De atunci, el a proclamat în mod zelos Regatul lui Dumnezeu timp de aproximativ 70 de ani

[Legenda fotografiei de la paginile 262, 263]

Delegaţi la congresul din 1931 de la Columbus (Ohio), care au adoptat plini de entuziasm numele de „Martorii lui Iehova“

[Legenda fotografiei de la pagina 264]

„Scripturile greceşti creştine — Traducerea Lumii Noi“ (engl.) lansate de Nathan Knorr în 1950

[Legenda fotografiei de la pagina 264]

Discursurile fratelui Frederick Franz referitoare la împlinirea unor profeţii biblice au constituit unul dintre punctele principale ale congresului de la New York, 1958

[Legenda fotografiilor de la pagina 265]

Timp de mulţi ani, serviciul de teren a constituit o parte importantă în cadrul fiecărui congres.

Los Angeles (S.U.A.), 1939 (jos); Stockholm (Suedia), 1963 (în medalion)

[Legenda fotografiilor de la pagina 266]

Discursul ţinut de Joseph Rutherford la Washington, D.C., în 1935, a fost transmis pe şase continente, prin radio şi prin reţele telefonice

[Legenda fotografiilor de la pagina 268]

În 1946, la Nürnberg (Germania), Erich Frost a ţinut înflăcăratul discurs „Creştinii în focul încercărilor“

[Legenda fotografiei de la pagina 269]

Congresul în aer liber ţinut la Kitwe (Rhodezia de Nord) cu ocazia vizitei lui Nathan Knorr, în 1952

[Legenda fotografiilor de la paginile 270, 271]

În 1958, 253 922 de persoane, care au umplut două stadioane din New York, au auzit mesajul „Regatul lui Dumnezeu guvernează — Este aproape sfârşitul lumii?“

Polo Grounds

Yankee Stadium

[Legenda fotografiei de la pagina 274]

Grant Suiter, preşedintele congresului de pe Yankee Stadium, din 1950

[Legenda fotografiei de la pagina 274]

John Groh (aşezat), discutând despre organizarea congresului cu George Couch, în 1958

[Legenda fotografiilor de la pagina 277]

În 1963 a avut loc un congres „în jurul lumii“, delegaţi din aproximativ 20 de ţări făcând înconjurul lumii

Kyoto (Japonia) (stânga jos) a fost unul dintre cele 27 de oraşe de congres. Delegaţi făcând cunoştinţă în Republica Coreea (centru). Un salut maori în Noua Zeelandă (dreapta jos)

[Legenda fotografiilor de la pagina 279]

Un congres care s-a ţinut în 17 limbi simultan, într-un oraş de bambus clădit pentru această ocazie (Lagos, Nigeria, 1970)

[Legenda fotografiilor de la pagina 280]

Trei congrese mari s-au ţinut în 1989 în Polonia, cu delegaţi din 37 de ţări

Mii de Martori s-au botezat la Chorzów

Aplauze prelungite la Varşovia

Theodore Jaracz (dreapta) vorbindu-le delegaţilor de la Poznań

Delegaţi din Uniunea Sovietică de atunci (jos)

Unele părţi din programul de la Chorzów au fost traduse în 15 limbi