Capitolul 22

Partea I — Martori până în cea mai îndepărtată parte a pământului

Aceasta este prima dintre cele cinci părţi ale unui capitol care explică modul în care s-a extins activitatea Martorilor lui Iehova pe întregul pământ. Partea I, care ţine de la pagina 404 la 422, cuprinde perioada dintre anii 1870 şi 1914. Societatea umană nu şi-a revenit niciodată în urma convulsiilor cauzate de primul război mondial, care a început în 1914. Studenţii în Biblie anunţaseră de mult timp că acest an avea să marcheze sfârşitul timpurilor neamurilor.

ÎNAINTE de a urca la cer, Isus Cristos le-a încredinţat apostolilor săi o misiune: „Îmi veţi fi martori . . . până în cea mai îndepărtată parte a pământului“ (Fap. 1:8, NW). De asemenea, el profeţise că „această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor“ (Mat. 24:14, NW). Această lucrare nu s-a încheiat în secolul I e.n. Cea mai mare parte a ei se desfăşoară în zilele noastre. Istoria rezultatelor obţinute începând din anii 1870 până în prezent este cu adevărat entuziasmantă.

Charles Taze Russell, deşi a ajuns foarte cunoscut datorită discursurilor sale biblice cărora li s-a făcut multă publicitate, manifesta interes nu doar pentru a avea un auditoriu larg, ci pentru oamenii înşişi. De aceea, la scurt timp după ce a început editarea Turnului de veghere în 1879, el a făcut numeroase călătorii pentru a vizita grupuri mici de cititori ai revistei şi pentru a discuta cu ei din Scripturi.

Charles Russell i-a îndemnat pe cei care credeau în promisiunile preţioase ale Cuvântului lui Dumnezeu să le împărtăşească şi altora aceste lucruri. Cei care erau mişcaţi până în adâncul inimii de ceea ce aflau, manifestau un zel sincer în a face exact acest lucru. Pentru a fi ajutaţi în această lucrare, le-au fost furnizate materiale tipărite. La începutul anului 1881 a apărut un anumit număr de tracte. Materialul tratat în ele, împreună cu alte informaţii, a fost inclus într-o publicaţie mai cuprinzătoare, intitulată Food for Thinking Christians (Hrană pentru creştinii care gândesc), din care au fost pregătite pentru distribuire  1 200 000 de exemplare. Dar cum putea acest mic grup de Studenţi în Biblie (cam 100 pe atunci) să le distribuie pe toate?

În faţa bisericilor

Unele au fost oferite rudelor şi prietenilor. Diverse ziare au fost de acord să distribuie câte un exemplar la fiecare dintre abonaţii lor. (S-a pus un accent deosebit pe ziarele săptămânale şi lunare pentru ca broşura Food for Thinking Christians să ajungă la multe persoane din zonele rurale.) Dar o mare parte a lucrării de distribuire s-a efectuat în faţa bisericilor din Statele Unite şi Marea Britanie pe parcursul mai multor duminici consecutive. Studenţii în Biblie nu erau însă suficient de mulţi pentru a face singuri această lucrare, de aceea au angajat şi alte persoane care să-i ajute.

Fratele Russell i-a trimis pe doi dintre colaboratorii săi, J. Sunderlin şi J. Bender, în Marea Britanie pentru a coordona distribuirea a 300 000 de exemplare în această ţară. Fratele Sunderlin s-a dus la Londra, în timp ce fratele Bender a mers spre nord, în Scoţia, iar după aceea s-a îndreptat spre sud, distribuind publicaţii şi pe parcursul drumului. S-a acordat o atenţie deosebită oraşelor mari. Prin intermediul unor anunţuri publicate în ziare, au fost găsiţi bărbaţi capabili cu care s-a încheiat un contract prin care aceştia se angajau să caute suficiente ajutoare pentru a distribui numărul de exemplare ce le fusese  încredinţat. Numai la Londra au fost angajaţi aproape 500 de distribuitori. Lucrarea a fost efectuată rapid, în două duminici consecutive.

În acelaşi an, s-au luat măsuri ca Studenţii în Biblie care puteau petrece jumătate sau mai mult din timpul lor în exclusivitate în lucrarea Domnului să devină colportori şi să distribuie literatură pentru studierea Bibliei. Aceşti precursori ai pionierilor de azi au răspândit vestea bună într-un mod cu adevărat remarcabil.

În deceniul care a urmat, fratele Russell a pregătit diverse tracte care puteau fi folosite cu uşurinţă pentru a răspândi unele dintre adevărurile biblice fundamentale care fuseseră învăţate. El a scris, de asemenea, mai multe volume din seria Zorii Mileniului (cunoscută mai târziu sub numele de Studii în Scripturi). Apoi, a început să efectueze personal o serie de călătorii de evanghelizare în alte ţări.

Călătoriile lui Russell în străinătate

În 1891, el a vizitat Canada, unde interesul stârnit încă din 1880 a fost atât de mare, încât acum s-a putut ţine la Toronto o adunare la care au asistat 700 de persoane. În acelaşi an, 1891, Russell s-a deplasat şi în Europa ca să vadă ce se putea face aici pentru a continua răspândirea adevărului. Cu ocazia acestei călătorii, Russell a ajuns în Irlanda, Scoţia, Anglia şi în multe alte ţări de pe continentul european, precum şi în Rusia (în zona cunoscută azi sub numele de Republica Moldova) şi în Orientul Mijlociu.

La ce concluzie a ajuns el în urma contactelor avute cu ocazia acestei călătorii? „Nu am observat nici o deschidere sau bunăvoinţă faţă de adevăr în Rusia . . . Nu am văzut nimic care să ne încurajeze să nutrim speranţa unui seceriş în Italia, sau în Turcia, sau în Austria, sau în Germania“, remarca el. „Dar Norvegia, Suedia, Danemarca, Elveţia şi, îndeosebi, Anglia, Irlanda şi Scoţia sunt terenuri pregătite care aşteaptă să fie secerate. Aceste terenuri par să strige: «Veniţi şi ajutaţi-ne!»“ În această perioadă, Biserica Catolică interzicea încă citirea Bibliei, mulţi protestanţi îşi părăseau bisericile şi nu puţini erau aceia care, dezamăgiţi de biserici, respingeau complet Biblia.

Pentru a ajuta aceste persoane flămânde din punct de vedere spiritual, după călătoria întreprinsă de fratele Russell în 1891 au fost intensificate eforturile de traducere a publicaţiilor în limbile europene. De asemenea, s-au luat măsuri pentru a se tipări literatură şi pentru a se deschide un depozit la Londra, astfel încât în Marea Britanie să fie disponibile mai multe publicaţii pentru difuzare. Într-adevăr, terenul britanic s-a dovedit a fi gata pentru seceriş. În 1900 existau deja nouă congregaţii şi un total de 138 de Studenţi în Biblie, printre ei numărându-se unii colportori zeloşi. Când fratele Russell a revizitat Marea Britanie în 1903, pentru discursul său, intitulat „Speranţele şi perspectivele Mileniului“, s-au adunat o mie de persoane la Glasgow, 800 la Londra şi între 500 şi 600 de persoane în alte oraşe.

Dar, ca o confirmare a observaţiilor fratelui Russell, au trecut 17 ani de la vizita sa până când s-a format prima congregaţie de Studenţi în Biblie în  Italia, la Pinerolo. Şi ce se poate spune despre Turcia? Spre sfârşitul anilor 1880, Basil Stephanoff predicase în Macedonia, care constituia pe atunci Turcia europeană. Deşi se păruse că unii manifestau interes, anumite persoane care se declarau a fi fraţi au răspândit ştiri false, ceea ce a dus la arestarea lui. Abia în 1909, o scrisoare primită de la un grec din Smirna (actualul Izmir, Turcia) arăta că în acest oraş exista un grup care studia cu apreciere publicaţiile Watch Tower. În ce priveşte Austria, fratele Russell a revenit aici în 1911 pentru a ţine un discurs la Viena, dar întrunirea a fost întreruptă de un grup de manifestanţi. Şi în Germania, reacţia pozitivă a întârziat să apară. Însă locuitorii din Scandinavia s-au dovedit a fi mult mai conştienţi de necesităţile lor spirituale.

Scandinavii le împărtăşesc altora mesajul

În America locuiau mulţi suedezi. În 1883 a fost tradus în limba suedeză un exemplar al Turnului de veghere pentru a fi distribuit acestora. În scurt timp, unele exemplare au ajuns prin poştă şi la prietenii şi rudele lor din Suedia. Încă nu fusese tipărită nici o publicaţie în limba norvegiană. Dar în 1892, la un an după călătoria efectuată de fratele Russell în Europa, Knud Pederson Hammer, un norvegian care învăţase adevărul în America, s-a întors în Norvegia pentru a le depune mărturie rudelor sale.

 Apoi, în 1894, când publicaţiile au început să fie tipărite în dano-norvegiană, a fost trimis în Danemarca pentru a distribui publicaţii un american de origine norvegiană pe nume Sophus Winter, în vârstă de 25 de ani. În primăvara anului următor, el distribuise 500 de volume din seria Zorii Mileniului. În scurt timp, câteva persoane care citiseră aceste publicaţii i s-au alăturat în activitatea de distribuire a lor. Din nefericire, mai târziu el a pierdut din vedere valoarea acestui preţios privilegiu; dar alţii au continuat să lase lumina să strălucească.

Totuşi, înainte de a abandona serviciul, Winter a fost câtva timp colportor în Suedia. La scurt timp după aceea, pe insula Sturkö, August Lundborg, un tânăr căpitan din Armata Salvării, a văzut în locuinţa unui prieten al său două volume din seria Zorii Mileniului. El le-a împrumutat, le-a citit cu deosebit interes, a părăsit biserica şi a început să le vorbească altora despre ceea ce învăţase. Unui alt tânăr, P. Johansson, i s-au deschis ochii în urma lecturii unui tract pe care l-a găsit pe o bancă, într-un parc.

În timp ce grupul din Suedia a început să se mărească, unii s-au mutat în Norvegia pentru a distribui literatură biblică. Chiar mai înainte, unele publicaţii ajunseseră în Norvegia prin poştă, expediate de rude care trăiau în America. Aşa a început Rasmus Blindheim să-i slujească lui Iehova. În acei ani de început, în Norvegia a primit adevărul, printre alţii, Theodor Simonsen, predicator al Misiunii Libere. În discursurile sale ţinute la Misiunea Liberă, el a început să respingă învăţătura despre focul iadului. Auditoriul său, entuziasmat de această veste minunată, s-a ridicat în picioare, dar când s-a aflat că el era în legătură cu „Zorii Mileniului“, a fost exclus din biserică. Totuşi, el a continuat să vorbească despre lucrurile bune pe care le învăţase. Un alt tânăr care primise câteva publicaţii a fost Andreas Øiseth. De îndată ce s-a convins că găsise adevărul, el a părăsit ferma familiei şi a început să activeze în calitate de colportor. El a lucrat în mod sistematic de-a lungul fiordurilor, pornind mai întâi spre nord, apoi spre sud, fără să ocolească nici o localitate. În timpul iernii îşi transporta cu o sanie bagajele constând din alimente, îmbrăcăminte şi publicaţii, iar oamenii ospitalieri îi ofereau un loc de dormit. În cei opt ani cât a călătorit, el a predicat vestea bună aproape în întreaga ţară.

În 1906, Ebba, soţia lui August Lundborg, s-a mutat din Suedia în Finlanda pentru a efectua lucrarea de colportor. Cam în aceeaşi perioadă, unii bărbaţi care se întorceau din Statele Unite au adus cu ei publicaţii Watch Tower şi au început să le spună şi altora ceea ce învăţau. Astfel, în interval de câţiva ani,  Emil Österman, care căuta ceva mai bun decât ceea ce ofereau bisericile, a intrat în posesia cărţii Planul divin al vârstelor. El i-a dat-o şi prietenului său Kaarlo Harteva, care, de asemenea, căuta ceva mai bun. Recunoscând valoarea a ceea ce posedau, Harteva a tradus cartea în limba finlandeză şi, cu ajutorul financiar al lui Österman, a reuşit s-o publice. Apoi, au început s-o distribuie împreună. Dând dovadă de un adevărat spirit de evanghelizare, ei le vorbeau oamenilor în locuri publice, făceau vizite din casă în casă şi ţineau discursuri în săli mari, arhipline. La Helsinki, după ce a demascat doctrinele false ale creştinătăţii, fratele Harteva a invitat auditoriul să folosească Biblia pentru a apăra, dacă putea, credinţa în nemurirea sufletului. Toate privirile s-au îndreptat spre clericii prezenţi în sală. Nici unul nu a luat cuvântul; nici unul nu a putut da o replică la afirmaţia clară din Ezechiel 18:4. Unii dintre cei prezenţi au spus că, după auzirea acestor lucruri, cu greu au putut adormi în noaptea aceea.

Un umil grădinar devine evanghelizator în Europa

Între timp, Adolf Weber, încurajat de un prieten anabaptist în vârstă, a părăsit Elveţia plecând în Statele Unite în căutarea unei înţelegeri mai depline a Scripturilor. Aici, în urma unui anunţ din ziar, a devenit grădinarul fratelui Russell. Cu ajutorul cărţii Planul divin al vârstelor (disponibilă pe atunci în germană) şi al întrunirilor conduse de fratele Russell, Adolf a dobândit cunoştinţa biblică pe care o căuta şi în 1890 s-a botezat. ‘Ochii inimii lui au fost luminaţi’, astfel încât el a recunoscut cu adevărat ocazia splendidă ce i se oferise (Ef. 1:18, NW). După ce, un timp, a depus mărturie în mod zelos în Statele Unite, el s-a întors în ţara sa natală pentru a efectua lucrarea în „via Domnului“ de acolo. Astfel, pe la jumătatea anilor 1890 el se afla din nou în Elveţia, împărtăşindu-le adevărul oamenilor cu o inimă receptivă.

Adolf îşi câştiga existenţa lucrând ca grădinar şi pădurar, dar principala sa preocupare era evanghelizarea. El le-a depus mărturie colegilor săi de muncă, precum şi locuitorilor oraşelor şi satelor din apropiere. Cunoştea mai multe limbi şi şi-a folosit aceste cunoştinţe traducând publicaţiile Societăţii în limba franceză. Când venea iarna, îşi umplea rucsacul cu literatură biblică şi mergea pe jos până în Franţa, iar uneori o lua spre nord-vest, până în Belgia şi spre sud, până în Italia.

Pentru a ajunge la cei cu care nu putea lua legătura personal, dădea  anunţuri în ziare şi reviste recomandând literatura disponibilă pentru studiu biblic. Elie Thérond, din centrul Franţei, a răspuns la unul dintre aceste anunţuri, a recunoscut adevărul în cele citite, iar în scurt timp a început şi el să răspândească mesajul. În Belgia, Jean-Baptiste Tilmant sr a citit şi el în 1901 unul dintre aceste anunţuri şi a obţinut două volume din cartea Zorii Mileniului. Câtă emoţie a simţit când a văzut adevărul biblic prezentat într-un mod atât de clar! Cum ar fi putut să se reţină să nu le vorbească prietenilor săi despre acesta! În anul următor, o grupă de studiu se întrunea cu regularitate în locuinţa sa. Nu peste mult timp, activitatea acestei mici grupe aducea roade chiar şi în nordul Franţei. Fratele Weber a păstrat legătura cu ei, vizitând periodic diversele grupuri care se formaseră, edificându-le spiritualiceşte şi dându-le instrucţiuni despre modul în care să le împărtăşească şi altora vestea bună.

Vestea bună ajunge în Germania

Pe la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, la scurt timp după ce începuseră să apară câteva publicaţii în limba germană, unii americani de origine germană care le apreciau au început să trimită câteva exemplare rudelor din ţara lor natală. O infirmieră care lucra la un spital din Hamburg a distribuit aici câteva exemplare ale cărţii Zorii Mileniului. În 1896, în Elveţia, Adolf Weber dădea anunţuri în ziare de limbă germană şi expedia prin poştă, în Germania, tracte în această limbă. În anul următor, a fost deschis în Germania un depozit de literatură pentru a facilita distribuirea revistei Turnul de veghere în limba germană, dar rezultatele întârziau să apară. Însă în 1902, Margarethe Demut, care învăţase adevărul în Elveţia, s-a mutat la Tailfingen, la est de Pădurea Neagră. Lucrarea ei zeloasă de mărturie a contribuit la întemeierea unuia dintre primele grupuri de Studenţi în Biblie din Germania. Samuel Lauper, din Elveţia, s-a mutat la Bergisches Land, la vest de Köln, pentru a răspândi vestea bună în această zonă. În 1904 se ţineau întruniri la Wermelskirchen. Printre cei prezenţi se afla un bărbat în vârstă de 80 de ani, Gottlieb Paas, care căuta adevărul. Aflat pe patul de moarte, la scurt timp după ce începuseră să aibă loc aceste întruniri, Paas a ridicat revista Turnul de veghere şi a spus: „Acesta este adevărul; nu-l părăsiţi“.

Treptat, numărul celor interesaţi de aceste adevăruri biblice a crescut. Deşi era o acţiune costisitoare, s-au luat măsuri pentru a se anexa un exemplar gratuit al Turnului de veghere la unele ziare din Germania. Potrivit unui raport publicat în 1905, au fost distribuite astfel peste 1 500 000 de exemplare ale Turnului de veghere. A fost un mare succes pentru un grup atât de mic.

Nu toţi Studenţii în Biblie au considerat că, vorbindu-le doar celor ce locuiau în apropiere, făceau tot ce era necesar. La începutul anului 1907, fratele Erler din Germania a făcut călătorii în Boemia, care făcea parte din Austro-Ungaria de atunci (mai târziu, din Cehoslovacia). El a distribuit publicaţii care vorbeau despre Armaghedon şi despre binecuvântările pe care le va primi omenirea după aceea. În 1912, un alt Student în Biblie a distribuit literatură biblică în zona Memel (azi Lituania). Mulţi au reacţionat cu entuziasm la mesaj şi  în scurt timp s-au format diverse grupuri relativ numeroase de Studenţi în Biblie. Însă, când au aflat că adevăraţii creştini trebuie să şi depună mărturie, numărul lor a început să scadă. Totuşi, câţiva s-au dovedit a fi autentici imitatori ai lui Cristos, „martorul fidel şi adevărat“. — Apoc. 3:14, NW.

Cam prin 1907, în timp ce se afla în Elveţia, Nikolaus von Tornow, un baron german care deţinea mari proprietăţi în Rusia, a primit unul dintre tractele Societăţii Watch Tower. Doi ani mai târziu, el a apărut la congregaţia din Berlin în cele mai frumoase haine de gală şi însoţit de majordomul său. A avut nevoie de câtva timp până când a înţeles de ce Dumnezeu le-a încredinţat aceste adevăruri preţioase unor persoane atât de modeste, dar a fost ajutat de ceea ce a citit în 1 Corinteni 1:26–29: „Priviţi la chemarea voastră, fraţilor: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales . . . pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu“. Convins că a găsit adevărul, von Tornow şi-a vândut proprietăţile din Rusia şi s-a dedicat pe sine şi averile sale promovării intereselor închinării pure.

În 1911, când tânăra pereche Herkendell s-a căsătorit, mireasa i-a cerut ca zestre tatălui său bani pentru o lună de miere neobişnuită. Ea şi soţul ei intenţionau să facă o călătorie straşnică, ce avea să dureze multe luni. Luna lor de miere a fost un turneu de predicare în Rusia, în căutarea locuitorilor vorbitori de limbă germană. Astfel, în cele mai diverse moduri, persoane de tot felul le-au împărtăşit altora ceea ce aflaseră despre scopul iubitor al lui Dumnezeu.

Creştere pe terenul britanic

După intensa distribuire a publicaţiilor efectuată în 1881 în Marea Britanie, unii dintre cei care frecventau biserica au înţeles că era necesar să acţioneze în armonie cu ceea ce învăţaseră. Tom Hart, din Islington (Londra), a fost unul dintre cei impresionaţi de sfatul scriptural menţionat în Turnul de veghere, „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu“, adică ieşiţi din bisericile babilonice ale creştinătăţii şi urmaţi învăţătura biblică (Apoc. 18:4). În 1884, el a abandonat biserica, lucru pe care l-au făcut şi alţii.

Mulţi dintre cei care făceau parte din grupurile de studiu au devenit evanghelizatori eficienţi. Unii ofereau literatură biblică în parcurile Londrei şi în alte locuri în care oamenii veneau să se relaxeze. Alţii predicau îndeosebi în cartierele comerciale. Totuşi, metoda cea mai obişnuită era aceea de a efectua vizite din casă în casă.

Sarah Ferrie, care era abonată la Turnul de veghere, s-a adresat în scris fratelui Russell, spunând că ea şi câţiva prieteni din Glasgow ar dori să participe în mod voluntar la distribuirea de tracte. Ce surpriză a fost pentru ea când un camion s-a oprit la uşa ei pentru a-i încredinţa 30 000 de tracte, toate pentru a fi distribuite gratuit! Au pornit la acţiune. Minnie Greenlees, împreună cu cei  trei copii ai săi, folosind pentru transport o „şaretă trasă de un cal“, a lucrat cu asiduitate pentru a răspândi literatura biblică în zonele rurale din Scoţia. Mai târziu, deplasându-se cu bicicletele, Alfred Greenlees şi Alexander MacGillivray au distribuit tracte pe zone întinse din Scoţia. În loc să-i plătească pe alţii pentru distribuirea publicaţiilor, acum, această lucrare era efectuată personal de voluntari dedicaţi.

Din îndemnul inimii

Într-una din parabolele sale, Isus a spus că oamenii care ‘aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl ţin într-o inimă cinstită şi bună’ vor aduce roade. Aprecierea sinceră faţă de măsurile iubitoare ale lui Dumnezeu avea să-i îndemne să le transmită şi altora vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Luca 8:8, 11, 15). Indiferent de împrejurări, ei aveau să găsească o modalitate de a face acest lucru.

Astfel, un călător argentinian a primit de la un marinar italian o parte din tractul Food for Thinking Christians. În timp ce se afla într-un port din Perú, călătorul a solicitat în scris şi alte publicaţii, apoi, interesul lui a crescut şi, în 1885 a scris din nou, din Argentina, editorului Turnului de veghere, solicitând publicaţii. În acelaşi an, un ofiţer din Marina Britanică, ce fusese trimis cu unitatea sa de artilerie la Singapore, şi-a luat cu el Turnul de veghere. El a fost entuziasmat de ceea ce a aflat din revistă şi a folosit-o din plin pentru a face cunoscut punctul de vedere biblic asupra unor subiecte de actualitate din acel timp. În 1910, vaporul cu care călătoreau două creştine a făcut o escală în portul Colombo, din Ceylon (azi Sri Lanka). Ele au profitat de ocazie pentru a-i  depune mărturie domnului Van Twest, un ofiţer de la căpitănia portului. Ele i-au vorbit cu entuziasm despre lucrurile minunate pe care le aflaseră din cartea Planul divin al vârstelor. Drept urmare, dl Van Twest a devenit Student în Biblie şi s-a iniţiat predicarea veştii bune în Sri Lanka.

Chiar şi cei care nu puteau călători au căutat modalităţi de a le împărtăşi reconfortantele adevăruri biblice persoanelor din alte ţări. După cum dezvăluia o scrisoare de apreciere publicată în 1905, cineva din Statele Unite a trimis Planul divin al vârstelor unui bărbat din St. Thomas, în Indiile Daneze Occidentale de atunci. Acesta, după ce a citit-o, a îngenunchiat şi şi-a exprimat dorinţa sinceră de a fi folosit de Dumnezeu pentru a-i înfăptui voinţa. În 1911, Bellona Ferguson din Brazilia a numit cazul ei drept „o dovadă vie şi limpede că nimeni nu este prea departe ca să nu poată fi ajuns“ de apele adevărului. Se pare că ea primea prin poştă publicaţiile Societăţii începând din 1899. Cu puţin timp înainte de izbucnirea primului război mondial, un imigrant german din Paraguay a găsit în cutia sa poştală unul dintre tractele Societăţii. El a comandat şi alte publicaţii şi nu peste mult timp a rupt legăturile cu bisericile creştinătăţii. El şi cumnatul său au hotărât să se boteze unul pe altul deoarece nu mai era nimeni altcineva în ţară care să facă lucrul acesta. Într-adevăr, s-a depus mărturie până în cele mai îndepărtate părţi ale pământului, iar aceasta aducea roade.

Şi alţi Studenţi în Biblie s-au simţit îndemnaţi să se deplaseze în ţările unde se născuseră ei sau părinţii lor pentru a le vorbi prietenilor şi rudelor despre scopul minunat al lui Iehova şi despre modul în care puteau beneficia şi ei de acesta. Astfel, în 1895, fratele Oleszynski s-a întors în Polonia cu vestea bună a „răscumpărării, a restabilirii şi a chemării cereşti“, deşi, din nefericire, el nu a perseverat în acest serviciu. În 1898, un fost profesor de origine maghiară a plecat din Canada pentru a răspândi mesajul urgent al Bibliei în ţara sa natală. În 1905, un bărbat care devenise Student în Biblie în America s-a întors în Grecia pentru a depune mărturie. Iar în 1913, un tânăr a purtat seminţele adevărului din New York în oraşul natal al familiei sale, Ramallah, nu departe de Ierusalim.

Iniţierea lucrării în zona Mării Caraibilor

În timp ce evanghelizatorii creşteau la număr în Statele Unite, Canada şi Europa, adevărul biblic a început să prindă rădăcini şi în Panama, Costa Rica, Guyana Olandeză (azi Surinam) şi Guyana Britanică (azi Guyana). Joseph Brathwaite, care se afla în Guyana Britanică în momentul în care a fost ajutat să înţeleagă scopul lui Dumnezeu, a plecat în 1905 în Barbados pentru a-şi dedica tot timpul activităţii de predare a adevărului în rândurile  populaţiei locale. Louis Facey şi H. Clarke, care au auzit vestea bună în timp ce lucrau în Costa Rica, s-au întors în 1897 în Jamaica pentru a răspândi noua credinţă printre conaţionalii lor. Cei care acceptau adevărul erau foarte zeloşi. Numai în 1906, grupul din Jamaica a distribuit aproximativ 1 200 000 de tracte şi alte publicaţii. Un alt lucrător emigrant, care învăţase adevărul în Panama, a dus în Grenada mesajul speranţei conţinute în Biblie.

Revoluţia din anii 1910 şi 1911, din Mexic, a constituit un alt factor care a făcut ca mesajul despre Regatul lui Dumnezeu să ajungă la persoanele însetate după adevăr. Mulţi locuitori s-au refugiat spre nord în Statele Unite. Aici, unii dintre ei au luat legătura cu Studenţii în Biblie, au învăţat despre scopul lui Iehova de a furniza omenirii o pace durabilă şi au trimis literatură biblică în Mexic. Nu era însă pentru prima oară când acest mesaj ajungea în Mexic. Încă din 1893, Turnul de veghere, în engleză, publicase o scrisoare redactată de F. Stephenson, din Mexic, care citise unele publicaţii ale Societăţii Watch Tower şi dorea mai multe pentru a le oferi prietenilor săi din Mexic şi din Europa.

Pentru a deschide posibilitatea de a predica adevărul biblic în mai multe ţări din zona Mării Caraibilor şi de a organiza ţinerea cu regularitate a unor întruniri de studiu, în 1911 fratele Russell l-a trimis pe Evander Coward în Panama şi apoi în insule. Fratele Coward era un orator convingător şi original şi, adeseori, sute de persoane veneau să-i asculte discursurile, care combăteau doctrinele despre focul iadului şi nemurirea sufletului, dar care descriau totodată viitorul glorios al pământului. El se deplasa dintr-un oraş în altul şi de pe o insulă pe alta — Saint Lucia, Dominica, Saint Kitts, Barbados, Grenada şi Trinidad — vorbind cu cât mai mulţi oameni posibil. A predicat şi în Guyana Britanică. În timp ce se afla în Panama, l-a cunoscut pe William Brown, un frate jamaican, tânăr şi foarte zelos, care a slujit apoi împreună cu fratele Coward în diverse insule din zona Mării Caraibilor. Mai târziu, fratele Brown a ajutat la iniţierea lucrării şi în alte teritorii.

În 1913, fratele Russell personal a ţinut discursuri în Panama, Cuba şi Jamaica. Cu ocazia unui discurs public pe care l-a ţinut la Kingston (Jamaica), două săli s-au umplut până la refuz, iar alte aproximativ 2 000 de persoane n-au mai avut locuri. Presa a atras atenţia asupra faptului că oratorul nu a menţionat nimic despre bani şi că nu s-a făcut colectă.

Lumina adevărului ajunge în Africa

În această perioadă, lumina adevărului a pătruns şi în Africa. O scrisoare trimisă în 1884 din Liberia dezvăluia că un cititor al Bibliei intrase în posesia unui exemplar al publicaţiei Food for Thinking Christians şi că dorea mai multe  pentru a le oferi şi altora. Câţiva ani mai târziu, un raport semnala că un cleric din Liberia renunţase la cariera sa ecleziastică pentru a fi liber să predea adevărurile biblice pe care le învăţase cu ajutorul Turnului de veghere şi că un grup de Studenţi în Biblie ţinea cu regularitate întruniri.

În 1902, când un ministru al Bisericii Reformate Olandeze a fost trimis în Africa de Sud, acesta şi-a luat cu el câteva publicaţii ale lui Charles Russell. El nu a tras foloase durabile din acestea, dar Frans Ebersohn şi Stoffel Fourie, care au văzut publicaţiile în biblioteca lui, au tras foloase. După câţiva ani, rândurile Studenţilor în Biblie din această parte a lumii s-au întărit când două surori zeloase din Scoţia au imigrat în Africa de Sud, la Durban.

Din nefericire, printre cei care au obţinut unele publicaţii scrise de fratele Russell şi apoi s-au servit de ele pentru a-i învăţa pe alţii, s-au aflat câteva persoane, cum ar fi Joseph Booth şi Elliott Kamwana, care le-au amestecat cu propriile lor idei, destinate să instige la tulburări sociale. Potrivit unor observatori din Africa de Sud şi Nyassaland (mai târziu Malawi), acest fapt a cauzat confuzie cu privire la identitatea adevăraţilor Studenţi în Biblie. Totuşi, mulţi au auzit şi au apreciat mesajul care le îndrepta atenţia spre Regatul lui Dumnezeu ca fiind soluţia pentru problemele omenirii.

Totuşi, predicarea la scară amplă în Africa era încă de domeniul viitorului.

În Orient şi în insulele din Pacific

La scurt timp după ce au fost distribuite pentru prima dată în Marea Britanie, publicaţiile pregătite de Charles Russell au ajuns şi în Orient. În 1883, dra C. Downing, misionară presbiteriană în Chefoo (Yantai, China), a primit un exemplar al Turnului de veghere. Ea a apreciat ceea ce a aflat referitor la restabilire, le-a distribuit reviste şi altor misionari, printre care şi lui Horace Randle de la Consiliul Misiunii Baptiste. Mai târziu, interesul acestuia a fost în continuare stimulat de o reclamă a cărţii Zorii Mileniului, apărută în ziarul londonez Times, după care a primit chiar exemplare ale cărţii: unul de la dra Downing şi altul trimis din Anglia de mama lui. La început a fost şocat de ceea ce citea. Dar, odată ce s-a convins că Trinitatea nu este o învăţătură biblică, el s-a retras din Biserica Baptistă şi a început să le împărtăşească altor misionari ceea ce învăţase. În 1900, el a semnalat că le trimisese 2 324 de scrisori şi aproximativ 5 000 de tracte unor misionari din China, Japonia, Coreea şi Siam (Thailanda). În timpul acela, în Orient le-a fost depusă mărturie în principal unor misionari ai creştinătăţii.

 În aceeaşi perioadă de timp, seminţele adevărului au fost semănate şi în Australia şi Noua Zeelandă. Prima dintre aceste „seminţe“ a fost purtată în Australia, probabil prin 1884 sau puţin mai târziu, de un bărbat care fusese abordat pentru prima oară de un Student în Biblie într-un parc din Anglia. Alte „seminţe“ au sosit prin poştă, fiind trimise de prieteni şi rude din alte ţări.

La câţiva ani după constituirea Commonwealthului din Australia în 1901, sute de persoane de aici erau abonate la Turnul de veghere. Ca urmare a activităţii desfăşurate de cei care apreciau privilegiul de a le împărtăşi şi altora adevărul, mii de tracte au fost trimise cetăţenilor ale căror nume se aflau înscrise pe listele electorale. Altele au fost distribuite pe străzi sau au fost lansate din tren pentru lucrătorii şi locuitorii singuratici din unele regiuni izolate aflate de-a lungul liniilor ferate. Oamenii au fost înştiinţaţi de apropierea sfârşitului timpurilor neamurilor în 1914. În restul Australiei, Arthur Williams sr le vorbea despre acest subiect tuturor clienţilor care intrau în magazinul său, iar pe cei interesaţi îi invita în locuinţa sa pentru a continua discuţiile.

Nu se ştie cine a adus pentru prima dată adevărul biblic în Noua Zeelandă. Dar în 1898, un locuitor din Noua Zeelandă, pe nume Andrew Anderson, citise destul de multe publicaţii Watch Tower pentru a se simţi îndemnat să răspândească adevărul în calitate de colportor. În 1904, eforturile lui au fost întărite de alţi colportori, veniţi din America şi din partea Biroului de filială al Societăţii care fusese înfiinţat în acelaşi an în Australia. Soţia dlui Thomas Barry, din Christchurch, a acceptat şase volume din seria Studii în Scripturi de la unul dintre colportori. În 1909, fiul său Bill, care se îmbarcase pentru Anglia, a profitat de cele şase săptămâni de călătorie pentru a le citi şi a recunoscut că ele conţineau adevărul. După mulţi ani, fiul acestuia, Lloyd, a devenit membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova.

Printre lucrătorii zeloşi din această perioadă de început s-a aflat Ed Nelson, care, deşi nu era înzestrat cu prea mult tact, timp de 50 de ani s-a dedicat în întregime răspândirii mesajului despre Regat, din extremitatea nordică până în cea sudică a Noii Zeelande. După câţiva ani i s-a alăturat Frank Grove, care şi-a exersat memoria pentru a compensa vederea sa slabă şi care a făcut pionierat mai mult de 50 de ani, până la moartea sa.

Un turneu în jurul lumii pentru a promova predicarea veştii bune

În anii 1911 şi 1912 a fost întreprinsă o nouă acţiune importantă pentru a ajuta populaţia din Orient. Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Biblie (IBSA) a trimis un comitet alcătuit din şapte bărbaţi, condus de Charles Russell, să examineze personal condiţiile de acolo. Peste tot unde au mers, ei au vorbit despre scopul lui Dumnezeu de a binecuvânta omenirea prin intermediul Regatului mesianic. Uneori numărul celor prezenţi a fost mic, dar în Filipine şi în India au fost prezenţi cu miile. Fraţii nu au susţinut campania, pe atunci populară în creştinătate, de a strânge fonduri pentru convertirea lumii. Ei au explicat că eforturile misionarilor creştinătăţii fuseseră îndreptate, în majoritatea  cazurilor, în direcţia promovării unei instruiri laice. Dar Fratele Russell era convins că oamenii aveau nevoie de „Evanghelia referitoare la prevederea plină de iubire a lui Dumnezeu de a face să vină Regatul lui Mesia“. În loc să se aştepte la o convertire a lumii, Studenţii în Biblie înţeleseseră din Scripturi că ceea ce trebuiau să facă ei atunci era să depună mărturie şi că aceasta avea să aibă drept obiectiv strângerea „câtorva aleşi din toate naţiunile, popoarele, triburile şi limbile, pentru a fi membri ai clasei Miresei [lui Cristos], pentru a sta cu El pe tronul Său în timpul celor o mie de ani, cooperând în lucrarea de creştere a rasei umane în ansamblu“ * . — Apoc. 5:9, 10; 14:1–5.

După ce au petrecut un timp în Japonia, China, Filipine şi în alte ţări, membrii comitetului au parcurs alţi 6 400 de kilometri pentru a ajunge în India. Aici, unele persoane citiseră publicaţiile Societăţii şi trimiseseră scrisori de apreciere încă din 1887. De asemenea, un tânăr care, în timp ce studia în America, îl întâlnise pe fratele Russell şi cunoscuse adevărul, din 1905 depunea o mărturie activă în rândul populaţiei de limbă tamil. Acest tânăr a contribuit la formarea a aproximativ 40 de grupuri de studiu biblic în sudul Indiei. Însă,  după ce le-a predicat altora, el însuşi a devenit dezaprobat, deoarece a abandonat normele creştine. — Compară cu 1 Corinteni 9:26, 27.

Aproape în acelaşi timp însă, Alfred Joseph, din Travancore (Kerala), ca răspuns la o scrisoare pe care o trimisese unui eminent adventist, a primit unul dintre volumele cărţii Studii în Scripturi. Aici el a găsit răspunsuri scripturale la întrebările sale referitoare la Trinitate. În scurt timp, el şi alţi membri ai familiei sale au ieşit pe plantaţiile de orez şi de cocotieri din sudul Indiei pentru a vorbi despre noile lor convingeri. După vizita efectuată de fratele Russell în 1912, fratele Joseph a intrat în serviciul cu timp integral. El a călătorit cu trenul, cu carul tras de boi, cu vaporul şi pe jos pentru a distribui literatură biblică. Când ţinea discursuri biblice, adeseori era întrerupt de clerici şi de partizanii lor. La Kundara, când un cleric „creştin“ s-a folosit de partizanii săi pentru a întrerupe o astfel de întrunire şi pentru a arunca cu bălegar în fratele Joseph, un nobil hindus influent a venit să vadă ce însemna gălăgia aceea. El l-a întrebat pe cleric: ‘Acesta este exemplul dat de Cristos pe care trebuie să-l urmeze creştinii sau comportarea voastră seamănă cu cea a fariseilor din timpul lui Isus?’ Clericul a bătut în retragere.

Înainte ca turneul de patru luni în jurul lumii efectuat de comitetul IBSA să se încheie, fratele Russell hotărâse ca Robert Hollister să fie reprezentantul Societăţii în Orient şi să continue să răspândească mesajul despre prevederea plină de iubire a lui Dumnezeu de a aduce Regatul mesianic. Au fost pregătite tracte speciale în zece limbi, milioane de exemplare fiind distribuite de locuitori autohtoni în India, China, Japonia şi Coreea. Apoi au fost traduse cărţi în patru dintre aceste limbi pentru a furniza hrană spirituală suplimentară celor care manifestau interes. Terenul era vast şi mai era mult de lucru. Totuşi, ceea ce se realizase până în acel moment era cu adevărat extraordinar.

A fost depusă o mărturie impresionantă

Înainte de izbucnirea primului război mondial, a fost depusă o amplă mărturie în întreaga lume. Fratele Russell s-a deplasat pentru a ţine discursuri în sute de oraşe din Statele Unite şi Canada, a făcut repetate călătorii în Europa, a vorbit în Panama, Jamaica şi Cuba, precum şi în principalele oraşe din Orient. Zeci de mii de oameni au auzit personal însufleţitoarele lui discursuri biblice şi l-au urmărit în timp ce răspundea, în mod public, cu ajutorul Scripturilor la întrebările puse atât de prieteni, cât şi de adversari. Astfel a fost trezit interesul multora, iar mii de ziare din America, Europa, Africa de Sud şi Australia au publicat cu regularitate predicile fratelui Russell. Studenţii în Biblie au distribuit milioane de cărţi, precum şi sute de milioane de tracte şi alte publicaţii tipărite în 35 de limbi.

 Fratele Russell a avut un rol remarcabil, dar nu a fost singurul care a predicat. Şi alţi fraţi, care erau răspândiţi pe tot globul, şi-au unit vocile ca martori ai lui Iehova şi ai Fiului său, Isus Cristos. Cei care au luat parte la această lucrare nu erau toţi oratori. Ei proveneau din toate categoriile sociale şi se foloseau de toate mijloacele adecvate aflate la dispoziţie pentru a răspândi vestea bună.

În ianuarie 1914, când rămăsese mai puţin de un an până la sfârşitul timpurilor neamurilor, a fost lansată o altă mărturie intensă, de data aceasta cu „Foto-Drama Creaţiunii“. Aceasta evidenţia într-un mod nou scopul lui Dumnezeu referitor la pământ, şi anume prin intermediul unor diapozitive frumos pictate şi a unor imagini filmate, sincronizate cu o coloană sonoră. Presa publică din Statele Unite a relatat că, în întreaga ţară, aceasta a fost vizionată săptămânal de sute de mii de persoane. La sfârşitul primului an, în Statele Unite şi Canada aceasta fusese vizionată de aproape opt milioane de persoane în total. La Londra (Anglia), Teatrul de Operă şi Royal Albert Hall au fost umplute până la refuz de spectatorii veniţi să vadă această reprezentaţie în patru părţi, a câte două ore fiecare. Într-o jumătate de an, asistaseră peste 1 226 000 de persoane din 98 de oraşe din Insulele Britanice. Şi în Germania şi Elveţia, publicul a umplut până la refuz sălile disponibile. Un public numeros a vizionat-o şi în Scandinavia, precum şi în Pacificul de Sud.

Ce mărturie remarcabilă şi intensă s-a depus pe întregul glob în acele prime decenii ale istoriei moderne a Martorilor lui Iehova! Dar, de fapt, lucrarea era abia la început.

Numai câteva sute de persoane au participat activ la răspândirea adevărului biblic la începutul anilor 1880. În 1914, potrivit rapoartelor existente, luau parte la această lucrare aproximativ 5 100 de persoane. Probabil că şi alţii au distribuit tracte ocazional. Lucrătorii erau relativ puţini la număr.

În ultima parte a anului 1914, acest mic grup de evanghelizatori extinsese deja, în diverse moduri, proclamarea Regatului lui Dumnezeu în 68 de ţări. Iar în 30 dintre aceste ţări, lucrarea lor de predicare şi de instruire din Cuvântul lui Dumnezeu era deja întemeiată pe baze suficient de solide.

Înainte de a se sfârşi timpurile neamurilor au fost distribuite milioane de cărţi şi sute de milioane de tracte. În afară de acestea, în 1913, peste 2 000 de ziare publicau cu regularitate predicile pregătite de Charles Russell, iar în 1914, un total de peste 9 000 000 de persoane, de pe trei continente, au vizionat „Foto-Drama Creaţiunii“.

Într-adevăr, a fost depusă o mărturie extraordinară! Dar mai era încă mult de făcut.

[Notă de subsol]

[Harta/Fotografia de la pagina 405]

Charles Russell a ţinut personal discursuri biblice în peste 300 de oraşe (indicate de puncte) din America de Nord şi din zona Mării Caraibilor — în multe dintre ele de 10 sau de 15 ori

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

[Harta de la pagina 407]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Turneele de predicare efectuate de Russell în Europa porneau, de obicei, din Anglia

1891

1903

1908

1909

1910 (de două ori)

1911 (de două ori)

1912 (de două ori)

1913

1914

[Harta/Fotografia de la pagina 408]

De îndată ce s-a convins că găsise adevărul, Andreas Øiseth a distribuit în mod zelos literatură biblică aproape în toată Norvegia

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

NORVEGIA

Cercul Polar Arctic

[Harta/Fotografia de la pagina 409]

Adolf Weber, un umil grădinar, a răspândit vestea bună atât în Elveţia, cât şi în alte ţări din Europa

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

BELGIA

GERMANIA

ELVEŢIA

ITALIA

FRANŢA

[Harta/Fotografia de la pagina 413]

Bellona Ferguson, din Brazilia: „Nimeni nu este prea departe ca să nu poată fi ajuns“

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

BRAZILIA

 [Harta de la pagina 415]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

ALASKA

CANADA

GROENLANDA

SAINT-PIERRE-ET-MIQUELON

STATELE UNITE ALE AMERICII

BERMUDE

BAHAMAS

TURKS ŞI CAICOS

CUBA

MEXIC

BELIZE

JAMAICA

HAITI

REPUBLICA DOMINICANĂ

PUERTO RICO

INSULELE CAYMAN

GUATEMALA

EL SALVADOR

HONDURAS

NICARAGUA

COSTA RICA

PANAMA

VENEZUELA

GUYANA

SURINAM

GUYANA FRANCEZĂ

COLUMBIA

ECUADOR

PERÚ

BRAZILIA

BOLIVIA

PARAGUAY

CHILE

ARGENTINA

URUGUAY

INSULELE FALKLAND

INSULELE VIRGINE AMERICANE

INSULELE VIRGINE BRITANICE

ANGUILLA

ST. MAARTEN

SABA

ST. EUSTACHE

ST. KITTS

NEVIS

ANTIGUA

MONTSERRAT

GUADELUPA

DOMINICA

MARTINICA

ST. LUCIA

SF. VINCENŢIU

BARBADOS

GRENADA

TRINIDAD

ARUBA

BONAIRE

CURAÇAO

OCEANUL ATLANTIC

MAREA CARAIBILOR

OCEANUL PACIFIC

 [Harta de la paginile 416, 417]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

GROENLANDA

SUEDIA

ISLANDA

NORVEGIA

INSULELE FEROE

FINLANDA

RUSIA

ESTONIA

LETONIA

LITUANIA

BELARUS

UCRAINA

REPUBLICA MOLDOVA

GEORGIA

ARMENIA

AZERBAIDJAN

TURKMENISTAN

UZBEKISTAN

KAZAHSTAN

TADJIKISTAN

KIRGHIZSTAN

POLONIA

GERMANIA

OLANDA

DANEMARCA

MAREA BRITANIE

IRLANDA

BELGIA

LUXEMBURG

LIECHTENSTEIN

ELVEŢIA

CEHOSLOVACIA

AUSTRIA

UNGARIA

ROMÂNIA

IUGOSLAVIA

SLOVENIA

CROAŢIA

BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA

BULGARIA

ALBANIA

ITALIA

GIBRALTAR

SPANIA

PORTUGALIA

MADEIRA

MAROC

SAHARA OCCIDENTALĂ

SENEGAL

ALGERIA

LIBIA

EGIPT

LIBAN

ISRAEL

CIPRU

SIRIA

TURCIA

IRAQ

IRAN

BAHRAIN

KUWAYT

IORDANIA

ARABIA SAUDITĂ

QATAR

EMIRATELE ARABE UNITE

OMAN

YEMEN

DJIBOUTI

SOMALIA

ETIOPIA

SUDAN

CIAD

NIGER

MALI

MAURITANIA

GAMBIA

GUINEEA-BISSAU

SIERRA LEONE

LIBERIA

CÔTE D’IVOIRE

GHANA

TOGO

BENIN

GUINEEA ECUATORIALĂ

ST. HELENA

GUINEEA

BURKINA FASO

NIGERIA

REPUBLICA CENTRAFRICANĂ

CAMERUN

SÃO TOMÉ ŞI PRINCIPE

CONGO

GABON

ZAIR

ANGOLA

ZAMBIA

NAMIBIA

BOTSWANA

AFRICA DE SUD

LESOTHO

SWAZILAND

MOZAMBIC

MADAGASCAR

RÉUNION

MAURITIUS

RODRIGUEZ

ZIMBABWE

MAYOTTE

COMORE

SEYCHELLES

MALAWI

TANZANIA

BURUNDI

RWANDA

UGANDA

FRANŢA

PAKISTAN

AFGHANISTAN

NEPAL

BHUTAN

MYANMAR

BANGLADESH

INDIA

SRI LANKA

GRECIA

MALTA

TUNISIA

KENYA

OCEANUL ATLANTIC

OCEANUL INDIAN

 ALASKA

MONGOLIA

REPUBLICA POPULARĂ DEMOCRATĂ COREEANĂ

JAPONIA

COREEA DE SUD

CHINA

MACAO

TAIVAN

HONG KONG

LAOS

THAILANDA

VIETNAM

CAMBODGIA

FILIPINE

BRUNEI

MALAYSIA

SINGAPORE

INDONEZIA

SAIPAN

ROTA

GUAM

YAP

PALAU

CHUUK

POHNPEI

KOSRAE

INSULELE MARSHALL

NAURU

PAPUA-NOUA GUINEE

AUSTRALIA

NOUA ZEELANDĂ

INSULA NORFOLK

NOUA CALEDONIE

INSULELE WALLIS ŞI FUTUNA

VANUATU

TUVALU

FIJI

KIRIBATI

TOKELAU

HAWAI

INSULELE SAMOA OCCIDENTALE

INSULELE SAMOA AMERICANE

NIUE

TONGA

INSULELE COOK

TAHITI

INSULELE SOLOMON

OCEANUL PACIFIC

OCEANUL INDIAN

[Harta/Fotografia de la pagina 421]

Alfred Joseph, din India, împreună cu fiica sa Gracie, care mai târziu a absolvit Şcoala Galaad şi a slujit ca misionară

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

INDIA

[Legenda fotografiei de la pagina 411]

Hermann Herkendell împreună cu soţia sa au făcut o călătorie de nuntă de mai multe luni pentru a le predica locuitorilor vorbitori de limbă germană din Rusia

[Legenda fotografiilor de la pagina 412]

În Anglia şi Scoţia, colportorii s-au străduit să le depună mărturie tuturor oamenilor; chiar şi copiii lor au contribuit la distribuirea tractelor

[Legenda fotografiei de la pagina 414]

Evander Coward a răspândit cu zel adevărul biblic în zona Mării Caraibilor

[Legenda fotografiei de la pagina 418]

Frank Grove (stânga) şi Ed Nelson (aici împreună cu soţiile lor) au petrecut fiecare peste 50 de ani de serviciu cu timp integral în răspândirea mesajului Regatului pe tot cuprinsul Noii Zeelande

[Legenda fotografiilor de la pagina 420]

În 1911 şi 1912, Charles Russell şi şase colaboratori au făcut o călătorie în jurul lumii pentru a promova predicarea veştii bune