Faptele apostolilor 2:1-47

2  Ziua Sărbătorii Penticostei+ începuse deja și toți erau împreună în același loc.  Deodată, din cer s-a auzit un zgomot ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa în care stăteau+.  Și au văzut niște limbi ca de foc, care s-au împărțit și s-au așezat câte una pe fiecare dintre ei.  Toți s-au umplut de spirit sfânt+ și au început să vorbească în alte limbi, așa cum îi făcea spiritul să vorbească+.  Pe atunci, în Ierusalim se aflau iudei cu teamă de Dumnezeu din toate națiunile de sub cer+.  Și, când s-a auzit zgomotul acesta, s-au adunat o mulțime de oameni, care au rămas uimiți, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.  Într-adevăr, erau uluiți și se mirau, zicând: „Iată! Nu sunt oare galileeni+ toți aceștia care vorbesc?  Atunci cum se face că auzim fiecare limba noastră maternă?  Noi toți – parți, mezi+ și elamiți+, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea și din Capadocia, din Pont și din provincia Asia+, 10  din Frigia și din Pamfilia, din Egipt și din regiunile Libiei care sunt în apropiere de Cirena, vizitatori din Roma, atât iudei, cât și prozeliți+, 11  cretani și arabi – îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrurile mărețe ale lui Dumnezeu”. 12  Da, toți erau uluiți și nedumeriți și își ziceau unii altora: „Ce înseamnă aceasta?”. 13  Însă alții își băteau joc de ei și ziceau: „Sunt plini de vin”. 14  Dar Petru s-a ridicat în picioare cu Cei unsprezece+ și le-a spus cu glas tare: „Bărbați din Iudeea și voi toți locuitori ai Ierusalimului, să știți aceasta și să ascultați cu atenție cuvintele mele. 15  Oamenii aceștia nu sunt beți, cum credeți voi, căci este ceasul al treilea din zi. 16  Dimpotrivă, prin aceasta se împlinește ce a spus profetul Ioel: 17  «„Și în zilele din urmă”, spune Dumnezeu, „voi turna din spiritul meu peste oameni de orice fel, iar fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea viziuni și bătrânii voștri vor avea vise+. 18  Și chiar și peste sclavii mei și peste sclavele mele voi turna din spiritul meu în zilele acelea și ei vor profeți+. 19  Voi face minuni sus, în cer, și semne jos, pe pământ: sânge, foc și nori de fum. 20  Soarele se va preface în întuneric și luna în sânge înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a lui Iehova. 21  Oricine va chema numele lui Iehova va fi salvat+”». 22  Bărbați ai Israelului, ascultați cuvintele acestea: Isus Nazarineanul a fost un om pe care Dumnezeu vi l-a arătat clar prin lucrări de putere, prin minuni și prin semne, făcute de Dumnezeu prin el în mijlocul vostru+, după cum voi înșivă știți. 23  Pe acest om, care a fost predat potrivit scopului stabilit și preștiinței lui Dumnezeu+, voi l-ați țintuit pe stâlp prin mâna unor nelegiuiți și l-ați ucis+. 24  Dar Dumnezeu l-a înviat+, eliberându-l din chinurile morții, pentru că nu se putea să fie ținut de ea+. 25  Căci David spune despre el: «Îl am mereu pe Iehova înaintea ochilor mei, fiindcă el este la dreapta mea ca să nu mă clatin niciodată. 26  De aceea, inima mi s-a înveselit și limba mi s-a bucurat mult. Și eu voi locui în speranță, 27  pentru că nu mă vei lăsa în Mormânt, nici nu vei permite ca acela care îți este loial să vadă putrezirea+. 28  Mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de o mare bucurie în prezența ta+». 29  Bărbaților, fraților, permiteți-mi să vă vorbesc deschis despre patriarhul David, care a murit și a fost înmormântat+ și al cărui mormânt este în mijlocul nostru și în ziua de azi. 30  Pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi jurase că îl va așeza pe tronul său pe unul dintre descendenții săi+, 31  el a văzut dinainte învierea lui Cristos și a vorbit despre ea, spunând că el n-a fost părăsit în Mormânt și carnea lui n-a văzut putrezirea+. 32  Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat și toți suntem martori ai acestui fapt+. 33  Și, fiindcă a fost înălțat la* dreapta lui Dumnezeu+ și a primit de la Tatăl spiritul sfânt promis+, el a turnat ceea ce vedeți și auziți. 34  Căci David n-a urcat la ceruri, ci el însuși spune: «Iehova i-a zis Domnului meu: „Stai la dreapta mea 35  până îi voi pune pe dușmanii tăi ca scăunel pentru picioarele tale”»+. 36  De aceea, toată casa lui Israel să știe sigur că Dumnezeu l-a făcut Domn+ și Cristos pe acest Isus pe care voi l-ați țintuit pe stâlp+”. 37  Când au auzit aceasta, ei au fost străpunși în inimă și i-au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli: „Bărbaților, fraților, ce trebuie să facem?”. 38  Petru le-a răspuns: „Căiți-vă+ și fiecare dintre voi să fie botezat+ în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor+ voastre și veți primi darul* spiritului sfânt. 39  Căci promisiunea+ este pentru voi și copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, pentru toți cei pe care Iehova, Dumnezeul nostru, îi cheamă la el+”. 40  Și cu multe alte cuvinte depunea o mărturie temeinică și îi îndemna: „Salvați-vă din această generație strâmbă+!”. 41  Cei care au primit cuvântul lui din toată inima au fost botezați+ și în ziua aceea au fost adăugați în jur de 3 000 de oameni+. 42  Și ei continuau să învețe de la apostoli, să petreacă timp împreună, să ia masa împreună+ și să se roage+. 43  Toți au fost cuprinși de teamă și prin apostoli se făceau multe minuni și semne+. 44  Toți cei care deveniseră credincioși erau împreună și aveau toate lucrurile în comun. 45  Își vindeau bunurile+ și proprietățile, iar ce primeau împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare+. 46  Și zi de zi erau în templu, într-un singur gând. Ei luau masa în diferite case și își împărțeau hrana cu mare bucurie și sinceritate a inimii, 47  lăudându-l pe Dumnezeu. Și erau bine văzuți de întregul popor. În același timp, Iehova îi adăuga zilnic la numărul lor pe cei ce erau salvați+.

Note de subsol

Sau, posibil, „de către”.
Sau „darul fără plată”.

Note pentru studiu

Penticostei: Termenul grecesc pentēcostḗ (însemnând „a 50-a [zi]”) este folosit în Scripturile grecești creștine cu referire la sărbătoarea numită în Scripturile ebraice „Sărbătoarea Secerișului” (Ex 23:16) și „Sărbătoarea Săptămânilor” (Ex 34:22). Această sărbătoare avea loc la sfârșitul unei perioade de șapte săptămâni în care era secerat mai întâi orzul, apoi grâul. Sărbătoarea Penticostei era celebrată în a 50-a zi numărând din 16 nisan, ziua în care era oferit un snop din primele roade din recolta de orz. (Le 23:15, 16) În calendarul evreiesc, Penticosta cădea în ziua de 6 sivan. (Vezi Ap. B15.) Îndrumări referitoare la această sărbătoare sunt menționate în Le 23:15-21, Nu 28:26-31 și De 16:9-12. Cu ocazia Sărbătorii Penticostei, la Ierusalim veneau mari mulțimi de evrei și prozeliți din țări îndepărtate. Scopul acestei sărbători era acela de a promova ospitalitatea și bunătatea între oameni, indiferent de poziția sau de mediul lor social: oameni liberi, sclavi, săraci, orfani de tată, văduve, leviți sau locuitori străini. (De 16:10, 11) Prin urmare, Penticosta din 33 e.n. a creat la Ierusalim cadrul ideal pentru înființarea congregației creștine, care avea misiunea de a depune mărturie tuturor oamenilor „despre lucrurile mărețe ale lui Dumnezeu”. (Fa 1:8; 2:11) Potrivit tradiției evreiești, Penticosta corespundea zilei în care a fost dată Legea la Muntele Sinai, când Israelul a fost pus deoparte devenind națiunea aleasă a lui Dumnezeu. Israeliții s-au adunat la Muntele Sinai la începutul celei de-a treia luni (sivan) și au primit Legea. (Ex 19:1) Așa cum Moise a fost folosit ca mediator pentru a aduce Israelul în legământul Legii, tot așa Isus Cristos, în calitate de Mediator, a adus noua națiune, Israelul spiritual, în noul legământ.

limbi: În Biblie, termenul grecesc glṓssa se poate referi la „limbă” ca organ al vorbirii. (Mr 7:33; Lu 1:64; 16:24) El poate fi folosit însă și cu sens figurat pentru a face referire la o limbă sau la un grup de oameni care vorbesc o anumită limbă. (Re 5:9; 7:9; 13:7) În Fa 2:3, acest cuvânt grecesc este folosit cu referire la apariția unor „limbi ca de foc”. Prin urmare, turnarea spiritului sfânt a fost evidentă datorită acestor „limbi” care s-au așezat deasupra fiecăruia dintre discipoli și datorită faptului că ei au început să vorbească în diverse limbi.

limbi: În Biblie, termenul grecesc glṓssa se poate referi la „limbă” ca organ al vorbirii. (Mr 7:33; Lu 1:64; 16:24) El poate fi folosit însă și cu sens figurat pentru a face referire la o limbă sau la un grup de oameni care vorbesc o anumită limbă. (Re 5:9; 7:9; 13:7) În Fa 2:3, acest cuvânt grecesc este folosit cu referire la apariția unor „limbi ca de foc”. Prin urmare, turnarea spiritului sfânt a fost evidentă datorită acestor „limbi” care s-au așezat deasupra fiecăruia dintre discipoli și datorită faptului că ei au început să vorbească în diverse limbi.

limba noastră maternă: Lit. „limba noastră în care ne-am născut”. Termenul grecesc redat aici prin „limbă” este diálektos. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:4.) Mulți dintre cei care i-au auzit pe discipoli vorbeau probabil o limbă de circulație internațională, se pare greaca. Fiind „iudei cu teamă de Dumnezeu”, este posibil ca ei să fi înțeles serviciile oficiate în ebraică la templul din Ierusalim. (Fa 2:5) Dar faptul că au auzit vestea bună în limba pe care o cunoșteau din copilărie le-a stârnit interesul.

provincia Asia: Vezi Glosarul, „Asia”.

prozelit: Sau „convertit”. Termenul grecesc prosḗlytos desemnează un neevreu convertit la iudaism. În cazul bărbaților prozeliți, convertirea presupunea și circumcizia.

vin: Lit. „vin dulce”. Sau „vin nou”. Termenul grecesc gleúkos, care apare doar aici în Scripturile grecești creștine, se referă la mustul, sau sucul dulce de struguri, aflat în plin proces de fermentare.

ceasul al treilea din zi: Adică aproximativ ora 9. În secolul I e.n., evreii împărțeau perioada de lumină a zilei în 12 ore, calculate de la răsăritul soarelui, de la aproximativ ora 6. (Ioa 11:9) Prin urmare, ceasul al treilea corespundea aproximativ cu ora 9, ceasul al șaselea cu amiaza, iar ceasul al nouălea cu aproximativ ora 15. Întrucât la vremea aceea nu existau instrumente exacte de măsurare a timpului, reperele orare sunt aproximative. (Ioa 1:39; 4:6; 19:14; Fa 10:3, 9)

Profețește-ne . . . Cine te-a lovit?: Aici „a profeți” nu înseamnă a prezice viitorul, ci a identifica pe cineva (în acest caz, persoana care îl lovise pe Isus) prin revelație divină. Relatările paralele din Mr 14:65 și Lu 22:64 arată că persecutorii lui Isus îi acoperiseră fața, ceea ce, fără îndoială, explică de ce i-au cerut ei în mod batjocoritor să-l identifice pe cel care îl lovise.

bătrânilor: Lit. „bărbaților în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. Deși termenul se referă uneori la vârstă (de exemplu, în Lu 15:25 este redat prin „fiul mai mare”, iar în Fa 2:17, prin „bătrânii”), el nu-i desemnează doar pe cei vârstnici. În acest verset, termenul face referire la conducătorii națiunii evreiești, care sunt menționați deseori împreună cu preoții principali și cu scribii. Sanhedrinul era format din bărbați care aparțineau acestor trei grupuri. (Mt 21:23; 26:3, 47, 57; 27:1, 41; 28:12; vezi Glosarul, „Bătrân”)

în zilele din urmă: Citând din profeția lui Ioel, Petru folosește, sub inspirație divină, expresia „în zilele din urmă” în locul expresiei „după aceea” din textul ebraic original și din Septuaginta. (Ioe 2:28 [3:1, LXX]) Profeția lui Ioel s-a împlinit odată cu turnarea spiritului sfânt la Penticostă. Prin urmare, faptul că Petru a folosit expresia „în zilele din urmă” arată că acest interval de timp special începuse deja și avea să preceadă „ziua cea mare și glorioasă a lui Iehova”. Această ‘zi a lui Iehova’ urma să marcheze, din câte se pare, încheierea ‘zilelor din urmă’. (Fa 2:20) Întrucât Petru li se adresa evreilor și prozeliților, cuvintele sale trebuie să se fi împlinit, inițial, în cazul lor. Declarația lui a indicat, probabil, că evreii trăiau „în zilele din urmă” ale acelui sistem, cu centrul de închinare la Ierusalim. Anterior, chiar Isus prezisese distrugerea Ierusalimului și a templului. (Lu 19:41-44; 21:5, 6) Această distrugere a avut loc în 70 e.n.

spiritul meu: Termenul grecesc pneúma se referă aici la spiritul sfânt, sau forța activă a lui Dumnezeu. În Ioel 2:28, citat aici, este folosit corespondentul ebraic rúaḥ. Atât termenul ebraic, cât și cel grecesc transmit ideea de ceva care este invizibil ochilor umani și care denotă forță în acțiune. (Vezi Glosarul, „Spirit”.)

oameni de orice fel: Lit. „toată carnea”. Termenul grecesc sarx (deseori redat prin „carne”) este folosit aici cu referire la oamenii vii. Prin urmare, expresia „toată carnea” se referă, în general, la toată omenirea. (Vezi nota de studiu de la Ioa 17:2.) În acest context însă, expresia grecească redată „toată carnea” are un sens mai restrâns. Dumnezeu nu a turnat spiritul său asupra tuturor oamenilor de pe pământ, nici chiar asupra tuturor oamenilor din Israel. Prin urmare, este clar că expresia nu se referă la omenire în ansamblu. Ea se referă mai degrabă la oameni de orice fel, fără deosebire. Dumnezeu a turnat spiritul sfânt peste ‘fii și fiice, tineri și bătrâni, sclavi și sclave’, adică peste orice fel de oameni. (Fa 2:17, 18) Termenul grecesc pas, redat prin „toată” și „orice”, apare și în 1Ti 2:3, 4, unde se spune că Dumnezeu vrea ca „oameni de orice fel să fie salvați”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 12:32.)

vor profeți: Termenul grecesc prophēteúō însemnă literalmente „a vorbi în public”. În Scripturi, acest termen se referă la proclamarea mesajelor de origine divină. Deși cuvântul include uneori ideea de prezicere a viitorului, nu acesta este sensul lui de bază. El se poate referi și la dezvăluirea unui lucru prin revelație divină. (Vezi notele de studiu de la Mt 26:68; Mr 14:65; Lu 22:64.) În acest context, spiritul sfânt i-a impulsionat pe unii să profețească. Declarând „lucrurile mărețe” pe care Iehova le făcuse deja și cele pe care avea să le facă în viitor, ei urmau să acționeze ca purtători de cuvânt ai Celui Preaînalt. (Fa 2:11) Termenul ebraic pentru „a profeți” transmite o idee asemănătoare. De exemplu, în Ex 7:1 Aaron este numit profet pentru Moise în sensul că era purtătorul de cuvânt al lui Moise, sau gura lui, și nu pentru că prezicea evenimente din viitor.

bătrânii: Sau „bărbații în vârstă”, „bătrânii congregației”. Aici termenul grecesc presbýteros se referă, din câte se pare, la bărbații înaintați în vârstă în antiteză cu „tinerii” menționați anterior în verset. În alte contexte, același termen este folosit pentru a desemna bărbați care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. (Fa 4:5; 11:30; 14:23; 15:2; 20:17; vezi nota de studiu de la Mt 16:21)

minuni: Sau „prevestiri”. În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc téras apare cu consecvență în asociere cu sēmeíon („semn”), ambii termeni fiind la plural. (Mt 24:24; Ioa 4:48; Fa 7:36; 14:3; 15:12; 2Co 12:12) În esență, téras se referă la ceva ce trezește teamă plină de admirație sau uluire. Când termenul se referă în mod clar la ceva care se va întâmpla în viitor, are și sensul de „prevestire”.

Iehova: În textul ebraic original, în Ioel 2:31, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

Iehova: În textul ebraic original, în Ioel 2:32, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

minuni: Sau „prevestiri”. În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc téras apare cu consecvență în asociere cu sēmeíon („semn”), ambii termeni fiind la plural. (Mt 24:24; Ioa 4:48; Fa 7:36; 14:3; 15:12; 2Co 12:12) În esență, téras se referă la ceva ce trezește teamă plină de admirație sau uluire. Când termenul se referă în mod clar la ceva care se va întâmpla în viitor, are și sensul de „prevestire”.

Nazarineanul: Vezi nota de studiu de la Mr 10:47.

minuni: Sau „prevestiri”. Miracolele pe care Isus le-a făcut cu puterea lui Dumnezeu au demonstrat că el a fost trimis de Dumnezeu. Aceste învieri și vindecări miraculoase au arătat, sau au prevestit, ce avea să facă Isus la o scară mai mare în viitor. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

toată voința lui Dumnezeu: Sau „tot sfatul (scopul) lui Dumnezeu”. Aici se face referire la tot ceea ce Dumnezeu și-a propus să facă prin intermediul Regatului său, inclusiv la ceea ce consideră el esențial pentru salvare. (Fa 20:25) Termenul grecesc boulḗ a fost tradus și prin „sfatul”, „îndrumarea” în Lu 7:30, n.s., și prin ‘scopul’ în Ev 6:17.

scopului: Sau „voinței”, „sfatului”. Termenul grecesc boulḗ este redat în Lu 7:30, n.s., prin „sfatul”, „îndrumarea” și în Ev 6:17, n.s., prin „hotărârii”, „sfatului”. (Vezi nota de studiu de la Fa 20:27.)

chinurile morții: Deși Biblia arată cu claritate că morții nu știu nimic și nu simt nicio durere (Ps 146:4; Ec 9:5, 10), aici se spune că „moartea” provoacă „chinuri” sau „suferință”. Versetul folosește, probabil, această redare deoarece moartea este prezentată ca o experiență amară și dureroasă. (1Sa 15:32, n.s.; Ps 55:4; Ec 7:26) Aceasta ne duce cu gândul nu doar la suferința care, de obicei, o precedă (Ps 73:4, 5), ci și la absența oricărei activități și la pierderea libertății, pe care le aduce cu sine încleștarea ei paralizantă. (Ps 6:5; 88:10) Se pare că în acest sens l-a eliberat învierea pe Isus din „chinurile morții”: l-a smuls din încleștarea ei dureroasă, care suprimă orice acțiune. Deși termenul grecesc ōdín, tradus aici prin „chinuri”, este folosit în alte contexte cu referire la durerile nașterii (1Te 5:3), el se poate referi într-un sens mai larg și la durere, necaz sau suferință. (Mt 24:8) Expresia „chinurile morții” apare în Septuaginta în 2Sa 22:6 și în Ps 18:4 (17:5, LXX), unde textul ebraic masoretic folosește sintagmele „funiile Mormântului” și „funiile morții”. Este interesant că în manuscrisele ebraice antice, care erau scrise fără vocale, termenul ḥével, redat prin „funie”, este compus din aceleași consoane ca termenul ebraic redat prin „chin”. Acest lucru ar putea explica redarea din Septuaginta. Ambele sintagme, „chinurile morții” și „funiile morții”, transmit în esență ideea că moartea este o experiență amară și dureroasă.

Iehova: În textul ebraic original, în Ps 16:8, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

eu: Lit. „carnea mea”. Petru introduce acest citat din Ps 16 prin cuvintele: „David spune despre el”, referindu-se la Mesia, sau Isus. (Fa 2:25 ) În acest verset (Fa 2:26) și în Ps 16:9, textul grecesc și cel ebraic folosesc termenul „carne”, care poate face referire la corpul unei persoane sau la persoana însăși. Deși a știut că trebuia să-și dea viața ca jertfă de răscumpărare, Isus a locuit în speranță. El știa că Tatăl său îl va învia, că jertfa sa va răscumpăra omenirea și că trupul său, sau carnea sa, nu va vedea putrezirea, ori descompunerea. (Fa 2:27, 31)

nu mă vei lăsa: Sau „nu-mi vei lăsa sufletul”. În acest citat din Ps 16:10, termenul grecesc psykhḗ redă termenul ebraic néfeş, ambele cuvinte fiind traduse, de regulă, prin „suflet”. În textul original, psalmistul a folosit acest cuvânt cu referire la sine. La Penticostă, când le-a vorbit evreilor despre învierea lui Isus, Petru a aplicat acest psalm al lui David la Isus. (Fa 2:24, 25; vezi Glosarul, „Suflet” și Ap. A2)

Mormânt: Sau „Hades”. Termenul grecesc haídēs, însemnând probabil „locul nevăzut”, apare de zece ori în Scripturile grecești creștine. (Vezi Mt 11:23; 16:18; Lu 10:15; 16:23; Fa 2:27, 31; Re 1:18; 6:8; 20:13, 14.) Acest verset citează Ps 16:10, unde este folosit termenul „Șeol”, echivalentul ebraic al termenului haídēs, redat tot prin „Mormânt”. Septuaginta folosește, de regulă, termenul grecesc „Hades” ca echivalent al termenului ebraic „Șeol”. În Scripturi, ambii termeni redați prin „mormânt” fac referire la un loc simbolic în care se află cei care au murit; alți termeni din limbile originale transmit ideea de mormânt individual. Unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J7, 8, 11, 12, 14-18, 22 în Ap. C4) folosesc în acest context termenul „Șeol”. (Vezi Ap. A2.)

în prezența ta: Sau „înaintea feței tale”. Lit. „cu fața ta”. În acest citat din Ps 16:11, textul grecesc conține o redare literală a textului ebraic. Sintagma ebraică „cu fața cuiva” este o expresie idiomatică însemnând „în prezența cuiva”.

Dumnezeu: Manuscrisele grecești disponibile folosesc aici termenul Theós, redat prin „Dumnezeu”. Este demn de remarcat că unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine (având simbolurile J7, 8, 10 în Ap. C4) folosesc aici Tetragrama.

unul dintre descendenții săi: Lui David i s-a promis că unul dintre urmașii săi avea să devină „descendența” mesianică promisă în Ge 3:15. (2Sa 7:12, 13; Ps 89:3, 4; 132:11) Promisiunea s-a împlinit în persoana lui Isus, întrucât atât mama sa, cât și tatăl său adoptiv erau descendenți ai regelui David. Sintagma grecească redată prin „descendenții săi” este traducerea unei expresii idiomatice ebraice care înseamnă literalmente „rodul coapselor lui”. Coapsele sunt acea parte a corpului uman în care se află organele de reproducere. (Ge 35:11, n.s.; 1Re 8:19, n.s.) Urmașul unei persoane este numit și „rodul pântecelui [sau al trupului]”. În alte expresii, termenul „rod” se referă la rezultatul reproducerii umane. (Ge 30:2, n.s.; De 7:13, n.s.; Ps 127:3; Pln 2:20, n.s.; Lu 1:42)

Mormânt: Sau „Hades”. Termenul grecesc haídēs, însemnând probabil „locul nevăzut”, apare de zece ori în Scripturile grecești creștine. (Vezi Mt 11:23; 16:18; Lu 10:15; 16:23; Fa 2:27, 31; Re 1:18; 6:8; 20:13, 14.) Acest verset citează Ps 16:10, unde este folosit termenul „Șeol”, echivalentul ebraic al termenului haídēs, redat tot prin „Mormânt”. Septuaginta folosește, de regulă, termenul grecesc „Hades” ca echivalent al termenului ebraic „Șeol”. În Scripturi, ambii termeni redați prin „mormânt” fac referire la un loc simbolic în care se află cei care au murit; alți termeni din limbile originale transmit ideea de mormânt individual. Unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J7, 8, 11, 12, 14-18, 22 în Ap. C4) folosesc în acest context termenul „Șeol”. (Vezi Ap. A2.)

Mormânt: Sau „Hades”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:27 și Glosarul, „Mormânt”.)

carnea lui n-a văzut putrezirea: Sau „corpul lui n-a cunoscut descompunerea”. Iehova nu a permis ca trupul fizic al lui Isus să se descompună și să ajungă țărână, așa cum s-a întâmplat cu trupul lui Moise și al lui David, bărbați care l-au prefigurat pe Cristos. (De 34:5, 6; Fa 2:27; 13:35, 36) Pentru ca Isus să poată fi „ultimul Adam” (1Co 15:45) și, totodată, o „răscumpărare corespunzătoare” pentru toată omenirea (1Ti 2:5, 6; Mt 20:28), corpul său de carne trebuia să fie literalmente un corp uman. El trebuia să fie perfect, întrucât urma să fie prezentat înaintea lui Iehova Dumnezeu ca preț pentru redobândirea a ceea ce pierduse Adam. (Ev 9:14; 1Pe 1:18, 19) Niciun descendent imperfect al lui Adam nu putea oferi prețul de răscumpărare adecvat. (Ps 49:7-9) Din acest motiv, Isus nu a fost conceput pe cale naturală. Astfel, se pare că atunci când s-a prezentat pentru a fi botezat, Isus i-a spus Tatălui său: „Tu [Iehova] . . . mi-ai pregătit un corp”, adică un corp uman perfect care urma să fie adus ca jertfă. (Ev 10:5) Când au mers la mormântul lui Isus, discipolii au descoperit că trupul lui Isus dispăruse, însă au găsit pânzele de in în care fusese înfășurat. Din câte se pare, Iehova a făcut ca trupul de carne al Fiului său iubit să dispară înainte să înceapă să se descompună. (Lu 24:3-6; Ioa 20:2-9)

Iehova: În textul ebraic original, în Ps 110:1, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). Totuși, conform Ap. A5, majoritatea traducerilor Bibliei nu folosesc numele lui Dumnezeu în secțiunea numită, de regulă, Noul Testament, nici măcar în citatele din Scripturile ebraice. Este interesant, totuși, că unele ediții ale Bibliei King James Version din secolul al XVII-lea conțin titlul „DOMNUL”, scris cu majusculă și cu capităluțe, aici și în alte trei ocurențe în care Ps 110:1 este citat în Scripturile grecești creștine. (Mt 22:44; Mr 12:36; Lu 20:42) Edițiile ulterioare au folosit același mod de redare. Întrucât în această versiune titlul „DOMNUL” este folosit în Scripturile ebraice pentru a indica locurile în care textul ebraic original folosește numele divin, decizia traducătorilor de a folosi titlul „DOMNUL” în Scripturile grecești creștine ar putea să indice că, în opinia lor, termenul face referire la Iehova în acele ocurențe. Este demn de remarcat și faptul că în ediția New King James Version, publicată inițial în 1979, se folosește titlul „DOMNUL” în toate ocurențele în care acest cuvânt se referă la numele divin în citatele din Scripturile ebraice. (Vezi Ap. C.)

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. Aceasta este prima dintre cele peste 40 de ocurențe ale verbului grecesc stauróō din Scripturile grecești creștine. Acest verb este înrudit cu substantivul staurós, redat prin „stâlp de tortură”. (Vezi notele de studiu de la Mt 10:38; 16:24; 27:32 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.) Verbul stauróō apare în Septuaginta în Es 7:9, în episodul în care regele poruncește ca Haman să fie atârnat pe un stâlp având peste 20 m înălțime. În greaca clasică, acest verb însemna „a îngrădi cu țăruși”, „a ridica o palisadă”.

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:19 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

rod care să arate căință: Expresia face referire la acțiuni care indicau o schimbare în ce privește gândirea și atitudinea celor care îl ascultau pe Ioan. (Lu 3:8; Fa 26:20; vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 11 și Glosarul, „Căință”)

căinței: Lit. „răzgândirii”. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 8 și Glosarul.)

Căiți-vă: Termenul grecesc metanoéō folosit aici ar putea fi redat literalmente prin „a-și schimba mintea”, ceea ce transmite ideea de schimbare în gândire, atitudine și intenție. Ioan Botezătorul predicase anterior „botezul ca simbol al căinței pentru iertarea păcatelor”. (Vezi nota de studiu de la Mr 1:4.) Acest botez presupunea căință deoarece poporul lui Dumnezeu se îndepărtase de preceptele Legii mozaice, iar această căință îl pregătea pentru ceea ce urma să vină. (Mr 1:2-4) Dar Petru a subliniat că, în armonie cu porunca lui Isus din Mt 28:19, poporul lui Dumnezeu trebuia să se căiască și să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor. Întrucât evreii nu îl acceptaseră pe Isus drept Mesia, căința și manifestarea credinței în el erau un element nou și esențial pentru dobândirea iertării divine. Ei puteau să arate în mod public această credință prin cufundarea lor în apă în numele lui Isus Cristos. Astfel, ei aveau să-și simbolizeze dedicarea la Dumnezeu prin intermediul lui Cristos. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:8, 11 și Glosarul, „Căință”.)

Iehova: Manuscrisele grecești disponibile folosesc aici termenul „Domnul” (în greacă, Kýrios).Totuși, așa cum este explicat în Ap. C, există mai multe motive pentru a crede că, în textul original, acest verset conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în acest verset este folosit numele Iehova. Așa cum se arată în Fa 2:33-38, promisiunea despre care vorbește Petru în acest verset se referă la cuvintele menționate în Ioe 2:28-32 privind turnarea spiritului sfânt. Așadar, redarea pentru toți cei pe care Iehova, Dumnezeul nostru, îi cheamă la el pare să facă trimitere la cuvintele de la sfârșitul versetului din Ioe 2:32. În textul ebraic din Ioe 2:32 numele divin apare de trei ori, specificându-se în mod clar că Iehova este cel care lansează chemarea. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 2:39.)

oameni: Sau „suflete”. Cuvântul grecesc psykhḗ, redat, de regulă, prin „suflet”, se referă aici la o persoană vie. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

pentru a lua masa: Lit. „pentru a frânge pâinea”. În timpurile antice, pâinea era un aliment de bază în dieta popoarelor din Orientul Mijlociu; de aceea, expresia a ajuns să facă referire la orice fel de mâncare. Întrucât pâinea avea, în general, forma unei lipii crocante, ea era mai degrabă ruptă decât tăiată. Prin urmare, se obișnuia ca pâinea să fie frântă pentru a fi consumată, iar Isus a făcut deseori acest lucru. (Vezi nota de studiu de la Mt 14:19; vezi și Mt 15:36; Lu 24:30.) Când a instituit Cina Domnului, Isus a luat o pâine și a frânt-o. Întrucât acesta era modul obișnuit de a rupe pâinea, gestul lui Isus nu are nicio semnificație spirituală. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:26.) Unii susțin că această expresie, când apare în anumite pasaje din cartea Faptele, face referire la celebrarea Cinei Domnului. (Fa 2:42, 46; 20:7, 11) Însă, de fiecare dată când este menționată Cina Domnului, acțiunea de a frânge pâinea este asociată cu aceea de a bea vin dintr-un pahar. (Mt 26:26-28; Mr 14:22-25; Lu 22:19, 20; 1Co 10:16-21; 11:23-26) Ambele acțiuni au semnificație deosebită. Prin urmare, când este menționată doar acțiunea de a frânge pâinea, nu și aceea de a bea vin, este vorba despre o masă obișnuită, nu despre Cina Domnului. Mai mult, nu există niciun indiciu că Isus ar fi dorit ca această celebrare, Comemorarea morții sale, să fie ținută de mai multe ori pe an decât sărbătoarea pe care o înlocuia, Paștele, celebrat o singură dată pe an.

să petreacă timp împreună: Sau „să împartă toate lucrurile între ei”. Sensul de bază al cuvântului grecesc koinōnía este „a împărți cu alții”, „părtășie”. Pavel a folosit acest cuvânt de mai multe ori în scrisorile sale. (1Co 1:9, n.s.; 10:16; 2Co 6:14; 13:14) Contextul arată că acest gen de legătură presupune o relație de prietenie strânsă, nu o relație formală.

să ia masa împreună: Lit. „să frângă pâinea”. (Vezi nota de studiu de la Fa 20:7.)

minuni: Sau „prevestiri”. În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc téras apare cu consecvență în asociere cu sēmeíon („semn”), ambii termeni fiind la plural. (Mt 24:24; Ioa 4:48; Fa 7:36; 14:3; 15:12; 2Co 12:12) În esență, téras se referă la ceva ce trezește teamă plină de admirație sau uluire. Când termenul se referă în mod clar la ceva care se va întâmpla în viitor, are și sensul de „prevestire”.

Toți: Sau „Toate sufletele”. Cuvântul grecesc psykhḗ, redat, de regulă, prin „suflet”, se referă aici la o persoană vie. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

minuni: Sau „prevestiri”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

din casă în casă: Această expresie constituie traducerea sintagmei grecești katʼ oíkon, care înseamnă literalmente „potrivit casei”. Conform mai multor lexicoane și comentarii, prepoziția grecească katá poate fi înțeleasă în sens distributiv. De exemplu, un lexicon afirmă că expresia se referă la „locuri privite în ordine succesivă, în sens distributiv . . . din casă în casă”. (A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, Third Edition) O altă lucrare de referință afirmă că prepoziția katá are „sens distributiv (Fa 2:46; 5:42: . . . din casă în casă/în case [individuale])”. (Exegetical Dictionary of the New Testament, edited by Horst Balz and Gerhard Schneider) Biblistul Richard Lenski a făcut următorul comentariu: „Apostolii nu s-au oprit nici măcar un moment din lucrarea lor binecuvântată. Ei au continuat «în fiecare zi» și în mod deschis «în templu», acolo unde Sanhedrinul și forțele de ordine de la Templu puteau să-i vadă și să-i audă și, evident, și κατ’ οἴκον, care are sens distributiv, «din casă în casă», nu doar adverbial, «acasă»”. (The Interpretation of the Acts of the Apostles, 1961) Aceste surse confirmă că discipolii predicau de la o casă la alta, adică în mod distributiv. Prepoziția katá este folosită cu sens asemănător și în Lu 8:1, unde se spune că Isus a predicat „din oraș în oraș și din sat în sat”. Această metodă de a-i contacta pe oameni direct la locuințele lor a avut rezultate extraordinare. (Fa 6:7; compară cu Fa 4:16, 17; 5:28)

din casă în casă: Sau „în diferite case”. Contextul arată că Pavel a mers în casele acestor oameni pentru a-i învăța „despre căința față de Dumnezeu și despre credința în Domnul nostru Isus”. (Fa 20:21) Prin urmare, Pavel nu se referă doar la vizitele de curtoazie sau de încurajare făcute colaboratorilor creștini după botezul lor, întrucât acești credincioși se căiseră deja și manifestaseră credință în Isus. Într-o lucrare a sa, Dr. A. T. Robertson face următorul comentariu asupra textului din Fa 20:20: „Este demn de remarcat că acest om, cel mai mare dintre predicatori, a predicat din casă în casă și nu i-a vizitat pe oameni doar din curtoazie”. (Word Pictures in the New Testament, 1930, Vol. III, p. 349, 350) Iar Abiel Abbot Livermore a făcut acest comentariu cu privire la cuvintele lui Pavel din Fa 20:20: „El nu s-a mulțumit să prezinte discursuri în cadrul unei adunări publice, . . . ci și-a efectuat cu zel măreața lucrare în particular, din casă în casă, ducând literalmente adevărul ceresc acasă la oameni, cu alte cuvinte în căminul și în inima efesenilor”. (The Acts of the Apostles With a Commentary, 1844, p. 270) Pentru o explicație a redării expresiei grecești kát oíkous (lit. „potrivit caselor”), vezi nota de studiu de la Fa 5:42.

în diferite case: Sau „din casă în casă”. Aici prepoziția katá, care apare în sintagma grecească katʼ oíkon (lit. „potrivit casei”), poate fi înțeleasă ca având sens distributiv. Din câte se pare, în acea perioadă dificilă, discipolii se întâlneau și luau masa împreună în diferite case ale colaboratorilor creștini care locuiau în Ierusalim sau în împrejurimi. (Vezi notele de studiu de la Fa 5:42; 20:20.)

Iehova: Manuscrisele grecești disponibile folosesc aici termenul „Domnul” (în greacă, ho . . . Kýrios).Totuși, așa cum este explicat în Ap. C, există mai multe motive pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în acest verset este folosit numele Iehova. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 2:47.)

Multimedia

Inscripția lui Teodotus pentru evreii de limbă greacă
Inscripția lui Teodotus pentru evreii de limbă greacă

Textul din imagine, gravat pe o lespede de calcar, având lungimea de 72 cm și lățimea de 42 cm, este cunoscut drept Inscripția lui Teodotus. Aceasta a fost descoperită la începutul secolului al XX-lea pe dealul Ofel din Ierusalim. Scris în greacă, textul se referă la Teodotus, un preot care „a construit sinagoga pentru citirea Legii și învățarea poruncilor”. Inscripția a fost datată din perioadă anterioară distrugerii Ierusalimului în 70 e.n. Ea confirmă prezența evreilor de limbă greacă în Ierusalim în secolul I e.n. (Fa 6:1) Unii consideră că această sinagogă era „așa-numita Sinagogă a Liberților”. (Fa 6:9) De asemenea, inscripția menționează că Teodotus, la fel ca tatăl și bunicul său, deținea titlul de ar·khi·sy·naʹgo·gos („președinte al sinagogii”), titlu folosit de mai multe ori în Scripturile grecești creștine. (Mr 5:35; Lu 8:49; Fa 13:15; 18:8, 17) Inscripția menționează și faptul că Teodotus a construit locuri de cazare pentru cei care veneau din străinătate. Se pare că locuințele menționate în inscripție erau folosite de evreii care vizitau Ierusalimul, mai ales în timpul sărbătorilor anuale. (Fa 2:5)

Penticosta din 33 e.n. și răspândirea veștii bune
Penticosta din 33 e.n. și răspândirea veștii bune

La Penticosta din 33 e.n., „în Ierusalim se aflau iudei cu teamă de Dumnezeu din toate națiunile de sub cer”. (Fa 2:5) După ce spiritul sfânt a fost turnat peste discipoli, ei au putut să vorbească în mod miraculos în limbile evreilor aflați în vizită la Ierusalim. (Fa 2:4, 8) Mulțimile au fost uimite să audă vestea bună în limbile lor. Din Fa 2:9-11 reiese că aceștia proveneau din 15 regiuni diferite. Fără îndoială că mulți dintre cei care au devenit credincioși au dus vestea bună în zonele de unde au venit, indicate pe hartă și numerotate în ordinea menționării lor în Fa 2:9-11. (Fa 2:41, 44, 47)