Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca erau în circulație de peste 30 de ani când Ioan și-a redactat evanghelia. Cu toate acestea, Ioan a avut multe de adăugat la relatarea despre viața și serviciul lui Isus; aproximativ 90% din informațiile pe care le conține evanghelia sa nu se găsesc în celelalte trei.

Doar în evanghelia lui Ioan este menționat faptul că Isus a avut o existență preumană. Relatarea sa începe cu acest adevăr important, iar ulterior prezintă mărturia depusă de Ioan Botezătorul și de Isus însuși în această privință. (Ioa 1:1-3, 29, 30; 3:12, 13; 8:58) Șase dintre miracolele lui Isus se găsesc numai în evanghelia lui Ioan, inclusiv primul său miracol, când a transformat apa în vin, și ultimul său miracol, pe care l-a înfăptuit după înviere, când a făcut ca discipolii săi să prindă foarte mulți pești.

Din câte se pare, Ioan a fost unul dintre primii discipoli ai lui Ioan Botezătorul care i-au fost prezentați lui Isus și unul dintre primii patru pe care Cristos i-a invitat să fie continuatori ai săi. (Mr 1:16-20; Ioa 1:35-39) Ioan, care era probabil un văr al lui Isus, legase o prietenie strânsă cu el, fiind cunoscut drept „discipolul pe care îl iubea Isus”. (Ioa 13:23; 21:20, 24) Ioan a fost prezent la scena sfâșietoare a execuției lui Isus, care i-a dat-o atunci în grijă pe mama sa. De asemenea, Ioan a fost cel care l-a întrecut pe Petru când alergau spre mormânt pentru a vedea dacă Isus fusese într-adevăr înviat. (Ioa 19:26, 27; 20:2-4)

Relatarea lui Ioan se concentrează mai puțin asupra discursurilor publice ale lui Isus și mai mult asupra numeroaselor conversații purtate de Isus cu diverse persoane, atât discipoli, cât și împotrivitori. Ioan prezintă o latură mai personală a lui Isus. De exemplu, în evanghelia sa găsim cea mai lungă rugăciune a lui Isus consemnată în Biblie. (Ioa 17:1-26)

Evanghelia lui Ioan descrie în mod sublim iubirea profundă dintre Tată și Fiu, precum și relațiile pe care le putem avea cu Iehova și Isus dacă ne străduim să fim în unitate cu ei. Ioan folosește termenii grecești pentru „iubire” și „a iubi” mai des decât ceilalți trei evangheliști la un loc.

Un mic fragment pe papirus din evanghelia lui Ioan (câteva versete din capitolul 18), denumit papirusul Rylands 457, este considerat de mulți bibliști cel mai vechi manuscris grecesc disponibil al Scripturilor grecești creștine. El datează din prima jumătate a secolului al II-lea. Faptul că o copie a evangheliei lui Ioan circula la acea vreme în Egipt, unde a fost descoperit fragmentul, reprezintă un argument solid că „Vestea bună după Ioan” a fost redactată în secolul I e.n. de Ioan însuși.

Ioan și-a scris evanghelia pentru ca aceia care o citesc ‘să creadă că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu’ și ‘să aibă viață prin intermediul numelui său’. (Ioa 20:31)