Faptele apostolilor 27:1-44

27  Când s-a hotărât să plecăm cu corabia spre Italia+, Pavel și alți câțiva deținuți au fost predați unui centurion pe nume Iuliu, din cohorta Augusta.  Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramit, care urma să plece spre diferite porturi de pe coasta provinciei Asia, și am ridicat pânzele. Cu noi era Aristarh+, un macedonean din Tesalonic.  A doua zi am debarcat la Sidon, iar Iuliu s-a purtat cu bunătate față de Pavel și i-a permis să meargă la prietenii lui pentru ca aceștia să se îngrijească de el.  De acolo am plecat pe mare și am navigat la adăpostul insulei Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.  Apoi am navigat în larg de-a lungul Ciliciei și al Pamfiliei și am ajuns în portul Mira, din Licia.  Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria care se îndrepta spre Italia și ne-a urcat la bordul ei.  După ce am navigat încet mai multe zile, am ajuns cu greu la Cnid. Și, pentru că vântul nu ne lăsa să înaintăm, am navigat la adăpostul Cretei, pe lângă Salmone.  Am mers cu greu de-a lungul coastei și am ajuns într-un loc numit Porturi Bune, care era aproape de orașul Lasea.  Trecuse mult timp, iar călătoria pe mare era de acum periculoasă, pentru că trecuse chiar și postul Zilei Ispășirii+. De aceea, Pavel i-a sfătuit: 10  „Bărbaților, din câte văd, dacă vom continua această călătorie, vom suferi pagube și mari pierderi nu numai în ce privește încărcătura și corabia, ci și viața noastră”. 11  Însă centurionul a ascultat de cârmaci și de proprietarul vasului, în loc să asculte de Pavel. 12  Și, fiindcă portul nu era bun pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo ca să vadă dacă nu cumva puteau să ajungă și să ierneze la Fenix, un port al Cretei cu deschidere spre nord-est și spre sud-est. 13  Când vântul de sud a început să sufle ușor, ei au crezut că pot ajunge la destinație, astfel că au ridicat ancora și au navigat pe lângă Creta, aproape de țărm. 14  Însă, nu după mult timp, un vânt năprasnic, numit Eurachilon, s-a dezlănțuit asupra insulei. 15  Întrucât corabia era aruncată cu violență încoace și-ncolo și nu putea să înainteze din cauza vântului, am lăsat-o în voia lui și am fost purtați în derivă. 16  Am mers la adăpostul unei insule mici, numite Cauda; totuși, cu greu am reușit să ținem sub control barca de la pupă. 17  După ce au ridicat-o la bord, au consolidat corabia legând-o cu frânghii. Și, temându-se să nu eșueze în Sirta, au coborât parâmele și s-au lăsat duși în derivă. 18  Dar, pentru că eram zdruncinați puternic de furtună, a doua zi au început să arunce din încărcătură ca să ușureze corabia+, 19  iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor echipamentul corabiei. 20  Fiindcă nici soarele, nici stelele nu se mai văzuseră de multe zile, iar furtuna care se abătuse asupra noastră era foarte puternică, am început să ne pierdem orice speranță de salvare. 21  Și, pentru că oamenii nu mâncaseră de mult timp, Pavel s-a ridicat în picioare în mijlocul lor și a zis: „Bărbaților, trebuia să fi urmat sfatul meu și să nu fi ieșit în larg din Creta; atunci n-ați fi suferit aceste pagube și pierderi+. 22  Dar acum vă îndemn să fiți curajoși, fiindcă niciunul dintre voi nu-și va pierde viața; doar corabia va fi distrusă. 23  În noaptea aceasta, un înger+ al Dumnezeului căruia îi aparțin și pentru care îndeplinesc un serviciu sacru a stat lângă mine 24  și a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să te prezinți înaintea Cezarului+! Iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care călătoresc cu tine în corabie». 25  Așadar, bărbaților, fiți curajoși, fiindcă am încredere în Dumnezeu că va fi exact așa cum mi s-a spus. 26  Totuși, trebuie să eșuăm pe țărmul unei insule+”. 27  În a 14-a noapte, când eram aruncați încoace și-ncolo pe marea Adria, marinarii au bănuit pe la miezul nopții că se apropiau de uscat. 28  Au măsurat adâncimea și au găsit 20 de stânjeni. Apoi au mai mers puțin, au măsurat din nou și au găsit 15 stânjeni. 29  Temându-se să nu eșuăm pe stânci, au aruncat patru ancore de la pupă și au așteptat cu nerăbdare să se facă ziuă. 30  Dar, când marinarii au încercat să fugă din corabie coborând barca pe mare sub pretext că voiau să arunce ancorele de la proră, 31  Pavel le-a spus centurionului și soldaților: „Dacă acești bărbați nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați+!”. 32  Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să se îndepărteze. 33  Înainte să se facă ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce puțin zicând: „Astăzi este a 14-a zi de când sunteți în așteptare și nu ați mâncat nimic. 34  De aceea, vă îndemn să mâncați puțin, fiindcă lucrul acesta este spre binele vostru. Niciunul dintre voi nu-și va pierde nici măcar un fir de păr din cap”. 35  După ce a spus aceasta, a luat o pâine, i-a mulțumit lui Dumnezeu în fața tuturor, apoi a frânt-o și a început să mănânce. 36  Atunci toți au prins curaj și au început și ei să mănânce. 37  Pe corabie eram în total 276 de persoane. 38  După ce au mâncat pe săturate, au ușurat corabia aruncând grâul în mare+. 39  Când s-a făcut ziuă, au zărit uscatul, dar n-au recunoscut locul+. Au văzut însă un golf cu o plajă și au hotărât să îndrepte corabia într-acolo dacă era cu putință. 40  Astfel, au tăiat ancorele și le-au lăsat să cadă în mare. În același timp au dezlegat curelele vâslelor care serveau drept cârmă și, ridicând pânza din față în bătaia vântului, s-au îndreptat spre plajă. 41  Când s-au lovit de un banc de nisip scăldat de mare din ambele părți, au lăsat corabia să eșueze. Prora s-a împotmolit și a rămas înțepenită, iar pupa a început să se sfărâme din cauza furiei valurilor+. 42  Atunci soldații au hotărât să-i omoare pe deținuți, pentru ca niciunul să nu evadeze înotând. 43  Dar centurionul, dorind să-l scape pe Pavel, i-a împiedicat să-și ducă planul la îndeplinire. El a poruncit ca, mai întâi, cei care știau să înoate să sară în mare și să ajungă pe uscat, 44  iar apoi ceilalți să-i urmeze, unii pe scânduri, alții pe diferite bucăți din corabie. Astfel, toți au ajuns teferi pe uscat+.

Note de subsol

Note pentru studiu

am încercat să plecăm: Până la capitolul 16 cu versetul 9, cartea Faptele este narată doar la persoana a III-a plural, cu alte cuvinte scriitorul Luca vorbește despre ceea ce au spus și au făcut alții. Aici însă, în Fa 16:10, stilul se schimbă, Luca incluzându-se în narațiune. Din acest moment, el folosește persoana I plural în acele porțiuni din text în care relatează evenimente la care a participat alături de Pavel și de tovarășii săi de călătorie. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:1 și „Introducere la cartea Faptele”.) Luca l-a însoțit pe Pavel mai întâi în călătoria de la Troa la Filipi, în jurul anului 50 e.n., dar când Pavel a plecat din Filipi, Luca nu mai era cu el. (Fa 16:10-17, 40; vezi notele de studiu de la Fa 20:5; 27:1)

înaintea noastră și ne-au așteptat: Folosirea pronumelor „noastră” și „ne” arată că Luca i s-a alăturat din nou lui Pavel în Filipi; cei doi bărbați se despărțiseră în Filipi cu puțin timp în urmă. (Fa 16:10-17, 40) Acum călătoreau împreună de la Filipi la Ierusalim, unde Pavel avea să fie arestat. (Fa 20:5–21:18, 33) Aici începe cea de-a doua porțiune a cărții Faptele în care Luca se include în narațiune. (Vezi notele de studiu de la Fa 16:10; 27:1.)

să plecăm: Așa cum s-a menționat în notele de studiu de la Fa 16:10 și 20:5, în unele porțiuni din cartea Faptele, scriitorul cărții, Luca, relatează evenimentele la persoana I plural. (Fa 27:20) Acest lucru arată că Luca l-a însoțit pe Pavel în câteva dintre multele sale călătorii. Fragmentul din Fa 27:1–28:16 constituie una dintre aceste porțiuni, dovedind că Luca a călătorit împreună cu Pavel până la Roma.

centurion: Centurionul era un ofițer în armata romană care avea sub comanda sa 100 de soldați.

cu bunătate: Sau „cu omenie (afecțiune)”. Termenul grecesc philanthrṓpōs și cuvântul înrudit philanthrōpía denotă grijă plină de afecțiune și interes față de oameni. După o zi pe mare, în care a parcurs 70 de mile (aproximativ 110 km) spre nord, corabia a acostat în Sidon, pe coasta Siriei. Din câte se pare, centurionul Iuliu nu l-a tratat pe Pavel ca pe un delincvent obișnuit, probabil pentru că Pavel era cetățean roman și nu îi fusese dovedită vinovăția. (Fa 22:27, 28; 26:31, 32)

o corabie: O corabie care transporta cereale. (Fa 27:37, 38) În acele timpuri, Egiptul era principalul grânar al Romei. Vasele egiptene care transportau cereale acostau în Mira, un oraș important situat în apropierea coastei sud-vestice a Asiei Mici. Centurionul Iuliu a găsit un astfel de vas și i-a urcat la bord pe soldați și pe deținuți. Această corabie trebuie să fi fost mult mai mare decât cea cu care navigaseră în prima parte a călătoriei. (Fa 27:1-3) Nava avea o încărcătură importantă de grâu și transporta 276 de pasageri: echipajul, soldații, deținuții și, probabil, și alți oameni care mergeau la Roma. Mira era situată la nord de Alexandria și este posibil să se fi aflat pe ruta obișnuită a navelor care plecau din acel oraș egiptean; sau este posibil ca vânturile potrivnice (Fa 27:4, 7) să fi obligat vasul alexandrin să-și schimbe cursul și să ancoreze în Mira. (Vezi Ap. B13.)

postul Zilei Ispășirii: Sau „postul de toamnă”. Lit. „postul”. Termenul grecesc redat prin „post” se referă la singurul post poruncit de Legea mozaică, adică postul care avea legătură cu sărbătoarea anuală a Zilei Ispășirii, numită și Yom Kippur (în ebraică, yôm hakkippurím, „ziua acoperirilor”). (Le 16:29-31; 23:26-32; Nu 29:7; vezi Glosarul, „Ziua Ispășirii”) Se consideră că expresia „să vă mâhniți”, pusă în legătură cu Ziua Ispășirii, face referire la diferite forme de renegare de sine, inclusiv la post. (Le 16:29, n.s.) Folosirea cuvântului „post” în Fa 27:9 sprijină ideea că una dintre principalele forme de renegare de sine asociate cu Ziua Ispășirii era postul. Ziua Ispășirii se celebra la sfârșitul lui septembrie sau la începutul lui octombrie.

viața: Sau „sufletul”. Termenul grecesc psykhḗ face referire aici la o persoană sau la viața unei persoane. (Vezi Glosarul, „Suflet” și Ap. A2.)

Eurachilon: În greacă, Eurakýlōn; în latină, euroaquilo. Acest vânt bătea dinspre nord-est, fiind cunoscut de marinarii maltezi ca „gregale”. Este cel mai violent vânt din Marea Mediterană. El era extrem de periculos pentru o corabie cu vele mari, deoarece, în timpul unei furtuni, o putea răsturna cu ușurință.

barca: Termenul grecesc skáphē se referă la o barcă de mici dimensiuni care era transportată la bordul unei corăbii mai mari sau care era trasă de ea. Când corabia era ancorată în apropierea unei coaste, barca putea fi folosită pentru a se ajunge la țărm, pentru a fi descărcată marfa sau pentru a fi întoarsă nava. Într-o situație de urgență, ea putea fi folosită și ca barcă de salvare. Pentru a evita scufundarea bărcii sau avarierea ei pe timp de furtună, aceasta era ridicată la bord și legată strâns.

Sirta: Denumirea grecească Sýrtis provine din rădăcina unui cuvânt însemnând „a trage”. Sirta era numele a două golfuri largi de pe coasta de nord a Africii (coasta Libiei de azi). Golful vestic (situat între Tunis și Tripoli) a fost numit Sirta Mică (actualmente Golful Gabes). În partea de est se afla Sirta Mare (actualmente Golful Sidra). În vechime, marinarii le evitau din cauza bancurilor de nisip înșelătoare, a căror poziție se schimba în mod constant sub acțiunea mareelor. Strabon, un geograf grec din secolul I e.n., a spus cu privire la vasele care se împotmoleau în acele bancuri că „rar se întâmplă să mai iasă de aici vreun vas”. (Geografia, vol. III, par. 20, p. 514, Editura Științifică și Enciclopedică, 1972, București) Josephus spune în Războaiele iudeilor că simpla auzire a numelui Sirta îi umplea de groază pe oameni. (Vezi Ap. B13.)

furtuna . . . era foarte puternică: Lit. „nu era mică”. Expresia grecească face referire la o furtună violentă. Pe timpul lui Pavel, marinarii navigau orientându-se după soare sau după stele. Prin urmare, când cerul era înnorat, se naviga cu mare dificultate.

fiindcă niciunul dintre voi nu-și va pierde viața: Sau „nici măcar o viață (un suflet) nu se va pierde”. Termenul grecesc psykhḗ face referire aici la o persoană sau la viața unei persoane. (Vezi Glosarul, „Suflet” și Ap. A2.)

aducându-i . . . un serviciu sacru: Verbul grecesc latreúō înseamnă în principal a sluji. În Scripturi, acest termen se referă, în general, la serviciul adus lui Dumnezeu sau la un serviciu care are legătură cu închinarea la Dumnezeu (Mt 4:10; Lu 2:37; 4:8; Fa 7:7; Ro 1:9; Flp 3:3; 2Ti 1:3; Ev 9:14; 12:28; Re 7:15; 22:3), inclusiv serviciul de la sanctuar sau de la templu (Ev 8:5; 9:9; 10:2; 13:10). Astfel, în unele contexte, termenul grecesc latreúō poate fi redat prin „a se închina”. În câteva ocurențe, el face referire la închinarea falsă, adică la închinarea, sau la serviciul, care se aduce unor lucruri create. (Fa 7:42; Ro 1:25) Unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine (având simbolurile J14-17 în Ap. C4) conțin redarea „slujindu-i (închinându-i-se) lui Iehova”.

pentru care îndeplinesc un serviciu sacru: Sau „căruia îi slujesc (îi aduc închinare)”. (Vezi nota de studiu de la Fa 26:7.)

marea Adria: Pe timpul lui Pavel, această denumire era folosită cu privire la o zonă mai întinsă decât Marea Adriatică din prezent. Geograful grec Strabon a spus că denumirea provenea de la orașul Atria, situat la gura de vărsare a fluviului Pad (Po) în ceea ce, în prezent, se numește Golful Veneției. (Geografia, vol. I, par. 8, p. 22, Editura Științifică și Enciclopedică, 1972, București) Actualul oraș italienesc Adria este situat mai departe de țărm. Se pare că numele Adria a ajuns să facă referire la apele din apropierea orașului antic și, treptat, la întreaga Mare Adriatică din prezent, la Marea Ionică și la apele Mediteranei din estul Siciliei (și al Maltei) și din vestul insulei Creta. (Vezi Ap. B13.)

20 de stânjeni: Aproximativ 36 m. Un stânjen este o unitate pentru măsurarea adâncimii apei. Se consideră că stânjenul are 1,8 m și corespunde aproximativ cu distanța dintre vârfurile degetelor mâinilor unui om care stă cu brațele întinse în direcții opuse. De fapt, termenul grecesc pentru „stânjen” (orguiá) provine dintr-un cuvânt care înseamnă „a întinde”, „a ajunge la”. (Vezi Ap. B14.)

15 stânjeni: Aproximativ 27 m. (Vezi nota de studiu de la 20 de stânjeni, din acest verset, și Ap. B14.)

276: Deși câteva manuscrise menționează un număr diferit de persoane aflate la bord, numărul 276 apare în mai multe manuscrise și este acceptat de majoritatea bibliștilor. Corăbiile din acea perioadă aveau capacitatea să transporte un număr atât de mare de pasageri. Josephus relatează că o corabie cu aproximativ 600 de persoane la bord a naufragiat în drum spre Roma.

persoane: Sau „suflete”. Termenul grecesc psykhḗ, redat, de regulă, prin „suflet”, face referire aici la o persoană. (Vezi Glosarul, „Suflet” și Ap. A2.)

Multimedia

Faptele apostolilor – Călătoria lui Pavel la Roma și prima sa detenție acolo (Fa 27:1–28:31)
Faptele apostolilor – Călătoria lui Pavel la Roma și prima sa detenție acolo (Fa 27:1–28:31)

Evenimentele sunt menționate în ordine cronologică

1. După ce stă doi ani în închisoarea din Cezareea, Pavel, care este încă deținut, pleacă cu corabia spre Roma (Fa 27:1, 2)

2. Pavel și însoțitorii săi ajung la Sidon; aici, lui Pavel i se permite să se întâlnească cu frații (Fa 27:3)

3. Pavel se îmbarcă pe o corabie care navighează la adăpostul insulei Cipru, apoi în larg, de-a lungul Ciliciei și al Pamfiliei, și ajunge la Mira, în regiunea Licia (Fa 27:4, 5)

4. La Mira, Pavel se îmbarcă pe o corabie din Alexandria, care transportă cereale; corabia ajunge cu greu la Cnid și apoi navighează la adăpostul insulei Creta, pe lângă Salmone (Fa 27:6, 7)

5. Pavel și însoțitorii lui își continuă cu dificultate călătoria de-a lungul coastei insulei Creta și ajung în Porturi Bune (Fa 27:8)

6. Corabia rămâne o vreme în Porturi Bune; apoi se ia decizia de a continua călătoria spre Fenix, alt port al Cretei (Fa 27:9-13)

7. După o călătorie scurtă, corabia este lovită de Eurachilon, un vânt năprasnic din direcția NE; corabia este purtată în derivă (Fa 27:14, 15)

8. Corabia navighează la adăpostul insulei Cauda; marinarii se tem că nava va eșua pe bancurile de nisip din Sirta (Fa 27:16, 17)

9. Un înger i se arată lui Pavel și îi spune că va ajunge înaintea Cezarului; Pavel îi asigură pe cei cu care călătorește că vor supraviețui cu toții (Fa 27:22-25)

10. Naufragiu pe insula Malta (Fa 27:39-44; 28:1)

11. Oamenii din Malta îi tratează cu multă bunătate; Pavel îl vindecă pe tatăl lui Publius (Fa 28:2, 7, 8)

12. După ce se îmbarcă pe o navă care venea din Alexandria și care iernase în Malta, Pavel merge la Siracuza și apoi la Regium (Fa 28:11-13a)

13. Pavel ajunge la Puteoli; frații de aici îl întâmpină cu căldură (Fa 28:13b, 14)

14. Frații din Roma se întâlnesc cu Pavel în Piața lui Appius și la Trei Taverne (Fa 28:15)

15. Pavel sosește la Roma; i se permite să locuiască într-o casă, păzit de un soldat (Fa 28:16)

16. Pavel le vorbește iudeilor din Roma; apoi, timp de doi ani, el le depune mărturie plin de curaj tuturor celor care vin la el (Fa 28:17, 18, 21-31)

Corabie comercială din secolul I
Corabie comercială din secolul I

În secolul I e.n., numeroase corăbii comerciale de diverse tipuri brăzdau apele Mării Mediterane. Unele dintre ele erau vase de coastă, precum corabia care venea de la Adramit, cu care Pavel a călătorit ca deținut de la Cezareea la Mira. (Fa 27:2-5) Totuși, corabia comercială cu care a navigat Pavel până la Mira, asemănătoare cu cea din imagine, a fost o îmbarcațiune mare care transporta o încărcătură de grâu, echipajul și pasagerii, totalizând 276 de persoane. (Fa 27:37, 38) Se pare că această corabie avea o velă principală și una secundară, fiind cârmuită cu ajutorul a două vâsle mari, aflate la pupa. Deseori, aceste ambarcațiuni aveau la proră un galion reprezentând un zeu sau o zeiță.

1. Corabie comercială

2. Barcă de pescuit din Galileea

Ancoră din lemn și metal
Ancoră din lemn și metal

1. Traversă

2. Fus

3. Unghie

4. Braț

5. Diamant

În relatarea despre călătoria lui Pavel la Roma, se face referire în mod repetat la ancore. (Fa 27:13, 29, 30, 40) În antichitate, primele ancore au fost, din câte se pare, greutăți de piatră sau alte instrumente simple. Însă, pe timpul călătoriilor lui Pavel, existau deja ancore complexe. În imagine vedem o ancoră în formă de cârlig, des întâlnită în perioada romană. Acest tip de ancoră era confecționat, în general, din metal și lemn. Traversa grea, de regulă din plumb, trăgea ancora în jos, iar unul dintre brațe se înfigea în suprafața fundului mării. Ambarcațiunile mari aveau deseori mai multe ancore. (Fa 27:29, 30) Lângă Cirene, de-a lungul coastei africane, a fost descoperită o ancoră în greutate de 545 kg. Această descoperire a contribuit la o mai bună înțelegere a afirmației lui Pavel potrivit căreia speranța noastră este ca „o ancoră pentru suflet”. (Ev 6:19)

Sondă de adâncime
Sondă de adâncime

Sondele de adâncime (1) erau instrumente de măsură, care variau ca formă și greutate. Sondele fac parte dintre cele mai vechi instrumente de măsură nautice cunoscute. Ele erau legate de o frânghie și aruncate peste bord. Când greutatea atingea fundul mării, marinarii foloseau frânghia (2) pentru a măsura adâncimea apei de sub corpul navei. Unele dintre aceste greutăți aveau la bază un strat de seu, substanță cu consistență moale, cu care se puteau colecta de pe fundul mării fragmente precum pietricele și nisip. Când sonda era ridicată, aceste fragmente erau aduse la suprafață pentru a fi examinate de marinari. Deși puteau fi făcute din diverse materiale, aceste greutăți erau confecționate de regulă din plumb. Prin urmare, în Fa 27:28, verbul grecesc tradus prin „a măsura adâncimea” înseamnă literalmente „a arunca plumbul”.

1. Sondă de adâncime

2. Frânghie