Faptele apostolilor 28:1-31

28  După ce am ajuns în siguranță la țărm, am aflat că insula se numea Malta+.  Localnicii s-au purtat cu multă bunătate față de noi. Fiindcă începuse să plouă și era frig+, ei au aprins un foc și ne-au primit pe toți cu amabilitate.  Dar, când Pavel a strâns un braț de vreascuri și l-a pus pe foc, o viperă a ieșit din cauza căldurii și s-a prins de mâna lui.  Când localnicii au văzut șarpele veninos atârnându-i de mână, și-au zis unii altora: „Cu siguranță, omul acesta este un ucigaș și, deși a reușit să se salveze din mare, Dreptatea nu l-a lăsat să rămână în viață”.  Însă el a scuturat șarpele în foc și n-a pățit nimic.  Ei se așteptau ca el să se umfle sau să cadă deodată mort. După ce au stat mult timp și au văzut că nu i s-a întâmplat nimic rău, și-au schimbat părerea și au spus că era un dumnezeu+.  Aproape de acel loc avea terenuri conducătorul insulei, un om pe nume Publius. El ne-a primit cu ospitalitate și ne-a găzduit cu bunăvoință trei zile.  Tatăl lui Publius zăcea la pat, având febră și dizenterie. Pavel a intrat la el, s-a rugat, și-a pus mâinile peste el și l-a vindecat+.  După aceea au venit la Pavel și ceilalți oameni de pe insulă care erau bolnavi și au fost vindecați+. 10  Ei ne-au onorat cu multe daruri și, când ne-am îmbarcat, ne-au dat tot ce aveam nevoie. 11  După ce am stat acolo trei luni, ne-am îmbarcat pe o corabie care avea la proră semnul „Fiii lui Zeus”. Corabia era din Alexandria și iernase pe insulă. 12  Am ajuns în portul Siracuza, unde am rămas trei zile; 13  de acolo am mers mai departe și am ajuns la Regium. După o zi s-a pornit un vânt de la sud, iar în ziua următoare am ajuns la Puteoli. 14  Aici i-am găsit pe frați, care ne-au rugat insistent să rămânem la ei șapte zile. Apoi ne-am îndreptat spre Roma. 15  Când au auzit vestea despre noi, frații din Roma au venit în întâmpinarea noastră până la Piața lui Appius și la Trei Taverne. Văzându-i, Pavel i-a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj+. 16  Când, în cele din urmă, am ajuns la Roma, lui Pavel i s-a permis să locuiască singur, păzit de un soldat. 17  După trei zile, el i-a chemat pe bărbații de seamă ai iudeilor. Când s-au adunat, le-a zis: „Bărbaților, fraților, deși n-am făcut nimic împotriva poporului sau a obiceiurilor strămoșilor noștri+, am fost arestat în Ierusalim și predat romanilor+. 18  Iar aceștia, după ce m-au interogat+, au vrut să mă elibereze, fiindcă nu s-a găsit niciun motiv pentru care să fiu condamnat la moarte+. 19  Dar, întrucât iudeii nu au fost de acord, am fost nevoit să fac apel la Cezar+, însă nu pentru că aș avea de adus vreo acuzație împotriva națiunii mele. 20  Iată de ce am cerut să vă văd și să vă vorbesc, căci din cauza speranței Israelului am eu acest lanț în jurul meu+”. 21  Ei i-au zis: „Noi n-am primit scrisori din Iudeea despre tine și niciunul dintre frații care au venit de acolo n-a istorisit și n-a vorbit nimic rău despre tine. 22  Dar considerăm că este potrivit să auzim de la tine ce gândești, căci, în ce privește această sectă+, știm că pretutindeni se vorbește împotriva ei+”. 23  Atunci au stabilit cu el o zi și au venit mai mulți la el, în locuința lui. Și, de dimineață până seara, el le-a explicat lucrurile cu ajutorul Legii lui Moise+ și al Profeților+, depunând o mărturie temeinică despre Regatul lui Dumnezeu, ca să-i convingă să creadă în Isus+. 24  Unii au crezut lucrurile pe care el le spunea, dar alții n-au vrut să creadă. 25  Și, fiindcă nu erau de acord unii cu alții, au început să plece, iar Pavel a spus doar atât: „Bine le-a vorbit spiritul sfânt strămoșilor voștri prin profetul Isaia 26  când a zis: «Du-te la poporul acesta și spune: „Veți auzi, dar nicidecum nu veți înțelege, și veți privi, dar nicidecum nu veți vedea+. 27  Căci inima acestui popor a ajuns nereceptivă* și ei au auzit cu urechile, dar au rămas indiferenți, și și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă, iar eu să-i vindec+”». 28  Așadar, să știți că vestea despre această salvare de la Dumnezeu a fost trimisă la națiuni+, iar ele o vor asculta negreșit+”. 29  —— 30  El a rămas doi ani întregi în casa lui închiriată+ și îi primea cu drag pe toți cei care veneau la el, 31  predicându-le Regatul lui Dumnezeu+ și învățându-i despre Domnul Isus Cristos cu toată îndrăzneala+, fără piedici.

Note de subsol

Lit. „a fost îngroșată (acoperită de grăsime)”.

Note pentru studiu

marea Adria: Pe timpul lui Pavel, această denumire era folosită cu privire la o zonă mai întinsă decât Marea Adriatică din prezent. Geograful grec Strabon a spus că denumirea provenea de la orașul Atria, situat la gura de vărsare a fluviului Pad (Po) în ceea ce, în prezent, se numește Golful Veneției. (Geografia, vol. I, par. 8, p. 22, Editura Științifică și Enciclopedică, 1972, București) Actualul oraș italienesc Adria este situat mai departe de țărm. Se pare că numele Adria a ajuns să facă referire la apele din apropierea orașului antic și, treptat, la întreaga Mare Adriatică din prezent, la Marea Ionică și la apele Mediteranei din estul Siciliei (și al Maltei) și din vestul insulei Creta. (Vezi Ap. B13.)

Malta: Textul grecesc folosește denumirea Melítē, care, timp de secole, a fost identificată cu actuala insulă Malta. Corabia cu care călătorea Pavel a fost împinsă spre sud de vânturi puternice, de la Cnid, în extremitatea sud-vestică a Asiei Mici, până mai jos de Creta. (Fa 27:7, 12, 13, 21) În Faptele 27:27, se spune că nava ʻa fost aruncată încoace și-ncolo pe marea Adriaʼ, denumire care, pe timpul lui Pavel, desemna o zonă mai întinsă decât Marea Adriatică din prezent. Ea cuprindea Marea Ionică și apele din estul Siciliei și din vestul insulei Creta, inclusiv apele din apropierea actualei insule Malta. (Vezi nota de studiu de la Fa 27:27.) Din cauza vânturilor caracteristice furtunii numite Eurachilon (Fa 27:14), este posibil ca nava să fi fost târâtă spre vest și să fi naufragiat pe insula Malta, la sud de Sicilia. De-a lungul timpului, au fost avansate mai multe ipoteze cu privire la identitatea insulei numite în Biblie Melítē. Potrivit unei ipoteze, ar putea fi vorba despre o insulă din apropierea insulei Corfu, din largul coastei vestice a Greciei. Conform altei ipoteze, ar putea fi vorba despre insula Melita (actualmente Mljet), localizată în largul coastei Croației, în Marea Adriatică de astăzi. Totuși, având în vedere descrierea pe care o face Biblia acestei rute, e puțin probabil ca nava să-și fi schimbat direcția și să se fi îndreptat atât de mult spre nord, încât să ajungă la Corfu sau la Mljet. (Vezi Ap. B13.)

Localnicii: Sau „Cei care vorbeau o limbă străină”. Unele traduceri mai vechi ale Bibliei redau termenul grecesc bárbaros, folosit aici, prin „barbari”. Repetiția „bar bar” din acest cuvânt grecesc transmitea ideea de „bolboroseală, bâlbâială sau vorbire neinteligibilă”, întrucât, inițial, grecii foloseau acest termen cu referire la un străin care vorbea o limbă diferită de a lor. La acea vreme, termenul nu denota lipsă de educație, de rafinament sau de bune maniere și nici dispreț. Cuvântul bárbaros făcea doar distincție între greci și alte națiuni. Unii scriitori evrei, printre care Josephus, s-au inclus în această categorie. (Antichități iudaice, vol. II, cartea XIV, 216 [x, 1]; Contra lui Apion, 83 I, 58 [11]) De fapt, și romanii își spuneau barbari înainte de a adopta cultura greacă. Prin urmare, termenul a fost folosit aici cu referire la locuitorii Maltei, care se pare că vorbeau în limba lor maternă, punica, ce nu era înrudită cu limba greacă. (Vezi nota de studiu de la Ro 1:14.)

bunătate: Sau „omenie”. Cuvântul grecesc philanthrōpía înseamnă literalmente „afecțiune (iubire) față de oameni”. Această bunătate ar putea include ideea de interes sincer față de alții, precum și de ospitalitate manifestată prin preocuparea față de necesitățile și bunăstarea altora. Având în vedere aspectele amintite, oamenii pot manifesta această calitate divină chiar și înainte de a-l cunoaște pe Iehova. Un exemplu asemănător este cel consemnat în Fa 27:3, unde philanthrṓpōs, un cuvânt înrudit cu philanthrōpía, este folosit pentru a descrie modul în care centurionul Iuliu s-a purtat cu Pavel. La Tit 3:4, termenul philanthrōpía este folosit pentru a descrie sentimentele lui Iehova, fiind tradus prin ʻiubire față de oameniʼ.

o viperă: În zilele noastre, nu există vipere pe insula Malta. Dar, așa cum se consemnează în relatare, locuitorii din secolul I cunoșteau acești șerpi. De-a lungul secolelor, este posibil ca schimbările de mediu sau creșterea populației să fi cauzat dispariția de pe insulă a acestei specii de șerpi.

Dreptatea: Termenul grecesc redat prin „Dreptatea” este díkē. El se poate referi la o divinitate care personifică dreptatea răzbunătoare sau dreptatea în sens abstract. În mitologia greacă, Díkē era numele zeiței dreptății. Se credea că ea supraveghea activitatea oamenilor și îi raporta lui Zeus nedreptățile ascunse, astfel încât vinovații să fie pedepsiți. Este posibil ca locuitorii Maltei să fi crezut că Pavel, deși supraviețuise naufragiului, nu fusese scutit de justiția divină, fiind pedepsit prin intermediul unui șarpe.

Fiii lui Zeus: Potrivit mitologiei grecești și romane, „Fiii lui Zeus” (în greacă, Dióskouroi) erau Castor și Pollux, fiii gemeni ai lui Zeus (Jupiter) și ai reginei spartane Leda. Printre altele, ei erau considerați protectorii marinarilor, având puterea să-i salveze pe cei aflați în pericol pe mare. Acest detaliu referitor la semnul de la prora corabiei constituie o altă dovadă că relatarea a fost consemnată de un martor ocular.

Siracuza: Oraș având un port renumit, situat pe coasta sud-estică a Siciliei. Potrivit istoricului grec Tucidide, acest oraș a fost întemeiat de corinteni în 734 î.e.n. Siracuza a fost orașul natal al multor personalități din Antichitate, precum matematicianul Arhimede. În 212 î.e.n., orașul a fost cucerit de romani. (Vezi Ap. B13.)

Puteoli: Numit actualmente Pozzuoli, acest port important aflat la sud-est de Roma este situat la circa 10 km vest-sud-vest de Napoli. Aici se afla un dig, sau mol, ale cărui ruine extinse sunt vizibile și astăzi. Josephus a făcut referire la această localitate folosind denumirea sa mai veche, Dicaiarchia, și a spus că aici exista o colonie evreiască. (Antichități iudaice, XVII, p. 427, xii, 1) În timp ce călătorea spre Roma pentru a compărea înaintea Cezarului, apostolul Pavel a ajuns la Puteoli în jurul anului 59 e.n. Corabia venea din Regium (actualmente Reggio di Calabria), oraș-port aflat la extremitatea sudică a Italiei, față în față cu Sicilia, la circa 320 km sud-sud-est de Puteoli. Creștinii din Puteoli au insistat ca Pavel și însoțitorii lui să rămână o săptămână la ei. (Fa 28:14) Aceasta sugerează că Pavel, deși era deținut, se bucura de o oarecare libertate. (Vezi Ap. B13.)

Apoi ne-am îndreptat spre Roma: Pentru a ajunge de la Puteoli la Roma era nevoie de o săptămână, întrucât trebuia parcursă o distanță de 245 km. Se pare că Pavel și tovarășii săi de călătorie au mers de la Puteoli la Capua, iar de aici au călătorit 212 km până la Roma pe Via Appia. Această denumire a fost dată după Appius Claudius Caecus, omul politic roman care a început construirea acestui drum în 312 î.e.n. Drumul a ajuns să lege Roma de portul Brundisium (actualmente Brindisi), care constituia o poartă de acces spre Orient. O bună parte a lui era pavată cu blocuri masive de piatră vulcanică. Lățimea drumului varia foarte mult, în unele porțiuni având sub 3 m, iar în altele, peste 6 m. În stabilirea lățimii corespunzătoare se ținea cont de următorul criteriu: două vehicule venind din direcție opusă trebuiau să poată trece fără dificultate unul pe lângă celălalt. De pe anumite porțiuni se putea vedea Marea Mediterană. Drumul traversa Mlaștinile Pontine, o zonă mocirloasă, pe care un poet latin a descris-o ca fiind infestată de țânțari și degajând un miros respingător. Întrucât de-a lungul drumului a fost construit un canal, călătoria se putea continua cu barja când drumul era inundat. La nord de aceste mlaștini, se aflau Piața lui Appius, situată la circa 65 km de Roma, și un loc de popas numit Trei Taverne, situat la 50 de km de oraș.

Piața lui Appius: Sau „Forul lui Appius” (în latină, Appii Forum). O piață aflată la aproximativ 65 km sud-est de Roma. A fost un loc de popas bine cunoscut, situat pe celebrul drum roman Via Appia, care ducea de la Roma la Brundisium (actualmente Brindisi) trecând prin Capua. Atât numele drumului, cât și al pieței provin de la numele constructorului lor, Appius Claudius Caecus, care a trăit în secolul al IV-lea î.e.n. Fiind locul unde se opreau, de regulă, la sfârșitul unei zile de călătorie cei care veneau de la Roma, acest popas a devenit o piață și un important centru comercial. Importanța lui s-a datorat și amplasării pe un canal care se întindea de-a lungul drumului și traversa Mlaștinile Pontine. Din câte se pare, călătorii parcurgeau acest canal noaptea în barje trase de catâri. Poetul roman Horațiu vorbește despre disconfortul călătoriei, plângându-se de broaște și de țânțari și descriind Piața lui Appius drept un loc plin de ʻcrâșmari și luntrașiʼ pungași. (Satire, I, V, 1-6, Editura Univers, București, 1980) În pofida tuturor acestor neajunsuri, delegația venită de la Roma i-a așteptat cu bucurie pe Pavel și pe însoțitorii săi pentru a-i escorta în siguranță pe ultimul segment al călătoriei. De-a lungul Viei Appia, pe locul unde era Forul lui Appius se află actualmente o mică localitate pe nume Borgo Faiti. (Vezi Ap. B13.)

Trei Taverne: În latină, Tres Tabernas. Acest loc, menționat și în alte scrieri antice, se afla pe Via Appia, la circa 50 km sud-est de Roma și la aproximativ 15 km de Piața lui Appius. Actualmente, aici se găsesc doar câteva ruine romane. (Vezi Ap. B13.)

Cezar: Sau „împărat”. Împăratul roman din acea perioadă a fost Nero. El a domnit între anii 54 e.n. și 68 e.n., când s-a sinucis, în jurul vârstei de 31 de ani. Toate mențiunile la Cezar din capitolele 25 la 28 din Faptele se referă la Nero. (Vezi notele de studiu de la Mt 22:17; Fa 17:7 și Glosarul.)

sectei: Termenul grecesc redat aici prin „sectă”, haíresis (din care derivă cuvântul „erezie”), se pare că a avut inițial sensul de „alegere”. Cu acest sens a fost folosit termenul în Septuaginta, în Le 22:18, unde se menționează că israeliții aduceau daruri „din propria [lor] voință”. Așa cum este folosit în Scripturile grecești creștine, acest termen face referire la un grup de oameni cu vederi și doctrine diferite. El este folosit cu privire la membrii celor două ramuri principale ale iudaismului: fariseii și saducheii. (Fa 5:17; 15:5; 26:5) Cei care nu erau creștini numeau creștinismul „sectă” sau ‘secta nazarinenilor’, considerând-o, probabil, o grupare desprinsă din religia iudaică. (Fa 24:5, 14; 28:22) Termenul grecesc haíresis a fost aplicat și la grupările care s-au cristalizat în interiorul congregației creștine. Isus a evidențiat importanța unității și s-a rugat ca ea să domnească în mijlocul continuatorilor săi (Ioa 17:21), iar apostolii au căutat să păstreze unitatea în congregația creștină. (1Co 1:10; Iuda 17-19) Dacă membrii congregației s-ar fi divizat în grupări sau facțiuni, acest lucru ar fi distrus unitatea. Prin urmare, folosit cu referire la astfel de grupări, termenul grecesc haíresis a dobândit conotația negativă de „facțiune”, „grup divizat”, „sectă”. Convingerile divergente puteau da naștere la dispute, disensiuni și chiar animozități. (Compară cu Fa 23:7-10.) Așadar, sectele erau considerate ‘lucrări ale cărnii’ și trebuiau evitate. (Ga 5:19-21; 1Co 11:19; 2Pe 2:1)

această sectă: Vezi nota de studiu de la Fa 24:5.

îmi veți fi martori: Fiind evrei fideli, primii discipoli ai lui Isus erau deja martori ai lui Iehova și declarau că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat. (Is 43:10-12; 44:8) Acum însă discipolii trebuiau să fie nu numai martori ai lui Iehova, ci și ai lui Isus. Ei trebuiau să facă cunoscut rolul esențial al lui Isus în sfințirea numelui lui Iehova prin intermediul Regatului mesianic, care constituia un element nou în scopul lui Iehova. Cu excepția Evangheliei după Ioan, cartea Faptele folosește, mai mult decât oricare altă carte biblică, cuvintele grecești redate prin „martor” (mártys), „a depune mărturie” (martyréō), „a depune mărturie temeinică” (diamartýromai), precum și termeni înrudiți cu acestea. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:7.) Calitatea de martor și depunerea unei mărturii temeinice despre scopurile lui Dumnezeu – inclusiv despre Regatul său și despre rolul esențial al lui Isus – sunt două noțiuni care străbat ca un fir roșu cartea Faptele. (Fa 2:32, 40; 3:15; 4:33; 5:32; 8:25; 10:39; 13:31; 18:5; 20:21, 24; 22:20; 23:11; 26:16; 28:23) Unii creștini din secolul I au depus mărturie despre viața, moartea și învierea lui Isus, confirmându-le astfel veridicitatea, în calitate de martori oculari. (Fa 1:21, 22; 10:40, 41) Cei care au manifestat însă mai târziu credință în Isus au depus și ei mărturie pretutindeni despre importanța vieții, morții și învierii sale. (Fa 22:15; vezi nota de studiu de la Ioa 18:37)

depunând o mărturie temeinică despre Regatul lui Dumnezeu: Cu excepția Evangheliei după Ioan, în cartea Faptele apar termenii grecești mártys („martor”), martyréō („a depune mărturie”), diamartýroma („a depune o mărturie temeinică”), precum și alți termeni înrudiți de mai multe ori decât în orice altă carte biblică. (Vezi notele de studiu de la Ioa 1:7; Fa 1:8.) Faptul de a fi martor și de a depune o mărturie temeinică despre scopurile lui Dumnezeu, inclusiv despre Regatul său și despre rolul vital al lui Isus, constituie laitmotivul cărții Faptele. (Fa 2:32, 40; 3:15; 4:33; 5:32; 8:25; 10:39; 13:31; 18:5; 20:21, 24; 22:20; 23:11; 26:16)

această salvare de la Dumnezeu: Sau „acesta, mijlocul prin care salvează Dumnezeu”. Termenul grecesc sōtḗrion poate face referire nu numai la salvare, ci și la mijlocul prin care este adusă salvarea sau eliberarea. (Lu 2:30; 3:6, n.s.) Prin extensie, el poate include mesajul privitor la modul în care va salva Dumnezeu omenirea.

Unele manuscrise grecești târzii și unele traduceri vechi în alte limbi adaugă: „După ce a spus el acestea, iudeii au plecat și au continuat să discute îndelung între ei”. Totuși, aceste cuvinte nu apar în manuscrisele mai vechi și demne de încredere și, foarte probabil, nu fac parte din textul original al cărții Faptele. (Vezi Ap. A3.)

a rămas doi ani întregi: În această perioadă de doi ani, Pavel a scris scrisorile către efeseni (Ef 4:1; 6:20), filipeni (Flp 1:7, 12-14), coloseni (Col 4:18), Filimon (Flm 9) și, din câte se pare, și către evrei. Arestul său la domiciliu pare să se fi încheiat în jurul anului 61 e.n., când a fost, probabil, judecat, de împăratul Nero sau de unul dintre reprezentanții lui, și declarat nevinovat. După eliberare, Pavel a rămas cu siguranță activ. Probabil în această perioadă a făcut călătoria planificată în Spania. (Ro 15:28) Potrivit lui Clement Romanul, care a scris în jurul anului 95 e.n., Pavel a călătorit „până la marginile apusului”, adică ale Imperiului Roman (Clement, Scrierile părinților apostolici, Către corinteni (I), p. 49, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979). Cele trei scrisori ale lui Pavel redactate în anii următori eliberării sale (1 și 2 Timotei și Tit) dezvăluie că el a vizitat, probabil, Creta, Efes, Macedonia, Milet, Nicopole și Troa. (1Ti 1:3; 2Ti 4:13; Tit 1:5; 3:12) Unii susțin că Pavel se afla în Nicopole, Grecia, când a fost arestat a doua oară, ajungând din nou în închisoare la Roma în jurul anului 65 e.n. De această dată, se pare că Nero nu i-a mai arătat îndurare. În 64 e.n., Roma fusese devastată de un incendiu și, potrivit istoricului roman Tacitus, Nero i-a acuzat în mod fals pe creștini, după care a pornit o aprigă campanie de persecutare a lor. Când i-a scris lui Timotei a doua și cea din urmă scrisoare a sa, Pavel se aștepta să fie executat în scurt timp, motiv pentru care i-a rugat pe Timotei și pe Marcu să vină la el cât mai curând. În această perioadă, Luca și Onisifor au dovedit mult curaj riscându-și viața pentru a-l vizita și a-l încuraja pe Pavel. (2Ti 1:16, 17; 4:6-9, 11) Pavel a fost executat probabil în jurul anului 65 e.n. Pe parcursul întregii sale vieți, chiar până la moarte, el a depus o mărturie remarcabilă „despre toate lucrurile pe care Isus le-a făcut și le-a predat”. (Fa 1:1)

predicându-le: Termenul grecesc înseamnă în esență „a face o declarație ca mesager public” și evidențiază modul în care se face declarația. Aceasta este făcută în mod public, nu este o predică adresată unui grup anume. Lucrarea de predicare a avut drept temă Regatul lui Dumnezeu. În cartea Faptele, expresia „Regatul lui Dumnezeu” apare de șase ori. Prima ocurență este cea din Fa 1:3, unde se spune că Isus a vorbit despre acest Regat în timpul celor 40 de zile de la învierea sa și până la înălțarea sa la cer. Regatul lui Dumnezeu a continuat să fie tema dominantă a predicării efectuate de apostoli. (Fa 8:12; 14:22; 19:8; 28:23)

cu toată îndrăzneala: Sau „fără teamă”. Cuvântul grecesc parrēsía a fost redat și prin „încredere”, „a vorbi cu libertate”. (1Io 5:14, n.s.) Acest substantiv și verbul înrudit parrēsiázomai, redate deseori prin „a vorbi cu îndrăzneală” și uneori prin „a vorbi deschis”, apar de mai multe ori în cartea Faptele. Pe tot parcursul ei, relatarea lui Luca evidențiază îndrăzneala cu care au predicat primii creștini. (Fa 4:29, 31; 9:27, 28; 13:46; 14:3; 18:26; 19:8; 26:26)

fără piedici: Sau „cu libertate”. Cartea Faptele se încheie într-o notă pozitivă. Deși în arest la domiciliu, Pavel a continuat să predice și să predea adevărul în mod deschis. Nimic nu a putut împiedica răspândirea mesajului despre Regat în Roma. Aceasta este o încheiere potrivită a cărții Faptele, întrucât ea prezintă modul în care spiritul sfânt i-a ajutat pe creștinii din secolul întâi să înceapă cea mai amplă campanie de predicare din istorie și să ajungă cu vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu „până în cea mai îndepărtată parte a pământului”. (Fa 1:8)

Multimedia

Construirea unui drum roman
Construirea unui drum roman

Rețeaua extinsă de drumuri romane le-a permis creștinilor din primul secol să ajungă cu vestea bună pe tot teritoriul imperiului. Fără îndoială că apostolul Pavel a călătorit mulți kilometri pe aceste drumuri. (Col 1:23) Desenul din imagine arată cum se construia, în general, un drum roman pavat cu pietre. Mai întâi era trasat drumul. Apoi, constructorii săpau patul drumului și îl umpleau cu straturi de pietriș, ciment și nisip. Muncitorii pavau drumul cu lespezi mari de piatră, iar pe margine puneau borduri cu ajutorul cărora fixau pavajul. Materialele folosite, precum și forma ușor bombată a drumului permiteau scurgerea apei de pe suprafața acestuia. Bordura era prevăzută din loc în loc cu orificii, care permiteau scurgerea apei în șanțurile amplasate de-a lungul drumului. Constructorii au făcut o lucrare atât de bună, încât unele dintre acele drumuri există și în prezent. Însă majoritatea drumurilor din Imperiul Roman nu aveau o structură complexă. Cele mai multe erau făcute doar din pietriș tasat.

Orașul Roma
Orașul Roma

Roma, capitala Imperiului Roman, era situată pe râul Tibru, într-o zonă cu șapte coline. Pe măsură ce imperiul prospera, orașul se extindea. Pe la mijlocul secolului I e.n., Roma avea în jur de un milion de locuitori, inclusiv o mare comunitate evreiască. Se pare că primii creștini din Roma au fost evrei și prozeliți care fuseseră în Ierusalim la Penticosta din 33 e.n. și îi auziseră predicând pe apostolul Petru și pe alți discipoli. Probabil că acești noi discipoli au adus vestea bună cu ei când s-au întors la Roma. (Fa 2:10) În scrisoarea adresată romanilor, redactată aproximativ în 56 e.n., apostolul Pavel a spus că ʻîn toată lumea se vorbea despre credința’ acelor discipoli din Roma. (Ro 1:7, 8) Acest material video prezintă o reconstituire 3D a câtorva puncte de interes ale orașului de pe timpul lui Pavel.

1. Via Appia

2. Circus Maximus

3. Colina palatină și Palatul lui Cezar

4. Templul lui Cezar

5. Teatre

6. Panteon

7. Râul Tibru

Via Appia
Via Appia

Această imagine prezintă o porțiune din Via Appia, care încă se poate vedea în Italia. Deși acest drum nu este menționat în Biblie, se pare că pe el a călătorit Pavel până la Roma. Primul segment al drumului a fost construit în 312 î.e.n. Dar lucrările de construcție au continuat, astfel că, în jurul anului 244 î.e.n., drumul a ajuns să lege Roma de Brundisium (actualmente, Brindisi). (Vezi harta.) Pentru a se întâlni cu Pavel, unii frați din Roma au călătorit spre sud până la Trei Taverne și la Piața lui Appius, ambele pe Via Appia. (Fa 28:15) Piața lui Appius se afla la circa 65 km de Roma, iar Trei Taverne, la circa 50 km de Roma.

1. Roma

2. Trei Taverne

3. Piața lui Appius

4. Via Appia

5. Brundisium (actualmente, Brindisi)

Lanțurile lui Pavel din timpul arestului la domiciliu
Lanțurile lui Pavel din timpul arestului la domiciliu

În timpul primei sale detenții la Roma, apostolului Pavel i s-a permis să locuiască într-o casă închiriată, păzit de un soldat. (Fa 28:16, 30) Gărzile romane țineau deseori deținuții în lanțuri. De regulă, încheietura mâinii drepte a deținutului era legată cu un lanț de încheietura mâinii stângi a soldatului. În acest fel, mâna dreaptă a soldatului era liberă. Pavel a făcut referire la lanțurile sale și la detenția sa în majoritatea scrisorilor inspirate pe care le-a redactat în timp ce era arestat la domiciliu, în Roma. (Ef 3:1; 4:1; 6:20; Flp 1:7, 13, 14, 17; Col 4:3, 18; Flm 1, 9, 10, 13)

Împăratul Nero
Împăratul Nero

Pe această monedă de aur, bătută între anii 56 și 57 e.n., apare bustul lui Nero, care a condus Imperiul Roman între anii 54 și 68 e.n. Nero a fost Cezarul la care a făcut apel Pavel după ce a fost arestat pe nedrept la Ierusalim și apoi întemnițat la Cezareea aproximativ între anii 56 și 58 e.n. Se pare că, după prima sa detenție la Roma, în jurul anului 59 e.n., Pavel a fost declarat nevinovat și eliberat în jurul anului 61 e.n. Când, în 64 e.n., un incendiu a distrus un sfert din suprafața Romei, unii au dat vina pe Nero pentru acest dezastru. Pentru a înlătura suspiciunile, Nero i-a acuzat pe creștini, declanșând, sub apanajul legii, un val de persecuții aprige. Se pare că în această perioadă (65 e.n.) Pavel a fost întemnițat la Roma pentru a doua oară, iar mai târziu executat.