Faptele apostolilor 16:1-40

16  Astfel, a sosit la Derbe și apoi la Listra+. Și acolo era un discipol numit Timotei+; mama lui era o iudeică credincioasă, dar tatăl lui era grec.  El era vorbit de bine de frații+ din Listra și din Iconium.  Pavel a vrut ca Timotei să-l însoțească. El l-a luat și l-a circumcis din cauza iudeilor din acele locuri+, fiindcă toți știau că tatăl lui era grec.  Și ei străbăteau orașele și le transmiteau celor de acolo hotărârile luate de apostolii și de bătrânii din Ierusalim, îndemnându-i să le respecte+.  Astfel, congregațiile se întăreau în credință și creșteau la număr zi de zi.  După aceea, au trecut prin Frigia și prin ținutul Galatiei+, pentru că* spiritul sfânt le interzisese să spună cuvântul în provincia Asia.  Apoi, când au ajuns în Misia, au încercat să intre în Bitinia+, dar spiritul lui Isus nu i-a lăsat.  Astfel, au trecut pe lângă Misia și au coborât la Troa.  În timpul nopții, Pavel a avut o viziune: un macedonean stătea acolo și îl implora: „Treci în Macedonia și ajută-ne!”. 10  De îndată ce el a avut viziunea, am încercat să plecăm în Macedonia, înțelegând că Dumnezeu ne chemase să le anunțăm vestea bună celor de acolo. 11  Astfel, din Troa ne-am îmbarcat și am mers direct la Samotrace, iar în ziua următoare la Neapolis. 12  De acolo am mers la Filipi+, o colonie romană și cel mai important oraș din provincia Macedonia. Am rămas în acest oraș câteva zile. 13  În ziua de sabat am ieșit în afara porții, lângă un râu, unde ne gândeam că este un loc de rugăciune. Ne-am așezat și am început să le vorbim femeilor care se adunaseră acolo. 14  Și o femeie pe nume Lidia, o vânzătoare de purpură din orașul Tiatira+ și o închinătoare a lui Dumnezeu, asculta, iar Iehova i-a deschis larg inima ca să ia aminte la lucrurile pe care le spunea Pavel+. 15  După ce ea și casa ei s-au botezat+, ea ne-a rugat stăruitor: „Dacă mă considerați fidelă lui Iehova, veniți și rămâneți în casa mea!”. Și a insistat să acceptăm. 16  Într-o zi, în timp ce mergeam spre locul de rugăciune, ne-a ieșit înainte o servitoare care era posedată de un spirit, un demon de ghicire+. Ea le aducea mult câștig stăpânilor ei făcând preziceri. 17  Această fată venea după Pavel și după noi și striga: „Oamenii aceștia sunt sclavi ai Dumnezeului Preaînalt+ și vă vestesc calea salvării!”. 18  Ea a făcut lucrul acesta multe zile. În cele din urmă, Pavel s-a săturat, astfel că s-a întors și i-a zis spiritului: „În numele lui Isus Cristos îți poruncesc să ieși din ea!”. Și spiritul a ieșit chiar în ceasul acela+. 19  Când stăpânii ei au văzut că li se dusese speranța de câștig+, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea conducătorilor+. 20  Ducându-i înaintea magistraților civili, au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură foarte mult orașul+. Ei sunt iudei 21  și vestesc obiceiuri pe care nouă nu ne este permis să le adoptăm sau să le practicăm+, fiindcă suntem romani+”. 22  Mulțimea s-a ridicat împotriva lor, iar magistrații civili au poruncit să li se smulgă hainele și să fie bătuți cu nuiele+. 23  După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare+ și i-au poruncit temnicerului să-i păzească bine+. 24  Întrucât a primit un astfel de ordin, acesta i-a aruncat în partea cea mai dinăuntru a închisorii și le-a strâns picioarele în butuci. 25  Dar, pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și îi cântau laude lui Dumnezeu+, iar deținuții îi ascultau. 26  Deodată, a avut loc un mare cutremur de pământ, astfel că temeliile temniței s-au zguduit. Mai mult decât atât, toate ușile s-au deschis dintr-odată, iar lanțurile tuturor s-au desfăcut+. 27  Când temnicerul s-a trezit și a văzut că ușile închisorii erau deschise, și-a scos sabia și a vrut să se omoare, crezând că deținuții scăpaseră+. 28  Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ți faci niciun rău, căci suntem toți aici!”. 29  Atunci el a cerut ceva de luminat, a alergat înăuntru și, tremurând, a căzut înaintea lui Pavel și a lui Sila. 30  Apoi i-a dus afară și a spus: „Domnilor, ce trebuie să fac pentru a fi salvat?”. 31  Ei au zis: „Crede în Domnul Isus și vei fi salvat, tu și casa ta+!”. 32  Și le-au spus cuvântul lui Iehova lui și tuturor celor din casa lui. 33  Și temnicerul i-a luat cu el la ceasul acela din noapte și le-a spălat rănile. Apoi el și toți cei din casa lui s-au botezat fără întârziere+. 34  I-a dus în casa lui și le-a pus masa; și s-a bucurat mult cu toată casa lui, acum, că credea în Dumnezeu. 35  Când s-a făcut ziuă, magistrații civili au trimis gărzile* să-i spună temnicerului: „Eliberează-i pe oamenii aceia!”. 36  Temnicerul i-a spus lui Pavel cuvintele lor: „Magistrații civili au dat ordin ca voi doi să fiți eliberați. Acum ieșiți și mergeți în pace!”. 37  Dar Pavel le-a zis: „Ne-au bătut în public, fără să fi fost condamnați*, deși suntem romani+, și ne-au aruncat în închisoare. Iar acum ne scot afară pe ascuns? Ei bine, nu! Să vină ei să ne scoată!”. 38  Gărzile* le-au spus aceste cuvinte magistraților civili, iar aceștia s-au înfricoșat când au auzit că oamenii aceia erau romani+. 39  De aceea, au venit și i-au implorat și, după ce i-au scos de acolo, i-au rugat să plece din oraș. 40  Dar ei au ieșit din închisoare și s-au dus la casa Lidiei+. Când i-au văzut pe frați, i-au încurajat+ și apoi au plecat.

Note de subsol

Sau „și”.
Sau „lictorii”.
Sau „fără să fi avut parte de un proces”.
Sau „Lictorii”.

Note pentru studiu

Timotei: Aceasta este prima mențiune biblică referitoare la Timotei, al cărui nume grecesc înseamnă „Cel care îl onorează pe Dumnezeu”. Nu se știe cu exactitate când a devenit Timotei creștin. Totuși, mama sa, Eunice, o evreică credincioasă, și probabil și bunica sa, Lois, l-au învățat din fragedă copilărie „scrierile sfinte”, cu alte cuvinte Scripturile ebraice. (2Ti 1:5; 3:15) Eunice și Lois au devenit creștine foarte probabil când Pavel a vizitat Listra, în timpul primei sale călătorii misionare. Despre tatăl lui Timotei se spune că era grec, ceea ce însemna că strămoșii lui erau originari din Grecia sau că era de altă naționalitate. Din câte se pare, el nu era creștin. În timpul celei de-a doua călătorii misionare, la sfârșitul anului 49 sau începutul anului 50 e.n., Pavel a venit în Listra, care era, după toate probabilitățile, orașul natal al lui Timotei. În acea perioadă, Timotei era un discipol creștin, fiind „vorbit de bine de frații din Listra și din Iconium”. (Fa 16:2) Este posibil ca Timotei să fi fost atunci în ultimii ani ai adolescenței sau să fi avut puțin peste 20 de ani, concluzie susținută de îndemnul pe care i l-a dat Pavel 10 sau 15 ani mai târziu (probabil între 61 și 64 e.n.), când a spus: „Nimeni să nu te disprețuiască pentru că ești tânăr”. (1Ti 4:12) Acest lucru arată că Timotei era, la acea dată, un bărbat relativ tânăr.

l-a circumcis: Pavel știa bine că circumcizia nu era o cerință pentru creștini. (Fa 15:6-29) Timotei, al cărui tată nu era credincios, nu fusese circumcis. Pavel știa că acest lucru i-ar fi putut poticni pe unii dintre evreii pe care aveau să-i viziteze împreună în timpul călătoriei lor misionare. Pentru ca activitatea lor să nu fie îngreunată, Pavel i-a cerut lui Timotei să accepte această operație dureroasă. Astfel, amândoi au acționat în armonie cu ceea ce Pavel le-a scris mai târziu corintenilor: „Pentru iudei am devenit ca un iudeu, ca să-i câștig pe iudei”. (1Co 9:20)

bătrânii: Lit. „bărbații în vârstă”. Aici termenul grecesc presbýteros este folosit cu referire la bărbații care dețineau o anumită responsabilitate în congregația creștină din secolul I. În acest context, bătrânii congregației din Ierusalim sunt menționați alături de apostoli. Ei constituiau grupul la care s-au dus Pavel, Barnaba și unii frați din Antiohia din Siria pentru a rezolva chestiunea circumciziei. Așa cum în Israelul natural unii bătrâni ofereau îndrumare întregii națiuni, bătrânii din Ierusalim și apostolii slujeau drept corp de guvernare pentru toate congregațiile creștine din secolul I. Acest lucru demonstrează că grupul care alcătuia corpul de guvernare, format inițial din cei 12 apostoli, avea acum mai mulți membri. (Fa 1:21, 22, 26; vezi notele de studiu de la Mt 16:21; Fa 11:30)

de apostolii și de bătrânii din Ierusalim: Așa cum s-a explicat în nota de studiu de la Fa 15:2, unii bătrâni din Israelul antic slujeau în poziții de răspundere oferind îndrumare întregii națiuni. În mod asemănător, bătrânii din Ierusalim împreună cu apostolii slujeau în calitate de corp de guvernare pentru toate congregațiile creștine din secolul I e.n. După ce au analizat chestiunea circumciziei, apostolii și bătrânii au transmis decizia luată congregațiilor, care au considerat-o ca fiind obligatorie.

provincia Asia: Vezi Glosarul, „Asia”.

spiritul lui Isus: Se referă, din câte se pare, la faptul că Isus a folosit spiritul sfânt, sau forța activă sfântă, pe care l-a „primit de la Tatăl”. (Fa 2:33) În calitate de cap al congregației creștine, Isus s-a folosit de acest spirit pentru a îndruma lucrarea de predicare efectuată de primii creștini, arătându-le unde trebuiau să-și concentreze eforturile. În acest caz, cu ajutorul ‘spiritului sfânt’, Isus i-a împiedicat pe Pavel și pe însoțitorii lui să predice în provincia Asia și în provincia Bitinia. (Fa 16:6-10) Vestea bună a ajuns totuși în aceste regiuni mai târziu. (Fa 18:18-21; 1Pe 1:1, 2)

au trecut pe lângă: Sau „au trecut prin”. Verbul grecesc parérkhomai, redat aici prin „au trecut pe lângă”, nu exclude ideea de a trece prin acea zonă, ceea ce se pare că Pavel și însoțitorii săi au și făcut. Portul maritim Troa se afla în regiunea Misia, situată în partea de nord-vest a Asiei Mici. Ei au trebuit să treacă prin Misia ca să ajungă în Troa. Prin urmare, ei „au trecut pe lângă Misia” în sensul că au călătorit prin acea regiune fără a se opri pentru a predica acolo într-un mod temeinic.

Macedonia: Vezi Glosarul.

În prima relatare: Aici Luca se referă la evanghelia sa, în care vorbește despre viața lui Isus, concentrându-se asupra ‘tuturor lucrurilor pe care Isus le-a făcut și le-a predat’. În cartea Faptele, el continuă relatarea din evanghelie și consemnează cuvintele și acțiunile discipolilor lui Isus. Cele două relatări se aseamănă ca stil și exprimare și îi sunt adresate lui Teofil. Nu se menționează în mod explicit dacă Teofil a fost un discipol al lui Cristos. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:3.) Luca începe cartea Faptele făcând un rezumat al multora dintre evenimentele consemnate la sfârșitul evangheliei sale, ceea ce demonstrează că relatarea din Faptele este o continuare a primei relatări. Însă în acest rezumat, Luca se exprimă puțin diferit și oferă detalii suplimentare. (Compară Lu 24:49 cu Fa 1:1-12.)

înaintea noastră și ne-au așteptat: Folosirea pronumelor „noastră” și „ne” arată că Luca i s-a alăturat din nou lui Pavel în Filipi; cei doi bărbați se despărțiseră în Filipi cu puțin timp în urmă. (Fa 16:10-17, 40) Acum călătoreau împreună de la Filipi la Ierusalim, unde Pavel avea să fie arestat. (Fa 20:5–21:18, 33) Aici începe cea de-a doua porțiune a cărții Faptele în care Luca se include în narațiune. (Vezi notele de studiu de la Fa 16:10; 27:1.)

să plecăm: Așa cum s-a menționat în notele de studiu de la Fa 16:10 și 20:5, în unele porțiuni din cartea Faptele, scriitorul cărții, Luca, relatează evenimentele la persoana I plural. (Fa 27:20) Acest lucru arată că Luca l-a însoțit pe Pavel în câteva dintre multele sale călătorii. Fragmentul din Fa 27:1–28:16 constituie una dintre aceste porțiuni, dovedind că Luca a călătorit împreună cu Pavel până la Roma.

să anunțe vestea bună: Verbul grecesc euaggelízomai, folosit aici, este înrudit cu substantivul euaggélion, însemnând „vestea bună”. În Scripturile grecești creștine, un aspect important al veștii bune este în strânsă legătură cu Regatul lui Dumnezeu – tema lucrării de predicare și de predare desfășurată de Isus – și cu salvarea în virtutea credinței în Isus Cristos. În cartea Faptele, verbul grecesc euaggelízomai apare de multe ori, evidențiind astfel lucrarea de predicare. (Fa 8:4, 12, 25, 35, 40; 10:36; 11:20; 13:32; 14:7, 15, 21; 15:35; 16:10; 17:18; vezi notele de studiu de la Mt 4:23; 24:14)

am încercat să plecăm: Până la capitolul 16 cu versetul 9, cartea Faptele este narată doar la persoana a III-a plural, cu alte cuvinte scriitorul Luca vorbește despre ceea ce au spus și au făcut alții. Aici însă, în Fa 16:10, stilul se schimbă, Luca incluzându-se în narațiune. Din acest moment, el folosește persoana I plural în acele porțiuni din text în care relatează evenimente la care a participat alături de Pavel și de tovarășii săi de călătorie. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:1 și „Introducere la cartea Faptele”.) Luca l-a însoțit pe Pavel mai întâi în călătoria de la Troa la Filipi, în jurul anului 50 e.n., dar când Pavel a plecat din Filipi, Luca nu mai era cu el. (Fa 16:10-17, 40; vezi notele de studiu de la Fa 20:5; 27:1)

să le anunțăm vestea bună: Vezi nota de studiu de la Fa 5:42.

Filipi: Inițial, orașul se numea Crenides (Krenides). Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare) a cucerit orașul când i-a învins pe traci, pe la mijlocul secolului al IV-lea î.e.n., și i-a dat numele său. În zonă existau bogate mine de aur, astfel că s-au bătut monede de aur cu numele lui Filip. În aproximativ 168 î.e.n., consulul roman Lucius Aemilius Paulus l-a înfrânt pe Perseu, ultimul rege al Macedoniei, și a luat în stăpânire orașul Filipi și teritoriul din jur. În 146 î.e.n., întreaga Macedonie devenise provincie romană. Bătălia în care Octavian și Marc Antoniu au învins armatele lui Brutus și ale lui Caius Cassius Longinus (asasinii lui Iuliu Cezar) s-a purtat pe câmpia din jurul orașului Filipi (42 î.e.n.). Ulterior, în amintirea acestei mari victorii, Octavian a transformat orașul în colonie romană. Câțiva ani mai târziu, când Senatul roman i-a acordat titlul de Cezar August, Octavian a numit orașul Colonia Augusta Iulia Philippensium. (Vezi Ap. B13.)

un râu: Mulți erudiți au emis ipoteza că acest râu ar fi Gangites, aflat la 2,4 km vest de Filipi, la o distanță mai mare decât cea care se putea parcurge într-o zi de sabat. Unii consideră că, întrucât orașul Filipi avea caracter militar, probabil că evreilor le era interzis să se întrunească în vederea închinării în interiorul orașului, ei trebuind să meargă departe de oraș. Alții susțin că este vorba despre Crenides (Krenides), un curs mic de apă, aflat în apropierea orașului și numit de localnici pârâul Lidiei. Totuși, aici au fost descoperite morminte romane și, pentru că era un loc public, unii consideră că era puțin probabil să fi fost folosit ca loc de rugăciune. Alții însă sugerează că este vorba de albia acum secată a unui râu, aflată în afara Porții Neapolisului, unde în secolul al IV-lea sau al V-lea e.n. au fost construite mai multe biserici pentru a comemora vizita lui Pavel în Filipi.

un loc de rugăciune: Probabil că evreilor nu le era permis să aibă o sinagogă în Filipi, având în vedere caracterul militar al orașului. Sau este posibil ca în oraș să nu fi existat zece bărbați evrei, numărul minim necesar, potrivit tradiției, pentru a forma o sinagogă.

o femeie pe nume Lidia: Lidia este menționată numai de două ori în Biblie, aici și în Fa 16:40. Folosirea numelui „Lidia” ca substantiv propriu este atestată documentar, cu toate că unii consideră că „Lidia” era o poreclă, însemnând „femeie din Lidia”. Lidia și cei din casa ei au devenit creștini în jurul anului 50 e.n., în Filipi, numărându-se printre primii europeni care au îmbrățișat creștinismul în urma predicării lui Pavel. Lidia – probabil o femeie necăsătorită sau văduvă – era o persoană generoasă, motiv pentru care s-a bucurat de compania încurajatoare a misionarilor Pavel, Sila și Luca. (Fa 16:15)

o vânzătoare de purpură: Este posibil ca Lidia să fi făcut comerț cu articole de culoare purpurie cum ar fi stofe, veșminte, tapiserii, vopsele și altele. Ea era originară din Tiatira, un oraș situat în vestul Asiei Mici, în regiunea numită Lidia. O inscripție descoperită în Filipi atestă existența unei bresle a comercianților de purpură în acest oraș. Lidienii și vecinii lor erau renumiți pentru iscusința cu care vopseau stofele cu purpură, încă de pe vremea lui Homer (secolul al IX-lea sau al VIII-lea î.e.n.). Lidia trebuie să fi fost o comerciantă bogată și de succes, întrucât afacerea ei necesita un capital substanțial. Totodată, ea avea o casă suficient de mare pentru a putea găzdui patru bărbați: Pavel, Sila, Timotei și Luca. Mențiunea „casa ei” ar putea însemna că ea locuia cu unele rude sau că avea sclavi și servitori. (Fa 16:15) Iar faptul că, înainte de a părăsi orașul, Pavel și Sila s-au întâlnit cu unii frați în casa acestei femei ospitaliere sugerează că în locuința ei se întruneau primii creștini din Filipi. (Fa 16:40)

Iehova i-a deschis larg inima: Lidia este numită o închinătoare a lui Dumnezeu, expresie care arată că era o prozelită. (Fa 13:43) În sabat, ea împreună cu alte femei s-au adunat într-un loc de rugăciune, lângă un râu din afara orașului Filipi. (Fa 16:13) Este posibil ca în Filipi să fi fost puțini evrei și să nu fi existat o sinagogă. Probabil că Lidia se familiarizase cu închinarea la Iehova în orașul natal, Tiatira, unde existau o mare comunitate de evrei, precum și un loc în care ei se întruneau. Iehova, Dumnezeul căruia i se închina, a observat că ea asculta cu atenție. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 16:14.)

Iehova i-a deschis larg inima: Lidia este numită o închinătoare a lui Dumnezeu, expresie care arată că era o prozelită. (Fa 13:43) În sabat, ea împreună cu alte femei s-au adunat într-un loc de rugăciune, lângă un râu din afara orașului Filipi. (Fa 16:13) Este posibil ca în Filipi să fi fost puțini evrei și să nu fi existat o sinagogă. Probabil că Lidia se familiarizase cu închinarea la Iehova în orașul natal, Tiatira, unde existau o mare comunitate de evrei, precum și un loc în care ei se întruneau. Iehova, Dumnezeul căruia i se închina, a observat că ea asculta cu atenție. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 16:14.)

fidelă lui Iehova: Așa cum s-a arătat în nota de studiu de la versetul precedent, faptul că Lidia era prozelită duce în mod firesc la concluzia că ea se gândea la Iehova. Ea tocmai auzise despre Isus Cristos în urma predicării lui Pavel, dar încă nu-și demonstrase fidelitatea față de Isus. Prin aceste cuvinte, ea pare să se fi referit la fidelitatea ei față de Iehova, Dumnezeul căruia îi aducea deja închinare. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 16:15.)

un spirit, un demon de ghicire: Lit. „un spirit de piton”. Piton era numele unui șarpe mitologic, sau dragon, care păzea templul și oracolul din Delfi, Grecia. Termenul grecesc pýthōn a ajuns să facă referire la o persoană care putea prezice viitorul și la spiritul care vorbea prin intermediul ei. Deși, ulterior, termenul a dobândit și sensul de ventriloc, aici, în Faptele, este folosit cu referire la un demon care i-a dat unei tinere capacitatea de a face preziceri.

făcând preziceri: Sau „prezicând viitorul”. Biblia menționează că preoții-magicieni, ghicitorii, astrologii, precum și alții pretindeau că aveau capacitatea de a prezice viitorul. (Le 19:31; De 18:11) În Scripturile grecești creștine, singura referire la demoni care prezic viitorul este legată de acest eveniment din Filipi. Întrucât demonii li se opun lui Dumnezeu și celor care fac voința sa, nu este surprinzător că Pavel și Sila au avut de înfruntat o împotrivire aprigă în urma expulzării acestui demon care prezicea viitorul. (Fa 16:12, 17-24)

piețe: Sau „locuri de adunare”. Termenul grecesc agorá este folosit aici cu referire la un spațiu deschis, unde se cumpărau și se vindeau mărfuri și unde se țineau adunări publice. Astfel de piețe existau în orașele mari și mici din Orientul Apropiat și din lumea greco-romană.

piață: Lit. agorá. Situată în nord-vestul Acropolei, piața din Atena se întindea pe o suprafață de aproximativ cinci hectare. Această piață nu era doar un loc în care se făcea comerț, ci și centrul vieții economice, politice și culturale a orașului. Atenienilor le plăcea să se adune în acest centru al vieții publice pentru a purta conversații intelectuale.

piață: Sau „for”. Termenul grecesc agorá este folosit aici cu referire la un spațiu deschis, unde se cumpărau și se vindeau mărfuri și unde se țineau adunări publice. Astfel de piețe existau în orașele mari și mici din Orientul Apropiat și din lumea greco-romană. Din relatarea evenimentelor petrecute în Filipi reiese, din câte se pare, că unele chestiuni judiciare erau soluționate în piață. Ruinele orașului Filipi, scoase la lumină în urma săpăturilor arheologice, arată că Via Egnatia traversa orașul, fiind mărginită de un for, sau de o piață, de dimensiuni considerabile. (Vezi notele de studiu de la Mt 23:7; Fa 17:17.)

magistraților civili: Forma de plural a termenului grecesc stratēgós, folosit aici, face referire la oficialii cu cel mai înalt rang din colonia romană Filipi. Responsabilitățile lor erau asigurarea ordinii, administrarea fondurilor bănești, judecarea celor care încălcau legea și aplicarea pedepselor.

Filipi: Inițial, orașul se numea Crenides (Krenides). Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare) a cucerit orașul când i-a învins pe traci, pe la mijlocul secolului al IV-lea î.e.n., și i-a dat numele său. În zonă existau bogate mine de aur, astfel că s-au bătut monede de aur cu numele lui Filip. În aproximativ 168 î.e.n., consulul roman Lucius Aemilius Paulus l-a înfrânt pe Perseu, ultimul rege al Macedoniei, și a luat în stăpânire orașul Filipi și teritoriul din jur. În 146 î.e.n., întreaga Macedonie devenise provincie romană. Bătălia în care Octavian și Marc Antoniu au învins armatele lui Brutus și ale lui Caius Cassius Longinus (asasinii lui Iuliu Cezar) s-a purtat pe câmpia din jurul orașului Filipi (42 î.e.n.). Ulterior, în amintirea acestei mari victorii, Octavian a transformat orașul în colonie romană. Câțiva ani mai târziu, când Senatul roman i-a acordat titlul de Cezar August, Octavian a numit orașul Colonia Augusta Iulia Philippensium. (Vezi Ap. B13.)

suntem romani: Orașul Filipi a fost o colonie romană, iar locuitorii ei se bucurau de multe privilegii, probabil chiar de cetățenia romană, cu toate că aceasta nu le conferea drepturi depline. Acesta ar putea fi motivul atașamentului lor atât de puternic față de Roma. (Vezi nota de studiu de la Fa 16:12.)

cuvântul lui Iehova: Această expresie își are rădăcinile în Scripturile ebraice, unde apare sub forma unei combinații între termenul ebraic pentru „cuvânt” și numele divin. Ea este folosită în circa 200 de versete. (Unele exemple sunt: 2Sa 12:9; 24:11; 2Re 7:1; 20:16; 24:2; Is 1:10; 2:3; 28:14; 38:4; Ier 1:4; 2:4; Eze 1:3; 6:1; Os 1:1; Mi 1:1; Za 9:1.) În pasajul din Za 9:1, dintr-un manuscris vechi al Septuagintei, descoperit în Nahal Hever, în Pustiul Iudeei, lângă Marea Moartă (Israel), termenul grecesc lógos este urmat de numele divin scris cu caractere ebraice antice (). Acest pergament datează din perioada 50 î.e.n și 50 e.n. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în acest verset expresia „cuvântul lui Iehova”, deși multe manuscrise grecești conțin, în Fa 8:25, redarea „cuvântul Domnului”, sunt explicate în Ap. C3, partea introductivă; Fa 8:25.

cuvântul lui Iehova: Vezi nota de studiu de la Fa 8:25 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 16:32.

am încercat să plecăm: Până la capitolul 16 cu versetul 9, cartea Faptele este narată doar la persoana a III-a plural, cu alte cuvinte scriitorul Luca vorbește despre ceea ce au spus și au făcut alții. Aici însă, în Fa 16:10, stilul se schimbă, Luca incluzându-se în narațiune. Din acest moment, el folosește persoana I plural în acele porțiuni din text în care relatează evenimente la care a participat alături de Pavel și de tovarășii săi de călătorie. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:1 și „Introducere la cartea Faptele”.) Luca l-a însoțit pe Pavel mai întâi în călătoria de la Troa la Filipi, în jurul anului 50 e.n., dar când Pavel a plecat din Filipi, Luca nu mai era cu el. (Fa 16:10-17, 40; vezi notele de studiu de la Fa 20:5; 27:1)

s-au botezat fără întârziere: Temnicerul și casa lui, adică membrii familiei lui, erau neevrei și nu cunoșteau adevărurile de bază din Scripturi. După ce i-au îndemnat ‘să creadă în Domnul Isus’, Pavel și Sila le-au explicat, fără îndoială, mai pe larg „cuvântul lui Iehova”. (Fa 16:31, 32) Acest lucru a avut un efect puternic asupra lor, deoarece în aceeași noapte, așa cum arată Fa 16:34, ei ‘au crezut’, sau au ajuns să aibă credință în Dumnezeu. Prin urmare, a fost potrivit ca ei să fie botezați fără întârziere. Când Pavel și Sila au plecat din Filipi, Luca, tovarășul de călătorie al lui Pavel, nu i-a însoțit, așa cum se arată în Fa 16:40. (Vezi nota de studiu de la Fa 16:10.) Probabil că Luca a rămas în Filipi pentru a-i ajuta în continuare pe cei care deveniseră creștini.

gărzile: Sau „lictorii”. Termenul grecesc rhabdoúkhos, literalmente „purtător de fascii (nuiele)”, face referire la un militar care avea misiunea de a escorta în public un magistrat roman și de a-i îndeplini instrucțiunile. Termenul latin era „lictor”. Îndatoririle lictorilor romani se asemănau cu ale polițiștilor din prezent, dar lictorii se aflau la dispoziția magistratului, având obligația de a fi în mod constant lângă acesta. Ei nu dădeau curs cererilor directe ale oamenilor, ci îndeplineau în exclusivitate ordinele magistratului.

un roman: Adică un cetățean roman. Aceasta este a doua dintre cele trei situații, menționate în Biblie, în care Pavel s-a folosit de drepturile sale de cetățean roman. De regulă, autoritățile romane nu se amestecau în treburile evreilor. Totuși, în cazul lui Pavel, romanii au intervenit nu numai pentru că izbucnise o revoltă când el a mers la templu, ci și pentru că era cetățean roman. Cetățenia romană garanta anumite privilegii în tot imperiul. De exemplu, era ilegal ca un cetățean roman să fie legat sau bătut dacă nu era condamnat, întrucât un astfel de tratament era aplicat doar sclavilor. (Pentru celelalte două ocazii, vezi notele de studiu de la Fa 16:37; 25:11.)

Fac apel la Cezar!: Aceasta este cea de a treia ocazie menționată în Biblie în care Pavel se folosește de drepturile sale de cetățean roman. (Pentru celelalte două mențiuni, vezi notele de studiu de la Fa 16:37; 22:25.) Apelul la Cezar putea fi făcut nu numai după pronunțarea sentinței, ci și înainte, în orice moment al procesului. Festus a arătat că nu voia să hotărască singur în acest caz, iar un proces la Ierusalim nu prezenta nici cea mai mică garanție a unei sentințe juste. De aceea, Pavel a făcut o cerere oficială pentru a fi judecat de cea mai înaltă instanță din imperiu. Se pare că, în anumite cazuri, apelul putea fi respins, de exemplu în cazul unui hoț, al unui pirat sau al unui sediționist prins în flagrant. Acesta trebuie să fi fost motivul pentru care Festus s-a consultat „cu consilierii săi” înainte de a aproba apelul. (Fa 25:12) Următoarea audiere, prilejuită de vizita lui Irod Agripa II, l-a ajutat pe Festus să strângă informații mai exacte cu privire la cazul lui Pavel înainte de a-l trimite „Augustului”, adică lui Nero. (Fa 25:12-27; 26:32; 28:19) Apelul făcut de Pavel a avut și alt scop: Pavel a ajuns la Roma, în conformitate cu dorința pe care și-o exprimase anterior. (Fa 19:21) Promisiunea profetică pe care Isus i-a făcut-o lui Pavel, precum și mesajul transmis ulterior printr-un înger au constituit dovezi ale intervenției divine în desfășurarea evenimentelor. (Fa 23:11; 27:23, 24)

suntem romani: Adică cetățeni romani. Pavel și Sila, din câte se pare, aveau cetățenie romană. Legea romană stipula că un cetățean avea dreptul la un proces echitabil și nu putea fi pedepsit în public dacă nu fusese condamnat. Cetățenia romană garanta anumite drepturi și privilegii în tot imperiul. Un cetățean roman era supus legii romane, nu legilor existente în orașele din provincii. Dacă era pus sub acuzare, el putea accepta să fie judecat după legile locale, deși nu-şi pierdea dreptul de a fi audiat de un tribunal roman. În cazul în care primea pedeapsa capitală, putea să facă apel la împărat. Apostolul Pavel a predicat pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Biblia consemnează trei ocazii în care el s-a folosit de drepturile pe care le avea în calitate de cetățean roman. Prima dintre ele este cea consemnată în Fa 16:37, când le-a spus magistraților din Filipi că i-au încălcat drepturile poruncind să fie bătut. (Pentru celelalte două ocazii, vezi notele de studiu de la Fa 22:25; 25:11.)

Multimedia

Neapolis
Neapolis

Această imagine prezintă orașul modern Kavala, construit pe locul vechiului oraș Neapolis. Situat la extremitatea nordică a Mării Egee, Neapolis a fost port al orașului Filipi, aflat în apropiere, în direcția nord-vest. Apostolul Pavel a ajuns prima oară în Europa debarcând chiar la Neapolis și răspunzând astfel invitației ʻde a trece în Macedoniaʼ. (Fa 16:9, 11, 12) Se pare că el a trecut din nou prin Neapolis în cea de-a treia călătorie misionară. (Fa 20:2, 6) În prezent, există puține vestigii ale acestui oraș roman, dar turiștii pot călători pe anumite porțiuni ale drumului roman Via Egnatia, aflat în apropiere. Acest drum era o rută importantă de la vest la est, cu o lungime de aproximativ 800 km, și lega numeroase orașe ale Europei ajungând până la granița cu Asia. Multe dintre orașele vizitate de Pavel erau pe Via Egnatia, între care Neapolis, Filipi, Amfipolis, Apollonia și Tesalonic. (Fa 17:1)

Un loc de rugăciune lângă Filipi
Un loc de rugăciune lângă Filipi

În imagine vedem râul Crenides (Krenides), care curgea în afara Porții Krenides, aflată în partea vestică a vechiului Filipi. Acesta ar putea fi ʻrâul’ în apropierea căruia Pavel le-a predicat unor femei adunate pentru rugăciune, cu toate că există ipoteze diferite privitoare la această locație. (Fa 16:13-15)