Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum ne influenţează viaţa creaturile spirituale?

Cum ne influenţează viaţa creaturile spirituale?

Ce învăţăm de la Isus

Cum ne influenţează viaţa creaturile spirituale?

Isus a trăit în domeniul spiritual alături de Tatăl său „înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:5). Prin urmare, el este cel mai în măsură să răspundă la următoarele întrebări.

Manifestă îngerii interes faţă de noi?

▪ Isus ne învaţă că îngerii manifestă un interes profund faţă de oameni. El a spus: „Este bucurie printre îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se căieşte“ (Luca 15:10).

Isus a dezvăluit că îngerilor li s-a încredinţat responsabilitatea de a veghea asupra bunăstării spirituale a slujitorilor lui Dumnezeu. De aceea, când şi-a avertizat discipolii să nu-i poticnească pe alţii, Isus a spus: „Vedeţi să nu-l dispreţuiţi pe niciunul dintre aceşti micuţi, căci vă spun că îngerii lor, în cer, văd întotdeauna faţa Tatălui meu care este în cer“ (Matei 18:10). Prin aceste cuvinte, Isus n-a vrut să spună că fiecare continuator al său are un înger păzitor. Mai degrabă, el a arătat că îngerii care colaborează strâns cu Dumnezeu manifestă un viu interes faţă de adevăraţii creştini.

Cum ne poate face rău Diavolul?

▪ Isus i-a avertizat pe continuatorii săi că Satan încearcă să-i împiedice pe oameni să afle adevărul despre Dumnezeu. Iată ce a spus el: „Când cineva aude cuvântul despre regat, dar nu-l înţelege, vine cel rău şi fură ce i-a fost semănat în inimă“ (Matei 13:19).

Isus a arătat o modalitate prin care Satan îi înşală pe oameni. Într-o ilustrare, el a vorbit despre un om care a semănat grâu în ogorul lui. Omul îl reprezintă pe Isus, iar grâul pe adevăraţii creştini care vor guverna cu Isus în cer. Însă Isus a spus că a venit un duşman şi „a semănat neghină în mijlocul grâului“. Neghina îi reprezintă pe creştinii falşi, iar „duşmanul care a semănat-o este Diavolul“ (Matei 13:25, 39). Aşa cum neghina se aseamănă cu firele de grâu, tot aşa cei care pretind că sunt creştini pot părea închinători adevăraţi. Religiile care predau doctrine false îi înşală pe oameni, făcându-i să nu asculte de Dumnezeu. Satan se foloseşte de religia falsă pentru a-i împiedica pe oameni să fie în relaţii de prietenie cu Iehova.

Cum îl putem împiedica pe Satan să ne facă rău?

▪ Isus l-a numit pe Satan „conducătorul lumii“ (Ioan 14:30). Într-o rugăciune adresată lui Dumnezeu, el a arătat cum ne putem apăra de Satan. Iată ce i-a cerut el Tatălui său din cer cu privire la discipolii săi: „Te rog . . . să veghezi asupra lor din cauza celui rău. Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici eu nu fac parte din lume. Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul tău este adevărul“ (Ioan 17:15–17). Cunoştinţa din Cuvântul lui Dumnezeu ne poate ocroti de influenţa lumii conduse de Satan.

Cum acţionează îngerii în prezent?

▪ „La încheierea acestui sistem“, a spus Isus, „îngerii vor ieşi şi îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepţi“ (Matei 13:49). Noi trăim în perioada numită „încheierea acestui sistem“, iar milioane de oameni reacţionează favorabil la mesajul despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 24:3, 14).

Însă nu toţi cei care încep să studieze Cuvântul lui Dumnezeu ajung să se bucure de aprobarea divină. Îngerii îndrumă lucrarea slujitorilor lui Iehova şi, prin urmare, oamenii care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu sunt separaţi de cei care nu vor să pună în practică ceea ce învaţă. Referindu-se la cei care primesc aprobarea lui Dumnezeu, Isus a spus: „[Ei] sunt cei care, după ce au auzit cuvântul cu o inimă curată şi bună, îl păstrează şi aduc rod cu perseverenţă“ (Luca 8:15).

Pentru mai multe informaţii, vezi capitolul 10 al acestei cărţi, Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Îngerii contribuie la strângerea oamenilor sinceri în congregaţia creştină