După Luca 15:1-32

15  Și toți încasatorii de impozite și păcătoșii se adunau în jurul lui ca să-l asculte.+  Atât fariseii, cât și scribii murmurau: „Omul acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”.+  Atunci el le-a spus următoarea ilustrare:  „Dacă unul dintre voi are 100 de oi și o pierde pe una dintre ele, nu le va lăsa el pe cele 99 în pustiu și nu se va duce s-o caute pe cea pierdută până o va găsi?+  Și, când o găsește, o pune pe umeri și se bucură.  Iar când ajunge acasă, își cheamă prietenii și vecinii și le zice: «Bucurați-vă cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută».+  Vă spun că, tot așa, va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se căiește+ decât pentru 99 de oameni drepți care n-au nevoie să se căiască.+  Sau, dacă o femeie are zece drahme și pierde una dintre ele, nu aprinde ea o lampă, nu-și mătură casa și nu caută cu atenție până o găsește?  Și, când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și spune: «Bucurați-vă cu mine, pentru că am găsit drahma pe care am pierdut-o». 10  Vă spun că, tot așa, este bucurie printre îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se căiește”.+ 11  Apoi a zis: „Un om avea doi fii. 12  Cel mic i-a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere care îmi revine». Atunci el le-a împărțit fiilor bunurile sale. 13  Câteva zile mai târziu, fiul mai mic și-a adunat toate lucrurile și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit averea ducând o viață depravată. 14  După ce a cheltuit totul, peste țara aceea s-a abătut o foamete cumplită, iar el a ajuns în nevoie. 15  El chiar s-a dus să lucreze la unul dintre locuitorii acelei țări, care l-a trimis pe câmpurile sale să pască porcii.+ 16  Și-ar fi dorit să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea nimic. 17  Când și-a venit în fire, a zis: «Câți angajați ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor aici de foame! 18  Voi pleca și mă voi întoarce la tatăl meu; și îi voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta. 19  Nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău. Primește-mă ca pe unul dintre angajații tăi”». 20  Astfel, a plecat și s-a dus la tatăl lui. Când era încă departe, tatăl lui l-a zărit și a fost cuprins de milă. A alergat spre el, l-a îmbrățișat* și l-a sărutat cu tandrețe. 21  Atunci fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta.+ Nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău». 22  Dar tatăl le-a zis sclavilor săi: «Repede! Aduceți o haină, pe cea mai bună, îmbrăcați-l cu ea și puneți-i un inel pe deget și sandale în picioare. 23  De asemenea, aduceți vițelul îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să sărbătorim, 24  pentru că acest fiu al meu era mort și a revenit la viață,+ era pierdut și a fost găsit». Și au început să petreacă.+ 25  Fiul mai mare era pe câmp. La întoarcere, când se apropia de casă, a auzit muzică și dansuri. 26  Atunci l-a chemat pe unul dintre slujitori și l-a întrebat ce se întâmpla. 27  Acesta i-a zis: «A venit fratele tău și, pentru că s-a întors sănătos*, tatăl tău a tăiat vițelul îngrășat». 28  Dar el s-a mâniat și n-a vrut să intre. Atunci tatăl său a ieșit și a început să-l implore să vină înăuntru. 29  El i-a răspuns tatălui său: «Iată că de atâția ani îți slujesc și nici măcar o dată nu ți-am încălcat poruncile! Totuși, mie nici măcar o dată nu mi-ai dat un ied ca să petrec cu prietenii mei. 30  Dar, de îndată ce a sosit acest fiu al tău care ți-a risipit bunurile cu prostituatele, ai tăiat pentru el vițelul îngrășat». 31  Atunci el i-a zis: «Fiule, tu ai fost întotdeauna cu mine și tot ce este al meu este al tău. 32  Dar trebuia să petrecem și să ne bucurăm, pentru că fratele tău era mort și a venit la viață, era pierdut și a fost găsit»”.

Note de subsol

Lit. „a căzut pe gâtul lui”.
Sau „teafăr”.

Note de studiu

ilustrări: Sau „parabole”. Termenul grecesc parabolḗ, care înseamnă literalmente „a pune lângă (împreună)”, se poate referi la o parabolă, un proverb sau o ilustrare. Isus a explicat deseori un lucru ‘punându-l lângă’, sau comparându-l, cu un lucru asemănător. (Mr 4:30) Ilustrările sale erau narațiuni scurte, de obicei fictive, din care se putea desprinde o învățătură morală sau un adevăr spiritual.

ilustrare: Sau „parabolă”. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.)

zece: O drahmă echivala aproximativ cu plata pentru o zi de muncă. (Vezi nota de studiu de la drahme, din acest verset.) Însă este posibil ca drahma pierdută să fi avut o valoare specială pentru acea femeie. Poate că făcea parte dintr-un set de zece drahme, care era o moștenire de familie sau un șirag folosit ca podoabă. Pentru a căuta drahma pierdută, femeia a trebuit ‘să aprindă o lampă’. Pe timpul acela, multe case nu aveau ferestre, iar dacă aveau vreuna, aceasta era foarte mică. În plus, podelele erau în general de pământ, așa că femeia a trebuit ‘să măture casa’ pentru a putea găsi moneda pierdută.

drahme: Drahma era o monedă grecească de argint. În timpul serviciului pământesc al lui Isus, drahma cântărea probabil aproximativ 3,4 g. Pe vremea aceea, grecii considerau că drahma valora un dinar, însă guvernul roman i-a stabilit oficial valoarea la trei sferturi de dinar. Evreii plăteau o taxă anuală pentru templu de două drahme (o didrahmă). (Vezi nota de studiu de la Mt 17:24; Glosarul, „Drahmă”, și Ap. B14.)

impozitul de două drahme: Lit. „drahmele duble”. (Vezi Ap. B14.) Unele servicii de la templu erau finanțate prin impozitare. (Ex 30:12-16) Din câte se pare, în zilele lui Isus era ceva obișnuit ca fiecare bărbat evreu să plătească o sumă fixă ca taxă anuală pentru templu.

drahme: Drahma era o monedă grecească de argint. În timpul serviciului pământesc al lui Isus, drahma cântărea probabil aproximativ 3,4 g. Pe vremea aceea, grecii considerau că drahma valora un dinar, însă guvernul roman i-a stabilit oficial valoarea la trei sferturi de dinar. Evreii plăteau o taxă anuală pentru templu de două drahme (o didrahmă). (Vezi nota de studiu de la Mt 17:24; Glosarul, „Drahmă”, și Ap. B14.)

drahma: Vezi nota de studiu de la Lu 15:8; Glosarul, „Drahmă”, și Ap. B14.

Un om avea doi fii: Ilustrarea despre fiul risipitor este unică în mai multe privințe. Ea este una dintre cele mai lungi ilustrări ale lui Isus. O caracteristică remarcabilă o constituie faptul că prezintă relații de familie. În alte ilustrări, Isus s-a referit adesea la lucruri inanimate – cum ar fi diferite tipuri de semințe sau de soluri – sau la relațiile formale dintre un stăpân și sclavii săi. (Mt 13:18-30; 25:14-30; Lu 19:12-27) Însă, în această ilustrare, Isus evidențiază relațiile strânse dintre un tată și fiii săi. Mulți dintre cei care aud sau citesc această relatare poate că nu au avut un tată atât de bun și de iubitor. Ilustrarea subliniază marea compasiune și iubire pe care Tatăl nostru ceresc le are față de copiii săi pământești: atât față de cei care rămân lângă el, cât și față de cei care, după ce s-au îndepărtat, se întorc la el.

Cel mic: Potrivit Legii mozaice, întâiul născut primea o parte dublă de moștenire. (De 21:17) Astfel, moștenirea fiului mai mic din această ilustrare reprezenta jumătate din moștenirea fratelui său mai mare.

a risipit: Termenul grecesc folosit aici înseamnă literalmente „a împrăștia (în toate părțile)”. (Lu 1:51; Fa 5:37) În Mt 25:24, 26 este folosit cu sensul de „a vântura”. Aici, în Lu 15:13, el transmite ideea de a fi risipitor, a fi cheltuitor.

ducând o viață depravată: Sau „fiind risipitor”, „fiind nesăbuit”, „fiind neînfrânat”. Un termen grecesc înrudit cu cel de aici este folosit cu sens similar în Ef 5:18; Tit 1:6; 1Pe 4:4.

să pască porcii: Potrivit Legii, porcii erau animale necurate. De aceea, evreii disprețuiau această ocupație și o considerau înjositoare. (Le 11:7, 8)

roșcovele: Fructele, sau păstăile, roșcovului au coaja tare și lucioasă, de culoare cafeniu-închis. Așa cum indică denumirea lor în greacă (kerátion, „corn mic”), roșcovele au formă curbată, asemenea unui corn. Ele sunt folosite și în prezent ca hrană pentru cai, vite și porci. Faptul că acest tânăr și-a dorit să mănânce hrana porcilor arată cât de mult decăzuse. (Vezi nota de studiu de la Lu 15:15.)

să pască porcii: Potrivit Legii, porcii erau animale necurate. De aceea, evreii disprețuiau această ocupație și o considerau înjositoare. (Le 11:7, 8)

împotriva ta: Sau „înaintea ta”. Prepoziția grecească folosită aici, enṓpion, înseamnă literalmente „în fața”, „înaintea”, însă în acest verset are sensul de „împotriva”. Cu acest sens este folosită și în Septuaginta, în 1Sa 20:1, unde David îl întreabă pe Ionatan: „Ce păcat am comis împotriva tatălui tău?”.

angajații: Fiul mai mic s-a gândit să se întoarcă acasă și să-i ceară tatălui său să-l primească nu ca pe un fiu, ci ca pe un angajat. Angajatul nu făcea parte din casa stăpânului, cum era cazul sclavilor, ci era o persoană din exterior, tocmită de obicei cu ziua. (Mt 20:1, 2, 8)

l-a sărutat cu tandrețe: Sau „l-a sărutat cu afecțiune”. Termenul grecesc tradus prin „l-a sărutat cu tandrețe” este considerat o formă intensivă a verbului philéō, redat uneori prin „a săruta” (Mt 26:48; Mr 14:44; Lu 22:47), dar, de cele mai multe ori, prin „a avea afecțiune pentru” (Ioa 5:20; 16:27). Întâmpinându-l într-un mod atât de călduros și de prietenos, tatăl din ilustrare arată că dorea să-l primească înapoi pe fiul său penitent.

să fiu numit fiul tău: Unele manuscrise adaugă: „Primește-mă ca pe unul dintre angajații tăi”, dar redarea mai scurtă apare în manuscrise vechi, demne de încredere. Unii bibliști sunt de părere că aceste cuvinte au fost adăugate de copiști pentru a armoniza versetul cu Lu 15:19.

haină . . . inel . . . sandale: Haina nu era o haină oarecare, ci era cea mai bună, probabil un veșmânt bogat ornamentat cu broderii, de genul celui oferit unui oaspete de onoare. Punându-i fiului său un inel pe deget, tatăl îl asigura de afecțiunea și de aprobarea sa; totodată, gestul său dovedea că fiul primea demnitate, onoare și o anumită poziție. De obicei, sclavii nu purtau inel și sandale. Astfel, tatăl arăta clar că fiul său era primit înapoi ca membru al familiei cu drepturi depline.

risipit: Lit. „devorat”. Termenul grecesc folosit aici este foarte sugestiv, arătând modul iresponsabil în care fiul mai mic a cheltuit bunurile tatălui său.

Multimedia

Păstorul și oile sale
Păstorul și oile sale

Viața de păstor nu era ușoară. Păstorul trebuia să îndure arșița și frigul și, uneori, să stea treaz noaptea. (Ge 31:40; Lu 2:8) El își ocrotea turma de animale sălbatice, precum lei, lupi sau urși, dar și de hoți. (Ge 31:39; 1Sa 17:34-36; Is 31:4; Am 3:12; Ioa 10:10-12) În plus, avea grijă ca turma să nu se împrăștie (1Re 22:17), căuta oile pierdute (Lu 15:4), purta în sân (Is 40:11) sau pe umeri mieii plăpânzi ori obosiți și se îngrijea de oile bolnave sau rănite (Eze 34:3, 4; Za 11:16). Biblia face deseori referire la păstori și la munca lor în sens figurat. De exemplu, Iehova este asemănat cu un Păstor care se îngrijește cu iubire de oile sale, adică de slujitorii săi. (Ps 23:1-6; 80:1; Ier 31:10; Eze 34:11-16; 1Pe 2:25) Isus este numit „marele păstor” (Ev 13:20) sau „păstorul principal”. Sub îndrumarea lui, supraveghetorii din congregația creștină păstoresc turma lui Dumnezeu de bunăvoie, cu altruism și cu înflăcărare. (1Pe 5:2-4)

Roșcove
Roșcove

Roșcovele sunt fructele roșcovului (Ceratonia siliqua), un frumos arbore veșnic verde, care crește pe tot cuprinsul Israelului, precum și în restul zonei mediteraneene. Copacul atinge o înălțime de până la 9 m. Fructele, sau păstăile, sale au o lungime ce variază între 15 cm și 25 cm și o lățime de aproximativ 2,5 cm. Când se maturizează, păstăile își schimbă culoarea din verde în cafeniu-închis și seamănă cu o piele lucioasă. În interior, conțin mai multe semințe asemănătoare boabelor de mazăre, separate între ele de o pulpă dulce și lipicioasă, care se poate consuma. Roșcovele sunt folosite pe scară largă și în prezent ca hrană pentru cai, vite și porci.