Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cine poate salva Pământul?

Cine poate salva Pământul?

Cine poate salva Pământul?

„O STRĂLUCITOARE BIJUTERIE ÎN NUANŢE DE ALBASTRU ŞI ALB.“ Aşa a descris astronautul Edgar Mitchell planeta noastră văzută în întunecimea spaţiului cosmic.

Ce lucrare deosebită a făcut Dumnezeu când a pregătit pământul ca locuinţă pentru om! Îngerii „scoteau strigăte de laudă“ văzând lucrarea mâinilor sale (Iov 38:7). Dacă studiem minunile creaţiei terestre, şi noi ne vom simţi îndemnaţi să scoatem strigăte de laudă. Să ne gândim de pildă la numeroasele şi complexele sisteme care susţin viaţa. În unul dintre cele mai cunoscute, plantele absorb lumină solară, dioxid de carbon din aer şi apă ca să producă hrană. În urma acestui proces se eliberează în atmosferă oxigen, indispensabil vieţii.

Biblia arată că Dumnezeu l-a numit pe om administrator al planetei (Geneza 1:28; 2:15). Dar pentru a se păstra echilibrul ecologic, omul trebuia să aibă o atitudine corectă. Trebuia să-şi iubească locuinţa, să dorească s-o păstreze în stare bună. Fiind înzestrat cu liber arbitru, omul putea să decidă cum să administreze pământul. Şi, din nefericire, nu s-a dovedit un administrator înţelept. Lăcomia şi neglijenţa sa au avut consecinţe dezastruoase.

Iată doar câteva: 1) Defrişările reduc capacitatea pământului de a absorbi dioxidul de carbon, fapt ce duce la schimbări climatice majore. 2) Folosirea excesivă a pesticidelor distruge populaţii de insecte cu rol ecologic important, de pildă în polenizarea culturilor agricole. 3) Pescuitul excesiv şi poluarea mărilor şi râurilor au drept consecinţă scăderea drastică a populaţiilor de peşti. 4) Lăcomia omului duce la scăderea resurselor naturale ale pământului, fapt ce accelerează încălzirea globală şi pune în pericol existenţa generaţiilor viitoare. Există ecologişti care avertizează că încălzirea globală este un fenomen real, confirmat de topirea gheţarilor şi desprinderea aisbergurilor în Arctica şi Antarctica.

Fiind martori la o înmulţire a dezastrelor naturale, unii afirmă că pământul se răzbună, pricinuind mari daune omului. Dumnezeu ne-a dat ca locuinţă pământul fără să ne ceară nimic în schimb (Geneza 1:26–29). Dar ceea ce se întâmplă azi în lume arată că mulţi oameni nu sunt deloc interesaţi de întreţinerea Pământului, frumoasa noastră locuinţă. Omul se gândeşte numai la propriile-i interese dovedindu-se un administrator rău, care ‘a distrus pământul’, după cum s-a profeţit în Revelaţia 11:18.

Profeţiile biblice arată că Dumnezeul Atotputernic, Iehova, Creatorul ecosistemelor planetei, a stabilit că a venit timpul „să-i evacueze“ pe administratorii nechibzuiţi ai planetei (Ţefania 1:14; Revelaţia 19:11–15). El va trece la acţiune mai repede decât ne aşteptăm, înainte ca omul să distrugă planeta. * (Matei 24:44). Într-adevăr, numai Dumnezeu mai poate salva Pământul.

[Notă de subsol]

^ par. 7 Pentru detalii privind caracterul decisiv al timpurilor în care trăim, vezi broşura Vegheaţi!, publicată de Martorii lui Iehova.