Salt la conţinut

Salt la cuprins

POTRIVIT BIBLIEI

Punctualitate

Punctualitate

Mulți dintre cei care apreciază punctualitatea au obiceiul de a întârzia. Biblia oferă sfaturi practice care îi pot ajuta pe cei ce se luptă cu acest obicei.

Cât de importantă este punctualitatea?

DE CE CONTEAZĂ

Unii au constatat că, dacă ajung la întâlniri mai devreme, sunt mai puțin stresați. De asemenea, punctualitatea contribuie la buna reputație a unei persoane. În ce sens?

Punctualitatea denotă competență. Când te încadrezi în timp, demonstrezi că încerci să deții controlul asupra vieții tale și că nu le permiți situațiilor să te împiedice să faci ceea ce îți dorești.

Punctualitatea denotă încredere. Într-o societate în care promisiunile sunt deseori încălcate, iar angajamentele, ignorate, oamenii îi apreciază pe cei care se țin de cuvânt. Persoanele demne de încredere se bucură de respectul prietenilor și al familiei. Angajatorii îi apreciază pe angajații care ajung la timp la muncă și care respectă termenele limită. Astfel de angajați ar putea fi răsplătiți, acordându-li-se un salariu mai mare și mai multă încredere.

CE SPUNE BIBLIA

În Scripturi există pasaje care fac referire la punctualitate. De exemplu, Biblia spune: „Toate să se facă în mod cuviincios și în ordine” (1 Corinteni 14:40). Când două persoane decid să se întâlnească la o anumită oră și într-un anumit loc, este potrivit și corect să fie punctuale. În Biblie se spune: „Pentru orice lucru este un timp fixat, da, un timp pentru orice lucru de sub ceruri” (Eclesiastul 3:1). Contextul acestui verset arată că există „un timp pentru a planta și un timp pentru a smulge” (Eclesiastul 3:2). Pentru a obține cea mai bună recoltă, agricultorii plantează semințe la timpul potrivit, fără să întârzie. Cu alte cuvinte, punctualitatea le aduce agricultorilor rezultate bune.

Biblia dezvăluie un motiv mai nobil pentru a fi punctuali: este o dovadă de respect față de alții și față de timpul lor prețios (Filipeni 2:3, 4). În schimb, cei care se lasă mereu așteptați, în realitate, fură timpul altora.

‘Arată interes nu doar față de lucrurile personale, ci și față de ale celorlalți.’ (Filipeni 2:4)

Ce poți face pentru a fi punctual?

CE SPUNE BIBLIA

Biblia ne încurajează să ne planificăm activitățile (Proverbele 21:5). Dacă constați că obișnuiești să întârzii la întâlniri sau la programări, poate că ai un program prea încărcat. Ai putea să elimini activitățile care nu sunt importante, dar care îți consumă timpul. Programează-ți întâlniri la intervale mai mari de timp și străduiește-te să ajungi devreme. Astfel vei fi pregătit pentru situații neprevăzute, precum blocajele din trafic sau vremea rea.

De asemenea, Biblia încurajează modestia (Proverbele 11:2). Aceasta presupune să-ți cunoști limitele. Înainte de a-ți lua un angajament, gândește-te dacă poți ajunge la o întâlnire sau dacă poți respecta un anumit termen. O planificare nerealistă, exagerat de încărcată, generează mai mult stres și frustrare, atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău.

Biblia ne sfătuiește să ne folosim timpul în cel mai bun mod posibil (Efeseni 5:15, 16). Acordă-le prioritate lucrurilor mai importante (Filipeni 1:10). Profită de timpul în care ești în mijloacele de transport în comun sau când îi aștepți pe alții pentru a citi sau pentru a-ți planifica restul zilei.

„Planurile celui harnic îi aduc cu siguranță folos.” (Proverbele 21:5)