Salt la conţinut

Salt la cuprins

 SUBIECTUL DE COPERTĂ

Cum poți să reduci riscul de a te îmbolnăvi?

Cum poți să reduci riscul de a te îmbolnăvi?

Corpul tău luptă zilnic împotriva unor inamici silențioși și invizibili, însă potențial letali. Invadatori străini, precum bacterii, virusuri și paraziți, îți amenință sănătatea. * În general, nu ești conștient de această luptă întrucât sistemul tău imunitar respinge sau distruge majoritatea invadatorilor înainte ca tu să prezinți vreun simptom. Uneori însă, agenții patogeni câștigă lupta. În această situație, ar fi bine să-ți întărești sistemul de apărare folosind medicamente sau alte tratamente.

Mii de ani, omenirea nu a știut aproape nimic despre pericolele pe care le prezintă organismele microscopice dăunătoare. În secolul al XIX-lea însă, cercetătorii au arătat că există o legătură între germeni și boli, oamenii reușind astfel să ia măsuri de apărare mai eficiente. De atunci încoace, cercetătorii din domeniul medical au eliminat sau au redus considerabil pericolul prezentat de unele boli infecțioase, inclusiv variola și poliomielita. Recent însă, alte boli, precum febra galbenă și denga, au revenit. De ce? Iată câțiva factori:

  • În fiecare an, milioane de oameni călătoresc pe întregul glob, deseori transportând agenți patogeni. Potrivit unui articol din revista Clinical Infectious Diseases, „aproape orice boală infecțioasă virulentă poate fi răspândită peste hotare de cei ce călătoresc”.

  • Unele bacterii au devenit rezistente la antibiotice. „Lumea se îndreaptă către o eră postantibiotice, în care infecții obișnuite . . . pot fi din nou letale”, precizează Organizația Mondială a Sănătății.

  • Conflictele civile și sărăcia împiedică adesea eforturile guvernelor de a ține sub control răspândirea bolilor.

  • Mulți oameni nu știu cum să acționeze în mod practic pentru a preveni contractarea unei boli.

În pofida acestor tendințe îngrijorătoare, există multe lucruri pe care le poți face pentru a te proteja pe tine și pe familia ta. Următorul articol prezintă unele măsuri simple și eficiente pe care le poți lua chiar dacă trăiești într-o țară în curs de dezvoltare.

^ par. 3 Majoritatea microbilor nu cauzează boli. Această serie de articole se concentrează asupra microorganismelor și a altor agenți infecțioși care îți pot pune în pericol sănătatea.