PUȚINI pești atrag privirile precum peștele-arlechin. Poate că ne cucerește prin culorile lui vii, care ne amintesc de un clovn de la circ. Sau poate că suntem uimiți de alegerea sa inedită în ce privește locuința: tentaculele urzicătoare ale anemonelor-de-mare. În mod deloc surprinzător, el este numit și peștele-anemonă.

La fel ca mulți actori de la Hollywood, peștele-arlechin se lasă cu plăcere fotografiat. Cei care fac scufundări sau snorkeling se pot aștepta să vadă pești-arlechin „pozând”, întrucât rareori se îndepărtează de locuința lor și nu sunt deloc timizi.

Însă ceea ce este extraordinar la acest pește e stilul lui de viață aparent riscant. A trăi printre tentacule veninoase e ca și cum ai locui într-un cuib de vipere. Cu toate acestea, peștele-arlechin și anemona sunt de nedespărțit. Ce anume face ca acest parteneriat să fie posibil, ba chiar să aibă succes?

La fel ca în majoritatea parteneriatelor avantajoase, peștele-arlechin și anemona  oferă și primesc. De fapt, pentru peștele-arlechin, această relație nu este doar convenabilă, ci este esențială pentru supraviețuire. Biologii marini au confirmat că acest pește nu poate trăi în sălbăticie fără anemona-gazdă. El nu este un bun înotător și, fără ocrotirea oferită de anemonă, ar fi la mila prădătorilor flămânzi. Însă folosind anemona drept casă și refugiu, peștele-arlechin poate trăi chiar și zece ani.

Anemona îi oferă un loc sigur de înmulțire și o locuință. Peștele-arlechin își depune icrele la baza anemonei-gazdă, iar ambii părinți le veghează cu mare atenție. Mai târziu, întreaga familie poate fi văzută înotând în jurul acelei anemone.

Dar ce obține anemona din acest parteneriat? Peștele-arlechin este propriul ei bodyguard, alungând peștii-fluture, care consideră apetisante tentaculele anemonei. Există cel puțin o specie de anemone care nu poate trăi dacă nu găzduiește pești-arlechin. Când cercetătorii au înlăturat peștii-arlechin, anemonele au dispărut complet în doar 24 de ore, devorate, probabil, de peștii-fluture.

După cât se pare, peștele-arlechin îi furnizează și energie gazdei sale. Amoniacul din excrementele lui stimulează creșterea anemonei-gazdă. În plus, când înoată printre tentaculele anemonei, peștii-arlechin pun în mișcare apele bogate în oxigen.

Peștele-arlechin îndrăznește să se aventureze printre tentacule veninoase întrucât pielea sa secretă un mucus care îl protejează de înțepături. Grație acestui înveliș chimic, se pare că anemonele îl consideră de-al lor. Așa cum a precizat un biolog marin, peștele-arlechin devine „un pește în haine de anemonă”.

Potrivit unor studii, când își alege o nouă gazdă, peștele trebuie să treacă printr-un proces de adaptare. S-a observat că atunci când se apropie de o anemonă pentru prima dată, peștele atinge viitoarea gazdă din când în când timp de câteva ore. Se pare că acest contact intermitent îi permite peștelui să-și modifice stratul protector conform veninului specific secretat de anemonă. Peștele este probabil urzicat de câteva ori pe parcursul acestui proces, însă după aceea cei doi se înțeleg de minune.

Colaborarea dintre viețuitoare atât de diferite ne oferă o lecție fascinantă despre munca în echipă. În multe proiecte, oameni din diferite culturi și medii obțin rezultate remarcabile unindu-și eforturile. La fel ca în cazul peștelui-arlechin, am putea avea nevoie de ceva timp pentru a ne adapta muncii în echipă, însă merită efortul!