Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce îi slujim lui Dumnezeu?

De ce îi slujim lui Dumnezeu?

 De ce îi slujim lui Dumnezeu?

Cândva, un rege temător de Dumnezeu i-a dat fiului său următorul sfat: „Cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet care să-şi găsească plăcere în El“ (1 Cronici 28:9). Iehova vrea, bineînţeles, ca slujitorii lui să-i slujească cu o inimă plină de recunoştinţă şi apreciere.

CA Martori ai lui Iehova, noi recunoaştem fără nici o ezitare că, atunci când ni s-a vorbit prima dată despre promisiunile Bibliei, inima ni s-a umplut de recunoştinţă. În fiecare zi am învăţat ceva nou despre scopurile lui Dumnezeu. Cu cât învăţam mai multe lucruri despre Iehova, cu atât mai puternică era dorinţa de a-i sluji „cu toată inima şi cu un suflet care să-şi găsească plăcere în El“.

Multe persoane care au devenit Martori ai lui Iehova continuă să-i slujească pe parcursul vieţii lor cu o bucurie nemărginită. Cu toate acestea, unii creştini încep bine, dar, cu timpul, pierd din vedere numeroasele motive întemeiate care ne impulsionează să-i slujim lui Dumnezeu. Vi s-a întâmplat şi vouă acest lucru? Dacă da, nu disperaţi. Vă puteţi redobândi bucuria. Cum?

Reflectaţi asupra binecuvântărilor

Mai întâi de toate, reflectaţi asupra binecuvântărilor pe care le primiţi zilnic de la Dumnezeu. Gândiţi-vă la minunatele daruri oferite de Iehova: numeroasele lucrări ale creaţiei — de care se pot bucura toţi oamenii, indiferent de poziţia lor socială sau economică —, produsele naturale furnizate de el pentru a vă potoli foamea şi setea, sănătatea de care vă bucuraţi, faptul că cunoaşteţi adevărul biblic şi, mai presus de toate, Fiul său. Moartea lui a pregătit calea pentru ca noi să-i slujim lui Dumnezeu cu o conştiinţă curată (Ioan 3:16; Iacov 1:17). Cu cât veţi medita mai mult asupra bunătăţii lui Dumnezeu, cu atât vă veţi mări aprecierea faţă de el. Apoi, inima vă va îndemna să-i slujiţi din recunoştinţă pentru tot ceea ce a făcut şi face el. Fără îndoială, veţi începe să simţiţi din nou asemenea psalmistului care a scris: „DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu ai înmulţit lucrările Tale minunate şi planurile Tale faţă de noi; nimeni nu poate să le înşiruie înaintea Ta [nimeni nu se poate compara cu tine, NW]. . . . Numărul lor este prea mare ca să le istorisesc“. — Psalmul 40:5

Aceste cuvinte îi aparţin lui David, un bărbat a cărui viaţă nu a fost nici pe departe lipsită de necazuri. În tinereţe, David a fost mult timp fugar, întrucât răul rege Saul şi gărzile lui îl căutau ca să-l omoare (1 Samuel 23:7, 8, 19–23). Totodată, David trebuia să lupte împotriva unor slăbiciuni. El a recunoscut acest lucru în Psalmul 40: „Rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele şi nu le pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu“ (Psalmul 40:12). Da, David avea necazuri, dar nu s-a lăsat învins de ele. El s-a concentrat asupra modalităţilor în care îl binecuvânta Iehova, în pofida problemelor, şi a constatat că binecuvântările depăşeau necazurile sale.

Când ne simţim copleşiţi de probleme personale sau de sentimente de incompetenţă, este bine să stăm şi să ne gândim la binecuvântările de care ne bucurăm, aşa cum a făcut şi David. Fără îndoială, aprecierea pentru aceste binecuvântări a fost cea care ne-a îndemnat să ne dedicăm lui Iehova; astfel de gânduri pot totodată să ne ajute să ne recăpătăm  bucuria şi să-i slujim lui Dumnezeu dintr-o inimă plină de apreciere.

Întrunirile congregaţiei ne sunt de ajutor

În afară de faptul că este necesar să medităm în particular asupra bunătăţii lui Iehova, trebuie şi să ne asociem cu colaboratorii noştri creştini. Asocierea cu bărbaţi, femei şi tineri care îl iubesc pe Dumnezeu şi sunt hotărâţi să-i slujească este o încurajare pentru noi. Exemplul lor ne poate stimula să-i slujim lui Iehova din toată inima, iar prezenţa noastră la Sala Regatului poate fi pentru ei o încurajare.

Este adevărat, când ne întoarcem acasă după o zi grea de muncă sau când suntem descurajaţi din cauza unor probleme sau slăbiciuni, ni s-ar putea părea greu să asistăm la o întrunire ţinută la Sala Regatului. În astfel de situaţii, probabil că trebuie să fim severi cu noi înşine, ‘tratându-ne cu asprime corpul’, figurativ vorbind, pentru a ne supune poruncii de a ne întruni cu colaboratorii creştini. — 1 Corinteni 9:26, 27; Evrei 10:23–25.

Dacă este necesar să procedăm astfel, ar trebui oare să tragem concluzia că nu îl iubim cu adevărat pe Iehova? Nicidecum. Creştinii maturi din trecut a căror iubire pentru Dumnezeu era incontestabilă au trebuit să depună eforturi viguroase pentru a face voia lui Dumnezeu (Luca 13:24). Apostolul Pavel a fost unul dintre aceştia. El a vorbit în mod deschis despre sentimentele sale, spunând: „Ştiu că în mine, adică în carnea mea, nu locuieşte nimic bun; căci capacitatea de a vrea este prezentă în mine, însă capacitatea de a produce ceea ce este excelent nu este prezentă. Fiindcă binele pe care îl vreau nu îl fac, ci răul pe care nu îl vreau, aceea practic“ (Romani 7:18, 19). Şi iată ce le-a spus el corintenilor: „Dacă anunţ deci vestea bună, nu este pentru mine un motiv de laudă, căci îmi este impusă o necesitate. . . . Dacă îndeplinesc aceasta de bunăvoie, am o recompensă; dar, dacă o fac împotriva voinţei mele, chiar şi aşa mi-a fost încredinţată o administraţie“. — 1 Corinteni 9:16, 17.

Asemenea multora dintre noi, Pavel avea anumite tendinţe păcătoase care stăteau în calea dorinţei lui de a face binele. Cu toate acestea, el a dus o luptă aprigă împotriva acelor tendinţe şi, prin urmare, cea mai mare parte a vieţii s-a bucurat de succes. Bineînţeles că Pavel nu a reuşit să facă acest lucru cu forţe proprii. El a scris: „Pentru toate lucrurile am forţă prin cel care îmi dă putere“ (Filipeni 4:13). Iehova, cel care i-a dat putere lui Pavel, ne va da şi nouă putere să facem ceea ce este corect dacă îl rugăm să ne ajute (Filipeni 4:6, 7). Aşadar, ‘să luptăm din greu pentru credinţă’, iar Iehova ne va binecuvânta. — Iuda 3.

În această luptă nu suntem singuri. În congregaţiile Martorilor lui Iehova, bătrânii creştini maturi, care perseverează ei înşişi în ‘lupta pentru credinţă’, sunt gata să ne ajute. Dacă îl abordaţi pe un bătrân pentru a vă ajuta, el se va strădui să vă ‘vorbească consolator’ (1 Tesaloniceni 5:14). Obiectivul său va fi acela de a acţiona „ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii“. — Isaia 32:2.

„Dumnezeu este iubire“ şi el vrea ca slujitorii lui să-i slujească din iubire (1 Ioan 4:8). Dacă iubirea pe care o aveţi faţă de Dumnezeu trebuie reaprinsă, întreprindeţi paşii necesari pentru a face acest lucru, după cum am arătat mai sus. Nu veţi regreta.