Prima scrisoare către corinteni 9:1-27
Note de subsol
Note de studiu
apostol: Vezi nota de studiu de la Ro 1:1.
o femeie credincioasă: Sau „o soră”, adică o creștină. Femeile din congregația creștină sunt considerate surori în sens spiritual. (Ro 16:1; 1Co 7:15; Iac 2:15)
Chifa: Unul dintre numele apostolului Petru. (Vezi notele de studiu de la Mt 10:2; 1Co 1:12.) Aici, Chifa este prezentat ca fiind căsătorit. Potrivit relatărilor din evanghelii, soacra lui locuia la el, în aceeași casă în care stătea și Andrei, fratele său. (Mt 8:14; Mr 1:29-31; vezi nota de studiu de la Lu 4:38) Acest verset arată că soția lui Chifa îl însoțea uneori în serviciul său creștin. La fel făceau și soțiile altor apostoli și ale fraților vitregi ai lui Isus.
pe propria cheltuială: Lit. „cu propriul salariu”. Pavel folosește aici un termen grecesc care se referă la solda primită de cei aflați în serviciul militar. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:14.) În acest context, termenul este utilizat în sens figurat și arată că „soldații” creștini care muncesc din greu merită un sprijin material modest.
Oare la tauri se gândește Dumnezeu?: Pavel pune această întrebare retorică pentru a-și susține argumentația. El tocmai citase din Legea mozaică, unde se spune: „Să nu pui botniță taurului când treieră”. (De 25:4) Așa cum un taur are dreptul să mănânce din grânele pe care le treieră, tot așa și creștinul care le împărtășește altora lucruri spirituale merită să primească sprijin material. În 1Co 9:10, Pavel spune că legea din De 25:4 ‘a fost scrisă în folosul nostru’. El nu sugerează că creștinii pot ignora principiul divin de a trata bine animalele. Mai degrabă, el vrea să spună că, dacă acest principiu este valabil în cazul animalelor puse la muncă, el se aplică cu atât mai mult la oameni, mai ales la cei ce muncesc din greu în serviciul lui Dumnezeu.
obligație: Pavel a primit misiunea de a predica și s-a simțit obligat să o îndeplinească. (Fa 9:15-17; Ga 1:15, 16) Termenul grecesc tradus prin „obligație” este redat și prin „trebuie”. (Ro 13:5) Pavel a spus în continuare: vai de mine dacă nu anunț vestea bună! Folosind termenul grecesc tradus prin „vai”, el a arătat cât de nefericit s-ar fi simțit dacă nu și-ar fi îndeplinit obligația. Însăși viața lui depindea de faptul de a rămâne loial. (Compară cu Eze 33:7-9, 18; Fa 20:26.) Este posibil ca Pavel să fi avut în minte cuvintele lui Ieremia și ale lui Amos. (Ier 20:9; Am 3:8) Totuși, motivația cu care a predicat el a fost iubirea, nu doar sentimentul datoriei. (2Co 5:14, 20; Flp 1:16)
Pentru iudei am devenit ca un iudeu: Întrucât era de origine evreiască și dorea să facă „toate lucrurile de dragul veștii bune”, Pavel a putut să-i ajute pe evreii umili să-l accepte pe Isus ca Mesia. (1Co 9:23) De exemplu, Pavel „l-a luat [pe Timotei] și l-a circumcis din cauza iudeilor”. El a făcut acest lucru – iar Timotei a fost de acord – cu toate că circumcizia nu era o cerință creștină. (Fa 16:1-3)
Pentru cei ce sunt fără lege am devenit ca și cum aș fi fără lege: Expresia „cei ce sunt fără lege” se referă la neevrei, care nu se aflau sub Legea mozaică. Când s-a adresat unui auditoriu grec în Atena, Pavel a ținut cont de modul lor de gândire și le-a vorbit despre Dumnezeul pe care nu-l cunoșteau. Cu acea ocazie, el chiar a citat din poeții lor. (Fa 17:22-34)
Pentru cei slabi am devenit slab: Deși cuvintele lui erau pline de forță, Pavel a arătat considerație față de conștiința sensibilă a unor evrei și neevrei din congregație. În sensul acesta ‘a devenit slab’ pentru cei slabi. (Ro 14:1, 13, 19; 15:1)
fac toate lucrurile de dragul veștii bune: Prin aceste cuvinte, Pavel rezumă cele spuse anterior, arătând că și-a adaptat metodele de predicare astfel încât mesajul său să fie cât mai eficient și să atingă inima oamenilor de orice fel. (1Co 9:19-23) Totuși, pentru a face discipoli, el nu s-a gândit niciodată ‘să denatureze cuvântul lui Dumnezeu’ ori să acționeze „cu viclenie”, sau în mod înșelător. (2Co 4:2)
alergătorii într-o cursă: Competițiile atletice erau parte integrantă a culturii grecești. De aceea, Pavel a făcut referire la aceste evenimente în ilustrările sale. (1Co 9:24-27; Flp 3:14; 2Ti 2:5; 4:7, 8; Ev 12:1, 2) Creștinii din Corint cunoșteau bine acest gen de competiții, întrucât Jocurile Istmice se țineau în apropierea orașului lor. Acestea aveau loc o dată la doi ani. Este posibil ca Pavel să se fi aflat în Corint cu ocazia jocurilor din 51 e.n. Jocurile Istmice erau cele mai importante competiții sportive din Grecia după Jocurile Olimpice, ținute în Olimpia. Participanții la aceste jocuri alergau pe diferite distanțe. Referindu-se la alergători și la boxeri, Pavel a subliniat importanța stăpânirii de sine, a eficienței și a perseverenței. (1Co 9:26)
cursă: Aici este folosit termenul grecesc stádion. El se poate referi la o unitate de măsură pentru distanță (stadiu), la locul în care se organizau competiții atletice și alte evenimente sportive (stadion) sau la o cursă de alergare propriu-zisă. În acest context, Pavel face referire la o cursă de alergare. Este demn de reținut că lungimea unui stadiu grecesc varia de la o zonă la alta. De exemplu, în Corint, stadiul avea circa 165 m. În schimb, lungimea stadiului roman era de aproximativ 185 m. (Vezi Ap. B14.)
numai unul primește premiul: În Grecia antică, la competițiile atletice, câștigătorul primea ca premiu o cunună, făcută de obicei din frunze. Această coroană era un semn de mare onoare și, din câte se pare, în timpul competiției era expusă pe stadion, astfel încât concurenții să o poată vedea. Pavel i-a îndemnat pe creștinii unși să facă eforturi pentru a obține ceva mult mai valoros decât o cunună care se veștejește: coroana nepieritoare a vieții nemuritoare. Pentru a o câștiga, creștinii trebuie să-și păstreze privirea ațintită asupra premiului. (1Co 9:25; 15:53; 1Pe 1:3, 4; 5:4)
Toți cei care iau parte la o competiție: Sau „Toți atleții”. Verbul grecesc tradus aici prin „iau parte la o competiție” este înrudit cu un substantiv folosit deseori cu referire la competițiile de atletism. În Ev 12:1, acest substantiv are sens figurat și se referă la „cursa” creștină pentru viață. În alte contexte apare cu sensul mai general de „luptă”. (Flp 1:30; Col 2:1; 1Ti 6:12; 2Ti 4:7) Diverse forme ale verbului folosit aici sunt redate prin „a se strădui din răsputeri” (Lu 13:24), „a se strădui” (Col 1:29; 1Ti 4:10) și „a se lupta” (Col 4:12, n.s.; 1Ti 6:12). (Vezi nota de studiu de la Lu 13:24.)
manifestă stăpânire de sine: Când se pregăteau pentru o competiție, atleții trebuiau să dea dovadă de autodisciplină. Mulți urmau o dietă strictă, iar unii renunțau la vin. Istoricul Pausanias a scris că antrenamentul pentru Jocurile Olimpice dura zece luni. Se crede că antrenamentul pentru alte jocuri importante avea o durată asemănătoare.
lovesc: Pavel se compară aici cu un boxer care încearcă să câștige un meci. Un boxer bine antrenat își dirijează loviturile, astfel încât să nu-și irosească energia ‘lovind în vânt’. În mod similar, un creștin trebuie să-și direcționeze bine eforturile punând în practică sfaturile din Scripturi și trebuie să aibă mereu în vedere răsplata finală a vieții veșnice. (Mt 7:24, 25; Iac 1:22) El se luptă să depășească orice obstacol sau dificultate, inclusiv propriile slăbiciuni, care l-ar putea împiedica să reușească. (1Co 9:27; 1Ti 6:12)
îmi lovesc corpul cu pumnii: Sau „îmi pedepsesc corpul”, „îmi disciplinez corpul cu strictețe”. Verbul grecesc tradus prin „a lovi cu pumnii” înseamnă literalmente „a lovi sub [ochi]”. Un creștin trebuie să se disciplineze și să manifeste stăpânire de sine chiar dacă acest lucru ar putea fi la fel de dureros ca o lovitură sub ochi. Această disciplină riguroasă îl va ajuta să nu fie dezaprobat de Dumnezeu. (Compară cu nota de studiu de la Lu 18:5.)
Multimedia
În vechime, sigiliile erau folosite în diferite scopuri, de exemplu pentru a confirma o înțelegere sau pentru a autentifica un document. (Vezi Glosarul, „Sigiliu”.) În epoca greco-romană, tranzacțiile legale sau comerciale erau consemnate pe tăblițe de lemn acoperite cu ceară. Autenticitatea informațiilor din aceste documente era certificată de martori. Fiecare martor avea propriul sigiliu: un semn distinctiv, gravat de obicei pe un inel. Tăblițele documentului erau legate împreună cu un șnur, pe nodul căruia se picura ceară fierbinte. Apoi, sigiliul era presat în ceara moale. Când ceara se răcea, documentul rămânea închis și sigilat până ce era deschis în public. În felul acesta, martorii atestau, sau confirmau, autenticitatea informațiilor, iar documentul nu putea fi falsificat. În consecință, expresia „a-și pune sigiliul pe” sau „a sigila” a ajuns să fie folosită cu sensul de a certifica, a confirma sau a atesta autenticitatea unui lucru. Apostolul Ioan a scris că cine acceptă mărturia lui Isus confirmă (lit. „își pune sigiliul”) că Dumnezeu spune adevărul. (Vezi nota de studiu de la Ioa 3:33.)
În aceste fotografii, făcute la începutul secolului al XX-lea, se vede un agricultor treierând grânele cu ajutorul unor vite care au botniță. Pentru a separa grâul de pleavă, agricultorii foloseau tauri care trăgeau o sanie de treierat peste spicele tăiate. Animalelor li se punea o botniță, care le împiedica să mănânce în timp ce lucrau. Legea mozaică interzicea această practică, evidențiind astfel grija lui Iehova față de animale. (De 25:4) Pentru un animal flămând ar fi fost chinuitor să lucreze din greu fără să se poată atinge de grânele aflate sub ochii lui. Făcând referire la principiul care stă la baza acestei porunci, apostolul Pavel a arătat că slujitorilor creștini care lucrează din greu li se permite să primească onoare și sprijin material. (1Co 9:9-14; 1Ti 5:17, 18)
Anticul oraș Corint era situat pe istmul care lega Grecia continentală de peninsula Pelopones, aflată în sud. Mulți traversau această fâșie îngustă de pământ în călătoriile lor pe uscat sau pe mare. Orașul avea o populație numeroasă, multietnică și multiculturală, ceea ce i-a permis lui Pavel să discute cu oameni de orice fel. El a căutat o bază comună de discuție cu aceștia ca să-i salveze pe cât mai mulți. (1Co 9:22) Într-o viziune, Domnul i-a spus lui Pavel că existau mulți potențiali discipoli în Corint, astfel că apostolul a rămas acolo un an și jumătate. (Fa 18:1, 9-11) Câțiva ani mai târziu, când se afla în Efes, Pavel a aflat că discipolii din Corint se confruntau cu probleme grave. Întrucât îi considera copiii săi iubiți, el i-a mustrat și i-a încurajat prin intermediul unei scrisori inspirate de spirit, cunoscute acum ca 1 Corinteni. (1Co 4:14)
În prima sa scrisoare către corinteni, apostolul Pavel a vorbit despre atleți, care munceau din greu „ca să primească o coroană pieritoare”. Este posibil ca Pavel să se fi referit la premiul dat atleților care câștigau o competiție la Jocurile Istmice, jocuri ce se țineau în apropiere de Corint. Când Pavel a scris această scrisoare, coroanele erau, probabil, făcute din ramuri de pin, deși este posibil ca uneori să fi fost folosită și țelina sălbatică. Ambele tipuri de coroane se uscau repede. Aceste informații contribuie la înțelegerea contrastului pe care l-a făcut Pavel: gloria pieritoare a atleților și gloria nepieritoare a creștinilor unși, pe care o vor primi atunci când vor domni împreună cu Cristos. (1Co 9:25)