Salt la conţinut

Salt la cuprins

Este Dumnezeu omniprezent?

Este Dumnezeu omniprezent?

Potrivit Bibliei

Este Dumnezeu omniprezent?

MULŢI oameni cred că Dumnezeu este omniprezent, cu alte cuvinte că se află literalmente peste tot şi în toate. Totuşi, iată ce i-a cerut înţeleptul rege Solomon lui Iehova într-o rugăciune: „Ascultă din ceruri, din locul stabil în care locuieşti“ (1 Regi 8:30, 39). Prin urmare, Biblia dezvăluie că Iehova Dumnezeu are un loc în care locuieşte. Solomon a numit acel loc „ceruri“. Dar la ce se referea el?

Biblia foloseşte uneori termenii „cer“ şi „ceruri“ cu referire la atmosfera din jurul pământului şi la restul universului fizic (Geneza 2:1, 4). Totuşi, de vreme ce Dumnezeu a creat toate lucrurile, înseamnă că locuinţa sa există dinaintea întemeierii universului material. Aşadar, Dumnezeu trebuie să existe într-un domeniu diferit ca natură de cel fizic. De aceea, când vorbeşte despre cer ca fiind locul în care locuieşte Iehova Dumnezeu, Biblia se referă la un domeniu spiritual şi nu la un loc anume din cerul fizic sau din spaţiul cosmic.

O viziune impresionantă

Prin intermediul unei viziuni pe care a primit-o apostolul Ioan, Biblia ne oferă o descriere fascinantă a locuinţei lui Iehova. În acea viziune, apostolul a văzut o uşă deschisă în ceruri, după care a auzit un glas spunându-i: „Urcă-te aici“ (Revelaţia 4:1).

În continuare, în viziunea lui Ioan apare Iehova Dumnezeu însuşi. Iată ce vede apostolul: „Un tron era la locul lui în cer . . . Şi cel ce stătea pe el semăna la înfăţişare cu o piatră de jasp şi cu o piatră preţioasă de culoare roşie, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu care semăna cu un smarald. . . . Din tron ieşeau fulgere, voci şi tunete . . . Înaintea tronului era un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului“ (Revelaţia 4:2–6).

Aceasta este o descriere sugestivă a frumuseţii pline de strălucire a lui Iehova şi a măreţiei lui inegalabile. Să remarcăm ce vede apostolul în jurul tronului lui Iehova. Curcubeul simbolizează seninătate şi pace. Fulgerele, vocile şi tunetele evidenţiază puterea lui Dumnezeu. Marea de sticlă ne trimite cu gândul la starea de aprobare a celor ce se află în prezenţa lui Dumnezeu.

Deşi este simbolică, viziunea lui Ioan dezvăluie multe despre locul în care locuieşte Dumnezeu. În cer, domneşte ordinea perfectă, nicidecum haosul.

Este Dumnezeu în acelaşi timp pretutindeni?

Întrucât are o locuinţă, Iehova nu poate fi în acelaşi timp pretutindeni. Atunci cum poate el să ştie tot ce se întâmplă în univers? (2 Cronici 6:39) Un mijloc folosit de el este spiritul sfânt, sau forţa sa activă. Psalmistul a scris: „Unde aş putea să mă duc dinaintea spiritului tău şi unde aş putea să fug departe de faţa ta? Dacă aş urca la cer, ai fi acolo, dacă mi-aş întinde patul în Şeol, iată că ai fi şi acolo“ (Psalmul 139:7–10).

Pentru a înţelege cum poate acţiona spiritul sfânt al lui Dumnezeu peste tot, să ne gândim la soare. El se află într-un anumit punct al universului, dar distribuie energie pe o suprafaţă întinsă a pământului. În mod asemănător, deşi Iehova Dumnezeu are un loc în care locuieşte, el poate să facă orice vrea, oriunde în univers. Iehova îşi poate folosi spiritul sfânt pentru a şti ce se întâmplă în orice moment şi în orice loc. De aceea, 2 Cronici 16:9 afirmă: „Ochii lui Iehova străbat tot pământul ca să-şi arate puterea pentru cei a căror inimă este întreagă faţă de el“.

În plus, Dumnezeu are o organizaţie formată din creaturi spirituale numite îngeri. Biblia lasă să se înţeleagă că aceste fiinţe sunt de ordinul sutelor de milioane, probabil chiar al miliardelor (Daniel 7:10). * Scripturile conţin numeroase episoade în care îngerii au venit pe pământ, au vorbit cu oamenii şi s-au întors la Dumnezeu cu un raport, acţionând astfel în calitate de reprezentanţi ai săi. De exemplu, în zilele lui Avraam, unii îngeri au fost trimişi să afle mai multe despre strigătul de plângere provocat de nelegiuirile din Sodoma şi Gomora. Dumnezeu a decis să distrugă acele oraşe, din câte se pare, după ce a primit raportul acelor îngeri (Geneza 18:20, 21, 33; 19:1, 13).

Aşadar, Biblia arată că nu este necesar ca Iehova Dumnezeu să se afle literalmente pretutindeni. Prin intermediul acţiunii spiritului său sfânt şi al forţelor sale îngereşti, el poate urmări tot ce se întâmplă în creaţia sa.

Într-adevăr, Biblia ne ajută să-l cunoaştem mai bine pe Creator. Ea ne învaţă că Dumnezeu locuieşte într-un loc stabil numit cer, un domeniu spiritual diferit de cerurile fizice. Alături de el se află miriade de creaturi spirituale puternice. Locuinţa sa se distinge prin serenitate, putere şi puritate. Scripturile ne asigură că, la timpul fixat de Dumnezeu, omenirea se va bucura pe pământ de condiţii paşnice asemănătoare celor existente în ceruri (Matei 6:10).

[Notă de subsol]

^ par. 13 Revelaţia 5:11 menţionează că în jurul tronului lui Dumnezeu sunt „miriade de miriade“ de îngeri. Termenul grecesc folosit în original pentru „miriadă“ însemna 10 000. O miriadă înmulţit cu o miriadă (10 000 x 10 000) este egal cu 100 000 000. Însă în verset se foloseşte expresia „miriade de miriade“, ceea ce indică existenţa a miliarde de creaturi spirituale.

V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?

● Este Dumnezeu pretutindeni? (1 Regi 8:30, 39)

● Cât de amplă este acţiunea spiritului lui Dumnezeu? (Psalmul 139:7–10)

[Text generic pe pagina 29]

Soarele se află într-un anumit punct al universului, dar energia sa poate fi simţită la mare distanţă. În mod asemănător, deşi Dumnezeu are un loc în care locuieşte, acţiunea spiritului său sfânt poate fi simţită oriunde doreşte el