Salt la conţinut

Salt la cuprins

LECȚIA 46

De ce să-ți dedici viața lui Iehova și să te botezi?

De ce să-ți dedici viața lui Iehova și să te botezi?

Dedicarea este o promisiune pe care i-o faci lui Iehova într-o rugăciune specială. Îi promiți că îi vei aduce închinare doar lui și că vei pune voința sa pe primul plan în viață. (Psalmul 40:8) Pasul următor este botezul. Prin botez le arăți altora că ți-ai dedicat viața lui Iehova. Dedicarea este cea mai importantă decizie din viață. Ce te-ar putea îndemna să iei o decizie atât de importantă, care îți va schimba viața?

1. Ce motivație avem când ne dedicăm lui Iehova?

Dedicarea noastră are la bază iubirea. (1 Ioan 4:10, 19) Biblia ne îndeamnă: „Să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta”. (Marcu 12:30) Arătăm că îl iubim pe Dumnezeu nu doar prin ceea ce spunem, ci și prin ceea ce facem. Așa cum iubirea adevărată îi va determina pe un bărbat și pe o femeie să se căsătorească, tot așa iubirea noastră față de Iehova ne va îndemna să ne dedicăm lui și să ne botezăm.

2. Ce binecuvântări le rezervă Iehova Martorilor săi botezați?

Când te botezi, devii membru al familiei fericite a lui Iehova. Vei simți apoi iubirea lui Iehova față de tine în multe feluri, iar astfel te vei apropia și mai mult de el. (Citiți Maleahi 3:16-18.) Pe lângă faptul că îl vei avea pe Iehova drept Tată, vei avea și o familie spirituală de frați și surori din întreaga lume, care îl iubesc atât pe el, cât și pe tine. (Citiți Marcu 10:29, 30.) Firește, înainte de a te boteza, trebuie să faci unii pași: trebuie să înveți despre Iehova, să-l iubești și să manifești credință în Fiul său. În cele din urmă, trebuie să-ți dedici viața lui Iehova. Dacă vei parcurge acești pași și te vei boteza, vei avea perspectiva de a te bucura pentru totdeauna de viață. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Botezul . . . vă salvează acum și pe voi”. (1 Petru 3:21)

APROFUNDEAZĂ

Vei înțelege de ce este important să-ți dedici viața lui Iehova și să te botezi.

3. Cu toții trebuie să alegem cui îi vom sluji

În Israelul antic, unii credeau că puteau să i se închine atât lui Iehova, cât și dumnezeului fals Baal. Însă Iehova l-a trimis pe profetul său Ilie pentru a corecta această concepție greșită. Citiți 1 Regi 18:21 și apoi discutați:

  • Ce alegere au trebuit să facă israeliții?

Și noi trebuie să alegem cui îi vom sluji. Citiți Luca 16:13 și apoi discutați:

  • De ce nu putem să-i aducem închinare atât lui Iehova, cât și altui dumnezeu, fie el persoană, lucru sau altceva?

  • Cum îi putem dovedi lui Iehova că alegem să ne închinăm doar lui?

4. Meditează la iubirea lui Iehova față de tine

Iehova ne-a oferit multe daruri prețioase. Noi ce i-am putea oferi? Vizionați MATERIALUL VIDEO.

În ce moduri ți-a arătat Iehova iubire? Citiți Psalmul 104:14, 15 și 1 Ioan 4:9, 10 și apoi discutați:

  • Ce daruri de la Iehova prețuiești în mod deosebit?

  • Ce simți față de el datorită acestor daruri?

Când primim un cadou care ne place foarte mult, vrem să-i arătăm recunoștință celui ce ni l-a dăruit. Citiți Deuteronomul 16:17 și apoi discutați:

  • Când te gândești la tot ce a făcut Iehova pentru tine, ce te simți îndemnat să-i dăruiești?

5. Dedicarea aduce multe binecuvântări

Mulți oameni cred că faima, o carieră de succes sau banii îi vor face fericiți. Dar este adevărat acest lucru? Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:

  • Deși iubea fotbalul, de ce a renunțat acest fotbalist la cariera sa sportivă?

  • El a decis să-și dedice viața nu fotbalului, ci lui Iehova. Crezi că a luat o decizie înțeleaptă? De ce?

Înainte de a deveni creștin, apostolul Pavel urmărise o carieră de succes. El studiase dreptul iudaic cu un renumit învățător, dar a renunțat la toate acestea pentru a deveni creștin. A avut Pavel vreun regret? Citiți Filipeni 3:8 și apoi discutați:

  • De ce a considerat Pavel ceea ce făcuse înainte de a deveni creștin drept „gunoaie”?

  • Ce a câștigat el în schimb?

  • Cum ți se pare o viață axată pe serviciul adus lui Iehova în comparație cu orice alt mod de viață pe care l-ai putea avea?

Când a devenit creștin, Pavel a câștigat mult mai mult decât ce lăsase în urmă

UNII OAMENI SPUN: „N-are niciun sens să-ți dedici viața lui Dumnezeu”.

  • De ce crezi că merită să-ți dedici viața lui Iehova?

REZUMAT

Iubirea ne îndeamnă să ne dedicăm viața lui Iehova și să ne botezăm.

Recapitulare

  • De ce merită Iehova să-l iubim și să-i aducem închinare din toată inima?

  • Cum îi răsplătește Iehova pe Martorii săi botezați?

  • Dorești să i te dedici lui Iehova?

Obiectiv

CERCETEAZĂ

Vei vedea de ce au ales un muzician și un sportiv să-și dedice viața lui Iehova.

Tinerii se întreabă – Ce voi face în viață? – Privind în urmă (6:54)

Vei afla și alte motive pentru care merită să-ți dedici viața lui Iehova.

„De ce să te dedici lui Iehova?” (Turnul de veghe, 15 ianuarie 2010)

În acest videoclip muzical, vei vedea bucuria celor ce și-au dedicat viața lui Iehova.

Viața mea-ți voi da! (4:30)

În relatarea intitulată „Ani de zile m-am întrebat: «De ce existăm?»”, vei observa ce a determinat-o pe o femeie să-și examineze prioritățile.

„Biblia schimbă viața oamenilor” (Turnul de veghe, 1 noiembrie 2012)