Salt la conţinut

Salt la cuprins

LECȚIA 39

Punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la sânge

Punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la sânge

Sângele este esențial vieții. Fără el, niciunul dintre noi nu ar putea trăi. Fiind Creatorul nostru, Dumnezeu are dreptul de a ne spune cum să folosim sângele. Ce a spus Dumnezeu despre sânge? Poate fi acesta consumat sau transfuzat? Cum putem lua decizii bune în această privință?

1. Care este punctul de vedere al lui Iehova cu privire la sânge?

Iehova le-a spus închinătorilor săi din timpurile biblice: „Viața oricărei ființe este sângele ei”. (Leviticul 17:14) În ochii lui Iehova, sângele reprezintă viața. Întrucât viața este un dar sfânt, sau sacru, din partea lui Dumnezeu, și sângele este sacru.

2. Ce mod de folosire a sângelui interzice Dumnezeu?

Iehova le-a poruncit închinătorilor săi precreștini să nu mănânce sânge. (Citiți Geneza 9:4 și Leviticul 17:10.) Mai târziu, el le-a dat această poruncă și creștinilor, când corpul de guvernare din secolul I le-a spus ‘să se abțină de la sânge’. (Citiți Faptele 15:28, 29.)

Ce înseamnă a ne abține de la sânge? Dacă un medic ți-ar spune să te abții de la alcool, nu l-ai bea, nu-i așa? Dar ai consuma alimente care conțin alcool sau ți l-ai injecta în vene? Firește că nu! În mod asemănător, porunca lui Dumnezeu de a ne abține de la sânge ne ajută să înțelegem că nu trebuie să consumăm nici sânge și nici carne care nu a fost scursă de sânge. De asemenea, nu trebuie să consumăm nici alimente în care a fost adăugat sânge.

Dar ce se poate spune despre folosirea sângelui în scopuri medicale? Unele proceduri medicale reprezintă o încălcare clară a legii lui Dumnezeu. Între acestea se numără transfuzia cu sânge integral sau cu oricare dintre cele patru componente principale ale sângelui: globulele roșii, globulele albe, trombocitele și plasma. În privința altor proceduri medicale însă, nu se poate spune în mod clar că reprezintă o încălcare a legii lui Dumnezeu. De exemplu, unele proceduri implică folosirea unor fracțiuni dintr-un component principal al sângelui. Altele implică folosirea propriului sânge. Când evaluăm aceste opțiuni, fiecare trebuie să ia o decizie personală. a (Galateni 6:5)

APROFUNDEAZĂ

Vei vedea cum poți lua decizii bune când e vorba de tratamente medicale ce implică folosirea sângelui.

3. Când alegi un tratament medical, ia decizii care îl bucură pe Iehova

Cum poți lua decizii care să fie în armonie cu punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la sânge? Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați importanța parcurgerii următorilor pași:

  • Roagă-te pentru înțelepciune. (Iacov 1:5)

  • Identifică principiile biblice implicate și gândește-te cum să le aplici. (Proverbele 13:16)

  • Informează-te cu privire la opțiunile terapeutice disponibile în zona în care locuiești.

  • Identifică opțiunile care sunt inacceptabile pentru tine.

  • Asigură-te că, în urma deciziei luate, vei rămâne cu conștiința curată. (Faptele 24:16) b

  • Nu uita că nimeni – nici măcar partenerul conjugal, un bătrân sau persoana cu care studiezi Biblia – nu trebuie să-ți spună ce decizie să iei în chestiuni legate de conștiință. (Romani 14:12)

  • Scrie ce decizie ai luat.

4. Martorii lui Iehova caută îngrijire medicală de calitate

Putem respecta legea lui Dumnezeu privitoare la sânge și în același timp să primim îngrijire medicală de calitate fără sânge. Vizionați MATERIALUL VIDEO.

Citiți Tit 3:2 și apoi discutați:

  • De ce trebuie să avem un spirit blând și să cooperăm cu personalul medical?

Inacceptabil

Decizie personală

A. Plasmă

Fracțiuni din plasmă

B. Globule albe

Fracțiuni din globule albe

C. Trombocite

Fracțiuni din trombocite

D. Globule roșii

Fracțiuni din globule roșii

 5. Decizii asupra fracțiunilor sanguine

Sângele este alcătuit din patru componente principale: globulele roșii, globulele albe, trombocitele și plasma. Aceste componente conțin elemente mai mici, numite fracțiuni sanguine. c Unele dintre aceste fracțiuni intră în compoziția unor medicamente care luptă împotriva bolilor sau contribuie la oprirea sângerării.

Când este vorba de tratamente medicale ce presupun folosirea fracțiunilor sanguine, fiecare creștin trebuie să decidă personal pe baza conștiinței sale instruite cu ajutorul Bibliei. Unii creștini aleg să refuze tratamente sau proceduri medicale ce implică folosirea fracțiunilor sanguine. Altora însă conștiința le permite să accepte fracțiuni de sânge.

Înainte de a lua o anumită decizie, analizează următoarea întrebare:

  • Cum i-aș explica unui medic de ce refuz sau accept anumite fracțiuni sanguine?

UNII TE-AR PUTEA ÎNTREBA: „De ce e greșit să accepți transfuzii de sânge?”.

  • Tu ce părere ai?

REZUMAT

Iehova vrea să evităm folosirea greșită a sângelui.

Recapitulare

  • De ce în ochii lui Iehova sângele este sacru?

  • De unde știm că porunca lui Dumnezeu de a ne abține de la sânge este valabilă și în cazul transfuziilor de sânge?

  • Cum poți lua decizii bune când ai de ales un tratament medical ce implică folosirea sângelui?

Obiectiv

CERCETEAZĂ

De ce factori ar trebui să ții cont când iei decizii privitoare la proceduri medicale ce implică folosirea propriului sânge?

„Întrebări de la cititori” (Turnul de veghe, 15 octombrie 2000)

De ce anume trebuie să ții cont când decizi dacă accepți sau nu fracțiuni minore de sânge?

„Întrebări de la cititori” (Turnul de veghe, 15 iunie 2004)

Ce anume l-a ajutat pe un medic să-și însușească punctul de vedere al lui Iehova cu privire la sânge?

„Mi-am însușit punctul de vedere divin referitor la sânge” (Treziți-vă!, 8 decembrie 2003)

Vei afla ce ajutor primesc frații și surorile din partea bătrânilor care slujesc în cadrul comitetelor de legătură cu spitalele.

Iehova îi susține pe cei bolnavi

a Vezi lecția 35, „Cum să luăm decizii bune”.

b Vezi  punctul 5 al acestei lecții, „Decizii asupra fracțiunilor sanguine”, și „Note explicative”, punctul 3, „Proceduri medicale ce implică folosirea sângelui”.

c Unii medici consideră că și cele patru componente primare sunt fracțiuni. De aceea, ar putea fi necesar să le explici decizia ta de a nu accepta transfuzii cu sânge integral sau cu una dintre cele patru componente principale (globulele roșii, globulele albe, trombocitele și plasma).