Salt la conţinut

De ce Martorii lui Iehova nu sărbătoresc zilele de naștere?

De ce Martorii lui Iehova nu sărbătoresc zilele de naștere?

 Martorii lui Iehova nu sărbătoresc zilele de naștere deoarece consideră că astfel de sărbători nu îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Deși nu interzice în mod explicit sărbătorirea zilei de naștere, Biblia ne ajută să înțelegem câteva aspecte esențiale legate de aceste evenimente, precum și punctul de vedere al lui Dumnezeu privitor la ele. Să analizăm patru aspecte și principiile biblice aferente.

  1.   Sărbătorirea zilei de naștere are rădăcini păgâne. Potrivit lucrării Funk & Wagnalls Standard Dictionary of Folklore, Mythology, and Legend, sărbătorirea zilei de naștere își are originea în credința conform căreia „spiritele și forțele rele l-ar putea ataca pe sărbătorit” cu ocazia zilei sale de naștere, dar „prezența prietenilor și urările de bine pot ocroti sărbătoritul”. În cartea The Lore of Birthdays se spune că, în vremurile antice, ținerea evidenței zilelor de naștere era importantă pentru „întocmirea unui horoscop” bazat pe „știința mistică a astrologiei”. Cartea mai preciza că, „potrivit folclorului, lumânările aprinse cu ocazia zilei de naștere aveau puteri magice în împlinirea dorințelor”.

     Biblia însă condamnă magia, divinația, spiritismul sau „lucrurile asemănătoare acestora” (Deuteronomul 18:14; Galateni 5:19-21). De fapt, un motiv pentru care Dumnezeu a condamnat anticul oraș Babilon a fost acela că locuitorii lui practicau astrologia, o formă de divinație (Isaia 47:11-15). Martorii lui Iehova nu sunt preocupați de originile fiecărui obicei. Totuși, când Scripturile oferă îndrumări clare, noi nu le ignorăm.

  2.   Primii creștini nu au sărbătorit zilele de naștere. Conform lucrării The World Book Encyclopedia, „ei considerau aniversarea zilei de naștere un obicei păgân”. Biblia arată că apostolii și cei care au fost învățați direct de Isus au stabilit un model pe care toți creștinii trebuie să-l urmeze (2 Tesaloniceni 3:6).

  3.   Singura comemorare pe care creștinii trebuie să o țină este legată nu de ziua nașterii, ci de ziua morții, cea a lui Isus (Luca 22:17-20). Acest lucru nu ne surprinde întrucât Biblia spune că „mai mult face . . . ziua morții decât ziua nașterii” (Eclesiastul 7:1). La sfârșitul vieții sale pământești, Isus și-a făcut un nume bun la Dumnezeu, ziua morții sale devenind astfel mai importantă decât ziua nașterii (Evrei 1:4).

  4.   Biblia nu face nicio referire la vreun slujitor al lui Dumnezeu care să-și fi aniversat ziua de naștere. Nu e nicidecum o scăpare, deoarece în paginile ei sunt consemnate două aniversări ale zilei de naștere, sărbătoriții nefiind slujitori ai lui Dumnezeu. Ambele evenimente sunt prezentate într-o lumină negativă (Geneza 40:20-22; Marcu 6:21-29).

Simt copiii ai căror părinți sunt Martori că le lipsește ceva dacă nu aniversează zile de naștere?

 Ca orice buni părinți, Martorii își exprimă iubirea față de copiii lor pe tot parcursul anului, inclusiv dându-le cadouri și organizând petreceri plăcute. Ei încearcă să urmeze exemplul perfect al lui Dumnezeu, care le oferă lucruri bune copiilor lui fără să aștepte ocazii speciale (Matei 7:11). Copiii ai căror părinți sunt Martori nu simt că le-ar lipsi ceva, așa cum reiese din comentariile de mai jos.

  •   „E mult mai distractiv să primești un cadou când nu te aștepți.” (Tammy, 12 ani)

  •   „Chiar dacă nu primesc cadouri de ziua mea, părinții îmi cumpără cadouri cu alte ocazii. Îmi place pentru că așa îmi fac surprize.” (Gregory, 11 ani)

  •   „Credeți că zece minute, câteva prăjiturele și un cântecel înseamnă petrecere? Trebuie să veniți la mine acasă ca să vedeți cum arată o petrecere adevărată!” (Eric, 6 ani)