Sărbătoarea Turtelor Nedospite, care este numită Paște: În realitate, Paștele (celebrat în 14 nisan) și Sărbătoarea Turtelor Nedospite (care dura din 15 până în 21 nisan) erau două sărbători diferite. (Le 23:5, 6; Nu 28:16, 17; vezi Ap. B15) Însă, pe timpul lui Isus, Paștele ajunsese atât de strâns legat de Sărbătoarea Turtelor Nedospite, încât toate cele opt zile, inclusiv 14 nisan, erau considerate o singură sărbătoare. Josephus spune: „Celebrăm timp de opt zile sărbătoarea denumită a Azimelor [Sărbătoarea Turtelor Nedospite]”. (Antichități iudaice, II, XV, 1) Evenimentele prezentate în Lu 22:1-6 au avut loc în 12 nisan 33 e.n. (Vezi Ap. B12.)

Iscariot: Este posibil ca acest termen să însemne „bărbat din Cheriot”. Tatăl lui Iuda, Simon, este și el numit „Iscariot”. (Ioa 6:71) În opinia multor erudiți, termenul arată că Simon și Iuda erau din Cheriot-Hețron, un oraș din Iudeea. (Ios 15:25) Dacă așa au stat lucrurile, Iuda a fost singurul dintre cei 12 apostoli ce provenea din Iudeea, restul fiind din Galileea.

Iscariot: Vezi nota de studiu de la Mt 10:4.

comandanții gărzilor de la templu: Aici, în textul grecesc apare doar un cuvânt, care înseamnă literalmente „comandanți”. Însă în Lu 22:52 apare și expresia „gărzilor de la templu”, precizându-se astfel despre ce fel de comandanți era vorba. Prin urmare, expresia a fost adăugată și aici pentru clarificare. Doar Luca îi menționează pe acești oficiali. (Fa 4:1; 5:24, 26) Este posibil ca ei să fi fost incluși în discuția cu Iuda pentru ca arestarea lui Isus, care se punea la cale, să pară legală.

arginți: Lit. „argint”, adică argintul folosit ca valoare monetară. Potrivit cu Mt 26:15, suma era de „30 de arginți”. Matei este singurul dintre scriitorii evangheliilor care menționează suma pentru care a fost trădat Isus. Este posibil să fi fost 30 de sicli de argint făcuți în Tir. Din câte se pare, această sumă arată disprețul preoților principali față de Isus, întrucât, potrivit Legii, acesta era prețul unui sclav. (Ex 21:32) În mod asemănător, când profetul Zaharia le-a cerut israeliților infideli plata pentru lucrarea de profet pe care o desfășura în mijlocul poporului, ei i-au cântărit „30 de arginți”, ceea ce sugerează că, în ochii lor, el nu valora mai mult decât un sclav. (Za 11:12, 13)

Sărbătoarea Turtelor Nedospite, care este numită Paște: În realitate, Paștele (celebrat în 14 nisan) și Sărbătoarea Turtelor Nedospite (care dura din 15 până în 21 nisan) erau două sărbători diferite. (Le 23:5, 6; Nu 28:16, 17; vezi Ap. B15) Însă, pe timpul lui Isus, Paștele ajunsese atât de strâns legat de Sărbătoarea Turtelor Nedospite, încât toate cele opt zile, inclusiv 14 nisan, erau considerate o singură sărbătoare. Josephus spune: „Celebrăm timp de opt zile sărbătoarea denumită a Azimelor [Sărbătoarea Turtelor Nedospite]”. (Antichități iudaice, II, XV, 1) Evenimentele prezentate în Lu 22:1-6 au avut loc în 12 nisan 33 e.n. (Vezi Ap. B12.)

Apoi a sosit ziua Turtelor Nedospite: Așa cum arată nota de studiu de la Lu 22:1, Paștele (14 nisan) ajunsese pe timpul lui Isus atât de strâns legat de Sărbătoarea Turtelor Nedospite (15-21 nisan), încât toate cele opt zile, inclusiv 14 nisan, erau numite uneori „Sărbătoarea Turtelor Nedospite”. (Vezi Ap. B15.) Ziua menționată în acest verset este 14 nisan, întrucât se spune că era ziua când trebuia oferită jertfa pascală. (Ex 12:6, 15, 17, 18; Le 23:5; De 16:1-7) Pregătirile pentru Paște, despre care vorbesc versetele 7-13, s-au făcut, din câte se pare, în după-amiaza zilei de 13 nisan. Paștele a fost celebrat după apusul soarelui, când începea ziua de 14 nisan. (Vezi Ap. B12.)

când a sosit ora: Adică la lăsarea serii, care marca începutul zilei de 14 nisan. (Vezi Ap. A7 și B12.)

după ce i s-a dat un pahar: Este vorba despre unul dintre paharele cu vin care se foloseau pe vremea lui Isus cu ocazia celebrării Paștelui. (Lu 22:15) Biblia nu spune că s-a folosit vin când s-a ținut Paștele în Egipt și nici că Iehova a poruncit să fie folosit vin în timpul sărbătorii. Prin urmare, obiceiul de a se trece pahare cu vin de la un participant la altul cu ocazia Paștelui a fost, fără îndoială, introdus mai târziu. Isus nu a condamnat folosirea vinului la masa de Paște, ci, după ce i-a adus mulțumiri lui Dumnezeu, a băut vin împreună cu apostolii. Puțin mai târziu, când a instituit Cina Domnului, el le-a dat apostolilor un pahar cu vin. (Lu 22:20)

a luat o pâine . . . a frânt-o: În Orientul Apropiat, pâinile erau de obicei subțiri și, dacă nu aveau plămădeală, erau fărâmicioase. Gestul lui Isus de a frânge pâinea nu avea nicio semnificație spirituală; acesta era modul obișnuit de a rupe acel tip de pâine. (Vezi nota de studiu de la Mt 14:19.)

reprezintă: În acest verset, termenul grecesc estín (însemnând literalmente „este”) are sensul de „înseamnă”, „reprezintă”, „simbolizează”, „semnifică”. Pentru apostoli, acest sens era clar, având în vedere că, în acea ocazie, corpul perfect al lui Isus era chiar în fața lor și, la fel, pâinea nedospită pe care urmau să o mănânce. Prin urmare, pâinea nu putea fi corpul literal al lui Isus. Este demn de remarcat că același termen grecesc apare și în Mt 12:7, unde, în multe traduceri ale Bibliei, este redat prin „înseamnă”.

a luat o pâine . . . a frânt-o: Vezi nota de studiu de la Mt 26:26.

reprezintă: Vezi nota de studiu de la Mt 26:26.

cina: Desigur, este vorba despre masa de Paște pe care Isus a luat-o cu discipolii săi înainte să instituie Cina Domnului. Așadar, Isus a celebrat Paștele potrivit obiceiului vremii. El nu a schimbat nimic în ceremonia de Paște, nici nu a întrerupt-o pentru a introduce ceva nou. Astfel, el a respectat Legea ca orice evreu din naștere. Totuși, după ce Paștele a fost sărbătorit în conformitate cu Legea mozaică, Isus a putut institui o nouă cină, care să comemoreze moartea pe care urma să o sufere în aceeași zi de Paște.

noul legământ, ce va fi validat de sângele meu: Luca este singurul evanghelist care menționează că Isus a vorbit cu această ocazie despre „noul legământ”, făcând referire la Ier 31:31. Noul legământ, dintre Iehova și creștinii unși, a devenit valid pe baza jertfei lui Isus. (Ev 8:10) Aici, Isus folosește termenii „legământ” și „sânge” în același mod în care i-a folosit Moise când a acționat ca mediator cu ocazia încheierii legământului Legii cu Israelul la muntele Sinai. (Ex 24:8; Ev 9:19-21) Așa cum sângele taurilor și al țapilor a validat legământul Legii dintre Dumnezeu și națiunea Israel, tot așa sângele lui Isus a validat noul legământ pe care Iehova avea să-l încheie cu Israelul spiritual. Acest legământ a intrat în vigoare pentru Israelul spiritual la Penticosta din anul 33 e.n. (Ev 9:14, 15)

. . . vărsat în folosul vostru: Pasajul care începe la mijlocul versetului 19 („care urmează să fie dat . . .”) și se încheie la finalul versetului 20 nu figurează în unele manuscrise, dar apare în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Pentru mai multe informații cu privire la modul în care sunt folosite manuscrisele antice pentru stabilirea textului original, vezi Ap. A3.)

Dar iată că trădătorul meu este cu mine: Fără îndoială, lucrurile menționate în versetele 21-23 nu urmează în ordine strict cronologică după cele relatate anterior. Comparând Mt 26:20-29 și Mr 14:17-25 cu Ioa 13:21-30, înțelegem că Iuda a plecat înainte ca Isus să instituie Cina Domnului. Evident, Iuda nu mai era prezent când Isus i-a lăudat pe apostoli pentru că ‘au rămas alături de el în încercările sale’. Aceste cuvinte nu se aplicau în cazul lui Iuda. În plus, el nu putea fi inclus în ‘legământul pentru un regat’. (Lu 22:28-30)

se duce: Potrivit unor bibliști, acesta este un eufemism pentru „se duce la moarte”.

Binefăcători: Termenul grecesc euergétēs (lit. „persoană care face bine [altora]”) era deseori folosit ca titlu onorific acordat prinților și oamenilor de seamă, mai ales celor care realizau ceva valoros în folosul comunității. Cei ‘aflați în frunte’ printre continuatorii lui Cristos nu trebuiau să se considere „Binefăcători”, cărora colaboratorii în credință le-ar fi fost îndatorați în vreun fel. Ei trebuiau să fie diferiți de conducătorii acestei lumi. (Lu 22:26)

cel aflat în frunte: Verbul grecesc hēgéomai, folosit aici, apare și în Ev 13:7, 17, 24, unde descrie activitatea supraveghetorilor din congregația creștină.

slujește: Sau „servește”. Aici apare verbul grecesc diakonéō, care este înrudit cu substantivul diákonos (slujitor, servitor). Acesta face referire la o persoană care le slujește mereu altora cu umilință. Termenul este folosit cu privire la Cristos (Ro 15:8), la slujitorii lui Cristos, atât bărbați, cât și femei (Ro 16:1; 1Co 3:5-7; Col 1:23), la slujitorii auxiliari (Flp 1:1; 1Ti 3:8), precum și la servitorii dintr-o casă (Ioa 2:5, 9) și la autoritățile laice (Ro 13:4).

slujește: Sau „servește”. Aici apare verbul grecesc diakonéō, care este înrudit cu substantivul diákonos (slujitor, servitor). Acesta face referire la o persoană care le slujește mereu altora cu umilință. Termenul este folosit cu privire la Cristos (Ro 15:8), la slujitorii lui Cristos, atât bărbați, cât și femei (Ro 16:1; 1Co 3:5-7; Col 1:23), la slujitorii auxiliari (Flp 1:1; 1Ti 3:8), precum și la servitorii dintr-o casă (Ioa 2:5, 9) și la autoritățile laice (Ro 13:4).

servește: Sau „slujește”. Verbul grecesc diakonéō apare de două ori în acest verset. (Vezi nota de studiu de la Lu 22:26.)

Eu închei un legământ cu voi . . . pentru un regat: Verbul grecesc diatíthemai, redat aici prin „închei un legământ”, este înrudit cu substantivul diathḗkē (legământ). În Fa 3:25 și în Ev 8:10 și 10:16, în limba greacă, verbul și substantivul apar împreună în expresia tradusă prin „a face [sau a încheia] un legământ”. În acest verset, Isus face referire la două legăminte: unul între el și Tatăl său, iar altul între el și continuatorii săi unși, care vor domni împreună cu el în Regat.

să mâncați și să beți la masa mea: A mânca la masă cu cineva era semnul unei relații de prietenie și de pace. Prin urmare, cel care avea privilegiul de a mânca cu regularitate la masa unui rege era deosebit de onorat și se bucura de legături foarte strânse cu regele. (1Re 2:7) O astfel de relație le-a promis Isus aici discipolilor săi fideli. (Lu 22:28-30; vezi și Lu 13:29; Re 19:9)

lopata de vânturat: Cu o astfel de unealtă, care era făcută, probabil, din lemn, se aruncau în aer cerealele pentru ca vântul să împrăștie paiele și pleava.

ca să vă cearnă ca pe grâu: În timpurile biblice, după ce era treierat și vânturat, grâul era cernut, adică scuturat cu putere și trecut printr-o sită. Prin cernere, grâul era separat de paie și de pleavă. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:12.) Încercările prin care avea să treacă Isus urmau să constituie o încercare și pentru discipolii săi. Isus a comparat-o cu cernerea grâului.

te vei întoarce: Sau „vei veni înapoi”, „vei reveni”. Se pare că Isus se referă la revenirea, sau restabilirea, lui Petru în urma căderii sale, datorate, pe de o parte, încrederii exagerate în forțele proprii și, pe de altă parte, fricii de oameni. (Compară cu Pr 29:25.)

înainte de revărsatul zorilor: Lit. „la cântatul cocoșului”. „Cântatul cocoșului” era denumirea celei de-a treia străji a nopții, potrivit sistemului greco-roman. Ea dura de la miezul nopții până la aproximativ 3 dimineața. (Vezi notele de studiu anterioare de la acest verset.) Probabil că în timpul acestei străji Petru, după ce l-a renegat pe Isus, a auzit cum ‘a cântat cocoșul’. (Mr 14:72) Cântatul cocoșului a fost și încă este un reper temporal obișnuit în țările aflate la est de Marea Mediterană. (Vezi notele de studiu de la Mt 26:34; Mr 14:30, 72.)

cocoșul: Toate cele patru evanghelii menționează că urma să cânte un cocoș, dar numai relatarea lui Marcu precizează că avea să cânte de două ori. (Mt 26:34, 74, 75; Mr 14:30, 72; Lu 22:60, 61; Ioa 13:38; 18:27) Mișna arată că, în zilele lui Isus, în Ierusalim se creșteau cocoși, ceea ce confirmă veridicitatea relatării biblice. Cântecul cocoșului s-a auzit, probabil, dimineața foarte devreme. (Vezi nota de studiu de la Mr 13:35.)

Continuați să vă rugați: Din câte se pare, acest îndemn, care este menționat doar de Luca, le-a fost adresat celor 11 apostoli fideli. (Compară cu relatarea paralelă din Mt 26:36, 37.) Un îndemn similar este consemnat în Lu 22:46, precum și în relatările paralele din Mt 26:41 și Mr 14:38. Acest al doilea îndemn le-a fost adresat doar celor trei discipoli care l-au însoțit pe Isus când a mers să se roage în grădină. (Mt 26:37-39; Mr 14:33-35) Faptul că Luca menționează ambele îndemnuri (Lu 22:40, 46) este o dovadă că evanghelia sa pune un accent deosebit pe rugăciune. Alte ocazii în care doar Luca menționează rugăciunea sau spune că Isus se ruga sunt prezentate în Lu 3:21; 5:16; 6:12; 9:18, 28; 11:1; 23:46.

Îndepărtează de la mine paharul acesta: În Biblie, cuvântul „pahar” este folosit deseori cu sens figurat, reprezentând voința lui Iehova cu privire la o persoană, sau partea pe care el o rezervă cuiva. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:22.) Fără îndoială, Isus a fost foarte îngrijorat că moartea sa ca urmare a acuzației de blasfemie și de sedițiune ar fi putut aduce oprobriu asupra lui Dumnezeu și, de aceea, s-a rugat ca acest „pahar” să fie îndepărtat de la el.

îndepărtează de la mine paharul acesta: Vezi nota de studiu de la Mr 14:36.

un înger: Dintre cei patru evangheliști, numai Luca menționează că un înger a apărut din cer și l-a întărit pe Isus.

sudoarea i s-a făcut ca niște picături de sânge: Aici, Luca a folosit o comparație probabil pentru a arăta că transpirația lui Isus avea aspectul unor picături de sânge sau picura ca sângele dintr-o rană. Însă unii consideră că este posibil ca lui Isus chiar să-i fi ieșit sânge prin piele și să se fi amestecat cu transpirația, fenomen observat în unele cazuri de stres psihic extrem. Când are loc un fenomen numit diapedeză, sângele sau componentele sanguine migrează prin pereții intacți ai vaselor de sânge. În cadrul unui alt fenomen, numit hematidroză, corpul elimină o sudoare colorată cu pigmenți sanguini sau cu sânge ori un alt lichid amestecat cu sânge, astfel că se poate spune că persoana „transpiră sânge”. Bineînțeles, acestea sunt doar explicații posibile cu privire la ceea ce i s-a întâmplat lui Isus.

. . . care cădeau pe pământ: Versetele 43, 44 apar în unele manuscrise antice, dar lipsesc în altele. Totuși, ele se găsesc în majoritatea traducerilor Bibliei.

Unul dintre ei: Relatarea paralelă din Ioa 18:10 arată că Simon Petru a fost cel care l-a lovit pe sclavul marelui preot și că sclavul se numea Malcus. (Vezi nota de studiu de la Ioa 18:10.)

l-a lovit pe sclavul marelui preot: Vezi nota de studiu de la Ioa 18:10.

l-a vindecat: Dintre cei patru evangheliști, numai Luca menționează că Isus l-a vindecat pe sclavul marelui preot. (Mt 26:51; Mr 14:47; Ioa 18:10)

ceasul: Termenul grecesc hṓra este folosit aici în sens figurat, cu referire la o perioadă de timp relativ scurtă.

al autorității întunericului: Sau „al puterii întunericului”, adică al puterii celor care sunt în întuneric spiritual. (Compară cu Col 1:13.) În Fa 26:18, întunericul este menționat împreună cu „autoritatea lui Satan”. Satan și-a exercitat autoritatea determinându-i pe reprezentanții săi umani să îndeplinească lucrările întunericului care au dus la execuția lui Isus. De exemplu, în Lu 22:3 se spune că „Satan a intrat în Iuda, cel numit Iscariot”, după care acesta l-a trădat pe Isus. (Ge 3:15; Ioa 13:27-30)

cocoșul a cântat: Toate cele patru evanghelii conțin această informație, dar numai relatarea lui Marcu menționează că cocoșul a cântat a doua oară. (Mt 26:34, 74, 75; Mr 14:30; Lu 22:34, 60, 61; Ioa 13:38; 18:27) Mișna arată că, în zilele lui Isus, în Ierusalim se creșteau cocoși, ceea ce confirmă veridicitatea relatării biblice. Cântecul cocoșului s-a auzit, probabil, la un moment dat înainte de revărsatul zorilor. (Vezi nota de studiu de la Mr 13:35.)

a cântat cocoșul: Vezi nota de studiu de la Mr 14:72.

Profețește-ne . . . Cine te-a lovit?: Aici „a profeți” nu înseamnă a prezice viitorul, ci a identifica pe cineva (în acest caz, persoana care îl lovise pe Isus) prin revelație divină. Relatările paralele din Mr 14:65 și Lu 22:64 arată că persecutorii lui Isus îi acoperiseră fața, ceea ce, fără îndoială, explică de ce i-au cerut ei în mod batjocoritor să-l identifice pe cel care îl lovise.

Profețește!: Aici, „a profeți” nu înseamnă a prezice viitorul, ci a identifica pe cineva prin revelație divină. Contextul arată că persecutorii lui Isus îi acoperiseră fața. Astfel, ei l-au provocat pe Isus, care era legat la ochi, să-l identifice pe cel care îl lovea. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:68.)

Curții Supreme: Sau Sanhedrinului, instanța judecătorească din Ierusalim alcătuită din marele preot și 70 de bătrâni și scribi. Evreii considerau hotărârile sale definitive și irevocabile. (Vezi Glosarul, „Sanhedrin”.)

adunarea bătrânilor: Sau „sfatul (corpul) bătrânilor”. Termenul grecesc presbytérion, din acest verset, este înrudit cu termenul presbýteros (lit. „bărbat în vârstă”), care este folosit în Biblie îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. Deși uneori presbýteros este folosit și cu privire la bărbații vârstnici (așa cum este cazul în Lu 15:25 și în Fa 2:17), el nu se referă în exclusivitate la cei în vârstă. În acest context, construcția „adunarea bătrânilor” face referire, din câte se pare, la Sanhedrin, curtea supremă evreiască din Ierusalim, alcătuită din preoți principali, scribi și bătrâni. Aceste trei grupuri sunt menționate deseori împreună. (Mt 16:21; 27:41; Mr 8:31; 11:27; 14:43, 53; 15:1; Lu 9:22; 20:1; vezi Glosarul, „Bătrân”, și nota de studiu de la sala Sanhedrinului, din acest verset)

sala Sanhedrinului: Sau „Sanhedrin”, curtea supremă evreiască, aflată la Ierusalim. Termenul grecesc redat prin „sala Sanhedrinului” sau „Sanhedrin” (synédrion) înseamnă literalmente „ședere împreună cu”. Deși acesta era un termen generic ce desemna o adunare sau o întrunire, în Israel putea face referire la o instanță judecătorească religioasă. Termenul grecesc se poate referi la persoanele care alcătuiau instanța sau la clădirea ori locul în care se întrunea instanța. (Vezi nota de studiu de la Mt 5:22 și Glosarul, „Sanhedrin”; vezi și Ap. B12 pentru localizarea posibilă a sălii Sanhedrinului.)

Fiul omului: Sau „Fiul unei ființe umane”. În evanghelii, această expresie apare de aproximativ 80 de ori. Isus a folosit-o cu referire la sine, fără îndoială pentru a sublinia că era cu adevărat om, născut dintr-o femeie, și că era echivalentul exact al primului om, Adam; astfel, el putea să răscumpere omenirea din păcat și moarte. (Ro 5:12, 14, 15) De asemenea, expresia îl identifică pe Isus drept Mesia, sau Cristosul. (Da 7:13, 14; vezi Glosarul)

la dreapta Celui Puternic: Lit. „la dreapta puterii”. A fi la dreapta unui conducător însemna a fi al doilea după el. (Ps 110:1; Fa 7:55, 56) În acest context, termenul grecesc pentru „putere” face referire, fără îndoială, la Dumnezeu însuși și poate fi redat prin „Puterea” sau „Cel Puternic”. Expresia grecească „la dreapta puterii” se găsește și în relatarea paralelă din Lu 22:69, unde apare împreună cu termenul „Dumnezeu” și este redată prin „dreapta plină de putere a lui Dumnezeu”. Aceste expresii ar putea sugera și ideea că Isus avea să primească putere, sau autoritate, întrucât avea să fie la dreapta Celui Puternic, adică a lui Dumnezeu.

Fiul omului: Vezi nota de studiu de la Mt 8:20.

la dreapta plină de putere a lui Dumnezeu: Sau „la dreapta puterii lui Dumnezeu”. A fi la dreapta unui conducător însemna a fi al doilea după el. (Ps 110:1; Fa 7:55, 56) Expresia grecească „dreapta plină de putere” apare și în relatările paralele din Mt 26:64 și Mr 14:62, unde este redată prin „dreapta Celui Puternic [lit. dreapta puterii]”. Faptul că Fiul omului avea să stea „la dreapta plină de putere a lui Dumnezeu” sugerează că Isus avea să primească putere, sau autoritate. (Mr 14:62; vezi nota de studiu de la Mt 26:64)