Salt la conţinut

Mângâiere și speranță pentru cei în vârstă

Mângâiere și speranță pentru cei în vârstă

În Australia, la fel ca în multe alte țări, numărul celor în vârstă este în creștere. Unii locuiesc în centre destinate persoanelor vârstnice. Aici, angajații centrului le oferă cu amabilitate îngrijire medicală și ajutorul zilnic de care au nevoie.

Bineînțeles, multe persoane vârstnice nu au nevoie de ajutor doar pe plan fizic. Uneori, se pot simți singure, plictisite sau chiar neajutorate. Martorii lui Iehova vizitează săptămânal două astfel de centre din Portland, un oraș din statul Victoria (Australia), și le oferă mângâiere și speranță persoanelor care locuiesc acolo.

Discuții biblice adecvate necesităților celor vârstnici

Martorii locali se întâlnesc cu un grup de persoane și poartă discuții pe teme biblice, cum ar fi evenimentele din viața lui Isus. „Citim împreună cu vârstnicii un pasaj biblic și apoi discutăm pe marginea lui”, spune Jason. Întrucât mulți dintre cei care participă la aceste discuții au probleme de sănătate, Martorii le oferă speranță și încurajare vorbindu-le despre promisiunea lui Dumnezeu de a pune capăt bolii și morții.

Tony, un Martor local, povestește: „La început, vizitele durau o jumătate de oră, dar cei în vârstă au vrut să stăm mai mult. Acum, discuțiile durează cam o oră, deși o doamnă a spus că ar dori să stăm chiar două ore”. Întrucât unii sunt orbi, alții sunt imobilizați la pat sau incapabili să țină în mână obiecte, Martorii le oferă ajutor pe parcursul discuției și îi încurajează să participe în măsura în care le permite situația.

Pe parcursul vizitei, Martorii cântă împreună cu cei în vârstă unele cântări de laudă lui Dumnezeu. Deseori, vârstnicii doresc să mai cânte. John a, unul dintre cei care locuiesc la centru, a spus: „Ne place mult muzica voastră. Ne ajută să învățăm mai multe despre Dumnezeu și să-l respectăm”. Judith, o persoană în vârstă care și-a pierdut vederea, a învățat pe de rost versurile cântărilor ei preferate.

Martorii sunt interesați de binele fiecărui bătrân. Un voluntar pe nume Brian spune că îi vizitează în camerele lor când aceștia nu se simt bine: „Povestim cu ei și vedem cum se mai simt. Uneori, ne întoarcem în altă zi pentru a vedea dacă starea lor de sănătate s-a ameliorat”.

„Dumnezeu v-a trimis la noi”

Mulți bătrâni se bucură că sunt vizitați. Peter, care participă săptămânal la discuții, spune: „Aștept cu nerăbdare aceste momente”. Judith le spune angajaților de la centru: „E miercuri! Pregătiți-mă, vă rog, pentru discuțiile din Biblie. Nu vreau să întârzii!”.

Ei se bucură de ceea ce învață și se simt mai aproape de Dumnezeu ca niciodată. După analizarea uneia dintre învățăturile lui Isus, Robert a mărturisit: „În sfârșit, înțeleg acest pasaj din Biblie!”. David, care a înțeles cât de importantă este rugăciunea, spune: „M-a ajutat să mă apropii de Dumnezeu. El a devenit real pentru mine”.

Vârstnicii sunt bucuroși să afle ce speranță oferă Biblia cu privire la viitor. O doamnă în vârstă, pe nume Lynette, le-a spus Martorilor: „Vă mulțumim pentru că ne aduceți mângâiere din Biblie”. Altă doamnă a spus: „Dumnezeu v-a trimis la noi”.

Lui Margaret i-au plăcut atât de mult vizitele Martorilor, încât acum asistă cu regularitate la întrunirile de la sala Regatului a Martorilor lui Iehova din zonă. Ea face eforturi foarte mari, deoarece are o sănătate și o mobilitate precare. Ea le-a spus Martorilor: „Ne-ați dat motive ca să trăim”.

„Faceți un lucru minunat”

Și personalul centrelor pentru vârstnici apreciază vizitele Martorilor. Anna, o Martoră locală, spune: „Personalul îi încurajează pe vârstnici să vină la discuții deoarece observă că acestea îi fac mai fericiți”. Brian, citat mai devreme, adaugă: „Membrii personalului sunt prietenoși și cooperanți. Ei fac tot ce pot să ne ajute”.

Și familiile celor în vârstă se bucură să vadă cât de mult prețuiesc discuțiile rudele lor. Fiica unei doamne în vârstă i-a lăudat pe Martori spunând: „Faceți un lucru minunat pentru mama mea”.

a Numele persoanelor din centrul pentru vârstnici au fost schimbate.