Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Rămâneţi în cuvântul meu“

„Rămâneţi în cuvântul meu“

„Rămâneţi în cuvântul meu“

„Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi într-adevăr discipolii mei. Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera.“ (IOAN 8:31, 32)

Ce înseamnă aceasta? „Cuvântul“ lui Isus se referă la învăţăturile sale, care proveneau dintr-o sursă superioară. „Tatăl, care m-a trimis, mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc“, a zis Isus (Ioan 12:49). Într-o rugăciune adresată Tatălui său ceresc, Iehova Dumnezeu, Isus a spus: „Cuvântul tău este adevărul“. Isus a citat de multe ori din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-şi susţine învăţăturile (Ioan 17:17; Matei 4:4, 7, 10). Aşadar, adevăraţii creştini ‘rămân în cuvântul’ lui Isus în sensul că acceptă Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, considerându-l „adevărul“ şi autoritatea supremă în ce priveşte convingerile şi practicile lor.

Cum au corespuns primii creştini acestei cerinţe? Apostolul Pavel, care a scris cele mai multe cărţi din Scripturile greceşti creştine, a avut respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, la fel ca Isus. El a scris: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos“ (2 Timotei 3:16). Bărbaţii creştini care aveau responsabilitatea de a-i instrui pe fraţii lor de credinţă trebuiau ‘să ţină strâns la cuvântul fidel’ al lui Dumnezeu (Tit 1:7, 9). Primii creştini au fost îndemnaţi să respingă ‘filozofia şi amăgirea deşartă’, care corespundeau ‘tradiţiei oamenilor, lucrurilor elementare ale lumii şi nu lui Cristos’ (Coloseni 2:8).

Cine corespunde acestei cerinţe în prezent? În Constituţia dogmatică despre revelaţia divină, adoptată de Vatican în 1965 şi citată în Catehismul Bisericii Catolice (paragraful 82), se spune: „Biserica [Catolică] nu-şi dobândeşte certitudinea cu privire la toate lucrurile revelate numai din Sfânta Scriptură. De aceea, atât Scriptura, cât şi Tradiţia trebuie primite şi venerate cu egală iubire şi consideraţie“. Un articol din revista Maclean’s citează cuvintele unei femei — cleric într-o biserică din Toronto (Canada) —, care a întrebat: „De ce trebuie să ne lăsăm îndrumaţi de o voce «revoluţionară» de acum două milenii? Avem şi noi idei strălucite, dar acestea îşi pierd din forţă deoarece ni se cere mereu să le punem în legătură cu Isus şi cu Scriptura“.

Referindu-se la Martorii lui Iehova, New Catholic Encyclopedia afirmă: „Pentru ei, Biblia este unica sursă a credinţei şi a regulilor de conduită“. Cu puţin timp în urmă, un bărbat din Canada a întrerupt-o pe o Martoră a lui Iehova în timp ce se prezenta. El i-a spus: „Ştiu cine sunteţi, pentru că dumneavoastră folosiţi Biblia“.